Cum ajunge cineva să scrie a doua carte ca importanță din Biserică? …Iar dacă socotim că Biblia este, de fapt, o colecție de cărți, atunci putem să întrebăm: Cum ajunge cineva să scrie cea mai importantă carte din Biserică?
Vizionați acest material și veți afla!
Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Cine a fost și cum a ajuns să-și scrie Sf. Ioan Scărarul „Scara”?
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin
Care este cea mai importantă carte duhovnicească?
O să vă spun ceva despre care sper să știți, dar eu cred că nu știți – e vorba de care este cartea cea mai importantă, dacă doriți, din punct de vedere duhovnicesc, din punct de vedere spiritual. O să spuneți că este Biblia, bineînțeles și așa și este, dar să nu uităm că Biblia nu este o carte. Nu știu dacă știați lucrul ăsta. Biblia este o colecție de cărți scrise de mai mulți autori care aveau mai mult sau mai puțin legătură între ei.
Cea mai importantă carte din punct de vedere spiritual, în afară de Biblia – „Vivlia” în limba greacă înseamnă cărțile, deci colecție de cărți – este așa-numita carte care se numește „Scara”. „Scara dumnezeiescului urcuș” scrisă de cineva, un geniu, cu numele Sfântul Ioan Scărarul sau Sfântul Ioan Scolasticul.
Cine a fost Sfântul Ioan Scărarul
Nu știm exact cine a fost, dar vă imaginați că dacă un singur om a putut să scrie această carte înseamnă că sfințenia acestuia este ceva extraordinar, cu totul și cu totul extraordinar în Biserică și din cauza asta, i-a conferit Biserica o duminică specială din Postul Mare.
Acuma, nu o să intrăm într-o analiză extensivă a cărții cu toate că ar merita cu prisosință lucrul ăsta, ci aș dori să vă spun ceva care să vă folosească, despre Sfântul Ioan Scărarul, cum a scris cartea și cum a ajuns să o scrie – cum i-a dat Dumnezeu această mare harismă.
Câteva date biografice
Întâi de toate, să spunem câteva cuvinte despre Sfântul Ioan Scărarul. Noi nu știm cine a fost exact, se cunosc foarte puține date despre autorul „Scării”. Știm că s-a născut în jurul anului 579-580, în Siria.
Trebuie să știți că Siria a dat foarte mulți și foarte mari sfinți: Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Roman Melodul și așa mai departe. Și de Sfântul Ioan Scărarul știm că s-a dus la Domnul în jurul anului 649-650, în Sfântul Munte Sina. Data de 30 martie este luată ca și dată a morții sale – lucrurile nu sunt foarte sigure, cum spuneam, pentru că se cunosc foarte puține date despre el.
Știm însă că a intrat în mănăstirea din Sfântul Munte Sinai la vârsta de 16 ani. La Mănăstirea Sfântul Ecaterina. Până la acea vârstă, dobândise o pregătire solidă în toate științele acelei vremi, foarte probabil pentru că era dintr-o familie înstărită. Din cauza asta i-au spus și Scolasticul. Avem cuvântul și în limba română, înseamnă cel cu școală, cel învățat.
Pregătirea sa deosebită în științele vremii, i-a adus numele de Ioan Scolasticul și din cauza asta el a devenit foarte rapid un avva respectat. Da. Și cu toate astea, starețul lui, Avva Martirie, a fost foarte dur cu el și l-a smerit astfel încât să nu fie subjugat de duhul mândriei.
Format sub îndrumarea unui Avva
Ei, și Avva Martirie l-a format pe Sfântul Ioan Scărarul vreme de 19 ani. După moartea Cuviosului Martirie, Sfântul Ioan s-a retras la pustie într-un loc numit Thola, în apropiere de mănăstirea unde a viețuit în liniște, 40 de ani. Deci a fost pustnic 40 de ani după ce 20 de ani a fost sub ascultare față de starețul său.
Bineînțeles că după această perioadă de 40 de ani, a fost rugat de către monahi ca să primească să fie egumen al mănăstirii din Sfântul Munte Sinai și bineînțeles, în timpul egumeniei sale, a alcătuit „Scara”, la rugămintea egumenului mănăstirii din apropiere, a părintelui Ioan de la Mănăstirea Raith.
Scara
„Scara dumnezeiescului urcuș” cum se numește această operă, este alcătuită din 30 de trepte, 30 de capitole și în România apare, vi-o recomand, este vorba de traducerea părintelui Dumitru Stăniloae, din volumul 9 (Filocalia).
Acuma, trebuie să știți că ceea ce l-a făcut pe Sfântul Ioan Scărarul să scrie, ce i-a dat posibilitatea să scrie „Scara” este măsura sa duhovnicească ce a venit cum spuneam, prin smerenie, fraților, și nu atâta că a fost o capacitate intelectuală. Pentru că foarte mulți au fost capacități intelectuale și la ora asta din păcate, sunt în iad.
Smerenia Sfântului Ioan Scărarul
De unde vedem smerenia sa? Vedem că acest fiu de nobil, în clipa în care s-a dus cu Avva Martirie în sinaxa schitului, în sinaxa tuturor asceților din zona Sinaiului, Avva Martirie, în fața tuturor, a aruncat jos o bucată de pâine, așa în semn de dispreț. Bineînțeles că tot acest lucru era făcut ca să îl smerească și l-a făcut cu multă dragoste către Avva Martirie.
Ei, și în clipa în care i-a aruncat Avva bucata asta de pâine pe jos, Sfântul Ioan Scărarul – fiul de nobil, să nu uităm lucrul acesta și mai ales pe vremea respectivă, boierul și nobilul era cu mult deasupra oamenilor de rând… Ei, în clipa respectivă, viitorul Sfânt Ioan Scărarul s-a aplecat, s-a pus în patru labe și s-a aplecat și a luat cu gura bucata de pâine de jos, făcându-se de râs în fața întregii lumi.
Curățenia minții
Atunci au spus părinții, bătrânii schitului, către Avva Martirie, că acesta va fi egumenul Sinaiului. Înțelegeți? Pentru că prin acest gest care arată o stare interioară, arată faptul că el s-a lepădat total de cele ale lumii, de slava lumii, de mâzga cotidianului și adus de curățenia minții.
Deci gândiți-vă ce minte de diamant și ce trăire a veșniciei avea Sfântul Ioan Scărarul în el! El nu avea niciun fel de parazit al acestei lumi în minte pentru că pentru el toate acestea erau neimportante.
Bineînțeles, singura importanță a lucrurilor lumești venea numai din importanța lor în veșnicie. Adică cât își crește el iubirea față de semeni. Asta este foarte important, fraților! Deci trebuie să ne aducem aminte că totdeauna lucrurile se măsoară în importanța lor în veșnicie. Deci să nu ne agățăm de toate lucrurile astea trecătoare în această lume – că ce mi-a făcut, ce mi-a zis și așa mai departe.
Ce am face noi, mă gândesc acum, dacă cineva ne-ar arunca o bucată de pâine pe masă? Nu să ne-o arunce jos în fața tuturor să ne aplecăm, ci pe masă să ne-o arunce… ar crește egoismul în noi și am spune nu știu câte replici împotriva lui.
Avachir – cel cu gândul bun mereu
Cu mintea în veșnicie era și Avachir, unul din monahii despre care se povestește într-unul dintre capitolele cărții. Avachir era puțin așa mai slobod la gură, da, și frații în continuu îl ocărau, îl dosădeau și de multe ori îl aruncau și afară din trapeză și omul rămânea flămând. Și treaba s-a întâmplat vreme de 15 ani.
Și Sfântul Ioan Scărarul se duce la Avachir și îl întreabă: Frate, dar ce gândești tu, nu te revolți că frații își bat în continuu joc de tine și te dau afară din trapeză pentru că ai spus și tu ceva?
Și Avachir a spus: Nu, pentru că frații nu fac asta din ură față de mine, doar se prefac. Ei doar mă încearcă să vadă dacă sunt bun de monah. Și da, acum, în curând o să împlinesc 15 ani – să vadă, mă încearcă dacă sunt bun de monah.
Înțelegeți ce gând bun avea acest frate, Avachir?
Și în scurt timp a murit, bineînțeles, și atunci egumenul i-a spus să îl înmormânteze cu mucenicii pentru că, prin gândul lui bun pe care îl punea, niciodată nu s-a tulburat înăuntrul lui.
Puterea gândului bun
Desigur că noi care ne credem mai deștepți și ne credem mai logici, ne gândim că da, că ăla îmi spunea așa și îmi face cealaltă și lasă că îi arăt eu și o să vezi ce o să-i fac.
Nu-i bine, fraților! Punem gândul bun! Spunem, celălalt mă încearcă, celălalt… și chiar dacă ne dă o palmă, mare lucru?! Nu zic că e bine. O să-l judece Dumnezeu pe celălalt că ne dă o palmă, dar vreau să spun – haideți să spunem: celălalt mă încearcă! Și să nu ne tulburăm, că dacă ne tulburăm știți foarte bine că nu o să iasă bine, nu o să se rezolve problema prin tulburare. Problema se rezolvă prin calm. Și dacă este să acționăm, acționăm cu calm, cu decizie și cu curaj. Și calmul ne aduce luminarea minții, nu tulburarea, nu mânia! Înțelegeți?
Adevărata libertate
Eh, pentru un om bineînțeles iubitor de sine, toate astea sunt foarte foarte dificile pentru că faima, confortul, lumea aceasta pe care el le caută, îi fac lucrurile acestea de neatins, de nepurtat. Și de fapt, așa cam suntem noi toți.
Mai demult, omenii, după cum vedeți, erau foarte foarte liberi din cauza acestei conștiințe a veșniciei din ei. Adică ei știau într-adevăr că sunt veșnici și atunci lăsau toate lucrurile acestea lumești, toate aceste micimi, le lăsau departe.
Însă oameni buni, așa ajungem la liniște și pace, ridicând crucea!
Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Avachir ar fi răspuns că nu știu ce, i-ar fi pus la punct pe ceilalți și așa mai departe. Bun, ok, poate că i-ar fi pus la punct pe ceilalți, însă și-ar fi pierdut liniștea, și-ar fi pierdut smerenia care bineînțeles, acestea sunt hainele îndumnezeirii. Și astfel ajunge omul la îndumnezeire, astfel ajunge omul la liniște, la anvergura și la bucuria pe care Avachir o avea chiar dacă era dosădit și ocărât de toți.
Bineînțeles că această smerenie, această haină a îndumnezeirii, acest gând bun l-a înstrăinat de lume și l-a dus în cer.
Isidor – cel cu inima înmuiată
Un alt caz pe care îl amintește Sfântul Ioan Scărarul în cartea sa, în „Scara” este cel al lui Isidor. Care și Isidor, tot așa, era un om nobil ca și el, din clasa nobilă din Alexandria mai ales, care Alexandria în vremea respectivă era ce să vă imaginați? Un fel de New York, adică era un oraș… de acolo încolo toate celelalte erau doar niște cătune, erau două-trei case…
Eh, și vine acest nobil din Alexandria, da, și îl vede Avva că era într-adevăr un caracter foarte foarte dur, foarte mândru, foarte țâfnos și atunci îi spune că într-adevăr, bine te cheamă Isidoros, Isidor, adică la fel ca și fierul. Avea constituția fierului.
„Vreau să scap de această duritate a mea!”
Și atunci îi zice, uite care-i treaba: Vrei să te mântui? Zice: Da, vreau să mă mântui. Vreau să scap de această duritate a mea.
Și-i spune: Uite, care-i treaba, eu nu-ți spun să faci lucruri grele și așa mai departe, ci un lucru foarte simplu. Te duci la poarta mănăstirii – pentru că mănăstirile mai demult, ci și astăzi în Sfântul Munte sunt construite ca niște cetăți așa, cu ziduri și există o poartă a mănăstirii – zice: Te duci la mănăstire, pe acolo pe unde trece toată lumea și la toți le pui metanie și le zici cu toată sinceritatea „oameni buni, rugați-vă pentru mine că-s epileptic!”.
Un exercițiu practic de smerenie
Și gândiți-vă ce înseamnă, puneți-vă și voi să vedeți cum este. Eu am făcut treaba asta la un moment dat, am spus numai în minte, n-am spus și în fața oamenilor care treceau prin fața mea la mănăstirea unde eram. Uitați-vă pe stradă la toți oamenii dacă doriți și spuneți, încercați să spuneți la toți oamenii cunoscuți și necunoscuți: Vă rog frumos să mă iertați, rugați-vă pentru mine, că sunt epileptic, că sunt dus cu capul! Ei, treaba asta este o smerenie foarte mare.
Trepte ale smereniei
Și cuviosul Isidor a făcut treaba asta vreme de ani de zile, ani de zile. Și Sfântul Ioan Scărarul l-a întrebat: Frate, cum a fost? Zice: La început făceam asta cu multă încrâncenare, cu multă împotrivire, cu ură împotriva celor care au poruncit, dar am zis – măi, trebuie să o fac ca să scap.
După care anul următor mă gândeam deja la răsplata vieții veșnice, la răsplata binecuvântării și a liniștii pe care vedeam că începe încet-încet să se înfiripeze în sufletul meu și anul următor deja Îi mulțumeam lui Dumnezeu și mă vedeam pe mine nevrednic să mai trăiesc și că sunt ultimul dintre oameni și îmi venea să-i îmbrățișez pe toți. I se înmuiase inima. Înțelegeți?
I s-a înmuiat inima și devenise o inimă din inimă de piatră, din inimă de fier, Isidoros – la fel ca și fierul, devenise o inimă duhovnicească, o inimă de duh. Din inimă de fier a devenit inimă de duh. Înțelegeți?
Binefacerile omului înduhovnicit
Și într-un final, i-a spus și Sfântului Ioan Scărarul și portarului cu care bineînțeles era toată ziua acolo: Uite, care-i treaba, eu o să mă duc la Domnul, o să mor în scurt timp. Și i-a spus portarului: Dacă o să am îndrăznire la Domnul, o să te iau și pe tine, să fim și acolo împreună! Și într-adevăr, după câteva zile, a murit cuviosul Isidor, Sfântul Isidor și după încă câteva zile a murit și portarul. L-a luat la el. Fără ca bineînțeles, portarul să ia vreo boală sau ceva în genul ăsta.
Experiența Sfântului Ioan Scărarul – un model pentru noi
Acuma, dacă o să citim toată „Scara” o să vedem și alte exemple de genul acesta și dincolo de exemple, o să vedeți foarte multe sentințe, apoftegme grupate pe teme. Sentințele, apoftegmele astea provin din experiența Sfântului Ioan Scărarul, care este o experiență imensă. Înțelegeți?
Și el a ajuns la această măsură, la aceste experiențe prin faptul că a socotit cum spuneam, pe toate cele din lume, neimportante.
Repet: importanța lor este doar pentru existența noastră biologică și pentru veșnicie. Aici pe pământ n-avem nevoie de nimic, fraților. Avem nevoie de o farfurie, de o zdreanță și un acoperiș. Înțelegeți? Tot Sfântul Ioan Scărarul spunea asta. N-avem nevoie de nimic altceva. Să avem ceva să mâncăm, să ne acoperim așa să nu murim de frig și alte lucruri să ne acoperim trupul și un pat unde să dormim. Atât. De acolo în colo toate celelalte sunt vânare de vânt.
Calitate vs. cantitate
Eh, și acum o să mă întrebați dacă Sfântul Ioan Scărarul, acest gigant al Ortodoxiei și al psihologiei și al duhovniciei și al terapeuticii sufletului, n-a scris și alte cărți. Fraților, nu a scris. De ce? Pentru că Sfântul Ioan Scărarul a scris cartea aceasta ca pe un diamant. A șlefuit-o. Și nu a sărit din una în alta, nu a făcut la cantitate, a făcut la calitate. Înțelegeți? Asta este foarte important.
Haideți, fraților, să lăsăm puțin cantitatea și să nu alergăm să aflăm ce o s-a întâmplat acolo, ce s-a întâmplat dincolo, ce s-a întâmplat în partea cealaltă. Pentru că o să ne răspândim mintea și după asta nu o să facem nimic. Mai bine să facem un lucru bun. Dacă un lucru merită făcut, haideți să-l facem bine! Înțelegeți? Haide să-l facem bine!
Calea către cer…
Eh, Sfântul Ioan Scărarul, sfinții în general sunt dovada cea mai pregnantă a faptului că ajută în lume cei care se leapădă de acesta, care sunt cu mintea în cer. Asta trebuie să știm că este foarte necesar, pentru că trebuie să știi unde să-l duci pe om. Adică trebuie să îl duci pe om în cer, dar dacă nu ai experiența cerului cum îl duci în cer, cum îl tragi în cer? Înțelegeți? Pe bâjbâite?
Fraților, e foarte dificil. Nimeni nu știe calea către cer decât cel care a fost acolo. O spune și Scriptura. Noi ne aflăm în iad, însă dacă nu știi din experiență cum se află raiul, încercând să-l ajuți, iese și mai rău, poate îl înglodești și mai tare în iad. Înțelegeți? Pentru asta trebuie să ne detașăm, cum spuneam de mâzga zilnică, iarăși mă repet, de haosul acestor centri de atenție de zi cu zi – știri și așa mai departe, care ne atrag la fiecare pas și astfel începem o mulțime de lucruri și nu terminăm niciunul.
Haideți, fraților, dacă nu o să citiți „Scara” cu toate că vă recomand să o citiți, cum spuneam este a doua sau prima, dacă doriți, carte din Ortodoxie dacă luăm în considerare faptul că Biblia este o culegere, măcar să luăm puțin exemplul Sfântului Ioan Scărarul.
Să luăm exemplul Sfântului Ioan Scărarul și să facem și noi ceva în viață! Și să avem experiența cerului! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
7 Comment
Multumesc Parinte! Spune undeva in Biblie ca „cunostinta ingamfa”. Oare pentru cei care au cunostinte (pentru ca studiaza) ingamfarea e o faza prin care se trece neaparat? Si dupa aceea daca omul se smereste trece la urmatoarea etapa in care isi da seama de nimicnicia si neputinta lui? Doamne ajuta!
Multumesc mult pentru indrumari, Dumnezeu sa va ajute pentru tot ce faceti pt noi
Dacă simțim ca vrem sa dam mai mult lui Hristos din viata noastră, din sufletul nostru, cum ii putem da mai mult, deși nu avem mult timp de-a lungul zilei și alergam în toate părțile ? Rugandu-ne mai mult? Smerindu-ne mai mult? Sau cum?
Cu trezvie (atenție) mai multă. Asta ne va retrage din lucrurile nefolositoare și ne va ajuta să ne rugăm mai mult. Pentru rugăciune vezi: https://www.chilieathonita.ro/2021/07/21/parintele-teologos-despre-rugaciunea-lui-iisus/
În Biblia din 1688, apare scris Dumez(ă)u in loc de ”dumnez(e)u, la fel apare și in alte carți mai vechi! Are vreo importanța lucrul acesta?
Nu. Mult mai important este faptul că sunt anumite cuvinte la care astăzi s-a pierdut sensul în totalitate sau foarte puțină lume știe ce mai înseamnă și – din păcate – nu avem înlocuitori: „mânecare”, „a bdenui” și chiar „trezvie”.
Vă mulțumesc, iar dacă găsiți puțin timp să vă rugati și pentru mine (Gabriel). Vă iubesc și mă voi ruga și eu pentru voi! Fie ca Domnul să ne lumineze, să ne înțeleptească și să ne întărească cu Harul Său!