Patimile: categorii, exemple – părintele Teologos

Patimile sunt foarte, foarte multe – sunt scrise cărți întregi pe această temă. Cu toate acestea, este necesară și o delimitare a acestora pe categorii – chiar și o delimitare de bază, cu exemple, ne-ar ajuta să ne luptăm cu acestea.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Despătimirea este pentru toți

O să vorbim puțin astăzi despre despătimire, despre patimi – care este o temă foarte importantă, o temă foarte mare în ascetica ortodoxă și ne interesează sau mai bine zis ar trebui să ne intereseze pe toți. Desigur că aceasta este o temă foarte mare și există o mare preconcepție aici: aceea că spunem despre sfinți că sunt nepătimași și sunt nepătimași, dar spunem că dacă de vreme ce doar sfinții ajung la nepătimire, înseamnă că noi nu trebuie să ne luptăm pentru aceasta. Nu, fraților! 

Trebuie să ne luptăm pentru aceasta, de ce? Pentru că despătimirea este un proces îndelungat care începe de acum în clip asta. Înțelegeți? 

Să nu amânăm despătimirea!

Acuma, fraților, cum spuneam, să nu zicem că o să încep eu mai încolo să mă despătimesc sau că asta nu este pentru mine  sau că nu ajung eu la măsurile sfinților. Da, ok, noi nu ajungem la măsurile sfinților, însă trebuie să ne luptăm. Sunt diavolești toate aceste gânduri și renunțarea la luptă și amânarea acesteia. 

Înțelegeți? Din cauza asta trebuie să ne luptăm, fraților. 

Ce înseamnă despătimirea

Ce este despătimirea? Despătimirea este lepădarea de patimi, este desprinderea de patimi. Bun, mergem mai departe cu definițiile.

Ce este patima? Patima este un păcat permanentizat, o boală sufletească. Asta este patima. Patima se definește ca ceva care nu e numai un păcat, ci e un păcat continuu pe care omul îl face, un continuu păcat cronic. 

După cum boala trupească este ieșirea din naturalul trupului nostru, la fel și boala sufletească, adică patima este ieșirea din naturalul sufletului nostru. Când omul bolește, fraților, da. 

Patimi sufletești și trupești

Desigur că sunt patimi trupești, sunt patimi sufletești. Acuma, patimile trupești, în limbajul Sfinților Părinți, dincolo de boala trupească ce poate să apară și ea, au și componenta sufletească ce este preponderentă. Adică hotărârile greșite ale sufletului provoacă patimile trupești. Fraților, una este boala trupească și alta este patima trupească. Înțelegeți? Chiar dacă uneori se face o interșanjare între acești termeni. Adică se folosește termenul de patimă trupească pentru bolile trupești. 

Patima trupească – este vorba de o boală care poate să fie și a trupului care are și o componentă sufletească, pentru că  e vorba de hotărârile greșite ale sufletului, mai bine zis, ale minții. 

Nu o să vorbim acum care sunt toate patimile pentru că e o întreagă poveste, ar trebui scrise cărți pe tema tratării patimilor, însă o să facem o scurtă clasificare astfel încât să putem să înțelegem care sunt patimile și să ne putem lupta cu ele. 

Tipuri de patimi

De vreme ce sufletul este spiritual, este duhovnicesc și veșnic, la fel și patimile sunt materiale adică în contradicție cu sufletul care este spiritual, duhovnicesc, adică rațional și veșnic. Patimile, la rândul lor, sunt materiale, iraționale și temporare. Înțelegeți? Asta este foarte important și  acum o să le luăm pe rând, pentru că patimile ne leagă de ceea ce nu este în firea sufletului nostru, adică ne leagă de materie, de caracterul temporar al acestei lumi și ne leagă de iraționalitate, de absurd. 

Toate acestea se văd în toate patimile. Deci caracterul material, caracterul irațional și caracterul trecător mai mult sau mai puțin se văd, însă acum o să dau câteva exemple în care se vede pregnant câte unul din aceste caractere. 

Patima trupească

Caracterul material, caracterul trupesc, caracterul iubitor de materie și de trup – asta se vede întâi de toate în distrugerea vieții de familie în clipa în care noi ne ocupăm de afaceri, de carieră, de promovarea acestor lucruri legate de avere. Că zic da, trebuie să fac bani, trebuie să fac carieră și așa mai departe. Și vedem asta la oameni că sunt în continuu preocupați de afaceri și dimineața și seara și neglijează familia. Stau în continuu pe celular – fraților, nu-i bine.

Niște pilde

Țin minte o întâmplare cu un director mare la o firmă foarte mare din Grecia. La un moment dat era gata să plângă în timp ce discutam cele duhovnicești cu el și spunea: părinte, credeți-mă că și acum – adică în clipa în care spuneam eu cele duhovnicești – și acum, numai la problemele de la serviciu mă gândesc. 

Pe de altă parte, desigur, cum spuneam că trebuie să nu fim atât preocupați de materie, ci de familie, dar pe de altă parte, să nu fim subjugați de rudele după trup, adică în continuu să ne gândim la asta. În continuu, ce face copilul, ce face mama, ce face tata, ce face și așa mai departe. 

De la Sfântul Iosif Isihastul

Aici, vreau să vă spun o minune care s-a întâmplat, povestește Sfântul Iosif Isihastul și în Sfântul Munte este foarte cunoscut. E vorba de un frate acre în continuu se gândea la cei de acasă. De fapt, venise un pelerin și fratele respectiv îl întrebase pe pelerin ce face familia cutare. Pentru că pelerinul respectiv era din satul lui, fără însă ca fratele respectiv să divulge pelerinului că este și el consătean. 

Și atunci, pelerinul i-a spus fratelui că familia cutare e vai și amar de capul lor, că sunt singuri pe drumuri, le murise capul familiei – le murise tatăl și acum este mama dimpreună cu trei surori pe drumuri. Și spune pelerinul respectiv: demult, avuseseră un frate, dar nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu fratele respectiv. Era vorba chiar de el însuși, de fratele respectiv pe care pelerinul nu-l cunoștea personal. 

Atunci apare un mare război și-i spune starețului său că „eu mă duc acasă să îi ajut pe ai mei, să-mi ajut familia”. Și atunci, starețul îi spune: „nu te duce pentru că are grijă bunul Dumnezeu! Se îngrijește bunul Dumnezeu!”

Fratele insistă: „nu, că eu mă duc să-i ajut că cine o să aibă grijă de ei”. Și atunci, într-un final, starețul, ca să nu se certe cu el, îl lasă de fapt și el merge singur fără binecuvântare și așa mai departe. Merge și pe drum, la o răscruce, se întâlnește cu un monah care vine din altă direcție. Și străinul îl întreabă pe fratele respectiv: „te văd tulburat, frate, ce se întâmplă cu tine?” Și atunci acesta îi povestește toată povestea cum că venise la ei un consătean și acesta le spusese despre familia lui care se află într-o situație foarte dificilă și așa mai departe. 

Și atunci, străinul îi spune fratelui care îi povestise întâmplarea: „frate, uite care-i treaba – lasă-ți tu familia că are grijă bunul Dumnezeu, tu ocupă-te de cele ale monahismului!” Și fratele îi spune: „nu, nici vorbă, că eu mă duc să îi ajut că n-are cine să-i ajute și toate astea”.

Străinul încearcă să-l convingă, nu reușește să-l convingă și până la urmă zice: „nu vrei să te întorci la avva al tău, la starețul tău”? Și el zice: „nu, că mă duc să-i ajut că cine să-i ajute?” 

Și atunci străinul îi spune: „deci dacă nu vrei să-i ajuți să știi că eu sunt îngerul Domnului și am fost trimis de către Dumnezeu în locul tău să am grijă de familia ta. De vreme ce tu te duci acum , de mine nu mai este nevoie.” Și dispare din fața lui. 

Impresionat, fratele respectiv se întoarce la avva al său, la starețul său și își continuă viața duhovnicească. 

Semnificația

Vedeți fraților, patima? Vedeți? Este o grijă irațională față de trup, irațională față de trup, irațională față de familie. Înțelegeți? 

Și din cauza asta nu este bine nici lipsa grijii de familie din pricina afacerilor și pe de altă parte, nici o grijă exagerată de familie. Asta cum spuneam, se întâmplă în monahism, în lume e vorba de – la fiecare cinci minute – ce face celălalt și așa mai departe. E nevoie și de puțină libertate. Mă refer mai ales la doamnele care ne urmăresc. Deci după cum spuneam, vedeți că are grijă bunul Dumnezeu. 

Atenție la acumularea de bunuri

Și o altă temă tot așa legată de aceste patimi legate de trup, de materie, de familie. Apropos de avere, trebuie să știm că nu trebuie să avem depozite de lucruri și să ne îngrijim peste măsură. Doar strictul necesar. Formele de avere care, hai, să zicem așa că trebuie să existe sunt exagerate îmbracă uneori și forme mai subtile. Adică este mult mai subtilă tema averii.

O întâmplare recentă

Chiar nu cu foarte mult timp în urmă a venit la mine părintele Stareț cu un băiat. Băiatul era foarte speriat și părintele Stareț îmi spune: te rog, ajută-l că are o mare problemă, nu știu exact ce are, să-i dai net.

Noi nu facem așa ceva, e o problemă mare la noi cu conexiunea și așa mai departe și dacă am da unuia ar trebui să dăm tuturor. În orice caz mare problemă, nu vă imaginați că avem conexiune ca și în lume. 

Însă, tânărul părea speriat și dincolo de asta mă rugase părintele Stareț care fusese și el convins de comportamentul, da. Bun, de fapt ce era, ce nevoie mare avea tânărul de net? Deci erau niște mesaje pe snapchat și toate astea de comunicație, pe whatsapp, bunul Dumnezeu știe, de la prietenii lui și el fiind într-o zi fără net în Sfântul Munte, era îngrozit că pierdea mesajele. Fraților. deci nici măcar afacere… Este o patimă, înțelegeți? Patimă mare.

Și asta este tot legată de avere, de trup, de iraționalul relațiilor de prietenie și bineînțeles, cum spuneam și de familie.

Caracterul irațional al patimilor

O situație reală

Și acum că am ajuns la caracterul irațional al patimilor, vreau să spun că trebuie să insistăm puțin aici pentru că patimile în principal se manifestă prin caracterul său irațional. 

Țin minte la un moment dat, erau doi frați, asistasem între doi oameni… unul era mai mare, celălalt mai mic și fratele mai mic era ocărât de către fratele mare și eu știam foarte clar că fratele mic nu era vinovat de ceea ce îl acuza fratele mai mare. Și după nu știu cât timp în care fratele mai mare în continuu îl ocăra pe cel mic, îi zic fratelui mic: măi, zi-i iartă-mă! Să scăpăm. Lasă, zi-i iartă-mă!

Și fratele mare, când mă vede că îi spun la cel mic să zici iartă-mă ca să scapi, să zic așa, fratele mai mare începe să mă atace pe mine să zică: ce te bagi și așa mai departe. 

Și i-am spus: frate, păi, i-am zis la ăla mic să-și ceară iertare de la tine cu toate că el nu a făcut ce ai făcut tu. 

Și atunci bineînțeles a trebuit eu să mă smeresc că de ce m-am băgat și așa mai departe. Înțelegeți? 

Mânia întunecă mintea. E irațională, patimile sunt iraționale. 

Un alt exemplu despre iraționalitatea patimii și lipsa autenticității

Ei, o altă fază, la un moment dat, cineva, tot așa, a venit la mine și s-a smerit și a spus… s-a smerit – adică da, a venit și a spus: sunt prost, sunt un neputincios, sunt mândru. Și eu i-am zis: da, așa o fi, așa este, mi-am dat și eu seama însă curaj, nu-ți fă probleme, are grijă bunul Dumnezeu. 

A, scandal și festival. S-a tulburat fratele. Înțelegeți? Și eu zic: dar de ce frate, te-ai tulburat? Pentru că tu ai spus că ești un prost, un neputincios și un mândru și toate astea și eu am zis da, ok, așa o fi ce spui tu. Înțelegeți cât este de irațională patima? E vorba de fapt, de lipsa adevărului. Adică fratele nu este adevărat cu sine însuși. Trebuie să spunem adevărul și aici este nevoie de o seriozitate și de trezvie în gândire, de consecvență cu noi înșine. Desigur că fratele a spus cu o oarecare smerenie, fără să cuprindă pe deplin, fără să creadă, fără să trăiască ceea ce spunea. Înțelegeți? 

Aici fraților, lucrurile par simple, dar sunt foarte serioase. Trebuie să avem această seriozitate, această consecvență cu noi înșine, această atenție, trezvie, smerenie în gândire. În clipa în care spunem ceva să și credem! 

Încercarea

Iar altul care mătura și zicea în continuu: vai, mie, eu sunt cel mai rău, ultimul dintre oameni și așa mai departe! Și l-a văzut un părinte, un avva așa și-i zice așa pe sub mustață: „băi, ăsta sau e mare sau face pe deșteptul? Ia, să vedem!” 

Și merge la fratele care mătura acolo și-i zice: „auzi, frate, mi-a zis cineva că nu-ți faci bine ascultarea.” A izbucnit fratele scandal și așa mai departe. 

Cum, dar pe de o parte el se laudă că e cel mai rău și așa mai departe și e vrednic de iad și în clipa în care îi spui, îi faci o observație că știi că parcă nu-i bine, el devine… Înțelegeți? 

Înțelegeți, asta înseamnă iraționalitatea patimilor și din cauza asta se vindecă toate prin atenție la noi înșine. Consecvență. Mă, frate, să iei aminte ce vorbești! Să verifici ce vorbești!

Supraestimarea propriei persoane

Mai țin minte și o altă întâmplare că tot vorbim de iraționalitatea patimilor. Cineva care nu știa informatică, avea nevoie de un program, întreabă: care e cel mai bun în domeniu? Și ceilalți mă indică pe mine – nu se întâmpla la Lacu asta, altundeva unde am fost. Și fratele respectiv: da, ok, sigur că da, că numai eu știam informatică. Nu zic eu că sunt monah bun, dar așa a rânduit bunul Dumnezeu să știu informatică și mă duc acolo și fratele respectiv zice: bun, hai, să te învăț, hai, să-ți arăt eu cum trebuie să faci tu, să lucrezi. 

Fraților, m-am blocat puțintel. Adică bun, ok, fratele întreabă – care mare atenție nu scrisese nici o linie de cod, da, în viața lui. Întreabă: care e cel mai bun la informatică? Ceilalți toți mă indică pe mine nevrednicul și așa mai departe. Că un domeniu de nișă fraților, știți foarte bine, programarea, nu zic eu că mă mântui că din păcate sunt un ticălos, dar nu știu mulți mai ales în mediile duhovnicești, bisericești. Oamenii sunt sfinți, dar nu știu programare. 

Bun și mă duc la fratele și îmi zice fratele: hai, că îți arăt eu cum trebuie să programezi, ce să faci, să scrii. Înțelegeți? Bun, pentru păcatele mele este aceasta. Nu judec pe om, dar vreau să accentuez iraționalitatea patimilor, să subliniez patima. Deci omul dacă ar fi stat puțin și s-ar fi gândit, dacă ar fi avut trezvia necesară, ar fi zis: ia, stai puțin, ce fac eu acum?

Și-ar fi înfrânat patima, dar în clipa în care omul este obișnuit să învețe, să-i învețe pe toți, să propovăduiască și când spun să propovăduiască nu numai lucrarea de misiune, ci să propovăduiască orice, adică el să fie șeful, atunci nu-i atent și încearcă să-i învețe pe toți. Înțelegeți? 

Și mai ales, trebuie să știți că se întâmplă un fenomen foarte interesant aici: cel ce nu știe nimic e cel mai sigur pe sine. Atunci, hai, să te învăț eu, hai, să îți spun eu și așa mai departe. Înțelegeți?

Caracterul temporar al patimilor

Deci am vorbit de caracterul trupesc al patimilor, am vorbit acuma de caracterul irațional al patimilor și acum o să vorbim puțin de caracterul temporar al patimilor. Că patimile îl țin pe om în această temporalitate a lumii acesteia. Din cauza asta fraților, orice nu ducem cu noi în cer trebuie să fim gata să ne lepădăm de acel lucru acum!

Bineînțeles că uneori e foarte simplu să ne lepădăm de ceva temporar. Vă rog să mă iertați, dar mă gândesc acum la doamnele și mai ales la domnișoarele când se lepădă de haine. Însă atenție că atunci când se leapădă de haine înainte de vreme, tot patimă este. Pentru că atunci, cu toate că într-adevăr, doamnele își dau seama foarte bine de caracterul temporar al hainelor, posibil să existe probleme pe partea iubirii de avere, cum spuneam, de trup. Adică de materie, de materie nouă. Înțelegeți?

E vorba de de faptul că ne lepădăm foarte ușor de un lucru atunci când lucrul respectiv nu are o mare importanță pentru noi. Alteori însă e foarte dificil să ne lepădăm de un lucru pe care îl iubim pătimaș: o mașină, un ceas… 

Un exemplu cu părintele Iosif Vatopedinul

Țin minte, venise cineva și părintele Iosif Vatopedinul i-a spus – ăsta venise cu colecția lui de timbre, da – „bun, ok, ai venit la monahism, acum trebuie să arunci timbrele”. Era să leșine omul. „Cum că eu atâția ani am adunat timbre și așa mai departe, și e viața mea…?” 

S-a blocat și părintele. Păi, măi, frate, aici nu vii cu… Înțelegeți? Uneori, lucrurile sunt mult mai subtile pentru că lucrurile de care trebuie să ne lepădăm, care sunt temporare, sunt de exemplu, o poziție socială, slavă.

Cunosc – da, a murit – pe cineva care era directoarea unui spital din Grecia și conducea cu mână de fier o echipă de foarte mulți oameni. Ei, după ce a ieșit la pensie, femeia a murit de inimă rea că și-a pierdut poziția și gata, i s-a terminat viața, că sunt un nimeni. 

Gândul la veșnicie

Fraților, trebuie să știm să suntem veșnici și totodată suntem limitați și trebuie să avem viață duhovnicească ca să putem să trecem peste lucrurile astea. În principal, rugăciune pentru  a putea să ne menținem un echilibru pentru aceste patimi.

Cea mai mare rușine ca după ce am părăsit toate cele mai înainte pe care le-am spus, după chemarea cu care Domnul ne-a chemat și nu oamenii ne-au chemat pe noi la cele cerești, să ne îngrijim și de altceva care nu ne poate face niciun bine în ceasul morții, în ceasul strâmtorării că atunci este lucrul foarte important și unde se vede într-adevăr cât am făcut în această viață și unde ne vom duce. 

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!