Am selectat pentru dumneavoastră citatele și îndemnurile duhovnicești din articolele și clipurile publicate pe site-ul O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte, de la sărbătoarea Crăciunului și până în cursul acestei săptămâni. Astfel, vă invităm să reveniți asupra unora dintre articole și clipuri și să redescoperiți noi și noi înțelesuri.
Sub fiecare citat aveți și previzualizarea articolului din care a fost luat.
Dacă faceți click/tap pe previzualizare, veți naviga la articolul sursă. Ca și până acum, comentariile voastre sunt binevenite!
Răspândiți dragostea!
Lectură și vizionare plăcută!
(podcasturile și transcripturile sunt în fiecare articol în parte)
Da, dragii mei, să nu vă luați după nimeni care vă spune diferite lucruri, care țin Biblia în mână și în numele Bibliei fac atâtea și atâtea lucruri, lovesc în Maica Domnului, în Sfânta Cruce și în altele. Nu, dragii mei! Mântuirea noastră nu poate fi fără Sfânta Cruce, fără Maica Domnului, fără sfinți, fără cerul complet. Nu putem noi separa – cutare nu-i bun, dăm deoparte așa, nu! Tot soborul ceresc, cum se spune, care participă la fiecare Sfântă Liturghie pe pământ. Spune că vine Mântuitorul, Maica Domnului, toți Sfinții, Sfinții Arhangheli și Îngeri – coboară toți la Taina Sfintei Liturghii. Sunt prezenți împreună cu noi în Biserică. Biserica triumfătoare împreună cu Biserica luptătoare.
Deci cu cât o să ducem viață mai frumoasă, mai curată, cu atât o să fim mai prigoniți, ca știți. Asta ne așteaptă. Să nu ne așteptăm ca să fim slăviți, să fim luați în brațe! Asta e crucea mântuirii noastre aici pe pământ. Vom trece și prin necazuri și prin boli, indiferent. Și la urmă, vom pleca de aici, pentru că asta e crucea vieții. Să nu ne așteptăm la fericire aici!
(…) trebuie să știți că timpul este un mare dar de la Dumnezeu pentru că ni s-a dat ca și posibilitate a pocăinței, adică posibilitatea de a ajunge la îndumnezeire – acest scop al nostru. Deci din cauza asta fraților, să nu irosiți timpul, să nu ne pierdem timpul pentru că timpul este cea mai mare avere a noastră!
(…) veșnicia este cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – mișcarea mai presus de orice odihnă și odihna mai presus de orice mișcare. Adică este vorba de o plinătate a comuniunii desăvârșite între persoane, adică între subiectele inepuizabile.
„Ascultă, fratele meu, Aș fi putut nimici și moartea biologică – să nu muriți niciodată- însă, aș fi anulat și libertatea voastră. Vreau să Mă alegeți, să Mă preferați, să Mă doriți, să Mă iubiți, să vă îndrăgostiți de Mine. Vreau acest lucru! De aceea am lăsat moartea biologică… În acești puțini ani pe care îi trăiți pe pământ – și 100 să fie, sunt puțini înaintea veșniciei ce vă așteaptă -, trebuie să vedeți ce vreți cu adevărat.”
Aceasta care și-a întins mânuțele ei
să-l ia din dreapta lui Dumnezeu și Tatăl
pe Dumnezeu Cuvântul,
pe Care nu Îl încape zidirea.
Să-L ia cu mânuțele ei și să-L pună
înăuntrul Ei și să-I dea firea omenească!
Câtă îndrăzneală are această Fecioară
și cât de mult îi suntem datori!
Altceva este când un om ți se comunică și când tu i te comunici. Cu totul altceva, știi. Comunicarea înseamnă că nu mai rămâne omul în sine, ci omul cumva trece în celălalt cu tot ce are, fără să se confunde cu celălalt.
Dar Hristos ne-a adus dovada că vom avea o veșnicie fericită dacă vom crede îl El.
Mă uit încet în jurul meu
Și-n toate Îl văd pe Dumnezeu
Și-n sus, și-n jos și pe pământ
Se simte har din Duhul Sfânt
(…) botezul se face prin scufundare, întreită scufundare și nu prin alte moduri străine de Ortodoxie. Deci botezul adevărat este botezul care trebuie să se facă prin întreite scufundări. Și Mântuitorul a fost scufundat.
(…)faceți botezul copiilor, faceți-l cum trebuie, cu toate rugăciunile, cu trei afundări că dacă nu, o să aveți mari probleme după aceea! Bineînțeles, întâi de toate o să aibă copilul, tânărul. Da. E foarte important asta. Nu vă jucați! Pentru că după cum spuneam e vorba de exorcisme…
Mântuitorul a venit ca să ne dea exemplu și a venit și și-a început activitatea publică prin Botez, după minunea din Caana Galilei – a arătat acolo că Tatăl nu forțează pe oameni, nu spune de Acesta să ascultați. Spune: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. Da. Acesta este Raiul. Și bineînțeles că noi I-am răspuns Tatălui celui ceresc: noi suntem iadul. Pentru că noi de fapt L-am răstignit pe Fiul cel iubit al Tatălui.
Să dăm, așadar, un criteriu la cum se măsoară credința: este modul în care omul își înmoaie inima și pune gândul bun pentru toți, privindu-i cu dragoste, cu îngăduință și înțelegere.
Biserica vrea ca dragostea să fie dragoste. Ce înseamnă aceasta? Eu să trăiesc pentru celălalt, iar celălalt să trăiască pentru mine. Acest lucru nu se poate face, nici cu mai mulți parteneri, nici cu multe relații, în stânga și-n dreapta, înainte de căsătorie, care-i conduc pe tineri – băieți și fete – să spună: „Toate femeile sunt … ” Nu o vom spune. Iar femeile să zică: „Pe toți bărbații îi interesează doar … ” N-o voi spune. Așa? Aceste concluzii nu au fost trase din cadrul căsătoriilor și conviețuirilor dintre oameni care se îndrăgostesc așa cum vor sfinții Bisericii. Acestea au ieșit din realitatea curentă. Nu trebuie să ne problematizeze acest lucru?
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!