Care este rezultatul Învierii Domnului? Ce este Mântuirea? – părintele Teologos

Hristos Dumnezeu a înviat. Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Ce a realizat Hristos pentru omenire? Vizionați acest material pentru a afla.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Ce este de fapt Învierea Domnului?

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin

Dragii mei, aș dori foarte mult să vă vorbesc puțin despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Desigur însă că mă simt oarecum în dificultate pentru că foarte mulți oameni mult mai buni decât mine au vorbit despre acest mare fapt din istoria omenirii. De fapt, este cel mai important lucru din istoria omenirii, trebuie să știți – clipa în care cineva a reușit să depășească moartea. 

Din cauza asta eu o să accentuez mai mult pe o explicare simplă a ceea ce înseamnă de fapt pentru noi, Învierea, ce a făcut de fapt Hristos. Ca să înțelegem importanța acestui lucru va trebui să vorbim întâi de toate despre ce înseamnă omul, cine este omul.

Suntem un singur om 

Noi credem astăzi că suntem 7 miliarde de oameni pe planeta Pământ sau numărul exact care este contează mai puțin în discuția noastră. Trebuie să știți însă, fraților, că nu este așa. Nu suntem 7 miliarde de oameni, ci suntem un singur om. Am mai discutat despre asta și o să încerc să vă explic din nou foarte pe scurt pentru că cei care ne urmăresc pe canalul nostru știu foarte bine despre ce este vorba.

Pe scurt și pentru discuția noastră, Dumnezeu este un singur Dumnezeu în multe persoane – în Trei Persoane. Nu există o imagine pentru a descrie acest fapt – cum Dumnezeu este Unul în Trei persoane, dar putem să spunem că este cum ar fi un sunet care provine din trei instrumente muzicale sau o lumină care provine din trei sori, întrepătrunși între ei sau cum este raza soarelui, este discul soarelui și este lumina lui, căldura lui, de exemplu. Înțelegeți?

Este foarte greu de descris, dar aceste lucruri care sunt imateriale și asta este foarte important dau o anumită descriere faptului că persoanele Sfintei Treimi sunt întrepătrunse sau cum se numește fenomenul acesta din punct de vedere teologic – au perihoreză. 

Unitatea

Fraților, omul fiind făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu este sau mai bine zis, ar fi trebuit să fie la fel – după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică un singur om în multe persoane. De data aceasta, nu în 3 persoane, ci în foarte multe persoane de două genuri – masculin și feminin. Din cauza asta Dumnezeu spune: făcut-am om – singular – după chipul și asemănarea noastră – plural. Da? Deci un singur om în multe persoane.

Și iarăși spune tot la cartea Facerii: și Dumnezeu l-a făcut pe om – singular – bărbat și femeie, l-a făcut. Deci este vorba de un singur om, nu de mai mulți și din cauza asta în anumite Scripturi, de exemplu, în Biblia engleză, uneori se traduce cu „mankind” adică ca să arate că este o unitate. 

Bun. Noi astăzi, de ce nu mai avem această conștiință a unității noastre existențiale? Pe asta vreau să insist. Nu a faptului că suntem uniți cum sunt uniți de exemplu, suporterii la fotbal, ci efectiv, noi trebuia să ne cunoaștem gândurile unii altora.

Trebuie să știți că darul clar-vederii, darul împărtășirii experiențelor, darul împărtășirii simțirilor este un dar natural care s-a pierdut prin cădere. 

Păcatul și despărțirea

De ce nu mai avem aceleași experiențe și nu știm unii altora experiențele și nu ne mai cunoaștem gândurile? Pentru că suntem îmbucățiți de păcat. Acesta este păcatul, aceasta este căderea lui Adam, aceasta este moartea – ruperea între noi. Deci la ora aceasta, acest corp al lui Adam global,  a unicului Adam după chipul și asemănarea lui Dumnezeu s-a rupt, este ciopârțit, este tăiat în bucăți, este rupt. Înțelegeți? 

Mântuirea

Ei, și Domnul nostru Iisus Hristos a venit pe pământ și a spus: uite, care-i treaba – voi sunteți rupți, sunteți sparți, sunteți ciopârțiți, sunteți morți. Haideți, să refacem acest lucru! Eu nu vă presez, nu vă calc în picioare libertatea, deci care doriți, veniți, vă uniți cu Mine și prin mine, între voi! Aceasta este mântuirea! 

Acest lucru a făcut Domnul nostru Iisus Hristos, fără să ne calce în picioare libertatea. El a vindecat firea umană, făcând-o iarăși capabilă de această unire deplină. Și la nivel personal, adică la nivelul fiecăruia dintre noi, depinde de noi dacă dorim să acceptăm această unitate. 

Unitatea doar prin Hristos

Cum spuneam, această realitate nu poate fi realizată decât prin Dumnezeu. De ce? Pentru că noi, datorită păcatului, suntem ciopârțiți, avem stări de ciob, stări de ființe pulverizate la marginea existenței și fiind la marginea existenței și în centru fiind Dumnezeu ca și dătătorul existenței, noi ne vom uni între noi numai și numai dacă ne apropiem  de Dumnezeu. 

Dacă ne apropiem de Dumnezeu, ne apropiem și între noi. Și în clipa în care ne unim cu Dumnezeu, ne unim și între noi. 

Deci, fraților, trebuie să știți că nu există altă cale de unire decât numai prin Dumnezeu! 

Drama omenirii

După cum vedeți, toată istoria omenirii arată această dramă imensă a umanității care caută alte căi de unire în afara lui Dumnezeu. Și trebuie să știți că aceasta este și drama diavolului. Pentru că diavolul încearcă să unească toată omenirea, să facă bine, dar în afara lui Dumnezeu.

Și această drama a diavolului, cum spuneam, este și drama lui Adam. Și Dumnezeu l-a avertizat pe Adam de la început și i-a spus: băi, ai grijă, nu mânca din pomul cunoștinței binelui și a răului! Adică nu căuta cunoștința binelui și a răului, cunoștința deplină în afara Mea, nu o căuta în pom, adică în materie, că o să mori! Nu zice, Dumnezeu, o să te omor Eu. Ci zice că tu o să mori. Adică acolo e moartea, acolo nu este viața, viața sunt Eu, nu te duce, nu te separa de Mine că nu o să ajungi niciunde. 

Adam s-a dus și a murit. Înțelegeți? Asta este toată drama noastră!

Și asta a făcut Domnul nostru Iisus Hristos: ne-a oferit posibilitatea reunirii, posibilitatea refacerii acestei minți gigantice, acestui dumnezeu creat care era și este Adam. 

Legături duhovnicești

Acuma, trebuie să știți că această unitate nu s-a pierdut pe deplin, ci este foarte slăbită. Dacă în rai, va fi unitatea deplină, aici pe pământ, suntem o existență în rețea. Adică mai există legături duhovnicești între noi, însă foarte slăbite.

Aceste legături duhovnicești se potențează în principal, desigur, pe plan duhovnicesc – adică starețul își acoperă ucenicii, le transmite har ucenicilor sau părintele duhovnicesc, duhovnicul le transmite har ucenicilor și sunt legați între ei și se ajută între ei pe plan duhovnicesc prin rugăciune.

Și pe un plan inferior, e vorba de relațiile de familie – în principal, mama simte când copilul ei merge bine au mai puțin bine, la fel însă și tatăl. Și din cauza asta rugăciunile părinților au o mare putere față de copiii lor, față de cei pe care Dumnezeu i-a dat în grijă. 

Rugați-vă pentru copiii voștri!

Și din cauza asta, fac o mică paranteză, rog pe toți: fraților, rugați-vă pentru copiii voștri! Ajută mult mai mult să discutați cu Dumnezeu despre copii decât să discutați cu copiii despre Dumnezeu. Desigur că e vorba și de cea de-a doua, dar mult mai multe cuvinte cu Dumnezeu despre copii, decât cu copiii despre Dumnezeu.

Deci nu încercați să îi presați pe copii pentru că nu reușiți mare lucru! Încercați mai degrabă să vă rugați lui Dumnezeu, să fiți exemple bune și abia în ultimă instanță, să vorbiți copiilor, pentru că întâi de toate relațiile sunt duhovnicești. 

Relațiile profesionale

Și ultimul plan, după planul duhovnicesc al conducerii duhovnicești și planul familial există planul profesional în care șeful, comandantul în cazul armatei, dacă se roagă pentru subalternii lor, pentru subordonații lor, rugăciunea lor are o mare mare putere, să știți. O mare putere, dincolo de, mă rog…, gradul lor de sfințenie. De ce? Pentru că există aceste relații pe care Dumnezeu le validează – relații profesionale. 

Din cauza asta rugăciunea ca și legătură cu Dumnezeu de unde luăm harul și îl transmitem mai departe celor care depind de noi, acest lucru este un mecanism care are bază în creație, are bază în structura lui Adam pe care a venit Hristos să o refacă. 

Rolul esențial al rugăciunii

Deci fraților, nu subestimați, să nu subestimăm rolul eminamente esențial al rugăciunii! Pentru că noi, căzuți fiind, nu mai avem această conștiință și credem că rugăciunea e așa, cum să zic… da trebuie să o fac de gura lumii sau de multe ori nici măcar nu o mai facem, ci acționăm efectiv ca niște atei – zicem că nu avem timp, da… Că eu sunt ocupat să lucrez.

Prima lucrare a ta este rugăciunea ca să vină harul lui Dumnezeu asupra ta să ne luminăm și după aceea vom acționa în cadrul acestui har câștigat prin slujbe, prin rugăciune, vom acționa în viața de zi cu zi.

Bineînțeles că este nevoie și de rugăciune și de acțiune practică, adică nu pot să mă rog toată ziua, pentru că trebuie efectiv să mă duc să dau cu sapa sau să fac ceea ce avem nevoie. 

Rolul Bisericii în refacerea unității dintre noi

Acuma, cum refacem această unitate? Asta este de fapt, fraților, trebuie să știți, toată învățătura Bisericii! Poruncile lui Dumnezeu, așa-zisele porunci că nu există alt cuvânt, poruncile lui Dumnezeu față de noi nu sunt poruncile șefului față de subalterni. Sunt poruncile medicului față de pacienții lui și poruncile Tatălui față de fiii lui. 

Adică poruncile lui Dumnezeu nu au un caracter polițienesc, juridic, au un caracter eminamente medical, terapeutic. Adică cum ne vindecăm de singurătate. Pentru că am spus: Raiul este unitatea deplină. Aici, pe pământ suntem o existență în rețea, iar în iad suntem total singuri. Iadul este singurătatea deplină, imposibilitatea de a ne deschide, imposibilitatea de a iubi –  ăsta este iadul. 

Și acum, toate poruncile lui Dumnezeu am spus că au un caracter terapeutic și toate aceste porunci ale lui Dumnezeu încearcă să-l deschidă pe om către o altă persoană. Înțelegeți? 

Rugăciunea este de fapt deschiderea minții noastre, deschiderea noastră către Dumnezeu. Deci eu cum mă deschid iubitor față de starețul meu, față de frații mei sau voi cei din lume față de soțiile voastre, față de soții voștri, la fel și cu atât mai mult trebuie să ne deschidem și față de Dumnezeu. 

Deschiderea față de Dumnezeu 

Bineînțeles că față de Dumnezeu ne deschidem nu într-o relație neapărat pe orizontală, ci într-o relație pe verticală pentru că Dumnezeu este, Împărat este, perfect este, S-a jertfit pentru noi și nu numai că este Împărat, este în același timp și rob al nostru. Este fenomenal că Dumnezeu a murit pentru noi ca un rob. Chiar în Săptămâna Mare, asta de fapt serbăm. Serbăm robia lui Hristos pe care Și-a asumat-o singur de dragul nostru. 

Deci revenind, poruncile sunt instrucțiunile de deschidere a noastră față de ceilalți. Sau mai bine zis – Manual de iubire, fraților. Pentru că Dumnezeu iubire este. Noi astăzi datorită căderii noastre nu mai știm să iubim și din cauza asta trebuie să ne deschidem față de Dumnezeu prin rugăciune, cum spuneam, față de ceilalți, prin ascultare, prin întrebare, prin sfătuire, prin milostenie.

Milostenia cu… timpul personal

Și milostenia, fraților, să ne înțelegem – sigur că și milostenie cu bani, cu lucruri, daruri toate astea, dar întâi de toate, fraților, milostenia trebuie să fie cu timpul. Adică să îi dăm celuilalt atenția noastră, să îi dăm celuilalt timpul nostru și asta în principal familiei. Adică, îl întrebăm: ce mai faci, cum o duci, ești bine? Și în clipa în care celălalt este închis față de noi, să avem respect pentru el și să nu-l urâm, să nu ne închidem și noi față de el, adică să se genereze o situație tensionată.

Pentru că vedeți în războiul care se află la doi pași de noi este vorba de acumularea unor tensiuni ani de zile care au izbucnit la un moment dat. Înțelegeți? Și la ora asta este avalanșă întunecată de ură care, ferească bunul Dumnezeu! – nimeni nu mai știe cum se poate opri. 

Gestionarea urii

Deci din cauza asta, fraților, nu escaladați ura, nu escaladați despărțirea. Rugați-vă! Dacă celălalt vă face observație pe drept sau pe nedrept, lăsați-o să treacă. Sunt foarte puține lucrurile care sunt atât de importante, care să necesite o escaladare. Lăsați să treacă de la voi! Nu adânciți falia, nu adânciți ruperea. În clipa în care suntem mânioși, am spus asta de foarte multe ori, nu deschidem gura. Să ținem legătura dintre noi chiar dacă s-a rărit puțin. Haideți, să facem puțină răbdare!

Asta este foarte important în legătura cu ceilalți.

Deschiderea față de noi înșine – atenția

Și fraților, trebuie să știți că trebuie să fim deschiși și față de noi înșine, față de noi înșine. Asta trebuie explicat puțin mai adânc.

Adică cum să fim deschiși față de noi înșine și oare cum paradoxal – mare atenție aici! – iubirea față de noi înșine, dar nu iubirea păcătoasă, nu iubirea egoistă care ne închide pe noi față de ceilalți, ci iubirea față de noi.

Adică, măi, eu doresc să ajung în rai, doresc să fiu deschis față de ceilalți și atunci, ca să fiu fericit pentru că fericirea înseamnă deschiderea față de ceilalți, din cauza asta trebuie să fiu foarte atent la mine la tendințele mele de închidere.

Deci iubirea adevărată față de mine înseamnă că o să mă mustru pe mine – asta înseamnă iubirea față de mine – o să mă mustru pe mine, o să mă silesc pe mine să fiu deschis față de ceilalți.

Și o să zic: părinte Theologos nu o să fii urâcios! Nu o să fii egoist! Nu o să fii nesimțitor față de ceilalți! Tot timpul trebuie să te gândești la celălalt, să te pui în pantofii celuilalt, ce dorește celălalt de la tine. Nu cumva îl deranjăm pe celălalt? Înțelegeți? 

Întotdeauna să mă gândesc cum să fiu deschis față de ceilalți, asta este foarte important. 

Cu discernământ

Aici însă trebuie iarăși discernământ pentru că uneori încercând să fim deschiși față de ceilalți uităm de Dumnezeu. Întotdeauna asta o facem prin Dumnezeu, cum spuneam, pentru că două persoane se pot întâlni cu adevărat numai în Dumnezeu.

Dacă sunt persoane care într-adevăr au o mare iubire față de ceilalți și uită de Dumnezeu, atunci se pierd în social-media, se pierd în concerte, în chefuri, se pierd în lucruri de genul ăsta. Nu așa, fraților! Nu asta este iubirea adevărată.

Iubirea 

Iubirea adevărată este iubirea persoanei și nu iubirea distracției. Noi nu trebuie să ne distrăm, ci trebuie să ne concentrăm pe iubirea persoanei celuilalt și asta cum spuneam, prin Dumnezeu, prin persoana supremă.

Deci este nevoie de rugăciune, de o relație corectă cu Dumnezeu, de ascultare, de jertfă – asta înseamnă o relație corectă cu ceilalți și în principal, la jertfă este vorba de timpul nostru – și relația corectă cu noi înșine care este o relație de atenție, de punere la punct a noastră, o adunare  a noastră astfel încât să nu deviem, să nu ne închidem față de ceilalți. 

Materia

Și bineînțeles, principala sursă de închidere este după cum i-a spus Dumnezeu și lui Adam – nu căuta în pom, adică nu căuta în materie. Principala sursă de închidere față de ceilalți este materia. Și bineînțeles, reprezentantul, idolul materiei, simbolul materiei sunt banii. Deci fraților, mare atenție, nu poate cineva să slujească la doi domni – lui Dumnezeu și banului sau mamona, cum spunea Hristos. Mamona este zeița asiriană a bogăției, a banului.

Deci fraților, trebuie să nu jertfim banilor! Aici este o mare problemă pentru că datorită faptului că avem trup de materie, trebuie să avem bani, nu putem să trăim fără bani pentru că avem nevoie de materie întâi de toate să mâncăm, să ne acoperim trupul și să avem nevoie și de un pat unde să dormim, avem nevoie de o casă. Deci nu putem fără bani.

Întrajutorarea

Domnul nostru Iisus Hristos a putut, dar noi fiind la măsuri mai mici nu putem fără asta. Din cauza asta trebuie fim foarte atenți tot timpul astfel încât banii întotdeauna să fie o preocupare secundară și întotdeauna trebuie să ne gândim la bani ca mijloc de ajutor al celorlalți. Deci întotdeauna când facem bani, mă gândesc cum pot să-i ajut pe ceilalți cu banii. Și bineînțeles, pe primul plan este familia și de acolo prin extenso și clienții, dacă doriți și toți ceilalți.

Aceasta înseamnă profesionalul – am mai spus asta. Profesionalul înseamnă cel care face ceva să îi ajute pe ceilalți, pe când amatorul face ca să e satisfacă pe sine. 

Deci fraților, mare atenție să nu ne închidem față de ceilalți! Și pentru asta, cum  spuneam, avem nevoie de legătura cu Dumnezeu și trebuie să ieșim din materie, adică să ne spiritualizăm.

Învierea / învingerea morții 

Vedeți că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Cum a reușit să învie? Pentru că El niciodată nu S-a închis față de ceilalți, adică niciodată nu a murit față de ceilalți, Dumnezeu fiind, Viață fiind. Deci moartea nu a putut să se agațe de El pentru că nu a găsit în El nicio formă de ură, nicio formă de închidere față de ceilalți, nicio formă de plăcere egoistă, nicio formă de iubire de materie. Înțelegeți?

Din cauza asta Hristos a înviat. Pentru că moartea a încercat să se agațe de El, nu a putut și El a înviat, a depășit moartea. Trebuie să știți că și înainte – să citiți din Scriptură – și înainte au fost învieri, dar învierea lui Hristos este prima care a depășit moartea și Hristos a înviat prin Sine. Pe Hristos nu L-a înviat nimeni. Adică El a avut puterea asta fenomenală să-și pună înapoi sufletul. El a avut, cum spune El însuși, a avut putere să-și dea sufletul ca și momeală morții și a avut putere să să-Și ia sufletul înapoi. Pentru că moartea nu se putea agăța de El. 

Și mai ales datorită faptului că… moartea nu se putea agăța de El, trebuie să știți că El a murit când a vrut El. El nu a murit în urma unui… cum să spun… că L-au bătut, că L-au schingiuit și așa mai departe. E adevărat că oamenii au făcut asta ca și expresie a urii lor față de perfecțiunea lui Hristos.

„Săvârșitu-s-a”

Mântuitorul a murit când a dorit El. Deci dacă sunteți foarte atenți, citiți în Evanghelia după Ioan când Mântuitorul era pe cruce și a spus acolo – spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Și plecându-Și capul, Și-a dat duhul.”

Trebuie să știți că niciun om nu poate să facă treaba asta. Oricărui om întâi de toate i se ia duhul, își dă duhul și după aceea îi cade capul.

Mântuitorul a spus „Săvârșitu-s-a” – toate s-au terminat – deci El ca total viu, fără urmă de păcat era stăpân peste toți și peste toate, deci moartea nu putea să se atingă de El. A spus „săvârșitu-s-a”, Și-a plecat capul și Și-a dat duhul ca și total stăpân asupra morții. 

Pogorârea la iad

După care a intrat în mormânt astfel încât moartea să lucreze asupra Lui, să fie învinsă de El. Deci El S-a dus în iad, gândiți-vă, deci El fiind Viața de sine, Viața cea nepăcătoasă, Viața care nu a cunoscut moartea, S-a dus în sălașul morții și moartea când a încercat să Îl înghită, a fost un pește prea mare pentru ea, a fost momeala, a fost otrava prin care moartea însăși a murit.

O explozie de iubire

Cum spune chiar cântarea, troparul de la Înviere – cu moartea pe moarte călcând. Și din cauza asta Mântuitorul, cum i-a scos pe cei din iad, pe cei care au adormit? Le-a dat celor din iad o explozie imensă de iubire. Deci în clipa în care a fost în iad a zis: luați de aici și  dat o iubire imensă tuturor, posibilitatea  de a se uni toți, da, de a iubi și care au dorit acest lucru L-au primit și s-au mântuit. 

Deci după cum vedeți cea mai intensă, fenomenală lucrare Domnului nostru Iisus Hristos a fost chiar în iad. Deci în Sâmbăta Mare, coborârea la iad. În clipa în care a dat la toate miliardele de oameni de la Adam până la coborârea Sa la iad, care erau în chinurile singurătății, le-a dat acest val imens, această flacără imensă a iubirii. Și atunci toți care au dorit au ieșit de acolo. Au ieșit pentru că după cum spuneam, raiul înseamnă unitate. 

Mormântul gol

Și după aceea, la Învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos, fiind mai presus de materie, bineînțeles că era Stăpânul materiei. Și asta se vede prin faptul că Mântuitorul a înviat, nu numai că Și-a pus sufletul înapoi în trup, ci a înviat trecând prin piatră. Da.

Pentru că dacă sunteți atenți la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, piatra  a fost rostogolită de către Îngerul în fața mironosițelor care erau acolo după ce Domnul nostru Iisus Hristos a înviat și a părăsit mormântul. Pentru că mironosițele care erau în fața mormântului, văzând piatra care se rostogolește – pentru că nu știu dacă știți era vorba de o piatră cilindrică – intrând în mormânt a văzut mormântul gol. Mântuitorul era deja afară. Deci Mântuitorul a înviat prin piatră. Piatra nu a fost rostogolită ca să învieze Domnul. Domnul nu avea nevoie de așa ceva pentru că era dincolo de materie, era mai presus de materie, trupul Lui era spiritualizat. 

Concluzie

Aceasta ne așteaptă și pe noi, fraților! Asta este drumul nostru. Aceasta a făcut Hristos. Ne-a oferit posibilitatea unității depline, posibilitatea îndumnezeirii, posibilitatea depășirii materiei, depășirii spațiului de fapt și prin asta, bineînțeles și a depășirii timpului. 

Asta trebuie să ținem minte și astfel ne pregătim de Înviere, cu aceste gânduri, nu cu ouă roșii. Bine, să facem și ouă roșii că e nevoie și de așa ceva, dar întâi de toate trebuie să ne ridicăm pe alt plan existențial. 

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Hristos a înviat! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!