Fain & Simplu – Mihai Morar, părintele Teologos

Vizionați podcastul „Fain și Simplu” în care Mihai Morar discută cu părintele Teologos despre o mulțime de teme duhovnicești:

Ce înseamnă, cu adevărat raiul? Dar iadul? Care este misiunea noastră între semenii noștri și cum ajungem mai aproape de Dumnezeu? Sunt întrebări pe care mulți credincioși și le-au pus deseori. În episodul de astăzi avem ocazia să aflăm răspunsul din partea unui om care, ca programator IT, l-a căutat în știință, în filosofie, dar l-a găsit în credință. Și a găsit mai mult decât acest răspuns. Avem parte de un dialog cât o spovedanie de care nu am avut parte, o reală poartă către credință.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Introducere

Mihai Morar: Salut și bine ai venit la Fain & Simplu! Sunt Mihai Morar, pelerin în Sfântul Munte Athos. Este a doua conversație pe care vi-o ofer de aici, de la Schitul Lacu, de la Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Suntem după slujba de duminică. Tot cu Athonul în spate, cu marea undeva în dreapta mea și în fața mea cu un părinte pe care l-am întâlnit prima oară când am fost aici, în Athos și o să vă spun și o întâmplare pe care nici măcar părintele nu cred că și-o mai aduce aminte, dar cred că o simte.

Părintele Theologos este invitatul meu. Bine v-am găsit, bine ați venit la Fain & Simplu! 

Părintele Teologos: Bine ați venit și bine v-am găsit și noi! 

Mihai Morar: Un călugăr plin de știință și pe lângă teologie, e un om care a documentat de-a lungul vieții și alte științe, chiar și cele exacte până când a nimerit aici, în Sfântul Munte, pentru a-și împlini misiunea.

Misiunea omului – iubirea și sfințenia

Care e misiunea dumneavoastră, părinte?

Părintele Teologos: Misiunea fiecărui om este să devină sfânt. Adică omul este perfect și ar trebui să fie perfect, însă din păcate, păcatul adică distorsiunea de comportament, de gândire, de optică a sa îl privează de acest, să zic așa, mare avantaj, mare merit pe care ar trebui să îl aibă omul – adică perfecțiunea. 

Perfecțiune, ca să o definim puțin mai concret, este asemănarea cu Dumnezeu. Și ca să o definim și mai concret, este capacitatea de iubire orice s-ar întâmpla. 

Adică omul trebuie să iubească pe toți și pe toate orice s-ar întâmpla. Asta pe de o parte și pe de altă parte, ca să poată să iubească, nu trebuie să fie stăpânit de absolut nimeni și de nimic. 

El încearcă să facă treaba asta, dar încearcă să facă treaba asta, scurtcircuitând lucrurile, adică mergând direct în materie. Nu încearcă să facă treaba asta cu ajutorul Celui atotputernic și din cauza asta în loc să fie stăpânul lumii cu ajutorul Celui atotputernic, devine de fapt robul ei.

E târât în toate părțile de tot felul de patimi, de tot felul de centrii de plăcere, centrii de atracție. Asta este drama omului de astăzi.

Toți căutăm perfecțiunea

Și trebuie să știi Mihai că omul într-adevăr își caută perfecțiunea. Toată planeta caută raiul pentru că raiul este perfecțiunea personală veșnică. Atâta doar că cei mai mulți dintre ei, dintre noi, da, căutăm raiul acolo unde nu e și/sau îl căutăm așa cum nu trebuie. Și asta este marea dramă a istoriei.

Pentru că oamenii, din păcate, orbecăie. Orbecăie pentru că s-au depărtat de lumina lui Dumnezeu. Și când spun lumina lui Dumnezeu, întotdeauna trebuie să știm că lumina lui Dumnezeu este – spun Sfinții Părinți – o lumină înțelegătoare, adică o știință, o supra-știință. Și nu este vorba de știința asta pe care o cunoaștem noi din cărți, adică fac experimentul, văd că se potrivește, nu se potrivește și deduc. Nu!

Știința lui Dumnezeu este: pac, știi! Dintr-o dată. Deci nu săpăm, ci efectiv omul se luminează. Cum se spune oarecum în popor că ți-a căzut fisa. Asta este așa numita descoperire de la Dumnezeu și știința cea adevărată. 

Credința

Mihai Morar: Adică poți să crezi chiar dacă nu ai toate dovezile?

Părintele Teologos: Da, poți să crezi. Și de fapt, credința cea adevărată este o credință supra-logică, nu o credință sub logică. Sunt două tipuri de credință.

Aici e credința sub logică, aceea în care… cum să zic… eu vin cu parul și zic: neapărat trebuie să crezi că dacă nu, te bate Dumnezeu și așa mai departe. Este credința sub logică și asta există de obicei în islam.

Credința supra-logică este în clipa în care vine Dumnezeu, vin sfinții și îți arată: uite, care-i treaba, șandramaua asta funcționează, asta merge. Deci tu trebuie să crezi că dincolo de faptul ăsta că merge și ai văzut rezultatele acestui lucru, este ceva mai înalt. 

Deci cum acum voi credeți în mine pentru că eu sunt la Lacu, credeți în mine dacă vă spun – măi, fraților, ca să ajungeți la Sfântul Pavel, trebuie să o luați pe aici, mergeți în direcția aia, după care faceți în sus și așa mai departe. Voi credeți în mine de ce? Pentru că aveți deja planul logic satisfăcut – că da, ok, părintele e la schitul Lacu și deci trebuie să știe drumul către Sfântul Pavel.

La fel este și credința cea duhovnicească. Adică sunt lucruri mai presus de logică, cum am spus – știința cea adevărată, pre-știința și toate celelalte – și această credință în lucrurile mai presus de logică vin prin împlinirea logicii. 

Adică, încă o dată: vin oamenii care arată din punct de vedere logic că sunt anumite lucruri care stau așa și de acolo încolo, oamenii trebuie să creadă că sunt și lucrurile la care logica lor nu accede, logica lor nu are experiență, trebuie să creadă că așa sunt.

O amintire notabilă

Mihai Morar: Am zis că este fascinant părintele Teologos și mă bucur să avem această discuție și acum, aici, o să fac un inception, ca să zic așa, și o să-mi aduc aminte de prima noastră întâlnire. S-a întâmplat acum 3 ani, înainte de pandemie. Am fost, dacă zic bulversat, pare un pic abrupt, dar m-a mișcat întâlnirea cu dumneavoastră și prima discuție pe care am avut-o. 

Însă s-a întâmplat ceva atunci. Când grupul din care făceam parte părăsea mănăstirea pentru că se închideau zidurile mănăstirii de aici din Sfântul Munte, dumneavoastră ați venit, m-ați luat deoparte pe mine, m-ați extras din grup… Nu vă mai aduceți aminte…? Și mi-ați spus: Mihai, tu ești sensibil, ești foarte sensibil. Ai foarte multă iubire de oferit, însă ceva te rănește. Ai mai mult curaj! 

Atât mi-ați zis. Și m-ați lăsat luni de zile să mă gândesc ce o fi vrut părintele Theologos să îmi spună. Și multe s-au schimbat de atunci în viața mea, în activitatea mea, în mesajul meu și în misiunea mea, dar nu o să detaliez asta aici pentru că până la urmă, misiunea mea este publică.

Sfântul Porfirie

Cum îi simțiți pe oameni? De unde vine simțirea asta? Sau supra-simțirea?

Părintele Teologos: Da. Nu o să vorbesc despre mine, dar o să spun ceva acum.

Mihai Morar: Nu despre dumneavoastră, nici nu a fost o întrebare personală.

Părintele Teologos: Știu, știu. O să spun ceva acum: Sfântul Porfirie e un mare mare mare sfânt. Și s-a dus la un moment dat un frate, un ucenic de-al lui la Sfântul Porfirie și i-a spus: Părinte Porfirie, sunteți sfânt, sunteți mare și aveți descoperire de la Dumnezeu. Nu vă mândriți?

Și spune Sfântul Porfirie: Păi, de ce să mă mândresc? 

Păi, vă descoperă Dumnezeu! Da, păi, cum să nu…

Și zice Sfântul Porfirie: Uite, hai, să-ți spun ceva. Vezi că acum o să sune telefonul, o să fie cutare, cu problema cutare și răspunsul e cutare. Răspunde-i, te rog.

Și într-adevăr, în două minute sună telefonul și era cutare, cu problema cutare și ăsta îi dă răspunsul cutare. Și omul de la telefon se minunează, se impresionează de răspunsul care într-adevăr era corect și închide. 

Și spune Sfântul Porfirie ucenicului care răspunsese la telefon: Nu te-ai mândrit? 

Zice: Nu.

Păi, de ce?

Păi, cum? Păi, sfinția voastră mi-ați spus.

Vezi, la fel e și la mine cu Dumnezeu!

A-i simți pe oameni

Înțelegeți? Deci omul face ce-i spune Dumnezeu. Omul, de fapt, în clipa în care are descoperire de la Dumnezeu, trăiește, dar nu trăiește starea lui, ci trăiește starea celuilalt. În clipa în care ție ți-e frig, ți-e foame, ți-e sete sau și mai și – ești trist, ești bucuros. Astea sunt stările tale. Cu harul lui Dumnezeu, cineva poate să trăiască treburile astea, dar ale altuia. Înțelegi? 

Deci la un moment dat, omul începe să fie trist fără motiv și simte, îi spune harul lui Dumnezeu că această tristețe provine de la cel din fața lui.

Mihai Morar: Noi îi spunem empatie, atunci când te pui în cizmele altuia.

Părintele Teologos: În cizmele altuia, în the shoes of another. Asta este empatie și este un fenomen psihologic: că îl deduci după cum arată celălalt și îl vezi pe celălalt trist și atunci îi pui o mână pe umăr. Care este un lucru foarte bun și trebuie făcute astea și și asta este tot un dar de la Dumnezeu. 

Eu vorbesc de un nivel mai înalt în care vine Dumnezeu și spune: Vezi că celălalt are o problemă. Sau celălalt poate să nu fie de față. 

Sfântul Iosif Isihastul, de exemplu, ei mâncau și la un moment dat Sfântul Iosif Isihastul începea să plângă la masă. Se uitau ucenicii și ziceau: Părinte, dar ce se întâmplă?

Și zice părintele Iosif: Lăsați-mă că acum un suflet are nevoie, pe un suflet îl doare, un suflet suferă acum și e vorba  de cutare și acum trebuie să ne rugăm pentru respectivul. Și toți se rugau pentru respectivul.

Iubirea ca fundament

Dar asta, Dumnezeu face, numai în clipa în care nu scade dragostea din respectivul. Pentru că, de exemplu, dacă Dumnezeu îi descoperă că celălalt are o problemă și eu sunt plin de patimi, de păcate și zic: a, porcul, a, că așa îi trebuie… Atunci bineînțeles că Dumnezeu nu descoperă.

Dar în clipa în care eu folosesc asta ca să potențez iubirea, adică să mă rog pentru celălalt, să găsim o modalitate de a-l milui pe celălalt, un cuvânt bun – Doamne, ce să-i spun? Doamne, cum să-l ajut? În clipa respectivă, zice Dumnezeu: da, take five, ia de aici, uite asta se întâmplă cu celălalt. Astea sunt descoperirile. Și asta, când vrea Dumnezeu. Omul nu face…

Curățenia sufletească

Mihai Morar: Da, dar Dumnezeu lucrează prin oamenii curați și aici în Athos e foarte multă curățenie în oameni.

Părintele Teologos: Da, bineînțeles, persoanele de față se exclud.

Mihai Morar: Repet. Nu vorbim despre persoanele de față.

Părintele Teologos: Așa este. Este foarte foarte foarte multă curățenie. Foarte multă curățenie până la nici nu-ți poți imagina.

De exemplu, era un părinte român…

Mihai Morar: L-ați cunoscut?

Părintele Enoh

Părintele Teologos: Eu nu, personal, dar o știu pe persoana care l-a cunoscut pe părintele respectiv. Părintele Enoh. Pot să îi spun numele pentru că s-a dus la Domnul. Dacă vorbim de oameni care trăiesc, nu o să spun numele. 

După ani de zile, s-a dus în Tesalonic, mă rog, o problemă de boală. Omul nu știa ce sunt mașinile, nu știa ce…, nu avea bani, nu știa ce sunt banii. Și l-au pus într-un taxi și mergeau cu taxiul. Și șoferul când vedea că omul este cu hainele cârpite, cu părul vâlvoi, cu toate astea și se vedea că omul nu știe, habar nu are, a început să-și bată joc și a început să înjure și toate astea.

Stătea cu mâna pe parbriz și înjura în gura mare pentru că era o victimă sigură – părintele respectiv. Și după nu știu cât timp și când s-au oprit la stop și în continuu își bătea joc de părintele respectiv, spune părintele respectiv, așa cu multă smerenie zice: Auzi, Panaioti, te rog frumos, nu mai înjura că ai geamul deschis și se aude afară și ne facem de râs. 

Și se îngălbenește, se înverzește, îl trec toate transpirațiile pe taximetristul respectiv și zice: De unde îmi știi numele?

Și părintele zice: Ei, păi, am zis și eu un nume la întâmplare și na, că s-a potrivit. 

Înțelegi? Deci e vorba de o curățenie foarte mare care îi permite omului respectiv să iubească orice s-ar întâmpla. Orice s-ar întâmpla, să iubească! Și să nu rănească pe celălalt! 

Mustrarea făcută cu iubire

Și o altă fază. Acum, m-ai pornit, m-ai zgândărit. 

Mihai Morar: Asta și voiam. 

Părintele Teologos: Da, bun. Un grup de pelerini merg la Sfântul Porfirie și îi duc în dar o icoană. Sfântul Porfirie deja orbise de boli, de bătrânețe și așa mai departe.

Îi dau icoana și îi spun: Părinte Porfirie, binecuvântați! Să ne spuneți un cuvânt de folos!

Sfântul ia icoana în mână și începe să o mângâie: Ce frumoasă icoană, extraordinar! Ce frumoasă icoană! Fenomenală icoană! Cine a făcut icoana asta? Cine a pictat-o?

Era lipită pe lemn, da.

Cine a făcut treaba asta?

Părinte, eu am făcut-o. Spuneți-ne un cuvânt de folos! 

Fenomenală icoană, extraordinar, dar cum ai făcut-o? Cum de ai lipit icoana asta. 

Părinte, cum am lipit-o? Cu clei, am pus clei și așa mai departe. Spuneți-ne un cuvânt de folos!

Fenomenală icoană! Nici nu vă puteți imagina, ce mult îmi place! Dar cum de ai lipit-o?

Părinte, lăsați-ne în pace… Cum am făcut? Am pus clei, am pus hârtia deasupra.

Extraordinar! Dar ce bine este întinsă icoana. Dar cum de-ai făcut-o?

Părinte, dar lăsați-ne în pace! Vă rog, un cuvânt de folos!

Dar cum ai făcut-o?

Părinte, cum am făcut-o? Bine, am pus lemnul jos, am pus clei, am pus hârtia deasupra, am pus o bucată mare de lemn, m-am suit cu picioarele pe ea să se preseze.

Ei, vezi, lucrul ăsta să nu-l mai faci!

Adică părintele primise descoperire de la Dumnezeu că omul se urca cu picioarele pe icoane ca să le preseze să se lipească bine și l-a dus încet încet încet încet, făcând pe prostul, da, făcând pe redusul mintal, ca să-l aducă să mărturisească singur. Păi, știi, asta nu mai fă! 

Putea să spună de la început: Măi, ticăloase, nu ți-e rușine…?

Da…

Rugăciunea și puterea ei

Mihai Morar: Da, sunt curios și am mai pus întrebarea asta, dar o s-o pun de fiecare dată când sunt în față cu cineva care  are cunoștință. Ce se întâmplă atunci când atât de mulți oameni curați se roagă în fiecare zi?

Azi-dimineață, ne-am trezit la 5 și am intrat la slujbă până la ora 8. Și erau toți frații dumneavoastră de aici, de la chilie. Și pe lângă chilia asta mai sunt încă 15 chilii aici în Schitul Lacu și multe ale mănăstiri, chilii, schituri în tot muntele ăsta.

Ce se întâmplă când se roagă atâția călugări la aceeași oră, în fiecare zi, de aici, din Sfântul Munte?

Părintele Teologos: Se ține lumea. Se prelungește lumea. Lumea se ține prin Liturghie, să știi, prin rugăciune!

Dumnezeu e atotputernic, dar Dumnezeu e atât de iubitor încât nu calcă în picioare libertatea umană.

În clipa în care oamenii nu se roagă, în clipa în care oamenii de îndepărtează de Dumnezeu, omul devine… nu poți să pui – un animal – pentru că înjosești animalul. Animalul nu este distorsionat. Nu am întâlnit până acum nici măcar maimuțele să facă războaie cum fac oamenii. Înțelegi?

Eh, omul departe de Dumnezeu se auto-distruge. La propriu. Vedem ce se întâmplă în lumea asta. Ei, și atunci, prin rugăciune, noi ne punem ca jertfă, libertatea noastră în fața lui Dumnezeu și-I spunem: Doamne, ajută-ne pe noi! Și ajută-i pe cei care se depărtează de Tine!

Adică Îi spunem lui Dumnezeu: Ok, încalcă-le libertatea lor și ajută-i pe ei, pentru că noi ne jertfim libertatea noastră pentru Tine. 

Unitatea

Adică pentru că noi suntem uniți cu cei care se depărtează, da… Suntem același om, aceeași specie. Poate că ar fi bine să vorbim de ce nu sunt 7 milioane de oameni pe pământul ăsta, ci este un singur om. Așa, spunem: Doamne, ajută-i pe oamenii ăștia! Să nu se bată, să se oprească războiul, să fie mai iubitori, să se înțeleagă. 

Deci din cauza asta rugăciunii se mai prelungește lumea, să știți. Pentru că altfel, Dumnezeu, respectând libertatea de alegere a oamenilor, lumea ar fi pierit demult. Deci prin rugăciune. Bine, nu prin ale mele, dar prin ale părinților, pentru că sunt într-adevăr niște părinți foarte foarte curați.

Mihai Morar: Deci rugăciunea părinților, rugăciunea călugărilor de aici, din Athos, ține lumea încă…

Părintele Teologos: Da, așa este. Și a celor din lume. A tuturor care se roagă. Bineînțeles, fiecare la măsurile lor.

Mihai Morar: Așa cum rugăciunile mamelor care au o sfințenie…

Părintele Teologos: A, da!

Mihai Morar: Orice mamă are o sfințenie. Așa cum rugăciunile mamelor călăuzesc pașii copiilor, așa rugăciunile călugărilor ajută lumea.

Părintele Teologos: Ajută lumea. Aici trebuie să vorbim puțin apropos de mame.

Mihai Morar: Vă rog!

Două motive ale puterii rugăciunii

Sfințenia

Părintele Teologos: Rugăciunea are putere din multe motive, dar discutăm doar de două. 

Un motiv pentru care rugăciunea este foarte puternică, este sfințenia. Și asta, mă rog, se ajunge cum se ajunge. Dacă dorești, pot să discutăm.

Legătura duhovnicească

Al doilea motiv însă este legătura, instituția. Între oameni sunt legături mai mult sau mai puțin intense. În clipa în care Dumnezeu îl dă pe cineva în grijă celuilalt. Adică: sunt legături de rudenie care sunt foarte puternice, sunt legături chiar profesionale, sunt legături care sunt și mai puternice – stareț-ucenic. Adică legături de povățuire duhovnicească. Legătură duhovnic-ucenic.

În clipa respectivă, rugăciunea unuia față de celălalt este foarte puternică. De ce? Pentru că Dumnezeu a îngăduit această relație, această legătură și oamenii sunt mult mai aproape și atunci harul tras prin rugăciunea unuia, adică energia necreată a lui Dumnezeu trasă prin rugăciunea unuia se duce celuilalt. Ca în vasele comunicante. 

Poate că ar fi bine să spun ceva aici ca să se înțeleagă că orbecăiești puțin. Te rog să mă ierți că spun așa!

Suntem un singur om

Deci spune la Facere: Și Dumnezeu l-a făcut pe om – singular – bărbat și femeie – plural – l-a făcut. După care zice: Să facem pe om – singular – după chipul și asemănarea noastră – plural.

Ce știm noi despre Dumnezeu? Noi știm despre Dumnezeu că este un singur Dumnezeu în Trei Persoane – Sfânta Treime. 

Cele Trei Persoane sunt atât de unite încât formează un singur Dumnezeu. După cum să zic așa, trei sunete din trei surse diferite sunt unite și formează un singur sunet, dar sunt trei. sau trei lumini, trei fascicule de lumină – un singur fascicul. 

La fel și Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa: un singur om, nu 7 milioane, un singur om în multe persoane de două genuri – masculin și feminin. 

Deci noi ce trebuia să fim? Trebuia să fim o minte gigantică – asta a creat Dumnezeu – după chipul și asemănarea Sa, în foarte multe persoane. 

Deci noi la ora asta, Mihai, trebuia să ne cunoaștem gândurile unii altora și să conlucrăm în timp real, fără nicio urmă de neînțelegere – moartea este lipsa de înțelegere – pentru același scop care este perfecțiunea personală veșnică. 

Noi astăzi nu mai simțim această unitate deplină…

Explicarea unității 

Mihai Morar: Să îi zicem o conștiință a umanității. O minte a lumii.

Părintele Teologos: Da, da, da. Un singur om! Da. O minte a noastră a tuturor. Deci eu la ora asta ar fi trebuit să știu gândurile și ale tale și ale lui și ale celuilalt și așa mai departe și fiecare să știe gândurile fiecăruia și cum spuneam, să conlucrăm toți deodată.

Cum conlucrează… Deci eu în clipa în care o să cobor la chilie, genunchii fac ceva, mâinile fac altceva, ochii fac altceva, iar toate astea conlucrează în timp real pentru același scop. Și toate astea comunică între ele. Sau neuronii într-un creier. Asta este.

Noi astăzi însă, din păcate, nu mai avem această trăire, această experiență. De ce? Pentru că suntem îmbucățiți de păcat. Suntem sparți. Deci oglinda unică a lui Adam celui unic, oglinda unică a lui Dumnezeu unic care este Adam cel unic, a căzut și s-a spart în mulțime de bucăți. Și din cauza asta ne certăm noi între noi. 

Soluția dezbinării: Hristos 

Am spus că moartea este lipsa de înțelegere. Și Mântuitorul a spus: Bun, ați dat-o în bară, sunteți toți cioburi. Veniți, hai să o refacem. Uniți-vă cu Mine și prin Mine între voi!

Aceste unități ontologice, aceste unități existențiale, aceste legături încă mai există în clipa în care apar aceste instituții: mamă-copil, stareț, duhovnic – ucenicii lor și așa mai departe. Sau în clipa în care omul se apropie de Dumnezeu. 

În clipa în care omul se apropie de Dumnezeu atunci intervin toate aceste lucruri. Adică omul se unește cu celălalt și începe să aibă descoperiri despre celălalt – care e stare lui și așa mai departe. se unește cu celălalt.

Să-ți imaginezi lumea ca un cerc și existențele sunt pe marginea cercului și Dumnezeu este în centrul cercului ca și dătătorul existenței, ca și sursă a existenței. 

Ei, pe cât se apropie existențele de Dumnezeu, cu atât mai mult se apropie între ele. Când ajung în Dumnezeu, se întâlnesc. 

Deci nu există drum direct între două existențe decât numai prin Dumnezeu. 

Și în clipa în care cineva ajunge în Dumnezeu, în clipa respectivă acela cunoaște totul din experiență. 

Păcatele

Mihai Morar: Spuneați că noi nu mai putem să accesăm gândurile altuia sau conștiința asta a lumii, mintea asta a lumii pentru că ne îndepărtează păcatele. Care sunt păcatele care ne țin departe de serverul ăsta central?

Părintele Teologos: Bineînțeles avem aici o listă unu, doi, trei, patru. Dar nu o să spun treaba asta. Bine, o să spun și treaba asta, dar întâi de toate vreau să dau o definiție a păcatului ca să se înțeleagă. Deci noi avem scopul ăsta, avem drumul nostru în viață, drumul unirii, drumul iubirii, ok. La un moment dat însă apare un centru de atenție care mă atrage. 

Mihai Morar: Vă distrage de fapt!

Definirea păcatului

Părintele Teologos: Da, mă distrage sau mă atrage într-o direcție greșită, într-un neant ca o forță magnetică, da? Și eu mă duc în direcția aia. Ăla e păcatul. Ăla e păcatul. Păcatul este simțit de către creier ca și plăcere. Îmi place, mi-e comod, mă duc acolo, mă însingurez mă rup de acest Adam global. Și mă lipesc, asta e patima! Mă lipesc, nu vreau să mă desprind de acolo. Biserica, ortodoxia de fapt, este de fapt știința medicală de desprindere a omului de acești mari centrii de plăcere și asigurarea libertății sale. Asigurarea accesului omului la această minte, la Adam cel global, pentru că asta constituie fericirea lui. Iadul este singurătatea veșnică, iar cum spunea Dostoievski: „Iadul este imposibilitatea de a iubi” .

Raiul

Mihai Morar: Superb, una din cele mai…, și plastice și frumoase și adevărate definiții. Și Raiul ce e?

Părintele Teologos: Raiul este unitatea deplină. Raiul înseamnă că eu o să fiu în tine, tu o sa fii în mine, noi amândoi o să fim în…, eu știu, în Răzvan de exemplul și o să zici: Uite ce frumos este! Ce frumos e celălalt! Extraordinar, ce frumos este! Total diferit față de: Dar ce frumos e celălalt. Și o să vedem frumusețea persoanei celuilalt. Și atunci noi trei mergem și zicem: Măi ce frumos este Emil. Și atunci și Emil zice: Uite ce frumos este Mihai, da? Și această experiență total nouă și continuu nouă, surpriza și frumusețea persoanei va fi la nesfârșit. Și bineînțeles cea mai mare frumusețe va fi frumusețea persoanelor absolute, adică a Sfintei Treimi, a persoanelor Sfintei Treimi. Adică a lui Dumnezeu.

Absența oglinzilor în Athos

Mihai Morar: Pentru că vorbeați de frumusețea absolută, voiam să vă întreb, de ce nu sunt în Athos oglinzi? Nu există oglinzi nici în chilii, nici în camere unde sunt cazați pelerinii. Nicăieri!… 

Iubirea de sine și însingurarea

Părintele Teologos: Te rog să ne ierți! De ce? Pentru că oglinda duce într-adevăr la această însingurare. Adică mă văd pe mine însingurat, singur. Și atunci încep, și asta este coloana vertebrală a omului păcătos, iubirea de sine. Adică eu nu trebuie să, adică iubirea, capacitatea mea de iubire, trebuie să se îndrepte către celălalt și acesta este Raiul. Dacă o îndrept către mine, implodez.

Deci gândește-te la dinamica unei stele. Dacă steaua are o forță mai mare către exterior, foarte simplist, lucrurile sunt mai complicate, vorbim simplist acuma. Atunci steaua ajunge o Super Novă. Deci explodează, deci dacă are o iubire mult mai mare față de cei din afară explodează în afară și toată frumusețea asta, toată explozia asta de frumusețe și de… Dacă are iubire către interior, cade sub greutatea propriei sale mase și devine o gaură neagră. 

Mihai Morar: Dar iubirea de sine nu e un păcat.

Părintele Teologos: Mare, este un păcat foarte mare. Însă mare atenție aici. Vorbim de iubirea de sine păcătoasă. 

Mihai Morar: Despre asta vorbesc, că până la urmă trebuie să îți iubești aproapele ca pe tine însuți. 

Adevărata iubire de sine

Părintele Teologos: Ce însemnă că îți iubești aproapele ca pe tine însuți? Adu-ți aminte de acel Adam global. Și de analogia făcută cu mădularele, adică fiecare dintre noi este un mădular, un neuron în această minte gigantică, în acest Adam global, da? Bun! Și deci eu trebuie să îl iubesc pe celălalt ca pe celălalt neuron al meu. Adică eu sunt mâna stângă, îmi iubesc ochiul, că ochiul mă ajută. Marea prostie a mea este că eu vreau să guvernez toate și eu vreau să fiu și ochi, și de ce el este ochi și eu…, înțelegi? Asta este marea problemă a oamenilor astăzi.

Dar în clipa în care eu am conștiința acestui Adam global, și mai ales am conștiința locului meu și știu că pe locul meu nimeni, nici cel mai mare nici cel mai tare nu poate să fie mai bun decât mine pe locul meu. Pentru că ăsta este locul meu. Eu sunt mădularul ăsta, adică nu poate să zică mâna la picior că tu ești mai rău decât mine. Că omul nu poate să meargă, în mâini, sau dacă merge în două minute cade jos. Deci fiecare dacă știe locul și potențează harul lui Dumnezeu, energia necreată a lui Dumnezeu, pe locul respectiv, potențează iubirea, potențează unirea, atunci omul respectiv este invincibil. Este cel mai bun pe locul respectiv. Dacă însă omul, se taie, adică mădularul se taie de acest Adam global și începe să se iubească pe sine: Mă, ce sunt eu, ce am făcut eu și așa mai departe…

Mihai Morar: Dar te mai iubesc și pe tine din când în când ca să îți arăt că eu sunt bun creștin!

Părintele Teologos: Da, atunci omul cangrenează. Ca și un mădular are se taie, putrezește și se aruncă. Deci valoarea noastră este întotdeauna absolută, dar prin ceilalți. 

Barometrul

Mihai Morar: Dar când apare?… Știți, la mașini apare martorul ăla în bord când se întâmplă ceva. Când se aprinde martorul ăsta în bord când te iubești prea mult? Ce însemnă să te iubești prea mult pe tine însuți? 

Părintele Teologos: În clipa în care vezi că îți scade iubirea față de ceilalți. Totdeauna trebuie să ne jertfim pentru ceilalți, totdeauna! Deci iubirea de sine totdeauna, cum spuneam, trebuie să o ai în sensul acesta. Adică eu mă iubesc pe mine că pot să îi ajut pe ceilalți. Pe Dumnezeu nu îl interesează ce facem noi, cum spuneam. Dumnezeu a făcut toată planeta asta, tot universul ăsta, 93 de miliarde de ai lumină. Adică ce facem noi? Să fim serioși. Pe Dumnezeu îl interesează capacitatea de iubire, capacitatea de unitate a noastră. Pentru că asta constituie fericirea noastră. Și El dorește fericirea noastră pentru că e Tatăl nostru.

Jertfa de sine și iubirea

E, și în clipa în care eu îi iubesc mai mult pe ceilalți și mă iubesc pe mine, adică mă îngrijesc pe mine, că da, pot să îi ajut pe ceilalți. Mă pregătesc cu, ce să zic? Cu sunet, cu imagine, cu pregătire profesională ca să îi ajut pe ceilalți, asta este iubirea adevărată, de sine. Că este o iubire de semeni iubitoare nu o iubire egoistă, de mine însumi. Pentru că iubirea de mine însumi mă condamnă la singurătate. La monotonia veșnică. Un infinit, finit. O limitare în cadre foarte strâmte ale propriei mele viziuni. Și asta e iadul de fapt. Adică, în veșnicie o să mă gândesc de ce ăla m-o călcat pe coadă în urmă cu 5 miliare de ani? 

Mihai Morar: Contează asta în veșnicie? 

Părintele Teologos: Contează pentru că este chinul meu. Pentru nimeni nu contează. 

Mihai Morar: Asta zic! Deci, va să zică, de-asta nu sunt oglinzi în Multele Athos. Pentru că nu contează!

Părintele Teologos: Exact. Și pentru că ceea ce contează este altceva, este iubirea față de celălalt, nu față de mine însumi. 

Păcatele… moderne

Mihai Morar: Și pentru că am vorbit despre lipsa oglinzilor de aici din Athos. Să știți că vă obișnuiți, adică vă ia maxim o zi, n-ai nevoie de imaginea de sine, proiectată într-o oglindă. Vreau să ne întoarcem puțin și să vorbim despre păcatele moderne. Sau post moderne, sau ce epocă om trăi noi, asta a post-adevărului. 

Părintele Teologos: Bună, a post-adevărului, adică a post-creștinismului pentru că adevărul este o persoană, mare atenție. Adevărul nu este o idee filozofică. Ideea de bine sau de adevăr. Adevărul este o persoană. Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Adică adevărul este cineva viu, cineva activ în cotidian cu care pot să relaționez și care poate să te informeze despre existența sa. 

Cine este Sfântul

Mihai Morar: Dar mai poate fi o altă persoană care trăiește pe pământ oglinda acestui adevăr-persoană a lui Iisus? 

Părintele Teologos: Este Sfântul! Bineînțeles că este o oglindă relativă. Toți sfinții au avut limitările lor. Bine, Maica Domnului este altceva, draga de ea. Dar de acolo încolo, toți suntem…

Mihai Morar: Și chiar citeam în cărțile de aici de la biblioteca chiliei dumneavoastră, că și sfinții au avut păcate. 

Părintele Teologos: Da, bineînțeles, pentru că omul este în devenire. Și asta e marele dar al lui Dumnezeu, e timpul. Timp n-a existat și nici n-o să mai fie! Timpul este posibilitatea devenirii, posibilitatea schimbării. 

Sfântul Iacob Tsalikis

Mihai Morar: Nu mai știu unde citeam, mi se pare că despre Sfântul Iacov!?

Părintele Teologos: Care a făcut niște păcate mari? Sau chiar Sfânta Maria Egipteanca, pe are azi o sărbătorim.

Mihai Morar: Nu, Sfântul Iacov, dar nu mai știu cum îl cheamă, iertați-mi necunoașterea. A murit prin 1990 și ceva.

Părintele Teologos: A! Sântul Iacov Tsalikis!

Mihai Morar: Exact, da! Care mereu când se întâlnea cu oameni spunea, iertare, iertați-mă, iertați-mă, iertați-mă! Și îl întreba cineva, părinte dar tu n-ai greșit cu nimic, adică ești aproape un sfânt și zice: Îmi cer iertare pentru gândurile alea ale mele care cumva au judecat pe cineva sau…

Apropierea de Dumnezeu 

Părintele Teologos: Da, ce se întâmplă? În clipa în care omul se apropie de Dumnezeu, se apropie de această lumină a cunoașterii de care am vorbit foarte puțin la început. Și gândește-te, dacă intri tu în chilie la mine, în cameră la mine, în chilie, o să zici că  totul e foarte bine. Ce chilie frumoasă aveți părinte. Dar dacă trag perdeaua se vede toată mizeria dinăuntru, știi? A! Părinte, aveți multe păcate, aveți multă mizerie înăuntrul dumneavoastră!

Sfântul când se apropie de Dumnezeu, intră lumina în odaia sufletului său. Intră lumina în camera sufletului său și atunci vede, vede aceste… Sfântul Sofronie plângea cu lacrimi nemângâiate că își vedea duritatea relativ la delicatețea lui Dumnezeu. Adică vedea această cădere umană, vedea această lipsă de noblețe, față de Dumnezeu. Pentru că atotputernicia lui Dumnezeu se manifestă prin delicatețea sa, prin noblețea sa.

Dumnezeu nu este cizmar. Nu este buldozerist. Dumnezeu apare întâi de toate printr-o delicatețe foarte fină. Adică, acolo cu Ilie, că Ilie o vrut să îl vadă pe Dumnezeu. Și cum spune: Și a venit foc mistuitor și ardea toți copacii și topea pietrele, dar nu era acolo Domnul. După care a venit vijelie de rupea copacii, dar nu era acolo Domnul. Și atunci a venit vânt lin și adiere, cum e acuma…

Mihai Morar: Nu știu dacă se aude în microfon vântul…

Părintele Teologos: …și acolo era Domnul! Deci, Dumnezeu se manifestă cum spuneam, această delicatețe astfel încât să prezerve, să țină iubirea. 

Mihai Morar: Dar e foarte subțire, e foarte, foarte subțire! 

Părintele Teologos: Da, da, da! Și atunci Dumnezeu încet, încet ne duce acolo. Păcatele sunt o agresiune împotriva delicateții lui Dumnezeu. 

Marele păcat de astăzi

Mihai Morar: Și păcatele astea moderne, cam care ar fi? 

Părintele Teologos: Da, cu liniuță! Curvia, fraților! Te rog să mă ierți că am spus așa! Deci oamenii din cauza faptului că s-au îndepărtat de Dumnezeu, păcătuiesc foarte mult trupește. Păcătuiesc foarte mult trupește. Adică, sunt prizonieri ai acestor centri mari de plăcere și principalul centru de plăcere al nostru este trupul nostru. Mâncăm bine, ne îmbrăcăm bine, și bineînțeles la un moment dat nu mai putem să ne ținem în frâu trupul și atunci trupul într-adevăr se desfrânează. Se des-frânează adică nu mai poate fi ținut în frâu. Și Dumnezeu mai demult dădea mari harisme, mari harisme oamenilor!

Harisme

Harisma rușinii de exemplu. Este o mare harismă de la Dumnezeu. Harisma sfiiciunii. Harisma sfiiciunii mai demult se numea întreagă cugetarea, întreg cugetătorul, adică. Omul era întreg cugetător în clipa în care era sfios, în clipa în care era smerit, în clipa în care era rușinos. Nu în sensul de complex de inferioritate, asta este altceva. Ci este vorba de acea rușine ca și barieră în fața lucrurilor care ne desfrânează, adică ne taie frânele. Nu ne mai putem controla și ne ducem cu mintea și și cu trupul ca un bolovan care se rostogolește la vale. 

Mihai Morar: Și cum ne punem frâne?

Soluțiile Bisericii

Părintele Teologos: Cum ne punem frâne? E, asta este ascetica Bisericii. Cu asta se ocupă Biserica. Întâi de toate, post! Deci începem de la primul lucru, care este vorba de post. Adică înfrânare la mâncare, astfel încât trupul să nu mai aibă puterea necesară să îți ceară drepturile. Și aici se vede și energia demonică, pe de altă parte. Adică dacă le spui oamenilor să țină regim sau keto sau vegan sau toate așa, oamenii fac! Dacă le zici să țină post… „Părinte nu pot, amețesc!”… Cu toate că celelalte, vegan și toate astea și mai ales keto…

Mihai Morar: Mai e fasting, intermitent fasting! 

Ferirea de păcate

Părintele Teologos: Da, intermitent fasting, înțelegi? Deci dacă spui intermitent fasting, it’s cool! Dacă spui să ții post… „Dar vai părinte, eu am amețesc!”. E, înseamnă că este ceva malefic la mijloc. Să revenim la păcate! Odată este vorba de asta și doi, este vorba de faptul că trebuie să ne ținem departe de centrii puternici de plăcere. Departe, departe, departe! Deci forța de atracție, până și în fizică, forța de atracție este proporțională cu pătratul distanței. Deci dacă te apropii la jumate din distanță față de persoana respectivă care te atrage, atracția crește de patru ori, nu de două ori, de patru ori. Deci departe!

Fraților, blocați celularele nu mergeți în locurile în care cădeți, nu vorbiți cu persoanele față de care aveți slăbiciune! Tăiați, tăiați, tăiați! E foarte important asta! Omul trebuie să își folosească o altă mare virtute, o altă mare harismă de la Dumnezeu care s-a pierdut astăzi, care este harisma vitejiei. Oamenii ăia nu mai sunt astăzi nici rușinoși nici sfioși și nici viteji. Trebuie să fii viteaz! Să zic: „Da, nu o să fac treaba asta. Sunt nobil, eu sunt creștin, eu sunt bărbat, eu sunt om în toată firea” sau mă rog, „sunt femeie, sunt o doamnă, nu trebuie să fac asta!”. 

Surse de cădere

Mihai Morar: Părinte, dar cum să facem asta când tot ceea ce înseamnă reclame, marketing, comerț… Trăim într-o epocă nu a consumului, a consumerismului!

Părintele Teologos: Homo consumens de la homo sapiens, adică omul înțelept, astăzi am ajuns la homo consumens, adică omul consumator.

Mihai Morar: Da, producem din ce în ce mai puțin și consumăm din ce în ce mai mult. E clar un dezechilibru. Deci cum să facem noi asta când totul în epoca asta a consumerismului, se adresează centrilor de plăcere din creier? Adică în spatele acestor reclame sunt niște studii, sunt niște psihologi sunt niște oameni de știință care…

Părțile sufletului

Părintele Teologos: E o formă de război. Sunt niște războinici, sunt niște războinici și unul din principalele atacuri și cele mai perfide atacuri la ființa neamului și a fiecăruia dintre noi. Aici poate ar trebui să facem un întreg podcast despre părțile sufletului, dar eu am să le amintesc foarte pe scurt. Sunt mai multe împărțiri, dar pentru scurtime, sunt patru. Doua dintre ele sunt raționale, sunt inteligente și două sunt iraționale. Părțile inteligente sunt mintea și logica. Logica acționează în pași. Adică de exemplu: mie îmi e foame, deci trebuie să mă duc să îmi fac de mâncare și după asta să pun la încălzit, după care trebuie să mănânc, trebuie să îmi spăl farfuriile și așa mai departe. Acționează în pași!

Mintea și… bunul simț

Mintea nu acționează în pași, mintea are o viziune globală globală și mintea simte. Mintea este atenția ultimă și simte deosebirea dintre bine și rău. Mintea este organ de simț. Căderea lui Adam în general asupra minții. Omul nu mai simte ceea ce este bine și ce este rău. În clipa în care mintea iese din acești mari centrii de plăcere, adică atenția mea iese din acești centri de plăcere și se îndreaptă către Dumnezeu, în clipa respectivă, mintea se luminează și începe să simtă corect. Această simțire corectă a minții luminată de razele dumnezeirii, se numește în neamul românesc „bunul simț”! 

Deci te rog eu tare mult să nu dispară expresia asta, și îi rog pe cei care ne văd, să nu dispară expresia asta din neamul românesc, bunul simț, că ne-am ras! Este vorba de  manifestarea harului lui Dumnezeu, a energiei necreate a lui Dumnezeu în cotidian, bunul simț. 

Mihai Morar: Common sense!

Părintele Teologos: Common sense, dar în engleză se referă la altceva, este mult mai rațional. Adică, ce spun ăia mulții? În limba română, pentru că este o limbă ortodoxă, cizelată de ortodoxie, se referă la simțirea corectă a minții. Adică, mintea  cum spuneam, începe să știe ce e bine și ce e rău. Deci în clipa în care mintea iese de aici și cade în materie, iese din duhovnicie și cade în materie, în clipa respectivă, mintea se întunecă, se îngustează foarte mult.

Exemplu de cădere  a minții

De exemplu, ce ceas frumos ai, de unde îl ai? Ce ceas e ăsta! Mi-a căzut mintea în materie. Atenția ultimă a mea s-a îndreptat acolo. Și eu încep să îmi fac gânduri. Băi, cum as putea să fac, să fac rost de ceasul lui Mihai… Am intrat în materie, devin animalic. Nu, nu mă interesează ce ceas are Mihai!

Pe mine mă interesează să fiu om adevărat și în clipa respectivă nu mai este common sense. Common sens poate să fie, da, într-adevăr, hai să facem un bussiness, să văd cam cât costă ceasul să îmi iau și eu, știi?

Mihai Morar: Fă-mi un preț de bun simț, știi?

Părintele Teologos : Da, da, fă-mi un preț de bun simț! Nu ăsta e bunul simț! Bunul simț este acela pe care îl spune bunica atunci când spune: Fătule, nu fă asta! Nu se cade, nu-i de bun simț! Tu, din punct de vedere logic, poți să o dovedești pe bunica, da nu o fă, că te arzi! De exemplu, nu este logic să duci flori soției tale, doamnei tale. Că florile alea se ofilesc în cinci zile. Dar este mult bun simț, trebuie să o faci. Și asta o să te ajute și pe tine să ai bucuria, fericirea cea adevărată și bine-înțeles și pe doamna ta! 

Mihai Morar: Deci, bunul simț te ajută să lupți împotriva păcatului… este prima armă…

Logica

Părintele Teologos: Împotriva păcatului! Exact! Prima armă! De acolo încolo și cu logica spui: Băi, pe mine ce mă ajută că fumez? Ce mă ajută că mă desfrânez? Dincolo de faptul că pierd bani… Sunt mahmur, sunt dependent, încerc să mă gândesc la altceva, încontinuu mă gândesc la treaba aia! Și dacă mor, eu în veșnicie voi dori să fumez.

În veșnicie aștept o țigară care nu o să mai vină niciodată! Doresc să curvesc cu cineva care nu mai există pentru mine, nu mai am trup, nu mai am cu ce. Iadul este dorința maximă, care nu mai poate fi împlinită niciodată! Omul va fi singur, veșnic singur, apăsat, înrobit de niște dorințe potențate la maxim, care nu o să mai fie împlinite niciodată. Ăsta este chinul Iadului! Astea sunt flăcările iadului!

Mihai Morar: Astea sunt flăcările iadului, de fapt, dorințele pe care nu poți să ți le mai…

Partea doritoare și partea mânietoare

Părintele Teologos: …împlinești niciodată. Și din cauza asta avem celelalte două părți, iraționalele sufletului, partea doritoare și partea mânietoare. Mânia și pofta se mai numesc de către sfinții părinți, dar mai bine să le spunem partea doritoare și partea mânietoare, pe care trebuie să le educăm. Adică, cu partea mânietoare o să-mi educ partea doritoare: Nu, nu o să doresc țigara! Nu o să doresc să mă desfrânez, nu o să vreau asta! O să te ții! După care cu logica și cu mintea te îndrepți, cu partea doritoare te îndrepți către Dumnezeu: Doamne, ajută-mă pe mine! Maica lui Dumnezeu, ajută-mă pe mine! Dă-mi frumusețea iubirii tale, nu mă lăsa pe mine, draga de tine! Și te rogi la Dumnezeu, te rogi la…

Rugăciunea minții

Mihai Morar: Există o rugăciune a minții?

Părintele Teologos: Da, există o rugăciune a minții. Aici există o mare confuzie. Am postat pe site, am vorbit patruzeci de minute și despre părțile sufletului și despre rugăciunea lui Iisus, dar foarte pe scurt. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, este rugăciunea lui Iisus. În clipa în care omul înaintează și spune rugăciunea aceasta, rugăciunea aceasta, la un moment dat, începe să se spună singură. Dumnezeu face asta, este o energie a lui Dumnezeu. Harul face treaba asta. Începe să se spună singură în părțile raționale ale omului, adică în minte și în logică. Cele două se unesc. Pentru că, bine-înțeles, mintea este cea mai importantă, de obicei astea împreună se numesc tot minte, pentru simplitate.

Mihai Morar: Deci, de aia rugăciunea lui Iisus apare în foarte multe scrieri drept rugăciunea minții!

Părintele Teologos : Rugăciunea minții! Dar în realitate rugăciunea minții este doar un stadiu special al rugăciunii lui Iisus!

Mihai Morar: După ce o spui de foarte, foarte multe ori…

Părintele Teologos: Da, da, în timp!…

Mihai Morar: …și se întipărește!

Părintele Teologos: Se întipărește, dar dincolo de asta, se spune singură inclusiv în somn, inclusiv oriunde. Poți să vorbești cu cineva…

Mihai Morar: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Simțirea rugăciunii

Părintele Teologos: Miluiește-mă! Asta se spune în minte. Și atunci se unește logica cu mintea  și omul ajunge la o pace. Dacă omul continuă pe acest drum, la un moment dat, părțile raționale se unesc cu părțile iraționale, cu inima. Asta este rugăciunea inimii, în clipa în care rugăciunea se spune neîncetat în inima omului. Și atunci omul recapătă acea unitate originară a lui Adam și o bucurie imensă pentru care au murit martirii, pentru care au murit toți sfinții.

Mihai Morar: Ce frumos! Deci, asta e rugăciunea care în anumite stadii poate să unească trupul, mintea și sufletul! Rugăciunea lui Iisus!

Părintele Teologos: Da, bineînțeles! Toate părțile omului!

Lupta împotriva păcatului

Mihai Morar: V-am întrerupt pentru că făceați un fel de trusă de scule de luptă împotriva păcatului. Și am zis de…

Părintele Teologos: …am spus de depărtarea de cauzele de păcat, am spus după aia de folosirea corectă a părților sufletului, după care spovedania! Omul este liber și își folosește libertatea ca să și-o piardă. Adică, folosește libertatea ca să devină rob patimilor. Dar Dumnezeu totuși îi respectă libertatea omului. Noi nu respectăm libertatea celorlalți așa cum Dumnezeu ne-o respectă nouă. Și în clipa în care omul devine rob, cum spuneam, e vorba de acea forță de atracție. Dacă forța de atracție este slabă sau omul este la o anumită depărtare, omul poate să scape și devine liber. Dacă forța este puternică sau omul este aproape, problema respectivă se lipește acolo. Și atunci nu mai poate să iasă, trebuie să ceară ajutor, să strige: Doamne, ajută-mă, scoate-mă de aici! Aste e rugăciunea. 

Spovedania

Spovedania este în clipa în care mergi la Dumnezeu, reprezentat pe pământ prin preot, care, nota bene, preotul poate să fie mai prost, mai ticălos, mai păcătos decât mine, dar este omul lui Dumnezeu! Și în fața lui Dumnezeu spun: Doamne, iartă-mă, că am călcat pe bec! Iartă-mă, Doamne, eu am călcat pe bec, te rog ajută-mă! Și atunci Dumnezeu, în clipa în care tu te dezici de păcatul tău, de acea forță de atracție și spui „Doamne, ajută-mă!”, în clipa aia Dumnezeu zice: „Ok, ia de aici!” și atunci Dumnezeu te ajută!

Aici poate că trebuie să vorbim de două lucruri în cazul spovedaniei, e o întreagă poveste pe tema spovedaniei, omul trebuie să spună păcatele care îl apasă, de care nu poate să scape. Nu trebuie să ascundă! Pentru că, fraților, vă spun ceva: tot alea sunt, vă spun eu după atâția ani de spovedit!

Mihai Morar: La toți!

Părintele Teologos: Da! Nu informați pe nimeni nimic nou, credeți-mă!

Mihai Morar: Părintele le-a mai auzit!

Părintele Teologos: Da, da! Tot alea sunt! Spovedania nu este un act informațional, spovedania este un act eminamente duhovnicesc, să știți! Nu o să vă vadă preotul nicicum! Nu vă rușinați!

Mihai Morar: Da mulți nu spun de frică?

Greșeli la spovedanie

Părintele Teologos: Da! De frică și de iubire de sine. Adică, cum o să mă vadă preotul? Nu o să vă vadă nicicum, ascultați ce zic eu! Preotul o să se impresioneze, pentru că omul care se pocăiește, este măreț, este nobil, adică se dezice. Da, am greșit, am făcut treaba asta! Și de fapt toți oameni suntem, toți avem aceleași păcate!

Frica

Mihai Morar: Vroiam să vă întreb: frica e un mare păcat?

Părintele Teologos: Frica distorsionată, da! Dar frica de Dumnezeu… Una este frica… Mi-e frică de Tatăl prea iubit ca să nu-l rănesc cu ceva, să nu-i rănesc iubirea. Asta este frica adevărată, cui îi este frică de Dumnezeu. Ca și cum mi-e frică mie de Tatăl să nu-I rănesc dragostea. Sau mi-e frică de soția să nu o rănesc. Aste e frica sfințitoare. Dar groaza, adică frica provenită din anxietate, din iubirea de sine, din slava deșartă, cum o să mă vadă ș.a.m.d., băi, ce o să se întâmple cu podcast-ul ăsta, asta e păcat! Înțelegi? 

Altceva este prudența! Bun, aici e o prăpastie, nu înseamnă că mă duc pe malul prăpastiei ca să zic… asta e altceva! Dar atunci când frica provine din iubirea de sine și aduce tulburare, este bine-înțeles, păcat!

Iertarea și canonul

Și am vrut să spun iarăși la spovedanie un lucru important: păcatul este iertat, este șters de către Dumnezeu în clipa în care preotul citește rugăciunea de dezlegare. Deci, dacă omul moare în secunda imediat următoare după citirea rugăciunii de dezlegare, în clipa respectivă acel om merge în Rai! Adică, omul este liber!

Canoanele, adică dacă ți se dă un post sau ți se dă să faci ceva, nu sunt premise de iertare a păcatelor. Pentru că păcatul nu este ca o jignire adusă la măreția lui Dumnezeu, la libertatea lui Dumnezeu, la poliețienismul, la tirania lui Dumnezeu… Dumnezeu nu e tiran, Dumnezeu este Tată! Canoanele care se dau sunt o formă de durere astfel încât să te facă să nu mai cazi. Deci, ai nevoie de o formă de durere ca să ieși din atracția, din plăcerea respectivă care te atrage la păcatul respectiv, înțelegi?

Postul și voința

Și postul, că tot am vorbit despre el și tot suntem în Postul Mare, postul este o formă de durere. A, eu vreau să mănânc curcan la tavă!  Nu, n-o să mănânci curcan la tavă! Vreau să mănânc porc fript! N-o să mănânci porc fript! O să fii în rânduială. Deci, o să-ți tai aceste excrescențe. Nu te duci ca boul de belciug! Sfânta Scriptură ne aseamănă cu boii duși de belciug… acolo unde îți puiază ție mintea, unde îți fumegă mintea, n-o să te duci acolo! Și atunci omul devine liber în clipa în care spui: o să-mi impun durere! Și din cauza asta și metaniile și toată asceza Bisericii sunt forme de durere lină, suportabilă, adică nu duc la deznădejde, care îl potențează pe om să scape de plăcerea respectivă, care plăcere îl băltește existențial. Omul efectiv devine om sfârșit, o carte celebră a lui Giovanni Papini.

Mihai Morar: Nici nu știu cu ce să continui, că aveți un har de a vorbi…

Părintele Teologos: …de a-i încurca pe oameni!

Mihai Morar : Nu, Nu! Nu mă încurcați absolut deloc, dar aproape la fiecare frază îmi vin alte zece întrebări și nu știu, dacă podcast-ul ăsta ar fi un arbore, pe care creangă să sar în momentul ăsta?! Dar o să aleg să fac asta și să vă întreb dacă există niște arme anti-frică? Eu cred că frica, cât cunosc eu lumea asta din jur sau cât o simt, cred că frica e o mare problemă a societății noastre! 

Părintele Teologos: Bineînțeles!

Arme contra fricii

Mihai Morar: Niște arme anti frică?

Credința simplă

Părintele Teologos: Credința! Credința în Dumnezeu! Cum spunea Iustin Popovici: „Credința babei” sau cum spunea domnul Petre Țuțea: „Baba de la țară, cu picioarele goale într-o biserică, e mai valabilă decât Kant! Eu l-am citit pe Kant la tinerețea mea și am căzut pe spate!”, zicea Țuțea.  Dar acum îmi dau seama că este mai valabil decât Kant cu tot idealismul lui. Așa și este! Kant nu rezolvă problema umană. Pune întrebări, filosofia pe cele mai înalte culmi ale ei, școala germană dacă dorești, demonstrează imposibilitatea omului de a spune cine este, de unde vine și încotro se îndreaptă. Apare o prăpastie imensă aici și teologia și ortodoxia începe de la răspunsul la aceste întrebări: cine este omul, de unde vine și încotro se îndreaptă. Și de acolo încolo discutăm! 

E, arma anti-frică este, cum spuneam, rugăciunea întâi de toate! Deci, omul trebuie chiar să se roage și chiar să aibă credință că Dumnezeu o să-l ajute așa, simplu:

„Da, băi! Te ajută Dumnezeu!”.

„Cum, părinte? Că eu sunt păcătos!”

„Lasă prostiile, știu că ești păcătos, nu-mi spune mie că nu ești păcătos”, dar Dumnezeu este Tată și ceea ce pe mine mă impresionează enorm, Dumnezeu fiind atotștiitor, mergea Hristos și spunea oamenilor: „Ce vrei să-ți fac?”. „Doamne, să văd! Doamne, să merg!”… Dumnezeu nu se duce la oameni să le spună: „Porcule! Tu, care ai orbit pentru că ai păcătuit aia și aia și ailaltă!”. Dumnezeu știa păcatele oamenilor și știa de ce au pățit toate astea. E, la fel la fiecare dintre noi vine Dumnezeu și zice „Ce vrei să-ți fac?”. Și zic: „Doamne, să ia copilul școala, să trec peste asta…”. Nu trebuie să ne fie frică pentru că Dumnezeu este Tată.

Cauza fricii

Nouă din păcate ne este frică pentru că avem o viziune foarte, foarte strâmtă. Adică pentru noi lumea se reduce la luatul bacalaureatului sau la reușita podcast-ului ăstuia. Nu domnule, lumea nu se reduce la reușita podcast-ului ăstuia, înțelegi? Dacă n-o să iasă, n-o să iasă! Înțelegi? Eu trebuie totuși să rămân om. Bine-înțeles că mă rog și m-am rugat să iasă bine, dar dincolo de asta, hai să fim iubitori, hai să fim oameni, hai să fim prieteni, hai să rămânem prieteni! Înțelegi?

Mihai Morar: Frica apare atunci când tu vrei să ai de fapt toată puterea!

Dileme fără sens

Părintele Teologos: Da! Când te auto-îndumnezeiești! Deci trebuie să știi că trăim o epocă de neoidololatrie, în care omul se auto-îndumnezeiește. Self made man! Nu, nu te-ai făcut tu! Și nu te definești tu ce gen ești! La ora asta se întâmplă niște discuții halucinante pe la Casa Albă. Adică ce-i femeia?

Singurul răspuns pe care pot eu să-l dau celor care discută la ora asta ce e femeia… Adică, ce spunea unul? Ce e femeia, definește ce e femeia și ăla zice: „I need a biologist!”, am nevoie de un biolog ca să definesc ce e femeia… Și răspunsul meu este ăsta: fraților, nu se pun întrebări de genul ăsta, ce e femeia… Femeia e, Doamne! E delicatețe, este principiul mângâietor, este frumusețea, este primăvara neamului omenesc. Tu începi să discuți ce e femeia și gender identity și whatever…Și de acolo, bine-înțeles, vine frica!

Mihai Morar: Dar când ajungi să-ți pui întrebarea asta, ce e femeia, nu-i suficient să te întorci în brațele mamei?

Superioritatea lui Dumnezeu

Părintele Teologos: Ba da! La bunul simț, la Dumnezeu! Că Dumnezeu, fraților, să ne înțelegem, Dumnezeu nu este un bătrânel așa, scos din priză cu o bilă în mână și un triunghi pe cap și niște îngerași care zumzăie așa, în jurul lui așa, niște dolofani care… Nu! Dumnezeu este super-inteligența super-iubitoare! O inteligență iubitoare mai presus de orice imaginație! Și care se uită cu foarte mare delicatețe la noi să încercăm să devenim mai buni. 

Trebuie să știi că tot universul ăsta de 93 de miliarde de ani lumină  e plin de îngeri și pământul este arena centrală cosmică în care noi ne luptăm ca niște gladiatori să devenim mai buni. Și în clipa în care cineva reușește să devină mai bun, atunci toți îngerii strigă ura mai ceva ca la jocurile olimpice când ia cineva medalia. O bucurie imensă! Cum spune Mântuitorul: Bucurie imensă se face în ceruri pentru un păcătos care se pocăiește. Da, asta este!

Mihai Morar: Ce fel de oameni vin?… Apropo de păcătoși, că nu cred că vin sfinți!

Părintele Teologos: Păi, noi nu suntem sfinți!

Mihai Morar: Deși cred că sfinții vizitează Athos-ul! Sau n-au plecat niciodată!…

Părintele Teologos: Da, sunt aici, sigur! Maica Domnului în principal!

Problemele vizitatorilor

Mihai Morar: Cu ce probleme vin oamenii?

Părintele Teologos: Tot alea sunt, cum spuneam înainte! E vorba de anxietate și frică!

Mihai Morar: e o întrebare pe care încerc să o contextualizez pe vremurile astea, timpurile astea, anul ăsta, momentul ăsta al celor 93 de…

Falsa îndumnezeire

Părintele Teologos: Da, 93 de miliarde de ani lumină! Din cauză că omul nu are credință, n-are  legătură cu Dumnezeu, pentru că în clipa în care omul se roagă cum știe el, atunci Dumnezeu vine așa ca o boare în inima lui și-i spune: „Nu-ți fie frică, sunt cu tine!”… bine-înțeles că omul mai tremură așa existențial din când în când, că-i mai apare câte una, atunci zice Dumnezeu: „Stai liniștit! It’ s OK! You know… eu sunt la volan!”.

Din cauza însă a faptului că oamenii sunt atrași de acești centrii de plăcere și îi îndumnezeiesc… „Siguranța mea!” sau „Eu!”… atunci bine-înțeles că începe să tremure pentru că pe baza logicii își dă seama că el de fapt nu este Dumnezeu și de fapt nu poate să-și rezolve ecuația și aici trebuie să intervină credința. Din cauza faptului că nu intervine credința, această tensiune crește până când sistemul nervos pleznește. Pentru că logica nu este capabilă să îl rezolve pe om, dar este destul de capabilă să își dea seama de incapacitatea ei.  Aici este nevoie de credință! Credința în Dumnezeu este salvarea de la spitalul de nebuni!

Atitudinea în fața războiului

Revenind puțin, oamenii nu au credință pentru că se duc în știrea „de jour”, apropos de război. Adică, nu se poate, fraților! Deci, pe vremea Sfântului Ștefan cel Mare… a domnit sfântul Ștefan cel Mare cincizeci și doi de ani și a purtat patruzeci și șapte de războaie, adică nu a avut un război în fiecare an, dar aproape. Și astăzi toți și-au făcut pașapoarte să plece din România, nu care cumva să vină războiul peste România!

Mihai Morar: Ați auzit asta, nu, inclusiv la Athos?

Părintele Teologos: Da, am auzit. Mi-au spus! Și ieri seară am discutat cu niște oameni: Băi, eu plec! Și am înțeles că a fost și un sondaj și numai douăzeci și ceva la sută…

Mihai Morar: …ar rămâne să-și apere țara…

Părintele Teologos: Ferească bunul Dumnezeu! Nu mai există verticalitate, nu mai există…

Mihai Morar: Vitejia ați spus mai devreme…

Părintele Teologos: Vitejia, da! Marea harismă a lui Dumnezeu! Fraților, nu se rezolvă lucrurile prin pașapoarte, să știți! În al doilea război mondial Grecia era țară combatantă, după cum și România, dar Sfântul Paisie era în război, era soldat, nu devenise încă monah. Era foarte tânăr și era pe front…

Mihai Morar: Paisie?

Despre moarte – Sfântul Paisie

Părintele Teologos: Sfântul Paisie Aghioritul. Pe vremea respectivă îl chema altfel, Arsenie. Dar toți îl aveau de sfânt de acolo. Și la un moment dat vine un om foarte bogat, un om foarte potent și îi spune: „Măi Arsenie, ajuta-mă, nu ai niște pile că vreau să scap fiul de armată să nu fie dus pe front, să scap fiul, să rezolvăm”. Și viitorul Sfânt Paisie îi spune: „Nu faci bine, de vreme ce Dumnezeu a rânduit așa, lasă-l, că Dumnezeu are grijă de el. Și dacă omul o să moară o să moară într-o veșnicie fericită. E erou, și-a dat sângele pentru neam. O să trăiască în Rai”. Adică Raiul este plinătatea iubirii, plinătatea fericirii, acea minte gigantică de care vorbeam, plinătatea cunoașterii.

Bineînțeles că ăla nu a luat în seamă. A crezut că delirează. Și s-a chinuit cu mulți bani, cu mult efort, cu multe obligații și într-un final a reușit să-și trimită fiul in Statele Unite, în America. Când s-o dat jos din avion, l-o călcat mașina. A zis Sfântul Paisie, nu era mai bine să îl fi lăsat în țară? Omul ar fi murit ca un erou, ar fi fost decorat, ne-am fi rugat pentru el, am fi făcut toate astea. 

Mihai Morar: A murit ca un anonim!

Înțelepciunea lui Dumnezeu 

Părintele Teologos: A murit ca un câine, călcat de mașină. Dincolo de faptul că o pierdut bani, că si-o creat obligații, că o pierdut timp și așa mai departe. Deci, fraților, nu suntem noi mai înțelepți decât Dumnezeu. Bineînțeles că trebuie să ne folosim inteligența, dar toate astea în cadrul cooperării cu Dumnezeu, în cadrul rugăciunii pentru că există cele două extreme, o extremă este comportamentul ateu, chiar dacă suntem nominal creștini.

Adică eu fac totul și nu mă interesează de Dumnezeu. Nu mă rog și îmi fac eu planurile mele, îmi fac strategiile mele. Mă rog seara două minute, dar în timpul zilei mă gândesc eu. Asta este una, și cea de-a doua: numai rugăciune, nu mai facem nimic altceva. Nu e adevărat! Trebuie eu să mă rog: Doamne luminează-mă să pun microfoanele astea, luminează-mă să pun camerele astea, luminează-mă ce să vorbesc acuma și atunci în cadrul acestei rugăciuni, în cadrul aceste cooperări cu Dumnezeu, să acționez în cotidian.

Sfințenia de canapea…

Mihai Morar: Uite, în cărticica asta, citeam Sfântul Nichifor Leprosul și Bătrânul Eumenie Saridakis scrisă de Mitropolitul Neofit de Morfu. Aseară citeam, stăteam acolo pe terasa chiliei și scria că trăim vremurile – tare fain zicea – trăim vremurile în care căutăm sfințenia care ne convine, sfințenia de canapea. 

Părintele Teologos: Da, bineînțeles. Pentru că dacă mai demult Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, a perfecțiunii, azi omul încearcă să îl recreeze pe Dumnezeu după chipul și asemănarea lui. Era vorba de același lucru, de plăcere. Omul trăiește o perioadă, cum spuneam, de neopăgânism, care are ca zei plăcerea, eu însumi, confortul, bine hai și tehnologia, tehnologia este mântuitoare. 

Mihai Morar: Știți că am păstrat pentru desert tehnologia pentru că este câmpul dumneavoastră de bătălie, părinte Teologos. Bate vântul?! Ne strică tehnologia? Ce ziceți?

Părintele Teologos: Nu cred!

Mihai Morar: Ține tehnologia la vânt?

Părintele Teologos: Ține!

O Chilie Athonită – misiune

Mihai Morar: E tehnologie anti-vânt, „windproof”. O să vorbim despre tehnologie pentru că părintele Teologos este cel care în momentul ăsta realizează cel mai folositor produs de aici din Sfântul Munte. Este canalul de YouTube: O chilie athonită, este blogul: ochilieathonita.ro, unde postați cu conștiinciozitate, ca să nu zic religiozitate că e altceva religia, postați pot să zic vlogguri de aici din…

Părintele Teologos: Da, da, da! În fiecare zi postăm o postare. Acuma nu vreau să jignesc și de fapt nu o să te jignesc pe tine, ci pe altcineva. Eu aș dori să scriu, dar oamenii din păcate astăzi nu mai pot să citească. Trăim o epocă de neo-analfabetism tocmai din cauza acestor centrii de plăcere. Oamenii doresc video, doresc vizual.

Mihai Morar: Până și podcastul care este un produs audio, trebuie să fie video ca să fie…

Părintele Teologos: …acceptat. În scris te poți concentra, poți să sistematizezi, să refaci și așa mai departe. Nu! Lumea vrea video! Și asta provine tocmai din acești mari centri de plăcere. Dar să ne întoarcem. Ca să vorbim de tehnologie puțin. Trebuie să ne adresăm Bisericii de astăzi. Adică oamenilor din zilele noastre. Nu mai țin cărțile acestea, chiar cărțile acestea sunt… Părintele Ilarion Felea este un Sfânt foarte mare, un Sfânt foarte, foarte mare, din perioada comunistă. L-au împușcat comuniștii. Este din Arad, chiar din orașul meu natal. Dar oamenii nu mai citesc, nu mai pot să citească.

Și atunci, încercăm să traducem, cum spunea cineva, din românește în românește în limbajul oamenilor, astfel încât oamenii să poată să își relege (că asta este religia, de la religare, de la relegarea omului de Dumnezeu). Adică omul trebuie să se relege de perfecțiunea personală veșnică. Și atunci iau într-adevăr teme de genul ăsta cum spuneam, despre rugăciunea lui Iisus, despre post, despre părțile sufletului și așa mai departe… 

Mihai Morar: Să se recableze practic.

Părintele Teologos: Să se recableze, dar recablarea creierului, mare atenție, este un fenomen psihologic și este limitat, este însingurat. Pe când relegarea implică și o recablare, dar este cu celălalt. Este iubitor și mai ales dacă celălalt este sursa iubirii, adică Dumnezeu. Înțelegi?

Mihai Morar: Sunteți minunat părinte! Nu știu dacă vi s-a mai spus!

Părintele Teologos: Mi se spunea: Băi, minunat ești mă, adică în sensul ….

Despre tehnologie

Mihai Morar: Bun, acuma revenind. Dumneavoastră lucrați cu toate instrumentele astea ale tehnologiei moderne, ca să transmiteți cuvântul ăsta, binecuvântarea din Athos.

Părintele Teologos: Ceea ce vreau să spun aici referitor la tehnologie, trebuie ca noi să fim stăpânii tehnologiei și nu tehnologia stăpâna noastră! 

Mihai Morar: Aici voiam să ajungem!

Adevăratul profesionist – un exemplu

Părintele Teologos: Este foarte important. Din cauza asta întâi de toate, ce înseamnă profesional? O să spun o fază care m-a impresionat foarte mult. Eu de mulți ani mă ocup cu tehnologia, nu zic că e bine treaba asta, așa s-a nimerit.

Mihai Morar: Chiar și dinainte. 

Părintele Teologos: De dinainte de dinainte!

Mihai Morar: Dinainte de a fi călugăr. 

Părintele Teologos: Da, exact! Și pe un forum unde erau niște fotografi foarte mari, foarte, foarte mari de jurnalistică și artistici, apare la un moment dat un nou-venit pe acolo și face o postare și spune: mie îmi place foarte mult să fotografiez și mamei îi place cum fotografiez și mătușii îi plac mult fotografiile mele. Fotografiez cu celularul și vreau să fiu profesional și vă rog frumos să îmi spuneți că voi știți, ce aparat să îmi iau ca să fiu profesionist? Și scriu ăștia: Nu o fă, nu o fă! Profesionistul nu este cel care are un aparat mai bun, profesionistul este se jertfește pentru ceilalți. Noi când mergem pe front când suntem fotografi de război, în clipa respectivă suntem protejați de cei care se jertfesc mai mult decât noi. Și noi nu facem nimic în comparație cu cei care își riscă viața acolo, da?

Și ei ne vad ca pe ceva deasupra lor, superior. Pe când în clipa în care mergem la nuntă acolo suntem văzuți ca niște bufoni, fa-mi poză și cu unchiul, cu mătușa, cu socrul, cu soacra, dar de ce nu mi-ai făcut poză cu ăla și așa mai departe. Cu toate că noi alergăm mai mult decât nuntașii, și unde mai pui că noi ne străduim, noi ne spetim, noi facem efort și ei se distrează. Și din cauza asta noi preferăm să mergem pe front decât la nuntă pentru că e mai profesional. Deci în clipa în care cineva are conștiința faptului că profesionalismul înseamnă că te jertfești pentru ceilalți, adică eu întotdeauna mă gândesc. Omul respectiv care vine pe site-ul meu, omul ăsta își dă atenția lui, își dă totul pentru mine. Eu nu trebuie să îi ofer ceva lui?

Mihai Morar: Și oferiți fără doar și poate, conținut de calitate, cum am zis. Duceți misiunea de aici din Sântul Munte către departe. 

Harisma vs. tehnica

Părintele Teologos: Și atunci tehnica pică pe planul doi. Este o mare ispită, aceea că uneori punem tehnica pe planul întâi. Și că tot vorbim de fotografii aceștia, unul dintre lucrurile care îi agasează cel  mai mult este în clipa în care cineva le spune: wow, ce fotografie frumoasă, cu ce aparat ai făcut-o? Fotografia vine de la Dumnezeu, vine din talentul, din harul, din harisma omului respectiv, nu atât din aparat. Bineînțeles că și aparatul este important pentru că ai nevoie de anumite condiții tehnice, dar secundar… 

Dominația tehnologiei

Mihai Morar: Și atunci discuția se reduce la treaba asta: Tehnica, tehnologia trebuie să fie un instrument în mâinile noastre și nu noi un instrument în mâinile tehnologiei. 

Părintele Teologos: Și de multe ori eu fac treaba asta cu oamenii. Când îi văd că sunt robii celularelor, adică vin la chilie și ei continuu fac treaba asta, fac un scroll așa. Și îi întreb, cu cât ai cumpărat celularul? Și el îmi spune o sumă… „X”. De multe ori îi e și rușine să spună. Și după asta îl întreb, cu cât te-a cumpărat celularul pe tine? 

Mihai Morar: Pentru că de fapt celularul te deține. Da, știu. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns, după ce ne-am îmbrățișat, v-am întrebat, părinte, pentru că știu că dumneavoastră vă ocupați cu internetul aici, cu postările. Puteți să îmi spuneți parola de wi-fi? Și mi-ai zis: „Frate Mihai, nu avem un Internet… nu ține, doar  eu pot să postez de aici, voi nu o să folosiți”. Și am început să mă obișnuiesc, după 24 de ore, parcă nu e o nenorocire că n-am postat. Deși s-ar putea să fie singura zi din anul ăsta când nu am făcut un update, nu am postat nimic, un instastory, ceva… 

Părintele Teologos: Realitatea reală este mult mai frumoasă decât realitatea virtuală. 

Timp pentru tine

Mihai Morar: Să știți! Am avut timp să citesc din cărțile părinților aseară, am avut timp de slujbă…  

Părintele Teologos: Ai avut timp de tine!

Mihai Morar: Am avut timp de mine, da! Am mai mângâiat o pisică, poate intră în cadru. Dar de ce sunt foarte grase pisicile de aici? 

Părintele Teologos: De ce? Pentru că pisicile sunt porcii noștri. În Sfântul Munte pisica este folosită ca animal de casă. Șoareci, șerpi, resturi de mâncare și toate astea… E foarte important pentru că, de ce? Câinele este mai zburdalnic, poate să deranjeze. Alte animale care să fie atât de acoperitoare nu există! Bine, sunt porcii mistreți și vulpile, dar de acolo încolo, pisica de departe este cea mai bună pentru că este foarte liniștită. Nu deranjează, nu tulbură…

Mihai Morar: Cel puțin în aparență…

Părintele Teologos: Da, în aparență. Dacă o zgârii te zgârie și ea!

Mihai Morar: E adevărat că nu am văzut câini în Athos!

Părintele Teologos: Da, nu există!

Mihai Morar: Câini și oglinzi!

Părintele Teologos: Tocmai din cauza asta! 

Dependența de tehnologie – soluții

Mihai Morar: Bun, și acuma revenind!… Cum tratăm dependența de tehnologie? Dar nu aș zice dependența. Dependența e un cuvânt foarte greu și în momentul în care folosești cuvântul dependent de tehnologie, practic tu nu faci altceva decât să accepți că ești dependent.

Un caz al unui dependent de jocuri

Părintele Teologos: Da, există și forme de genul ăsta și chiar cunosc. Chiar cunosc un om de afaceri care s-a dus în China să cumpere nu mai țin minte ce, să trateze o afacere destul de serioasă pentru firma lui, și așa mai departe. Și i-au spus cei din jurul șefului mare cu care el trebuia să trateze tranzacția respectivă că șeful nu poate să vină pentru că a căzut în depresie pentru că el jucase un joc pe calculator și în jocul respectiv el conducea un gândac și murise gândacul în jocul respectiv și era game over. Și șeful nu poate să vină pentru că el căzuse în depresie că i s-a terminat jocul. Deci, vreau să spun, lucruri halucinante, halucinante…

Alte exemple de dependență

Dacă vreți vă pot spune și alte lucrului. Există un fenomen în Japonia, chiar un termen japonez, din păcate nu țin minte cum îl cheamă, în care copii joacă aceste jocuri masiv multiplayers, care țin ani de zile. Jocuri, pentru cine nu știe engleză, cu foarte mulți jucători. Și copii, în loc să își ajute părinții (copii 25-30 de ani, deci oameni maturi care ar trebui ei să aibă familie) amenință pe părinți cu sinuciderea, ei nu or să iasă din casă până nu termină jocul respectiv. Și părinții la o vârstă de 50 de ani sau în jur de 55 de ani îți întrețin de fapt odraslele care ăștia încontinuu sunt pe jocuri. Deci există și dependență!

Dar până acolo într-adevăr exista un mod de gândire în care este vorba de o distorsiune a tendinței  omului către Dumnezeu, a tendinței omului către perfecțiune, către infinit. Și atunci omul si-o îndreaptă către tehnologie, să am o tehnologie mai bună, un celular mai bun, o cameră mai bună, o mașină mai bună, ca să fie mai comod. Nu trebuie să îți fie mai comod! Eu am schimbat camerele foarte rar. La nu știu câți ani de zile…

Mihai Morar: Deși e obiectul muncii dumneavoastră! 

O propunere de conduită

Părintele Teologos: Da, e obiectul muncii mele, dar ca să am mintea limpede, să mă concentrez pe ce am de făcut, sunt foarte simplu. În clipa în care trebuie într-adevăr să îmi schimb camera atunci aleg cel mai bun și chiar mă dedic la o analiză foarte bună și nu precupețesc resurse ca să  găsesc cel mai bun model care mi se potrivește pentru nevoile mele. Dar după aceea uit efectiv de tehnologie și mă concentrez pe conținut. 

Mihai Morar: Pentru că sunteți părintele Teologos, nu părintele Tehnologos!

Părintele Teologos: Exact, mulțumesc mult! Da așa este! Și iarăși totdeauna cum spuneam, este foarte important ca omul să se concentreze pe conținut, pe Dumnezeiesc. Și din cauza asta dacă ai văzut podcast-urile noastre sunt foarte simple, nu tragem duble, nu ne pregătim, adică ne pregătim foarte bine, dar ne pregătim din punct de vedere duhovnicesc. Adică, ce avem de spus. Conținutul este mult mai important…..

Mihai Morar: Ambalajul…

Părintele Teologos: Exact.! Asta este foarte important! Și site-ul pe care l-am făcut, l-am făcut la început, am cumpărat cea mai bună, dacă dorești, temă care se putea pune la vremea respectivă, am pus-o, gata! 

Mihai Morar: Și i-ați dat pace!

Părintele Teologos: Exact. Deci de acolo încolo, ceea ce are valoare are valoarea inima noastră, care bine, nu prea are valoare și inima celorlalți care ne…. Și din cauza asta noi suntem foarte concentrați pe comunitate ca să folosesc un cuvânt nebisericesc. 

Sclavi ai tehnologiei

Mihai Morar: Da vin oameni aici în Sfântul Munte care se plâng de asta? Părinte nu mai pot, sunt sclavul tehnologiei….

Părintele Teologos: O, da! O, da!

Mihai Morar: Și ce le dați? Ce le prescrieți?

Părintele Teologos: Deci am văzut la spovedanie tineri care intraseră atâta în pielea personajului din jocul respectiv, că făceau inclusiv gesturile din…

Mihai Morar: Da, asta e gaming , dar pe lângă gaming exista rețelele sociale, există Netfix, TikTok… 

Părintele Teologos: Groaznic! Am auzit de TikTok și nu vreau să aud de TikTok pentru că ne trimit pomelnice! Deci pe site avem o secțiune pentru pomelnice, unde să ne trimită pomelnice să ne rugăm și toate astea. Le mulțumim oamenilor și chiar să știți că îi pomenim pe toți. Cel mai dificil pentru care a trebuit să ne rugăm n-a fost o familie îndurerată și așa mai departe, pentru că cu toată inima facem asta pentru cei care sunt în nevoie. Ci pentru Bibi, ne-a scris Bibi: vă rog frumos neapărat să vă rugați că am o mare durere în inimă, să vă rugați pentru mine ca să am mai multe like-uri pe TikTok decât Mimi.

Mihai Morar: Deci cineva v-a scris…

Părintele Teologos: Da, un tânăr foarte probabil, că el era Bibi și prietena lui Mimi și ne-a scris ca neapărat să pomenim, să facem 40 de liturghii ca el să aibă mai multe like-uri decât prietenă-sa pe TikToc. Unde mai pui că își punea în pericol și relația că e o forma de rivalitate. 

Mihai Morar: Și cu ocazia asta a ajuns și Athos-ul să afle de TikToc. Și ce ați făcut? V-ați rugat?

Părintele Teologos: Dificil! Deci asta zic, paradoxal, într-un fel pentru cel care are o problemă, zici Doamne Ajută! Doamne nu lăsa, oameni suntem! Tu ești milostiv, te rogi, dar acuma pentru like-uri? Am zis Doamne facă-se voia ta! Bineînțeles că nu am zis pentru….așa. Doamne facă-se voia ta!

Mihai Morar: Acuma noi râdem, glumim. Slujba din această dimineață a durat 3 ore. Un TikToK durează 15 secunde…

Părintele Teologos: Și nu poți mai mult, am înțeles! 

Răbdarea

Mihai Morar: Și vorbim despre o generație foarte tânără care crește cu TikToK-ul, adică nativ. Ei sunt tictokeri. Cum să mai ai răbdare la o slujbă de 3 ore când maximul tău de atenție este 15 secunde sau 30 de secunde? 

Părintele Teologos: Cum spune Domnul! O să îți pun și eu o întrebare și dacă îmi răspunzi o să îți răspund și eu. 

Mihai Morar: Vă rog, părinte!

Părintele Teologos: Cum o sa facă el răbdare cu soția lui 20 de ani, 30 de ani? Cum o să facă răbdare cu colegii lui de muncă? 10 ani! Acolo e problema! Adică, el este distrus, clar trebuie să vină la slujbă! Slujba este capitală, dar dincolo de asta este viața lui. Adică intervalul lui de atenție este de 15 secunde. Și eu efectiv, nu pot, toată viața mea am fost cu calculatoarele, am programat în limbaj de asamblare, în cod mașină. Nu pot să înțeleg, să mă ierte bunul Dumnezeu, sau mai bine zis, nu vreau să înțeleg cum poate să te atragă o platforma care este limitată la 15 secunde de video, că asta este, am înțeles. Deci e vorba de o reducere mintală, deci acești tineri sunt reduși mintal, nu în sens clinic, adică nu s-au născut cu sindromul Down, ci în sens dobândit.

Mihai Morar: E o provocare, e o provocare pentru toate sistemele și pentru biserică și pentru părinți și pentru sistemul de învățământ. Cum îi mai ții tu atenți la o oră în care le vorbești despre geografia României, de exemplu?

Părintele Teologos: Sau despre (acum mă gândesc la războiul din Ucraina) cauzele complexe ale unui eveniment major. Și să aibă el capacitatea de concepere, de ce se întâmplă, cauzele unirii românilor de exemplu! Sau un comentariu la o poezie de Eminescu. Nici vorbă! Ce se poate face? 

Mihai Morar: Ce se poate face? Pentru că pericolul pe termen lung este ca acest device să devină mult mai interesant decât omul de lângă mine. 

Părintele Teologos: Da, bineînțeles că este!

Mihai Morar: Device-ul de lângă mine, omul sa-l arunci și device-ul ăsta să devină noul om!

Părintele Teologos: Așa este, și este noul om! De fapt nu este noul om, este cel cu care mă căsătoresc, cel cu care relaționez, cel cu care trăiesc. Este un ecran și nimeni nu poate să împlinească persoana decât numai o altă persoană. Deci nu numai că schimbi, ci efectiv te autodistrugi. Ce putem să facem noi pentru acești copii?

Mihai Morar: Sau măcar părinții care ascultă, ce pot face pentru copiii lor? 

Părintele Teologos: Chiar ieri seară spunea cineva!

Mihai Morar: Eram martor!

Tineri dependenți de tehnologie

Părintele Teologos: Ai văzut, antrenorul respectiv de fotbal? Spunea mai ales către ruda lui, că era nepotul lui, el era unchiul. Spunea, uite, ca să fii fotbalist de performanță un singur lucru îți cer, după 10 seara lasă celularul! Și nici măcar asta nu putea. Deci gândește-te, el toată ziua era cu celularul în mână și ăsta, antrenor de fotbal fiind, îi spunea după 10 seara, adică nu știu câte ore înseamnă, o oră, două ore. 

Mihai Morar: Da, și ăsta mic îi zicea: Nu pot, unchiule,  pentru că mă fac de râs, adică mă dau ăia afară din grup. Mă scot din grupul de whatsApp.

Ce ajută?

Educația

Părintele Teologos: Da, mă ostracizează. Deci este fenomenal. Ceea ce se poate face sunt trei lucruri: rugăciune și când vorbesc de rugăciune trebuie să avem conștiința concreteții eficacității rugăciunii. Deci când spun rugăciune nu evit răspunsul, din contră pun pe primul plan rugăciunea. Trebuie să avem conștiința eficacității rugăciunii. Deci părinții să se roage pentru copii, și noi și toți. Mare problemă!

Doi, exemplul bun! Adică trebuie să fim exemplu bun! Zice copilul să fac cum spui tu? Dar de ce să fac cum spui tu? Trebuie să îl văd pe părintele meu că da, este un părinte reușit! Așa vreau să fiu și eu! Dacă părintele vine și urlă și țipă sau se ceartă între ei…

Mihai Morar: Păi dacă părintele stă toată ziua pe telefon, copilul ce să facă?

Părintele Teologos: Trebuie exemplul bun, nepărat! Nu scăpați de asta! Pentru că părinții și în general toți oamenii întreabă: Părinte ce să îi fac copilului meu? Ei așteaptă de la mine un buton, sau o formulă magică de gen abracadabra. Deci părintele să fie tot timpul în viața lui mai mult sau mai puțin pătimașă, eu o să îi spun, zi abracadabra sau nu știu ce, Sesam deschide-te! El să spună Sesam deschide-te să îți rezolvi toate problemele și să continue cu viața lui. E, nu așa fraților! Trebuie să existe exemplul bun!

Deci întâi de toate rugăciune, exemplul bun și abia pe ultimul plan, va fi cuvântul. Și o să spui cuvântul când poate el să ridice cuvântul, nu când vrei tu, da.  Adică nu când mă descarc eu pe copil și așa mai departe, ci când vezi că copilul este într-o dispoziție de ascultare, într-o dispoziție de iubire. Și mai ales părinții trebuie să îi învețe pe copii să asculte. Neapărat trebuie să îi învețe să asculte. 

De nu în continuu – ce vrei tu, ce vrei tu, ce vrei tu. Nu ce vrea copilul! Copilul nu are experiență. Ce vrea părintele. Părinții au experiență de viață. Înțelegeți? Este foarte nociv.

Voința părintelui vs. voința copilului

Deprinderea ascultării

Bineînțeles că părinții trebuie să se intereseze cam ce vrea copilul, dar întotdeauna asta în cadrele ascultării. Absolut în cadrele ascultării. Înțelegi? Că dacă nu, copilul se dezlânează și o ia pe coclauri. 

Și e foarte important, părintele întotdeauna să spună în felul următor: o să ceri voie! Și în clipa în care copilul cere voie, părintele trebuie să accentueze ascultarea. Adică o să zică: „Pentru că mi-ai cerut voie, te las. Nu te-aș fi lăsat în mod normal, dar pentru că mi-ai cerut voie, te las.” Accentuăm pe ascultare.

Dacă copilul face ceva și nu cere voie, părintele o să-i spună: „De ce nu mi-ai cerut voie? Știi că dacă mi-ai fi cerut voie, te-aș fi lăsat.” Deci iarăși, mai mult decât lucrul în sine, se accentuează pe dependența copilului față de părinte. Că dacă nu…

Și iarăși, părinții să nu trădeze, să nu fie trădători! Părinții de foarte multe ori sunt trădători. Adică trădează grija față de copii. Zice: Ia tableta asta și te joacă. Și eu am bussines-ul meu, am cariera mea. 

Mihai Morar: Nu ei au crescut așa. Noi i-am crescut așa. 

Părintele Teologos: Exact, exact.

Literatura Science Fiction

Mihai Morar: Părinte, pentru că sunteți fiert pe tehnologie, cum se spune la noi, în lumea din afara Athosului, ați crescut cu tehnologie, ați profesat în tehnologie și acum, folosiți tehnologia pentru misiunea pe care o aveți aici, în Athos. Vă plăceau și cărțile Science Fiction când erați mic?

Părintele Teologos: Foarte mult.

Mihai Morar: Și vise pare că trăim acum în ceea cea citeați în cărțile Science Fiction sau o să ajungem să trăim în cărțile Science Fiction din copilăria dumneavoastră?

Părintele Teologos: Da… Bineînțeles că nu este vorba de o raportare de 100%. Și mă refer aici la cărțile Science Fiction cu adevărat mari, care au făcut epocă. Deci nu mă refer aici la pistoale și lasere și… Da, sigur, ok, da… Filmele cu bătăi… Nu, fraților!

Trebuie să știți că oamenii au folosit cadrul de Science Fiction astfel încât să prezinte anumite idei foarte importante și foarte formatoare ale viitorului. Și astea într-adevăr se întâmplă pentru că în cadrul Science Fiction, poți să pui anumite lucruri și să analizezi anumite reacții. Și unde mai pui că ceea ce este foarte important este faptul că tinerii care au crescut cu aceste cărți de Science Fiction, au luat de acolo soluțiile. 

Elon Musk

Mihai Morar: Și vă sperie oameni ca Elon Musk…?

Părintele Teologos: Nu. Elon Musk chiar nu mă sperie. 

Mihai Morar: Nu vă sperie, nu?

Părintele Teologos: Nu, nu mă sperie. 

Mihai Morar: Nici colonizarea Martelui? Nici…

Părintele Teologos: Colonizarea Martelui?…. E Dumnezeu la… Oamenii fug de fapt de sineși. Musk, el săracul, vrea să facă binele.

Mihai Morar: Și eu cred asta.

Părintele Teologos: Da, da, da. Trebuie să știi că toți oamenii vor să facă binele. Inclusiv diavolul vrea să facă binele, dar nu știe cum. E vorba  de optică, e o problemă de optică. Toți oamenii bor să facă binele, dar nu știu cum sau nu le reușește sau nu le iese și așa mai departe. 

Orice ființă rațională – asta spunea Sfântul Dionisie Areopagitul în secolul I – vrea să facă binele, dar (oamenii) au o distorsiune cognitivă. Adică ei cred că binele e altceva. 

Se vede și la diavol. Nu, că binele este… de ce să fiți voi robii lui Dumnezeu și așa mai departe, că eu știu și vă conduc și… toată treaba asta. Din cauza aceasta diavolul nu se poate pocăi, pentru că el este ferm convins că are binele. Și Dumnezeu respectă.

Mihai Morar: Și la Elon Musk, unde e distorsiunea cognitivă? 

Părintele Teologos: Transhumanismul, materia. Pe Elon Musk îl salvează faptul că el are totuși o credință în Hristos. El totuși crede în Hristos. Dar pentru că el – mă refer la el ca și fenomen, da? O întreagă structură.

Mihai Morar: Da, da, da, Exact. Nu-i neapărat persoana în sine. Genul.

Părintele Teologos: Genul, da, exact. Pentru că ei potențează materia cu mult mai mult decât este necesar, distrug sufletul. Adică strivesc sufletul și apare această mare plăcere care vine: wow, vor să ne pună, cum să spun, cip în creier, să scăpăm…! 

Nu știu dacă știi – una din ideile lui Musk este a se pune un cip în creier astfel încât să…

Mihai Morar: E adevărat, dar el vrea să o facă în scop bun, adică pentru a trata anumite boli.

Părintele Teologos: Așa este! Încă o dată, am spus că el vrea să facă binele. 

Mihai Morar: Cum a vrut și Nobel când a inventat dinamita. Exact.

Complexitatea lucrurilor

Părintele Teologos: Exact. Am spus că nu mă sperie Musk. Există acest curent în Biserică ce spune că…, cum să zic, … totul în afara mea e satanist, ceva de genul ăsta. Fraților, lucrurile sunt mai complexe, sunt mult mai complexe, să ne înțelegem. Deci nu e că Musk este cu 666 și trebuie să îl împușcăm sau pe oricare alt tehnocrat du jour…

Nu e vorba de așa ceva. E adevărat că aceste lucruri pot fi folosite în scopuri foarte malefice, dar lucrurile sunt foarte complexe și noi trebuie să avem o optică duhovnicească și cu discernământ asupra acestui lucru. Adică, bun: Musk vrea să facă treaba asta. În clipa în care treaba asta o să deraieze în sens greșit, în clipa respectivă o să spunem, stop, nu!

Acum nu mă pot eu duce… Ce să fac? Să scriu o scrisoare împotriva lui Musk sau ce să fac? Cine o să mă asculte? Petiție: părintele Theologos dezavuează tratarea de Altzheimer și așa mai departe. 

Inteligența Artificială și sufletul

Mihai Morar: Tehnologia, inteligența artificială sau cum s-o mai fi numind… E clar și spun asta oamenii de știință: nu o să poată înlocui niciodată sufletul. Și atunci, dacă nu înlocuiește sufletul uman, cum îl poate distruge? 

Părintele Teologos: Cum îl poate distruge? 

Mihai Morar: Sau cum poate fi o amenințare pentru el?

Părintele Teologos: Prin alte suflete umane. Adică un suflet uman care folosește aceste tehnologii împotriva altui suflet uman. De exemplu… Ce exemplu să îți dau?… 

Tendințe actuale

Care o să se întâmple foarte curând. Se numește EID – Electronic Identity – adică unirea într-un singur cont, într-un singur CNP a tot: a contului în bancă, a contului de Facebook, a contului de mail, a accesului la sănătate… ce vrei tu… nu mai discutăm acum de nume, prenume și și toate datele. 

Din punct de vedere teoretic și chiar am avut o întreagă postare pe site pe tema asta, un întreg podcast, din punct de vedere teoretic, lucrul ăsta este foarte bun, dar în clipa în care toate lucrurile astea sunt la un loc și le deține o singură persoană… o singură entitate și acea entitate poate să fie malefică și malefică pentru că are o râcă pe tine, invidie pe tine sau Dumnezeu mai știe ce… Și atunci te raportează sau…

Cunosc cazuri care se întâmplă acum când nu sunt toate unite și respectivului, de exemplu – sigur știi – conturi blocate pe Facebook. Bun, pentru noi, nu-i bine, dar no… Dar pentru un jurnalist care, cum să spun, Facebook-ul este pâinea lui – nu zic că e bine, dar e pâinea lui – de fapt, omului respectiv îi tai accesul la muncă. 

De ce? Pentru că respectivul a pus pe Facebook ceva care unei doamne cu bigudiuri nu i-a convenit că…

Mihai Morar: Da, dar acolo nu-i nici măcar o entitate umană care te judecă și îți interzice accesul. Este un algoritm.

Părintele Teologos: Da și nu. Deci Inteligența Artificială semnalează. Deci volumul este imens și sistemele de Inteligență Artificială semnalează lucrurile astea. Dar decizia finală, de obicei, o au adminii. 

Mihai Morar: Da, care judecă după un alt algoritm. 

Părintele Teologos: Da, da, da, după algoritmul lor care nu știm știm dacă e foarte iubitor. Înțelegi?

Mihai Morar: Exact. Deci spuneți că unul dintre pericole este să trăim într-o eră a algoritmilor care te validează sau nu?

Soluția: iubirea

Părintele Teologos: Da. Întotdeauna, soluția este măsura duhovnicească, să știi. Iubirea! Apropos că m-ai întrebat de Science Fiction… Chiar recomand o carte și un film. Filmul s-a făcut după carte. Se numește „Blade Runner”. Scrisă de Philip K. Dick în 1969, dacă nu mă înșel și filmul original cu Harrison Ford într-un rol fenomenal. 

Mihai Morar: Dar de ce recomandați filmul ăsta?

Părintele Teologos: De ce? Pentru că foarte pe scurt, e vorba de faptul că… Și mai ales că filmul și cartea – este pus în 2035  sau 30 și nu știu cât…

Mihai Morar: Deci cu ajutorul lui Dumnezeu s-ar putea să apucăm.

Părintele Teologos: Da, să apucăm… E vorba de o societate supra tehnologizată în care toată planeta este poluată, nu mai există nimic altceva în afară de blocuri și așa mai departe. Nu există animale. Animalele costă exorbitant în clipa în care vrei să cumperi un animal, un pet, un animal de casă și toate aceste animale erau făcute de o firmă de robotică și arătau efectiv ca niște animale, dar erau roboți pe dinăuntru. 

Și la un moment dat se zvonește, se află că ăsta făcuse și niște oameni care erau roboți, dar erau oameni. Și acești roboți erau trimiși undeva pe o planetă în depărtare, să lucreze acolo în mină în niște condiții inumane. Problema cea mare este că acești roboți doreau să trăiască ca oameni și nu-i mai puteai distinge de oameni decât prin testul empatic. Adică prin testul de iubire.

Omul poate să iubească, robotul nu poate să iubească. 

Mihai Morar: Și nu va putea niciodată.

Părintele Teologos: Da. Și nu vreau să divulg ce se întâmplă. În orice caz este angajat un detectiv, un polițist retras, interpretat magistral de Harrison Ford și se dă oamenilor care pot să iubească, o poruncă total lipsită de iubire: să îi omoare pe roboți, să îi elimine pe roboți. Da…

Și el în carte și în film se îndrăgostește de o femeie foarte frumoasă. El avea o căsnicie muribundă și așa mai departe, se îndrăgostește e femeia asta foarte frumoasă și la un moment dat, ăsta cum înaintează și caută prin arhivele firmei respective și așa mai departe, începe să își da seama ca nu care cumva femeia asta care îl iubește și o iubește să fie un robot. Și mă opresc aici. Da.

Mihai Morar: Opriți-vă. Bine, bănuiesc că foarte multă lume a văzut filmul…

Concluzii

Părintele Teologos: Deci vreau să spun că soluția la tehnologie este umanitatea, este iubirea și asta va comanda până unde și unde să mergem. Pentru că așa, eu știu ce înseamnă, am experiență, nu pot să dau acum foarte multe detalii mai ales pe post, despre ce înseamnă urmărire electronică fără iubire. Fraților, iadul pe pământ. Este iadul pe pământ. Ferească Dumnezeu, de așa ceva!… Am trăit-o, credeți-mă. 

Mihai Morar: Și vă zice asta un om care a trăit în IT, vine de acolo în Sfântul Munte Athos. 

Vă mulțumesc tare mult, părinte Theologos!

Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvânteze!

Mihai Morar: Am putea să prelungim conversația asta mult și bine.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu! 

Mihai Morar: Dar vă mulțumesc…

Cuvinte din inimă

Părintele Teologos: Pentru nimic. Eu mulțumesc! Că întotdeauna să știi, cel mai mare dar pe care poți să mi-l oferi tu nu este podcastul este chiar prezența ta. Da, vorbesc foarte sincer și prezența și a băieților și a tuturor celorlalți. Nimic nu poate împlinească persoana, nimic nu poate să bucure persoana decât o altă persoană. Numai și numai o altă persoană. Da. A fost o mare plăcere pentru mine, să știi. 

Mihai Morar: Un cuvânt de final pentru cei care au ascultat podcastul ăsta?

Părintele Teologos: Să nu uitați să iubiți! Să nu uite să iubească! Foarte important. Să nu uite să iubească, să nu uite să fie oameni! Să nu pună pe primul plan cariera.

Mihai Morar: Ce-i mai important? În unele cărți bisericești, se spune că smerenia e mai importantă și în Noul Testament, se spune că până la urmă, culmea trăirii creștine este iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele.

Părintele Teologos: De aproapele, așa este. Smerenia ce înseamnă? Smerenia este coborârea podului cetății astfel încât să poți să îl iubești pe celălalt. Că în clipa în care eu sunt mândru – păi, bă, pe tine să te iubesc? cine ești tu? Știi tu cine sunt eu? eu sunt…

Smerenia și iubirea

Mihai Morar: Deci smerenia este un mecanism al iubirii.

Părintele Teologos: Un mecanism al iubirii… Adică eu mă văd pe mine într-adevăr cine sunt – ții minte acel Adam global de care am vorbit – eu sunt acea celulă, acel neuron din Adam global și îl iubesc pe celălalt: uite, ce neuron frumos! Știi? Și în Rai o să fiu chiar unit cu tine. O să fiu chiar în tine, tu în mine și noi în ceilalți și Dumnezeu în noi și noi în Dumnezeu. Asta… Și această iubirea numai prin Dumnezeu se poate face!

Mihai Morar: Vă iubesc, părinte și vă mulțumesc foarte mult!

Părintele Teologos: Și eu te iubesc foarte mult și pe toți vă iubesc! Să vă binecuvânteze bunul Dumnezeu! 

Mihai Morar: Dacă simțiți că tac, nu tac de prost, deși fericirea, uneori, se confundă cu prostia, știi… Chiar sunt fericit și vă mulțumesc tare mult părinte Theologos.

Intrați și încercați să vă abonați la O Chilie Athonită – ori la site, ori la canalul de You Tube, pentru alte bucurii de aici, din Sfântul Munte.

Părintele Teologos: Mai bine la site și să-ți spun și de ce. Pentru că pe site, punem și traduceri din mari oameni din străinătate și de limbă engleză și de limbă greacă. Să nu spun teologi, pentru că nu e vorba numai de teologi, ci și oameni… de marcă. Aldous Huxley, acum îmi aduc aminte…

Mihai Morar: Faceți o treabă extraordinară, o misiune excelentă! 

Vă mulțumesc de aici din Sfântul Munte Athos. A fost al doilea episod filmat la Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, la Schitul Lacu. Misiunea Fain&Simplu continuă. 

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați