Drama unei fetițe din Germania – p. Pimen Vlad

Ascultați pe părintele Pimen care povestește de drama unei familii dezbinate din Germania – o mamă și o fetiță – dramă care are loc acum când postăm acest clip – 22 iunie 2022.

Vizionare plăcută și vă rugăm să vă rugați pentru Pia Sofia!

Powered by RedCircle

Fie pâine cât de rea, tot mai bună-n țara ta. Ai înțeles românule?

Riscul de a ne pierde pe drum

Dragii mei, iată că ne vedem iarăși! Ce voiam să vă spun acum? Revin la un subiect pe care l-am mai discutat și alte dăți. Am mai vorbit de el, le-am spus la oameni și aici mă adresez mult celor plecați în străinătate – românilor noștri. Care s-au dus la muncă, s-au dus pentru 2, 3. 4, 5 ani și-au trecut 10, au trecut 15 și nu s-au mai întors. S-au dus doar ca să pornească ceva, un pic și să se-ntoarcă în țară, să-și facă o căsuță, să-nceapă o mică afacere, ceva să facă. Și s-au pierdut pe drum. Au trecut anii, s-au obișnuit acolo, și-au început visurile lor să dispară. Să rămână în umbră. „Eh, ce să mă mai întorc în România, e bine și aici! Programul frumos…” Programul robotic! Eu așa îi zic. Opt ore de muncă frumos, după aia acasă la televizor, mă mai întâlnesc – dacă mai am vecini, mai bem o bere și s-a rezolvat.

Uităm de unde plecăm

Cam la asta se limitează viața noastră. Oare doar pentru asta am fost făcuți noi? Să ne limităm așa exact ca robotul la lucrurile astea? Să ne gândim bine! Să ne reamintim de visurile alea de la care-am plecat; mulți de la țară, care aveau o căsuță, aveau ceva – le-au lăsat baltă pe toate. Mulți s-au despărțit după ani de zile. Plecat unul, altul rămas în țară, adică s-a produs un haos în familie. De ce toate astea? Pentru că am uitat de unde am plecat și de ce am plecat. Scopul! Vezi, că noi ne facem un scop în viață: „Măi, ne căsătorim, frumos,(din dragoste vă duceți)măi, ceva să-ncepem și noi. Bun, 2-3 ani în străinătate. După aia ne întoarcem, căsuța noastră, o aranjăm, o facem, un pic s-avem așa roată, să ne bucurăm de ele.” Toate astea se pierd. Ni se pare că străinătatea ne oferă nu știu ce, condițiile-s mai bune. Dar pierdem toate visurile noastre.

Legile moderne si libertatea dată de Dumnezeu

Și nu numai atât! Că vreau să ajung la altceva. Ce se întâmplă? Legile, acum, în țările astea așa zis moderne, sunt din ce mai rele pentru om, i se ia toată libertatea. E îngrădit între niște…atât: doi pași la dreapta, doi la stânga, câțiva în față și cam atât. N-ai voi mai mult. Și nouă ni se pare că asta-i libertatea. Și aplaudăm și ne bucurăm de ea. Nu, dragii mei! Dumnezeu ne-a făcut liberi, liberi să ne bucurăm de libertatea asta, frumos. Și-altceva: legile astea, încetul-încetul sunt legile țărilor. Ei le pun în funcțiune. Tu ca ca străin trebuie să te supui. Și văd din ce în ce mai multe cazuri de români de-ai noștri cărora li s-au luat copiii. În numele unei legi.

Nu mai știu, anul trecut, acum doi ani, m-a sunat o mamă, da? I-a luat statul cei doi copilași! Motive s-au găsit: c-ar fi sunat vecinii c-au ridicat vocea la ei, ceva. Și imediat a venit Protecția Copilului cu Poliția alături, i-a luat copii și gata! Nu a mai avut acces la ei nici măcar să-i vadă. I-a luat dreptul asupra copiilor, da? Indiferent c-a protestat, c-a făcut…Nu. Gata. I-a luat copiii. O grămadă de cazuri din astea. Din ce în ce mai multe persoane mă sună sau îmi trimit mesaje. „Mi-au luat copiii!” „Mi-a luat copilul, uite așa…” Cu motive sau fără motive. Și după cum spun ei, că statul nu greșește, deci tu ești vinovatul, indiferent sub ce motive, cu ce te încarcă. Că n-ai voie.

Naivitate și viclenie

Sau mai sunt legile altfel: la școală îi mai întreabă pe copii, sunt puși profesorii să întrebe:

-Cum o duci acasă? Țipă la tine părinții? Te urechește cumva?

Și-atunci copiii – se gândesc că asta-i scăparea: 

-Da, m-a urechit mama ieri.

– Aaa, te-a urechit??

Gata, repede anunță Protecția Copilului și vezi că după 3 zile si-ți ia copilul. Se folosesc de naivitatea copiilor că să nu cumva să vadă. Adică, aici am ajuns?

Un caz aparte

Și-acum chiar zilele astea am vorbit cu o femeie din Germania, da? Cazul ei a fost mediatizat și-n România și-așa, deci de doi ani a pornit. De la ce? Ca să vedeți! Era căsătorită acolo în Germania, soțul ei, cu acte-n regulă de neamț – am înțeles născut prin România, dar neamț în toată regula. Se purta foarte urât. Avea doi copii, până a ajuns să-i scoată în stradă, să-i bată, să-i înjure. Să-i scoată în stradă pe mama cu cei doi copii. Și bineînțeles au plecat fără haine, cu ce-aveau pe ei, fără nimic, și s-au dus și-au găsit ei, na, ce-au putut ei și-au închiriat ceva să se descurce, da? Și bineînțeles, a urmat acolo proces, ca na, dacă i-a scos în stradă și-a primit după toate astea mărturiile și-așa; cum se purta cu ei, că-și bătea joc de ei samd, a avut de la trei judecători, frumos, în regulă, hotărâri: copiii revin mamei! Fără nici o discuție, hotărâri judecătorești. 

Răsturnare de situație

Bun, au venit hotărârile, s-a fixat totul în regulă, mama a rămas cu copilașii. Fetița cea mai mică avea 7 ani, era la școală. Și-a fost sunată mama de la școală: copila nu mai este, i-a fost luată. Bineînțeles că mama a fugit repede la școală:

– Unde-i fetița?

O chema Pia Sofia . Și s-a dus și atuncea, învățătoarea a ridicat mâinile:

– Doamna directoare.

S-a dus la dna directoare. Zice:

– Nu pot să vă spun nimic, luați legătura cu Protecția Copilului, c-a venit și-a luat-o. Din ce motive, nu știm, a venit și-au spus că au dreptul s-o ia. 

Bineînțeles, mama ca mamă, imediat a făcut tot ce-a putut. Și când a ajuns și la judecător și mai departe; a pus avocați să vadă, i s-a spus c-a fost o greșeală. I s-a luat din greșeală fetița…Fiindcă avea dovada, acte judecătorești totul în regulă. S-o încarce cu ceva nu putea, că era foarte multă dragoste între ea și copii. Deci nu exista nici un gest, nu putea nimeni să aducă o mărturie că s-a purtat urât cu ei, c-a țipat la ei, nimic!

„Greșeala” persistă

Dar i-a luat fetița! Și i-a spus că a fost o greșeală. 

– Bun, dacă-i o greșeală, dați-mi fetița înapoi.

– A, nu! 

Și nici nu avea dreptul s-o vadă, nici nu știa unde-i. Pentru că, niciodată statul nu acceptă c-a greșit, da? Deci au spus:

„A fost o greșeală, dar cum adică s-acceptăm noi public c-am greșit dacă ți-o dăm înapoi? Înseamnă că acceptăm c-am greșit.” Ei și nu i-a dat fetița înapoi. 

Și-a-nceput procese, iară, să-și recupereze fetița. Sub nici o formă nu-i dădea fetița înapoi, da? Gândiți-vă, doi ani de zile de luptă, procese. S-a adunat mulți în jurul ei, au ieșit în stradă, s-a apelat în țară la noi, până la președinte, cum se zice, pe toate căile. Refuzau să coopereze. Deci Protecția Copilului din Germania refuza să coopereze. Cu tot ce ține de România. „Nu. Am luat-o, s-a terminat. Nu mai ai nici un drept asupra fetiței.” Cu toate că, tot ei au spus că a fost o greșeală, da? Dar nu voiau să-și asume greșeala!

Pricină de dragoste

Până la urmă, tatăl fetiței, pentru că era om cu bani și-avea, cum se zice și influență pe-acolo, așa din umbra lucra împotriva soției. Da? Și el coopera cu ceilalți. Cu guvernul din Germania. Și până la urmă, pentru că nu puteau să-i țină fetița acolo fără nici o justificare, că nu aveau – a încredințat-o tatălui fetiță. Deci tatălui care-și bătea joc de copii și de soție – i-a scos în stradă. Pe ce motiv? I se încredințase fetița tatălui. Din ce motiv? „Pentru că e prea atașată prea mult de mama ei și-o iubește prea mult!” Ați auzit ce nebunie? Dar de cine să fii atașată fetița? Dacă mama a purtat-o 9 luni în pântece…Atașată…„Pia Sofia este prea atașată de mama ei și i se ia dreptul mamei asupra fetiței.” Și la ora actuală, fetița este încredințată tatălui. Care Dumnezeu știe cum o crește, este tatăl ei până la urmă, dar niciodată n-o să-i fie mamă!

Statul doar știe să ia

Și plus că fetița a fost adusă de vreo 3 ori la judecată și-ntrebată ea ce vrea. Și-a spus:

– Vreau la mama. Am familie. Pe mama o iubesc.

-A, nu. Așa ceva nu se poate. Altceva. 

Și fără voia ei, a încredințat-o tatălui. Da. Deci v-am povestit cazul ăsta pentru că mi l-a explicat mama așa, în amănunt. Și suferința ei și lupta ei timp de doi ani să-și recupereze fetița. Și nu numai atât. Bani cheltuiți, aproape 100.000 de Euro prin judecăți, prin astea, să-și recupereze fetița. Și statul: nimic! I-a luat drepturile…da?

Nu vă amăgiți!

Vedeți, dragii mei ce se întâmplă în străinătate? În străinătatea aia, la care ați visat atât de mult! Și câte cazuri și cazuri. Chiar mama fetiței îmi spunea: cică a luat legătura cu mulți români, încetul, dacă ea a făcut public asta, care s-au plâns și au spus că le-au luat copiii. Gândiți-vă bine! O să spuneți: „Ei, doar n-o să mi se întâmple mie lucrul ăsta! Parcă ce-am făcut!” Până n-o să vă loviți de asta – n-o să credeți! O să vă treziți într-o zi că bate cineva la ușă că ați ridicat vocea la copii, că nu știu cine a sunat acolo. Și vă ia copiii. Să vă văd atunci! Câte lacrimi și câtă părere de rău că nu v-ați întors din timp în țară. Ia gândiți-vă, o mamă din asta, căreia i se ia drepturile, i se ia asupra copilului. În momentul în care-și dobândește copilul mai stă în țara aceea? Pe jos o ia spre România, numai să scape de acolo, să scape de teroarea asta, să nu-i fie din nou luat copilul. 

Frumusețea locului natal

Gândiți-vă bine, avem o țară în care legile nu sunt atât de stricte cum sunt prin alte părți. Chiar de ni se pare că nu știu ce, că vai, Germania, Anglia, nu știu ce alte țări…Că se trăiește bine. Dar ce vrem să fim – roboți? Trăim doar ca să mâncăm, să ne culcăm, să ne îmbrăcăm? Asta-i viața noastră? Nu, dragii mei! este mult mai mult. Este mult mai frumoasă viața. Viața în natură. S-alergi desculț prin iarba plină de rouă…Să te bucuri, să râzi, până nu mai poți. Fără să-ți fie frică că deranjezi pe cineva. Sau să plângi, tot de bucurie. Toate lucrurile astea nu poți să le ai pe nu știu unde prin ce Occident! Le poți avea la țară în România, unde te poți uita, chiar înainte de a face filmarea m-am dus și am mâncat câteva cireșe, m-am urcat în vârful cireșului. Îmi place să mă urc tocmai acolo unde n-ajunge nimeni.

Viața simplă e dulce

Da! Și-acum, ca atunci când eram copil, mă cațăr peste tot. Și-am mâncat cireșe; mi-aminteam când eram mic acasă, veneam de la școală, luam o turtă coaptă de pe plită, o băgam în sân și mă cățăram în vârful cireșului. Mâncam cireșe cu turtă coaptă pe plită. Și-acum mai mănânc câteodată, când face bucătarul turte din astea. Da! Viață simplă dar frumoasă, dragii mei. Gândiți-vă bine la ce v-am spus! A, că-i mai greu în România, cu-adevărat, e mai greu un pic. Dar dacă nu-i greu – exact cum se spune – dacă nu guști un pic mai din sărat, mai din amar, nu apreciezi dulcele. Da! E mai greu, poate nu ai confortul acela, dar e mult mai frumos, dragii mei! Să trăiești simplu, să te bucuri de tot ce-a creat Dumnezeu, să calci desculț pe iarbă, cum am spus…Să te duci să te-arunci în pârâul ăla care curge rece, când e cald afară… Să te bucuri de tot ce-i în jur! Gândiți-vă bine.

Îndemn la rugăciune și la întoarcere acasă

Și rugați-vă pentru Pia Sofia. Că mama suferă și dorește s-o aibă din nou în brațele ei. Au trecut aproape 2 ani de când i-a fost luată. Gândiți-vă bine, cei care mai sunteți în străinătate. Eu nu vă spun că gata, întoarceți-vă! Dar gândiți-vă bine! Să nu fie prea târziu când o să vreți să întoarceți. Cei care puteți, încă avem locuri de ajuns în țară.

Ia să se întoarcă acum – gândiți-vă- avem 8 mil de români duși în străinătate! Ia, în câteva luni de zile să se-ntoarcă jumătate din ei în țară! 4 mil, jumătate, nu toți. Ia gândiți-vă, 4 mil de oameni! Păi ar forța guvernul, ar forța totul. Să dea niște legi, ceva, să le asigure ceva. Să poată să fie ajutați să se integreze și ei, să înceapă ceva în țară.

Dacă ne unim, se poate!

Deci se poate, dacă se vrea. Încă în România…gândiți-vă sate întregi, rămase fără locuitori. 2-3 locuite, restul pustii. Ia, să vie acolo, într-un sat de-ăla 30 de familii. Să-nceapă să preia casele acelea, să-nceapă să facă ceva. Să se-ajute unul pe altul și să prindă viață acolo. Se poate, dacă se vrea. Mi-amintesc de timpurile vechi – era foarte multă legătură-n sate. Dacă se căsătoreau doi tineri și își întemeiau și ei familia lor, n-aveau casă: făceau clacă. S-aduna tot satul, și-n trei zile le ridicau casă. Fiecare aducea un lemn din pădure, de-acasă, ce-avea, contribuia fiecare cu munca lui și-n trei zile aveau o căsuță. Nu mare. O cameră, o bucătărioară și ceva acolo. Să poată să aibă și ei cu ce porni.

Dragostea și unitatea între oameni! Asta lipsește, de asta e nevoie. Și astea, împreună cu credința în Dumnezeu, cu nădejdea în Dumnezeu și-n Maica Domnului. Ați înțeles? Gândiți-vă bine la ce v-am spus, până nu-i prea târziu!  Da, dragii mei? Hai. Să vă ajute Maica Domnului, să vă lumineze, să luați hotărârile cele mai bune. Da? Doamne ajută!

Apel pentru demnitatea familiei

Vreau să mai adaug câteva lucruri în legătură cu cazul despre care v-am vorbit. Despre fetița Pia Sofia. Care-a fost luată de la mama ei. Deci cazul din Germania. Deci, înafară de fetița asta, femeia de care vorbim, mai are un băiat de 20 de ani, care-i student la Drept în Germania. Și ca să vedeți dragostea dintre ei, dintre copii, o să-ncerc să vă pun și 2-3 fotografii, dar vreau să vă citesc una dintre multele scrisori pe care  Andrei, fratele Piei le-a adresat către judecători. Asta-i chiar înainte de Crăciun, de Nașterea Domnului. Și-o să v-o citesc acum:

       „Stimate Dle Judecător Horn, Dle Judecător Dr Kunshren și Dle Richter Merkel,

   Vă urez vouă și familiei dv un Crăciun minunat, pentru că Crăciunul este sărbătoarea nr. 1 în familie. Astfel încât să petreceți timp cu familia și copii dv și să vă bucurați de ei împreună. Pe lând coroana de Advent, mâncarea delicioasă și bradul frumos împodobit, toți cei prezenți se simt bine și au zâmbetul pe buze.

Din păcate, unii nu au zâmbetul pe buze, pentru că trebuie să-și ia rămas bun de la sora, într-o gară, noaptea și la frig, în timp ce-și șterg lacrimile. În timp ce alți copii sunt acasă la căldură, râd și mănâncă prăjituri și se simt confortabil și-n siguranță acasă, alți copii sunt triști și nu pot explica de ce li se întâmplă acest lucru. Acest lucru este teribil, inuman și absolut deloc prietenos cu copiii. Am rămas fără cuvinte. 

Dragi judecători, ca student la drept am învățat că judecătorii sau instanța, în practică trebuie și trebuie să judece după următorul principiul:  da mihi factum dabo tibi ius – dă-mi faptele – îți voi acorda dreptul. Faptele ne sunt cunoscute de mai bine de 8 luni și situația continuat să fie târâtă în mod inutil. și de neînțeles.

Încă o notă, ca judecător al unui senat atât de înalt, mi-aș dori ca un expert, cum ar fi Dna Morat să-și ia sarcinile ca atare, mai în serios și în consecință să trimită informații mai bune instanței. Nu poate și nu ar trebui să bifez totul cu câteva rânduri, conform motto-ului  și să-i trimiți. Nu ar trebui să scrieți doar dacă a fost bine sau rău. Trebuie să spuneți și cum se simte copilul, ce vrea, cum reacționează și așa mai departe. Adică, nu trebuie să spun asta ca boboc, e păcat și tot rămân dezamăgit.

Vă rog foarte mult să nu o mai așteptați pe sora mea și să-i îndepliniți dorința pentru că și-a exprimat-o de mai multe ori. După aceea, vă doresc cu adevărat un Crăciun fericit și un An Nou fericit la fel ca și celelalte părți implicate în procedură. La fel de mult curaj și încredere și mai presus de toate și cel mai important – capacitatea de a recunoaște în sfârșit adevărul!

Cu sinceritate, 

Andrei, fratele Piei. ”

Interesele primează

Deci am vrut să completez asta, ca să vă citesc scrisoarea lui Andrei. Mie mi-a plăcut. M-a impresionat scrisoarea lui și dragostea care este între cei doi frățiori, între Andrei și surioara lui, Pia Sofia. Dar interesele sunt mai mari. Dacă tatăl Piei are rădăcini de neamț, are bani, are relații, nu mai contează restul. Vezi, de multe ori spunem că-n țările celelalte primează dreptatea – niciodată!  Stați liniștiți. Întotdeauna interesul și banii. Ca străin, ești întotdeauna a cincea roată la căruță. Dacă e să-aleagă între străin și unul de-al lor, totdeauna străinul e de vină!

Prejudecată și etichetă

Și-am să vă mai adaug doar o mică istorioară aicea. Reală. Care mi-a povestit-o cu 20 de ani în urmă cineva care-a venit și-a stat câțiva ani în Athos – deci un frate. A lucrat in Germania o perioadă, la timpul acela. Și lucrând acolo, undeva, să zicem, o întreprindere ceva. Erau mai mulți angajați acolo și la sfârșit de fiecare lună, managerul de acolo le punea salariile în vestiar la fiecare; nu erau încuiate, erau puse frumos, aveau rafturi fiecare, îi punea plicul cu bani. Și conștiincioși, toți se duceau fiecare când se schimbau, își luau plicul cu bani. Și la un moment dat, la unul din cei de acolo, întotdeauna dispărea un plic. Într-o lună dispărea la unul, în altă lună dispărea la altul și tot se repeta lucrul ăsta. Băiatul ăsta de care v-am spus era singurul român de acolo, de fapt și singurul străin care lucra. Restul, toți erau nemți de acolo. Bineînțeles că toate privirile se îndreptau spre el. Când „Măi, a dispărut iar un plic!”, toți se uitau la el. Și a trecut o lună, a dispărut. A doua, a treia, a patra. tot dispărea. Nu erau camere, ca acum, atunci. Toți se uitau la român! Și se mirau că de ce nu recunoaște. Când i-aduna cel mai mare și spunea:

– Măi, care știți, uite, îl iert, dar să pună plicurile înapoi. Să fie corect. 

Descoperirea adevărului

Nimic. Toți se uitau la el și se minunau: „Domnule, cum atâta nerușinare și nu recunoaște că i-a luat!” Nici nu nu-și puneau întrebarea că ar fi altcineva decât românul. Toți îl ocoleau, toți șușoteau, săracul, vă dați seama cum se simțea. A durat asta  vreo jumate de an. La fiecare lună, iar dispărea. Toți atenți la el. Si bine, până la urmă s-a gândit patronul: „Băi, nu se poate!”  – că existau și camere și-atunci, dar încă nu erau atât de….Așa, a pus o cameră acolo, fără să anunțe pe nimeni și spre marea lui mirare, cine luat plicurile?? Un neamț! Angajat și el, de-acolo. Rămânea încetul, se făcea că se îmbracă mai nu știu ce, cum. Când erau ceilalți plecați, rapid – lua! Și-n fiecare lună lua de la altcineva. De la român nu lua, ca să poată cădea întotdeauna vina pe român. Și când era întrebat, omul era senin și liniștit:

– Dar eu? Pffaaai?

Era „curat” omul, vă dați seama. Și-n fiecare lună, liniștit.

Scuzele nu-și mai au rostul

Și bineînțeles, după aia, toți la român, că acum toți îl bănuise:

– Iartă-ne, uite, na. Îmi pare rău ca te-am clevetit, te-am judecat. 

Toți erau în temă, numai românul, că românul fură. Și-atunci românul le-am mulțumit frumos la toți, și-a dat demisia și-a spus:

– Plec. În jumate de an nimeni nu mi-a ținut partea niciodată. Toți cu ochii pe mine, că eu sunt vinovat. Poftim! Așa că nu se merită să mai stau aici la voi.

Și-a dat demisia și-a plecat. Deci, ca să vedeți că-n orice țară – și eu, la un moment dar aveam: „Măi, Germania, oameni corecți!” Nu vă gândiți.

Dreptatea e numai la Dumnezeu

Peste tot există așa ceva – interesele, banul și de-asta vă spun: ca români, și-nchei aici – Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara ta! Ai înțeles, românule? Deci oricum ai fi, măi, ai pe românul tău alăturea, Poate azi nu te înțelege -mâine. Dar întotdeauna o să se găsească cineva  care să-ti fie alături. Găsești o bucată de pâine, găsești cu ce să trăiești. Așa că gândiți-vă bine să n-ajungeți în situații din astea. 

Și rugați-vă, după cum v-am spus și înainte pentru Pia Sofia. Ca să ajungă în brațele mamei ei din nou. Că de atâta timp plânge după ea, se roagă, a apelat la toate astea posibile judecătorești și permanent i se spune că are dreptate dar dreptatea nu i se dă. Ați înțeles? Totdeauna pun motive, la-nceput c-a fost o greșeală, după aia alte motive, dar nu se rezolvă nimic! Ca să înțelegeți Cum se lucrează în lumea asta. 

Dreptatea e numai la Dumnezeu. De aceea s-avem nădejdea la Dumnezeu și la Maica Domului. Să ne ajute Maica Domnului!

Doamne ajută! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!