Există o singură Biserică – de ce Ortodoxia?

De ce nu putem spune că sunt mai multe biserici? De ce există doar o singură Biserică? Cum este argumentată această poziție? Răspunsurile la aceste întrebări le veți descoperi în materialul de față în care părintele englez Simeon Bailey – un cunoscut autor și teolog ortodox – ne explică în termeni simpli de ce Biserica Ortodoxă este cea care deține Adevărul.

Vizionare plăcută! (aveți transcriptul și podcastul după video)

Powered by RedCircle

Există o singură biserică! De ce Ortodoxia?

Recent, un număr de oameni m-au întrebat de ce am devenit ortodox? De ce Ortodoxia?

Desigur că pot vorbi despre propria mea experiență, dar în realitate, Dumnezeu se adresează unul altuia într-un mod foarte specific; fiecare dintre noi, ca indivizi; Dumnezeu ne cheamă și ajunge la fiecare în mod unic. Propria noastră experiență a chemării lui Dumnezeu, e un lucru unic!

Ceea ce duce un om la Dumnezeu poate fi complet diferit la altul. Ceea ce duce un om la Biserica lui Dumnezeu poate fi complet diferit de altul. Pentru mine, au fost două lucruri foarte specifice care au început călătoria mea.

Un călugăr de pe muntele Athos

În primul rând, în 1988, am întâlnit un călugăr de pe muntele Athos care călătorea spre o mănăstire aici în Regatul Unit și am putut petrece ceva timp vorbind cu el și am întâlnit cu adevărat pentru prima dată spiritualitatea ortodoxă.

Nu știam nimic despre Ortodoxie, aveam vreo 23 de ani și călugărul a petrecut timp vorbindu-mi despre rugăciune, despre Biserici care învață despre experiența lui Dumnezeu și despre ce spuneau părinții de rugăciune. Și am recunoscut în ceea ce spunea ceva unic, ceva ce mi-am dorit pentru că la sfârșitul zilei nu aveam nicio ecleziologie în acel moment, dar Îl doream pe Dumnezeu, voiam mai mult de la Dumnezeu. Eram anglican și știam că ceea ce trăiam și ceea ce vedeam nu era ceea ce tânjisem.

Și în aceste cuvinte de la acest călugăr am întrezărit ceva mai mult despre Dumnezeu, după care inima mea tânjea. Tot ce îmi doream era să știu mai multe de Dumnezeu și Ortodoxia părea să ofere posibilitatea asta de cunoaștere a lui Dumnezeu într-un mod mai profund.

Și apoi, al doilea lucru a fost că tocmai terminasem facultatea, în mare parte în filozofia occidentală și deja am ajuns să realizez că adevărul este obiectiv. Adevărul revelat al lui Dumnezeu nu este un lucru subiectiv, nici nu poate fi împărțit. Adevărul există! Adevărul este Hristos!

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”

Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” și chiar la 23 de ani știam pe deplin că adevărul lui Dumnezeu revelat omului există undeva în lume. Dumnezeu își dezvăluie adevărul pentru a fi descoperit, a fi împărtășit între noi, nu este un lucru secret care trebuie dus și ascuns. Așa că adevărul pe care îl știam că este obiectiv și există undeva, fie Dumnezeu a tăcut complet și nu a avut niciun interes în noi, fie El ni Se dezvăluia și adevărul acestei realități trebuia găsit.

Așa că, dacă am acceptat că adevărul lui Dumnezeu, adevărul obiectiv există, s-a ajuns inevitabil la concluzia că Biserica există! Biserica întemeiată de Hristos! Duhul Sfânt s-a coborât peste Apostoli și a creat Biserica la Cincizecime… Biserica aceea a continuat! Hristos Însuși ne-a spus că va continua până la sfârșitul timpului, porțile iadului nu vor birui și așa că eu cred că această Biserică ar putea fi găsită din nou și nu va fi ascunsă departe, nu ar fi vreun secret ce Dumnezeu mi l-ar ascunde cumva.

Anglicanismul

Și când am început să mă uit la Biserica Angliei, comuniunea anglicană căreia îi aparțineam, recunosc că credințele pe care comunitatea anglicană le exprima și susținea erau diferite. Diferite de metodiști, diferite de romano-catolici și în mod clar, printre miile și miile de denominațiuni, existau credințe diferite, învățături diferite, dar toate aceste grupuri pretindeau că sunt „Biserica”.

Și era foarte clar pentru mine că nu ar putea toți să aibă dreptate. Biserica nu învață minciuna, Bisericii i se dă adevărul pentru a-l proteja. Hristos și Duhul Sfânt care locuiește în Biserică protejează acel adevăr. Astfel care dintre aceste multe pretenții concurente – de a fi acea Biserică și a avea adevărul lui Hristos – ar putea fi adevărată?

Așa că, pe la 20 și ceva de ani, am început să citesc și să studiez, crezând pe deplin că Biserica există și că acea credință dată Bisericii a fost cumva protejată de-a lungul secolelor.

Una din întrebările cu care a trebuit să mă confrunt a fost unde se află autoritatea de a decide care este adevărul? Unde e de găsit? Pentru că nu sunt capabil să discern eu însumi care este adevărul…

Sunt o creatură limitată și păcătoasă, autoritatea nu stă numai în mine, deci unde este această autoritate pentru a judeca care dintre aceste pretenții concurente de a fi „Biserica”, pretenții concurente ale acestor versiuni atât de diferite ale adevărului, ale Evangheliei? Unde se află această autoritate? Și numai atunci când aș putea recunoaște natura acestei autorități, aș putea recunoaște apoi care dintre pretențiile de a fi Biserică este adevărată.

Noul Testament

Și spre surprinderea mea – și a fost o surpriză și devine o surpriză, în special pentru mulți protestanți – a fost o surpriză să descopăr că în primii 200 de ani de la existența Bisericii nu a existat un canon convenit al Noului Testament.

Au existat multe cărți. Patru Evanghelii pe care au fost de acord. Dar au existat multe cărți, texte și scrisori care pluteau în Biserică, dintre care unele vor fi acceptate, altele respinse când canonul Bibliei a fost convenit asupra Noului Testament. Dar timp de peste 200 de ani ani Biserica a existat, dar canonul Noului Testament nu fusese încă decis și asta a fost o surpriză pentru mine.

Așa că Biserica a existat cu preoții săi, diaconii, episcopii săi, cu tradițiile, cu Liturghia sa, o formă de liturghie, rugăciunile sale, imnurile sale, teologia sa care își dezvolta doctrinele convenite. Toate acestea existau de peste două secole înainte de momentul în care canonul Noului Testament să fie folosit ca o singură autoritate, așa cum protestanții l-ar folosi.

Autoritatea Bisericii

Deci clar, autoritatea care ar decide care este adevărul, nu poate fi doar în Biblie. Textele Bibliei sunt absolut vitale, ele sunt o protecție împotriva ereziei, dar nu sunt de ajuns. Timp de 200 de ani Biserica nu a avut Noul Testament. Așa că a trebuit să mă uit din nou și să spun: această Biserică ce a existat atunci unde este acum?

Chiar la Sinodul de la Niceea din 325 canonul absolut al Noului Testament nu fusese hotărât de episcopi și așa mai departe… Ceea ce este un lucru extraordinar de confruntat dacă trăiți într-un grup de oameni care pretind că singura autoritate prin care să judece adevărul este Biblia.

Asta ar însemna că Biserica a existat fără această sursă de autoritate complet protejată și granițele ei de legitimitate și autoritate canonică fără ca aceasta să fi fost decisă. Biserica ar fi existat într-un fel de pământ al nimănui fără autoritate și, desigur, acesta nu este cazul. Acest lucru nu e adevărat!

Biserica a existat și acea autoritate a existat în Biserică. Așa că dacă Biserica însăși deține o parte din această autoritate împreună cu Biblia, atunci încă se pune întrebarea care Biserică a fost aceea la început?

Timp de mai mult de o mie de ani chiar a existat o singură Biserică în lume. Biserica a existat ca Biserică, fie erai membru al Bisericii, fie nu erai! Dacă învățai erezia, dacă susțineai și credeai într-o erezie, ți se dădea ocazia să te pocăiești și dacă refuzai atunci erai îndepărtat din trupul Bisericii.. Biserica a apărat și a protejat adevărul! A existat o singură credință în Biserică și timp de 1000 de ani aceasta o singură Biserică a existat!

Experiența ca anglican

Acum ca anglican, am înțeles că nu pot avea nicio pretenție că aparțin acelei Biserici care a existat în acea primă o mie de ani…. Comuniunea anglicană a luat ființă abia în 1534 sub conducerea lui Henric al VIII-lea și despărțirea sa de Roma. Clar, ca anglican, mă confruntam cu o întrebare dificilă… Ce fac cu această informație?

Și cei care pretind că sunt Biserica mărturiseau o singură credință. O credință împărtășită universal de către Biserică, adevărul obiectiv al credinței lui Hristos a existat în Biserică. Și a fost apărat împotriva ereziilor. A existat un singur Botez, nu doar numeric, nu înseamnă că te botezi doar o dată și că asta a fost… Dar că ar putea exista un singur botez în Biserică, cei care au botezat în afara Bisericii, acesta nu este botez.

Cazul Romei

Așa că toate acestea s-au întâmplat în prima mie de ani. Și apoi în 1054 avem ceea ce se numește Marea Schismă, când Roma și patriarhiile răsăritene s-au împărțit. Trebuie să folosim cu grijă acel cuvânt: „împărțit” – Biserica, Trupul lui Hristos nu poate fi împărțit! E imposibil ca Trupul lui Hristos să fie împărțit! Ori sunteți parte din Trupul lui Hristos, ori nu sunteți!

Deci fie Roma, care a fost patriarhia care a existat la Roma sau celelalte patru patriarhii care au existat în Răsărit: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Constantinopol, acestea au fost cele patru patriarhii de care Roma a fost separată. Acum, desigur, în vest, Roma a fost singura patriarhie de atunci, așa că Papa a început apoi să pretindă tot felul de autorități pentru sine pe care niciunul dintre ceilalți patriarhi din est nu le-ar pretinde. Nu le-au recunoscut.

Aceasta e una dintre ereziile care s-au dezvoltat în ceea ce privește infailibilitatea oamenilor și controlul și autoritatea asupra altor episcopi și așa mai departe…

După ce am recunoscut că poate fi ori Ortodoxia, ori Roma  – trebuia să fie, deoarece acestea erau singurele două care puteau pretinde orice fel de legătură legitimă cu acea primă o mie de ani. Ele au fost patriarhiile. Și alte patriarhii au apărut pe măsură ce Biserica a crescut, dar Roma și celelalte patru au existat atunci pentru prima 1000 de ani și așa mai departe…

Cazul protestanților în legătură cu catolicismul

Așadar este ceva cu care protestanții trebuie să se confrunte din nou în interior, așa cum a trebuit să fac eu. Ca protestant, tu exiști, aparții unui corp care există doar ca ceva care s-a despărțit și care este separat de Roma.

Din păcate, aceste grupuri protestante din Reformă au văzut multe erori care se întâmplau în Biserica latină – și am folosit cuvântul „Biserică” cu grijă…. Ei au recunoscut erorile, dar din păcate, nu au căutat acea credință din prima mie de ani și de fapt, a moștenit o serie de erori doctrinare și teologice care existau în Roma.

Roma a avut multe greșeli și are mult mai multe erori acum că s-a separat de adevărul Ortodoxiei. În Ortodoxie, Capul Bisericii este Hristos – în grupul latin, Capul Bisericii e Papa. Latinii au schimbat formularea Crezului – „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul…” și așa mai departe…

Erorile catolicilor

L-au schimbat și au adăugat termenul „filioque” care înseamnă „și Fiul”, așa că purcederea Sfântului Duh a fost declarată ca provenind de la Tatăl și de la Fiul. Acest lucru a început în jurul anilor 800 în Spania și s-a răspândit și a fost acceptat chiar și în Roma însăși. Este problema „Filioque” și înțelegerea lui Dumnezeu și natura lui Dumnezeu și relația cu Dumnezeu a fost alterată în teologia occidentală.

Întreaga credință în purgatoriu, aceasta este o credință nouă, străină și eretică, nu aparține Bisericii, Biserica nu a învățat nimic despre a merge într-un loc unde potențial să fii eliberat și așa mai departe, odată ce acele păcate au fost plătite în purgatoriu. Folosirea azimei este străină de obiceiul Bisericii.

Natura mântuirii însăși în teologia occidentală este diferită de ceea ce este predat de Biserică. Această idee a unui Dumnezeu legalist, fie ești salvat într-o clipă, fie nu ești mântuit… Oricum ar fi mecanismul, protestanții spun spun că dacă crezi, dacă pronunți o credință în Hristos, asta este! Pentru romano-catolici, implică folosirea sacramentelor: mărturisire și așa mai departe, dar există încă o înțelegere legalistă a ceea ce înseamnă a fi justificat cu Dumnezeu.

Adevărul ortodoxiei

Pentru Biserică, pentru Ortodoxie, justificarea (îndreptarea) vine ca proces. Este un proces de schimbare, al pocăinței și de a deveni asemănător cu Dumnezeu pe măsură ce intrăm într-o unire mai mare cu Dumnezeu. Procesul de schimbare este un proces de vindecare, un proces de a scăpa de păcatele și patimile noastre, acest lucru numit Theosis („Îndumnezeire”), devenind ca Dumnezeu. Este prin har, într-adevăr, dar este un proces de schimbare și chiar și mărturisirea în sine, Ortodoxia nu aplică acest legalism.

Avem catolicii tradiționali care privesc înapoi dincolo de ceea ce se întâmplă în romano-catolicism astăzi, pe măsură ce se schimbă din ce în ce mai multe și ecleziologia se schimbă pe măsură ce învățăturile Vatican II s-au răspândit în aceste decenii pentru a influența practicile și credința Bisericii latine.

Mulți catolici tradiționali pretind că păstrează acea credință care a existat cândva, ei cred în Biserica primară… dar tu aparții trupului… Noi toți aparținem trupului în care ne mărturisim credința. Biserica romano-catolică, așa cum este, corpul ei universal, este ceea ce este și, dacă îi aparții, n-are nicio valoare că-ți dai un nou titlu sau etichetă, încercând să te separi într-un fel de colț liniștit cu speranța de a menține adevărata credință despre care crezi că a existat cândva în Biserica ta. Nu este o modalitate rațională de a o aborda.

Ecumenismul

Și, în cele din urmă, desigur, întreaga problemă a ecumenismului. Încă din Vatican II, latinii și-au atenuat înțelegerea despre Botez și despre problema a „unde” și „cine” este Biserica. Unde se găsește mântuirea? Nu este un act iubitor să întâlnești pe cineva care nu face parte din Biserică și să te prefaci… și să-l liniștești și să fii prietenos și să spui doar că nu trebuie să-ți faci griji, nu trebuie să te pocăiești, nu trebuie să schimbi ce ești și unde ești…

Aceasta este natura ecumenismului. Ortodoxia nu crede că Biserica există oriunde, cu excepția locului unde chiar este: Biserica Ortodoxă. Biserica a biruit, este vizibilă, Dumnezeu dă Biserica Sa lumii și toți sunt chemați să devină membri. Ce fel de act de iubire este să găsești apoi pe cineva care este în afara Bisericii și a pretinde că îi liniștești că nu trebuie să devină parte a Bisericii pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu…

Asta înseamnă a lăsa oamenii blocați și acesta este ecumenismul… Mântuirea se găsește în Biserică! Dacă îi liniștim pe oameni că ei nu trebuie să devină parte din Biserică, atunci le negăm de fapt mântuirea și va trebui să răspundem pentru aceasta lui Dumnezeu în Ziua Judecății.

Sfânta împărtășanie

Hristos a învățat că, dacă nu-i mâncăm Trupul și nu bem Sângele Lui, nu putem avea viața Lui în noi. Sfânta Împărtășanie de care vorbește El, se găsește în Biserică doar. Dacă intrăm în activități ecumenice, le spunem oamenilor că, deși nu primesc Trupul și Sângele lui Hristos, viața lui Hristos este în ei, aceasta nu este o faptă de iubire. Doar în Biserica lui Dumnezeu putem primi Sfânta Împărtășanie și numai în Biserica lui Dumnezeu putem primi viață, viața lui Hristos! Alte grupuri creștine pot împărți pâinea și vinul, pot spune anumite cuvinte, dar viața și mântuirea nu sunt găsite acolo!

Un număr de anglicani foarte devotați, foarte iubitori, grijulii, care tânjesc după Dumnezeu și este sfâșietor să știi că nu sunt încă membri ai Bisericii, au avut parte de întrezăriri, însă nu au plinătatea a ceea ce oferă Dumnezeu în Biserică. Realitatea e că nu o putem face singuri indiferent cât de devotați, oricât de reală e credința noastră personală. Nu putem exista tăiați din viță, ne vom usca și vom muri. Nu ne putem baza pe propriile sentimente de devotament și dragoste de Dumnezeu. Calea împărătească cere să avem atât credință personală, cât și implicare deplină în viața în Biserică.

Diavolul va încerca uneori să ne convingă că avem nevoie mai puțină de una sau de alta, „…credința mea este puternică, nu am nevoie de Biserică… O, sunt botezat și fac parte din Biserică dacă nu mă rog și nu postesc ce contează?” Acestea sunt minciuni!! Calea împărătească le cere pe amândouă!

Cum am gândit?

Atât știu că nu puteam să mă încred în propria mea credință sau în propriul meu mod de a trăi fără să fac parte din Biserică. Trebuia să fiu în Biserică. Biserica ce a fost creată la Rusalii va supraviețui, va supraviețui în fiecare zi ce vine până în ultima zi a Judecății lui Hristos.

Biserica va birui împotriva chiar porților iadului. Adevărul pe care Hristos l-a dat Bisericii este încă același, nu a fost schimbat, a fost apărat, martirii și-au dat sângele, viețile pentru a proteja această învățătură. Sinoadele, episcopii au fost chemați să respingă erezia. Lucrarea Duhului Sfânt din Biserică a dat mărturie despre cuvintele care au fost rostite, adevărul Bisericii ne este oferit tuturor.

Și chiar până la sfârșitul timpurilor Dumnezeu ne cheamă în mod individual prin frumusețea Liturghiilor Bisericii, poate prin muzica, frumusețea icoanelor, istoria monahismului, mărturia sfinților și a martirilor. Orice ar fi prin care Dumnezeu ne aprinde inimile și ne atrage spre Biserică, haideți să o urmăm să recunoaștem asta ca harul lui Dumnezeu care ne cheamă.

Biserica – Sf. Iustin Martirul a învățat despre „Logos spermaticos”, Cuvântul prin care Duhul Sfânt e revărsat în creație, toată lumea e chemată prin harul lui Dumnezeu la Biserică. Dar natura profundă a Bisericii în sine fiind Trupul lui Hristos înseamnă că Duhul Sfânt, Hristos Însuși trăiește în Biserică într-un mod profund, unic, care nu se găsește altundeva.

Nevoia de „hrana tare”, adevărată

Există o veche zicală în monahismul ortodox: „Dacă unui om însetat, care moare de sete, i se spune că este multă umezeală în aer… de ce trebuie să bei? Omul însetat va spune: trebuie să beau apă. Trebuie să merg acolo unde e concentrat. Am nevoie de sursa de apă pentru a supraviețui.” Așa că, de asemenea, harul lui Dumnezeu și viața se găsește în frumusețea creației, în întregul cosmos, în fiecare inimă umană, fiecare inimă umană este formată în forma și imaginea asemănării lui Dumnezeu!

Și totuși acest lucru nu e suficient. Avem nevoie de harul dat în Botez, în Mirungere, în Sfânta Împărtășanie, în viața continuă a Bisericii! Așa că depinde de fiecare dintre noi, fiecare trebuie să ajungem la o concluzie, o decizie… voi răspunde, voi auzi bine chemarea lui Dumnezeu? Voi căuta? Voi întreba? Voi citi? Voi cerceta aceste afirmații ale Bisericii? Voi gusta pentru mine? Și pentru cei dintre noi care, în cele din urmă, Îl caută pe Dumnezeu în primul rând, este din propria mea experiență o asigurare absolută că Dumnezeu se găsește în Biserica Ortodoxă.

„Să fii Ortodox înseamnă să-L ai pe Dumnezeu-Omul Hristos totdeauna în suflet, să trăiești în El, să gândești în El, să simți în El, să acționezi în El. Cu alte cuvinte, să fii Ortodox înseamnă să fii un purtător-de-Hristos și un purtător-de-Duh.” (Sf. Iustin Popovici)

„Este o Biserică și un tron întemeiat pe stâncă de cuvântul Domnului. Alt altar nu poate fi întemeiat și nici o altă preoție, în afara altarului celui unul și preoției celei una. Cine adună în altă parte, risipește.” (Sf. Ciprian al Cartaginei, Epistola XXXIX, Scrisori către popor)

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!