Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri – părintele Teologos

Războiul gândurilor este o năpastă care ne macină pe toți. Despre gânduri, cum le gestionăm și cum reușim să ieșim din război, iată temele tratate în cuvântul de astăzi. Să nu subestimăm această temă, mai ales astăzi, pentru că este sursa nefericirii pe care o vedem în lume.

Vizionare plăcută! (după video adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Astăzi, o să vă vorbesc puțin despre gânduri pentru că, paradoxal, astăzi socotim că noi gândim foarte mult. Nu? Prea mult și în același timp, toți spunem că în special ceilalți nu gândesc deloc sau foarte puțin. Cu toate că pe de o parte, e o societate care crede că gândește foarte mult, pe de altă parte, este ideea că nu gândește deloc. 

Bun, poate că aici este o problemă? Chiar o problemă de gândire în toată treaba asta. 

Ce sunt gândurile?

Sursele lor. Gânduri bune. Gânduri rele

Eh, întâi de toate, ca să lămurim aceste lucruri, trebuie să ne gândim ce sunt gândurile. Da…

Bun. Ce sunt gândurile? Gândurile sunt mișcările minții.

Trebuie să știm că există gânduri bune, există gânduri rele și această calitate a gândurilor este foarte dificil de discernut în general și provine din cauza sursei. 

Gândurile bune întotdeauna provin de la Dumnezeu. Și mintea noastră poate să producă gânduri bune. Gândurile rele provin totdeauna de la diavol. Și mintea noastră poate să producă gânduri rele. 

Deci avem trei surse: de la Dumnezeu, de la diavol și însăși mintea noastră poate să producă gânduri.

Gânduri produse de mintea omului

Mintea noastră produce gânduri bune sau rele în funcție de starea de iluminare, în funcție de starea de har sub care se află. Această stare de har, bineînțeles, se dobândește prin toată asceza Bisericii și de fapt, ăsta este scopul Bisericii. Biserica este un organism divino-uman, deci este conlucrarea dintre Dumnezeu și om în istorie pentru a ilumina mintea omului. Biserica conlucrează cu fiecare dintre noi pentru a ne lumina. 

A discerne gândurile 

Acuma, cum spuneam, sunt trei surse de gânduri și din cauza asta trebuie să știm să le deosebim: care sunt de la Dumnezeu, care sunt de la diavol?

Și în principal trebuie să fim atenți să ne păzim mintea adică să nu primim orice gând care ne vine pentru că asta duce la niște lucruri foarte foarte neplăcute după cum le vedem în cotidian. 

Paza minții 

Întâi de toate, trebuie să știm că e vorba de o problemă pe care o întâlnim foarte des la Sfinții Părinți, adică paza minții. 

Trebuie să ne păzim mintea, nu trebuie să primim orice gând care ne vine pentru că dacă primim orice gând care ne vine, ajungem, cum spuneam, la aceste lucruri foarte foarte dificile.

Acuma, întâi de toate, trebuie să știți că dacă ne vin gânduri la slujbă și / sau la canon, deci când ne facem rugăciunea, în clipa respectivă aceste gânduri nu sunt bune! 

Și întotdeauna trebuie să știți că în clipa în care vin gândurile atunci, diavolul ne ajută să rezolvăm toate problemele zilnice în clipa în care ne rugăm. 

Nu, fraților, nu-i bine! Trebuie să respingem aceste gânduri, să nu le primim și să ne concentrăm pe rugăciune pentru că dacă nu ne concentrăm pe rugăciune, pierdem ce e mai bun. Dacă este de la Dumnezeu, spunem „Doamne, dacă-s gândurile astea de la Tine, după. După. Nu acum. Acum, mă rog.” Asta este foarte important.

Cum ne rugăm

Bineînțeles că principalul lucru în clipa în care ne rugăm este să ascultăm cuvintele rugăciunii, să ne concentrăm pe cuvintele rugăciunii. Spunem „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. 

După cum acum, în clipa în care spun rugăciunea, eu mă ascult pe mine și voi mă ascultați pe mine, la fel și în clipa în care voi vă rugați trebuie să vă ascultați pe voi, să fiți atenți la cuvintele rugăciunii, să vă închideți mintea în cuvintele rugăciunii. Nu trebuie să ne zboare mintea prin toate știrile și până la Tokyo și până în Australia sau Dumnezeu mai știe unde. 

Nu primim gânduri în timpul rugăciunii!

Această pază a minții se face, cum spuneam, printr-o duritate  a minții și printr-o reflexivitate a minții și prin neprimirea gândurilor. 

„Hop! Nu o să primesc gândul ăsta! Nu mă interesează aceasta. Nu vreau să ascult de așa ceva! Nu!”

Și dacă gândul insistă asta nu înseamnă că trebuie să îl primim. Nu trebuie să îl primim. Spunem în gând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Ne ascultăm rugăciunea. Nu ne ascultăm gândul. Asta este foarte important.

Marele secret al diavolului 

Și ăsta trebuie să știți că este marele secret al diavolului. Marele secret al diavolului este că nu poată să facă nimic! Decât să trimită gânduri ca și mailuri, sms-uri. Dacă le-am deschis, ne-am virusat. Dacă le băgăm la spam, adică nu le mai dăm importanță, am scăpat. 

Deci nu dăm importanță gândurilor în principal în timpul rugăciunii, dar și în general, în cotidian, în viața de zi cu zi!

Deci din cauza asta să nu vă îngroziți de diavol! Că nu poate să facă nimic, cum spuneam. Stați liniștiți! Nu trebuie imediat ce ne vine un gând să „ahh” și asta… e sfârșitul lumii că am primit așa… 

N-ai primit gândul ăsta. Ăsta ți-a venit și îl dai la o parte. 

Stadii în lupta cu gândurile

Acuma, în această luptă de gânduri trebuie să știți că sunt mai multe stadii. Să vedem anatomia acestui război de gând, acestui atac de gând, dacă doriți, acestor mesaje. Spuneam că seamănă foarte bine cu niște mesaje, mailuri, sms-suri și așa mai departe. 

1. Momeala

Întâi de toate este momeala. Adică apare un gând simplu: aur sau, eu știu, orice altceva, putere, slavă, ceva…

2. Învoirea de gând

Învoirea de gând este următorul stadiu după momeală în clipa în care omul zice „măi, să știi că-i bine, interesant să fac asta”. Dacă momeala este nepăcătoasă, adică  e doar o sugestie – „fă aia” , în clipa în care ne învoim de gând – „băi, cred că ar fi bine”, atunci aici apare deja dreptul diavolului. 

Pentru omul din lume în principal nu este păcat și nici pentru monahi nu este păcat pentru că asta, în funcție de rezultat, este cum gestionăm această învoire de gând. Este „sau vrednică de laudă, sau vrednică de osândă” cum spun Sfinții Părinți, în principal Ava Marcu, Sfântul Marcu Ascetul, accentuează aici.  

Dar trebuie să fim foarte foarte atenți să nu ne învoim cu gândul. Să spunem „Hop, de unde ești? Ești de-al nostru sau de-al dușmanului, de la vrăjmașul?”. Întotdeauna să spunem la gânduri. Nu imediat ce spune gândul „fă aia”, (tu) „da, am înțeles, o să fac, ce bine e”. 

Întotdeauna „Hop, stop, nu primesc treaba asta. Nu mă interesează!”. Trebuie să avem o minte de oțel.

3. Lupta

Dacă omul se învoiește de gând, atunci apare lupta – „băi, dar e bine, dar nu-i bine, dar ce să fac, dar mă gândesc, dar cum o fi, Maica Domnului ajută-mă pe mine!”. Și atunci e nevoie de rugăciune, e nevoie de rugăciune! Să se roage omul: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

Este mult mai bine această rugăciune – rugăciunea lui Iisus – pentru că cu paraclise, cu acatiste și toate celelalte – ele sunt foarte frumoase, dar sunt foarte multe gânduri acolo și atunci mintea ne zboară. Spunem Tatăl nostru și la un moment dat, în loc să ne gândim la Dumnezeu, ne gândim la pâinea noastră cea de toate zilele, pâinea noastră cea spre ființă. Da, „ce pâine bună am mâncat astăzi și așa mai departe”.

Și din cauza asta este mult mai bine să ne luptăm cu gândurile cu rugăciunea lui Iisus și să nu primim niciun gând. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Învoirea de gând vs. consimțământ

Dacă pierdem această luptă de gând, aceste atacuri, aceste ciocănele ale diavolului, atunci apare consimțământul în sens de plan. Adică „da, ok, o să fac” care este altceva decât învoirea de gând. 

Învoirea de gând este așa o evaluare, dacă doriți. Adică, mă împletesc cu gânduri. Dar consimțământul este „da, ok, o să fac” și deja fac planul cum o să fac, să găsesc un moment prielnic pentru asta. 

Fapta și patima

După asta, după consimțământ, apare fapta. Adică „da, ok, o să fac și mă duc să îi dau în cap la respectivul, la fratele meu” – Doamne ferește! Înțelegeți? 

Eh, și după faptă, care fapta este deja păcat care trebuie spovedit, apare și patima. 

Patima este obișnuința, este repetarea în timp uneori chiar îndelungat a acelorași fapte păcătoase și din cauza asta la spovedanie, nu știu dacă ați observat – care vă spovediți – duhovnicul întreabă: „când s-a întâmplat ultima dată, cât de des faci” și așa mai departe.

Eh, astea sunt stadiile – momeala, învoirea de gând, lupta, consimțământul, fapta și patima.

Să oprim momeala gândului!

Dacă se oprește la momeală, cum spuneam, la acea imagine simplă care vine pe ecranul imaginației noastre ca și un bulgăre de zăpadă – afară ninge, e chiar foarte așa… o lapoviță și din cauza asta filmez înăuntru – dacă această momeală ca un bulgăre de zăpadă care vine pe ecranul imaginației nu o primim, nu o primim (!), am scăpat. Adică „nu mă interesează!”. Ca și cum, de exemplu, vine gândul să devii…, ce să zic, „să devii cântăreț la operă”. „Nu mă interesează”. Tot respectul pentru operă, dar eu sunt un afon total. 

Ei, dacă mă interesează momeala, „băi, e important, băi, trebuie să o fac, măi, nu știu ce…” atunci diavolul ne-a agățat acolo. Diavolul totdeauna caută învoirea de gând! Pentru că dacă reușește să ne agațe atunci are dreptul să ne lupte. Face cu noi ca și în mașina de spălat. Cred că ați văzut în mașina de spălat cum se învârt hainele acolo. Așa ne face, praf și pulbere, ne face. Înțelegeți!

Atunci, în continuu, în continuu, în continuu, ești într-un colț al minții tale cu gânduri care nasc gânduri care nasc gânduri și așa mai departe. 

Deci nu mă interesează, nu vreau! Efectiv nu vreau!

Mintea trebuie păstrată curată de gânduri

Să am mintea curată, cum spun Sfinții Părinți, curată de gânduri, curată de patimi. Pentru că mintea murdară este mintea plină de gânduri pentru că gândurile nu sunt naturale. 

După cum, ce să zic, pe o haină sau pe un zid sau pe ceva, avem o pată, adică ceva nenatural pentru haina respectivă, pentru zidul respectiv, așa și pentru minte. Lucrul nenatural este gândul rău, este mișcarea haotică  a minții pentru că mintea, trebuie să știți că trebuie să fie fără gânduri!

Adică mintea trebuie să fie ca o fereastră deschisă către iubirea lui Dumnezeu. Mintea trebuie să contemple, adică să nu se miște, să nu facă treaba asta, să nu se clatine. Asta este foarte foarte important. Și trebuie să depășim gândul limitat pentru că mintea ca și chip și asemănare a lui Dumnezeu este, cu harul lui Dumnezeu, bineînțeles, doritoare de nelimitare, de Cel Unul, de Unicul, de Unitate. Asta este mintea. Înțelegeți?

Deci din cauza asta nu trebuie să avem gânduri. Mai ales în timpul rugăciunii!

Trebuie să termini imediat. În clipa în care apare războiul ăsta de gând -pac, tăiem! Și cum tăiem?

Metode de luptă contra gândurilor

1. Neluarea în seamă

Sunt mai multe metode de luptă. Întâi de toate nu trebuie să luăm în seamă. Adică vine gândul și spune „băi, trebuie să faci aia, băi, nu știu ce”. Nu mă interesează! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Gândul vine și-ți spune „băi, tu ești prost, nu o să reușești, nu o să te mântui, vai și amar de capul tău”. Nu mă interesează! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

„Ești un ratat, nu o să te integrezi social!. Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Nu discut cu gândul!

2. Rugăciunea cu voce tare și pe metanier

O a doua metodă de luptă după neluatul în seamă este rugăciunea cu voce tare. Și bineînțeles poți să arunci o săgeată diavolului, care diavolul este un tip de minte, cum spuneam, să zici „Pleacă de aici! Cară-te!”. Poți să spui cu voce tare astfel încât să te auzi. Nu spui numai în gând. Spui cu voce tare: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Și în clipa în care spui cu voce tare și mai ales folosești un metanier – acum n-am metanierul cu mine, știți ce e metanierul – în clipa respectivă trebuie să te concentrezi pe fiecare bobiță a metanierului și acest lucru o să-ți concentreze foarte bine mintea. 

Dacă faci la fiecare bobiță câte un Doamne Iisuse, o să vedeți că o să se concentreze foarte bine, pentru că folosim cel mai puternic simț uman care este pipăitul. 

3. Osândirea de sine

Dacă nu pleacă nici după neluat în seamă, nici după rugăciune cu voce tare și nici după metanier, atunci ne osândim pe noi înșine.

Iarăși, foarte așa scurt – „măi, ticăloase, măi, porc, de câine și de șarpe, nu ți-e rușine! om ești tu? creștin ești tu? de ce ai gândurile astea? pleacă de aici!”. Înțelegeți? Deci spui iarăși către gând, deci folosești această luptă, această împotrivire. Dar cel mai bine este, cum spuneam, neluatul în seamă. 

Și bineînțeles că osândirea de sine nu o facem cum o fac eu acum un demo, adică imediat după două minuțele. Deci efectiv nu luăm în seamă vreme de cât o fi, adică, eu știu, cât se roagă fiecare – 15 minute, jumătate de oră, sper, 10 minute. Poate unii se roagă și mai mult. Noi în Sfântul Munte chiar ne rugăm chiar mai mult, mă rog… bunul Dumnezeu știe.

4. Lucrarea duhovnicească

Dacă nici după asta nu pleacă, în clipa respectivă începem să ne folosim văzul, adică să începem să facem o lucrare duhovnicească, o lucrare vizuală. Adică „Ce frumoasă este Maica Domnului. Maica Domnului are trei steluțe. De ce are trei steluțe? Că este înainte de Naștere, în Naștere și după Naștere, este fecioară.” Înțelegeți? 

Deci facem un lucru duhovnicesc, o teorie duhovnicească astfel încât să tăiem gândul. 

Unii chiar încep să numere candelele din biserică. „unu, doi, trei patru…” Foarte important asta pentru că astfel se taie gândul. 

Fraților, ca să ne înțelegem, nu imediat ce ajungem în biserică, începem să numărăm candelele, ci în clipa în care vedem că avem un gând, un război de gând. Asta e foarte important. 

5. Rucodelia

Deci după folosirea văzului și simțurilor, un alt lucru, atunci când se poate, este lucrul mâinilor. 

Adică din cauza asta monahii fac lucruri de mână. Și să ne câștigăm existența cât se poate, dar întâi de toate ca să tăiem războiul de gând. Pentru că omul care nu lucrează este foarte luptat de gânduri.

Spun Sfinții Părinți că pe omul leneș, omul care nu lucrează, îl atacă șapte demoni. Pe când, pe omul care lucrează, practic, cu mâinile, îl atacă unul singur. Înțelegeți?

Foarte important asta. Deci să facem ceva cu mâna, o rucodelie. Bine, eu nu sunt, pictor, iconograf, dar am altă rucodelie și fac rucodelia respectivă nu pentru bani, Doamne ferește – sigur, da, avem nevoie – dar fac ceea ce fac întâi de toate ca să nu am atac de gânduri. Bine, eu acum am îmbătrânit și sunt vai și amar de capul meu, dar totuși trebuie să ne păzim mintea. Din cauza asta trebuie să ne concentrăm pe ceva astfel încât să nu ni se băltească mintea. 

6. Spovedania

Și ultimul mod de luptă a minții împotriva gândurilor rele este spovedania. Ne spovedim gândurile care insistă și bineînțeles spovedim faptele.

Pentru că prin spovedanie, este o decizie, o mărturisire clară a noastră în fața lui Dumnezeu că nu dorim gândul respectiv și bineînțeles nu dorim nici fapta respectivă. Gândul mai ales pentru mine nu este păcat, nu se canonisește, dar dacă insistă trebuie spus, este bine să fie spus ca să nu se ajungă la faptă, înțelegeți. Din cauza asta.

Deci metodele de luptă sunt: neluatul în seamă, după care rugăciunea cu voce tare, cu metanier, osândirea de sine, după care vorbim aici, cum spuneam, de ceva muncă practică, cu mâna sau în biserică să numărăm ceva sau să ne uităm, eu știu, la o icoană să facem o mică analiză și la sfârșit, bineînțeles, când e cazul, spovedim. Spovedim întâi de toate gândurile care insistă! 

Gândurile sunt ca avioanele…

Trebuie să știm, fraților, gândurile sunt ca avioanele. Nu trebuie să primim orice gând, după cum nu trebuie să primim orice avion dacă nu este prietenos. Da. 

Ei, dacă gândurile sunt ca avioanele înseamnă că nu le puteți face să nu vină. Vin. Dar puteți să faceți să nu aterizeze. Deci nu faceți aeroport pentru gânduri după cum există aeroporturi pentru avioane. Eh, dacă totuși, vine un elicopter și încearcă să se pună acolo unde nu trebuie, da, iei Bazooka și dai după el.

Adică mergi și îl spovedești. Mergi și îl spovedești. E un gând care insistă. Înțelegeți?

Concluzii

E foarte important să evităm a face aeroporturi pentru gânduri, aeroporturi pentru aceste lucruri care zboară.

Mintea este aeroportul Duhului Sfânt și pentru asta este făcută mintea, nu pentru altceva, nu pentru tot felul de gânduri. Înțelegeți? 

Haideți, să ne păzim mintea! Și atunci o să vedeți că o să Îl vedem pe Dumnezeu cel ceresc cum aterizează în mintea noastră și după care în inima noastră și ne va lumina toată existența. Amin!

Să ne ajute bunul Dumnezeu! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!