Schimbarea este la o cărămidă distanță – Alex Dima

Vizionați un discurs fulminant și foarte actual (chiar dacă a fost înregistrat cu mai bine de un an în urmă) a lui Alexandru Dima despre cum putem să gestionăm situațiile de criză cu care ne confruntăm azi. Trebuie să devenim noi schimbarea în bine pe care o așteptăm de la alții.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Bună ziua! V-ați gândit vreodată că la distanță de doar o cărămidă de voi, cineva suferă? Că la distanță de doar o cărămidă de voi, cineva are nevoie de ajutorul vostru? Atât are un perete grosimea. Cât o cărămidă. De câte ori v-ați întrebat ce se întâmplă dincolo de peretele care vă desparte de vecinul vostru? V-ați pus vreodată întrebarea asta? Poate dincolo de peretele ăsta, un om, un bătrân, are nevoie de cineva să se ducă să-i ia o pâine. Poate că cineva acolo plânge. De câte ori v-ați pus această întrebare atunci când stați rezemat de peretele din casa voastră și vă uitați la televizor? Trăim în confort, alergăm, avem joburi, ne luăm case, facem credite, le plătim, vine black friday, golim toate depozitele, avem mașini, stăm ore în trafic, dar acesta este confortul.

Ei bine, în tot acest confort ne paște un pericol. Riscăm să devenim nepăsători. Iar de la nepăsare până la indiferență, e doar un pas. Iar de la indiferență până la pierderea omeniei, pasul este și mai mic. De ce ar trebui să-mi pese? Păi dacă faci un simplu exercițiu de imaginație, și te gândești că, într-o bună zi, dincolo de acest perete de doar câțiva centimetri vei fi tu, și ziua aceea este poate chiar astăzi, vei constata că ai o problemă. Cine te ajută pe tine? 

Schimbarea

Astăzi vorbim despre metamorfoză, despre schimbare, mai pe românește. Despre schimbarea aceea despre care tot auzim că ,,da, trebuie să înceapă cu mine”. A devenit un clișeu ăsta, nu? Dar pe câți din jurul vostru i-ați văzut că ies din rând și trec la fapte, că încep ei schimbarea? De unde ar trebui să înceapă această schimbare? Pe care ne-o tot dorim. Eu zic că ar trebui să înceapă de la cele mai mărunte lucruri din jurul nostru, banale, pe care nu le luăm în seamă. De exemplu, de la felul în care ne aruncăm gunoiul.

Am făcut acum ceva timp un material despre modul în care noi românii ne aruncăm gunoiul. Suntem pe ultimul loc în Europa la reciclare. Și de atunci în casa mea există doi saci. Unul pentru gunoi umed, unul pentru gunoi uscat. Colectăm pe două fracții. Nu vă imaginați câte discuții am cu mama, care îi vede pe cei de la salubritate că vin în fața blocului, în spate, de fapt, și îmi tot spune mama: ,,iar i-am văzut. Să știi că aruncă într-un tomberon ce ne pui tu să ne chinuim aici. Și gunoi uscat și gunoi umed, la un loc”. 

Și atunci îi tot explic că va veni și ziua când acești oameni or să își facă datoria. Și gunoiul va fi colectat așa cum îl aruncăm noi. Iar în ziua aia noi o să fim pregătiți. În plus, e o bună lecție pe care o vede fiică-mea, și participă din plin la această selectare: gunoi umed, gunoi uscat.

Evitarea unui chiștoc aruncat – așa începe schimbarea

Am putea începe de la anul ne mai arunca chiștocul pe geam. Vi s-a întâmplat să vedeți această imagine? La semafor în special. Chiștocul sau guma de mestecat. Un chiștoc are 2 cm lungime și jumătate de cm lățime. Un om dacă aruncă în fiecare zi un singur chiștoc, reușește ca într-un an de zile, să fie fericitul ,,posesor” al unui șirag de chiștoace de 7 metri. Ar putea să se înfășoare cu el. Dacă noi toți, de aici din această sală, am arunca în fiecare zi un singur chiștoc pe jos, am reuși ca într-un an de zile, să avem acest covor minunat de chiștoace de 7 metri lungime pe 5 lățime. Dacă-i adăugăm și ceva gumă de mestecat, cu siguranță o să reziste în timp. Dar câte mașini sunt în trafic? Și de câte ori am văzut chestia asta?

Ultima răbufnire am avut-o luni dimineața, după alegeri, când am văzut imaginea asta, și m-am tot strecurat și am ajuns la un moment dat lângă omul care făcuse treaba asta, era un tânăr cu barbă, simpatic, și avea și geamul deschis. Neșansa lui. Și, atât i-am spus. Probabil m-a recunoscut sau habar n-am, că mi-a zâmbit inițial. Și i-am zis ,,ai aruncat chiștocul acolo”. Să nu ne mai mirăm că rezultatul alegerilor este acesta. De aici trebuie să începem schimbarea noastră. 

Încercarea de a deveni preot

Eu, acum ceva ani, învățam să cădesc. Să știți că nu e lucru ușor să cădești. Mă pregăteam să fiu preot. Cădelnița are undeva la un kg și jumătate, două. Are jar în ea, și dacă nu înveți cum s-o folosești, cu mâna dreaptă, riști să dai în cap unei enoriașe prin biserică, sau să aprinzi vreo blană venită la rugăciune, și pentru activitatea ta pastorală ar fi un dezastru să iasă doamna de acolo sau domnul, în flăcări din biserică. Și atunci trebuie să înveți, ai cursuri speciale să înveți să cădești. Ei bine, mă pregăteam să mă fac preot. Am făcut 9 ani de teologie. 5 de seminar, 4 de facultate.

Și la un moment dat, mi-am dat seama că eu nu sunt bun de preot, nu m-am simțit pregătit pentru această misiune. Trebuie să fii sarea pământului și lumina lumii. Iar eu nu m-am simțit demn. Am simțit că nu pot să fac așa ceva. Și atunci am făcut o schimbare. După facultate am predat un an. Și a urmat o altă schimbare importantă în viața mea, am intrat în presă. Prima dată într-o televiziune de știri, iar după aceea am ajuns la ProTV. Iar din 2008 am început proiectul care se numește România te iubesc.

„România, te iubesc!”

Suntem în cel de-al 12-lea, România te iubesc a împlinit 11 ani, și emisiunea aceasta este urmărită de milioane de oameni. Și cred că succesul acestei emisiuni vine din faptul că oamenii, voi, vedeți cât de mult suflet punem în poveștile noastre, pentru că așa numim noi materialele noastre, povești, ne punem sufletul acolo în ele, și o parte din sufletul nostru rămâne acolo. Și pe oamenii pe care îi întâlnim în aceste povești, cu mulți dintre ei noi păstrăm legături care au rezistat peste ani. 

Pe de o parte, în această emisiune strigăm nedreptățile care se întâmplă în această țară. Sunt multe. Ne ducem prin păduri, de exemplu, îi prindem pe hoți, îi scoatem afară, îi arătăm tuturor, îi predăm autorităților, ba mai mult, le cerem autorităților să-și facă treaba. Și facem asta atât de des, încât fiică-mea a fost chemată la o emisiune, și a fost întrebată dacă știe cu ce mă ocup. Și a zis cu un zâmbet așa total: ,,tati prinde hoți, la televizor!”. Și cred că a avut dreptate. În mare parte, asta se-ntâmplă. Prinde hoți la televizor.

Dar pe de altă parte, îi căutăm și găsim și scoatem în față oameni care fac lucruri în această țară, care schimbă lucruri în jurul lor, care au ieșit din rând, care ne împing în față. Eu îi numesc pe acești oameni ,,celule”. Sunt celule vii care țin vie această societate. Și sunt foarte multe celule, și avem datoria să le arătăm, să le scoatem în față și să le ajutăm să funcționeze. 

Târgul lui Avraam relativ la Sodoma și Gomora

Există în Biblie, că v-am spus că am studiat 9 ani de teologie, în cartea Facerii, un pasaj în care Dumnezeu se întâlnește cu Avraam la stejarul din Mamvri. Și-i spune lui Avraam: ,,Uite, o să distrug Sodoma și Gomora, două cetăți din apropiere pentru că acolo sunt oameni foarte păcătoși”. Și Avraam îl întreabă firesc pe Dumnezeu: ,,Dar dacă acolo sunt și oameni buni?”. Și Dumnezeu îi spune: ,,Atunci o să le salvez!”.

Din păcate în aceste două cetăți, trăia un singur drept, Lot, pe care Dumnezeu îl scoate din cetate și distruge Sodoma și Gomora. De ce vă spun toată această poveste? Pentru că, eu cred că această țară rezistă și merge mai departe, datorită drepților care sunt aici și care o împing în față. Și sunt mulți, și vă spuneam că, undeva, aceasta este datoria noastră, să-i scoatem în față și să-i arătăm, să-i dăm de exemplu.

Oamenii ăștia au făcut schimbarea, pe care nu au mai așteptat să vină altcineva să o facă. Schimbarea aceea despre care vorbeam la început. Au pornit ei schimbarea. Iar ceva s-a întâmplat acolo, și i-a schimbat și pe ei. Într-o noapte, în fața mănăstirii Bogdana din Rădăuți, de fapt în mai multe nopți, și în special pe timp de iarnă, veneau copii desculți care cereau ajutor. 

Așezământul „Sfântul Leontie”

Ei bine, starețul Iustin s-a săturat să vadă această imagine, și s-a dus la guvernanții din acea perioadă, se întâmpla în 2004, și le-a propus un proiect. Să de-a el o parte din bani, mănăstirea, și o parte să vină de la Stat. Și din fericire proiectul s-a și întâmplat. Și a apărut Așezământul din Rădăuți, ,,Sfântul Leontie”, nu aveți cum să îl ratați, este la intrarea în Rădăuți, pe partea dreaptă. Iar din 2010, când au terminat construcția acestui loc, pe poarta așezământului au pătruns 120 de copiii care veneau din 7 case de copii din Suceava, care au fost închise. Și au ajuns aici. În așezământul , „Sfântul Leontie”.

Nimic pe fețele acestor copii, dacă vă uitați la ei, nu trădează dramele pe care ei le cară în spate. Sunt copii abandonați, copii torturați, copii violați unii dintre ei, copii puși la cerșit, și multe alte nenorociri. Ei bine, în acest loc au fost salvați. Uitați-vă bine la fețele lor. Nimic nu grăiește despre ce au ei în spate.

Ce se găsește acolo?

Au acolo teren de sport cu nocturnă, au săli în care fac meditații, au psihologi. Vine acolo un polițist, fost polițist din Mediaș, care vine și își petrece în fiecare lună o săptămână în acest așezământ, și îi învață să picteze. Iar lucrările lor au ajuns să fie vândute prin Anglia și multe alte țări. Iar prin pictură, ei exprimă ce au ei în spate, dramele lor. Sufletul acestui loc este maica Ecaterina. Fostă gimnastă, fostă economistă, călugăriță de mai bine de 20 și ceva de ani. 

În timp ce călugării construiau așezământul, maica a mers și a făcut școala de asistentă medicală, iar după aceea, facultatea de psihologie. Și din 2010 s-a apucat de treabă. Știți cum este? Aleargă de la o casă la alta. Pentru că acolo, ați văzut, sunt multe case, în jurul unei biserici, și mai ales noaptea, n-o vezi. Doar i se aud veșmintele cum foșnesc. Aleargă de la o casă la alta și repară și rezolvă problemele acestor copii. Este o celulă vie.

Eu mă bucur tare mult că am întâlnit această celulă și am spus  de mai multe ori povestea ei. M-am întors de acolo acum câteva zile. Și o s-o mai spun o dată, pentru că trebuie să știm de locul acesta. De acolo, din așezământ, peste 30 de copii au plecat deja, au învățat meserii și sunt în viață, 7 dintre ei s-au căsătorit și sunt la casa alor, au familii, 10 copii sunt în acest moment în facultate, sunt studenți. Este o celulă vie. 

MagiCAMP

O altă celulă. MagiCAMP. O tabără pentru copiii bolnavi de cancer. În spitalele noastre avem tratamente pentru suferința acestor micuți, cu chimicale, cu tot felul de pastile, dar avem foarte puțini specialiști care să se ocupe de sufletul și de mintea lor. Să- facă să treacă de această dramă mai ușor, să lupte și să meargă mai departe. Pentru acești copii, în 2014 a apărut MagiCAMP într-un sat de lângă Pucioasa și de atunci există acest loc.

Acolo timp de o săptămână copiii vin, se distrează, se încarcă de energie bună, și am discutat cu mulți dintre ei și îmi spuneau că, pur și simplu o săptămână nu simt nimic, nu îi mai doare nimic. Și trag din această energie timp de un an. Și psihologii numesc astfel de locuri ancore. Sunt ancore pe care ei le aruncă în viitor, în anul ce urmează și trăiesc cu speranța că se vor întoarce acolo și se vor,, distra la greu”. Ăsta este sloganul taberei. Joaca la greu. Ce se întâmplă acolo este cu adevărat magic. Îmi spunea un doctor, care este voluntar acolo în tabără, că până la sărbătorile de iarnă copiii tot povestesc ce s-a întâmplat în tabără, iar după ce trec sărbătorile și trecem în noul an, tot întreabă ,,când ne ducem înapoi în MagiCAMP?”.

MagicBox, MagicHelp, MagicHome…

Această poveste funcționează. Este o celulă vie. În 2014 au 2 săptămâni de tabără, două serii, 31 de copii, anul acesta au fost 12 săptămâni, 270 de copii în total, iar în ultimii ani prin MagicCAMP au trecut peste 800 de copii și tot cam atâția voluntari. Iar proiectul s-a dezvoltat. Acum avem MagicBox, sunt pachete pe care asociația le trimite prin țară, sunt aproape 300 de pachete destul de consistente care pornesc lună de lună către diverse familii cu probleme. Puteți să adoptați un astfel de pachet.

Există MagicHelp, o aplicație prin care cei care au probleme se pot conecta cu cei care pot să ajute și în această aplicație, de exemplu, un părinte poate să vadă unde se poate duce să mănânce în imediata apropiere, unde poate să găsească un loc în care să doarmă, sau să cumpere ceva redus.

Există MagicHome, 14 case, în care părinții copiilor bolnavi de cancer găsesc cazare și mâncare și stau acolo gratuit. Este o altă celulă. Iar el este Vlad Voiculescu, cel de la care a pornit tot acest proiect.

Schimbarea în spitale

Așa arată spitalele noastre, cam toate, chiar aici este un caz fericit. Este spitalul de la ,,Marie Curie”. Pe acest hol strâmt copiii se joacă, pentru că este singurul loc de joacă. Saloanele sunt mici, cu 3-4 paturi, 4 copii cu 4 părinți, 8 oameni într-un spațiu de doar câțiva metri pătrați. Ce este dramatic acolo? Este faptul că  există un singur duș și doar două toalete pentru 30 de copii și 30 de adulți. Așa se face că îi vezi pe copii, bolnavi de cancer, în România lui 2019, stând la coadă să facă un duș zeci de minute. 

Ei bine, de la această realitate cruntă, aceste două doamne pe care le vedeți aici, fără ochelari, Carmen și Oana, au pornit unul dintre cele mai frumoase proiecte din România ultimilor ani. Construim un spital pentru acești copii. Iar ea este Paula Herlo, colega mea, împreună spunem povestea acestui proiect și cerem ajutor. 

Și multă lume ne întreabă pe noi ,,ce ați schimbat voi în toți acești ani? 11 ani…ce ați schimbat?”. Ne-am și săturat de această întrebare. Am schimbat multe. Și schimbările pot fi contabilizate. Am salvat păduri, am salvat râuri, am salvat oameni, am schimbat legi, am schimbat miniștri (asta nu ne-o punctăm, pentru că au venit alții mai incompetenți). 

Schimbarea de mentalitate

Dar, ce sperăm noi foarte mult că am schimbat, este o schimbare de mentalitate și schimbare de comportament. Iar cea mai bună dovadă a venit după strigătul nostru, când 260 de mii de oameni au sărit în ajutorul nostru și au donat printr-un sms 4 euro. Cred că este cel mai bun abonament pe care și-l poate face cineva în această viață. 4 euro pe lună. Iar spitalul crește. Este gata, e ridicat acum, o să fie gata la anul. Sunt 3 etaje în jos, 6 etaje în sus, vor fi și 7 secții, 7 săli de operații. Va fi un spațiu prietenos în care copiii să nu simtă că sunt într-un spital. Iar după ce terminăm acest spital, ne-am hotărât să mai construim și unul lângă, pentru a muta și restul secțiilor care funcționează acum în actualul spital Marie Curie, care este vechi.

Și-o să le mutăm în cel de-al doilea spital pe care îl construim, și după ce vom face și lucrul acesta, o să refacem actualul spital și o să-l transformăm în spațiu de cazare pentru părinții care vin cu copiii aici. Ca să nu mai doarmă pe un scaun, lângă pruncii lor, sau pe sub pat, după caz.

Așa că, o să tot auziți de noi și de acest proiect. Este o altă celulă vie care funcționează. Și am găsit multe astfel de celule în această țară.

Ei sunt  ,,Bearded brothers și sister hood”, ,,Frăția bărboșilor și a surioarelor”. Sunt de la Cluj, sunt 700 în acest moment, și aleargă împreună și repară saloane prin spitale, au cumpărat o salvare pentru spital, ajută comunități, îi ajută pe copii să meargă mai departe. Îi ajută pe cei care nu reușesc să meargă la un medic sau unde au probleme, îi ajută cu o mașină, gratis și voluntar.

Părintele Tănase din Valea Screzii

O altă celulă. În Valea Screzii. Un preot are grijă de peste 500 de suflete. 300 sunt copii. Gândiți-vă că dacă vin eu, astăzi la dumneavoastră veți avea fiecare o problemă. ,,Ce îi dau să mănânce, unde îl cazez”, ș.a.m.d. Dar să aveți 500 de oameni în grijă. Aveți o problemă reală atunci. Ceea ce se întâmplă și cu părintele Tănase. Valea Screzii.

Marian Ilie. Din acest scaun cu rotile, Marian Ilie a schimbat fața comunei în care trăiește. În Lungavița, un sat din Tulcea. Am arătat povestea lui. Din acest scaun cu rotile, Marian Ilie a atras pentru comunitatea lui, peste 55 de milioane de euro din fonduri europene. Pur și simplu a schimbat fața satului  și l-a adus în Europa zilelor noastre.

Iar acolo, cu glugă, sunt Daniela și Alina. Împreună au pornit un alt proiect. Vedeți în spate, ,,Zâna Merciluță”, o mașină, de fapt este un cabinet stomatologic mobil, și cu medici voluntari stomatologi, aleargă prin țară și repară dinții copiilor. Până acum, prin acest cabinet au trecut peste 2000 de copii. Ele au un atelier în care fac haine, vesta asta care o am pe mine este de acolo, pe spate scrie, port cu mine o faptă bună, cu banii din aceste haine repară dinții copiilor. O altă celulă care funcționează. 

O carte despre schimbarea noastră: „Ne facem bine”

Parte din aceste povești sunt trecute acum în cartea pe care noi o scoatem, zilele astea se tipărește, o lansăm săptămâna viitoare în mod oficial, se numește ,,Ne facem bine”. Pentru că noi vedem jumătatea plină a paharului din jurul nostru. Îi vedem pe toți acești oameni care fac lucruri bune, și cartea aceasta vine și ca un răspuns la eterna noastră lamentare. Și rezolvare la depresia asta națională în care picăm toți, ,,nu ne mai facem bine noi”. Ba da, ne facem, noi avem dovada și v-o arătăm. Hai să facem ce fac oamenii ăștia și să le urmăm exemplul.

Știți ce este minunat? Că în jurul acestor oameni, se adună oameni. Și bulgărele acesta de bine tot crește, și puterea binelui funcționează. Și am discutat cu mulți din cei care vin și în MagicCAMP, și în Valea Screzii, și oamenii spun: ,,Știi, am venit aici să ajutăm, dar de fapt am descoperit că ne ajutăm pe noi, că mă simt bine, că parcă am așa un sens și mi-am găsit rostul în viață. Iar seara când mă culc, mă simt bine. Ei bine, sensul acesta cred că l-am găsit și noi.

„Murim cu autoritățile de gât”

Pe de o parte strigăm nedreptățile care se întâmplă în țara asta și murim cu autoritățile de gât și le cerem să-și facă treaba, iar pe de altă parte îi scoatem pe oamenii aceștia în față. Și vă îndemnăm pe toți să le urmați exemplul.

Și am stat de multe ori și m-am gândit, cât este egoism și cât este altruism în faptele noastre. Că de fapt, nu prea există altruism, că este o formă egoistă de altruism. Ajutăm, dar de fapt ne ajutăm pe noi. Și de aceea vă îndemn. Ia să fim egoiști și să ajutăm și să ne ajutăm și pe noi și să mergem înainte!

Știți, fiți schimbarea pe care o doriți în jurul vostru. De unde începem această schimbare, și cum? Păi cum? În primul rând trebuie să ne facem datoria acolo unde suntem. Ești profesor? Învață-i bine pe copii. Ești medic? Tratează-i bine pe pacienți fără să le mai iei șpagă. Ești corporatist? Ei bine, îndeplinește-ți task-urile acolo unde ești.

Creați celule!

Creați celule pe care într-o bună zi, eu, să vin să le filmez, și să le dau mai departe. Să-i îndemn pe oameni să facă bine. De unde începem aceasta schimbare? De la cărămida aceea de 20 și ceva de cm, peretele care ne desparte de cel de lângă noi. Sau poate chiar mai de aproape. De la oamenii pe care îi aveți în fața voastră, la muncă, la școală, la facultate, prieteni apropiați. Uitați-vă bine la ei și la locurile în care trăiți. Dacă vă place ce vedeți, este foarte bine, e minunat! Dacă nu vă place, începeți voi schimbarea pe care o doriți în jurul vostru!

Doamnelor și domnilor, căutați în jurul vostru motive pentru a spune ,,România te iubesc!”. Iar dacă nu le găsiți, atunci haideți să le găsim împreună și haideți să spargem odată pentru totdeauna peretele care ne desparte de binele pe care îl putem face noi toți!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!