Despre judecată, dependența de duhovnic – părintele Pimen Vlad
20 ianuarie 2022
Acesta este Novak Djokovic!
22 ianuarie 2022
Vedeți mai jos câteva întrebări ale unui ucenic legate de cum trebuie să ne comportăm în clipa în care noi sau alții greșesc și răspunsurile pline de discernământ ale Sfântului Varsanufie – unul dintre cei mai înțelepți sfinți din istoria omenirii.
Întrebare: E bine cum învățați, ca omul să se învinovățească în toate pe sine. Dar dacă sunt învinovățit de cineva ca unul ce aș fi greşit împotriva lui, iar eu nu mă știu să fi greşit ce să fac? Căci dacă voiesc să mă osândesc pe mine însumi mă aflu întărindu-l în supărarea lui împotriva mea, ca şi când ar fi adevărată greșeala mea împotriva lui. Iar dacă, dimpotrivă, voiesc să mă apăr, spunându-i că lucrul nu stă aşa, mă aflu îndreptățindu-mă pe mine. Şi atunci cum mai iau asupra mea defăimarea? Luminează-mă, Părinte sfinte, ce trebuie să fac ?
Răspuns: Întâi ocărăște-te pe tine în inima ta şi pune-i metanie aceluia, zicând: „Iartă-mă pentru Domnul!” Apoi cu smerenie, nu ca şi când ai voi să te îndreptățești, ci ca să-l tămăduiești pe acela şi ca să depărtezi de la el bănuiala asupra ta, spune-i: „Părinte, nu mă știu pe mine să fi voit să te supăr în ceva, sau să fi greşit împotriva ta. Deci nu mai fi supărat pe mine”. Iar dacă nu se încredințează nici aşa spune-i: ,,Am greşit, iartă-mă!”
Mai ușor înmoi inima cuiva faţă de tine, recunoscându-te vinovat, chiar dacă nu ești. Iar tu vei spori făcând aceasta fără să te ştii vinovat. Apoi vei adăuga la aceasta bună conștiință şi mulțumirea de a-l vedea pe acela cu inima înmuiată. Bunătatea biruiește până la urmă răutatea, sau comuniunea, răceala singurătății egoiste.
Întrebare: Dar de greșesc împotriva lui şi el, auzind, se supără, oare e bine să ascund adevărul, ca să vindec supărarea lui? Sau să-i mărturisesc, greșeala şi să-i cer iertare?
Răspuns: De afli în mod sigur şi ştii că lucrul va veni la cercetare şi se va da pe faţă, spune-i adevărul şi cere-i iertare. Căci de minți mai departe, îl înfurii şi mai tare. Dar de n-a aflat şi nici nu se va cerceta acest lucru, nu e rău să taci şi să nu dai loc supărării. Căci Samuil proorocul când a fost trimis să ungă pe David ca rege, s-a pregătit prin jertfă adusă lui Dumnezeu, temându-se să nu afle Saul aceasta. Şi i-a spus Dumnezeu: ,,Ia cu tine o junincă şi de te va întreba Saul: ce-ai venit să faci?, spune-i : ,,Am venit să jertfesc Domnului” (I Imp. 16, 2-3). Şi aşa ascunzând regelui un lucru care l-ar fi dus la mânie, i l-a spus numai pe celălalt. Deci ascunde şi tu lucrul care supără. Şi cu vremea va trece.
Întrebare: Dacă e vădit că n-am greşit eu cuiva, dar mi s-a greşit de către el, cum pot să mă învinovăţesc pe mine însumi ? De pildă, călătorind undeva, mă întâmpină cineva pe care nu l-am cunoscut niciodată, şi fără să spună nimic, mă lovește fără motiv. Cum pot să mă învinovăţesc pe mine însumi de aceasta ?
Răspuns: Poți să-ți spui: „Am greşit pornind pe acest drum. Căci de n-aș fi pornit pe el nu m-aș fi întâlnit cu acest om şi nu m-ar fi lovit”. Vezi că poți să iei şi în acest caz vina asupra ta?
Întrebare: Dacă nu-mi văd limpede păcatul şi nu mi se pare drept să mă învinovăţesc pe mine însumi, ce să fac ?
Răspuns: Spune: „Că am păcătuit e neîndoielnic. Dar păcatul meu s-a ascuns acum de la mine”. Aceasta e încă o învinovățire de sine.
Bazat pe Sfinții Varsanufie și Ioan
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comment
Doamne ajuta, parinte.
Am o mare nelamurire in privinta invinovatirii de sine. E de fapt tema vietii mele. M-am nascut ca unic copil intr-o familie cu tatal bolnav de manie si iritabilitate. De copil, izbucnea din orice. Isi descarca nervii pe mine, de fata cu oricine (familie, straini), dar de cele mai multe ori pe ascuns, fiindca dorea ca ceilalti sa il vada ca cetatean model. Aceasta a fost experienta copilariei mele, tatal meu avea izbucniri zilnice! Am abordat diverse tehnici ca sa supravietuiesc, dar cert e ca am intrat bolnava in lumea adultilor. Port diverse masti pentru a nu lasa aceste rani la iveala. Sunt de 11 ani aproape de Dumnezeu si, desi traiesc cam ca o pustnica, si iata, am 49 de ani, totusi realizez ca este posibil ca niciodata sa nu ma vindec de durerea trecutului si niciodata, in aceasta viata, personalitatea mea sa nu fie vindecata. Am ramas cu complexe mari de inferioritate, cu frici enorme, cu preferinta singuratatii si cu o vina ingriozitoare, aproape palpabila, in prezenta parintilor mei. Copil fiind, ma simteam vinovata ca m-am nascut, ca traiesc, ca sunt printre ei si ii stric bucuria si linistea tatalui meu. Aceasta vina se extinde si in alte domenii, si in alte relatii, si multi oameni au profitat si profita de implicarea mea, de ajutorul si oferta mea, care la baza au o vina bolnava.
In aceste conditii, cum as putea eu sa ma invinovatesc pe mine, in relatie strict fata de parintii mei, in certurile si interactiunile dintre noi? Evident ca relatia mea cu parintii mei nu este buna deloc, e tensionata si acum, anormala. Cum pot sa ma invinovatesc eu pe mine, cand simt ca asta ma prabuseste, ma distruge ca fiinta? Si cum sa scap de gandul de a-i invinovati in continuu pe ei? Am incercat in nenumarate moduri sa ii iert, duhovnicii m-au ajutat si s-au straduit, am avut cateodata impresia ca i-am iertat, insa intotdeauna trecutul revine. Si trecutul revine ori de cate ori ma intalnesc cu ei. Deci cum sa ma invinovatesc pe mine, in aceasta situatie?
De fapt pendulesc intre:
– gandul ca sunt o sclifosita alintata care a primit totul si nu e capabila sa aprecieze ce au facut parintii pentru ea, ca nu am trait nicio trauma ci doar ma alint,
– si gandul ca ce am trait este intr-adevar o trauma si ca asta, vreau nu vreau, imi afecteaza si imi va afecta toata viata.
Cum isi are locul invinovatirea de sine in cazul meu, cand asta ma rapune?
Complexele de inferioritate se vindecă în clipa în care omul se predă în mâinile lui Dumnezeu. Se aruncă, prin rugăciune și lepădarea de lume (de sistemul de valori al acesteia) în îmbrățișarea iubitoare veșnică a lui Dumnezeu. Sub acoperământul acestei iubiri materne, ca sub aripile unei cloști omul este smerit și fericit. La lumina harului lui Dumnezeu își vede neputința sa și atunci se poate și învinovăți că nu este bun de nimic – însă niciodată nu trebuie să-și piardă nădejdea pentru că știe și simte pe Dumnezeu Tatăl cel absolut iubitor și atotputernic.
Mihaela a scris exact(cu diferente de câteva detalii)ceea ce port și eu în suflet și mă tot gândeam să vă spun sau nu și sfv.Eu am o continuare a problemei dar nu își poate avea loc în comentariu.Poate îi va veni vremea pe mail.Multumesc și mă voi folosi și eu de sfatul dat mai sus.Iertati,binecuvântați.