Dorim să-L vedem pe Dumnezeu însă nu știm cum să reușim acest lucru. Ascultați pe IPS Athanasie de Limassol care oferă cu drag și umor soluția la această problemă care ar trebui să ne preocupe pe toți.
Audiție plăcută! (aveți podcastul și transcriptul după clip)
Powered by RedCircle
IPS Athanasie de Limassol: Vrei să-L vezi pe Dumnezeu?
Avem niște discuții cu elevii de gimnaziu și de liceu. Mulți copii mă întreabă:
„Părinte, există Dumnezeu?”
„Cu siguranță!”
„L-ai văzut?”
„Firește că L-am văzut. Îl văd zilnic. Vreți să-L vedeți și voi, copii?”
„Da, vrem să-L vedem!”
„Bine, vă voi da telefonul Lui, să-L sunați.”
„Și?”
„Și vă va răspunde! Are mobil. Oricum ar fi, Îl veți găsi! Nu e posibil să-L pierdeți! Și nu doar că vă va răspunde, dar vă va trimite și mesaje scrise și pictate în imagini [emoticoane] – cum se numesc??”
E posibil vreodată, măi copii, să trăiesc și să iubesc ceva pe care nu l-am văzut niciodată? V-ați gândit vreodată cât de superficiali am fi, dacă am fi iubit un lucru pe care nu l-am văzut niciodată?
E ca și cum te-am însura cu o fată pe care nu o cunoști. Nici nu ai văzut-o, nici nu o vei vedea, ai fost doar înștiințat că o vei lua de soție. Nu e posibil așa ceva!
Cum îl vedem pe Dumnezeu?
Legătura noastră cu Dumnezeu este o legătură de iubire. Nu pot iubi ceva ce nu am văzut.
Doar cred. A crede e o treaptă, e prima treaptă. Desăvârșirea nu e credința, e dragostea! Noi nu suntem chemați să credem în Dumnezeu, aceasta este doar introducerea. Suntem chemați să-L iubim pe Dumnezeu. Ca să iubesc pe cineva, trebuie să îl văd. Si nu doar să-l văd, să-i vorbesc, să-l ating, să-l simt aproape, să mă unesc cu el, să devin una cu el.
Putem să-L vedem. Cum și unde?
Însuși Hristos ne spune asta. El spune că cei care au inima curată, Îl vor vedea pe Dumnezeu. „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt.5,8).
Organul vizual care vede pe Dumnezeu, – așa cum ochii sunt organele de vedere prin care vedem creația din jur – este inima noastră. Care inimă? Cea care face infarct și-i schimbăm valvele și câte altele? Firește că nu! Atunci când Evanghelia, Părinții vorbesc de inimă, se referă la centrul puterilor sufletești și trupești a personalității umane. Îl vedem, așadar, pe Dumnezeu cu inima noastră.
Când? Atunci când inima este curată. Ce înseamnă asta? Există inimă necurată? Cu siguranță! Hristos ne spune că patimile și păcatul sunt cele care murdăresc inima omului, care strică vederea duhovnicească a inimii. Sunt cele care umblă ca și norii în inimă și nu lasă să se vadă Dumnezeu.
Biserica e spital
Acest spital, care e Biserica, are medicamente. De ce este spital? Pentru că îl vindecă pe om. Și poruncile lui Dumnezeu nu sunt dispoziții juridice, nu sunt dispoziții ale unui cod legislativ, ci sunt rețete medicale, rețete de la Doctor.
Așa cum mergi la doctor și îți spune: „Ai grijă! Taie cutare lucru, taie țigara, taie băutura, taie dulciurile, ai grijă la asta, ai grijă la aialaltă, fă așa și așa.” Doctorul nu este polițist, nu e judecător. E doctor.
Același lucru e și Biserica, slujește în mod terapeutic. Poruncile, toată educația ascetică a Bisericii este cea care ne vindecă inima, ne eliberează de patimi, iar ochii noștri încep să vadă ce se întâmplă în jur. Acesta este Doctorul Bun și Mare.
Însă, numai ce încep să se curețe ochii noștri, vederea noastră, ne vom vedea pe noi înșine mai întâi. Vom vedea cine suntem și cum suntem. Vom vedea unde ne aflăm. Vom vedea ce se petrece în jurul nostru. Tot astfel cum un om aflat într-o cameră întunecată vede ce se întâmplă în jurul său de îndată ce se luminează. O cameră dezordonată, prăfuită, care are nevoie de ordine.
Înaintând în luptă, îl vedem mereu pe fratele nostru, pe celălalt om, care ne este și el frate, nu vrăjmașul nostru, nu adversarul nostru, nu e cineva de care ne temem, ci e fratele nostru. Și în continuare îl vom vedea pe Dumnezeu – Tatăl nostru. Cum Îl vom vedea? Firește că nu cu ochii trupești – Dumnezeu nu este vizibil ca și noi -, nici prin vedenii și vise, ci Îl vom vedea pe Dumnezeu ca Lumină adevărată. Atunci vom vedea cu adevărat ce înseamnă Dumnezeu și cât de mult îl iubește pe om, și cât de mult noi I ne asemănăm. Suntem la fel ca El.
Și văzând cât de frumos este Dumnezeu și cât de urâți suntem noi, cei aflați în păcate, în dureri, în luptă, în străduințe, pricepem că Acest Dumnezeu nu ne e necunoscut și străin, ci este Părintele nostru.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!