Ispite, încercări și ajutoare în construcția chiliei – părintele Pimen Vlad

Vizionați pe părintele Pimen care ne povestește despre diferitele ispite dar și despre ajutorul domnului George Becali în construcția chiliei în care suntem acum.

Vizionare plăcută! (după video adnotat, aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Hristos a Înviat!

Liniște și frumos

M-am așezat într-un loc care mie mi-i drag. Nu știu – din câte am observat eu, s-ar putea să mă vedeți pe mine un pic mai înunecat aici, că-s cumva… am lumina în spatele meu, și de-asta; dar nu contează prea mult asta. M-ați tot văzut mai clar în alte filmări, uitați aici am plin de trandafiri Iar mai în spate, dacă reușiți să vedeți puțin – e smochinul care-i încărcat de smochine. Încă nu sunt coapte.

Puțin mai încolo -cireșul. Aici am, după cum v-am zis și data trecută, că-ntâi am făcut o mică căsuță unde au stat primii patru muncitori pe care i-am avut. Ei, căsuța asa, după aia mi-am transformat-o în chilia mea, cum să spun așa, exact cum am avut și la Sf. Artemie. Cum îi ziceam eu – un bordei; de fapt e o căsuță, așa. Și aici cumva sus, ca o mică terasă așa, c-am aici ceva, o mică centrală și deasupra aici, e un loc unde mai stau eu. Liniște și frumos. Iar drept în față aici, vedeți, am trandafiri, că dacă mi-s dragi florile… mi-am pus și aici, am trandafiri agățători, care-s foarte frumoși. Și-acum chiar înfloresc!

O situație ziditoare

Da. Și să continuăm de unde-am rămas Deja data trecută v-am spus c-am luat locul aici la Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. La început ne-am apucat de ziduri: că ne-a spus mănăstirea că trebuie să facem întâi zidurile care susțin muntele, după aia să construim chilia. Pentru că, zice, alfel vine muntele la vale. Și-am început cu zidurile – 2 ani de zile, am lucrat numai la ziduri. Deci așa-n mare, ca o idee, să vă spun cam 60 de mașini de-alea mari Rubi de piatră, stânci de-alea mari, ni s-au adus aici; care le-am spart noi și le-am făcut cum a trebuit ca să le punem la ziduri. Ziduri de 3 m de înalte, 100 m de lungi si 1 m de groase.

Întotdeauna este nevoie de răbdare

Ei și după cum v-am spus, c-a fost întâi dl Becali, după aia a mai venit din nou. Ei, de câte ori venea spunea:

– Mă, tu nu faci nimic aici, măi! Uite, te ajut cu ce pot. ziduri ziduri…da’ casa unde-i? Biserica unde-i? Eu te-ajut să faci casa.

– Aveți răbdare, trebuie să fac zidurile!

– Uite, peste tot. A-nceput, se vede că ceva fac. Fac case, dar la tine numai ziduri. 

– Ce să fac? Asta e…

Roadele răbdării

Doi ani de zile, tot am făcut ziduri. Și când am terminat zidurile, ne-am apucat de casă. Frumos! Am sfințit acolo locul, am săpat temelia – am sfințit locul, am pus noi piatra de temelie, cum se spune, cărămizi din-alea, peste tot așa și am început. Am început primăvara! Deci când fusese Domnul Becali, era numai groapa săpată, nu era nimica. Când a revenit a doua oară, Deja noi eram ridicați sus la acoperiș.Și chiar la subsol cum ar fi, făcusem și cuptorul de pâine. Și făcuse bucătarul atunci, (era unul din muncitori pe care-l aveam – că lucram, erau cel puțin 10 muncitori care lucrau) un cuptor cu cozonaci, cu un fel de rulade cu brânză, era o zi de frupt, deci ceva cald, bun! Și când a venit dl. Becali  am servit direct de la cuptorul făcut de noi. Zice:

– Eeeei, acum așa da! Acum se vede ceva! 

– Păi, ce să facem, asta a fost situația. 

Lemn mult și pe alese

Și-am ajuns până la acoperiș, în primul an. Adică am ridicat tot, îmbrăcată cum era – cu zid de piatră exterior, cu tot! Știu că, îmi amintesc,și chiar mi-a spus să dăm măsurile, nu numai noi, în tot schitul la toate chiliile care se făceau, la ce lemn avem nevoie. C-aveam nevoie și de lemn de stejar la acoperiș; era nevoie de lemn ăstălalt și ne-a trimis 6 TIR-uri cu lemn din România! 

A trimis om acolo în pădure și-a ales ce copaci, exact, ne-a tăiat lemnul care ne trebuia! Și m-am dus la Tesalonic, ieșisem cu o zi înainte, am avu ceva treabă, a urmat de la Uranopoli să închiriez o corabie din-aia mare ca să încapă 6 TIR-uri, să le aduc corabia până la Sf. Pavel aici, unde era portul și de aicea să aducem lemnul aici. Bineînțeles, descărcam acolo cu TIR-uri de-astea mari de 17 m, n-aveau cum să ajungă la noi la drumurile care sunt: Le descărcam acolo-n port la Sf. Pavel și urma să le cărăm cu mașinile de acolo. mașini din astea care puteau să facă față aici – camioane, aici în Athos.

A urmat o ispită

Și chiar cu o zi înainte, cum ar fi, cred că, nu mai rețin ziua exactă, m-am dus la un birou, aveam de rezolvat ceva 2 minute, să zicem, hai, 5 minute. Eram cu o mașină mică, am parcat-o acolo în față. Rezolv eu, când ies mă uit la mașină – văd ceva ciudat: ceva aruncat pe bordul mașinii acolo. Zic:

– Ce este?

Când mă uit, nu mai aveam numere la mașini. Îmi luase numerele! Că parcasem cumva la dublu acolo, în locul acela, că nu erau locuri și-am pus așa. Ce era să fac?

Omul potrivit la locul potrivit

Am început să-ntreb și eu, de unde pot să-mi iau numerele înapoi. Zice: 

– Măi, la centru acolo, la poliție.

Și chiar găsisem un polițai prin dreptul gării, că m-am dus și eu, căutam. Zic: 

– Mă, pe unde-i poliția asta?  că nici nu știam. 

– Eu-s transferat abia acum aici pentru o perioadă, vin din alt oraș, dar hai că te duc eu acolo să-ntrebăm, să vedem…

Era un polițist tare de treabă așa. Și-am plecat cu el pe jos, era vreo jumate de km până unde era centru acolo. Ne-am dus acolo și la intrare a întrebat:

– Măi, uite, părintelui i-au luat numerele de la mașină, se poate să vorbească?

– Aaa, numai cu aprobarea șefului poate să i le dea, dacă nu, trebuie să aștepte.

Nu știu cât era, vreo 3 săptămâni și plăteai vreo 200 de Euro treaba asta. Și zice:

– Da’ unde-i șeful?

– Aa, lipsește, nu-i aicea. 

Am stat noi vreo 2 ore pe-acolo. Nimic. Ba nu-i șefu, ba nu știu ce…

Nădejde și stăruire 

Și-atunci mi-a zis ăsta:

– Băi, eu știu unde-i, c-am mai fost aici la etajul 6. Hai pe lângă ăștia când nu-s atenți, urcăm direct la biroul lui să vedem, chiar nu este?!

Când ne ducem noi, când n-au fost ăia atenți pe acolo, eram noi în salonul acela, am lua rapid liftul și-am urcat. ne-am dus la etajul 6 și-am intrat direct în birou.  Șefu – liniștit la birou își beea cafeaua. Și-anceput să râdă când ne-a văzut. Deci știa de noi, dar omul era relaxat. vroia să vadă câtă răbdare facem sau știu eu…Și bineînțeles, i-am explicat care-i situația, bine, ne-a luat așa câteva minute. Zice:

– Bine. Se rezolvă. așa râzând. 

Că el era din cei care mai vineau chiar pe la Mănăstirea Sf. Pavel. Avea o oarecare legătură așa și zice:

– Da’ încă numele încă nu s-a ajuns aici, că cel care le-a luat el adună toată ziua numere.

Aici la greci e altfel, nu-i ca la noi, să-ți ridice mașina. Dacă ai parcat ilegal, sau ceva, îți iau numerele: ți le desfac de acolo, le iau în traistă și-adună numere, sute de numere. Și după aia te costă mai mult să le iei înapoi decât cum este la noi parcarea – că ți-o duce undeva și plătești s-o ridici.

Deznodământ frumos

Zice:

– Uite…(a sunat chiar acolo zicând să-i dea părintelui numerele, dar cei de acolo care le primeau zic „ Când vine. ”, cel care urma să vină abia după-amiază, să le-aducă toate.)

Între timp a închis acolo poliția, plecase toți s-a împlinit ora și mai după-amiază a venit și cel cu numerele: le-a căutat care-s ale mele, frumos, am semnat acolo și le-am luat înapoi. Deci mi le-a dat, a fost cum se zice, de treabă. Dar a trebuit un pic de răbdare pe-acolo. Mie îmi trebuia pentru că a doua zi dimineață la ora 5 eu trebuia să urc mașinile pe corabie: 6 TIR-uri. Și vă dați seama: era seara, eram în Tesalonic fără numere la mașină, nu puteam să vin la Uranopoli, că de acolo faci aproape 3 ore până la Uranopoli. Și-n felul ăsta, când am rezolvat totul, m-am urcat în mașină, am venit la Uranopoli, am început noi de pe la ora 3 încărcatul TIR-urilor pe corabie, tot și la 5 am plecat cu ele.

O legătură sufletească

Știu că atunci, cel care răspundea, se ocupa pe corabie cu toată organizarea corabiei era un om foarte de treabă. Și cred că 3 ore de când am făcut noi corabia de-acolo; că era tocmai de la Tripiti până la Sf. Pavel cu TIR-urile, am stat de vorbă continuuă cu el. Deci un om sufletist. Așa am vorbit cu el, că Știu că la un moment dat plângea ca un copil așa – îi povesteam eu diferite lucruri din Athos. Deci am ajuns, ne-am împrietenit foarte mult. Și chiar după atâția ani de-atunci, când ne întâlnim așa, ca doi prieteni buni, cum se zice, cu drag așa, întotdeauna. A mai venit și el odată, după aia, când a putut pe aici, deci un om foarte sufletist. Mi-a plăcut de el așa și v-am zis: a rămas așa o legătură sufletească. 

Asta-i legea Athosului

Da! Și așa am adus lemnul încoace donat tot de dl Becali. Pentru tot schitul care se construia. 6 TIR-uri de-alea mari. Cu lemnul ăla. Tot ce ne-a trebuit și nouă la acoperiș, pentru că aici acoperișurile se acoperă cu piatră. Asta-i legea Athosului. Și asta înseamnă că trebuie bârne groase de stejar și deasupra dulap de paturi de stejar ca să reziste la greutatea pietrei. Da! și-n felul ăsta, am reușit s-aducem lemnul.

Un dar pentru vremuri nesigure

După aceea, ce ne-a mai trimis dl. Becali? Un TIR de teracotă, să facem sobe de teracota, pentru toate locașurile din Athos. A trimis mult, nu știu pentru câte sobe. Că și noi, în fiecare cameră am făcut sobă de teracotă. Chiar de am pus calorifere. Dar am făcut câte-o sobiță de teracotă să fie acolo, pentru timpurile când n-or mai merge, n-or mai putea face față caloriferele – să existe câte o sobă! Tot de el, deci, trimisă.

Ajutorul merge pe roate!

După aceea, ce s-a gândit el, că dacă tot venind pe-aici; venea, se ducea – a văzut ce-nseamnă aici. Că n-avem un mijloc de transport. Zice:

– Măi, luați ceva! Ori un tractor de-asta mare cu toae condițiile pe el sau un camion ceva.

Ei, atunci am vorbit la mănăstire, careva din părinți s-a dus și-a zis mănăstirea

– Măi, nu vă dăm voie camion acolo, că sun camioane aici (aveau alți angajați care aveau), luați-vă un tractor d-ăsta mare cu tot ce ține pe el: cu cupă în față, cu de săpat, cu remorcă, cu toate astea. Și să-l aveți așa, pentru trebuința schitului. 

Bineînțeles, s-au dus părinții care erau de la alte chilii pe la Tesalonic, au căutat, au găsit ei un tractor cu bota, cu toate condițiile, adică tot ce exista pe el dacă rețin bine: 100.000 – 120.000 de euro costa toată istoria asta. tractorul ăsta complet cu tot. Bineînțeles, se gândiseră ei, unul din ei era șofer bun, că „ Gata, mergem la dl. Becali să ne dea banii să-l luăm! ” Și se duc ei la el, îi explică situația unde a aprobat mănăstirea, am gasit, uite-așa…

Condiția

Se uită așa la ei dl. Becali:

– C-o singură condiție îl dau: dac-o să-ngrijească părintele Pimen de el!

Și mă trezesc cu părinții care ei deja erau hotărâți că se ocupă de tractor că vin la mine. Zic:

– Auzi, uite ce-a zis dl. Becali. Te ocupi de el? C-atunci ne dă banii să-l luăm.

– Măi, daca așa a zis, uite am unul din părinți se pricepe, îi șofer. Mai știe și la tractoare. Sigur că da!

Și-atunci a dat OK-ul dl. Becali. A trimis banii și s-a luat tractorul și ne-am trezit cu tractorul în curte, cum se zice. Pe noi nici nu ne interesa, noi ne vedeam de treabă. De-atunci, îl folosim și noi și mai ajutăm și pe alții cu el. 

Un ctitor cu pondere

Deci, da! după cum vedeți, ne-a ajutat foarte mult dl. Becali – este ctitorul principal la Chilia noastră, să spunem. Adică ne-a ajutat destul de mult! Cam din tot ce s-a făcut aici, jumatate a fost de la dl. Becali. Restul, pe parcurs o să vă mai povestesc. Au mai ajutat la o măsură mai mică și alții. Că după aia, dl Becali, na, perioada lui, a început și el greutăți – știți prin ce-a trecut și el mai așa și n-a mai putut s-ajute atât de mult. Și noi am mers înainte cu construcția. Am ajuns, am pus acoperișul din bârne, carton asfaltat deasupra ca să fie pus la punct să nu plouă. Și continuam cu toate celelalte.

Despre viitoarele relatări 

O să mă opresc, cam atâta aici. așa. După aceea, când o să mai ajungem, o să va povestesc mai departe și alte lucruri și minuni și din toate! O să încerc așa, ca să nu lungesc mult, să fie, să spunem limitate toate. Că sunt multe lucruri, încerc și eu să mi le amintesc așa cum au decurs, pentru că, na, anii trec și se mai uită din ele. Lucruri minunate și frumoase.  Maica Domnului și-a făcut tot timpul prezența aici și nu numai ea, și mulți sfinți! Am mai povestit eu înainte în anumite filmări din cele care le-ați văzut unele minuni. Dar acum cred că o să intru din nou în ele în timp, ca să mergem cu istoricul Chiliei așa cum s-a construit.

Să ne ajute Maica Domnului și să ne aibă în pază!

Doamne ajută! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!