De ce L-au întâmpinat pe Domnul cu osanale în clipa în care a intrat în Ierusalim? Am vorbit pe larg într-o altă postare a noastră despre importanța acestei sărbători și într-alta despre tainele învierii lui Lazăr.
Pe scurt, pentru a înțelege, haideți să aducem în cotidian cele ce s-au întâmplat atunci: Iisus era un tânăr tâmplar de 33 de ani. Căutați în jurul vostru un tânăr de aproximativ 30-33 de ani.
Lazăr era mort de 4 zile deci, după cum am spus și în clip, nu numai că i-a pus sufletul la loc ci și l-a recompus, l-a teleportat afară din mormânt (Lazăr fiind legat de mâini și de picioare) și asta în fața a toată lumea bună din Ierusalim. Simon Leprosul era un fariseu de vază din Ierusalim și Lazăr era o persoană publică.
Deci imaginați-vă un tânăr sărac care face o astfel de minune în fața conducerii țării (asta erau fariseii de fapt) – adică un tânăr din opoziție, un dizident, să facă azi o astfel de minune în fața celor din conducerea țării și să vadă (aproape) tot Bucureștiul treaba asta. Să facă această minune pe Stadionul Național, de exemplu.
E, nu e asta ceva fenomenal? Nu ar începe „toată tribuna” – și nu numai – tot Bucureștiul (dacă este să mutăm lucrurile în contemporan, după cum spuneam) – nu ar începe tot Bucureștiul să ovaționeze?
Din această cauză toți oamenii simpli l-au întâmpinat pe Hristos, pe tânărul tâmplar ca pe un rege – pentru că ramurile de finic (palmier) erau folosite în mod exclusiv pentru regii care se întorceau victorioși din luptă.
De asemenea, strigând „Osana fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!” – îi atribuiau și un apelativ mesianic precum și unul regal.
Rezultatul?
Și ce s-a întâmplat după aceasta?
Nu a trecut săptămâna și l-au răstignit!
7 zile nu au trecut. Nu i-au găsit nici măcar un „dosar de corupție”, „un dosar de delapidare” sau ceva analog… Nimic!
În cinci zile de la aceste evenimente și ovații fenomenale, L-au omorât cu cea mai grozavă moarte posibilă.
Aceștia suntem noi – aceasta este slava de la oameni și atâta bază putem să punem pe ea!
Cu ironie zic: Încredeți-vă, deci, în slava deșartă – că o să fiți răstigniți în nici 5 zile!
Mai jos urmăriți două mici videoclipuri din sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Schitul Lacu. E vorba de vohodul mic și vohodul mare.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!