Cu prilejul împlinirii unui an de când există site-ul O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte unde vă aducem zilnic noi articole și materiale audio-video, am alcătuit pentru voi o Sinteză anuală cu citate din articolele care au înregistrat cele mai multe vizualizări din partea celor care ne urmăresc. Totodată, remarcăm astfel și preocupările cititorilor platformei noastre online. Preocupări determinate, bineînțeles, de evenimentele sociale și duhovnicești prin care trecem.
Vedeți, în retrospectivă, care au fost preocupările dumneavoastră cele mai importante în timpul care a trecut și comparați-le cu ceea ce trăiți acum.
Indiferent de vremuri, nădejdea trebuie să rămână tot la Dumnezeu, la Maica Domnului și la sfinți. Iar scopul vieții rămân tot mântuirea și sfințirea. Să îi avem ca modele pe sfinți!
Sperăm că v-am fost de folos în acest an de când am început să existăm în mediul virtual și ne rugăm să vă fim de folos și mai departe. Rugați-vă și voi pentru noi!
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!
Sub fiecare citat aveți și previzualizarea articolului din care a fost luat.
Dacă faceți click/tap pe previzualizare, veți naviga la articolul sursă. Ca și până acum, comentariile voastre sunt binevenite!
Răspândiți dragostea!
Lectură și vizionare plăcută!
(videoclipurile, podcasturile și transcripturile sunt în fiecare articol în parte)
Dec ce și la Evanghelie spune – nu aruncați mărgăritare porcilor, că le vor călca în picioare și se vor întoarce și vă vor sfâșia pe voi. Adică de ce e asemănat cu porcul? Porcul orice i-ai face, tot porc rămâne. Aveam eu o vorbă – și președinte să-l pui că tot porc rămâne, adică nu se schimbă cu nimic. (…) Adică nu poți să-i schimbi (…) De-asta și Evanghelia se referea în felul ăsta la porci. Și poate asemăna anumiți oameni în privința asta, care au pornit cu totul pe calea răului. (…) Să nu aruncăm mărgăritare – adică la cei care s-au lepădat cumva cu totul de Dumnezeu și s-au dăruit părții materiale care de fapt e condusă de diavol….
Însă conform cu Apocalipsa vine Epidemia cu un Ciudat nume de boală.
Care o să dispară, o să batjocorească pe medici, o să batjocorească farmaciile, o să batjocorească tot…
O să fie Aspirator!!
Ce să ne facă Dumnezeu?
Nu ne rugăm, Sfânta Scriptură nu citim, curvii și adulteruri și divorțuri și necurății…
Viermi puturoși și necurați!!
Vine Epidemia! O să măture toată lumea! Aspirator!
În clipa în care musulmanii au intrat în Sfânta Sofia preoții care făceau vohodul mare au intrat în zid cu Sfintele Daruri… Și se spune că de acolo vor ieși când Sfânta Sofia va redeveni ortodoxă. În orice caz, există o firidă în Sf. Sofia unde mulți spun că se aud cântări iar turcii sunt foarte agresivi și nimeni nu se poate apropia de această firidă… după cum mi-au mărturisit mulți care au fost acolo. Cântarea de la vohodul mare, adică heruvicul, este cea pe care o auziți acum. Așa sunau cântările în Sfânta Sofia.
Să știți că se apropie timpurile în care o să fie foarte greu la oraș. Chiar dacă ai un serviciu bun, condiții bune. Doar că nu o să mai ai libertate. Nu o să mai aveți liberate. Încetul, încetul, cum se spune, se strânge șurubul….
Totdeauna va învinge cel care este mai aproape de Dumnezeu, mai corect, mai duhovnicesc, mai ortodox, indiferent de ce se întâmplă. Chiar dacă la un moment dat pare că nu…, el va învinge! Asta nu am spus-o eu, Sfântul Nicolae Velimirovici a spus treaba asta.
Trebuie să știți, după cum spuneam, că dacă cel care este mai duhovnicesc învinge, înseamnă că războiul dintre oameni este ca urmare a războiului omului față de Dumnezeu, omul împotriva lui Dumnezeu. Înțelegeți?
Și din cauza asta, dacă astăzi suntem o planetă războiului provine din faptul că suntem departe de Dumnezeu și numai milostivirea lui Dumnezeu, a Făcătorului reușește să calmeze puțin lucrurile. Și dă foarte mult har.
A doua cunună pe care a văzut-o acest frate în Hristos [fiindu-i dată pr. Efrem] a fost cununa de Mucenic.
A mucenicit, cum se întâmplă adesea, din cauza invidiei călugărilor, preoților, stareților, ierarhilor…
Cine sunt cei care ne invidiază cel mai adesea? Pe cine invidiem cel mai adesea? Cei care sunt ca noi. Acest lucru se întâlnește și în hainele preoțești, fie că este vorba de monahism sau de a rămâne necăsătorit în lume.
Și [adevărul este] că acest om [pr. Efrem] a fost mult osândit în Muntele Athos dar, cu atât mai mult, când a mers în America și acolo a zidit aproape 20 de mănăstiri.
A existat multă împotrivire din partea climatului protestant, secularizat, al Americii, acum 30 de ani.
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descopereau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească dar real, un fel de realitate desăvârşită a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote. Şi-a dat sufletul către orele 13 în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la Schit au prins să vestească. Lacrimile mele au încetat. Valeriu era frumos, mai frumos ca oricând. Am stins lumânarea mică ce fusese aprinsă în ultimele lui minute de viaţă. L-am îmbrăcat cu hainele părintelui G.. În gură i-am pus, aşa cum mă rugase, o cruce mică de argint pe care o salvase din toate percheziţiile („ca să fiu recunoscut!” mi-a explicat el). A sosit targa. Toţi deţinuţii se aflau în curte în aşteptare. Când am trecut cu el către poartă ne-am oprit iar ei s-au descoperit şi s-au închinat. L-au luat în primire doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea înmormântărilor. Două zile a fost ţinut în curtea mare, sub fulgii de zăpadă şi a fost îngropat noaptea. O parte din lucruşoarele lui le-a luat temnicerul dar multe au fost păstrate de prieteni ca amintire.
Domnul i-a spus: „De ce se tem astăzi creștinii de pandemie? Le este frică ca nu cumva să moară? Eu însă am biruit moartea! Pentru ce M-am răstignit? Mai întâi, de ce am luat chip omenesc, Dumnezeu fiind? Apoi, de ce M-am răstignit? Pentru ce am murit, cu o astfel de moarte pe cruce? Ca să biruiesc moartea din voi! Ca să biruiesc păcatul din voi! Ca să-l biruiesc pe diavolul, ce chinuiește neamul omenesc!”
Să mai știți un lucru, că Dumnezeu nu dorește război, și nu Dumnezeu aduce războaiele, războaiele le facem noi oamenii, dar pentru ca îl părăsim pe Dumnezeu, Dumnezeu ne lasă, se retrage și ne lasă să ne facem de cap noi, dacă nu mai avem nevoie de el.
Deci da dragii mei, cum spune și la Sfânta Scriptură: „și dușmanului tău dacă îi e foame dai pâine, dacă îi e frig, îmbracă-l”. Noi la toți indiferent din istorie cu drag care ajung în țară la noi îi servim cu ce trebuie să le arătăm dragostea de creștini, că asta o făcut și Mântuitorul răstignit pe Cruce și el ne-o îmbrățișat pe toți și o spus: „Iartă-le Doamne ca nu știu ce fac”.
Și, o, minune! După o oră, un nor a acoperit Prokopi-ul. Era încă noapte și noi credeam că e fumul de la foc. Însă a început să plouă! Auzeam stropii. [plânge]… Mă iertați! A început să plouă puternic, atât cât era necesar să se ude leoarcă depresiunea Prokopiului. Ne nelinișteam pentru muntele Petias, unde e o pădure compactă de pini, însă cea mai multă ploaie acolo a căzut. A fost o mare minune!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
17 Comment
La mulți ani binecuvântați de Dumnezeu! Maica Domnului să vă acopere mereu! Mulțumim pentru tot ce faceți pentru noi! Cu multă recunoștință și cu drag in Hristos
Hristos a înviat!
Bunul Dumnezeu și PreaSfânta Stăpână să vă răsplătească consacrarea, efortul, lucrarea!
Dragostea pe care ați dăruit-o, în acest an, să vi se întoarcă și să vă prisosească!
Dumnezeu să vă binecuvânteze, Maica Domnului să vă ocrotească veșnic, părinților de la Chilie!
Amin!
La multi ani!
Simt foarte multa pace cand spun rugaciunea lui Iisus dupa metoda parintelui: https://www.youtube.com/watch?v=ltQuiv4i9gE. Este ok sa o spun asa?(putin cantata si rar)
Anthony mai are doar o săptămână pana la execuție…8 iunie, ora 20 pt noi. Măcar bine ca se permite tunderea in monahism și primirea sfintei Impartasanii înainte. Am văzut ca staretul Pasie a declarat că Anthony a trecut printr-o transformare spirituală radicală care nu poate fi mimata, ca este o persoana ascultătoare, care se roagă în fiecare zi și a cautat sa aibă mereu aproape Sfintele Taine. Parintii de la Vatopedi spuneau ca au primit și ei o scrisoare scrisa de el și au fost mișcați de ce au citit acolo. De aceea se roagă cu foarte multa râvna. Nu putem decât sa ne rugam ca Domnul sa ii dea toată fericirea, toată pacea Duhului Sfant în Împărăția Lui.
La mulți ani! Cu toții vă apreciem și vă iubim foarte mult și de aceea vă felicităm și vă dorim sincer ca Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă dăruiască în continuare o activitate prolifică, plină de har, inspirație și folos duhovnicesc, sănătate puternică, dragoste desăvârșită, fericire și dispoziție însorită în Hristos! În acest an am învățat foarte multe lucruri folositoare pe plan duhovnicesc, in mod practic și cu constanța concreteții în cotidian. Însă cea mai impresionantă constatatare și confirmare personală a fost aceea că rugăciunile sfinților părinți athoniți fac diferența, că apropierea de Bunul Dumnezeu și Maica Domnului prin rugăciune și exemplul personal transformă IMPOSIBILUL în POSIBIL. Mulțumim cu recunoștință.👏
Mulțumim mult pentru cuvintele calde! Să vă binecuvânteze Dumnezeu!
Sunt dezamagita ca nu e clipul despre rugaciunea Lui Iisus pe loc fruntas la vizualizari…Doamne ajuta pe toata lumea!multumim,va iubim!💛
Mda – ce să zicem. This is the world we live in… can’t you see it? It’s a land of confusion.
Mii de multumiri cu multa recunostinta si dragoste pentru tot ceea ce ne invatati.
Va pomenesc zilnic si pe Pr Pimen si obstea in rugaciunile mele.
Doamne ajuta !
La mulți ani!
„Din lumea oamenilor răi azi cheamă-mă spre a Tale căi și fă-mă bun.
Cunosc că inima mi-e rea, dar, Doamne, eu nădejdea mea, spre Tine-o pun.
Ferește-mă când ispitiri, se săvârșesc nelegiuiri, m-ademenesc.
Ajută grelei neputinți căci mort mi-e sufletu-n credinți pe acest pământ.
Din lumea oamenilor răi azi chiamă-mă spre a Tale căi și fă-mă bun…”
La mulți ani!
Maica Domnului să vă întărească și să vă dăruiască multă sănătate!
Vă mulțumim pentru dragostea cu care ne împărtășiți trăirile și învățăturile sfințiilor voastre.
Mulțumim mult! Rugați-vă pentru noi!
Cu nevrednicie, datori suntem să ne rugăm unii pentru ceilalți! Iertați!
Hristos a Înviat! Ieri am descoperit site ul, balsam, ajutor și bucurie sufletului! mulțumesc Bunului Dumnezeu! Fiți binecuvântați sfinți părinți cu toate cele de folos pentru lucrarea divină atât de necesară sufletelor noastre, mai ales în aceste vremuri tulburi!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Amin!
La mulți și binecuvîntați ani!
Cu adevărat , timp de un an situl a fost întărire duhovnicească pentru mine iar pe primul loc eu aș pune videoclipul în care ne vorbiți de Sfînta Împărtășanie. De multe ori sîmbăta înainte de a mă împărtăsi citeam rugăciunile și apoi mă uitam la videoclip. Vă mulțumesc, Maica Domnului să vă ajute!
Amin! Mulțumim!