Pr. Nikolaos Ludovikos – Pocăința este un fapt de iubire

Ascultați un cuvânt surprinzător a unuia dintre cei mai recunoscuți teologi ortodocși pe plan mondial (părintele Nikolaos Ludovikos) în care acesta argumentează faptul că pocăința este un act de iubire. Avem nevoie să ne potențăm iubirea pentru a ne putea pocăi.

În același timp părintele cauterizează superficialitatea unor mesaje ortodoxe scrise pe panouri în taberele duhovnicești din Grecia.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

În acest mod vor cunoaște un altfel de Dumnezeu – Hristos. El este un Dumnezeu „pentru mine”,

nu este doar Dumnezeu, Care stă deoparte și dă porunci. Această comuniune profundă, suflet și trup, a omului cu Dumnezeu – aceasta este taina credinței noastre! Acest vis!

V-am spus despre un vis pe care nimeni nu poate să-l împlinească. Oricui m-aș adresa, mi se zdrobesc visele. Toți mă limitează și îmi spun: „Nu poți face lucrul ăsta. Nu e pentru tine. Nu trebuie să faci asta. Nu! Nu!” Iar Acela îmi spune: „Vino încoace! Ia [darul] prorociei, al înainte-vederii, al facerii de minuni, al vieții veșnice.”

Acesta este un „altfel” de Dumnezeu. V-am spus: este Dumnezeu Hristos, este Dumnezeul întrupat. E Dumnezeul din noi, cu noi, de lângă noi.

Și v-am spus că acest Dumnezeu nu e interesat de supunerea mea, e interesat de învierea mea,

de creșterea mea. Dacă-L întreb de ce mă iubește, nu știe ce să-mi răspundă, nu are vreun motiv… Mă iubește ca să mă facă vrednic de iubirea Lui. Într-un astfel de Dumnezeu credem și Îl mărturisim prin Hristos.

Am fost ieri într-o tabără – nu pot să n-o spun – și am văzut niște porunci (scrise pe ziduri) ce aproape că m-au îmbolnăvit. Erau diverse lucruri acolo.

Unul spunea în felul următor… Din fericire nu erau puse sub semnătura Părinților Bisericii, şi m-am liniștit: „Din mintea lor sunt. Slavă lui Dumnezeu!”

Însă, acei copii, după terminarea taberei, nu știu dacă vor mai călca în Biserică, din cauza a ceea ce scria acolo. Scria undeva: „Trebuie să ne pocăim, pentru că pocăința atrage harul dumnezeiesc.”

De ce să mă pocăiesc, măi copii, nu am înțeles, iertați-mă! De ce să mă pocăiesc? Sunt un om bine mersi. Cum îmi spun și oamenii din lume: „Părinte, eu n-am făcut niciun rău.” De vreme ce omul nu simte că ar fi făcut vreun rău!

Cum mă voi pocăi dacă nu simt – de 10, 20, 100, 1000 de ori -, că cineva mă iubește și mă iartă,

şi se îngrijește de mine? Iar acest „Cineva” este atât de frumos, atât de desăvârșit, că eu sunt un gunoi în fața Lui! Mă pocăiesc căci L-am văzut pe El! Pocăința este un fapt de iubire! Numai într-o relație de iubire, de prietenie, înțeleg ce este pocăința. Pentru că celălalt este așa cum este el – de aceea mă pocăiesc!

Dacă încep să mă pocăiesc pur și simplu, voi face depresie! De ce să mă pocăiesc? Să se pocăiască celălalt! Să se pocăiască toți! Să ne pocăim împreună! De ce neapărat eu? Eu ce-am făcut? Ați înțeles? Nu mă pocăiesc.

„Pocăința atrage harul lui Dumnezeu.”

Adevărul este contrarul: harul atrage pocăința! Este harul în dar care atrage pocăința.

Copiilor le spui să se pocăiască. Tu te-ai pocăit? Ce sunt acestea pe care le spunem copiilor? A fost un lucru nimicitor, ca niște gloanțe, dacă nu te omora dintr-un foc, urmau altele.

În alt loc scria: „Sfânta Împărtășanie mă folosește întrucât mă pregătesc corect.”

Doamne, miluiește! Cine se pregătește corect? Cum se pregătește corect? O să o luăm razna cu totul? Chiar dacă mă spovedesc acum duhovnicului și merg imediat să slujesc, într-o jumătate de oră – până fac Proscomidia -, nu sunt vrednic!

Să zicem că pomenesc pe cineva care îmi e „dușman”, și în timp ce-l pomenesc îmi vine în minte să-i spun „ceva”. S-a dus spovedania! S-a dus spovedania!

Și ceea ce am amintit mai sus este invers: mă împărtășesc ca să pot să mă pregătesc cu vrednicie. Sfânta Împărtășanie este în dar!

Altceva: „Să fiu fără răutate ca Sfântul Arhidiacon Ștefan!”

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule! L-am văzut eu pe Întâiul mucenic Ștefan? Am văzut eu cerurile deschise, precum el? Cum voi putea înțelege [prin ce a trecut?] Poate fi o poruncă ceea ce este plinătatea vieții?

Sfântul Ștefan nu a început de la nerăutate, acesta a fost efectul… ca să devină Ștefan! Ștefan a început de la mărturisirea lui, de la vedenia Împărăției Cerurilor, și, în continuare, s-a făcut lipsit de răutate. De ce?

Dacă eu văd Împărăția lui Dumnezeu, apoi puteți să faceți ce vreți cu mine. Ce sens are apoi răutatea pentru oricine? Și acest lucru l-am înțeles anapoda. În pietism – pentru că nu există relație adevărată între Dumnezeu și om -, toate le întoarce pe dos! Toate le întoarce pe dos!

Mai scria: „Să îi rabd pe ceilalți așa cum Hristos rabdă.”

Ia stai puțin! De unde cunosc eu răbdarea lui Hristos? În loc să spună: „Caută răbdarea de la Hristos pentru tine”, îmi spune să devin răbdător precum a fost Hristos . Cum să fac asta de vreme ce nu știu?! Ați înțeles?

Să cunosc răbdarea lui Hristos… Cum o voi cunoaște? De vreme ce merg și spovedesc 10, 30, 40 de ani astfel de lucruri? Și de fiecare dată plec de acolo și zbor. Asta e răbdarea lui Hristos! Ați priceput?

Era și ceva scris acolo corect. Cel care a scăpat de „împușcături”, la sfârșit câștigă pe ultimul care era: „Maica Domnului este mama și ocrotitoarea tuturor.”

Am dat slavă lui Dumnezeu că au pus punct. Cu siguranță ar fi vrut să adauge: „întrucât…” și „dacă”. Maica Domnului a scăpat ușor.

Erau și alte lucruri acolo – un perete plin! Și ai fi spus: „Dacă scap de lovitura asta, mă va termina cealaltă …” Și toate astea „loveau” în copiii care mergeau acolo în tabără.

V-am spus cum am părăsit eu Biserica la 12 ani? Nu v-am spus? Într-o astfel de tabără! Sigur că da, într-o tabără, firește!

Ce traumă am pățit? Un grup de tineri aveau un imn, al cărui refren mi-l amintesc. Abia terminasem școala primară. Spunea așa: „Urcăm cu avânt, cu pas vesel, căci acolo, în vârf, este o Golgotă. Urcăm cu avânt, cu pas vesel, să înălțăm acolo o cruce grea.” Mă gândeam atunci că aceia s-au dus să răstignească pe altcineva. Nu se poate să purcezi spre Golgota cu pas vesel și cu entuziasm… Lucruri lipsite de sens! Ați priceput?

Iar acestea conduc lumea spre ateism. Nu este posibil, aceste lucruri nu sunt serioase! Cu adevărat nu sunt serioase! Aceste lucruri reprezintă o pierdere pe care am suferit-o! Am suferit pierderea acestei iubiri profunde a lui Dumnezeu, în Hristos și a legăturii sobornicești pe care o creează, care depășește visele, și nu lasă loc imaginației să o micșoreze.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!