Avem nevoie de exemple pe drumul desăvârșirii – părintele Teologos

Sunt necesare exemple pentru a găsi desăvârșirea fericirii – să nu ne închipuim că vom putea singuri. Aceste exemple sunt, însă, cei care ne învață să credem, să gândim și să iubim mai mult prin comportamentul lor și nu atât prin cuvintele lor.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Puterea exemplului

Doamne ajută!

O să vorbesc puțin despre cum o să dobândim Harul, însă nu o să mă refer la rugăciune despre care am discutat deja, nu o să mă refer la ascultare despre care am vorbit deja – care sunt două piese de bază în procesul de dobândire a Harului – ci o să vorbesc astăzi despre un mod foarte important de a dobândi Harul: acela al exemplului. Despre puterea exemplului și despre faptul că toți suntem exemple, trebuie să știți, indiferent dacă ne convine sau nu, indiferent dacă dorim sau nu. Însă unii dintre noi sunt exemple bune, alții sunt exemple mai puțin bune. 

Exemple bune, exemple rele…

Trebuie să știți că nu trebuie să căutăm să fim exemple, dar trebuie să avem în vedere faptul că suntem exemple pentru că astfel o să fim atenți cu noi înșine și atenți cu ceilalți astfel încât să nu-i rănim. Și fiind exemple, exemplul bun este exemplul care duce pe om mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de unire, îi unește, crește dragostea în ceilalți. Pe când exemplul rău este exemplul care dezbină, omul care dezbină, care face vrajbă, care înfierbântă spiritele, care desparte, care depărtează pe om de Dumnezeu, care tulbură. 

Deci dacă vedeți pe cineva că tulbură turma Bisericii, tulbură pe oameni chiar dacă din punct de vedere logic omul respectiv poate să aibă dreptate, din punct de vedere duhovnicesc omul respectiv nu este un exemplu bun.

Acum, cum spuneam, nu trebuie să dorim să fim exemple cu toate că trebuie să dorim să fim exemple bune, pentru că de obicei, în clipa în care omul dorește să fie exemplu, asta poate să fie semn de slavă deșartă.

A fi exemplu cu adevărat exclude simțirea slavei deșarte

Altceva este exemplul după Dumnezeu și altceva este această expresie a slavei deșarte. Și asta se vede în clipa în care omul se concentrează în a plăcea celorlalți sau se concentrează în a plăcea lui Hristos și ca efect secundar al acestei purtări bineplăcute lui Hristos, devine plăcut și celorlalți. Pentru că după cum spune la Psaltire, oamenii care au încercat să placă oamenilor, Dumnezeu a risipit oasele lor. 

Ce înseamnă „a risipit oasele lor”? Nu înseamnă că Dumnezeu i-a tăiat în bucățele, ci înseamnă că oasele, adică esența existenței omului respectiv – coloana vertebrală a omului respectiv – s-a risipit. Deci dacă omul încearcă să placă oamenilor, deci încearcă să aibă peste tot prietenii și peste tot așa mai departe, o să aibă o răspândire a minții și o să fie un răspândit încât efectiv se pulverizează în aceste relații.

Viața duhovnicească – baza pentru exemple bune

Deci calea pentru a fi exemplu bun nu înseamnă să fii neapărat un diplomat, în sensul oarecum peiorativ al cuvântului, ci calea pentru a fi exemplu bun înseamnă potențarea măsurii duhovnicești a omului.

Asta este foarte important. Trebuie să ne potențăm viața duhovnicească astfel încât să fim exemplu bun. Cum spuneam – rugăciune, ascultare, post, spovedanie, toate celelalte.

Că oricum suntem exemple, trebuie să fim atenți și o să dau niște exemple de exemple nu din cărți, ci din viața mea, pe care s-a întâmplat să îi cunosc ca să vedem ce înseamnă un exemplu bun. Și ca să vedem că astăzi, din păcate, cea mai mare problemă a noastră ca societate este lipsa de exemple. 

Lipsa de exemple în societate este o mare problemă

Este lipsa se exemple, lipsa de valori autentice după care ne putem ghida, lipsa de repere luminoase către Dumnezeu, către iubire, către modul corect de a gândi – asta este foarte important – către modul corect de a iubi, către modul corect de a ne raporta la ceilalți, de a ne uni cu ceilalți. Asta este foarte important.

Deci după cum spuneam, puterea exemplului vine din puterea duhovnicească a omului, din sfințenia sa. Cu cât omul este mai sfânt cu atât exemplul lui este mai puternic. Da și trebuie să știți că au fost oameni foarte simpli – Cuviosul Ghelasie, de exemplu, sau Sfântul Moș Gheorghe Călătorul. Erau oameni foarte simpli, dar datorită faptului că au fost oameni sfinți, au fost mari exemple. Înțelegeți? 

Deci să nu scurtcircuităm acest drum pe panta slavei deșarte, ci să ne concentrăm pe noi înșine. Cel mai mare rău pe care l-a făcut comunismul în România nu a fost că i-a înfometat pe oameni. Ferească bunul Dumnezeu să revină asta, bineînțeles! Cu toate că, mă rog, e posibil să revină. 

Contextele istorice au creat sfinți

Cel mai mare rău pe care l-a făcut comunismul în România a fost distrugerea exemplelor. Comuniștii și nu numai ei, mă rog, și o perioadă puțin înainte pe vremea lui Carol II, a luat somitățile care existau în România la vremea respectivă și i-au băgat în închisori.

Aceștia s-au sfințit, s-au supra-sfințit acolo, dar noi nu mai avem astăzi sfânta tradiție, modul sfințirii, pentru că sfânta tradiție – mare atenție – nu este cumulul de cântece populare și pricesne. Sfânta tradiție este  modul sfințirii adică, stai lângă un om care s-a sfințit deja și te sfințești și tu dimpreună cu el, văzându-l cum  acționează, cum vorbește, cum mănâncă, cum doarme, cum șade, toate astea și atunci te vei sfinți și tu la rândul tău.

A sta lângă Avva…

Țin minte că m-am dus la Părintele Iosif Vatopedinul, i-am spus unui părinte cu care eram la ascultare în vremea respectivă, eram la calculatoare – care nu mai este nici el acum în mănăstire la Vatoped – și i-am spus: „părinte, ce o să-l întrebăm noi acum pe Părintele Iosif?” Și atunci mi-a spus o întâmplare de pe vremea Sfântului Antonie cel Mare în care erau trei tineri care mergeau an de an la Sfântul Antonie cel Mare. Doi întrebau în continuu, al treilea nu întreba deloc. Și după mulți ani, Sfântul Antonie cel Mare îi spune celui de-al treilea frate: „Văd că vii de mulți ani aici, dar nu întrebi nimic, de ce?”. Și spune fratele respectiv „Avva, mie mi-e de ajuns să te văd!”.

Și într-adevăr, la fel era oarecum și cu Părintele Iosif Vatopedinul deci îți este de ajuns să vezi un om duhovnicesc. Sau de exemplu pe părintele Dionisie de la Colciu. Pot să le dau numele pentru că au plecat din viața aceasta.

Un om exemplar îți inspiră curaj

Deci din cauza asta trebuie să știți că este foarte foarte important să avem exemple luminoase în viața noastră, care să ne dea curaj. Noi din cauza asta de fapt îi cinstim pe sfinți. Trebuie să știți: nu-i cinstim pe sfinți pentru ei. Sfinții sunt dumnezei după har acolo unde sunt, sunt în raiul perfecțiunii, n-au ei nevoie de slujbele noastre. 

Noi îi cinstim pe sfinți pentru noi, pentru a le mima exemplul, pentru a primi har de la ei, înțelegeți. Din cauza asta: pentru a căpăta curaj. De aceea facem slujbele sfinților. Și deci din cauza asta să știți că este foarte important și să facem slujbele și să nu uităm exemplele luminoase din viața noastră. 

Și după cum vedeți, e de ajuns un om plin de har, cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, este de ajuns un om plin de har ca să influențeze o întreagă comunitate. Deci un singur om e de ajuns. 

Un om poate influența o comunitate 

Vă spun o întâmplare pe tema asta. Într-o episcopie mare aici, în Grecia, Episcopia Edessei, nu ploua. Era o secetă cumplită și mitropolitul face procesiuni, litanii, rugăciuni una alta și nimic. Seceta se prelungește, animalele încep să moară, deci lucrurile erau foarte grave, nu așa că stai să vezi. Și în disperare de cauză, mitropolitul trimite o enciclică, o circulară pentru cine nu știe ce înseamnă o enciclică, o scrisoare din partea sa – toată mitropolia o să facă post negru trei zile și ne rugăm la Dumnezeu, poate că se întâmplă ceva. Și într-adevăr, după trei zile, primește descoperire de la Dumnezeu, mitropolitul, că până când nu se roagă cutare tăietor din marginea orașului, nu o să cadă picătură de ploaie pe pământ. Da…

A doua zi dimineață, toți cu mic cu mare, cu alai, cu oficialități, cu toate astea, cu diaconi, cu cădelnițe, se duc la baracă la tăietorul respectiv. Ajung acolo, bat la ușă, ăsta iese afară, îi cade falca bineînțeles când îi vede pe toți acolo. „Doamne ajută! Doamne ajută!”. Zice mitropolitul: „să te rogi să plouă!” 

„O, Doamne ferește! Binecuvântați, Înaltpreasfinția voastră, cum să mă rog eu să plouă?”

„Te rog eu, îți dau poruncă să te rogi să plouă!” 

„Vai, sărut-mâna, Înaltpreasfinția voastră, cum să mă rog eu să plouă?”

„Uite, care-i treaba, am primit descoperire de la Dumnezeu, îți dau poruncă să te rogi să plouă.”

Ăsta când a auzit treaba asta s-a înfricat omul și s-a rugat și bineînțeles în jumate de oră, se adună nori, începe să plouă cu găleata, toți zic „Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește”.

Un om care s-a lăsat în voia lui Dumnezeu

Îi spune mitropolitul: „care e lucrarea ta?” Și el zice: „Binecuvântați Înaltpreasfinția voastră, sunt tăietor de lemne.” „Nu, n-ai înțeles. Ce lucrezi tu?” „Păi, Înaltpreasfinția voastră, eu tai lemne.” „Uite, care e treaba, frate, de dimineața până seara îmi spui ce faci!”

Ăsta zice: „Păi, dimineața, dacă e vreme frumoasă mă duc la pădure, tai lemne cât pot și eu, îmi iau în spate cât pot și eu, mă duc și eu cu ele la piață, vând cât pot, banii pe care îi iau de acolo, îmi iau de mâncare pe ziua aia și restul dau la săraci”. 

Atunci, mitropolitul a spus: „aha, aha”. De ce? Pentru că tăietorul de lemne nu păstra nimic pentru a doua zi. Tăietorul de lemne se lăsase total în mâinile lui Dumnezeu. Total. Dacă ploua, dacă era vreme urâtă, ăsta nu mai putea merge la pădure, să taie lemnele, deci făcea foamea. Înțelegeți?

Dumnezeu activ în cotidian 

Și a zis Dumnezeu – uite, care-i treaba, ăsta e omul meu, până el nu dă verde, pe Mine nu mă interesează de voi. Înțelegeți? Puteți să faceți ce vreți. Dacă el zice așa, ok. Dacă el semnează, dăm ploaie, dacă nu, nu.

Vedeți? Deci puterea exemplului ce înseamnă! Deci un om e de ajuns să schimbe toată… de fapt a fost o întreagă mitropolie, da. 

În cazul nostru este foarte important dincolo de această lăsare totală în voia lui Dumnezeu, este foarte foarte important să învățăm și un alt lucru. Și o să vă spun ceea ce am învățat și mulți spun, mă rog, că mă ocup demult de calculatoare și toate astea. Ceea ce m-a învățat pe mine un om și până acum țin minte și Dumnezeu să-l binecuvânteze acolo unde e.

Copiii sunt sensibili la exemple din jur

Am avut calculator de foarte mic copil, nici nu mai țin minte ce vârstă aveam, în orice caz cred că era încă pe vremea comunismului. Avusesem un prieten de familie care migrase în Germania, în RFG cum era pe vremea respectivă, omul era electrician, o întreagă poveste. Voia să ne trimită ceva, ce să ne trimită? Ne-a trimis un calculator. Noi nu prea știam, bun, da, ok, sigur, dar ce facem cu el? Ne uitam la el, se uita și el la noi. Părinții mei, Dumnezeu să-i binecuvânteze nu erau niște oameni foarte foarte foarte săraci, dar nici oameni avuți nu eram, nu eram o familie așa…

„Bun, trebuie să găsim un meditator, trebuie să găsim pe cineva care să te învețe.”

Ei, și în orașul în care locuiam, mai ales pe vremea comunismului, era centrul de calcul și acolo au căutat pe cineva care să știe să programeze calculatorul pe care îl aveam. Eu aveam un Commodore 64, nu știu dacă ați auzit de el. În orice caz, un calculator care pe vremea respectivă era bun și nu era în pleiada sau, să zic așa, în grupul calculatoarelor românești, compatibile cu Sinclair Spectrum și cu toate astea.

Dar având acest calculator mai bun decât ceea ce exista la ora respectivă în România, era foarte greu să găsească pe cineva. Eh, și întrebând, la centrul de calcul din orașul respectiv au găsit un hacker. Da…

„Te învăț cum să gândești” 

Bun, s-au înțeles cu el, a venit omul acasă la noi și mi-a spus în felul următor. Primul lucru pe care mi l-a spus și asta m-a marcat toată viața mea și eu vă dau ca să-l aveți ca și moștenire. Da. Mi-a spus: „Uite, care-i treaba, eu nu sunt profesor de informatică. Eu nu pot să te învăț informatică. Eu o să te învăț cum gândesc eu.”

Da. Și atunci, Francisc, Dumnezeu să-l binecuvânteze, a început să mă învețe cum gândește un hacker. Bineînțeles am dat la o parte programul, nu știu, mă rog, eram în direct cu mașina, în limbaj de asamblare și așa mai departe. 

Puterea exemplului bun stă în a te învăța să gândești corect

Ceea ce vreau să remarc din toată această întâmplare este faptul că un exemplu adevărat îl învață pe celălalt cum să gândească corect. Asta este foarte important! Nu este atât de important – fă aia, fă aia, fă aia. Zice – uite care-i treaba, te învăț cum gândesc eu! Da.

Gândirea bună se poate învăța și în școală

Și țin minte de cineva de la MIT (Massachusetts Institute of Technology). Poate că știți la ce mă refer. O facultate  prestigioasă din Statele Unite și în domeniul high-tech, în domeniul tehnic, care la un moment dat a spus… Deci el deschisese o firmă, un start-up foarte bun exact în domeniul pe care îl făcuse la facultate și întrebat fiind – „cât folosești tu din facultate în firma ta acum?” – a spus – „nimic”.

Și atunci a spus – „stai puțin, ai făcut degeaba facultatea”. Zice: „nu, n-am făcut degeaba facultatea. În facultate am învățat cum să gândesc.” Înțelegeți?

Ăsta este un lucru foarte important care trebuie învățat de la exemple și în clipa în care suntem noi exemple, să fim foarte atenți să îi învățăm pe ceilalți modul corect de a gândi. Și modul corect de a gândi, nu prin presiune, adică nu presăm pe copiii noștri, pe subalternii noștri, pe ucenicii noștri mai mult decât pot duce. Nu e asta calea. Calea este calea iubirii. Dumnezeu, iubire este! Înțelegeți? Da.

Exemplul iubirii

 Un alt exemplu pe care trebuie să îl știm este exemplul iubirii și o iubire necondiționată dincolo de orice hai, să zic, așa, de orice bariere sociale. Bineînțeles că asta nu înseamnă că de dragul iubirii o să călcăm în picioare iubirea, adică de dragul unei părute griji față de celălalt, ne încărcăm cu păcate. Nu, nici vorbă. Ăsta nu este un exemplu bun, este un exemplu foarte rău. 

Totdeauna omul trebuie să fie demn, trebuie să fie virtuos pentru că după cum spuneam, numai virtutea face un exemplu bun. Dar pentru iubirea cea adevărată, va trebui să trecem peste tot. 

Și aici o să dau două exemple. Unul din școală și celălalt din mănăstire, pentru că avem o audiență și dintre mireni și dintre monahi, fețe bisericești. 

Prima oră de fizică

Cel din școală – eu, după cum vedeți, nu sunt nici un monah bun, n-am fost nici un elev bun și nici un student bun, dar am nimerit, Maica Domnului așa a îngăduit, la un liceu foarte foarte bun de mate-fizică. Și mai ales, am nimerit în clasa A, mă rog, o întreagă poveste, din greșeală sau…mă rog… Și toți ne fericeau că o să facem fizică cu domn profesor Mateș. Da. Noi nu știam cine este domn profesor Mateș. În orice caz, la prima oră de fizică, ne-am dus în laboratorul de fizică și făceam iadul pe pământ acolo – hărmălaie, scandal, festival și toate alea. 

Când eram în lab, la un moment dat, în toată această hărmălaie intră înăuntru un bătrân cu părul dat pe spate, îmbrăcat într-un trench, foarte simplu, semăna cu Einstein, să știți.

Intră în clasă, nu se uită la noi, nu ne face observație, merge și se duce la tabla curată și în tot vacarmul ăla, scrie pe tablă într-un colț: Mateș Teofil. Da, era numele lui.

Un profesor cu ochii plini de iubire pentru elevii săi…

Și se pune la catedră. Și se uită la noi și începe să zâmbească cu o dragoste de nedescris, o dragoste foarte foarte paternă. De fapt, noi, după aceea, îi spuneam „uți” „Uți” în sârbă înseamnă bunic. Da, pentru că domn profesor Mateș era de origine sârbă. 

Și se uita la noi cu foarte multă dragoste și noi începeam încet – încet să ne simțim de iubirea asta copleșitoare care venea de la domn profesor care nu ne cunoștea. Și după vreo 15 minute, 20 de minute, ceva de genul ăsta, ne-am liniștit toți și a fost o secundă în care dacă cineva scăpa un ac pe jos se auzea. Și în liniștea aia adâncă, se întoarce domn profesor la tablă și se uită la numele său ca și cum se uită la ceva așa foarte caraghios – „Asta sunt eu. Anul acesta o să facem fizică împreună”.

Puterea iubirii tale îl îmbunează pe cel din fața ta

Deci cu dragostea sa, cu răbdarea sa, cu smerenia sa, pentru că omul era, cum să spun, deci în fiecare an, din elevii lui mergeau la olimpiadă pe țară, bine, eu nu era cazul, dar vreau să spun că era un profesor foarte titrat și mai ales că preda toată lecția din cap. Adică nu se punea problema să se uite, să bâjbâie sau așa mai departe, nici vorbă de așa ceva. Și noi eram niște mucoși de-a 9-a și da… 

Eh, după cum vedeți, iubirea întotdeauna învinge, întotdeauna învinge și-l înmoaie pe celălalt. Trebuie să știți că uneori poate ca celălalt să fie dur, să fie așa mai departe, dar cu rugăciune și cu iubire întotdeauna să-l învingem, niciodată cu duritate. 

Exemple din mănăstire

Am spus că vă spun și una din viața mănăstirească. Da. Am spus înainte de un părinte care acum nu mai e la mănăstirea unde am fost și eu și cu părintele acesta eram la ascultare, la calculatoare.

Pe vremea respectivă, lucrurile erau foarte simple, în urmă cu vreo 20 și ceva de ani și era editura împreună cu calculatoarele. Erau cam una și aceeași. Nu exista nici rețea, nici USB-uri și noi lucram la o carte a părintelui Iosif Vatopedinul, numită „Cateheze vatopedine” care pentru Părintele Iosif era foarte importantă și într-adevăr era foarte importantă. El o socotea testamentul lui duhovnicesc față de obște.

Și după nu știu cât timp pe calculatoarele din vremea respectivă, vă dați seama, care erau niște calculatoare foarte lente, într-un final, după luni de zile, am ajuns să terminăm, să fim spre final cu cartea, aproape gata. Și ca să o tipărim – v-am spus că nu exista rețea – ce făceam? Calculatoarele erau cu carcasa scoasă, închideam calculatorul, scoteam un hard disk dintr-un calculator, îl puneam la calculatorul cu imprimanta, conectam, porneam calculatorul respectiv, luam fișierul de pe hard disk-ul ăsta și îl tipăream la imprimanta respectivă. O întreagă poveste.

Începutul descoperirii puterii exemplului…

Eh, și părintele respective îmi spune: „uite, care-i treaba, eu plec acum – era seara târziu – eu plec”, zice „tipărește, te rog frumos, o ciornă să vedem”. Și eu închid calculatoarele, iau hard disk-ul de la calculatorul unde se făcea tehnoredactarea, pun la calculatorul unde este imprimanta și bineînțeles că trebuia pus și îl pusesem pe carcasă și când pornesc calculatorul, hard disk-ul face contact cu carcasa metalică  a calculatorului și iese un fum, fraților,… psss, aaa. Zic – O, Maica lui Dumnezeu! 

Închid calculatorul, încerc să văd, pun în celălalt calculator, încerc să văd dacă îl găsește hard disk-ul. Nici vorbă, ieșise fum din el și la propriu și la figurat, adică era mort hard-ul. Și… ce fac, ce fac, ce fac, Maica lui Dumnezeu, ce fac eu acum? 

Înfrânarea neliniștii

A doua zi dimineață, mă duc la slujbă – era într-un paraclis al Sfântului Dumitru, protectorul Schitului Lacu și mă duc și mă împărtășesc chiar de la părintele respectiv. 

Îl aștept după Liturghie și după Liturghie, iese afară și-i spun – „părinte, vă rog să mă iertați, am ars hard-ul!”. În clipa respectivă nu s-a mișcat niciun mușchi pe fața lui, nimic, a zâmbit ușor și a spus – „Nu contează. Nu contează.” Și s-a dus așa, încet-încet către chilie. 

Zic eu: „Băi, ce fac eu acum?” Și în continuu, în continuu, în continuu, îi spuneam – „părinte, vă rog frumos să mă iertați, dar n-am vrut, dar n-a fost în intenția mea, dar nu mai fac, dar…” În continuu, în continuu, în continuu. El nu spunea nimic. 

O treaptă mai sus

După nu știu cât timp de presiuni, cum să spun, de pocăință din partea mea, îmi spune: „Știi, la noi este un obicei: când facem o pagubă, mergem și spunem la părintele stareț”. Zic: „uau, Maica lui Dumnezeu, ce fac eu acum?” Nota bene că eram doar venit în mănăstire, deci eram, cum se spune în Sfântul Munte, cu pantaloni, deci nici măcar nu aveam rasă, nu aveam nimic. Da.

Bun, mă duc cu părintele respectiv la Părintele Stareț. Intră părintele înainte și spune, face un semn, îl atenționează pe Părintele Stareț că eu sunt oaia neagră. Intru înăuntru și Părintele Stareț zice: „vino încoa”.

Mă duc și aștept muștruluiala și când colo Părintele Stareț bagă mâna în sertar, scoate niște bomboane și zice: „ia, uite, aici! ia de aici! nu-ți fă probleme!” Da. 

„Să nu plângi după laptele vărsat!”

Și a fost și mai și pentru mine, așa o situație și mai jenantă. Am luat bomboanele bineînțeles, că erau binecuvântate de Părintele Stareț și m-am dus. Și iarăși m-am ținut de părintele respectiv și am spus: „Părinte, vă rog să mă iertați. Da, nu am vrut, dar…” 

Și după nu știu cât timp, îmi spune iarăși: „Știi, la noi în Cipru – părintele e din Cipru – este un proverb: să nu plângi pentru laptele vărsat”. Bun, gata! Ce să fac? Am tăcut, dar nu mă simțeam bine, nu… 

Un deznodământ plin de învățăminte

În orice caz, mulțumesc la Maica Domnului și la Sfântul Mina, într-un final găsim o dischetă pe care era o copie de siguranță. Pentru cine nu știe, dischetele erau niște mijloace de stocare antice, notorii prin siguranța lor scăzută, adică nu erau foarte bune. Deci nu mai știai dacă în câteva zile mai citești ceva ce ai scris pe discheta respectivă. Hai, că nu în câteva zile, dar în câteva luni posibil să… da… 

Eh, și găsesc discheta asta, o bag în calculator și reușim să extragem fișierul de acolo. O bucurie imensă pe noi. Se pierduse ceva insignifiant, deci nu era nicio problemă și atunci părintele respectiv îmi spune: „Știi, dacă n-aș fi găsit, cred că aș fi înnebunit”. Da. 

Și iubirea a învins…

Deci părintele respectiv, din dragoste față de mine, nu și-a exteriorizat tot războiul intern foarte mare pe care îl avusese. Pentru că el lucrase într-adevăr foarte mult, luni de zile, migălos. Tehnoredactarea era într-un program care este foarte bun din punct de vedere al tipăririi, Quark Express se numește, dar mai ales pe vremea respectivă, culegerea textului în Quark era o treabă de chinez bătrân. Și mai ales vorbim de greaca veche. Mă rog, o greacă politonică. O întreagă poveste. În orice caz, fraților, luați-o de bună că a fost un chin pentru părintele respectiv să culeagă tot textul respectiv. 

Și deci pentru mine a fost un exemplu extraordinar asta, pentru că a fost o aplicare practică a iubirii. Da. 

Fapta este întotdeauna deasupra cuvântului

Asta este foarte important, foarte important pentru că altfel, numai cu cuvintele, trebuie să știți că oamenii nu ascultă de cuvinte. Oamenii întotdeauna se uită la faptele noastre și doar dacă suntem validați, ne validează Dumnezeu pentru comportamentul nostru atunci ne validează Dumnezeu și pentru faptele noastre. 

Și din cauza asta, totdeauna când ne mustră conștiința pentru ceva sau credem că nu am făcut ceva bine, să ne cerem iertare totdeauna! Totdeauna să fim demni, să fim drepți! Este foarte important! Să nu dăm înapoi de la virtute! Da.

Profesorul de matematică

Și acum dacă tot am vorbit de profesori, să vă spun și de un alt profesor de matematică. Era și directorul școlii. Omul era un geniu. Și de la el mergeau la olimpiade cu premii și pe țară și internațional. Bine, nu vă gândiți că… eu vedeți că sunt așa mai cum nu trebuie. Și era de o autoritate de necontestat domn profesor de matematică. Era și directorul liceului de matematică-fizică și chiar când am intrat noi într-a 9-a, se inaugurase lab-ul de mate-info/matematică-informatică. 

Era un amfiteatru, jos la baza amfiteatrului erau niște balustrade de lemn, cu oglinzi în față și niște stinghii subțiri de lemn, în față, decorativ, ca să arate frumos. 

Bun și intrăm și noi clasa A, prima clasă, la prima oră inaugurală în lab-ul de mate-info. Când intrăm, unul dintre noi se suie cu fundul pe balustrada asta și își încolăcește picioarele după stinghiile alea și dădea și cu bocancii în oglinzi. Bineînțeles că murdărise totul, putea să spargă oglinzile, să rupă stinghiile, toate astea. În situația asta întră domn director înăuntru și îl vede. 

Vede și ăsta că fusese văzut, dar faptul fusese consumat, ăsta sare jos și domn director îi dă o palmă peste spate. Zice: „Nu-ți e rușine! Atâția oameni au muncit aici, atâția ani și tu vrei să spargi totul într-o clipă?” Dar fratele respectiv zâmbea, ce să… 

Pocăința îmbracă omul în noblețe

Asta a fost în clasa a 9-a. În clasa a 12-a, ora festivă, ultima oră, da. Și vine domn director îmbrăcat, fraților, când l-am văzut, la 14 ace, parcă venise la nuntă. Era îmbrăcat impecabil. Și nu se pune la catedră, stă în fața noastră și spune: „Aș dori să-mi cer iertare de la… spune numele, pentru că în clasa a 9-a, i-am dat o palmă peste spate. Nu a fost corect din partea mea.”

Asta a fost pentru noi mai mult decât speech-urile de rămas bun și de… 

A fi un exemplu înseamnă a fi om demn

Și întotdeauna trebuie să știți că puterea exemplului și puterea demnității rămâne, are reverberații în timp pentru că este un val foarte mare de iubire în clipa în care avem un exemplu bun. Și trebuie să știți că cea mai mare frumusețe și bucurie a Raiului este bucuria exemplului bun, bucuria persoanei desăvârșite a celuilalt, în noi. Asta este foarte important. Să nu uităm că ăsta este Raiul și din cauza asta dacă dorim să ajungem în Rai și vom ajunge în Rai în clipa în care vom fi și noi la rândul nostru exemple bune. 

Trebuie să știți că această stare se potențează enorm și după moarte chiar dacă nu mai este nevoie de răbdare sau chiar de smerenie. Smerenia se continuă și după moarte, știți. Și chiar se potențează foarte mult.

Starea din viață se potențează după moarte

Moaștele ca semn al sfințeniei

Chiar să vă spun un caz aici, într-un schit anume, n-are importanță unde, la Sfânta Ana Mică, în Sfântul Munte. Era un părinte care avea o chilie și dorea să-și extindă în pădure, în pustie proprietatea dacă doriți, grădina și la un moment dat, cum înainta așa în pădure, a căutat loc de apă și a găsit un loc. Credea el că o să dea de apă, a săpat și a găsit fraților niște moaște… cum scrie la Pateric. Efectiv, cu mireasmă, galbene, cu semne de nestricăciune, tot ce vă puteți imagina și chiar depășește imaginația fiecăruia dintre noi. Bineînțeles, erau moaște întregi, toate astea… 

Și omul impresionat de descoperirea asta vrea să meargă să spună în schit, să de anunțul, dar pentru că deja se înserase, spune, bun, ok, mă duc la chilie, fac canonul, mă culc și mâine dimineață mă duc să anunț marea veste în schit. 

Și în noaptea respectivă, înainte să meargă, îl visează pe sfântul respectiv care apare cu o mină așa foarte fioroasă și-i spune: „auzi, știi tu, care-i treaba? noi doi nu ne-am sfințit împreună ca să ai tu binecuvântare să spui tu unde-s moaștele mele!” 

Da și părintele respectiv ne-a povestit toată întâmplarea în afară de loc și nici până astăzi nu se știe unde-i locul respectiv. Și până astăzi moaștele sunt acolo. 

Înțelegeți? Smerenia rămâne și după moarte și acest exemplu al smereniei este fenomenal pentru noi. Vedeți, așa a rânduit bunul Dumnezeu să fie, este mult mai folositor decât de exemplu dacă am avea niște moaște. 

Smerenia sfinților

Și iarăși, la un moment dat, mergeau niște părinți prin Sfântul Munte și cum mergeau prin zona muntoasă  a pustiei Athonului, la un moment dat găsesc o peșteră, de fapt din peștera respectivă ieșea un foarte puternic miros de moaște, o foarte puternică mireasmă și intră înăuntru, înaintează și văd tot așa niște moaște incorupte, întregi, ale trei mari sfinți. 

Impresionați de tot lucrul ăsta s-au cucerit toți, bineînțeles, doresc să iasă și doreau să spună toată această întâmplare și când au ieșit îi găsesc în fața lor pe cei trei sfinți. La intrarea peșterii, înainte să iasă din peșteră. Și spun cei trei sfinți – „uite, care-i treaba, vă rugăm frumos să ne lăsați să ne odihnim până la a doua venire, aici în peșteră”. 

La fel și în acest caz, cei care au găsit moaștele ne-au spus povestea după cum se și vede, dar nu ne-au spus locul. Și până astăzi, există aceste moaște care sunt acolo și sunt și altele care sunt. Și eu cunosc niște cazuri de genul ăsta, dar pentru că sunt niște cazuri destul de personale ar fi bine să nu le amintesc. 

Concluzii

Deci vreau să spun, fraților, că exemplele de la Dumnezeu, exemplele oamenilor virtuoși sunt ca și stelele pe cer. Deci din cauza asta, fraților, ca să fim exemple altora trebuie întâi de toate să ne curățim pe noi, asta avem de făcut.

După asta, Dumnezeu ne va scoate ca exemple, fără să căutăm noi foarte mult. Noi doar să răspundem cererilor. Înțelegeți? Deci să căutăm să fim exemple prin creșterea virtuții noastre și nu prin scurtcircuitarea căii ăsteia legale, tradiționale, că dacă o scurtcircuităm, asta este slava deșartă și atunci oamenii își dau seama. Nu poți să-i înșeli pe toți tot timpul. Uneori, poți să-i înșeli pe unii pentru un timp scurt, dar nu să țină așa mult… Nu ne validează pentru că nu ne validează Dumnezeu. 

Deci din cauza asta asta fraților, să fim mai aproape de Dumnezeu, să avem conștiința că oricum suntem exemple bune sau rele, să avem răspunderea acestei conștiințe, răspunderea faptului că suntem exemple și să ne purtăm la înălțimea așteptărilor. Nu vom putea, dar să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute și Dumnezeu ne va da victoria. 

Să ne ajute bunul Dumnezeu, să fim exemplu!

Doamne ajută!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați