Să nu ne imaginăm că parabola Înfricoșatei Judecăți nu se aplică în viața de zi cu zi și că va fi doar la sfârșitul veacurilor sau, mai rău, este doar „o poveste” care se citește Duminica. Vedem că ceea ce a zis Domnul în această parabolă se aplică foarte bine în faptele de zi cu zi, mai ales în evenimentele majore cum ar fi războiul din Ucraina. Vizionați și încercați să aplicați la ceea ce se întâmplă!
Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Înfricoșata judecată
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin
Ce înseamnă Judecata?
O primă semnificație
Astăzi o să vorbesc puțin despre Înfricoșata Judecată și nu numai despre Înfricoșata Judecată în sensul pur, normal al interpretării acestei parabole, ci mai ales despre cum ne afectează pe noi și mai ales cum trebuie să o evităm. Ce trebuie să facem noi ca să evităm o poziție de nedorit la această Înfricoșată Judecată, adică să nu fim judecați cum nu trebuie.
Ei, din cauza asta am aici textul scripturistic. În general mie îmi place să vorbesc liber, dar în clipa în care citesc din Sfânta Scriptură prefer să nu citez din memorie, ci să citesc din text.
Să vedem puțin ce spune Sfânta Evanghelie în problema asta.
31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa,…
Ce înseamnă „slavă”? Slavă înseamnă credința corectă despre dreptate. Adică atunci când o să vină Domnul întru dreptatea Sa, întru adevărul Său. Domnul, când a venit pe pământ, a venit întru adevărul Său, dar acest adevăr al Său a fost smerit, a fost acoperit. Oamenii nu și-au dat seama că El este Dumnezeu. La a doua venire a Sa, la a doua prezență a Sa, va veni cu toată evidența adevărului Său. Aceasta este Slava, înțelegeți? Doxa, în limba greacă și de aici, orthodoxa – adevărul corect. Ortodoxia este adevărul corect. Este credința corectă despre Adevărul cel adevărat, Adevărul corect.
31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
Adică va ședea pe tot fundamentul Adevărului Său, da.
32 Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
33 Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
Întâi de toate, vedeți că Dumnezeu se numește pe sine Fiul al Omului, adică cineva care are experiența stării existențiale a omului și deci are dreptul să îl judece pe om. Adică are dreptul să spună: ai făcut bine sau nu ai făcut bine pentru că El însuși a avut experiența și a făcut binele. Și deci Judecata este, fraților, identitatea sau lipsa acestei identități cu Hristos, cu Adevărul, că Hristos a spus despre Sineși „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Asta este o primă descriere, dacă doriți, a Judecății.
Despărțirea oilor de capre
Dar să ne întoarcem puțin la text.
(…) şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
Bun, de ce Scriptura vorbește de oi și de capre? Putea să vorbească de cum desparte merele de pere, de exemplu sau bunul Dumnezeu mai știe ce alte…
De ce? Pentru că oile sunt niște animale care iubesc foarte mult unitatea, sunt foarte blânde și foarte ascultătoare. Pe când caprele, în continuu, cornițele, deci în continuu se împotrivesc, au această atitudine de frondă, acest duh de răzvrătire. Și caprele nu iubesc unitatea, caprele merg pe toți coclaurii, pe stânci și așa mai departe și dincolo de asta, caprele imediat pleacă. Deci nu ascultă. Le spui să așa, ele se duc pe tot felul, pe coclauri.
Unitatea atrage binecuvântarea lui Dumnezeu
Și Scriptura zice:
34 Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
Bun, deci „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu”, adică Dumnezeu a binecuvântat, a dat cuvântul cel bun, a dat voie, a dat aprobarea Sa față de acest comportament al celor care doresc unitatea, celor care sunt blânzi, celor care sunt ascultători. Și vedeți, le dă „împărăția cea pregătită vouă”. Deci a făcut o împărăție și a pregătit-o acestor oameni de la întemeierea lumii.
Deci odată cu Facerea lumii, a făcut și această Împărăție pentru oameni.
Harul lui Dumnezeu
Domnul se regăsește în cei aflați în nevoi
35 Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36 Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
Foarte interesant aici sunt două lucruri. Întâi de toate, că Mântuitorul se identifică cu cei aflați în nevoie. De ce? Pentru că Mântuitorul este unit nu cu ființa Sa cu toți oamenii, ci prin harul Său, pentru că omul are nevoie de harul lui Dumnezeu ca să trăiască, da. E vorba de acest har existențial pe care Dumnezeu îl dă oamenilor. Și deci harul lui Dumnezeu există în acești oameni și după cum știm foarte bine din învățătura Sfântului Grigorie Palama, harul lui Dumnezeu este tot Dumnezeu.
Și deci în clipa respectivă, omul îl are în sineși pe Dumnezeu. Deci în clipa în care noi facem un afront unui om, facem un afront de fapt către Dumnezeu care există în acel om, prin harul Său. Indiferent dacă omul respectiv este păcătos, indiferent dacă omul respectiv nu simte acest har din cauza asta păcatelor sale, indiferent dacă omul respectiv chiar va merge în iad, harul lui Dumnezeu există în acel om și deci omul respectiv are o importanță veșnică și absolută. Persoana este absolut importantă și din cauza asta vedeți în Ortodoxie, cel mai mare păcat este omorul. N-avem dreptul pentru că celălalt este templul lui Dumnezeu.
Deci din cauza asta aici, când spune Mântuitorul –
35 Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 36 Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
nu spune o figură de stil, ci într-adevăr este Dumnezeu cu harul Său. Foarte important treaba asta.
Și iarăși, un alt lucru foarte important: „bolnav am fost şi M-aţi cercetat”. Nu zice bolnav am fost și m-ați vindecat! Nu zice în temniță am fost și m-ați scăpat!
Spune: „în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Adică cere de la om ceea ce poate să facă omul respectiv. Nu cere, eu știu, să-l vindece pe celălalt dacă nu e în stare sau să-l scoată din temniță dacă nu are posibilitatea juridică sau…
Logica nevoinței
Și vedeți, apropos de această temă a închisorii și a bolii și a foametei, vedeți că Dumnezeu, în complexitatea grijii Sale față de oameni, nu-i face pe toți oamenii să trăiască o viață de huzur, pentru că oamenii aleg greșit. Și din cauza asta aici apare și tema nevoinței. Datorită faptului că omul este îndreptat către păcat, care păcatul este plăcere, este sursă de plăcere, în mod necesar, în clipa în care omul caută plăcerea și nu se pocăiește, adică nu-și generează singur durerea, în clipa respectivă va veni de la legea duhovnicească prin foamete, prin goliciune, prin boală, prin temniță și așa mai departe. Înțelegeți?
Deci există această așa-zisă inechitate socială, dar această inechitate socială este, după cum spun bătrânii, după faptă și răsplată. Deci în clipa în care oamenii fac păcate, o să aibă consecințele necesare.
Ei, monahii și oamenii cunoscători, ca să stingă aceste efecte ale legii duhovnicești, datorită faptului că ei păcătuiesc, atunci fac nevoință ca să stingă plăcerea păcatului din ei. Să stingă plăcerea păcatului din ei! Din cauza asta părinții se nevoiau. Și cea mai mare nevoință este nevoința ascultării prin care omul stinge cea mai mare plăcere pe care o face, care este plăcerea împlinirii voii proprii. Asta este cea mai mare plăcere. Cel mai intens drog este împlinirea voii proprii.
Deci în clipa în care în care omul este tras și robit de patimile, de năzuințele sale, în clipa respectivă omul nu se mai poate abține, nu se mai poate controla pe sineși. Și atunci efectiv nu mai poate fi întors din drumul acesta. Din cauza asta este nevoie foarte mare de nevoință ca omul să iasă afară.
Cauza necazurilor și mila lui Dumnezeu
Ei, și deci datorită faptului că oamenii nu fac nevoință, din cauza asta ajung la însetări, la goliciuni, la boli și la temnițe și așa mai departe. Înțelegeți?
E, și Mântuitorul nici atunci nu-i lasă pe oameni. Nici în clipa acestui păcat, harul existențial lui Dumnezeu rămâne în acești oameni. Bineînțeles, nu vorbim de harul Botezului care există numai în cei botezați, ci harul existențial, harul care îi ajută pe oameni să trăiască. Există harul lui Dumnezeu acolo pentru că Dumnezeu întotdeauna vrea să-i aducă pe oamenii respectivi, din păcatele în care se află, să îi aducă la o stare existențială superioară. Și din cauza asta cere de la ceilalți să fie milostivi față de ei.
Deci din cauza asta, după cum vedeți, pe oi, la judecată – adică pe cei care au fost milostivi față de cei căzuți într-o stare existențială inferioară – pe drept cuvânt, pe dreptate, îi pune în Împărăția Lui pentru că au făcut lucruri pe care le face însuși Hristos. Adică, ridicarea omului pe un plan duhovnicesc superior.
Un singur om
Și dincolo de asta, ce știm noi despre oameni? Că sunt toate persoanele, noi toți suntem de fapt un singur om. După cum Dumnezeu este un singur om în trei persoane, la fel și omul este un singur om în multe persoane după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Am mai discutat pe tema asta.
Eh, deci milostivirea este refacerea acestei unități originare și originale a lui Adam. Deci în clipa în care eu mă deschid față de celălalt, îl ajut în nevoie, în clipa respectivă îmi arăt dragostea față de el, mă unesc cu el și refac acest Adam îmbucățit de păcat, acest Adam spart de păcat. Și bineînțeles că atunci ajung în rai, de ce? Pentru că starea raiului este dumnezeiască adică starea de unitate supremă.
Starea de rai / perihoreza
Starea raiului este starea de unitatea supremă, perihoreză se numește în termeni teologici. Adică eu o să fiu unit cu tine, tu o să fii unit cu mine, noi amândoi o să fim uniți cu cel de-a treilea, celălalt o să fie în noi și noi toți o să fim în Dumnezeu și Dumnezeu în noi. Aceasta o să fie starea raiului.
Starea raiului o să fie unitatea supremă, în toți și cu toți. Asta o să fie frumusețea și asta o să fie fericirea și mai ales noutatea persoanei.
Starea de smerenie
Bun și atunci zice:
37 Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
38 Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39 Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
Deci după cum vedeți, oile, drepții, dându-și seama de limitările lor, dându-și seama că nu au făcut tot timpul treaba asta sau nu L-au recunoscut pe Hristos în toți aceștia – în toți oamenii pe care i-au ajutat – și cunoscându-și limitările lor, se smeresc și zic: Doamne, când? Nu am văzut, nu știm! Noi suntem… Ca o stare de oaie, o stare de smerenie, da.
40 Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Da? Deci ei aveau dispoziția și pentru că i-au făcut unuia, Dumnezeu i-a primit. Chiar dacă nu au fost în stare să facă la toți. Înțelegeți? E o mare taină asta! Pentru că Dumnezeu le validează această dispoziție de unire, această dispoziție de milostivire.
De unde provine focul cel veșnic
Pe de altă parte, zice:
41 Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
Deci mare atenție că focul cel veșnic care nu a fost făcut de la întemeierea lumii, da, după cum nu a fost făcută la întemeierea lumii, Împărăția raiului, deci nu Dumnezeu a făcut focul cel veșnic, ci diavolul și oamenii generează acest foc veșnic trebuie să știți, da, este o stare, chiar dacă este și un loc și nu este pregătit pentru oameni. Este pregătit pentru diavoli și pentru îngerii lui. Pentru cei care s-au înțepenit, s-au permanentizat în această stare de împotrivire, în această stare de lipsă de milostivire.
Starea de împotrivire este de iad
Și ce zice mai departe?
42 Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
43 Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
Bun, ok.
44 Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
Deci vedeți și în ultima clipă, când vine Dumnezeu în Salva Sa, adică în toată lumina adevărului Său și atunci caprele ripostează. Adică fac pe Gigi contra… Da, Doamne, dar când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol… Adică nici atunci nu au dispoziție de unitate, și atunci au dispoziție de împotrivire, nici atunci nu vor să se nevoiască, ci vor să-și facă voia – adică, când Doamne?! – să se îndreptățească. Înțelegeți?
Starea de deschidere spre unitatea cu ceilalți este de rai
Deci nu este atât cantitatea de milostivire. Sigur și asta. Ci este vorba de dispoziție, dispoziția de a ajuta, dispoziția de a-și deschide inima față de ceilalți. Și cei care au dispoziție de a-și deschide inima față de ceilalți sunt primiți în rai pentru că raiul este dispoziția de deschidere totală în fața celorlalți. Înțelegeți? Pe când iadul este dispoziția de închidere totală față de ceilalți și bineînțeles cu îndreptățirea – dar Doamne, când te-am văzut pe Tine că nu erai niciunde Tu, Dumnezeu, slava Ta?
Importanța milostivirii
Și atunci Dumnezeu iarăși le spune:
Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
Înțelegeți? Deci Dumnezeu iarăși spune că m-am identificat cu fiecare dintre aceștia. Deci dacă ați fi făcut măcar la unul dintre aceștia, ați fi venit în rai, dar cu dispoziție de milostivire. Dar dacă n-ați făcut cu dispoziție de milostivire măcar la unul dintre aceștia, nu mi-ați făcut nici Mie. Înțelegeți? E o mare taină aici.
46 Şi vor merge aceştia la osândă veşnică
În conformitate cu starea lor de contră, starea lor de ură față de ceilalți și ceilalți la viața veșnică. Înțelegeți? Asta este Judecata.
Ce este Judecata?
A doua semnificație
Judecata este punerea în fața adevărului. Deci dacă vreți să știți cum veți fi la Judecată, să vă judecați pe voi înșivă și spune Dumnezeu care este Judecata în capitolul 3 de la Ioan. Spune, iată Judecata, zice Domnul:
căci oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau viclene.
Erau viclene, înțelegeți?
Iubirea cea adevărată
Adică în clipa în care eu iubesc pe cineva, îl iubesc pe Ioan, îl iubesc pe Iulian, îl iubesc pe Vasile, eh, mă gândesc dacă Iulian pe care eu îl iubesc și care este omul lui Dumnezeu o să vadă fapta asta pe care am făcut-o eu, ce o să zică despre mine? Și atunci inima îmi spune: băi, asta nu o să-i placă la Iulian când o să afle treaba asta. Eh, treaba asta trebuie să o șterg! Pentru că nu vreau să aduc la lumină lui Iulian lucrul respectiv. Înțelegeți? Ăsta este păcatul.
Pentru că, după cum spuneam, în rai o să fie lumina deplină, cunoștința deplină. Iulian o să fie în mine, Ioan o să fie în mine, eu în el, noi amândoi o să fim în ceilalți, ceilalți în noi și noi în Dumnezeu. Deci orice lucru pe care vreau să îl ascund față de cel pe care îl iubesc în Hristos, ăla trebuie spovedit. Trebuie să mă dezic de el, trebuie spovedit. Înțelegeți? Pentru că raiul este, după cum spuneam, uniunea perfectă. Adică raiul este spovedania perfectă, permanentă, veșnică și totală.
Iubirea începe cu deschiderea totală și curată față de ceilalți
Să vă spun, am avut la un moment dat o fază, a fost ceva extraordinar, că m-am dus la un frate și i-am spus: frate, în rai eu o să fiu în tine, tu o să fii în mine, o să văd toate ale tale, tu o să vezi toate ale mele și ce frumoasă o să fie delicatețea persoanei celuilalt, frumusețea persoanei celuilalt!
Și atunci fratele respectiv s-a închis așa și a zis: nu, nu, nu, nu vreau, nu vreau, nu asta!…
Am fost foarte impresionat. Bineînțeles că el a spus oarecum, dacă doriți, posibil să fie un gest de smerenie, dar pe de altă parte, vedeai omul de iad. Deci omul care nu dorea să fie unit cu ceilalți. Deci dorea să fie închis în sine, în veșnicie. Pentru că dacă ne prinde moartea, moartea ne stabilizează în această poziție de deschidere față de ceilalți, de unitatea față de ceilalți sau în poziția de închidere față de toți.
Cred că nu o să uit cât o să trăiesc toată starea asta a lui de „nu vreau, nu, nu vreau unitate, nu vreau, nu, nu”… Înțelegeți? Ferească bunul Dumnezeu!
Îndemnuri la a iubi cu adevărat
Concluzii
Și din cauza asta haideți, fraților, haideți fraților să învățăm să ne deschidem față de ceilalți! Să învățăm să fim milostivi față de ceilalți! Să scoatem afară din noi orice lucru pe care ceilalți îl vor vedea și nu îl vor plăcea. Asta este spovedania, asta este judecata.
Judecata este cum spuneam – preferința oamenilor pentru întuneric și evitarea Luminii. Și în rai va fi Lumină.
Haideți să alegem Lumina și să ne nevoim să ieșim din întunericul patimilor noastre!
Așa să ne ajute Dumnezeu și să ne binecuvânteze acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
6 Comment
Parinte Teologos, sa inteleg ca orice placere care apare in viata noastra este practic pacatoasa (in sensul de ilegitima/nemeritata) si trebuie obligatoriu “ispasita” printr-o suferinta? Ma refer la placerea gustului unei mancari, a unui fruct, placerea odihnei cand suntem obositi, etc, deci placeri absolut nevinovate (daca exista asa ceva)
In sensul asta trebuie inteleasa nasterea fara dureri a Maicii Domnului: neexistand placerea din momentul conceptiei Mantuitorului, nu a existat nici durerea (la nastere) care sa “ispaseasca” acea placere?
Din cate stiu toti sfintii parinti considera lipsit de pacat sexul din cuplurile casatorite (cu respectarea tuturor regulilor in acest sens: post, perioada, etc); chiar si asa, chiar nefiind teoretic pacatoasa, placerea resimtita este practic un pacat ce va trebui ispasit printr-o suferinta viitoare?
Fac diferenta intre placeri (trupesti, legitime sau nu, sufletesti: exp un peisaj frumos, o muzica frumoasa, etc) si bucurii duhovnicesti care evident nu trebuie “ispasite” prin suferinta
Un peisaj frumos, de exp cel pe care il vedeti dvs iarna, sau primavara cand inverzeste totul, este o placere sufleteasca ilegitima care va trebui “ispasita” printr-o suferinta viitoare?
După cum îți dai și tu seama, cuvântul „ispășită” nu este cel mai corect. Nu este o relație legalistă, ci una existențială. În clipa în care omul este rob unei plăceri și se desparte de Dumnezeu, omul însuși se chinuie în poftele egoismului său. Însă dacă omul slăvește pe Dumnezeu pentru o priveliște frumoasă, o icoană etc. atunci acesta se apropie de unirea cu Dumnezeu și iese din egoismul lui. Desigur că anumite plăceri cu greu pot să-l facă pe om să dorească să se unească cu Dumnezeu pentru că omul este subjugat poftelor.
Multumesc frumos parinte!
Din păcate, în zilele noastre nu mai prea putem face milostenie la nivel concret, fiindcă ne arunca afara din casă ceilalți din familie dacă „risipim” bunurile materiale. Cine o sa înțeleagă sau o sa îngăduie sa dam și altora? Pai ne arunca afară, ne sucesc gâtul. Dar măcar putem sa ne rugăm…
Foarte frumos, părinte! Mai ales, ultima parte…și eu simt cumva intrinsec ca vreau sa fiu alături de cei pe care ii iubesc acum în veșnicie, intr-o unire și deschidere deplina…dar nu știam de ce simt asta, de unde îmi vine acest imbold, ma gândeam ca poate fiindcă oi fi mai sentimentală. Dar cred ca e de la Duhul Sfant…
Da, de la Duhul este. Însă, într-adevăr, să avem grijă să nu se amestece și sentimentalismul că nu e bine.