Cum să biruim voia proprie: Pași practici – p. Spiridon Bailey

Vizionați pe părintele Spiridon Bailey care ne dă câteva sfaturi practice legate de depășirea celei mai mari probleme a fiecăruia dintre noi: voia proprie.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Cum să biruim voia proprie: Pași practici

Cum vine Hristos la noi

Hristos vine la noi ca un om nou, cu noi precepte și ne cheamă să abandonăm vechiul mod de viață, să-l părăsim, să-l distrugem; modul de viață care presupune să trăim după propria noastră voință, propriile noastre dorințe, propriile noastre patimi. El ne spune că trebuie să încetăm toate acestea. Legea Veche ne-a cerut nouă ca să nu poftim la cele ale vecinului nostru, fie de este bou, nevastă, sau orice altceva ce-i aparține. Iar atunci când Hristos vine și zice: „nu, nu este destul, doar să nu poftești la cele ce aparțin vecinului nostru, dar trebuie să oferim și ceea ce avem.” Trebuie să fim generoși cu ceea ce credem noi că ne aparține.

Acum, schimbarea pe care Hristos o aduce este cu adevărat un semn despre aceste lucruri de dinafară care descoperă o mutație interioară la care suntem chemați. El zice: „Vă chem să vă luptați cu voi înșivă.” Aceasta este Calea Crucii la care El ne invită când zice: „Luați crucea voastră și urmați-mi Mie.” El ne vorbește despre această schimbare interioară. Există un vers în Proverbele lui Solomon care zice: „Schimbă pe cei slabi și aceștia nu vor mai fi așa.” „Schimbă pe cei slabi și aceștia nu vor mai fi așa.” Aceasta nu sugerează că cel slab a încetat să existe, ci că vechiul om din noi a murit, iar un alt om, nou, va trăi. Așa cum Sf. Pavel zice în Epistola către Galateni, capitolul 2: „și nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine” Nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine.

Mărturiile ortodoxe

Dacă nu ne golim de noi înșine, nu ne putem atinge de Hristos. Trebuie să distrugem acest om vechi din noi. În capitolul 8 al Evangheliei Sf. Marcu, Hristos te îndeamnă nu numai să-ți iei crucea ta, osândindu-te pe tine însuți, dar și ne spune că cel ce va urmări să-și salveze sufletul său îl va pierde. Hristos zice aceasta când vorbește despre să-ți iei crucea ta și să te osândești pe tine însuți. Crucea este în mijlocul a acestui nou mod de a fi. Omul nou care este Hristos și cu care suntem chemați și noi să semănăm. Este centrat pe crucea Sa, pe crucea pe care suntem și noi chemați să o luăm în viețile noastre.

Sf. Grigorie Palama spune că „crucea este abolirea păcatului.” Crucea este abolirea păcatului. Și tot el spune că crucea este un zbor din această lume. Suntem chemați de Hristos să ne răstignim față de lume, să murim în relație cu această lume, sa murim în această lume ca astfel să câștigăm viața veșnică și să trăim în veșnicie cu El. Haideți să ne gândim la cele două aspecte ale crucii. Crucea care este înălțată în aer și pe care moare Hristos, dar și crucea care este adânc îngropată în pământ.

Problemele celorlalte credințe

Există o pictură celebră a lui Hristos pe cruce, realizată de Salvador Dali, în care crucea plutește în aer, separată de lume, iar acesta este o erezie. Crucea trebuie să fie îngropată, întărită, trebuie sădită în pământ pentru că crucea trebuie sădită în viețile noastre, cu adevărat, în fiecare zi, ca experiență, trăită în viețile noastre. Bineînțeles, Hristos moare sus pe cruce și mulți sfinți și multe imne și slujbe în biserică se referă la atmosfera aeriană care este căminul atâtor demoni. Deci, Hristos învinge moartea și păcatul în acel loc care este căminul demonilor. Actul morții Sale și Învierea Sa arată puterea Sa în fiecare spațiu al creației. Chiar și în acel loc în care demonii se consideră împărați cu putere multă! Bineînțeles că nu au nici o putere.

Ce e de făcut?

Hristos ne cheamă să plantăm crucea adânc, cu adevărat și nu teoretic, ci cu adevărat în viața noastră. Putem să ne gândim la aceasta în diverse moduri și să ne întrebăm: „Ce însemnă aceasta pentru noi?” și să ne gândim la acțiunile și sentimentele în raport cu celelalte persoane, etc.. Este cu adevărat o chemare pentru întreaga noastră ființă de a ne transforma. Fiecare aspect al ființei noastre să fie răstignit. Unul dintre cele mai grele modalități de a ajunge aici este propria noastră voință, gândurile noastre, mintea noastră. Trebuie să fim supuși și să ne răstignim voința cea puternică.

Când ne gândim la Hristos în noaptea ce urma a fi arestat, noaptea de dinaintea zilei răstignirii, acolo în grădină, vedem că umanității Sale i-a fost frică, că, așa cum ne spune în Evanghelie, „a plâns cu lacrimi.” Atât a fost de mare frica Sa de ceea ce urma să aibă loc. Dar cu toate acestea El a zis Tatălui: „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!” El a renunțat la voia Sa și s-a supus voii Tatălui Său.

În contradicție cu această abordare, Sfinții Părinți afirmă că Satana nu se supune nimănui și face numai voia sa. Satana nu se supune nimănui ci numai voii sale. Pe cine imităm noi? Îl imităm noi pe Hristos, Care pune deoparte voia Sa? Or îl imităm pe diavol care caută numai pe ale sale, să-și satisfacă propriile patimi și să-și ducă la îndeplinire orice își dorește? Sunt acestea ce le imităm în viața noastră?

Satanismul și atitudinea ortodoxă

Ocultistul Alistair Crowley, în satanicul secol 20, în Anglia, spunea că esența legii satanice este „fă voia ta.”. Fă voia ta! Urmează propriei tale voi și dorințe! Concept cu desăvârșire opus chemării noastre de creștini. Acum, această renunțare la propria noastră voință cere smerenie. Și este așa de greu să fim modești, ca astfel să ne putem permite să ne plasăm în această poziție în fața lui Dumnezeu.

În primul rănd, trebuie să practicăm smerenia, niciodată nu trebuie să ne imaginăm că suntem superiori cuiva în vreun fel. Că dacă vom crede asta va fi dificil să facem ascultare și să renunțăm la propria voie. Pentru că vom fi atașați de ea atât timp cât ne considerăm superiori celorlalți. Trebuie să ne împăcăm cu ceilalți. Împăcarea este un act de smerenie care creează, solicită și conduce la smerenie. Foarte adesea când jignim pe cineva am putea gândi că aș fi prima persoană care caută împăcarea.

Dar când o altă persoană ne rănește pe noi, când constatăm că ni s-a făcut o nedreptate, ezităm a fi primii care caută împăcarea. În schimb, aceasta este ceea ce a făcut Dumnezeu cu noi! Cu noi cei care l-am jignit pe Dumnezeu, cu noi cei care am acționat și păcătuit împotriva Sa. Este Dumnezeu Cel Smerit care vine să caute împăcarea cu noi. Vine Cel Întrupat, El, Adevăratul Fiu, ce moare pe cruce și se smerește pentru noi.

Dumnezeu are inițiativa

Deci, Dumnezeu face acel prim pas pentru a se împăca cu noi. Atât de mare este splendoarea lui Dumnezeu în raport cu păcatul nostru! Aceasta este o mare nedreptate! Dar cu toate acestea din dragostea Lui pentru noi se smerește pe El Însuși.

Trebuie să renunțăm la cererile noastre de dreptate atunci când suntem răniți. Trebuie să ne smerim, să căutăm să ne împăcăm, să fim primii care face pasul spre împăcare. Acesta este singurul mod în care ne putem smeri și să putem renunța la voia noastră și să urmăm voia lui Dumnezeu. Vedem smerenia lui Dumnezeu și ne putem gândi la măreția Sa, la grandoarea Sa, la slava Sa, la care a renunțat pentru a veni în această lume ca om, ca să ne împace cu El. Și noi, chiar și în lucruri mici, refuzăm, respingem aceasta, crezând că suntem corecți în privința nedreptății care ni s-a făcut, și cineva ar trebui să vadă asta, să spună, și să-și ceară iertare.

Îndemnuri

Deci, haideți să murim (pentru această lume – n.t) prin smerenie! Haideți ca omul vechi să moară, omul vechi al acestei lumi! Pentru că Hristos ne-a învățat că aceasta este calea care duce la mântuire: smerindu-ne și murind pentru această lume. Haideți să ne agățăm de cruce, de acea cruce care este mântuirea noastră! Haideți să ne gândim la corabia lui Noe care a fost făcută din lemn și care a devenit corabia salvării pentru Noe și familia sa, în timp ce apele spălau păcatele lumii și distrugeau diavolii din oameni!

Asemenea și noi suntem spălați din nou în apa botezului, fiind creștinați, lemnul ne este oferit din nou ca cruce, ca semn al renunțării la sinele nostru, pe care Dumnezeu și-a vărsat dragostea Sa pentru lume. Haideți să ne agățăm de ea! Haideți să pășim și noi pe „calea durerii” și să ne omorâm propria voie!

Ca astfel să putem să putem cunoaște bucuria Învierii în Hristos! Pentru rugăciunile Sfinților Parinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase miluiește pe noi!

„În lucrurile spirituale, consideră-te pe tine însuți mai rău și mai căzut decât oricare și nesocotește-te, urăște-te pentru păcatele tale – aceasta fiind pios și drept – și fii înțelegător cu alții, respectă-i și-i iubește în ciuda păcatelor lor.” (Sfântul Ioan de Kronstadt)

„Crucea nu este doar un fel de meditație spirituală luminoasă. Este suferința adâncă de a te împotrivi lumii păcătoase.” Mitropolitul Saba (Esber)

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!