Momeala morții din Patimile tinerilor – părintele Pimen Vlad

Vizionați un cuvânt cu discernământ, simplitate și concretețe a părintelui athonit Pimen Vlad în care ni se explică cum acționează patimile, mai ales în rândul tinerilor.

Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul îl aveți după videoclip)

Powered by RedCircle

Momeala patimilor 

(…) din cauză că ne amăgesc câte un pic, exact ca la copilul mic: îi dai o bomboană, îi dai ceva, îi dai azi, îi dai mâine și după aia faci ce vrei cu el, adică până ajungi tot să tânjească după lucrurile pe care i le-ai dat. Așa fac patimile cu noi și dacă ne lăsăm duși de ele…

Vedeți acum ce se întâmplă la tineret? Un lucru: dependența de droguri, de toate astea. Unde se ajunge? Colegi, anturajul – „ce ești prost, măi? ia și gustă să vezi că nu-i nimic, o dată iei și tu să vezi și tu cum… iei o dată, ți se pare că nu știu cum e”. Iei a doua oară iarăși să mai probezi o dată și după aia nu mai poți scăpa. 

Cam asta este și cu patimile în viața noastră. Deci dacă nu suntem atenți, ne prinde și când ne prinde, ne prinde bine! Și atunci urmările le vedem la toată nebunia care e în lume acum.

Egoismul: patima cea mare

Dar cea mai mare, în afară de patimi, dăm de-o parte că patimile spuneam că sunt astea omenești care așa… cea mai mare patimă sau orice ar fi pe care o are omul tot timpul îi egoismul, mândria omului, care omul nu cedează la nimic. Cu cât e mândria mai mare, egoismul, adică încrederea în el – ce grozav îs eu, cine îs eu, ce tare îs eu – și nu suportă nimic de la ceilalți – ei, lasă îmi spui tu, dar ce eu nu știu? 

Era o vorbă și de la părinți și de la înțelepți: cine știe că știe totul, ăla nu știe nimic. Cine știe că nu știe nimic, abia ăla a aflat calea, pentru că ăla întreabă tot timpul, că el știe că nu știe nimic și tot timpul se interesează, citește, întreabă… Măi, eu nu știu, eu-s prost și tot timpul întreabă ca să nu greșească. 

Celui care i se pare că le știe pe toate nu întreabă – nu, eu mă descurc, eu fac… Și dă cu capul în pragul de sus, de jos, dărâmă, praf iese în urmă – nu, băi, s-o întâmplat acum, dar data viitoare merge, cum să nu?

Un exemplu practic despre efectele egoismului 

Cum le spuneam la mulți cu diferite afaceri. Făceau împrumuturi în bancă că nu știu ce afaceri voiau să facă. Măi, uită-te în jurul tău! Câți au mai încercat același lucru, al tău și au falimentat? Păi, nu, că eu, lasă, eu-s mai șmecher, mai nu știu ce, eu mă descurc.

Deci vede că zece mii de oameni în jurul lui au încercat același lucru și toți nu au reușit și el zice – eu-s mai deștept. Și face, falimentează și el, își pierde și casă și tot, ajunge pe drumuri și dă cu capul după aceea, dar tot nu… Că să vezi că nu știu ce… Dacă nu vrea să se înțelepțească.

Și la fel poate și ceilalți zece mii înaintea lui au făcut la fel: nu, că eu-s mai grozav.

Un exemplu din istorie

De asta zic: trebuie să învățăm din trecut întotdeauna ca să nu-l mai repetăm! Deci și din trecutul nostru, dar și din trecutul altora. Și ca neam, trebuie să învățăm din trecut ca popor, prin ce am trecut – prin dictaturi, prin diferite situații… Să învățăm întotdeauna din lucrurile astea să nu le mai repetăm.

Ce s-a întâmplat când a intrat comunismul? Știți exact când s-a încheiat războiul, comuniștii la noi în țară, ăia înregistrați erau doar o mie, gândiți-vă, într-o țară! Imediat au venit rușii, i-au impus în funcție, a venit guvernul cu Ana Pauker cu ăștia toți acolo și au preluat. Și atunci ei aveau nevoie de oameni. Și ce au făcut? S-au dus și s-au uitat: băi, care-s bețivanii satului, care-s cutare, i-au chemat: vino încoace! Uite, vrei funcție mare? Te pun primar, dar execuți ce îți spun eu!

Pfff, orice! Ăla când știa că el niciodată nu s-a realizat în viața lui, nu a fost bun de nimic, numai cu sticla, se trezea în funcție, orice făcea. Păi, ai grijă, ce mișcă, ce se întâmplă aici, pe ăla îl îl închizi, pe ăla îl omori, nu mai ținea cont de nimic.

Oamenii slabi în conducere

Imediat ei au început să se folosească de oamenii slabi, compromiși și așa, să îi ridice în funcție. Și de-asta este o vorbă și la Sfânta Scriptură. Zice: când oamenii de nimic ajung sus, adică în funcții, nelegiuiții mișună pretutindenea. Adică e un haos peste tot pentru că în funcții sunt cei care, săracii, nu pot să-și țină pantalonii pe ei, cum se spune, și atunci cum mai pot ei să ajute pe ceilalți?

Cum a fost dictatura, comunismul: s-au folosit de oameni din ăștia pentru a se întări. După ce s-au întărit, au mers anii, cum a fost la noi în istorie, a intrat Dej, a mai strâns și el în dreapta, în stânga… Deja în timp, după ce s-a întărit bine, vedem în timpul lui Ceaușescu s-a trezit ăsta că are prin conducere numai handicapați, prin securitate…Și a spus: gata, Facultatea Ștefan Gheorgiu, toți trec prin facultate, securiști, ce erau toți… Avem nevoie de oameni să gândească, nu putem duce țara numai așa. A mers până atunci până s-a întărit cum se zice, în diferite funcții.

Istoria se poate repeta! 

Ei, noi trebuie să învățăm din lucrurile astea! Deci din nimic, au ajuns să controleze țara. Vedem și acum. Lasă că 4 ani, ăla nu știu ce, lasă că celălalt nu știu ce, dar fiecare la rândul lui introduce legi care nu se mai scot. Vine următorul cu alte legi, nu se mai scot, vine următorul cu altele și nu se mai scot și țara se îngenunchează, în afară de economic, tot.

O întrebare introspectivă și necesară

Și de ce îngăduie Dumnezeu toate astea? La asta să ne uităm noi! 

Noi privim partea duhovnicească. Vedem partea materială, partea nebunatică, ce se întâmplă… 

De ce a îngăduit Dumnezeu ca ăștia să-și facă de cap să nu mai avem oameni de care să spui – măi, dar nu mai gândesc – adică să nu mai fie lucizi la minte, de ce? Din cauza decăderii poporului la toate nivelurile. Că zice întotdeauna ai conducere după popor. Dacă poporul e decăzut, la fel o să fie și conducerea. Nu are cum să fie poporul la pământ și conducerea sfântă. Niciodată! Sau invers. Nu. Întotdeauna, dacă sunt rugători în popor, buni, obligat nu au cum să stea aceia în funcție. 

Deci întotdeauna vedem nivelul unui popor după ce conducere are. Și aici înseamnă că la toate nivelurile, poporul trebuie să se îndrepte, să se apropie de Dumnezeu. 

Nu vedem? Hai, să o luăm sincer, că am mai repetat lucrul ăsta: câte biserici avem noi în țară? Ai de exemplu o biserică într-un cartier, să zicem în București unde ar trebui de acolo să ai 10 mii de oameni la biserică. Și duminica, ai 100 de oameni! Unde sunt ceilalți până la 10 mii, care-s creștini? 

Adică vedem cât la sută oamenii… cu toată nebunia asta care este, nu vezi oameni în plus în biserică față de înainte de asta. Cu ce s-a înțelepțit lumea? Cu nimic. Înjurând și cârtind că nu știu cine e rău și celălalt nu știu ce face. 

Dar cum se zice,  că să-I câștigi mila lui Dumnezeu să îndrepte lucrurile, nu faci nimic… Țipi, faci, poți să te lupți tu cât vrei, dai în gol! Pentru că nu are cine să te sprijine. Și cine trebuie să te sprijine? Dumnezeu!

O soluție duhovnicească și esențială – unica soluție

Ei, e nevoie de rugători mulți, e nevoie de oameni puternici duhovnicește, oameni morali. Unul care se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește… Întotdeauna în oamenii ăștia începe să lucreze conștiința și aceia sunt atenți un pic, cum se poartă cu ceilalți, ce fac să nu nedreptățească. Ei, cu cât îs mai mulți în felul ăsta, cu atâta se îndreaptă lucrurile. 

Deci nu ai cum să spui tu – băi, eu sunt bun, la ce îmi trebuie mie Dumnezeu, Biserică? Nu! O să faci greșeli, nu numai împotriva ta, împotriva la toți ceilalți pentru că mintea ta e încețoșată fără Dumnezeu. Ești condus de rațiune și de mândrie. Pentru că tu ai încredere – de ce am nevoie de Dumnezeu pentru că eu mă descurc? Deci intervine mândria. Și întotdeauna omul mândru face greșeli. Și face foarte multe prin care își face rău și lui și la ceilalți. 

Program duhovnicesc de viață

Și de asta, ca să ne smerim, primul lucru trebuie spovedanie. Spovedanie cât de deasă. De câte ori…. Avem zeci de mii de preoți în țară, nu poate să spună nimeni că nu are unde a se duce. Deci în voia cea bună. Avem preoți, ai unde să te duci să te spovedești. Deci omul la spovedanie, se smerește. Că se se întâmplă? Acolo îți recunoști păcatele, te-ai dus și spui tot ce ai făcut – e prima treaptă a smereniei.

Și de acolo, te ajută duhovnicul, o leacă de pocăință, îți dă o rugăciune ceva, începi să-ți îndrepți viața. Și în felul ăsta: cu spovedanie, cu Liturghie mai deasă, cu Împărtășanie, cu ce e acolo, cu toate astea omul se limpezește. Și atunci începe o leacă să se schimbe fața țării, cum se spune, nu a lumii, că îs multe în lumea asta, dar cel puțin noi vorbim de nivel de țară, la noi. 

Deci trebuie ca țară ortodoxă să nu poți face un pas în față, adică e cumva rușinos pentru noi să tot batem pasul pe loc acolo. 

Lupta cea bună

Recunoașterea valorii de fii ai iui Dumnezeu. A face binele

Deci trebuie să luptăm, dar cum am spus, trebuie smerenie multă și să pornim de la toate nivelurile. Fiecare, adică zice – dar ce valoare am eu ca persoană? Da, ai valoare. În primul rând în fața lui Dumnezeu ai foarte mare valoare, că un suflet în fața lui Dumnezeu e mai scump decât tot ce-i pe pământul ăsta.

Iar al doilea lucru, poți să faci mult bine în primul rând în familia ta, rugându-te tu, rugându-te împreună cu familia ta, tu creezi ceva… adică o legătură cu Dumnezeu, atragi harul lui Dumnezeu care nu se revarsă numai pe familia ta, peste toți ceilalți din jurul tău, cum se zice.

Dacă aprinzi un bec mare aici, luminează mai mult decât… Cum se zice în curte, pui un bec mare (luminează) nu numai curtea, ajunge spre vecini… Luminează, deci, iau și ei ceva. Deci tu fără să vrei formezi un centru în jurul tău prin care îi folosești și pe ceilalți, că văd – stai o leacă, uite ăștia ce bine se înțeleg! Uite, ăștia ce viață duc! 

Începi să îi folosești pe ceilalți din jurul tău. Și fiecare la rândul său în felul ăsta poate să fie un mic început pentru ceilalți. 

Responsabilitatea personală

Deci totul depinde de noi. Vrem să îndreptăm ceva: să începem cu noi înșine! Renunțăm la egoism, ne smerim și începem cu spovedanie, cum am spus, cu rugăciune, să nu lipsim de la Sfânta Liturghie. 

Eu mă așteptam că… ce bisericile… ați văzut pe timpul comuniștilor când erau autobuzele, trenurile navetiste, când atârnau (oamenii) pe scări pe unde se țineau unul de altul, așa erau de pline. Așa ar trebui să fie bisericile: agățați oamenii pe geamuri să asculte, să fie cât de mulți la biserică. Pentru că sunt timpurile astea care sunt. 

„Ți-ai găsit, a, păi, ce să mă duc la biserică, să mă infectez, să mă îmbolnăvesc?”

Biserica este spitalul pentru vindecarea noastră

Serios/ dar când s-a mai infectat lumea la biserică? La biserică se duceau bolnavi și veneau sănătoși. Boli, înainte, lepră, tuberculoză, boli nevindecabile… Se ducea preotul și îi împărtășea, îi spovedea. Deci care-s boli molipsitoare și nu se îmbolnăvea preotul. După ce îi împărtășea, consuma din Sfântul Potir. 

Toate astea. Și acum – nu mă duc, văleu, că mă infectez, că nu știu ce. Unde am ajuns? Unde e credința noastră? Nu mai este deloc. Am intrat în stare de frică și panică ce ne-au blocat și stăm așa ca oamenii care nu mai gândesc. Asta am ajuns.

Am zis: totul depinde de noi! Salvarea este la Dumnezeu. 

O înșelare contemporană combătută prin credința în Dumnezeu 

Că mulți zic că nu se mai poate, că s-a umplut pământul, că nu o să avem ce mânca… dar ce, Dumnezeu care le-a făcut – „a zis și s-a făcut”. Și toate astea în afară de om, că zice că la el a lucrat un pic așa, restul „a zis și s-a făcut”. Știți ce înseamnă asta? Că Dumnezeu poate din nou să zică și să se mai înmulțească pământul ăsta de vreo două ori, deodată. Să mai fie locuri. Și așa sunt locuri, nu vezi prin atâtea zone neumblate cu mii și mii de km… în partea aia a Rusiei, în alte părți unde nu locuiește nimeni. Locuri sunt de ajuns. Nu e vorba de asta.

Asta e o nebunie băgată în cap de unii, că gata, s-a înmulțit lumea. Este loc pe pământ să se mai înmulțească de două ori cât e acum toată populația. Să ajungă la 20 de miliarde. Nicio problemă, loc este hrană este, Dumnezeu poate să dea.

Credința vs rațiunea limitată 

Sfântul Ilie

Ce a slăbit e credința noastră, nu mai avem încredere în Dumnezeu. Ne încredem în rațiune și atunci încep oamenii matematic, totul să calculeze: asta cu asta, gata, cât e?

Vedem la Sfântul Ilie. S-a dus la femeia aia: dă-mi să mănânc! Nu mai am decât o mână de făină să fac o turtă și trei picături de ulei, să mănânc eu cu băiatul meu. 

Viu este Dumnezeu. Nu va înceta până se va termina foametea, nici făina, nici uleiul de acolo!

Și tot punea bătrâna și făcea turte și nu s-a mai terminat. Cât a durat foametea aia, trei ani, cât a fost acolo. 

Atâtea lucruri erau, pe la mănăstiri, la părinți care tot dădeau milostenie la oameni. Și venea câteodată brutarul: părinte, mai avem de un cuptor, mai dăm? Dă-i înainte! Părinte, dar e foamete! Lasă, măi, dă-i înainte! 

Și vedea că iară venea săptămâna viitoare: mai este făină? Mai este de un cuptor! Dă-i, dă-i, un an de zile, tot făcea și tot rămânea făină de un cuptor adică niciodată nu se mai termina. 

Toate sunt cu putință la Dumnezeu 

Adică Dumnezeu nu poate? Că mulți zic: cu ce o să trăim dacă o să vină prigoană sau cutare? 

Exact cum au trăit Sfinții ăștia. O să ai o bucată de pâine acasă și o să tai în fiecare zi din ea și nu o să se mai termine! Adică o să trăiești. 

Dacă va fi nevoie și cu Harul lui Dumnezeu, cum a trăit Sfânta Maria Egipteanca. Deci la Dumnezeu nu e nimic imposibil! Asta să ne fie clar!

Nu trebuie să ne mai panicăm! Nu trebuie să mai stăm să tremurăm pentru că nu avem motive, pentru că e Dumnezeu atotputernic! 

Dacă stăm și ne panicăm ca și cum am crede că diavolul, oamenii sau alții sunt mai puternici decât Dumnezeu. Niciodată! Deci Dumnezeu e deasupra la toate! 

Dacă nici firul de păr din capul omului nu cade fără îngăduința lui Dumnezeu. Și perii capului nostru sunt numărați. Adică nu știe Dumnezeu că îți e foame, că suferi, că te doare și așa. Știe Dumnezeu foarte bine! Dar totul depinde de noi! De la noi trebuie să pornească. 

Spune Mântuitorul – „Stau și bat. Va auzi cineva, îmi va deschide.” Deschidem, intră în viața noastră!

Da?

Să ne ajute Maica Domnului să prindem curaj, să mergem înainte! 

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!