Timp, „La mulți ani!” și veșnicie – părintele Teologos

Ce legătură există între „La mulți ani!” și veșnicie? Este corect să urăm „La mulți ani!” celorlalți? Ce înseamnă timpul? Care este importanța lui? Cât timp avem? Răspunsul la aceste întrebări frecvente precum și la multe alele le veți afla în materialul următor.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh  și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

„La mulți ani!” ca urare duhovnicească

Să Îl slăvim într-adevăr pe Dumnezeu că a mai trecut un an din viața noastră. Intrăm în anul următor, în Anul Nou și de obicei, în astfel de momente se urează „la mulți ani!”. Urez și eu „la mulți ani” tuturor celor ce ne vizionați, mulțumim foarte mult că sunteți alături de noi, să vă binecuvânteze Dumnezeu. Vă cerem rugăciunea. Să vă rugați pentru noi pentru că avem mare, mare nevoie să fim la măsura așteptărilor pentru că, mă rog, destulă lume așteaptă și ne urmărește. 

Totdeauna când urez cuiva „la mulți ani”, mă gândesc că este oarecum nepotrivit să urăm „la mulți ani” unei persoane veșnice. Să nu uităm totdeauna că suntem persoane veșnice, că avem veșnicia în față, că omul nu dispare în clipa morții. 

Ceea ce este foarte important în cazul morții este faptul că după moarte, omul nu se mai poate pocăi, adică omul nu se mai poate schimba și din cauza asta în clipa în care urăm cuiva „la mulți ani”, urăm aici pe pământ nu ca să-și împlinească patimile sau să-și trăiască viața cum se spune, ci îi urăm „la mulți ani  întru Hristos”, la mulți ani ca să se pocăiască, adică ca să moară cum trebuie. 

După cum spunea poetul la un moment dat: „Din zei de-am fi scoborâtori/ C-o moarte tot suntem datori/Dar nu-i totuna cum să mori/ Leu ori câine-nlănţuit.” E vorba de George Coșbuc, poezia „Decebal către popor”.

De la moarte la Viață

Timp: definiție

Hai, să vedem cum trebuie să murim astfel încât să putem și viețui în veșnicie, adică să avem mulți ani și aici pe pământ, dar mai ales după moarte, să fim în veșnicie fericită. 

Întâi de toate trebuie să vorbim puțin despre timp. Ce este timpul? 

Timpul are două definiții, dacă doriți, două planuri – cel uman – material și cel duhovnicesc. 

Planul uman, material al timpului

Pe planul material să știți că  acolo unde nu există materie, nu există timp. E o întreagă poveste aici. E vorba de faptul că atunci când vorbim de lumea sensibilă ca și energie pură – pentru că și materia este o formă de energie, după cum spunea Einstein, este energia în repaus – deci în clipa în care avem energie pură,  noi știm în cotidian lumina ca cel mai bun exemplu, nu singurul exemplu, dar cel mai cunoscut…. În cazul luminii, dacă cineva se deplasează cu viteza luminii atunci timpul se oprește. Există chiar și niște formule matematice, fizico-matematice, care descriu timpul dintr-un sistem de referință care circulă cu o viteză dată – t = t0 supra radical din 1 minus v^2 supra c^2. Eh, în clipa în care V ajunge să fie egal cu C, adică cu viteza luminii, în clipa respectivă timpul se oprește.

Deci folosind această realitate fizică dovedită ca și icoană a lumii nevăzute, a lumii duhovnicești, trebuie și noi, ca să depășim timpul, să ieșim din materie. Adică să devenim… nu pot să spun că sufletul este energie în sens de radiație electro-magnetică, cum este lumina, ci să devenim energie duhovnicească, să devenim o flacără a iubirii nematerialnice, o flacără a iubirii pur duhovnicești față de Dumnezeu cel pur duhovnicesc. Și din cauza asta ca să devenim și noi veșnici, trebuie să unim bineînțeles cu Dumnezeu cel veșnic. 

Biserica este salvarea noastră din materie pentru unirea cu Dumnezeu, pentru înduhovnicire

Și aici Biserica este capitală pentru că Biserica nu este un ONG de ajutor social, ci este păstrătoarea acestei științe terapeutice de spiritualizare a omului și deci de ducere a omului din materia în care s-a înglodat prin căderea lui Adam, înspre duhovnicie, înspre spiritualizare, înspre devenirea sa ca energie duhovnicească pură. 

După cum Dumnezeu are energiile Sale necreate cu care Se pogoară către noi, la fel și noi trebuie să devenim energie duhovnicească creată bineînțeles, creaturi suntem, cu care să ne ridicăm către Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, unindu-ne cu El, să depășim timpul. 

Când iese omul din timp?

În clipa în care oamenii se spiritualizează, se apropie de Dumnezeu și vedem cazurile sfinților aici, atunci vedeți că omul iese din timp și are viziuni, are prorociri și așa mai departe. Trebuie să știți că aceste lucruri nu sunt nici fantasme, nici raționamente că m-am gândit eu că…, nu. Deci omul respectiv are într-adevăr experiența viitorului. Uneori poate să aibă și experiența trecutului ca și Sfântul Porfirie, nu? 

Sfântul Porfirie a dorit să Îl audă și Îl vadă pe Domnul nostru Iisus Hristos și Domnul i-a împlinit acest lucru și L-a văzut pe Mântuitorul cum era, și Sfântul Porfirie a spus wow, a fost într-adevăr… Și într-adevăr că Mântuitorul este cu totul și cu totul fenomenal. 

Timpul: un dar pentru pocăință

Eh, deci din cauza asta trebuie să știți că timpul este un mare dar de la Dumnezeu pentru că ni s-a dat ca și posibilitate a pocăinței, adică posibilitatea de a ajunge la îndumnezeire – acest scop al nostru.

Timpul n-a existat, nici n-o să mai fie, dar cum spuneam, a fost dat pentru pocăință din dragostea lui Dumnezeu. Pentru că a spus Dumnezeu – bun, ați căzut, ok, haideți că vă dau ceva astfel încât să puteți să vă întoarceți. Acest lucru este timpul.

Deci din cauza asta fraților, să nu irosiți timpul, să nu ne pierdem timpul pentru că timpul este cea mai mare avere a noastră!

Astăzi, din păcate, avem senzația că nu mai avem timp. De ce? Pentru că nu îl folosim pentru pocăință, pentru faptele pocăinței, pentru contemplare, pentru rugăciune și așa mai departe. 

Alternanța plăcere, durere

Noi astăzi în continuu basculăm între plăcere – durere, plăcere – durere, plăcere – durere, da, deci între păcat care este plăcere și urmarea păcatului care este durerea și în clipa respectivă, timpul pentru noi circulă pe lângă noi și credem că circulă mult mai repede, avem această percepție, da.

Cum spuneam, timpul este dat pentru pocăință, adică pentru îmbunătățirea noastră și a relațiilor noastre cu lumea din jur. După cum spuneam că timpul nu există acolo unde nu există materie. Din cauza asta timpul este posibilitatea schimbării raporturilor, a relațiilor dintre aceste entități materiale. Când se ajunge la starea de energie pură, la viteza luminii, nu există altă relație, altă viteză mai mare decât viteza luminii. 

Smerenia se manifestă când supuși timpului

Deci aici în materie, timpul are sensul, are noțiunea de răbdare, dacă doriți, noțiunea de întârziere, de așteptare, noțiunea de interval, noțiunea de „neputință”. Acesta este lucrul capital pentru pocăința noastră pentru că induce smerenia. 

În clipa în care nu o să mai fie timp, nu  o să mai fie nici smerenie, nu o să mai avem conștiința limitărilor noastre, înțelegeți. Nu o să mai avem trup, nu o să mai avem timp, deci nu o să mai avem smerenie, nu o să mai avem posibilitatea pocăinței. 

O definire a iadului

Bineînțeles că toate lucrurile astea dispar după moarte, cum spuneam, sau prin depășire (a timpului) adică în Rai, când omul depășește timpul și deci tot ceea ce gândește imediat se și întâmplă, tot ceea ce voiește imediat se și întâmplă. Sau prin căderea sub timp adică în Iad, sub materie, omul este închistat în materia cu care se înconjoară, omul este țintuit într-un colț al minții sale și-și provoacă gânduri legate de materie în continuu și mă refer nu neapărat la materia fizică. Mă refer la materie ca materie a patimilor, combustibilul patimilor, al himerelor, al bolilor existențiale. 

Deci iadul este căderea sub timp, este așteptarea eternă, este încremenirea eternă, nemișcarea este moartea. Înțelegeți? Asta este moartea cea adevărată: starea din iad. 

Prin iubire, cum spuneam, am depășit timpul pentru că ne unim cu Dumnezeu care este veșnic și Dumnezeu este iubire. 

Dumnezeu ne dă timpul din iubirea Sa

Folosirea bună și corectă a timpului

Deci timpul este oferta iubirii, oferta iubitoare a lui Dumnezeu și după aceea, răspunsul nostru. Cu cât acest timp este mai mare, cu atât suntem mai aproape de iad. Cu cât intervalul acesta este mai mic cu atât suntem mai aproape de Rai. În Rai, omul răspunde imediat iubirii lui Dumnezeu și în iad, omul se închide definitiv în sine și nu o să mai răspundă niciodată ofertei iubitoare a lui Dumnezeu. 

Din cauza asta aici, pe pământ, câtă vreme avem timpul trebuie să îl folosim ca să micșorăm acest interval, să ne exersăm ca pe un poligon să răspundem din ce în ce mai repede ofertei iubitoarea a lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin fapte bune față de ceilalți, să nu lăsăm pe mâine ce putem să facem azi, cum spune celebra zicală, să avem discernământ, să nu facem rău, să folosim timpul ca să nu facem răul. Zic, bun, ok, vreau să fac rău cuiva, hai, să fac mâine, hai, să nu fac astăzi, hai, să-l întârzii și atunci timpul va lucra în favoarea noastră.

Nu avem timp de pierdut

Dacă e un bine, hai, să-l facem mai repede! Bineînțeles că uneori poate să fie și problema înșelării adică să nu vedem bine, să nu credem bine realității care ne înconjoară, să nu credem că lucrurile sunt așa. Și din cauza asta totdeauna trebuie să întrebăm, să relaționăm cu ceilalți astfel încât pe baza timpului să ne îmbunătățim calitatea și cantitatea iubirii. 

Eh, ceea ce este foarte important aici este că nu există un timp cum se spune în fizică, un timp privilegiat. Timpul depinde foarte mult de fiecare dintre noi, de sistemul de referință, adică este vorba de… Dumnezeu este dincolo de timp, da, relația dintre mine și Dumnezeu cel veșnic – dincolo de timp, se coboară cu toate că în sinea Sa, în nucleul Său, în ființa Sa este dincolo de timp, El se coboară sub timp și relaționează cu mine. 

Deci din cauza asta această relație fiind foarte personală bineînțeles că și timpul meu este foarte personal. Dincolo de ce îmi arată ceasul. Mai mult decât ce arată ceasul – mă interesează și asta – pe mine mă interesează cum trăiesc eu acest timp și cum îl folosesc pentru mântuirea mea, adică pentru ieșirea din acest timp.

Timp personal

Asta este foarte, foarte important. Cum spuneam, pentru că este o experiență personală pentru fiecare dintre noi, deci este capitală optica noastră, adică credința noastră. Trebuie să avem o optică corectă, adică o credință corectă pentru că altfel ne vom chinui și pe noi și pe cei din jurul nostru. Înțelegeți?

Valurile, ecourile iadului interior îi vor tulbura și pe ceilalți. Distorsiunea noastră o să îi tulbure și pe ceilalți cu care relaționăm. Din cauza asta este foarte important să nu avem o optică strâmbată, ci să avem o optică, o credință corectă și bună. 

Aceasta este gândul bun. Am mai spus-o de multe ori, trebuie totdeauna să credem, să socotim că ceilalți sunt buni și așa și sunt. Doar că bineînțeles fiecare dintre noi avem o credință mai mult sau mai puțin greșită, depărtată de Adevăr, care Adevăr este Hristos. 

Omul poate gusta veșnicia încă din timpul vieții pe pământ. Dinamismul veșniciei

În clipa în care ne apropiem de Hristos, de Adevărul de dincolo de timp, în clipa respectivă ieșim din timp și devenim veșnici și apar atunci când omul devine din ce în ce „mai” veșnic și gustă această veșnicie, omul are trăiri foarte înalte și apar ca efecte secundare, să știți, aceste fericiri ale veșniciei și ale biruirii morții – clarviziunile, prorocii, profeții și așa mai departe. 

Eh, acum, trebuie să știm că ceea ce este foarte foarte important aici este faptul că veșnicia nu este statică. Să nu vă imaginați că ajungem în veșnicie, la desăvârșire ca și cum am da cu capul de tavan. Aici este perfecțiunea și dăm cu capul acolo. Nu, pentru că asta înseamnă moartea. Deci nemișcarea totală, ceea ce este pur nemișcat este moartea. 

Eh, deci dacă Dumnezeu este pur nemișcat, atunci Dumnezeu este moartea. Adică moartea este instituită ca și absolutul, înțelegeți? Nici vorbă de așa ceva pentru că moartea nu este prima și ultima realitate, ea nu este existența propriu-zisă, ea este non-existența, dacă doriți, înțelegeți.

Deci dacă am spune că veșnicia este statică atunci moartea ar fi atotputernică, este veșnică și nu o să mai existe niciodată un învingător al morții și din cauza asta toți ateii sunt depresivi pentru că au pseudo-conștiința faptului că după moarte nu mai există nimic și din cauza asta nu mai există sens, dinamism și din cauza asta pentru ei toată lumea asta este un mare cimitir care se îndreaptă inexorabil către neant, către dezintegrare. 

Eh, pe de altă parte, dacă veșnicia ar fi o mobilitate automată, dacă doriți, identică, așa, și asta tot o formă de moarte este, tot o formă de monotonie. 

Veșnicia. Perihoreza

Trebuie să știți că veșnicia este cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – mișcarea mai presus de orice odihnă și odihna mai presus de orice mișcare. Adică este vorba de o plinătate a comuniunii desăvârșite între persoane, adică între subiectele inepuizabile. 

Și perihoreza, cum se spune în teologie, adică interioritatea reciprocă, întrepătrunderea reciprocă a infinității fiecăruia dintre noi, a unei persoane, a persoanelor care apar totdeauna total noi în ceilalți, în noi. Total noi în noi. Da, așa este. 

Din cauza asta aici, pe pământ, revin, cât timp avem timp, trebuie să învățăm să ne deschidem față de ceilalți, să ieșim din singurătatea noastră și din separarea materiei. În clipa în care ne unim cu ceilalți, în clipa respectivă devenim atotputernici pentru că ne unim cu Dumnezeu cel atotputernic și devenim atotputernici pentru că ne partajăm, ne distribuim experiențele și cunoștințele între noi.

Din cauza asta avem niște experiențe comune extraordinare și vezi frumusețea de negrăit a celuilalt pe care nici măcar nu ai bănui-o și este total nouă, total surprinzătoare în sensul bun al cuvântului și asta este de fapt fericirea Raiului. Astea sunt știrile adevărate, fraților, nu ce vedem pe tot felul de canale. 

Deci asta este viața veșnică, viața adevărată, nu moartea veșnică, (ci) comuniunea. Pe când iadul este singurătatea absolută, iar Raiul este comuniunea absolută, iubirea absolută. 

Melchisedec și trăirea dincolo de timp

Trebuie să știți fraților că sfinții se împărtășesc încă în cursul vieții de o pregustare a eternității lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune despre Melchisedec pe care Scriptura îl numește – fără mamă, fără tată, fără timp, „ahronos” înseamnă fără timp, adică dincolo de timp. Deci Melchisedec se dedicase total lui Dumnezeu, se dăruise total lui Dumnezeu și din cauza asta a devenit „apator, amitor”, adică fără tată, fără mamă, oarecum cum sunt astăzi monahii și monahiile, dar bineînțeles la modul absolut. Și „ahronos”, „anarhos ahronos”. „Anarhos” – fără de început și „ahronos” – fără timp. 

Melchisedec a fost om, a fost regele Salimului, Ierusalimul de astăzi. Bineînțeles că a avut un început și a avut mamă și tată, s-a născut, dar a ajuns la un asemenea nivel existențial, pe așa plan existențial că a depășit toate astea.

După cum și eu, bineînțeles, am mamă și tată și să-i binecuvânteze bunul Dumnezeu, trăiesc ca și cum nu aș avea, înțelegeți. La fel și Melchisedec trăiește ca și cum n-ar avea și trăiește dincolo de timp. Există aceste stări, nu pot fi explicate, trebuie trăite, să știți. Citiți despre Melchisedec asta, dacă doriți, în Epistola către Evrei, în capitolul 7.

Pe tema asta spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că s-a ridicat peste timp și fire pentru că s-a învrednicit să semene cu Fiul lui Dumnezeu, înțelegeți. Și asta provine din dedicarea, din deschiderea totală a lui Melchisedec față de Dumnezeu, pe cât este cu putință omului. Și atunci, Dumnezeu i-a dat pe cât este cu putință omului, harul său de a fi mai presus de timp, cum spuneam. 

Folosirea timpului și a spațiului

Asta o vedem până în zilele de astăzi. Vreau să spun o minune chiar. Apropos că acum suntem în perioada Crăciunului, cu cineva care trece granițele timpului și spațiului. 

Dacă tot amintim de spațiu, trebuie să știți că dacă timpul ne este dat pentru a ne uni cu Dumnezeu, spațiul ne este dat pentru a ne uni între noi, adică să ne apropiem de celălalt, înțelegeți, să îl ajutăm pe celălalt. Pentru asta este dat spațiul.

Ei, de vreme ce unirea cu Dumnezeu implică unirea între noi și unirea dintre noi implică unirea cu Dumnezeu, din cauza asta avem până și în fizică, noțiunea de continuumul spațiu-timp. Deci trebuie să le folosim pe amândouă. Nu numai să folosim timpul pentru a ne apropia de Dumnezeu prin rugăciune, ci să folosim și spațiul pentru a ne duce în mod concret să îl ajutăm pe celălalt. Înțelegeți.

Din cauza asta Dumnezeu ne-a dat acest mare, mare dar care se numește continuumul spațiu-timp, universul, material, da, că am spus că aceste lucruri (și spațiul și timpul) depind de materie.

Sfântul Nectarie din Eghina 

Să revin la minunea respectivă pe care vreau să vi-o spun… Era în Statele Unite, o parohie ortodoxă undeva pierdută acolo în imensitatea Statelor Unite și aceștia trimit mesaj la Arhidioceză – nu spun unde, că ar avea nevoie de un preot să le facă Liturghia de Crăciun. Au trimis mesajul, au primit răspuns afirmativ, dar se pare că nu existau preoți și nu s-a găsit un preot care putea să meargă acolo. Au mai trimis încă o dată, cei de acolo au răspuns – desigur că dorim să să vă trimitem, dar nu găsim preot. Încă o dată și așa mai departe – vă rugăm frumos să ne trimiteți un preot de Crăciun. Într-un final, oamenii erau deznădăjduiți că nu se găsise preot să vine să le facă și lor, săracii, o Liturghie de Crăciun și chiar în ultima clipă apare nu un preot, ci un Arhiereu. 

Apare un arhiereu și le face acestora o Liturghie fenomenală acolo, mai ales o Liturghie arhierească. Oamenii erau super-încântați de prestanța arhiereului respectiv, mai ales că era un om foarte impozant așa, foarte nobil din toate punctele de vedere. Și oamenii bucuroși nevoie mare i-au spus: Înaltpreasfinția voastră, veniți să serviți ceva, să vă dăm o atenție. Zice: nu pot, vă rog frumos să mă iertați, nu pot, dar să veniți voi la mine, să vă tratez, veniți la vară, acum este iarnă, nu se poate, e Crăciunul. Veniți la vară la mine, în Eghina. Mă cheamă Nectarie.

Da…

Oamenii respectivi s-au bucurat de prezența lui Nectarie și după vreo șase luni s-au dus. Au zis: trebuie neapărat să mergem în Eghina, la arhiereul Nectarie ca să îi mulțumim pentru Liturghia foarte frumoasă pe care ne-a făcut-o de Crăciun.

Sfinții sunt dincolo de timp și spațiu

Merg vara, ajung în Eghina, când se dau jos în port întreabă pe oamenii de acolo: nu vă supărați, Nectarie? Zice: da, sus, urcați la mănăstire. 

Ăștia merg sus la mănăstire, vorbesc cu portarul de acolo și-i spun: nu vă supărați, Nectarie? Zice: da, poftiți în biserică! 

Ăștia zic: păi, până vine Nectarie mergem în biserică, ne-a trimis să ne închinăm după cum este obiceiul. Merg în biserică, întreabă pe o maică ce era acolo: nu vă supărați, Nectarie? Zice: da, poftiți de vă închinați! 

Oamenii au crezut că până vine Nectarie, într-adevăr, merg să se închine. Și cum se închină așa la moaște, îl recunosc din icoană pe Sfântul Nectarie și încep să plângă ca niște copii mici.

Și au venit maicile și oamenii au povestit toată povestea cu Sfântul Nectarie cum venise la mulți mulți ani după moartea sfântului și le ținuse o Liturghie de Crăciun și îi împărtășise mai ales, pe oamenii respectivi. 

Deci după cum vedeți, fraților, sfinții sunt dincolo și de timp și de spațiu. Aceasta ne așteaptă. Și din cauza asta avem nevoie de mulți ani și de curaj!

La mulți ani!

Dumnezeu să ne ierte! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!