Războiul: Izbucnirea războiului – părintele Teologos

Războiul nu începe – el izbucnește. Despre izbucnirea războiului, când se întâmplă cine și ce va câștiga veți viziona în cele ce urmează. Trebuie să știm că orice eveniment se gestionează duhovnicește întâi de toate. Inclusiv războaiele.

Vizionare plăcută! (după video aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Astăzi o să vorbim puțin despre izbucnirea războiului. Desigur că mediul în care ne aflăm este foarte pașnic, este foarte frumos aici. Zăpadă afară, dar cu toate că Dumnezeu ne-a dat această zidire care ne oferă pacea, înăuntrul nostru suntem foarte foarte tulburați. Și din cauza asta vorbim despre izbucnirea războiului și nu vorbim despre începerea războiului. 

Când izbucnește războiul

Izbucnirea războiului înseamnă că războiul izbucnește în afară pentru că războiul tot timpul a existat înăuntrul nostru. Și de fapt, asta este starea lui Adam după cădere. Este o stare de război, o stare de tulburare, o stare de luptă împotriva semenilor săi. Toată civilizația noastră, tot avansul nostru, toată economia așa-zis de piață, care nu este de piață, este de talcioc, adică iarăși o formă de război, de bătălie pentru prețuri, pentru a face – afaceri. 

Deci din cauza asta suntem de fapt o civilizație a războiului și prea puțin a păcii. Hristos este pacea noastră, însă Hristos nu-și are locul în această lume cu toate că, după cum vedeți, este ceva foarte foarte frumos ce ne-a dat Hristos. Cu toate astea, noi L-am răstignit. 

Civilizația războiului 

Ei, și asta se vede în toată societatea noastră, în toată civilizația noastră, cum spuneam, începând de la Cain și Abel, terminând până astăzi în toate formele. Începând de la jocurile pe calculator care toate sunt niște jocuri de război, da, de război, de furt, de împușcat, de omorât și terminând cu toate filmele, cu toate expresiile artistice ale societății de astăzi care este o formă de competiție, de învingere a celuilalt și a nu a răului din noi.

Cine trebuie învins de fapt?

Ca să-i învingem pe ceilalți, fraților, trebuie să știți că întâi de toate trebuie să ne învingem pe noi, nu pe ceilalți. Pentru că altfel, chiar dacă i-am învinge pe toți, la urmă am rămâne cei mai singuri de pe acest pământ pentru că omorându-i pe toți în inima noastră sau – Doamne ferește! – unii încearcă să-i omoare chiar și fizic, în clipa respectivă omul va rămâne singur și va rămâne trist și separat de ceilalți și va rămâne cu urmările groaznice ale acestui mare păcat care este omorul. Întâi de toate în inima lui și după asta, bineînțeles cum spuneam, ferească bunul Dumnezeu, și în cotidian, în viața de zi cu zi. Ferească Dumnezeu!

Societatea din care lipsește exemplul bun

Deci din cauza asta, în această societate a războiului care izbucnește în toate formele, cel puțin, în artă, în cultură și acum și fizic, suntem în competiție, nu suntem în întrajutorare, adică să ne ajutăm unii pe alții, da. Asta se vede peste tot. Se vede și în social-media și la știri în care foarte rar se prezintă un exemplu bun, adică să se spună „da, uite, aici e un exemplu bun, hai, să facem așa, hai, să urmăm!”.

De cele mai multe ori se prezintă lucrurile rele, lucrurile de înfierat, cele care trebuie distruse, deci ca o formă de ură față de celălalt. 

Soluția pentru salvare

Eh, ca să putem să depășim acest cadru foarte complex, această cultură foarte complexă a războiului, trebuie să fim întâi de toate atenți și să avem credință concretă, o credință foarte foarte concretă, foarte iubitoare, foarte ziditoare că, da, Dumnezeu ne poate ajuta în cotidian. Am mai accentuat pe lucrul ăsta de mai multe ori. Din cauza asta avem nevoie de detașare față de lucrurile, de valorile cotidianului, de valorile acestei societăți care în continuu ne împing înspre o cultură de competiție, o cultură de luptă. 

Dacă nu ne detașăm, nu ne rugăm și nu simțim pe Hristos cel veșnic, cel atotputernic că are grijă de noi, atunci în mod necesar o să cădem în această stare de conflict, în această competiție față de ceilalți pe care ar trebuie să-i iubim. Înțelegeți?

Sau Hristos sau haos, război

Și atunci, ne pierdem liniștea, siguranța zilei de mâine, frumusețea seninătății noastre și nu ne putem desfăta, dacă doriți, nu ne putem bucura nici măcar de peisajele astea. E foarte frumos. Mie îmi place foarte mult și din cauza asta am dorit să filmez afară. 

O educație fără Dumnezeu. Consecințe

Eh, acuma, problema cea mare este că foarte mulți dintre noi nu mai știu altceva. Adică nu știm decât război, competiție ca să arătăm că suntem mai buni decât ceilalți. Asta am învățat-o la școală, asta am învățat-o în cercul de prieteni, dacă doriți, în familie și așa mai departe: că trebuie să arăți că ești bun. 

Da, însă mai bun nu înseamnă mai tare, ci înseamnă mai iubitor, mai moale. Înțelegeți? Cu toate astea desigur că lucrurile sunt mult mai complexe și oamenii din păcate astăzi nu știu nimic altceva decât să-i vâneze pe ceilalți, să găsească prețuri mai bune, să găsească posibilități de a lua banii celorlalți, de a-i închide, de a-i izola. Înțelegeți?

Asta este societatea în care trăim. Cum spuneam, asta se vede foarte bine în filme, în jocuri – este peste tot război, prea puțin pace, prea puțin Hristos. 

Nebunia cea bună

Și din cauza asta trebuie să fim puțin nebuni. Trebuie să fim puțin nebuni ca să ieșim prin nebunia iubirii, prin faptele bune, dincolo de asta. Deci, hai, să învățăm puțin și să pierdem! Adică să fim nedrepți, dar nu în favoarea noastră, ci în favoarea celuilalt. Să îi dăm lui să câștige războiul. Noi să câștigăm pacea. Asta este foarte important. 

Dacă nu, orice război ar veni, având noi război înăuntrul nostru, nu o să putem să gestionăm războiul dinafară și or să ne înece grijile, o să ne înece panica, frica. 

Întotdeauna pocăința!

Eh, din cauza asta, fraților, trebuie să ne pocăim! Trebuie să ne pocăim, trebuie să ne întoarcem din drumurile noastre greșite, din aceste drumuri păcătoase, din aceste drumuri războinice. Înțelegeți?

Dumnezeu a dat foarte multe semne și dă foarte multe semne. Vedeți că sunt multe icoane care plâng, sunt o mulțime de minuni care apar ca să arate Dumnezeu neamului, că oameni buni, liniștiți-vă, stați puțin că situația este de plâns. Trebuie să știți că din cauza asta plâng icoanele, pentru că situația este de plâns.

Astăzi, păcatul a trecut drept virtute…

Acuma, cum s-a ajuns aici? Sigur că sunt multe profeții și așa mai departe. Dar principala cauză este că păcatul trece drept virtute. Deci tot ceea ce este rușinos, tot ceea ce Părinții noștri, Sfânta Scriptură și Sfinții l-au blamat, au spus că nu-i bine, toate astea se fac astăzi. Și mai ales se fac pe față, se promovează, da, că așa este bine. Deci dacă furi, ferească Dumnezeu, ești șmecher. Dacă curvești, vă rog să mă iertați, ești bărbat sau așa mai departe.

Deci totul se face la liber și este o desfrânare civilizațională. Eh, dacă păcatul trece drept virtute, înseamnă că oamenii nu mai pot să asculte de vorbă bună și nu se mai pot întoarce pentru că sistemul lor de valori este total răsturnat. Ei, și atunci dacă nu se mai poate cu buna, cu înțelesul, atunci se va face prin forță. 

Dumnezeu este activ în cotidian pentru a trezi nesimțirea planetară

Deci va interveni și intervine după cum vedeți foarte dinamic în istorie. Bineînțeles, prin intermediul diferitelor forțe mai mult sau mai puțin locale sau naționale sau chiar transnaționale astfel încât să-i întoarcă pe oameni de la această orientare foarte greșită prin care, cum spuneam, păcatul trece drept virtute.

Și oamenii au prins o viteză foarte mare pe tema asta. Deci nici măcar nu se mai gândesc, nu mai iau seama nici la Dumnezeu, nici la virtute, nici la ceea ce este de bun-simț. Astăzi trăim o nesimțire civilizațională, o nesimțire planetară în care fiecare apare și vorbește și spune orice dorește. Nu se gândește întâi: „Doamne, ajută-mă pe mine, luminează-mă pe mine, oare îi folosesc pe ceilalți?” Nu. Fiecare spune astfel încât să impresioneze. 

Eh, și asta provine din faptul că oamenii, mai demult, nu foarte demult, se luptau cu Dumnezeu, făceau aceste păcate și atunci copiii lor, la rândul lor au învățat și mai mult, pentru că părinții nu aveau ce să-i învețe decât păcatul pe care-l făceau. Înțelegeți? Deci e vorba de o reacție în lanț. 

Definirea păcatului 

Și păcatul, după cum știți, este plăcere, pentru că țelul omului este perfecțiunea personală veșnică și omul se îndreaptă către acest țel și-și urmează calea. Eh, la un moment dat, apare un centru ca o forță magnetică ce îl atrage pe om în direcția respectivă. Această forță de distorsiune, această forță care îl atrage pe om și-l deviază de la scopul său, de la îndumnezeire, este simțită de către creier ca plăcere. Păcatul este plăcere, asta este păcatul.

Devierea de la țelul adevărat al omului

Omul simțind această mare plăcere în creier, i se întunecă mintea pentru că se depărtează de la lumina țelului său, de la lumina perfecțiunii personale veșnice. Atunci, omul se întunecă și face lucruri cu totul și cu totul nepermise că ceilalți zic – „Doamne, dar cum a putut respectivul să facă așa sau cum de spune așa ceva?”. Înțelegeți? La asta mă refer și pe plan local, în familie, în obște, în cercul de prieteni și pe plan național sau transnațional, în politică, ferească Dumnezeu! Înțelegeți? 

Pocăința – ieșirea din patimi

Deci există această lege implacabilă a păcatului care îl duce pe om, îl trage pe om în direcția respectivă și îl ține lipit acolo. Asta e patima. 

Eh, e nevoie de o durere analoagă și de sens contrar ca să iasă omul de acolo. Această durere analoagă și de sens contrar este generată prin pocăința omului. Eh, dar dacă omul nu se pocăiește…!

Sau este generată prin spovedanie. Pentru că în clipa în care te spovedești e o durere. Mergi acolo și spui la preot „părinte, vă rog frumos să mă iertați, am greșit!”. 

Unde duce lipsa pocăinței prin spovedanie

Eh, dacă oamenii de astăzi și mai ales cei care au multă putere și influență nu se pocăiesc, nu se spovedesc, toată această plăcere imensă se adună, se adună, se adună și la un moment dat trebuie plătită conform legii duhovnicești. Înțelegeți?

Din cauza asta izbucnesc aceste războaie întâi de toate pe plan local, adică certuri și așa mai departe și pot să fie și pe plan foarte mare, foarte întins. De aceea, trebuie să știți că sunt foarte puține șansele ca să se redreseze situația amiabil, adică asta necesită pocăință și de unde pocăință?! Sper să se pocăiască oamenii, dar nu cred.

E nevoie de curajul smereniei

Planul personal și planul comunitar

E nevoie de curajul smereniei, asta este soluția. Curajul smereniei, al despărțirii de conflict prin cruce. Adică să dăm înapoi, să ne smerim și așa mai departe. Dar de unde iubire, înțelegeți?

Bineînțeles, că aici trebuie făcută deosebirea dintre planul comunitar și planul personal. Deci dacă în planul personal totdeauna trebuie să întoarcem și celălalt obraz, când e vorba de alții care sunt agresați și li se provoacă o anumită durere în clipa respectivă spunem „stop, nu o să facem treaba asta, deci nu o să acceptăm așa ceva, nu se permite!”.

Eh, dar asta este valabil în cazul în care cineva conduce mase mari de oameni, conduce, eu știu, o firmă, o obște sau chiar o țară, structuri mari. În clipa respectivă omul trebuie să știe și să nu accepte agresiuni din partea altora dacă acestea nu sunt și bineînțeles că nu sunt în voia lui Dumnezeu. 

Dar când e vorba de plan personal, atunci spunem „te rog, să mă ierți”, întoarcem și celălalt obraz după porunca Domnului astfel încât să câștigăm pacea. Niciodată nu încercăm să câștigăm războiul decât pe plan comunitar, acolo este…

Bineînțeles că la ora asta sunt foarte mulți oameni care sunt agresivi fără motiv real și asta provine din faptul că există o mulțime de bănuieli și o mulțime de optici personale ale fiecăruia dintre noi – „că eu cred că așa mai departe”.

Efectele egoismului 

Și mai ales că privim doar din punctul nostru de vedere, deci avem niște reverberații ale egoismului nostru personal. Adică: eu vreau să-l izolez pe celălalt, vreau să-l închid pe celălalt, vreau să-l strâng de gât pe celălalt, dar în clipa în care celălalt spune „hop, dar stai puțin, dacă tu mi-ai făcut asta, să-ți fac și eu”, atunci noi ne revoltăm și spunem „nu este drept, tu trebuie să fii singurul care să sufere, eu nu”.

Bineînțeles că lucrul ăsta nu apare pe plan rațional pentru că atunci toți și-ar da seama de grozăvia a ceea ce spunem, dar în practică așa se întâmplă. Și din cauza asta vedeți că cel care are pumnul mai tare, ăla face ordinea. 

Cine învinge? 

Eh, nu trebuie făcut așa. Și de aceea, trebuie să știți că Dumnezeu nu validează lucruri de genul ăsta și din cauza asta trebuie să știți că totdeauna, totdeauna, va învinge cel care se pocăiește mai mult. Totdeauna va învinge cel care este mai aproape de Dumnezeu, mai corect, mai duhovnicesc, mai ortodox, indiferent de ce se întâmplă. Chiar dacă la un moment dat pare că nu…, el va învinge! Asta nu am spus-o eu, Sfântul Nicolae Velimirovici a spus treaba asta. 

Trebuie să știți, după cum spuneam, că dacă cel care este mai duhovnicesc învinge, înseamnă că războiul dintre oameni este ca urmare a războiului omului față de Dumnezeu, omul împotriva lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Și din cauza asta, dacă astăzi suntem o planetă războiului provine din faptul că suntem departe de Dumnezeu și numai milostivirea lui Dumnezeu, a Făcătorului reușește să calmeze puțin lucrurile. Și dă foarte mult har. 

Concluzii

Și din cauza asta, fraților, întotdeauna când o să vedeți un război trebuie să știți că cel care este mai aproape de Dumnezeu și cel care se smerește și este mai iubitor față de oameni, față de virtute, față de Dumnezeu, acela va învinge.

Cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici, câștigă cel ce se pocăiește mai mult. Și asta este valabil și în familie, este valabil și în obște, este valabil și în firmă, este valabil și pe plan național.

Deci haideți să ne pocăim, haideți să-L căutăm pe Dumnezeu, haideți să căutăm virtutea, pentru că fraților, nu înșelăm pe nimeni indiferent ce am spune, indiferent cât de grozavi ne credem!

Să ne ajute bunul Dumnezeu!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!