Înainte de a vă prezenta sinteza săptămânii, aveți mai jos textul Declarației oficiale a Adunării Episcopilor din SUA referitoare la sfințenia vieții umane și a încheierii premature a vieții. Sunt tratate crimele, sinuciderile, eutanasia, pedeapsa capitală și avortul.
Mai jos aveți podcastul, traducerea și textul original.
Powered by RedCircle
ADUNAREA EPISCOPILOR CANONICI ORTODOCȘI DIN STATELE UNITE ALE AMERICII
Declarație cu privire la sfințenia vieții umane și a încheierii premature a vieții
Aprobată de membrii cu drepturi depline la data 19 iunie 2022
Preambul
Noi, membrii Adunării Episcopilor Canonici Ortodocși din Statele Unite ale Americii, promovăm și susținem esența sfântă și inviolabilă a vieții umane. Dezbaterile continue ce au loc în prezent în legatură cu viața ființei umane, și în particular cu încheierea prematură a sa, ne determină să publicăm o declarație mai cuprinzătoare a Bisericii Ortodoxe. Această ”Declaratie”, pregătită de Comitetul pentru Biserică și Comunitate, și confirmată de Adunare în ansamblul său, urmărește să articuleze succint învățătura creștină ortodoxă pentru credincioși și să continue tradiția Bisericii ca și călăuză și mărturie a vieții, așa cum aceasta ne-a fost oferită, în mod liber, de bunul și iubitorul Creator.
Sfințenia vieții
Sfințenia vieții este recunoscută pentru toate creaturile și creația modelată si adusă întru ființă de către Creatorul a toate. De la organisme unicelulare la plante, de la reptile la păsărele, sau de la șoareci la elefanți, toate sunt create și, prin urmare, sunt sfințite. „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte.” (Geneza 1:31). Ca atare, este responsabilitatea noastră, ca ființe umane, să tratăm toată viața în mod corespunzător: cu grijă, prețuire, smerenie și dragoste.
Viața umană este sfântă și inviolabilă
Recunoașterea fiecărei persoane umane ca fiind creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, destinată vieții veșnice și, prin urmare, sfântă și inviolabilă, este o piatră de temelie a creștinismului. Aceasta a fost învățătura pe care, de-alungul secolelor, prin canoanele, dogmele și rînduielile sale morale, Biserica a afirmat-o în legatură cu viața umană, de la apariția sa în pântece și până a ajunge în mormânt. Aceste convingeri sunt predate și mărturisite de Biserica Ortodoxă în toate acțiunile întreprinse în întreaga lume de astăzi. Întreaga viața a omului este sfântă și inviolabilă, indiferent de vârstă, sănătate sau orice alt statut. Viața umană, incluzând liberul arbitru, este, pe bună dreptate, înțeleasă ca un dar de la Dumnezeu, menit să fie prețuit și respectat. Toți oamenii sunt chemați „ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.”, așa cum știm de la Păstorul cel Bun (Ioan 10:10-11). Când viața umană este înțeleasă în acest fel, suntem înclinați să ne îngrijim serios unii de alții și să prețuim și să protejăm fiecare persoană.
Întreruperea vieții umane
Orice întrerupere deliberată a vieții umane este o respingere a caracterului său sfânt și inviolabil, iar aceasta este inacceptabil. Aceasta include moartea celui nenăscut prin avort, uciderea în timp de pace sau de război, sinuciderea și eutanasia. Deplângând sfârșitul prematur al unei vieți omenești, Biserica caută să slujească cu compasiune și milă în aceste situații.
Crima
Crima este condamnată în mod concret în Sfintele Scripturi și în practica Bisericii, așa cum se mentionează în Vechiul Testament: „Să nu ucizi” (Exod 20:13 și Deuteronom 5:17), iar în Ezechiel 18:32 se proclamă: ”Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare – zice Domnul -; de aceea întoarceți-vă si veți fi vii.” Folosirea îngrozitor de greșită a liberului arbitru dat nouă de Dumnezeu pentru a pune capăt vieții altuia este o respingere a învățăturii noastre că viața este un dar.
Crima nu este niciodată tolerată de Biserică, dar cu toate acestea, violența, inclusiv uciderea, este, din păcate, o realitate zilnică în această lume cazută. În lumea contemporană de astăzi asistăm în mod regulat la tragedii provocate de ucideri individuale, ucideri în masă, precum și cele provocate de război. O astfel de ucidere contrazice înțelegerea vieții umane ca fiind sfântă și inviolabilă, tratând în schimb viața umană – sau anumite vieți umane – ca lipsite de sens, derizorii și nedemne de îngrijire și respect. Aceste acțiuni, prin rănile și traumele – fizice, spirituale și mentale provocate, generează și mai multă desconsiderare față de viața umană.
În cazul războiului, necazurile sunt sporite și prin strămutarea oamenilor. Viețile personalului militar și ale civililor apartinând părților aflate în conflictul armat sunt nimicite ca urmare a acestei perspective de denigrare a vieții. IÎn război, rolul Bisericii este să mărturisească cu fermitate o învățătură despre viața umana prin încurajarea păcii, așa cum preotul se roagă în timpul pregatirii anaforei „pentru autoritățile civile și forțele noastre armate, ca să guverneze în pace, Doamne, ca în liniștea lor, să trăim și noi vieți cu pace și senine, în toată evlavia și virtutea.”
Există momente când o persoană ucide pentru autoapărare sau pentru apărarea altora. Oamenii legii, precum și soldații, pot fi puși într-o poziție în care trebuie să aleagă a ucide pentru a-i apăra pe cei nevinovați. Această ucidere este, de asemenea, o tragedie, chiar dacă nu este motivată de răutate sau de rea-intenție, ci doar de necesitate.
Biserica regretă pierderea de vieti omenești indiferent care ar fi cauza sau motivul uciderii. Deplânge pierderea lor, alături de cei îndoliați, și le oferă ajutor și speranță. Biserica oferă, de asemenea, o cale de vindecare spirituală și pocăință pentru cei care au omorît oameni, afirmând că daunele grave aduse unui suflet prin ucidere pot fi vindecate de Marele Medic.
Sinuciderea
Luarea propriei vieți este o respingere a darului vieții dat de Dumnezeu. Sinuciderea este un act de auto-crimă și este o încălcare tragică a cursului vieții umane. Biserica nu poate absolvi niciodată sinuciderea, dar are compasiune față de cei ale căror încercări, sau boli, sunt atât de extreme încât să conducă la sinucidere. În trecut, Adunarea noastră (numită pe atunci SCOBA) a afirmat că: „Deși libertatea umană nu a fost anihilată la mometul caderii înpăcat, atât factorii spirituali, cum ar fi acedia (apatie spirituală), cât și factorii fizici, cum ar fi depresia, pot compromite grav capacitatea unei persoane de a raționa clar și de a acționa liber.”
(vezi Scrisoare pastorală despre sinucidere, 2007). Cu discernământul rugăciunii și cu binecuvîntarea, de la caz la caz, a episcopului locului, noi permitem adesea organizarea slujbei de înmormântare în biserică și slujbe de pomenire în caz de sinucidere, slujind și plângând împreună cu cei îndoliați, atunci când o persoană iubită se sinucide.
Eutanasia
În ultimii ani, posibilitățile persoanelor bolnave de a alege să-și pună capăt vieții au crescut atât prin accesul la medicamentele care grăbesc moartea cât și prin introducerea unei legislații care permite medicilor să faciliteze moartea pacienților lor. Biserica se întristează de durerea și suferința pe care mulți oameni o au în această viață, dar nu poate și nu acceptă nici o formă de eutanasie. Ca și în cazul altor forme de sinucidere, Biserica, atât din compasiune pentru cei morți, cât și pentru cei îndoliați, poate, cu rugăciune si discernământ, și cu binecuvântarea, de la caz la caz, a episcopului, să organizeze slujbe de înmormântare și înhumare, în unele dintre aceste situații. Cel mai important este aceea că pledăm pentru o îngrijire de ameliorare plină de compasiune și continuăm să ne rugăm pentru „Sfârsit bun, crestinesc vietii noastre” și ”o moarte fara durere, neînfruntat, în pace”, așa cum ne rugăm în slujbele noastre.
Pedeapsa capitală
În multe locuri din lume legile permit moartea ca pedeapsă pentru crimele oribile. În aceste cazuri, învățătura Bisericii Ortodoxe că viața omului este sfântă și inviolabilă se depărtează de conceptul pe care multe state și națiuni îl au asupra vieții umane.
Când o mulțime revoltată l-a cercetat pe Iisus pentru a justifica pedeapsa capitală pentru o femeie adulteră, El a răspuns: „Cel fără păcat dintre voi sa arunce cel dintâi cu piatra asupra ei”, apoi, cu compasiune, i-a spus: „Du-te, și de acum sa nu mai pacatuiesti!” (Ioan 8:7-11). Scrisoarea Sfântului Pavel către Romani explică învățăturile Domnului nostru: „Nu platiti nimanui cu rău pentru rău. Îngrijiți-vă de cele bune în fața tuturor oamenilor …. Nu va razbunați singuri, iubiților, ci dați-i loc maniei graite de Domnul, căci scris este (Deuteronom 32:35): A Mea este razbunarea; Eu voi rasplăti.” (Romani 12:17-19). Biserica, bazându-se pe învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos și a Bisericii primare, a învățat că, oricare ar fi motivul, nu este menirea oamenilor, a națiunilor sau a statelor să pună capăt prematur unei vieți omenești.
Anumite pasaje din Vechiul Testament sunt uneori folosite ca justificare pentru pedeapsa cu moartea – cum ar fi: „De va lovi cineva pe altul si acela va muri, sa fie dat mortii” (Exod 21:12) – dar Hristos Însuși, care este singurul Judecător al lumii, reorientează înțelegerea de către omenire a legii Vechiului Testament ( vezi Ioan 5:22). El iartă, mai degrabă decât să condamne, și iubește mai degrabă decât să urască.
Avortul
Mântuirea noastră începe cu o zămislire. Zămislirea miraculoasă a Maicii Domnului a Fiului ei, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, marchează începutul vieții noi și a speranței în lume. Iată ce cântăm în Troparul care celebrează Buna Vestire: „Astăzi este începutul mântuirii noastre, descoperirea tainei veșnice!”
Calendarul nostru liturgic include și alte sărbători ale zămislirii, incluzând cea a dreptei Ana, mama Maicii Domnului, și a lui Ioan Botezătorul, de către părinții săi Elisabeta și Zaharia. Biserica a integrat aceste sărbători în viața sa nu doar ca o afirmare a acestor personalitați care au jucat un rol atât de important în istoria mântuirii, ci și pentru că aceste sărbători ne educă pe noi că viața umană este dăruită de Dumnezeu și că originile fiecărei ființe umane noi sunt clar racordate la concepție. Prin urmare, viața umană în primele ei manifestări din pântece este sfântă și inviolabilă. Orice act de a pune capăt vieții în pântece – fie prin medicamente avortante, proceduri medicale sau comportament distructiv – neagă acest adevăr, este considerat o crimă și riscă consecințe spirituale înfricoșătoare pentru cei implicați.
Ca în orice situație de păcat, mila și vindecarea – nu osânda și pedeapsa – sunt calea Domnului. Biserica este chemată să slujească celor care intenționeză sa facă avorturi, celor care au avut sau au fost forțați să avorteze, precum și celor care au făcut avorturi, știind că avorturile sunt adesea rezultatul sărăciei, abuzului, constrângerii, neglijenței, disperării, sau influenței unei morale de negare a vieții, morală ce a ajuns o normă firească a societății noastre. Programele sponsorizate de Biserică, cât și alte programe, care oferă sprijin spiritual, material, psihologic și financiar viitoarelor singure mame, cuplurilor care trăiesc in comunitați care acceptă avortul, și familiilor tinere și care au nevoie de îngrijire suplimentară, ar trebui susținute cu fermitate de Biserică și de toti credincioșii.
Tendințele societății actuale de justificare a avorturilor este aceea de a le lega de unele calități umane nedorite, inclusiv anomalii fizice sau cromozomiale, sau de rezultatul unui act sexual mai puțin dorit. Biserica prețuiește, respectă și are grijă de orice fel de viață umană și, prin urmare, nu acceptă niciodată avortul în aceste cazuri. Fiecare viață umană este demnă de rugăciunea și protecția noastră.
Adunarea Episcopilor a admis anterior că există „cazuri medicale rare, dar grave, în care mama și copilul pot necesita acțiuni extraordinare” (Declarație despre Sfințenia Vieții, 2019); vezi, de asemenea, Adunarea Episcopilor sprijină femeile cu sarcini deosebite, 2021). Aceasta se referă la situații tragice în care o măsură abortivă va conduce la conservarea vieții. De exemplu, dacă atât mama, cât și copilul nenăscut vor muri aproape sigur dacă sarcina va continua, iar mama va trăi probabil dacă va fi efectuat avortul, atunci Biserica se îndurerează de tragedia situației și caută ca prin discernământul mamei, al tatălui, și a preotului să se găsească modul de acțiune cel mai benefic pentru viață. Cu toate acestea, aceste situații sunt unice și neobișnuite și nu conduce în nici un fel la acceptarea avortului ca o normă. Mai mult, Biserica nu acceptă gândirea contemporană care leagă liberul arbitru de dreptul la avort.
Continuăm să respingem fără compromisuri orice acceptare a avortului, iar, în același timp, furnizăm o cale milostivă și plină de compasiune pentru toți cei care au experimentat avortul, și astfel să se întoarcă în Biserică și să se angajeze din nou la cunoștința că viața omului este sfântă și inviolabilă.
Avortul spontan
În marea majoritate a cazurilor, pierderea neintenționată și foarte frecventă a vieții umane timpurii prin avort spontan, nașterea unui copil mort, sau moartea copilului după naștere, este diferită de terminarea intenționată a vieții; aceasta nu implică un act al liberului arbitru, ci este un rezultat al lumii noastre imperfecte. Pierderea prematură a unei vieți trebuie să fie foarte dureroasă, iar Biserica trebuie să slujească familiei cu compasiune. În acest scop, vom continua să oferim noi slujbe și modalități de a aborda aceste situații, cum ar fi rugăciuni de doliu, de milă și de vindecare.
Concluzie
Ca o consecință a liberului arbitru lăsat de Dumnezeu este aceea că oamenii sunt în stare fie să-L respingă, fie să se împartășească cu El. Biserica Ortodoxă se întristează de respingerea lui Dumnezeu ca urmare a terminarii premature, deliberate, a vieții umane și se înveselește în situațiile de apropiere de Dumnezeu, care apar odată cu convingerea că viața umană este sfântă și inviolabilă. Noi intenționăm să trăim viața în belșug, prin împărtășirea cu Creatorul nostru. Noi, Adunarea Episcopilor, sperăm că învățătura precum că viața omului este un dar bun și adevărat va lumina în Biserică și în lume și vom continua să ne rugăm, alături de credincioși, „Pentru pacea a toata lumea, pentru buna starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, ”.
În continuare, citiți o selecție de citate din articolele publicate în cursul acestei săptămâni pe site-ul nostru „O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte”.
Sub fiecare citat aveți și previzualizarea articolului din care a fost luat.
Dacă faceți click/tap pe previzualizare, veți naviga la articolul sursă. Ca și până acum, comentariile voastre sunt binevenite!
Răspândiți dragostea!
Lectură și vizionare plăcută!
Deci fraților, să ne înțelegem, toți trebuie să treacă prin cruce! Asta este foarte important. (…)
Sfinții sunt sfinți pe baza faptului că au avut experiența, au pus degetul, cum spuneam. Asta este Sfântul. Sfântul este cel care are experiența, nu cel care citește!
(…) raiul nu este pentru oamenii fără de păcat. Este pentru oamenii păcătoși care s-au pocăit. Și aici avem mari exemple în Biserică, începând de la Sfântul Apostol Pavel.
Deci aici este ciudățenia: Dumnezeu nu pune pe fugă șerpii, ci face pe fiecare mai curajos! Este mai bine așa decât să fii în siguranță. Curajul este mai bun decât siguranța. Este cel mai eficient în tratarea fricii. Aceasta este uimitor.
De aceea trebuie să avem grijă să nu rostim cuvinte grele și greu de auzit pentru că toate acestea le vom găsi în fața noastră, atât în viața noastră, cât și în timpul judecății. Orice am judecat, vom suferi și ne vom găsi în acea judecată. Nu judeca pe nimeni! Nu condamna! Dumnezeu a îndepărtat de la noi judecata și condamnarea pentru că nu cunoaștem inimile oamenilor.
Dacă ne deschidem inima unui Sfânt sau Maicii Domnului – mai presus de toate-, atunci bolile încep să dea înapoi. Cu acest Sfânt trebuie să te împrietenești foarte mult.
(…) patimile ne leagă de ceea ce nu este în firea sufletului nostru, adică ne leagă de materie, de caracterul temporar al acestei lumi și ne leagă de iraționalitate, de absurd.
Să nu ne înșelăm cu: „Eu îmi voi trăi viața mea.” Vin celelalte duhuri demonice care ne conduc, din păcate, viața. Și se face înșelarea cea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Libertate adevărată, din inimă, există doar acolo unde este Duhul Sfânt. Acesta este viața!
(…) cele mai bune argumente pe care le are creștinismul pentru sine, sunt frumusețea pe care o produce Biserica și sfinții pe care-i produce. Acest lucru e adevărat în Biserica Ortodoxă, absolut. Așa că nu putem câștiga oameni prin argumente apologetice.
Dacă reușim să ne rotunjim, cum am spus, prin răbdare, prin smerenie, prin îngăduință, prin dragoste, prin rugăciune, prin legătura cu Dumnezeu ca să ne ajute să cerem ajutorul, reușim și noi să devenim frumoși.
Dragostea și unitatea între oameni! Asta lipsește, de asta e nevoie. Și astea, împreună cu credința în Dumnezeu, cu nădejdea în Dumnezeu și-n Maica Domnului. Ați înțeles?
„Fluxul obișnuit al lucrurilor corupte pământești nu îi inspiră pe oameni să se gândească la moarte când nu sunt atenți celor care îi mustră cu acest cuvânt scurt de mântuire și păcatul crește și atunci Dumnezeu care nu vrea moartea veșnică a unui păcătos anunță moartea omenească prin mijloace mult mai mari pentru moartea spirituală prin furtuni și calamități și evenimente distructive.”
Ce trebuie să înțeleagă acești legiuitori este ca există persoane LGBTQ care nu-și doresc aceste porniri homosexuale și au nevoie de ajutor; doresc vindecare completă și a-și împlini dorința de a avea o familie si copii Și este dreptul lor de a beneficia de orice terapie posibilă și a se vindeca. Atât activiștii LGBTQ cât și guvernul nu au nici drept să impună sau să dicteze că aceste persoane să se împace cu ideea că sunt ceea ce sunt.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
