Vizionați pe părintele Pimen Vlad care ne povestește cum au venit moaștele Sfântului Artemie la chila Sfântului Artemie, chilie la care acesta a fost în tinerețe.
Vizionare plăcută! (după video adnotat aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Iată dragii mei că ne vedem iarăși. Continuăm de unde am rămas. Vedeți în spatele meu tot Chilia Sfântului Artemie, de la intrare cumva, din altă poziție. Aici este exact poarta, care ați văzut-o în prima filmare, când am urcat pe jos împreună, și m-am oprit în fața porții. Aici, vedeți latura aceasta ce o vedeți aici, am mai adăugat în următorul an, deci am adăugat două camere și o cameră a cuptorului, în afară de acelea trei chilii despre care v-am spus. Și o să continuăm acum cum au decurs lucrurile.
Diferite anunțuri
Dar înainte de asta vreau să spun ceva. Am văzut că multă lume mă caută pe telefon. Vreau să știți un lucru. Că nu prea mai răspund la telefon. De câteva luni, am dat telefonul pe silențios, și nu răspund aproape la nimeni. Deci l-am dat deoparte, din cauză că suna foarte multă lume, adică toată ziua suna telefonul. Și atunci vă dați seama. Vedeți, mai fac câte o filmare în care spun tot ce am de spus. Avem oameni aproape în fiecare zi care vin. Și îi cazăm la noi. Deci îmi trebuie timp și pentru ei. Avem slujbele la biserică, trebuie să fiu și acolo. Și plus, mai fac ceva pe lângă casă.
Ați văzut că mie îmi plac foarte mult florile. Ei, deci tot timpul mă ocup de ele. Deci cumva nu îmi mai permite timpul și pentru telefon. Și de asta, cel mai bine, care chiar au o problemă și vor ceva, să trimită ceva, să trimită mesaj. Că mesajele când am timp le citesc. De asta, ca să răspund la telefon, adică am văzut că unii insistă câte o săptămână continuu. Adică dacă eu nu mai răspund la nimeni, nu mai răspund. Ca să știe lucrul acesta. Că nu mai am timp de așa ceva. Să continuăm aici cu Sfântul Artemie. Am un pic soarele aici, încerc eu să-l evit cumva, am vrut să am și lumină, dar în același timp mă și cam lovește aici.
Programul zilnic
Deci după ce am început aici cu Sfânta Liturghie în fiecare zi, ne făceam și noi programul cum puteam, știți că, nah, ca la început, nu aveam nimic, am reușit noi să punem ce trebuia în biserică, dar îmi doream și eu sfinte moaște de la Sfântul Artemie. Și nu aveam așa ceva. Și atunci m-am dus și m-am interesat prin Athos, pe la mănăstiri, erau vreo trei mănăstiri care aveau sfinte moaște la Sfântul Artemie. Și m-am dus și m-am rugat și eu, măcar o firmitură să-mi dea și mie. Și mi-au spus ,,măi așa este tradiția Athosului, ce comori are Athosul, mănăstirile, adică sfinte moaște, acestea nu se dau. Fiecare le păstrează acolo, că dacă s-ar fi împărțit, ar fi rămas fără ele, deci nu se dau”. Și am înțeles lucrul acesta și am zis asta este. Nu merităm să avem.
Gândul despre moaște
Ei, nu a trecut mult, și știți că v-am povestit cum m-am întâlnit sus pe vârful Athon, cu un duhovnic cu câțiva ucenici, cu pustnicul acela căruia i s-a arătat Maica Domnului. Deci cu Hristu, băiatul acela cu care a vorbit Maica Domnului am ținut mereu legătura, a mai venit pe aici. Și odată a venit cu un duhovnic din Deva. Chiar de la mitropolie. Și printre altele mă întreabă: ,,dar ai sfinte moaște la Sfântul Artemie?”. Zic ,,nu am, îmi doresc, dar nu am”. Zice ,,nu-i nimic, am eu o părticică destul de mare la mitropolie, lasă că o să ți-o aduc”. Și a venit personal părintele și mi-a adus-o.
Și așa am avut și eu sfinte moaște de la Sfântul Artemie. În momentul în care nu am mai căutat. Doar m-am rugat și am zis ,,sfinte, cum vrei tu”. Și a rânduit să am sfinte moaște de la Sfântul Artemie.
Ei, pustnicul despre care v-am spus că de 50 de ani stătea acolo la Sfânta Ana, după ce ne-am cunoscut, să spunem așa, că, s-a format o oarecare legătură duhovnicească. Și el atunci la despărțire, mi-a cerut adresa. Și pe unde se mai ducea el când mai ieșea pe afară, mai vorbea la oameni, printre altele, când anumiți oameni aveau vreo problemă și voiau să fie pomeniți, zicea ,,măi, cunosc eu un loc în Sfântul Munte care au Sfânta Liturghie în fiecare zi. Dacă dați să vă pomenească acolo, o să aveți mult ajutor. Ei și în felul acesta mă mai trezeam cu câte-un plic, prin poștă, cu pomelnic, eram rugați să-i pomenim. Și așa am primit odată un plic de la cineva cu numele Sava.
Pomelnicul
A pus acolo, erau drahme la timpul acela în valoare de 50 de euro, și a scris omul acela ,,părinte, vă rog să ne pomeniți și pe noi la Sfânta Liturghie”. I-am răspuns înapoi bineînțeles. Și i-am pus și vreo patru iconițe acolo. Cu Mântuitorul, cu Maica Domnului, care le aveam noi în biserică. Cu Sfântul Ioan Botezătorul, cu Sfântul Artemie, și i le-am pus în plic și le-al trimis. După ce i le-am trimis, a trecut vreo lună de zile, și să vedeți. După o lună de zile primesc un pachet așa, destul de mărișor, până în 10 kg să zicem. Tot de la Sava. Când îl deschid, ce era înăuntru? Iconițele care i le dădusem eu erau tipărite în multe exemplare, am putea spune câte o mie din fiecare, și trimise înapoi. Și atunci mi-a spus, printre altele.
Am luat legătura cu el, că mi-a lăsat și un număr de telefon și am vorbit. Și mi-a spus ,,părinte, eu am o mică tipografie și mai tipăresc diferite lucruri, iconițe, felicitări. Și în felul acesta am tipărit și eu iconițele acestea și le-am trimis, cumva așa ca o mulțumire. Și am luat legătura cu el. Mă mai suna din când în când. La momentul acela, încă nu aveam telefon fix aici. Deci apăruse primele telefoane mobile. Și nu mi-am luat telefon, dar venise un părinte din România și a sta câteva zile la noi. Și printre altele zice, ,,părinte am terminat banii, dacă vrei să mă ajuți cu ceva, să am cu ce ajunge în țară, dar nu ca să-mi dai așa.
Telefonul mobil
Uite, eu am un telefon mobil, ți-l las aici, că și-așa nu-mi mai trebuie și să-mi dai ceva. Zic ,,cum vrei tu”. Ia-am dat bani de drum la părintele și s-a dus. Cu timpul i-am pus și eu o cartelă și am început să îl folosesc. Și mai țineam legătura cu Sava. Și mi- a zis: ,,părinte, am și eu o rugăminte. Am și eu un băiețel de câțiva anișori, dar nu mai poate soția rămâne însărcinată. Și chiar mi-au spus doctorii, am fost la control, are ceva probleme de sănătate și nu poate face copii. Puteți să ne pomeniți, că noi ne mai dorim copii. ,,Sigur că da!”.
Au trecut vreo două luni de zile și mă sună, bucuros, zice ,,părinte, a rămas soția însărcinată”. Zic ,,slavă Domnului, mulțumiți Maicii Domnului..” că în afară că-i pomeneam la Sfânta Liturghie, mai spuneam la părinți, când mă suna cineva cu o problemă, spuneam ,,pomeniți pe cutare, faceți o rugăciune pentru Sava că are nevoie”.
Și părinții fiecare făceau cu metania acolo în biserică, pentru el acolo, câte-o rugăciune. Și așa Maica Domnului, Dumnezeu a ajutat. Apoi mă sună, mă roagă ,,uite am un prieten căsătorit de câțiva ani și nu poate face copii. Soția lui are ceva probleme, doctorii i-au spus că nu poate avea copii, și își dorește tare mult, puteți să-i pomeniți?”. ,,Sigur, cum să nu!”. Și atunci la fel, i-am pomenit și pe ei. După două, trei luni mă sună că a rămas însărcinată și soția lui. Bucuroși, ca să nu intru în legătură cu așa ceva, la Sava a născut un copil, după doi ani al doilea copil din nou, iar la prietenul lui, Iorgu așa-l chema, din doi în doi ani a născut un copil până la trei copii și acolo.
Dorința de a ajuta
Și acum s-au hotărât ei, Sava împreună cu Iorgu, mai avea un prieten, să aducă și ei ceva, dacă le-a ajutat Maica Domnului să aibă copii. ,,Părinte, ce aveți nevoie acolo?”. ,,Măi, stați liniștiți că avem de toate”. Și atunci am întrebat părinții ,,măi ce să le zicem, să nu ne aducă ceva ce nu ne trebuie”. Zice ,,măi, uite a apărut un fel de frigider, (dar curent nu era atunci, era totul la lampă la timpul acela. La lumânare, la lampă, în chilii, în biserică, totul era așa. Și atunci ce foloseam noi, dacă era un aragaz ceva, erau butelii din acestea mai mari așa, cumpăram de la Kareia, și la butelii.
Ei, apăruse un fel de frigidere care tot așa, era la butelie, dădeau foc, ardea, dar avea un sistem înăuntru care transforma și îngheța. Și am zis atunci ,,nah dacă vreți până la urmă luați un frigider”. ,,Gata părinte, rezolvăm!” Să zicem că acum calculat așa vreo mie și ceva de euro era un frigider la timpul acela.
Frigiderul
Au cumpărat ei frigiderul, au venit cu mașina până jos, la biserica mare, unde v-am arătat de unde a pornit cărarea în sus. Și știam că trebuie să ajungă. Am coborât pe cărare. La jumătatea cărării îi găsesc urcând la deal, pe ei trei. Unul din ei era dedesubt, cu frigiderul în spate, așa, mai mult în patru mergea. Și frigiderul era cât omul de înalt. Doi îl dirijau de colțuri, țineau și ei, dar mai mult îl dirijau, că toată greutatea era pe spatele acestuia. Acesta era și un pic mai mic. Zic ,,măi ce faceți, îl omorâți pe ăsta, i-ați pus frigiderul în spate?”.
Dar ăla de dedesubt zice ,,lasă părinte să car, că am păcate multe să mi le trag”. Ei, și uite așa au urcat ei la deal și au ajuns aici. Erau prieteni între ei, pentru că toți fusese la timpul lor, jucase într-o echipă de fotbal bună a Greciei, la timpul acela, după aceea s-au căsătorit, au renunțat la toate și-și vedeau de familia lor. Adică nu mai continuau cu fotbalul. Și au venit aici. Au stat și ei vreo două zile aici, că întotdeauna veneau 2-3 zile, se bucurau aici, stăteau cu slujbe la noi și plecau.
Telefonul
Și acum îmi zice Sava ,,măi părinte, uite care-i treaba, nu vrei să-ți pui telefon fix aici?” știți când a apărut telefonul mobil era foarte scump să vorbești. Nu-ți permiteai, așa un minut-două, costa scump, nu erau opțiuni ca acum de tot felul. Și zice ,,nu vrei să-ți pui telefon fix, că uite, e mai ieftin, te mai pot suna la un sfat ceva”.
Zic ,,Sava nu pot să-mi pun, ca să-mi pun telefon fix trebuie să plătesc cablu, că era prin cablu și costă o mie de euro cablu, și nu-mi permit așa ceva”. Zice ,,Gheronda, eu îți trimit o mie de euro, pune-ți telefon fix”. Zic ,,bine, cum vrei tu”. Mi-a trimis banii, în timp am pus telefonul fix, dar apoi când revine altădată, îmi spune ,,hai să-ți spun ceva. Știi când ți-am trimis o mie de euro să-ți pui telefon fix? La câteva zile am luat și eu un loz, și știi că am câștigat o mașină”.
Deci nu că-i bine de a lua un loz, dar i-a arătat Dumnezeu că i-a dat înmulțit înapoi, adică era o mașină din aceasta, nu ultralux, la zece mii de euro. Deci el dăduse o mie de euro și i-a dat Dumnezeu de zece ori mai mult înapoi. Și multe lucruri s-au făcut cu Sava, multe minuni. Mereu se făceau minuni. Avea o credință omul acesta cum rar am întâlnit. Și după ce ii s-a născut copilul, zice ,,vreau să dau și eu ceva aici”.
Și se cunoștea cu un stareț din afară, pe care l-am cunoscut și eu, cu viață sfântă, și vorbind cu el, i-a spus că are o bucățică de sfinte moaște într-o raclă frumoasă așa din argint făcută, și o părticică destul de mare cu sfinte moaște, cu Sfântul Artemie.
Răsplata pentru nașterea copilului
Și a vorbit cu el și zice ,,nu vrei să le dai pentru Gheronda acolo, în Sfântul Munte, că au Chilia Sfântul Artemie?”. ,,Cum să nu, cu tot dragul”. ,,Mi le dai să le duc ei, că uite s-a făcut minunea, mi s-a născut copilul…”. Zice ,,cum să nu!”. Și așa au venit chiar împreună cu starețul acela la noi și nea- adus racla cu sfintele moaște ale Sfântului Artemie. Și am avut a doua părticică cu racla Sfântului Artemie. Și am avut a doua părticică cu racla Sfântului Artemie. Și în felul acesta, când va veni mai târziu timpul să vă povestesc, și m-am mutat la chilia cealaltă pe care am construit-o, am lăsat o parte aici, o parte am luat-o acolo, ca să fie la amândouă chiliile.
Și mi-a mai dat încă ceva, Sava. Avea păstrat din strămoșii lui, cum se spune, dintr-un neam în altul, că aveau obiceiul să păstreze la ei, sfinte moaște, diferite obiecte sfinte. În urmă cu mulți zeci sute de ani cineva din rudele lor a fost stareț la Mănăstirea Vatopedu. Și pentru că i s-a născut un nepot lui, preferat, care era din familia lui, i-a dăruit o bucățică din lemnul Sfintei Cruci. Și îl dăruise, și a ajuns la Sava, fiind urmașul celorlalți. Și acum când i s-a născut băiatul, în afară de sfintele moaște ale Sfântului Artemie, ne-a adus și bucățica de lemn din Sfânta Cruce. Și în felul acesta am avut și așa ceva.
Minunile în cotidian
Da, deci rânduia Dumnezeu tot timpul câte ceva. Câte-o minune. Tot timpul erau lucruri care depășeau normalul. Și el, întotdeauna când venea Sava aici, zicea ,,eu nu pot să vin cu mâna goală”. Venea întotdeauna ori cu o mașină de asta în spate, așa, care avea remorcuță, sau cu microbuz de marfă micuț. Și întotdeauna le umplea, cu ce putea. Cu făină, cu diferite…ce putea el pune. Și ziceam ,,vino, nu e nicio problemă. Fără să mai vii cu mașină”. Zice ,,eu nu pot să vin cu mâna goală”. Și știu că odată ne-a adus făină. Și a dormit aici și dimineață mă cheamă un pic. Am ieșit la plimbare aici pe cărare cu el, și zice ,,Gheronda, hai că vreau să-ți spun ceva. Vreau să-mi spui care e situația?
Cum înțelegi lucrul ăsta? Știi că noaptea aceasta l-am văzut pe bunicul meu? A venit la mine și mi-a spus așa: ,,Sava îți mulțumesc foarte mult! Să știi că am primit toată făina care ai adu-o și ce ai adus tu. Și îți mulțumesc foarte mult. Și era bucuros așa, în lumină, și după aceea zice, s-a făcut nevăzut”. Zice: ,,ce crezi despre asta?”.
Zic ,,ți-a dat răspuns că ceea ce ai adus a primit, l-a ajutat pe el. Tu aducând aici, noi rugându-ne pentru familia lui, pentru cei adormiți, ți-a arătat că a primit milostenia ta” și i-a ajutat pe cei plecați dincolo. Multe minuni cu Sava. Și să știți, cu Sava și acum am legătura permanentă, după atâția ani, mă sună permanent, cel puțin să mă salute și să mi spună ce mai face și să-mi ureze așa o zi bună. Permanent.
Acatistul Maicii Domnului pe de rost
Eu mai uit, dar el permanent, sau îmi trimite un mesaj. Și pe parcurs o să vă mai povestesc ceva minuni cu el, în alte filmări, pentru că s-au făcut foarte multe minuni. El avea o foarte mare încredere în Maica Domnului. Deci de câte ori avea o problemă sau ceva, se ruga mult la Maica Domnului, și doar că se ruga.
El învățase acatistul Maicii Domnului pe de rost îl știa. Și repeta. Când pleca de acasă până la muncă, îl spunea o dată în mintea lui. Când mai putea în timpul zilei, când se întorcea de la muncă îl mai spunea o dată, cel puțin de trei ori pe zi, el îl spunea. Permanent Acatistul Maicii Domnului. Și în felul acesta Maica Domnului a făcut multe minuni cu el. Și de ceva ani încoace, a mai luat un obicei. Cei care știu la greci, mai sunt bisericuțe făcute pe toate dealurile, un fel de paraclis, 3m/3m, sau chiar mai mari, și el și-a luat așa, pentru că alt bătrân avea obiceiul să aprindă candelele la toate bisericile acestea. Deci erau multe, poate la 100 de candele.
Paracliserie
Ca să se ducă în fiecare zi la toate era mult. Și Sava i-a spus ,,dă-mi și mie jumătate din bisericuțe să mă ocup eu. Și îi lua cam două ore în fiecare zi după amiaza după ce ieșea de la muncă, să se ducă cu mașina. Mult timp a mers cu bicicleta, dar de la un timp, nu mai făcea față. Că erau mulți km să umble pe dealuri. Și mergea cu mașina. Deci îi lua cam două ore, să reușească să aprindă peste tot.
Cu uleiul lui, cu osteneala lui, în fiecare zi. Și acum prietenii îl mai întrebau, ,,bine, dar nu mai vii cu noi la o cafea, ce faci?”. Zice ,,măi, am o grădiniță așa, de legume în afara orașului să o îngrijesc”. Adică cumva cu tâlc le spunea dar nici nu le spunea ce face el. Și în felul acesta, se ducea permanent și aprindea candelele. Și multe minuni s-au făcut de multe ori. Se mișcau candelele singure, simțea mireasmă în biserică. Odată mai avea el ceva probleme, îl durea, era ceva, splina, nu știu, și s-a mai rugat el zice ,,măi dar pe mine nu mă aude nimeni, să-mi treacă și mie asta că mă doare”.
Sfântul Mina
Și odată s-a dus la Biserica Sfântului Mina. Și spune ,,Sfinte Mina, vezi că mă doare și pe mine, fac și eu osteneală ce pot, toată lumea îmi spune că faci minuni, că îi asculți, că îi auzi, tu pe mine nu mă auzi niciodată?”. Și era în fața icoanei Sfântului, înainte de a aprinde candela. Pusese ulei dar încă nu o aprinsese, vorbea cu Sfântul. Și în momentul acela s-a aprins candela singură și a început să se miște candela. Săracul a încremenit.
S-a retras mai în spate, îi tremurau picioarele, s-a pus într-o strană. După ce și-a revenit s-a mai rugat el la Sfântul, a ieșit afară și m-a sunat. ,,Gheronda, ce-o să fie? O să mi se întâmple ceva?”. ,,N-o să ți se întâmple nimic! Dar ce-i spuneai Sfântului?”. ,,Că nu mă aude”. ,,Păi ți-a arătat că te aude. O să te ajute când crede că e de folos!”.
Da dragii mei, ce să vă mai zic, îs atât de multe încât nici eu nu-mi mai amintesc, trebuie să stau să mă gândesc. Eu nu analizez dinainte așa. Mă gândesc și eu să-mi amintesc anumite lucruri. Cred că o să închei aici, ca să mai lăsăm pe dățile viitoare. Pentru că uneori am mai depășit limita, pierd și eu firul când intru în multe povestiri. Voi intra și în alte lucruri, care le-am trăit personal să zicem așa, în afară de toate acestea, dar multe minuni cu Sava, iar revin la el, acum am dedicat mai mult în legătura asta cu el. El, credința lui era foarte mare. Și mă suna de multe ori și îmi spunea ,,Gheronda, uite am un prieten bolnav de cancer, foarte grav, poți să-l pomenești?”. ,,Sigur că da!”.
Vindecarea
Îi puneam la părinți, să facă câte o rugăciune pentru el. Nu trecea mult, două, trei săptămâni, o lună, mă suna ,,Gheronda, să știți că s-a vindecat!”. Și în felul acesta multe cazuri, permanent. Ajunsese omul la o credință, că el dacă știa un lucru, o situație, o problemă, și mă suna, știa că s-a rezolvat. Deci asta era credința lui, și atunci eu nu mă mai îndoiam. Spuneam la părintele să pomenească să facă toți câte o rugăciune, și știam, pentru credința lui, că Maica Domnului o să asculte.
Și în felul acesta, știam că trebuie să mă sune, să-mi spună că s-a rezolvat problema sau s-a vindecat persoana. Deci permanent. Adică aș putea spune, sute de minuni în felul acesta. Doar că eu le-am pierdut firul. Erau permanent, săptămânal lucruri din acestea, și nu mi le-am notat, nu m-am gândit la ele. Deci acum când m-am gândit cu filmările acestea, am început să mă gândesc așa, cam ce a fost atunci, că mie mi se părea normal la timpul acela. Adică erau atât de multe, că nu le mai băgam în seamă. De aceea îmi amintesc odată, știu că un părinte mi-a arătat notat pe un caiet zece lucruri în care intervenise Maica Domnului în viața lui.
Trebuie să fim recunoscători
Și le notase cu litere mari, zice ,,nu uit niciodată, că uite, în viața mea, de zece ori a intervenit Maica Domnului cu niște lucruri”. Și uitându-mă ce a scris el acolo, mi-am dat seama că acelea zece eu le trăisem cam într-o lună de zile. Și abia atunci am realizat câte minuni a făcut Maica Domnului și eu nu le-am trecut cu vederea. Mi se păreau normale. Deja ajunsesem să mi se pară că așa trebuie să fie viața.
Și atunci mi-am dat seama cât de recunoscător trebuie să fiu Maicii Domnului, pentru cât m-a ajutat, pentru câte minuni a făcut. Atunci mi-am dat seama că într-adevăr Maica Domnului e mai prezentă decât oricând. Chiar dacă eu le-am luat cumva că așa trebuie să fie viața. Adică Maica Domnului, e ceva normal să fie prezentă, e ceva normal să facă minuni. Cam așa ceva.
Eram cumva adică cu totul lăsat în voia Maicii Domnului. Și de asta niciodată nu mă îndoiam dacă îi ceream ceva. Pentru că știam că Maica Domnului este prezentă. E alături. Cum spunea și Cuviosul Paisie ,,trece în fiecare zi pe la noi”. Și atunci când știe că ceva ne e de folos, nu ne lasă. O să încerc să închei. Să aveți încredere în Maica Domnului, că niciodată nu ne lasă. Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă în pază, și să ne ia în brațele ei să ne ocrotească.
Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!