Aventuri maritime – Părintele Pimen Vlad

Vizionați un episod în care părintele Pimen povestește din amintirile sale pe mare – un lucru inedit pentru cei mai mulți dintre noi românii, care nu avem experiența mării.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat, aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Hristos a Înviat, dragii mei!

Iată, că ne vedem iarăși! Ne-am bucurat de Sfânta Înviere, de Săptămâna Luminată, a trecut și Duminica Tomei și mergem mai departe.

Ce voiam să vă spun acum? O să încerc să continui de unde am rămas. Știți, despre chilia Sf. Artemie, că am făcut o pauză acum, de Paști, de Sf. Înviere, să ne bucurăm un pic de praznicul ăsta atât de frumos! Și atât de important pentru noi!

Rugăminte

Înainte de a începe, îi rog să mă ierte pe cei care vin aici și nu mă găsesc. Pentru că mai vin uneori grupuri, care și azi – a venit un grup de 20 și eram obosit, avusesem priveghere, când a venit un părinte a bătut la ușă, numai dispoziție de vorbit n-aveam. Și na, știu, că poate au plecat mâhniți, că n-am putut să ies, deci nu întotdeauna pot, pentru că-s singur și eu, adică, mă refer că oamenii sunt mulți, grupuri, care vin și unii și alții și toți ar vrea un pic să stau de vorbă cu ei dar nu reușesc întotdeauna. De asta, să mă ierte cei la care nu reușesc să ies! Cum rânduiește Dumnezeu.

Pentru că avem și noi slujbele noastre, avem și ale noastre, cum se zice, la care trebuie să fac față, că fac parte din viața noastră, astea, nu se poate să renunți la ele, iar celălalt timp liber – când pot, cu mare drag! Dar vedeți că-n primul rând, ceea ce am de spus încerc să spun prin filmările astea. Ca să ajungă la cât mai mulți oameni. În rest, cum pot și eu la cei care vin. La care pot, cu mare drag, la care nu pot îi rog să înțeleagă și ei și mergem mai departe. Da?

O bărcuță… și o căsuță

Ce să vă spun eu despre Sf. Artemie? Tot în perioada aceea, de începuturi, mi-am luat și o bărcuță! Nu știu dacă-n primul an sau în al doilea, dar știu că am găsit la un grec – foarte ieftin. O bărcuță cu-n motoraș acolo de 12 cai, sau chiar mai mic, nu știu cât avea motorașul, da-n orice caz, ori 7 cai sau așa ceva; de care omul, un părinte grec, voia să scape de ea, că trebuia să plece, îi trebuia nu știu ce…

Și am cumpărat-o noi! Și-am avut și bărcuța noastră. Mai mergeam la pescuit, câte-un pic pe mare, dar ne mai duceam unde aveam și treabă. Uneori, chiar de aicea, c-o țineam la Morphonou, undeva la mare: am găsit ca o căsuță de-asta care avea pentru barcă acolo, anumite chilii sau mănăstiri, ca o mică arsana, unde se poate ține barca și-au și o cameră deasupra.

Și-avea un părinte, care nu mai avea barcă, era un părinte bătrân și mai avea încă un părinte un pic mai tânăr ca el așa – și-aveau locul ăla. I-am rugat să ne dea nouă voie și ne-a dat voie acolo. Ei, n-avea uși, am reparat noi, am făcut acolo, cât de cât, să fie protejată, o scoteam din mare, o trăgeam înăuntru acolo…

În camera de deasupra ne-am făcut noi o sobiță acolo și ne descurcam. Puteam rămâne și peste noapte, dacă voiam, mai mergeam, mai puneam cârlige de-astea de noapte la pește. Mai mergeam cu bărcuța, mai în urma bărcii așa, din mers, mai prindeam câte ceva, cât ne trebuia și nouă. 

Furtună pe mare

Știu că odată am vrut să ne ducem – nu mai rețin – înspre Iviru, încolo. Și-am pornit. Și era un pic de furtună pe mare. Și na, ca de obicei, știm și la Evanghelie: S-a ridicat furtună pe mare.  Așa și aici, este marea destul de mare, nu-i ca marea Galileei; mult mai mare și-am pornit c-un părinte, încetul, cu bărcuța, ei, acolo unde eram noi e un pic de golfuleț. Era mai liniște acolo, am zis că: „Ei, merge, hai că ne ducem…” (până la unde voiam noi.)

Ei, și mergând cu bărcuța, am văzut valuri din ce în ce mai mari, erau ca munții, așa veneau. Și tot încercam să le tăiem ca să nu ne ia, că noi avem o bărcuță cât o coajă de nucă, cum spun, pentru două persoane, cel mult 3 așa, la limită, cum se spune.

Și cum mergeam noi, am văzut cum încep lemne să fie aduse de mare, câte un butoi, deci tot evitam, așa, deja furtuna se întețea. Și la un moment dat, vedem că strigă cineva de la mal: când ne uităm, era un pescador mai mic – de-asta de pescuit adică. Când zic, era destul de mare, cel puțin de 10 ori mai mare decât barca noastră sau mai mare și care deja trăsese la mal și striga de acolo: „Fugiți cât de repede puteți, îi anunțată furtună foarte mare, nu mai scăpați cu viață.”

Ei, atunci am văzut și noi că s-o cam îngroșat gluma. Zic: „ Hai înapoi! ” Și dăi înapoi încet, tot tăind valurile; aruncându-ne valurile așa, de pe unul pe altul și încetul am tras la uscat!

Înapoi

Ei, atunci am văzut și noi că s-o cam îngroșat gluma. Zic: „Hai înapoi!” Și dăi înapoi încet, tot tăind valurile; aruncându-ne valurile așa, de pe unul pe altul și încetul am tras la uscat! Ei! Eram începători și noi, nu prea pricepuți. Adică, erai-i cu o leacă de frică, să spunem, când vedeai ce valuri te ia și te-aruncă dintr-o parte în alta. Sau altă dată, dacă tot vă vorbesc despre barcă, o să încerc mai mult în filmarea asta, despre asta.

O aparentă provocare

Venise un părinte din țară, părintele Gheorghe Iordan, de la București și tot ne-a rugat: „Hai, că vreau să ajung…” C-atunci nu prea erau mașini pe aici. Un singur părinte avea, și el avea probleme cu un picior, l-a scos până la mare. Cică: „Hai, duceți-mă și pe mine în partea aialaltă a Athosului…” Era destul de mult, nu știu unde voia el, să-l ducem cu bărcuța la o mănăstire. Dar tot așa, că partea asta, mai ales în perioada de primăvară, toamnă, e furtună tot timpul. Nu mai știu ce perioadă era dar erau valuri destul de mari. Și i-am spus:

– Părinte, sunt valuri! E un pic la risc! Și suntem trei. (Că mergeam eu cu un părinte care-i de aici și cu el.) Deja barca-i la limită.

– Lasă ca merge! Lasă că tot binecuvântez eu marea.

– Părinte, cum vrei…

Ne-am urcat în barcă, a-nceput barca, așa făcea…El tot făcea cruce pe mare, la noi era la limită, deja ne stropise apa, ne udase. Am mers noi, nu știu cât am ajuns, până unde, dar n-am ajuns până unde trebuia, că erau valurile prea mari. Am ajuns până la un punct și parcă l-am lăsat la o mănăstire undeva unde voia părintele. Și ne-am întors înapoi. Dar tot la limită, așa, am avut mai multe din astea. 

Odată, chiar cu părintele care mai mergeam, zic: „Hai să-nconjurăm Athosul, pe la capătul lui în partea aialaltă, s-ajungem până-n partea aia…” Voiam noi undeva la Sf. Pavel, la Dionisiou, la nu știu unde s-ajungem. Și acolo, ca să treci pe la capătul Athosului, trebuie să ai, cum se spune, mare lină, că acolo, aproape întotdeauna sunt valuri.

Începând de la Schitul Prodromul, până la Kapsokalivia, e-o zonă acolo numai când e prea liniște așa, nu sunt valuri. Ei, pe aici era liniște. Am plecat noi: „Merge!” Ne mai luam totdeauna un rezervor, un bidon cu benzină, ca să-l avem cu noi, că la trasee lungi se termina rezervorul care era. Și-am pornit!

Bărcuța în furtună

Am mers, am trecut de Schitul Prodromul roată, deci era liniște bine. Ei, după un dâmb așa, când am ajuns într-un loc, au început valurile. Dar erau un fel de valuri lungi, care ne împingea cu viteză în față și la un moment dat când se trăgea valul înapoi, ne trăgea înapoi.

Și săracul motoraș, atâta gemea când îl trăgeam înapoi, că el învârtea elicea să meargă în față și valul îl trăgea înapoi. Tot mergea așa, parcă mugea… Când în față, când înapoi și valurile veneau până la limită, erau doar două degete să mai rămână barca afară, să nu ne între în barcă! Și tot cu rugăciune, tot uitându-ne roată, a fost ceva!

Pe partea aia erau vreo două ore de mers așa cu bărcuța, am mers încetul, încetul și-am ajuns partea aialaltă. După aia, nu ne-am mai întors așa repede, am stat până ne-am asigurat noi că chiar marea-i liniștită; să ne putem întoarce în altă zi. 

Pierderea bărcuței

Da! Asta-i cu bărcuța. Și-acum să povestesc cum am rămas fără ea: 

O dată, chiar am plecat. Atunci m-am dus singur la Schit, la Prodromu, unde mai mai mergeam la părintele Iulian, la duhovnic. Am văzut eu cum marea era liniștită, când eram singur, mai puneam un bidon plin cu apă exact în botul bărcii acolo ca să echilibreze o leacă; că dacă stăteam numai în spate și era și motorașul se ridica un pic, mai ales la valuri. Ca să se echilibreze.

Ei, și-am mers încetul, încetul, am ajuns la Prodromu, am tras-o afară unde au ei arsanaua, cum se zice, unde au și barcă, o tragi afară și după aia se face așa la dreapta, unde au ei închis, unde aveau barca. Dar eu am scos-o doar afară, cum se zice, din mare și-am tras-o cât mai sus am putut și-am ancorat-o cu două funii acolo, pentru că am văzut oleacă cum începe marea să se agite.

Ei, m-am dus la Prodromu, am mai stat acolo, m-am spovedit, am mai stat de vorbă și am văzut c-au început valuri cam mari. Și zic: „Nu mai pot să mă-ntorc cu ea, o las acolo și vin pe jos acasă și când o fi să fie liniște, mă duc după ea.” Dar m-am gândit eu: dacă se măresc tare valurile? Știam că acolo ajung până-n înăuntru. O ancorasem eu cu două funii, dar zic că nu rezistă.

Și-atunci am rugat pe unul din părinții de la Prodromu care-l știam mai bine: „Te rog, când poți, vezi cum faci, ia cheile de-acolo de unde aveți voi barca și fă-i loc la a mea și bag-o înăuntru.” C-aveau loc mai mare: era o cameră mare, zic: „Că văd că-ncep valurile.” Zice: „ Lasă, că mă ocup eu.”

O întâmplare

Ei, și eu am plecat liniștit. Între timp ce s-a întâmplat? Părintele avea și el ascultarea lui, s-a luat cu treaba și-a uitat de barcă. Bineînțeles că noaptea, s-a ridicat furtună mare. Când a văzut el ce vânt și-a amintit de barcă. Atunci noaptea a fugit acolo, dar nu-i mai era nici o barcă, erau doar funiile rămase. Deci barca, cu tot cu motoraș, dispăruse!

Bineînțeles, a fost valuri mari acum și s-au ridicat până sus, a izbit-o atâta până a smuls-o cu totul și-a dus-o și-o fărâmat-o… Rămăsese doar funiile așa, care erau legate de uscat, cum ar fi. Și bineînțeles, săracul părinte știa că i-am dat în grijă barca și-acum așa, era…Eh, a mai trecut câteva zile, vreo săptămână, s-au liniștit toate și m-am dus din nou.

La duhovnic

Zic: „Eh, mă duc la duhovnic și mă întorc cu barca înapoi.” Mă duc la părintele Iulian acolo și când mă duc l-am văzut că se uita oarecum așa la mine… Eh, eu m-am dus vesel acolo: „ Părinte.. ” una, alta, i-am mai spus eu, m-am spovedit, dar tot se uita așa la mine! Și m-ă întreabă: –  Da’ ce mai faci? 

– Na, ce să fac părinte, ca de-obicei…

– Dar cu barca aceea cum îi?

– Păi cum să fie părinte, uite, am lăsat-o aicea, acum mă duc s-o iau. Că i-am lăsat-o în grijă la un părinte s-o tragă, că era furtună atunci și am văzut că se pornește și s-o bage înăuntru, cred c-o fi băgat-o.

– Măăi, stai să-ți spun eu cum îi! (nu știa bătrânul cum să-nceapă) Știi, părintele, săracu până s-a dus el, că să vezi, că n-a avut timp, n-o mai găsi barca…

Și se uita așa bătrânul, să vadă – izbucnesc, ce fac, ca na! Era barca, era motorul, știa că atunci eram săraci, n-aveam nimic. Si mă uit eu la el și zic:

– Ce s-a-ntâmplat?

– Păi, na, n-a găsit decât funiile. S-a dus după aia, după ce s-a liniștit marea, a căutat-o și prin apă, s-a băgat în apă, s-a uitat – n-a mai găsit nimic. 

– Nici o problemă! Slavă Domnului! Mi-a luat-o Maica Domnului, poate că nu-mi era de folos sau ca să-mi dea alta mai bună! 

Iertarea

Se uita bătrânul la mine:

– Nu te superi?

– Dar de ce să mă supăr părinte? Slavă Domnului! 

– Chiar deloc?

– Chiar deloc! Dacă știa Maica Domnului că mi-e de folos mi-o lăsa. Nu, n-are vină părintele. Că doar nu era obligat. A uitat, c-așa a îngăduit Maica Domnului. 

Și tot m-a mai întrebat el, se uita, cumva, că na! Cred că-l rugase și părintele ăla: „ Vezi, părinte, pui un cuvânt, na părinte, mi-a încredințat-o etc…” 

– Nu părinte, stai liniștit, nici nu te gândi.

Eh, bineînțeles, după aceea am ieșit de la el, l-am întâlnit pe părintele, săracul, dădea să-mi explice.

– Stai liniștit, nu-i nici o problemă, parcă asta-i pagubă? N-a mai fost de folos, atât a fost, poate era o grijă-n plus. 

Meseria de pescar

Ei, bineînțeles, pe parcurs, după aia, când ne-am mai instalat și noi, eram mai mulți părinți, un pic așa, ne-am pus cât de cât la punct, ne-am luat o barcă mai bună un pic, mai mărișoară – încăpeau patru inși în ea. Motoraș mai puternic, adică putea merge mai repede, puteam la pescuit, puteam pune mreje de noapte, chiar am mers și eu o dată noaptea, dar când am văzut cât de obositor e să stai toată noaptea să pui mreje, să scoți din mreje… abia atunci am înțeles eu ce meserie grea aveau Apostolii.

Zice: Erau pescari. Să stai noaptea să pescuiești. A doua zi stai și cârpește mrejele unde-s rupte, sau așa, după ce scoți peștele. Adică e osteneală, să știți, că peștele ăla pe care îl mâncăm noi nu se pescuiește așa ușor! Stai jumate de noapte acolo, pui mreje; dup-aia stai toată noaptea și scoate peștele din mreje, după ce le scoți din mare. După aia ziua, cârpește mrejele, dacă se rup și așa mai departe, deci e osteneală și-acolo. 

Da! Și-asta a fost cu bărcuța care-am scăpat de ea. Și bineînțeles acum avem alta. Deci cum v-am zis, după aia a venit alta, mai bunișoară – o avem, din când în când mai mergem așa și mai pescuim câte-un pic cu ea. Da. 

Ce să vă mai spun altceva?

Că-ncep și eu să mă apropii spre final de Sf. Artemie ca să trec la Chilia astalaltă, la care sunt acum. 

Boala de ochi

Da, știu că v-am spus cândva, pe când eram la Sf. Pavel, în urmă cu vreo cinci filmări, c-am avut probleme cu ochii. Adică, destul de mari. Din cauza mea, a neglijenței, că nu m-am odihnit, m-am obosit peste măsură, mi-au cedat ochii. Și mi-au cedat rău, deoarece câțiva ani de zile, parcă aveam nisip în ochi. Mi-erau roșii ochii,  mai ales la soare nu rezistam, fără ochelari de soare nici nu se discuta. Tot timpul, puneam un fel de alifie la ochi, mă usturau, deci câțiva ani de zile așa am fost și purtam un fel de ochelari de nr. 1 cu plus și heliomatici. Ca se se închidă, ca să rezist la soare.

Ei și am ajuns și eu la un moment dat, m-am săturat de ochelari. Câțiva ani, nu mult am purtat. Dar în câțiva ani ăștia veneam de la Schit de la Prodromu încoace, fusesem la bătrânul, la spovedit. Și veneam și transpirat; cum era pe drum pe jos praf, de toate și am ajuns la agheasmă. Mi-am scos ochelarii, m-am spălat cu agheasmă și am zis: „ Maica Domnului, de azi înainte, nu mai port ochelari. Nu știu cum faci, dacă vrei, dacă nu vrei, te rog, dar fă ceva cu ochi mei că m-am săturat! Tot atâta să mă usture, să mă așa..”

Agheasma vindecătoare

Și din momentul ăla, mi-am scos ochelarii, m-am spălat cu agheasmă din belșug, am băgat capul în agheasmă acolo, zice, cum curge agheasma care se mai cheamă Agheasma Sf. Athanasie. Și ca să știți, din momentul ăla n-am mai avut probleme cu ochii, deci au trecut atâția ani. Aproape douăzeci de ani, nici la soare, chiar de port sau nu port ochelari de soare – nimic!

Dar bineînțeles, de câte ori aveam ocazia și treceam pe-acolo, nu se discuta să nu opresc să dau agheasmă din belșug pe ochi. Adică era așa, fiindcă de acolo vine darul: m-a ajutat, mi-a revenit vederea. Până acum recent, când na! E și vârsta, după cincizeci de ani, când începe să slăbească un pic. Și-acum doar la scris foarte mărunt, am ochelari de +1. Doar de-i foarte mărunt, în rest nu am probleme la citit, dar la mărunt, deja… îi vârsta de-acum, cum se zice, își spune cuvântul. Dar la soare, nu mai am probleme, asta, ca să am ceva așa. Da, slavă Domnului!

Maica Domnului a avut grijă de ochii lui

Da! Așa a avut grijă Maica Domnului de ochii mei. Și știu că un părinte care era tot la mine și purta și el de ani de zile ochelari, deci cum se zice, numai noaptea nu purta! În rest, tot timpul. Și când a văzut el așa, că eu m-am făcut bine, ieșise odată prin Grecia și-a ajuns la Tembe – acolo e Izvorul Sf. M. Mc. Paraschevi, vindecătoarea de ochi. Și s-a rugat, c-avea evlavie la ea. Și a zis: „Sfântă, vreau și eu să nu mai port ochelari!” Și s-a spălat cu agheasmă de-acolo. Și din clipa aia n-a mai purtat ochelari și nici la ora actuală nu poartă, după ani și ani. Și-ajunsese că eu îl vedem că citea pe-ntuneric. Zic:

– Dar tu vezi??

– Văd! 

Adică, vă dați seama ce privire a ajuns să aibă, ce vedere! Adică daruri sfinte.

Izvorul Sf. Athanasie

Da! Și-o să vă spun câteva lucruri și-nchei, despre Izvorul Sf. Athanasie, al Maicii Domnului, că dacă v-am spus că Maica Domnului a făcut minunea și m-a vindecat de ochi, o să vă spun și câteva lucruri. Izvorul de acolo, v-am mai spus eu cândva, dar nu contează dacă mă repet – e în cinstea Maicii Domnului.

Era Sf. Athanasie la Lavra. Făcuse mănăstirea Lavra. Și ajunsese la un moment dat, avea foarte mulți călugări, aproape 1000 de călugări acolo. Și na, era perioada de războaie, cu Imperiul Bizantin, era pe la 960 si ceva. Și erau războaie și nu se putea aproviziona Athosul. Că el mai avea, că fusese prieten cu împăratul, îi mai trimitea, vă dați seama, la atâția călugări avea nevoie de alimente, de-astea, în afara de ce mai scoteau ei – măsline, ce mai aveau aici, dar restul…

Și-atuncea ajunsese la o limită, chiar nu mai aveau nimic la mănăstire. Și-atunci au pornit spre Kareya de la Lavra.  Adică e de mers, de la Lavra la Kareya, vreo 7-8 ore pe jos, de mers. Să meargă, era cărarea frumos; se anunțe la conducerea Athosului că dacă nu e ajutat de undeva nu mai poate face față, le dă drumul la călugări să se-mprăștie, să se descurce fiecare că nu mai poate face față. Ei și când a ajuns la locul asta unde-i agheasma acum.

Grija Maicii Domnului

Întristat cum mergea el, i-apare Maica Domnului în față. O femeie, îmbrăcată cuviincios și zice:

– Unde mergi, Athanasie?

– Dar cine ești tu de mă-ntrebi? ca era el supărat așa și a văzut și femeie, zicea să nu fie vreo ispită, diavolul, ceva…

– Athanasie, nu ți se cade să vorbești așa, trebuie să fii mai blând!

– Bine, dar cine ești tu?

– Eu sunt cea pentru dragostea căreia ai venit tu aicea. 

Și-atunci se uită Sf. Athanasie la ea și zice:

– După ce cunosc că ești tu, Maica Lui Dumnezeu?

– Lovește cu bastonul care-l ai în stânca din fața ta!

Și când a lovit cu bastonul în stâncă, s-a crăpat stânca în formă de cruce și-a ieșit un izvor bogat, care curge până-n ziua de azi. Și-atunci Sf. Athanasie s-a încredințat că-i Maica Domnului, a căzut în genunchi și-a cerut iertare și-atunci Maica Domnului i-a spus așa:

– Întoarce-te înapoi și să știi că de acum eu o să mă îngrijesc de mănăstirea ta să nu lipsească nimic. Să nu mai pui econom în mănăstire. Eu o să fiu economa mănăstirii și-o să mă îngrijesc de toate, așa cum mă îngrijesc de tot Athosul!

Și-atunci Sf. Athanasie s-a-nchinat, s-a-ntors înapoi la mănăstire. Când a ajuns la mănăstire, s-a dus la cămările mănăstirii să vadă, cu ce i-a ajutat Maica Domnului; să se încredințeze și nu putea deschide ușa, a scos-o din balamale, era plină tot cu alimente, cu pâine, cu zarzavaturi, zice: vasele alea mari cum aveau ei la 200-300 l în care țineau ei untdelemnul erau pline, dădeau peste, așa se ridicau capacele. Era totul din belșug.

Adică a arătat Maica Domnului că se îngrijește de toate. Și de atunci la Mănăstirea Lavra, nu mai au pus econom, au doar ajutor de econom, așa-i numit cel ce se ocupă cu toate, pentru că știe că econom care-i responsabil e Maica Domnului. Da!

Altă boală vindecată de Maica Domnului

Deci am vrut să va spun și asta, ca să vedeți, câtă grijă are Maica Domnului. Și mai știu câțiva, cu câțiva ani în urmă, venise cineva, o cunoștință din țară care avea probleme mari la genunchi. Și avea apă și chiar înainte de a veni în Athos, iar fusese la doctor, iar i-a extras apa de la genunchi, de mai multe ori și tot făcea din nou. Și-a ajuns aici în Athos și-l durea.

Și când a ajuns acolo la agheasmă, a stat el, s-a rugat, a băut și la urmă a luat și a turnat și pe picior așa; a turnat el din belșug agheasmă și zis: „Maica Domnului, ajuta-mă și pe mine!” Și-a spus că până a ajuns în țară înapoi, nu mai avea nimic, se trăsese toată umflătura, apa și de atunci nu a mai avut probleme cu apă la genunchi. L-a vindecat Maica Domnului. Da! Să știți că se fac foarte multe minuni, nu numai cu agheasma Maicii Domnului –  cu credință la Maica Domnului! 

Da, dragii mei? Astea am vrut să vă spun. Și când va rândui Maica Domnului o să mai continuăm. Doamne ajută! Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă întotdeauna în pază. 

Hristos a Înviat!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!