Drumul Sfințeniei și atingerea lui Toma – părintele Teologos

Care este drumul sfințeniei? Pe ce drum trebuie să o luăm pentru a ne atinge scopul, pentru a deveni și noi dumnezei? Cine sunt sfinții pe care îi cinstim în Duminica Tuturor Sfinților? Ce legătură are acest lucru cu Sfântul Apostol Toma? Vizionați acest material pentru a afla.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Duminica Tomii – Drumul Sfințeniei

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin 

O mare sărbătoare

O să vorbim puțin despre Duminica Tomii astăzi și ceea ce este foarte important la Duminica Tomii este faptul că e o sărbătoare foarte mare.

De ce? Pentru că în Duminica Tomii se vede cum omul se sfințește, care este drumul sfințirii. Este puțin surprinzător treaba asta, nu-i așa? Da, trebuie explicat, dar pentru asta hai, să începem încet-încet să vorbim despre ce s-a întâmplat la Duminica Tomii pe baza Scripturii.

Pentru că textul este foarte scurt, o să vorbesc puțin liber, deci nu o să citesc exact din Scriptură după cum îmi place, de obicei. 

Toma în Scriptură

Ce s-a întâmplat? Pronia lui Dumnezeu a făcut ca să nu fie Toma de față atunci când Mântuitorul înviat S-a întâlnit prima dată cu apostolii. De ce? Pentru ca Toma să experieze pe Dumnezeu pentru noi toți. Adică Toma să pună degetul în semnul cuielor, în coasta Sa. Înțelegeți? Asta este foarte important. 

Noi credem în Dumnezeu, dar trebuia cineva să experieze în mod practic. Apostolii desigur că L-au văzut pe Mântuitorul, dar Toma prin excelență a experiat, a pus mâna. Pentru că altfel, Sfântul Toma ar fi spus: bine, voi L-ați văzut, L-ați cunoscut înviat, ați avut experiența Lui, dar eu n-am avut experiența asta a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și atunci cum pot să Îl propovăduiesc de vreme ce nu am avut această experiență?!

Înțelegeți? Din cauza asta este foarte importantă prezența Sfântului Apostol Toma astfel încât să poată să experieze pentru noi toți. Adică să pună degetul.

Experiența punerii degetului

Și vedeți că Domnul Dumnezeu a fost foarte foarte smerit. Adică El S-a apropiat de Toma și a spus: hai, pune degetul în coasta Mea. Un gest de foarte mare smerenie și foarte mare făcător de bucurie. A spus: adu degetul tău încoace și pune-l în coasta Mea și pune-l și în semnul cuielor, în palmele Mele ca să vezi că am înviat și să nu mai fii necredincios! Să fii credincios! 

Înțelegeți? Pe de o parte, Mântuitorul este foarte smerit, pe de altă parte Mântuitorul este foarte serios. Nu validează necredința lui Toma, iar pe de altă parte este și foarte foarte făcător de bucurie. Aceasta este calitatea smereniei, să știți!

Smerenia

Smerenia este seriozitatea făcătoare de bucurie. Naturalețea… e o taină mare asta pentru că de obicei când spunem că cineva este serios, respectivul nu aduce bucurie. Din contră, fraților! Trebuie să știți că omul serios aduce foarte multă bucurie.

Ceea ce vedeți astăzi în societatea departe de Hristos, asta nu este bucurie, este râs… sau cum să spun?!… O pseudo-veselie. Înțelegeți?

Nu asta este bucuria cea adevărată. Bucuria cea adevărată o vedem la sfinți. Vedeți pe Sfântul Dumitru Stăniloae! Cât este de serios, dar cât este de făcător de bucurie. Pe Sfântul Cleopa, nu? Vedem în videourile sale cât este de serios, dar cât este de făcător de bucurie. 

Acesta este omul adevărat, omul smerit: omul care este și serios și este și făcător de bucurie. Înțelegeți? Asta este foarte important. 

Toma a exclamat

Eh, și în clipa în care Toma a văzut lucrul acesta, a exclamat: Domnul meu și Dumnezeu meu! Adică atât a fost de minunat, la vârsta lui foarte fragedă – vreo 20 și ceva de ani, mă rog, era tânăr. Cât a fost de minunat de comportamentul Domnului nostru Iisus Hristos, încât s-a dat pe spate efectiv. A zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Wow! Înțelegeți?

Și vedeți că Evanghelistul nici măcar nu mai notează dacă a pus degetul sau nu. Pentru că de fapt, el pusese cu adevărat degetul în personalitatea, cu adevărat a avut experiența personalității Domnului nostru Iisus Hristos. Foarte posibil să Îl fi atins și la trup – cum se vede în icoană, dar Sfinții Părinți notează că asta este cu totul și cu totul secundar, pentru că bineînțeles că văzându-L în față pe Domnul Dumnezeu cel viu, cel înviat, a zis: wow, asta este! Înțelegeți? 

Experiența sfântului

A avut experiența, a avut experiența. Și sfinții trebuie să știți că întâi de toate sunt sfinți, nu pe baza faptului că au citit. Sfinții sunt sfinți pe baza faptului că au avut experiența, au pus degetul, cum spuneam. Asta este Sfântul. Sfântul este cel care are experiența, nu cel care citește! 

Trei faze

Acuma, cine este sfântul? Trebuie să știți că sunt trei stadii, trei faze în viața omului.

Starea împotriva firii, în care omul își lucrează patimile și în această stare se chinuie și dacă moare, această stare îl duce în iad. 

După care, avem starea după fire, în care omul își lucrează virtuțile, adică omul este natural, da. Și atunci, omul se mântuie. Și aici, deja începe încet-încet să apară această bucurie de care vorbeam, această seriozitate. Haideți, fraților să fim puțin serioși! 

Și avem starea mai presus de fire. Adică, harismele. De exemplu: cunoașterea gândurilor chiar dacă asta era înainte un har natural, astăzi a devenit un har mai presus de firea noastră căzută. Vindecarea celorlalți, facerea de minuni și așa mai departe. Aceste lucruri sunt efecte secundare ale stării mai presus de fire. 

Bineînțeles că aici avem ca harisme și pe celelalte – dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea… Înțelegeți?

Ei, toate aceste lucruri duc la sfințenie. 

Deci dacă starea împotriva firii duce în iad. Starea după fire în care se fac virtuțile, duce la mântuire. Starea mai presus de fire duce la sfințenie când apar și harismele cum spuneam. Harismele sunt cele mai presus de fire. Da, le-am amintit – facerea de minuni sau chiar niște harisme care trebuiau să fie naturale, dar astăzi au devenit mai presus de fire. 

Inclusiv dragostea fraților, trebuie să știți. Dragostea dumnezeiască, știți foarte bine că este foarte greu de ajuns astăzi. Cu toate că Dumnezeu dă așa de ușor această harismă, dar pe noi nu ne interesează. Da…

Despre sfințenie

Condiția necesară și suficientă, deci ca cineva să fie sfânt, este ca omul să ajungă la starea mai presus de fire. Bun, dar asta este un lucru interior al sfântului. De unde știm noi asta?

Știm asta din evlavia poporului. Deci dacă Duhul Sfânt lucrează prin popor, prin turma cea de Dumnezeu iubitoare, prin Biserică și mulți spun că acest om este sfânt, (atunci) acel om este sfânt. 

Adică dacă Duhul Sfânt creează conștiința în mulți oameni în timp îndelungat, adică pe un continuum spațiu-timp mare, că omul respectiv este sfânt, atunci omul respectiv este sfânt. Pentru că Duhul Sfânt, dătătorul harismelor spune oamenilor: măi, vedeți că ăsta este sfânt. 

Ei, nu este nevoie nici de minuni – adică la arătare, nu este nevoie de nimic, ci este nevoie doar ca oamenii să spună treaba asta. Și bineînțeles că oamenii spun treaba asta văzând harismele sfântului – întâi de toate dragostea sa, că am spus că este o harismă foarte mare. Și fraților, nu ne referim aici la dragostea naturală, adică dragostea mamei față de copii – care și aceasta este o harismă de la Dumnezeu, mare de tot, ci ne referim la dragostea dumnezeiască, dragostea pe care au avut-o părintele Cleopa – Sfântul Cleopa, Sfântul Dumitru Stăniloae, Sfântul Paisie, Sfântul Porfirie și așa mai departe. 

Canonizarea

Sfântul Grigorie Palama

Faptul de canonizare, fraților, de care se face atât caz, este un fruct foarte nou, să știți. Este foarte important și este bine să existe un act de canonizare astfel încât să fim feriți de extreme, ca nu fiecare să aibă evlavie la cineva și imediat să… Dar cum spuneam, este un fenomen foarte nou.

Pentru prima dată a fost pe vremea Sfântului Grigorie Palama când un ucenic de-al acestuia, Sfântul Filotei Cochinos – amândoi sunt sfinți athoniți, trebuie să știți – fiind Patriarhul Constantinopolului a dat act de canonizare, de oficializare a cultului Sfântului Grigorie Palama, cult care exista deja. Adică toți știau că e sfânt, nu a venit Sfântul Filotei Cochinos și a spus – măi, vedeți că ăsta e sfânt, cinstiți-l pe ăsta. Nu! 

Ci toți îl aveau de sfânt pe Sfântul Grigorie Palama și a venit această oficializare din partea Sfântului Sinod din vremea respectivă. 

Acuma, trebuie să știți că cei mai mari sfinți – pentru că, după cum spuneam, se face foarte mult caz de actul de canonizare – cei mai mari sfinți nu au acte de canonizare. Am spus că primul a fost Sfântul Grigorie Palama.

Deci Maica Domnului nu are act de canonizare. Sfântul Ioan Botezătorul nu are act de canonizare. Sfinții 12 Apostoli nu au acte de canonizare, Sfântul Dumitru, Gheorghe, Teodor, cine vreți voi… toți marii sfinți din primii 1300 de ani, nu au ace de canonizare. Înțelegeți? 

Un alt exemplu

Și iarăși ca să vă dau un alt exemplu, ca să vă dați seama că evlavia poporului este și nu actul de canonizare în sine – deci nu vine cineva și spune ăsta este sfânt, ăsta nu este sfânt – este cazul celebru – pe care eu îl știu foarte bine, că sunt din Transilvania – cazul celebru al lui Avram Iancu. 

Credeți-mă că în Transilvania există un cult al lui Avram Iancu, de necontestat. Fraților, știu, am fost și la Țebea și pe Muntele Găina, știm ce înseamnă Crăișorul munților și așa mai departe. Toți transilvănenii au această mare evlavie la Avram Iancu, dar Duhul Sfânt nu a spus niciodată, nu  a creat niciodată în popor conștiința sfințeniei lui Avram Iancu. Înțelegeți?

A spus – Avram Iancu este un mare erou național – și până aici. Cu toate că în viața lui Avram Iancu nu sunt, eu știu…, așa probleme mari ca să zici… 

Sfântul Ștefan cel Mare

Însă, în cazul Sfântului Ștefan cel Mare, cu toate că unii contestă că ce a făcut sfântul în viața lui și așa mai departe și a omorât… În cazul Sfântului Ștefan cel Mare, încă din timpul vieții sale, evlavia poporului era atât de mare că l-a considerat încă din timpul vieții sale, sfânt. Să ne înțelegem, da? 

Și chiar Grigore Ureche, cronicarul, notează – mare atenție că Grigore Ureche nu avea niciun motiv să îl laude pe Sfântul Ștefan cel Mare și să noteze sfințenia pentru că familia Ureche se pare că era la cuțite cu sfântul, pentru că sfântul le luase o vie pe undeva pe la Odobești, mă rog, era o problemă latifundiară așa… Și deci Grigore Ureche nu avea niciun motiv să îl laude pe Sfântul Ștefan cel Mare și din cauza asta notează cronicarul „fost-au acest Ștefan Vodă om nu marele la stat” – adică era micuț – „și degrab de sânge vărsătoriu, pe la ospețe fără județiu” – zice cronicarul. 

Și unii spun că-i sviat. „Sviat” în limba slavonă înseamnă „sfânt”. Și de acolo încolo, cronicarul notează o mulțime de dovezi asupra sfințeniei Sfântului Ștefan cel Mare. 

Deci evlavia poporului e atât de puternică încât nici, să zic, reaua intenție a cronicarului, dar hai, să spun, nici măcar poziționarea oarecum neutră a cronicarului nu reușește să înece această sfințenie care trebuie să fie recunoscută și de cronicarul de atunci și până astăzi în popor. Și foarte bine a făcut Sfântul Sinod că i-a validat sfințenia printr-un act de canonizare a Sfântului Ștefan cel Mare. 

Nu este bine să discutăm și să ne îndoim de astfel de păreri, de astfel de hotărâri ale Sfântului Sinod pentru că nu este părere. Foarte bine că am spus părere. Trebuie să știți că nu este părere, ci este o confirmare a unei poziții de neam. Asta e actul de canonizare, nu este părerea Sfântului Sinod. Înțelegeți?

Din cauza asta, încă o dată, salutăm și ne plecăm în fața Sfântului Sinod și a Bisericii Ortodoxe Române că a oficializat acest cult. 

Sfântul Evmenie Saridakis

Că tot veni vorba de sfinți și de canonizări, trebuie să știți că de curând a fost canonizat Cuviosul Evmenie Saridakis, un sfânt din Grecia.

Părintele Evmenie era un părinte care emana foarte multă bucurie. Era, este – cum doriți să spuneți – pentru că sfântul trăiește în cer, da… spunem de obicei, era pentru că a plecat din această lume… Era un preot care emana foarte foarte, foarte multă bucurie. Cum era atât de bucuros?

Bucuria sfântului

Păi, cum? Să ne amintim de Sfântul Apostol Toma, nu? Sfântul Apostol Toma a fost atât de bucuros că s-a întâlnit cu Hristos. La fel și părintele Evmenie era atât de bucuros că s-a întâlnit cu Hristos. Ei, dar Sfântul Apostol Toma întâi de toate a avut experiența lui Hristos cel răstignit. La fel și părintele Evmenie a avut experiența lui Hristos cel răstignit. Exact același drum. E drumul sfințeniei cum spuneam.

Bineînțeles că părintele Evmenie nu a avut experiența lui Hristos în trup, cum a avut Toma – adică l-a văzut pe Mântuitorul în fața lui. Sau experiența lui Hristos – că a văzut răstignirea Domnului după cum a văzut-o Sfântul Apostol Toma, ci practic, în viața sa. 

Crucea sfântului

Întâi de toate Sfântul Evmenie L-a trăit pe Hristos cel răstignit pentru că a avut foarte mari dureri. Întâi de toate, trebuie să știți fraților că a fost lepros. Sfântul Evmenie Saridakis a fost lepros. Și s-a vindecat. A fost o perioadă cumplită pentru el. Deci nu au fost durerile astea că îmi spune mie fratele meu că, eu știu, ești un ticălos, ești un nu știu ce, ești un porc și eu… aaa, e sfârșitul lumii pentru mine că fratele meu a vorbit puțin cam dur cu mine. Nu, fraților. Omul a fost lepros ani de zile. Înțelegeți?

Și nu numai că a pătimit asta, ci după vindecare, se lupta cu demonii cumplit, să știți. Îl băteau, avea experiențe demonice și toate astea și sfântul nu dădea înapoi din credința sa, nu se deznădăjduia.

Să nu deznădăjduim!

Fraților, noi ne deznădăjduim că avem gânduri. Nu trebuie să ne deznădăjduim că avem gânduri! Nu trebuie să ne credem gândurilor, că gata, ești de iad și deci eu sunt de iad. Nu sunt de iad.

Cum spuneam, erau oameni și sunt și astăzi oameni care se luptă cu diavolii care sunt niște lucruri foarte concrete, os peste os. Bineînțeles că sunt tipuri de minți, dar datorită faptului că diavolii au o putere foarte mare, îngăduită de Dumnezeu și mai ales de păcatele oamenilor – pentru că oamenii le dau această putere – diavolii pot să îl lupte pe om, pot să îi provoace aceste dureri. Înțelegeți? 

Pericolul mândriei

Și Sfântul Evmenie atât s-a luptat cu diavolii până când i-a biruit. I-a biruit… a crezut el că i-a biruit pentru că la un moment dat i-a venit așa o stare de satisfacție – gata, am biruit – mulțumire – era mulțumit. Asta chiar se întâmpla când era la spitalul de boli infecțioase și se vindecase deja cum spuneam. Era preot acolo, era preot paroh. Dacă înainte fusese pacient ani de zile. Era preot paroh acolo și atunci când i-a venit gândul acesta de mulțumire – că am biruit – atunci s-a demonizat. Atunci s-a demonizat fraților, să știți! 

Și  a trecut iarăși o altă perioadă din viața lui în care îl legau, ceilalți aveau grijă de el… rău de tot. Deci vorbim lucruri serioase, nu așa stai să vezi, cum spuneam că m-am certat cu fratele meu că s-a uitat urât la mine sau Dumnezeu mai știe ce… 

Deci gândiți-vă, un sfânt demonizat. Da? Pentru că omul avea măsuri duhovnicești, avea măsuri mari duhovnicești. Bineînțeles că era întru devenire, adică era în creșterea sfințeniei sale, pentru că trebuie să știți, fraților, că sfințenia nu este un tavan de care cineva dă cu capul și se oprește acolo. 

Sfințenia – proces dinamic

Sfințenia, după cum am văzut și la Sfântul Apostol Toma și vedem și la Sfântul Evmenie este un proces foarte dinamic, un proces crescător de cunoaștere a lui Hristos întâi răstignit, după care înviat. Este experiența aceasta.

Și bineînțeles că a fost izbăvit de demonizare – de către cine?  De către Maica Domnului printr-o icoană a ei făcătoare de minuni. Se numește Maica Domnului Koudoumά. O icoană făcătoare de minuni din Grecia. Și după asta s-a vindecat Sfântul Evmenie. 

Sfântul Nichifor Leprosul

Bun, dar pasul următor este experiența lui Hristos. Trebuia să pună degetul în Hristos cel înviat. Sigur că în cazul Sfântului Evemnie, nu i-a apărut Hristos în față, ci a apărut Hristos într-un om de-al său, adică într-un avva, într-un sfânt. Că în sfinți înviază Hristos. 

Și carea  fost Sfântul care l-a ghidat duhovnicește? Sfântul în care în care părintele Evmenie – viitorul Sfânt Evmenie L-a văzut pe Hristos? Care a fost gheronda al lui? Care a fost conducătorul lui duhovnicesc? A fost un alt lepros – Sfântul Nichifor cel Lepros. Înțelegeți?

Deci fraților, să ne înțelegem, toți trebuie să treacă prin cruce! Asta este foarte important. Eh, și toate astea se întâmplau în jurul anilor 1960. Și Sfântul Nichifor în care învia deja Hristos i-a transmis părintelui – Sfântului Evmenie, această harismă a sa, această înviere a lui Hristos prin atingerea, adică ascultarea Sfântului Evmenie față de Sfântul Nichifor. Înțelegeți?

Întâlnirea cu Hristos cel răstignit

Pe baza acestor experiențe ale lui Hristos cel răstignit, a întâlnirii cu omul, lui Hristos – după cum spuneam că Toma a pus degetul, așa a devenit Sfântul Evmenie sfânt. Deci acesta este drumul sfințeniei, înțelegeți? 

Și pe baza a tot ce am spus până acum, Sfântul Toma este arhetipul, este prototipul omului care se sfințește inclusiv în activitatea de misiune pentru că bineînțeles, cum spuneam, astea s-au întâmplat în 1960 pe undeva pe acolo în anii aceia, nu mai țin bine minte și după aceea, Sfântul Evmenie a predicat, L-a predicat pe Hristos, L-a transmis mai departe. 

Ca și Sfântul Apostol Toma. Deci din cauza asta fraților, este foarte foarte importantă sărbătoarea, Duminica Tomii, atingerea Sfântului Toma, pentru că arată de fapt, drumul omului către sfințenie, etapele sfințirii, cum spuneam: trăirea lui Hristos crucificat, după care vederea lui Hristos și atingerea, experiența lui Hristos, nu citirea despre Hristos și după care propovăduirea mai departe a experienței sale. 

Concluzie

Deci este foarte importantă nevoința, durerea, după care avva – conducătorul duhovnicesc și după care, dacă dă bunul Dumnezeu, dacă am ajuns să Îl cunoaștem pe Hristos prin avva, după care să o să spunem mai departe și celorlalți faptul că l-am atins pe Hristos cel Înviat. 

Hristos a înviat!

Să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!