Care este țelul monahismului? – Maica Hristofora

Vizionați un cuvânt duhovnicesc a unei starețe cunoscute din ortodoxia de limbă engleză – maica Hristofora – care ne descrie care este țelul monahismului și relația acestuia cu lumea contemporană.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Maica Hristofora este stareța Mănăstirii Schimbarea la Față din Elwood City, Pennsylvania. Este stareță acolo de peste 30 de ani. M-am bucurat foarte mult pentru oportunitatea de a intervieva o stareță monahală și îi sunt foarte recunoscător maicii Hristofora pt generozitatea ei. Sper că vă veți bucura de acest episod din interviul meu cu maica Hristofora.

Care este scopul monahismului?

Singurul lucru la care mă pot gândi ar fi scopul vieții creștine și acela ar fi unitatea cu Dumnezeu. Cum să fiu chiar unit cu Dumnezeu. Desigur, nu este rezervat numai pentru monahi, dar poate că este mai viu privind viața monahală, adică la cineva care părăsește lumea și renunță la felul tipic de viață – creșterea într-o familie, primirea unei educații bune și apoi sperând la un loc de muncă bun și câștigarea a mulți bani, găsirea unui soț iubitor, foarte loial și dedicat, și a avea doi sau trei copii și a-i da la facultate și a aștepta cu nerăbdare o pensie și apoi un sat de pensionari și apoi azil de bătrâni și apoi spre eternitate.

Pentru monahi, sărim peste câțiva dintre acei pași. Într-un fel, oamenilor li se pare că renunțăm la multe, pe de o parte asta este adevărat, pe de altă parte, nu renunțăm la nimic, doar primim lucrurile într-un mod mult mai profund, minunat. De exemplu, renunțăm la o familie, dar pe de altă parte dobândim multe familii. Trăim împreună cu celelalte surori într-o mănăstire pentru că majoritatea monahilor trăiesc în comunități monahale, mănăstiri.

Devenim legate spiritual și unite cu celelalte femei cu care trăim și asta e un pic de taină, un pic de minune dacă te gândești la tinerii care se îndrăgostesc. Sunt foarte entuziasmați și se gândesc unul la celălalt tot timpul, și vor să se vadă, vor să fie împreună și sperăm că, după înțelegerea noastră, se căsătoresc și pur și simplu visează să-și trăiască viața împreună. Așa că au multă energie. Pentru monahi, dorința acestui tip de energie este de obicei energia noastră față de Dumnezeu. Vrem să fim cu Dumnezeu, ne-am dori să ne rugăm, ne place să fim în biserică.

Pe cât de adevărat este, există și realitatea că trebuie să trăim cu alți oameni, oameni de care nu ne îndrăgostim în mod deosebit sau cu care nici nu am alege să trăim dacă am fi în lume și am avea unele alegeri ale acestor lucruri, dar totuși dacă perseverăm să păstrăm poruncile lui Dumnezeu, mergând la biserică, primind împreună Împărtășania din același potir și închinându-ne la aceleași slujbe, începem să fim foarte uniți. Și, de fapt, formăm o familie, o familie spirituală și devenim foarte apropiați, așa că vedeți, nu am renunțat la o familie, o avem, am câștigat o familie, este poate puțin diferit decât ne gândim.

Noua familie

Câștigăm familii și prin oferirea de ospitalitate. Majoritatea mănăstirilor primesc vizitatori. Vin oameni care petrec câteva zile cu noi sau poate mai mult, iar experiența noastră aici în Elwood City este că multe familii vin în special vara și copiilor le place să vină la mănăstire. Ați putea să-i întrebați de ce? Deseori, atunci când părinții spun: vom face vizita anuală la manastire sau vom fi la mănăstire in acest weekend, parintii ne vor spune că copiii sunt atât de încântați încat abia asteaptă să ajungă aici. Este un mister.

Dacă descrii ce vei face acolo? unii copii, când fac prima vizită, adolescenți mai mari, cred că le e frică, o să fie atât de plictisiți, ce vom face acolo? Dar, în realitate, de obicei, se distrează grozav și copiii mici, aleargă pe terenul mare, avem niște leagăne pentru ei să se joace, dar se întâmplă altceva, este un mister că ceva în interiorul lor este trezit, le place liniștea din mănăstire, se bucură de slujbele frumoase, se bucură de frumusețea mănăstirii. Suntem într-adevăr înconjurați de frumusețea icoanelor, frumusețea florilor și copiii răspund foarte bine la asta. Ei răspund foarte bine la ordinea care există.

Într-o mănăstire lucrurile sunt foarte ordonate, ceea ce poate suna amenințător pentru unii oameni. Ar putea crede că e foarte strict. Nu vreau să trăiesc în acea viață rigidă. Dar în realitate Dumnezeu a creat lumea pentru a fi ordonată, a pus multă ordine în viață. Soarele răsare și apune în fiecare zi. Există o anumită ordine, un anumit ritm și copiii își doresc foarte mult ca în jurul lor viața să fie ordonată și să aibă un ritm, așa că cred că ei răspund la asta atunci când vin aici.

Din nou, am renunțat la lucruri, ceea ce unii oameni văd ca pe renunțarea la libertatea de a lua propriile decizii pentru că aud că există ceva ce în mănăstire se numește ascultare și care, de asemenea, poate suna foarte înfricoșător. Dar este un alt lucru care ne purifică și care ne aduce mai aproape de Dumnezeu.

Care ar fi scopul vieții monahale?

Cum spun eu, scopul vieții monahale ar fi unitatea cu Dumnezeu și aceasta vine prin acest fel de conviețuire, închinându-ne împreună în această ascultare unii față de alții, încât să putem deveni mai putin egocentrici. Cei mai multi dintre noi suntem foarte egocentrici pe ceea ce vrem, cand vrem, cum ne dorim, ceea ce preferam, care sunt opiniile noastre, si cei dintre voi care sunteti casatoriti sau cei care aveți locuri de munca, știți că nu puteți să vă faceți mereu voia. Cu siguranță într-o familie, nu putem.

Există momente în care ne-ar plăcea să ne relaxăm și să ne uităm la un film, dar copiii vor să se joace în acea seară sau este un meci de fotbal la care trebuie să participăm. Pentru că îi iubim, mergem cu ei, mergem să-i susținem, așa că există multă ascultare în lume. Poate că nu folosim acest cuvânt și ne gândim la el doar ca la viață monahală, dar întregul scop este acela de a deveni din nou unit cu Dumnezeu. Astfel mai puțin egocentrici, dăruind mai multă iubire și în cele din urmă să facem voia lui Dumnezeu. Atunci când renunțăm la voința noastră și încercăm să ajutăm pe altcineva, să dăruim altor oameni, sperăm că prin asta facem voia lui Dumnezeu, astfel încât acea unitate cu Dumnezeu aș spune că este scopul vieții monahale.

De ce ar face cineva asta?

Și a doua parte a întrebării: de ce ar face cineva asta? O altă taină pe care o avem aici. Cu siguranță că putem fi uniți cu Dumnezeu în lume și ar trebui să fim indiferent de locul în care ne aflăm, dacă conducem la serviciu, timp foarte bun în mașină, singuri sau poate chiar și cu una sau două persoane, dacă suntem singuri, ne putem ruga în liniște în timp ce conducem. Împreună cu alți oameni am putea asculta niște înregistrări audio cu prelegeri spirituale, există multe lucruri disponibile sau niște muzică liturgică sau pur și simplu încercând să avem o conversație cu prietenii noștri cu care mergem la lucru, pentru a încerca să facem o conversație semnificativă. Din nou, astfel încât să ne gândim la Dumnezeu. Această unitate cu Dumnezeu în viețile noastre și lucrurile pe care le facem în munca noastră… Dumnezeu este prezent în birou, precum și în biserică, este prezent în lift, în toți cei pe care îi întâlnim, astfel încât să fim conștienți să ne amintim de Dumnezeu.

Dar unii oameni simt că deși mult se poate face în lume și respectăm că se face în lume, sunt mulți oameni sfinți care trăiesc vieți căsătorite în lume, dar unii dintre noi ne simțim chemați să facem asta pentru a descoperi unitatea cu Dumnezeu în cadrul unei mănăstiri. Avem tendința de a avea mai puțin, poate mai puțin interes pentru așa-numitele lucruri lumești, nu pentru că le condamnăm în sine, dar așezarea mănăstirii în sine poate fi propice pentru acea unitate cu Dumnezeu pe care o avem. Petrecem ore pe zi în biserică, facem acele rugăciuni în numele întregii lumi. Și când avem starea de spirit și când nu avem chef, când suntem odihniți, la fel când suntem obosiți așa că asta este munca noastră, este o disciplină, dar o disciplină frumoasă.

Structura slujbelor

După cum poate știți, marea majoritate a slujbelor bisericești din Biserica Ortodoxă sunt alcătuite din Psalmi. Sunt citite și cântate în diferite momente în timpul slujbelor, dar aceasta este cu adevărat inima închinării noastre liturgice. Acele cuvinte străvechi iar și iar, ele se infiltrează în inimile noastre și în mintea noastră, în sufletele noastre ca monahi și noi respirăm aceste cuvinte, așa că le avem într-un fel pe fundal tot timpul.

Așa că cei care sunt chemați la viața monahală din nou, un alt mister, nu putem explica întotdeauna de ce eu și nu altcineva. Stăm la masă uneori, micuțul nostru grup de 10 surori, din medii foarte diferite, din părți foarte diferite ale țării, mai mult de jumătate sunt dintre convertiți și reflectă uneori întrebarea: „De ce am ajuns aici?”. Este cu adevărat un mister, dar există ceva în interiorul celor care vin la o mănăstire care îi cheamă din adâncul sufletului, care îi cheamă să vină, să se despartă, așa cum Hristos le-a spus ucenicilor Săi, să se separe pentru o vreme și să se roage și să asculte și unii dintre noi sunt chemați să ne trăim viața creștină așa.

Traducerea: www.ChilieAthonita.ro

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!