Intrând în logica, credința lui Dumnezeu – IPS Nicolae de Mediterana

Ascultați un cuvânt fenomenal prin delicatețea însă și prin complexitatea acestuia în care IPS Nicolae de Mediterana ne vorbește despre o lume întru care noi suntem creați și din care am căzut: lumea logicii lui Dumnezeu. Credința în Dumnezeu. Am ales să vă prezentăm varianta tradusă în engleză pentru că, dincolo de traducerea noastră în română, este posibil ca unii dintre dumneavoastră să înțeleagă și engleza și astfel să puteți reține mai bine acest cuvânt plin de semnificații.

Audiție plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Mi-a venit în minte ceva, ceva care provine din profesia mea de om de știință. Mă desfătez de gândirea și de rațiunea umană; mult m-am folosit de ea. Pare o binecuvântare cu adevărat mare, această întreagă organizare a gândirii în care cineva e instruit prin educație științifică și în principal prin cercetare 

Sistemele de raționament

Un sistem de raționament e dezvoltat, într-adevăr frumos, e ca o broderie, care într-adevăr umple omul și aș spune și eu asta îl ajută mult în progresul său. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar pe care mi l-a oferit. Pe de altă parte, El a întârziat să îmi ofere un alt dar. Unul mai mare. Simt o adevărată recunoștință pentru ceea ce mi-am dorit întotdeauna de mic copil și în cele din urmă s-a împlinit în viața mea. La un moment dat în viața mea logica umană era atât de frumoasă și de impunătoare, dar nu îmi oferea o interpretare corespunzătoare a lumii, omului și vieții.

Credința în Cel Răstignit

Apoi au început să apară diferite gânduri în mintea mea. Unele dintre aceste gânduri sunt vechi de 35 de ani. Următoarele lucruri s-au întâmplat la acea vreme. Aș vrea să le împărtășesc cu voi și nu sunt sigur unde voi sfârși. Mă duceam la biserică și am văzut în fața altarului, exact în spatele Sfintei Mese, era Cel care a fost Răstignit, Iisus Hristos. Am fost impresionat de o conversație ce am avut-o cu alți studenți, colegi, co-cercetători. Erau cumva oameni cu credința începătoare și au încercat să dovedească totul cu mintea.

Așadar, uitându-mă la Cel Răstignit, scria în partea de sus [a Crucii] „Împăratul slavei”. Un cadavru însângerat, pe cruce, bătut, ridiculizat, neluat în seamă în fața morții, și totuși scria în partea de sus „Împăratul slavei”. Un credincios îmi oferise un crucifix, un coleg, un catolic, pe care scria: „Iisus Nazarineanul, regele iudeilor”. Comparându-le pe cele două, m-am gândit că crucea care are o descriere istorică trebuie să fie corectă, asta au spus Evangheliile. Cealaltă cruce are altceva, nu urmează realitatea, ci poartă și dezvăluie un adevăr. „Fie este o minciună, fie este un foarte mare adevăr”. Nu știu ce a fost… dar cu siguranță acel moment a fost o provocare pentru mine. Cum este posibil ca acest trup de pe cruce să fie Dumnezeu și Slavă în același timp, să fie „Împăratul slavei”.

Problema creației

Deci, mintea a început să se frământe și să navigheze zile întregi în anumite zone ale acestei probleme. „Dacă aș fi Dumnezeu”, am spus în mine: „Eu aș fi construit lumea după Sfânta Scriptură!” Se spune că El a zidit lumea „și au fost bune toate”, nu „desăvârșite”, doar „bune”, aceasta este ceea ce scrie. Dacă ar fi fost după mine, aș fi dat mai mult timp lumii să lucreze dreptatea. Dar nu a făcut-o. El creează Îngerii, Îngerii cad … El zidește oameni, oamenii cad… De ce a făcut asta? De ce nu ar fi putut El cumva să îngăduie ca acest rău să se fi întâmplat puțin mai târziu, ca noi să fi putut trăi o vreme în Rai, să fi înțeles un pic cum este Raiul și apoi să fi îngăduit căderea ca noi să vedem diferența.

Astfel de întrebări au început să mă frământe, care mi-ar fi putut zdruncina credința… în schimb ele m-au provocat să caut mai profund, un răspuns ascuns. Am simțit că trebuie să am o anumită încredere în toată această chestiune care se numește „Biserică”, ea este atât de frumoasă și poartă lucruri foarte înalte. Deci, mintea mea ar trebui să se uite în altă parte. În limbajul bisericesc există termeni care pot fi traduși în engleză ca „minte” „încuviințare”, „duh”. Există cuvântul „a sfătui”, [în greacă „nouthesia“]. Se spune că după citirea Evangheliei, preotul „sfătuiește” [ti nouthesia pi-ite] În sensul că el ia „duhul, mintea” și le pune unde trebuie. Cu alte cuvinte, „A lua mintea și a o îndruma pe undeva … unde toți putem să fim martori la un adevăr cu alți ochi, diferit de modul naiv pe care îl contemplăm adesea”.

Ce face Biserica?

Deci, în esență, ceea ce face Biserica e formarea duhului și a minții, ea oferă duh, fixează mintea, ghidează cu un scop de a deschide noi orizonturi, de a dobândi o altă logică. Comparând această logică cu logica științifică, începem să ne dăm seama că există o diferență. Nu că una este mai bună decât cealaltă… Nu aș spune asta… dar avem nevoie de altă logică decât cea care suntem deja obișnuiți, ca să vedem adevărul.

La un alt moment, Apostolul Pavel spune: „Cetățenia noastră este în ceruri”. Ce înseamnă cuvântul „cetățenie” aici? Voi face o eroare interpretativă – vă rog îngăduiți-mă – vreau să ghidez conversația unde doresc. În esență, inima noastră este condusă spre abordarea mesajelor într-un mod ceresc. „Cetățenia noastră”, dragostea care ne conturează mintea noastră „este în cer” – asta este ceea ce vrea să spună. Am să adun acum toate aceste informații. Așadar, vreau să facem o călătorie spre descoperirea logicii duhovnicești cu care putem înțelege lumea, putem aborda adevărul, sta în fața tainei, pentru a încerca cumva să atingem adevărul lui Dumnezeu. Ce lucru frumos… vrednic.

Când cineva e în interiorul Bisericii, când el bate ușă din exterior sau când o vede că începe să se deschidă un pic și intră, ajunge într-un loc extraordinar este locul lui Dumnezeu. Acest loc trebuie înțeles nu ca o religie nu ca o simplă morală, ci ca o oportunitate asta ne luminează cu adevărat duhul și ne deschide inima noastră către lumea lui Dumnezeu. Vrednic lucru! Altfel nu sunt sigur cum ar putea fi posibil. Este lucru vrednic să descoperim „Mintea” lui Isus. Se spune „a dobândi mintea lui Hristos” ce e acest lucru, cum să înțelegem acestea?

Credința în nebunia Crucii

Pentru asta, voi începe de la un pasaj foarte frumos care este citit în Vinerea Mare la Vecernie. Se citește în biserici, în timpul slujbei Pogorârii de pe Cruce, din 1 Cor., acolo spune (aproximativ) Ap. Pavel: „Căci cuvântul Crucii”, adică „Dumnezeul Cel Răstignit”, „este nebunie pentru cei ce pier”. El spune că acest „Dumnezeu Răstignit” este o prostie, este de neînțeles, de nedescris pentru logica noastră. Ce este până la urmă? „pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie ”. Evreilor care se așteptau la un Dumnezeu puternic care ar veni și ar schimba lumea întreagă… aceasta este o poticnire, Dumnezeu nu poate fi așa. Pentru grecii care filozofează este un nonsens, cu care nici măcar nu trebuie să te obosești. Dar vă rog să ascultați ce urmează!

El ne spune „pentru noi” – cei credincioși, mântuiți, care au intrat în această logică, în această îmbrățișare, pe acest drum al mântuirii și sunt mântuiți – este „puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”. Nu este sminteală, ci putere… nu prostie, ci Înțelepciune. „Înțelepciune?”. Un cuvânt „mare”. Crucea să fie „Înțelepciune”. Acest lucru nu poate fi explicat logic. Nu cred că cineva poate explica logic iconomia divină … „Cum și de ce Dumnezeu se face om?” De ce nu alege alt mijloc? Iar până la urmă …„Ce a reușit?” A suferit, a fost răstignit, a înviat din morți, s-a înălțat, a venit Cincizecimea și cum diferă starea noastră de starea din Vechiul Testament, care e prima iconomie divină?

De ce nu putem răspunde anumitor întrebări

Acest fel de întrebări apar… nu poți să le dai un răspuns… De ce nu le poți răspunde? Oare pentru că nu reprezintă adevărul sau pentru că noi nu avem un „telescop” bun pentru a ne apropia de ele? Gândirea rațională este potrivită pentru a le răspunde? sau există o altă logică, logica lui Dumnezeu… această minte, cum am spus și înainte, pentru ca cineva să se poată apropia? În Sfânta Scriptură și în viața Bisericii și în întregul conținut al credinței există multe lucruri pe care nu le poate înțelege cu rațiunea. Nu se poate apropia de ele!

Credința e absolut necesară cunoașterii

E ca și cum ai încerca să intri într-un loc trecând printr-un perete de ciment. Dacă te repezi asupra peretelui, te vei lovi la cap… De ce e nevoie? De un ocol, de a intra pe o ușă, de a găsi o cale de intrare și o ieșire din toată această problemă cu care ne confruntăm. Sunt multe lucruri aici, cum am spus anterior. Unul este faptul că în Sfânta Scriptură vedem că în timp ce Hristos are logica lui Dumnezeu, cele mai mari cuvântări ale Sale nu au fost înțelese și au fost respinse. Care sunt cele mai mari cuvântări?

Credința în Sfânta Euharistie

Una este predica în care a vorbit despre Trupul și Sângele Său. Este în primele capitole din Ioan, cap. 5, 6, 7. Începe să vorbească despre Trupul și Sângele Său. Apoi, unii au început să se murmure și să spună „acestea sunt cuvinte grele.. o să mâncăm carnea și sângele Lui?” „Din acest moment, mulți dintre ucenicii Săi s-au întors înapoi și nu l-au mai urmat”. Iisus a spus că „L-au respins și nu L-au înțeles ”. Ei au crezut că știu ce vorbesc.

Și Domnul spune ucenicilor Săi: „Nu vreți și voi să plecați? ” Atunci Petru a răspuns spontan „Doamne, unde vom merge? Tu ai cuvintele vieții veșnice ”. Unde să mergem… cuvântul Tău este cuvântul vieții veșnice. Cu siguranță, nici Petru nu a înțeles ce a spus Iisus despre Trupul și Sângele său, în timp ce ceilalți spuneau: „o să-i mâncăm trupul lui?”, Petru însă tot simțea altceva și a înțeles altceva. Aceasta este ceva diferit!

Sf. Pavel: credința în înviere

Să mergem la o altă predică, la fel de importantă, Apostolul Pavel. Merge la Atena și predică în Areopag și spune „Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: Dumnezeului necunoscut. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiți, pe Acesta Îl vestesc eu vouă. Mai târziu, imediat ce l-au auzit vorbind la înviere, ei au răspuns „altădată”… „Te vom asculta despre aceasta şi altădată.” „Înviere?” …

Învierea nu este de înțeles cu mintea, în schimb logica cere altceva: credința, și din acest motiv, l-au respins. Ucenicii, în ziua de Rusalii merg și propovăduiesc luminați de Sfântul Duh, iar cuvântul lor nu este înțeles și oamenii spun că ucenicii sunt beți, vorbesc aiurea. Și predica lor este de neînțeles. Cuvântul despre Trupul și Sângele lui Hristos, despre Înviere și despre Harul Duhului Sfânt.

(Ne)ascultarea rugăciunilor

Acestea nu erau doar cuvinte, ci transfer de viață și har, de exemplu, la Rusalii, L-au văzut, dar nu au putut pricepe. Aveau nevoie de altceva. Si încă ceva. Nu au fost auzite rugăciunile. Adesea spunem despre rugăciunile noastre: „Cer, dar nu primesc”. Am echivalat rugăciunea cu cerșetoria și pe Dumnezeu cu slujitorul voii noastre, dar nu realizăm că rugăciunea nu înseamnă cerere… rugăciunea înseamnă mulțumire, încredere, a-ți da viața… și încă ceva…

Domnul rostește rugăciunea în Ghetsimani și Rugăciunea Lui nu este ascultată de Tatăl. Apostolul Pavel spune „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz”. Am ceva în trupul meu, ca un diavol care mă bate, care mă deranjează, ca să nu mă laud. „Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine și mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” Îţi este de ajuns harul Meu… Nu mai cere căci deja ți-am dat lucrul cel mai mare! Care? Harul meu! Și cum se vede Harul meu? Când ești slab, atunci te împuternicești prin Harul meu.

Credința nu face parte din logica noastră: studiu de caz

Ce înțelegem din asta? Aceste lucruri nu fac parte din logica noastră – e ceva diferit! Fac o paranteză, poate vă deranjez cu toate aceste lucruri, dar mintea noastră trebuie să scape chiar și pentru noi care mărturisim credința, avem „credința slabă” care e zguduită atât de ușor. Avem o fundație la Atena, numită „Galileea”, pentru pacienții cu cancer în stadiu terminal. În ultima vreme am avut o femeie de 39 de ani. Ea era în ultimele clipe ale vieții. Are trei copii, minori. De 16, 7 și 6 ani. A venit la noi și când a intrat în programul nostru terminase deja cu toate tratamentele terapeutice și în timp ce era în ultimele clipe, am luat-o la noi. Într-o zi, m-am dus să o vizitez. Mama ei era acolo.

Credința oamenilor simpli

Amândouă mi-au spus „așteptăm o minune și ea va fi bine; vă spunem asta de dinainte, ca să știți. Lăsați medicii să spună ce vor. Preasfințite Părinte, suntem fericiți că suntem aici, și vă mulțumim. Vă vom răsplăti cu minunea vindecării ei, suntem siguri”. Lăsați-ne aici, la fundație, nu ne trimiteți altundeva.” Aceștia nu erau „oameni ai Bisericii”, dar erau „oameni ai credinței”. Care era credința lor? Își duceau copiii la împărtășit în Joia Mare, cu o zi înainte de Crăciun, la Adormirea Maicii Domnului, ceva de genul acesta… Oameni simpli, dar cu credința cea lucrătoare.

Am intervenit pentru a sta puțin mai mult și brusc starea generală de sănătate a fetei se prăbușește. O duc la spital pentru că avea nevoie de tratament la spital. Acolo stă o lună și după o lună intră în comă, nu putea nici măcar să bea apă. Fără altă opțiune, rudele au insistat să o aducă înapoi la fundația noastră, numită „Galileea“. Ei spun că vor să o ducă acolo; doctorii spun că nu se poate, nu este într-o stare în care să poată fi transferată. Deci, rudele semnează actele refuzând ca ea să moară în spital. Și mama o readuce la „Galileea”. Nu știu ce i-au făcut, a început să se simtă mai bine, să bea apă, să mănânce ceva mâncare și spune că vrea să vorbească cu mine.

A doua minune

„Preasfințite Părinte, vreau să vă spun că a avut loc o a doua minune. Am sperat pentru prima, o mică minune – ca să mă fac eu bine – acum însă o mai mare, o a doua minune s-a întâmplat. Sunt gata să plec! Hristos mi-a arătat viața fără mine și lume fără mine și copiii mei fără mine… Nu știu ce este asta. „Și ce ți-a spus?” Am întrebat. „Te aștept sus și tu vei veni”, a răspuns ea. „Și nu te-a supărat acest lucru?” „Nu – sunt fericită, aceasta este marea minune!” Mama ei vorbea într-o manieră similară.

Acum, după toate acestea, mama se apropie și îmi spune: „Permiteți-mi să vă spun ce s-a întâmplat zilele acestea. Eram sigură că va trăi, după cum v-am spus. În cele din urmă, acest lucru nu se va întâmpla și va pleca dintre noi, m-am înfuriat pe Dumnezeu, mă plângeam Lui. „Vreau acum să mărturisesc asta și să o ridic de pe inima mea, dar am încă durere”. „Cu toate acestea, fiica mea mi-a spus, iar eu cred, că aceasta este o minune mai mare și sunt fericită. Este un păcat că sunt fericită?”. „Mă întrebi dacă este un păcat pentru că fiica ta se va muta de aici? ” „Nu, sunt tristă pentru aceasta… dar sunt fericită pentru minunea care s-a întâmplat”.

Copiii

Mă întorc, începem să vorbim, vin copiii înăuntru. Micuțul spune „mami, când vii acasă? Ea răspunde: „mama nu se va întoarce acasă, va rămâne aici ”… „Nu o să te mai vedem?” „Nu, – voi pleca!” „Unde te duci?” „Voi merge la cer. Și nu voi putea să vă văd sau să vorbesc cu voi. Ascultă, copilul meu, mă sfârșesc, Hristos mi-a arătat cum va fi viața fără mine și viețile voastre fără mine, va fi mult mai bine și ne vom întâlni acolo unde mă duc, vă voi vedea, dar voi nu veți putea să mă vedeți, vă voi putea auzi dar voi nu mă veți putea auzi, dar orice îți vei dori, cere de la mine și eu îi voi transmite lui Hristos și vei vedea cum că va fi foarte bine”. „Dar vrem să fii cu noi, aici” „Nu știți ce vreți”, spune ea.

Arhiepiscopul de Sinai

Zilele au trecut, eram cu Arhiepiscopul de Sinai la fundație așteptând să sosească un călugăr și i-am sugerat să vizităm puțin pe femeie Deci, mergem la camera ei și îi spun, aici este Arhiepiscopul Sinaiului și ea spune „În August, o prietenă de-a mea se duce la Sinai și am vrut să văd acest loc atât de mult.. acum îl voi vedea de sus… îi spun „nu ai venit aici să te duci la cer, ci să te ținem aici pe pământ”. „Mă duc” spune ea „mă duc sus” și Arhiepiscopul spune „sus va fi cu adevărat frumos”… ”ce altceva i-ar fi putut spune?

Și ea răspunde… „Am vrut să vizitez și Londra… poate voi vedea și Londra de sus…” glumea… Între timp, o întreb „ești gata să pleci?”. „Sunt gata! Aștept clipa”. „Când va fi aceasta?” „Poate acum, poate la noapte, poate mâine, poate Dumnezeu îmi mai dă câteva zile ca să pot ieși pe balcon și să privesc soarele… ea este încă acolo, au trecut trei săptămâni… I-am arătat un videoclip despre ea Preafericirii Sale, mama ei m-a rugat Ea a ridicat ancora și este gata pentru decolare” „Ești bine?” „Sunt atât de fericită”.

Starea mai presus de logică

Aceasta nu are altă logică, nici o altă interpretare, nici psihologică. Este posibil ca un psiholog să vină să spună că în starea ei … dar nu există așa ceva… „Cum ți-a venit starea aceasta?” „Nu știu, zice ea, nu știu, am fost într-o mare mizerie… când m-am întors am primit starea aceasta” Aș dori să investighez, să caut și să dezvolt această logică a credinței. Dacă aș fi fost eu, cred că aș fi acționat conform cu logica mamei. Cer ceva de la Dumnezeu, cred că Dumnezeu va face minunea, dar, în final, nu se întâmplă. Apoi, mama – cu ajutorul fiicei – recunoaște că ea a cerut de la Dumnezeu o mică minune, iar Dumnezeu i-a dat una mai mare. Acest lucru e fără interpretare, dincolo de orice logică științifică, dar îi oferă o mare putere, „puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”.

Crucea logicii și credința

Până la urmă, Crucea logicii e putere și înțelepciune și această cruce primește putere de la Crucea lui Dumnezeu. V-am spus mai înainte, credința în Cel Răstignit este pentru unii o sminteală și pentru alții o prostie, dar pentru noi în Biserică, este „Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu”. Descoperim că lucrurile sunt puțin diferite față de cele cu care suntem obișnuiți în știință.

Știința: nu totul e explicat rațional

Dar, voi continua și vă voi oferi și unele exemple științifice. În știință, nu totul este explicat rațional. Dacă unii dintre voi au studiat științele naturale, știu deja acest lucru. Există câteva principii pe care mintea, simțurile noastre, le înțeleg foarte ușor. Să luăm, de exemplu, principiul continuității. Apoi, vine o altă teorie și perturbă continuitatea, aceasta este așa-numita „teorie a cuantei”. Ce este cuanta? Avem un nucleu și un electron care este stimulat, este transferat de pe o orbită pe alta, fără să apară vreodată între orbite. În acest caz, nu există continuitate, nu e un lucru absolut, ci relativ. Nu există nicio certitudine, există o nedeterminare. Suntem în interiorul lumii fizice, dar nu putem înțelege totul. Ne depășește.

„Există ființe extraterestre?”

O lume imensă și suntem atât de mici… Unii pun întrebarea „există ființe extraterestre?“ Și dacă există… cel mai rău nu este dacă există sau nu, pentru că chiar dacă ele există, nu putem comunica cu acestea. În acest univers uriaș, acestea ar putea exista. Dar chiar dacă presupunem că durata lor de viață se suprapune cu durata vieții omenirii pe planeta noastră și chiar dacă aceștia ne înțeleg limba și ne trimit un mesaj de „bună dimineața”, acest mesaj, pentru a ajunge la noi, necesită cel puțin câteva sute de ani Și dacă se presupune că îl înțelegem, pentru a le răspunde „bună seara”, va fi nevoie de încă 400 de ani…

Comunicarea în interiorul universului se pare că e de neatins pentru viața inteligentă. De asemenea, nu putem înțelege de ce noi, oameni cu adevărat mici, trăim în interiorul acestei lumi imense Nu o putem umple. Înțelegem că există, dar nu putem „comunica” cu ea.

Descoperirea genomului

În mod similar, toată această zarvă care a apărut după descoperirea genomului. Deschidem cartea, dar nu putem înțelege limbajul ei și nu putem înțelege totul și credem că putem explica totul și încercăm să le interpretăm în orice mod posibil, dar, din păcate, în mijlocul tuturor acestora, pierdem șansa de a dobândi puțină logică diferită. Să trecem acum la a doua parte a conversației noastre.

Logica Evangheliei: credința

Cum putem înțelege cealaltă logică, Logica Evangheliei. Iisus vine și începe să învețe. În esență, ceea ce ne dezvăluie cealaltă logică, Logica Evangheliei, este capitolul 5 din Matei. Începe cu „Predica de pe Munte” Și ce spune? La început, sunt „Fericirile” și apoi face o comparație între percepțiile și poruncile Vechiului Testament și ale Noului Testament, Iisus Hristos, El Însuși le oferă lumii.

Așadar, începe: „fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor”. Aceasta este ceea ce lumea modernă, raționalizată ar lua în râs… binecuvântați sunt proștii. Dar sintagma „săraci cu duhul” înseamnă altceva. Înseamnă „smeriții”. Fericiți cei smeriți, cei care sunt smeriți. Acest lucru nu este acceptat cu ușurință nici de către logica seculară modernă, nici de logica naturală. Fericit este cel smerit, cel care cedează, cel care iartă, cel care nu crede că este centrul lumii; „Binecuvântați cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor”.

Credința în fericirea adusă de necazuri

Apoi continuă. „Fericiți cei ce plâng”, „fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate”, „fericiți cei curați cu inima”… bine, acesta e mai ușor de înțeles… Dar cei înfometați, însetați, cei care tânjesc, cum sunt ei fericiți? Cei care plâng (și, desigur, nu înseamnă plânsul secular), sunt și ei fericiți. Aceia care dau, cei milostivi, „fericiți cei milostivi, că aceia vor fi miluiți”. „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate.” „Fericiți veți fi când oamenii vă vor ocărî și vă vor prigoni.” Fericiți sunt cei prigoniți, neglijați, respinși de lume… Și după aceasta? „Bucurați-vă”, acești oameni ar trebui să fie fericiți și să se bucure, chiar și cei care au ispite.

În Epistola lui Iacov: „Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite”. Ar trebui să fii fericit când te afli într-un mediu al ispitelor. Ce este acest lucru? Trebuie să îl înțelegem, sufletul nostru trebuie să îl accepte, lumea noastră interioară trebuie să îl descopere și să se bucure de acest lucru care apare probabil ca o ispită, la început.

În același timp în Rugăciunea Domnească, noi cerem „nu ne duce în ispită”. Ca și cum am spune „Dumnezeul meu, te rog, nu îngădui ispitele”, dar dacă vor veni, atunci vine acest mesaj al Evangheliei (pe care l-am auzit) și ne spune: „bucurați-vă”. Fiți fericiți în ispite. Această frază „Fericiți sunt…” apare și în altă parte de multe ori.

Credința în „Este mai fericit a da, decât a lua”

Uneori, ne deschide altă perspectivă: „Este mai fericit a da, decât a lua.” Este un lucru mai mare și mai bun a oferi, mai degrabă decât a primi. Într-o lume în care toată lumea vrea să primească, aceasta a devenit mișcarea noastră naturală și rațiunea noastră. Pe acest verset se bazează multe lucruri. Întreaga lucrare a Bisericii se verifică prin aceasta. Cu cât dăruiește mai mult, cu atât adună mai mult, după cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur „dând, se primește și împărțind, se înțelege”.

Chiar sărbătorim acest lucru! Acesta este principalul motiv pentru care am venit aici (în Lemessos), îl sărbătorim pe Sfântul Ioan cel Milostiv Un sfânt care a dat mereu și cu determinare.

Părintele Nectarie Vitalis: credința milosteniei

Am avut un preot în Kamariza, poate îl știți, pr. Nektarios Vitalis. Era un „om mic”, un neînsemnat. Ceea ce a făcut în viața lui a fost să dea totul, nepăstrând nimic pentru sine Drept urmare, am mers să slujesc Sfânta Liturghie cu el. Adesea, când episcopul vizitează parohia, preotul își pune veșmintele frumoase, ca alții să ne vadă și ne asortăm… El, dimpotrivă, s-a învelit într-o cârpă, împrumutată de undeva o mânecuță roșie, una verde; veșmintele nu se asortau deloc, dar erau fericite… Avea o pată pe veșminte etc. Știți câți bani a dat oamenilor? Incredibil! Vă voi spune o poveste neobișnuită…

M-am dus și i-am spus „părinte, acum trebuie să te salut înainte de a pleca… a spus „așteptați, restul dintre voi puteți pleca, vreau să mă spovedesc la IPS Nicolae” … scoate din vesta lui o pungă cu bani, bancnote de 5, 10, 50 €… după un timp, scoate un plic… bani oferiți de cineva din Australia. Nu înțeleg … atunci spun că trebuie să plec… El zice: „așteaptă fiul meu”, nu fi ca un șef” Scoate de sub saltea altceva… apoi pleacă în alt loc… Până la urmă, am plecat cu 13.800 €!!

Să nu păstrezi nimic pentru tine

Nu a păstrat nimic pentru sine. Când cineva îi dădea ceva, transmite către altcineva. Știți câți bani? Milioane… nu a păstrat nimic pentru sine. Era inteligent. Înțelesese butonul. Nu a așteptat să primească… avea înțelepciunea și știa că atunci când nu păstrezi nimic, acesta este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru Dumnezeu. Indiferent dacă banii veneau în continuare… Nu avea scopul de a colecta bani, ci de a se lepăda de ei… avea înțelepciunea să creadă că ești mai fericit când dai decât când primești. Avea o altă logică. Era „defect”. Locul mirosea frumos. Avea o verticalitate din milostenia sa. Mâinile lui erau galbene.

A fost un lucru incredibil, o experiență frumoasă, un exemplu de altă logică, de alt duh care – chiar și în această lume – este dovedit a fi cel mai bun instrument pentru a demonstra că logica lui Dumnezeu împlinește cele mai mari lucrări… „Este mai fericit a da decât a lua.” Într-o societate în care toată lumea vrea să câștige, apare un om care vrea să dăruiască tot ceea ce are. „bogăția dărniciei e mare; prin dăruire, se primește și prin împărțire, se înțelege”, spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Mare adevăr! Deci, se dovedește corectă această logică. Și încă un plus la această logică. Iisus i-a spus lui Toma. „Pentru că ai văzut, ai crezut; fericiți cei care nu au văzut și am crezut.”

Logica credinței

Ce așteptăm? Așteptăm să experimentăm pentru a crede. Sunt și cei care cer să vadă înainte de a crede. Apoi, sunt cei care văd și tot nu cred. În cele din urmă, sunt alții care cred mai întâi și apoi văd. Prin urmare, Domnul spune „Fericiți sunt cei care nu au văzut și totuși au crezut”. Astfel, El vorbește despre o logică a credinței… una diferită. O logică transcendentă în cadrul căreia omul crede și primește răspunsuri.

Această logică se găsește și într-o altă parte a Evangheliei. Am vorbit despre capitolul al cincilea al lui Matei care începe cu Predica de pe Munte, „Fericirile”, după aceea, Iisus face o comparație. O comparație care arată exact cum sufletul trebuie să se întoarcă spre ceva mai înalt decât firea omenească, sau chiar „Legea și poruncile” lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Domnul le spune oamenilor, publicului, despre porunca Vechiului Testament „Să nu ucizi”, dar Eu zic „nu te mânia pe vrășmașul tău, fii binevoitor față de vrăjmașul tău, față de el, cel care îți greșește. În altă parte, se spune „Să nu săvârșești adulter ”, ci să treci dincolo de aceasta și El spune ceva de necrezut! „oricine se uită la o femeie poftindu-o, a și a săvârșit adulter cu ea în inima lui”.

„Schimbarea minții”

Vă spun așadar să vă schimbați mintea, chiar și simpla lăcomie, dorința poftei constituie săvârșirea păcatului. Treceți dincolo de Lege și ajungeți într-o altă sferă, nu-vă fie frică! „Nu vă adaug o greutate în plus, ci vă eliberez”. De asemenea, ați auzit „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte ”. Ce vă spun? „Dacă cineva te obligă să mergi o milă, mergi cu el două.” Și „dacă cineva vrea să te dea în judecată și să-ți ia cămașa, dă-i și haina”. „Dacă cineva te lovește pe obrazul drept, întoarce-l și pe celălalt”.

Logica lui Dumnezeu e străină de cea umană

Oamenii iau în derâdere acestea. Unele școli care vin să mă viziteze și studenți spun că Evanghelia e învechită și când ascultă această ultimă frază, ei spun „trebuie să devenim oameni care adună palme?”. Aceasta este ceea spun de obicei, dar ei nu înțeleg. Ei nu înțeleg măreția a fi eliberat de propriul sine. Cel mai mare dușman al nostru suntem noi înșine, nu celălalt om. Este temperamentul nostru, obiceiurile noastre, gândurile noastre, relațiile noastre, egoismul nostru. Iar Iisus vine și ne spune să le depășim. Această logică, logica lui Dumnezeu pare străină față de logica omului.

Alte astfel de lucruri se găsesc în Sfânta Scriptură. Când spune că cine vrea să fie primul „Oricine vrea să fie primul trebuie să fie ultimul și slujitorul tuturor ”. De asemenea, „cine dorește să-și scape viața și-o va pierde”… Ce sunt cu adevărat aceste cuvinte?. Și, de asemenea, se spune acolo – mi-a plăcut mult – că Domnul le spune ucenicilor Săi, după ce i-a trimis, „vă vor duce în judecăți… Dar când vă vor prinde, să nu vă îngrijiți ce o să spuneți sau cum să o spuneți. ” Nu! Nu vă faceți griji „atunci vi se va da ce să spuneți, căci nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru prin voi”.

Cazul ipotetic al cuiva care vrea să-și întemeieze o religie

Imaginați-vă pe cineva care dorește să înceapă propria sa religie și o răspândească în întreaga lume, în mod logic, își va învăța ucenicii: „Aveți grijă, dacă vă vor spune asta, veți spune asta, dacă vor face asta, voi veți face asta” și „mergeți acolo și dincolo”. Dar Iisus spune „nu fiți triști!” „mergeți și dacă vă aduc la judecată și vă acuză pentru cuvântul vostru, nu vă gândiți înainte ce veți spune … Nu!… Răspunsul vă va fi dat”… Ce lucru incredibil! Și li s-a dat un răspuns și încă se dă atunci când nu există planificare, dar există încrederea care vine din credința vie.

Ce este credința

Pentru că Credința nu este mărturisirea unui construct ideologic. Credința este încrederea în dragostea lui Dumnezeu, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Este foarte greu să „ai încredere”… astăzi în societățile noastre și între noi nu avem încredere unul în celălalt și de aceea vedem obstacole în relațiile noastre. Deci, aceste cuvinte ale Evangheliei spun „lăsați pentru o secundă logica obișnuită, pentru că mai drept este însăși cuvântul „credința” și Biserica tocmai le aceasta ne invită.

Prin noi, prin inima noastră, putem crede, putem crede în cuvântul lui Dumnezeu și vedea lucrurile din viața noastră printr-un alt ochi decât cel cu care lumea sau chiar noi suntem obișnuiți adesea. Când progresăm în studiul textelor sfinte, în viața Bisericii… există o nevoie de a ne întoarce mintea, de a ne întoarce antena gândului către o altă direcție și a vedea întreaga lume prin Logica Crucii, prin Logica deșertării, prin Logica smereniei lui Dumnezeu însuși.

Sărbătorile inexplicabile

Zilele care au trecut din ultima lună, a avut trei sărbători cu adevărat mari, care nu pot fii explicate cu ușurință. Una este Întruparea, Nașterea lui Hristos. De ce Dumnezeu devine om și în ce fel? … Poate cineva să priceapă cu mintea acest lucru? Eu nu pot! De ce Dumnezeu devine om? Și cum vine El în Istorie. Primul tropar al utreniei spune „veniți credincioșilor să vedeți cum S-a născut Hristos” și se pune accent pe felul în care El S-a născut, vezi calea deșertării, a smereniei prin care s-a născut într-o iesle, nu este cunoscut, este expulzat, în numele Său pruncii sunt omorâți. Fiți atenți și studiați acest lucru, acesta este Dumnezeu! În acest prunc stă ascunsă dumnezeirea.

A doua golire de Sine, Tăierea Împrejur, – urmează calea tăierii împrejur. Este sărbătoarea pe care o avem împreună cu Sfântul Vasile la 1 ianuarie. A treia deșertare, Botezul, El se smerește încă o data. Mai întâi, Nașterea Lui, apoi Tăierea Împrejur, apoi Botezul. Toate acestea constituie începutul iconomiei dumnezeiești. Oglindesc modul în care Dumnezeu se revelează lumii și Bisericii.

„Intrați pe poarta cea strâmtă”

Un alt cuvânt al Domnului spune „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta și larg este drumul care duce la pieire, și mulți intră pe acolo. Dar mică este poarta și îngust drumul ce duce la viață și doar câțiva îl găsesc” Adică drumul, calea care vă conduce viața e „o poartă mică și un drum îngust” Sunt foarte emoționat de folosirea cuvântului „îngust”. În sensul că, în cele din urmă, adevărul se vede printr-o crăpătură îngustă prin care omul trebuie să treacă. Pentru a face asta, el trebuie să devină mai scund și mai mic. Să devină mai subțirel. Expresia Părinților e cu adevărat frumoasă „Să nu ai o minte grasă, ci una subțire”.

La Sfântul Paisie

Nu fiți ca mierea, ci ca apa, apa pătrunde peste tot. Așa că fiecare persoană care vrea să fie eliberată și să stea în fața tainei lui Dumnezeu, are nevoie să devină mai subțire, mai flexibilă, astfel încât să poată încăpea printr-o crăpătură. Prima dată când l-am vizitat pe Sf. Paisie, eram cu fratele meu. Vorbeam pentru prima dată cu el și l-am privit cu uimire .. ne-a întrebat pe noi: „ce lucrați băieți?”, noi a spus „suntem fizicieni”.

El spune „vă pot spune un secret?”, „Cunoașteți fizica foarte bine?”. La modul în care vorbea ne era frică că ar putea ști mai bine decât noi și am spus: „suntem doar studenți”. El a spus: „știți despre diviziunea atomului vostru?” „Ce este asta?” am întrebat. Să vă spun despre asta: „dacă omul nu-și împarte atomul, atunci energia nu va fi eliberată pentru ca el să ajungă pe o traiectorie duhovnicească și să fie eliberat”.

Sfântul Paisie în termeni de fizică

O să reformulez ceea ce a spus Sf. Paisie în termeni din fizică: „dacă nu îți divizezi atomul, energia pentru a atinge viteza de evadare nu poate fi eliberată” așa spunem în fizică, asta face o rachetă, de exemplu. El ne-a spus acest lucru foarte precis – atât de frumos – pe limba noastră. Trebuie să vă împărțiți atomul (Egoismul) și să dobândiți viteza de evadare pentru a putea pleca, a fi eliberați. La un moment dat, spune el: „băieți, să spun drept, viața duhovnicească este ușoară;” ‘Căci jugul meu este ușor, iar povara mea este ușoară.’ spune Hristos.

Atunci fratele meu zice: ‘dar „mică este poarta și îngust drumul” ‘… „sunt grăsimile” răspunde el. „Dacă grăsimile pleacă, atunci devii subțire și încapi pe drumul cel îngust…” Si ce a vrut sa spună prin grăsimi? „Egoismul, patimile noastre și, mai ales, aveți grijă de egoismul creierului”. Această idee pe care cineva o are despre sine „Eu pot înțelege totul, pot face totul, eu sunt puternic”, aceasta este o tendință a timpurilor noastre.

Lipsa credinței într-un cadru oficial

Am fost acum mai mulți ani la o mare sărbătoare la un institut care are grijă de copii cardiopatici. Președintele țării, Arhiepiscopul, medicii alte persoane importante erau acolo, era un ecran mare, o sărbătoare mare. Nu am auzit o singură dată cuvântul „Dumnezeu”. „Suntem capabili, vom învinge cancerul, putem să o facem!” „Stați puțin, ce o să realizați?”. Acesta e lucrul urât din interiorul nostru când ne încredem în puterile noastre… „Fii curajos, aici și acum!” Nu! Nici „în puterile noastre”, nici „aici și acum”

Credința Bisericii vs. tendințele societății

„Peste tot și întotdeauna” devine numai omul capabil prin viața duhovnicească. Așa trăiește Biserica, asta a propovăduit ani întregi, acesta este mesajul pe care îl răspândește în istorie, și se repetă în epoca noastră. O epocă care produce un ateism subțire, îngust… unde Dumnezeu nu mai este o nevoie. Există nevoia constantă ca omul să realizeze lucruri grozave.

Dar cel mai spectaculos lucru, cel mai mare lucru pe care îl poate face omul este să depășească această lume, să rupă logica sa, să-și împartă atomul său, cum a spus Sf. Paisie, să-și stabilească o traiectorie duhovnicească, să dobândească energia de care are nevoie pentru a atinge viteza de evadare, să intre prin fisura logicii în spațiul credinței și acolo să trăiască taina lui Dumnezeu și să mulțumească „acum și pururea și în vecii vecilor”. Mulțumesc!

Întrebări și răspunsuri

[IPS Athanasie de Limassol vorbește] „Cine ar vrea să întrebe ceva? [IPS Nicolae] Scuzați-mă că vă întrerup. Aș dori să mai adaug și altceva. Logica modernă este o logică care cere răspunsuri la toate. Spun asta într-un mod viclean ca să previn întrebările… [oamenii din public râd]. Voi, teologii spuneți în universități că Biserica are răspunsuri pentru toate. Biserica are un cuvânt cu adevărat frumos: „taină” iar „taina” nu implică cercetare, nici înțelegere fizica sau vreun sens. Ce este atunci? …

Omul stă smerit în fața tainei, iar adevărul îi este dezvăluit potrivit măsurii sale de înțelegere. Pe cât poate să primească. Acesta este ceea ce poate trăi, acesta este ceea ce Biserica trăiește; ea trăiește descoperirea tainei lui Dumnezeu, nu răspunsurile la întrebări. Am fost cândva la o întâlnire a Colegiului din Atena și mi-au cerut să țin un discurs Între alte lucruri despre care am vorbit, am menționat un exemplu.

Ceea ce vedem este aproximativ 5%

Știința modernă din ultimii 30 de ani, astrofizică, în special, afirmă că ceea ce vedem din univers este o cantitate foarte mică în raport cu dimensiunea sa adevărată; recent această valoare este estimată la aproximativ 5%. Restul, spun ei, este energie întunecată și materie întunecată, adică energie și materie pe care noi nu o putem vedea, dar există și acolo stă taina. Universul își ascunde taina în spațiul întunecat, în spațiul necomunicabil care numai indirect poate fi observat. Am menționat acest fapt, studenților le-a plăcut aceasta. La final, ei m-au întrebat „vedem un preot și am ascultat pe cineva care ne-a vorbit limbajul științific… Puteți să îmbinați ceea ce am văzut cu ceea ce am auzit?”

Preoția, credința este 95%

Le-am răspuns „cu plăcere”. Ceea ce ați auzit este 5%, adică comunicabilul, puținul… ce ați văzut în mine, preoția, este restul de 95%. Personal sunt plin de primele 5%, am băut paharul până la fund și a fost incredibil! Dar am îndrăznit să sar în taina celor 95%. Vă asigur: călătoria în spațiul întunecat al tainei este mai frumoasă decât luminosul spațiu al logicii și înțelegerii Acest lucru îl are Biserica. Cineva spune: „numai ceea ce văd”. Nu! Există ceea ce este și ceea ce înțelegeți, dar nu puteți vedea.

„Nu știu!”

Deci, au întrebat alte lucruri și apoi m-a întrebat ceva și le-am spus „copii, nu am răspuns la această întrebare” S-a făcut liniște și au început ropote de aplauze. Au scris după aceea în jurnalul lor „În sfârșit, a apărut un om care a spus că nu știe”. Dar am fost atât de fericit pentru că slăbiciunea mea de a răspunde la întrebare a verificat chiar ceea ce încercam să demonstrez. Dar putem asculta o întrebare din partea publicului acum.

Noțiunea timpului în ortodoxie

[cineva] „Aș dori să întreb ceva despre noțiunea timpului în credința noastră Adică, Părinții, precum Sfântul Paisie, într-un fel au oprit timpul așa cum noi îl înțelegem. [cine vrea să înțeleagă natura acestei întrebări trebuie să citească experiențele din viața Sf. Paisie și a altor sfinți]. Adică când se oprește timpul pentru sfinți și când pentru noi, muritorii? ” [IPS Nicolae] „De ce crezi că nu poți deveni tu însuți un sfânt? Biserica este o biserică a sfinților. Această distincție între sfinți și muritori nu este corectă.

Biserica este o invitație la sfințenie. Toți să fie sfinți! Este posibil să nu fim în realitate, dar considerăm că sfințenia este ceva extrem de departe. Sfântul este omul harului. Ca și cum ar exista un om botezat și în Biserică și nu ar avea elementele harului și pecetei lui. Nu! Deci distincția în sine nu este corectă!

Tensorul Einstein-Ricci

V-aș da un exemplu din fizică. Încercați doar să urmăriți ceea ce încerc să spun. În teoria generală a relativității, există așa-numitul tensorul Einstein-Ricci. Ce înseamnă asta? Indică relația dintre masă și timp și spațiu și timp. Adică, acolo unde există masă, se ipostaziază spațiul iar acolo unde există spațiu există și timp. Cu alte cuvinte, acolo unde nu e materie, nu există spațiu și unde nu există spațiu nu există timp. Vă amintesc de acest lucru și voi face tranziția necesară. De ce sunt bucuros că am studiat fizica? Dacă greșesc, corectați-mă. Mă tem de voi teologii [vorbind celor din public], dar voi spune.

Omul material nu poate vedea bine în timp

Un om care are spirit materialist, grăsime materialistă, acest om nu poate vedea bine în timp. Cel care devine ușor, pe măsură ce își reduce grăsimea, cum ar fi un pustnic, un om de rugăciune, un om care se înfrânează, care își limitează grăsimea, acest om nu îl stârpește cu totul, cu toate astea însă îl contractă. Se poate elibera cu ușurință de spațiu și timp. Din acest motiv, oameni ca Sf. Paisie pot vedea de dinainte, ei au avut darul străvederii. Devin subțiri, iar cei subțiri văd. Grăsimea nu vede altceva, nu vorbesc despre greutate… ci de duh, de minte… cei cărora le pasă doar de ce vor mânca, ce vor face, unde vor merge, divertismentul, asta este grăsimea.

Pentru celălalt om, toate aceste lucruri se împuținează și începe să vadă. Mergi la Sf. Porfirie și fără să faci altceva te citește, frumos. Aceasta este viața Bisericii, experiența ei, cu cât cineva își contractă grăsimea, materialitatea – pe care, totuși, nu o desființează întrucât suntem trup și suflet, altfel vorbim despre erezia monofizitismului. Cu atât este mai eliberat, intră în spațiu și timp.

Exemplul clasic este ceea ce citim din viața Sf. Porfirie. Sf. Porfirie a călătorit în timp… el a văzut unde era apă, ce se întâmpla în San Francisco, sunt câteva relatări despre care nu sunt sigur că sunt publicate… și el a văzut in viitor. Deci nu sunt sigur dacă acest lucru vă răspunde la întrebare dar pentru că timpul depinde de materie, în general, … timpul are o grăsime … cu cât mai mult cineva devine mai subțire cu atât este mai eliberat de timp.

Teoria întregului – formalismul lui Dumnezeu?

Altă întrebare: „Vreau să întreb ceva cu pericolul să sune egoist. Ipotetic, dacă într-o zi „o teorie a întregului” este descoperită și încadrată ca „formalismul lui Dumnezeu”. Ar fi prohibitiv pentru cineva să accepte asta pur și simplu sau ar fi ca orice altă cunoaștere? [Părintele Nikolaos]: Ar fi o greșeală. Nu sunt filolog, dar sunt patru tipuri de motive ipotetice [care este echivalentul condiționalelor în limba engleză]. Acesta este un al doilea tip, opus realității.

Dumnezeu nu poate fi dovedit

Să vorbim acum despre realitate. „Un Dumnezeu a cărui existență poate sau nu poate fi dovedită… nu există. Înțelegeți această frază? -„Nu!” „Să o spun altfel. Un Dumnezeu care este supus puterii doveditoare a logicii umane și poate fi dovedit fie că există, fie că nu. Acesta nu există! Asta încerc să spun.

În ceea ce privește „teoria întregului”, a fost mult discutată în modernitate, de greci, de fizica atee și este o exagerare de o nuanță filosofică intensă” În lumea științifică, există tendința de a aduce o „teorie a întregului” sau elixirul tinereții nemuritoare sau leacul universal, medicamentele care vindecă totul etc. Nu există. Oamenii părăsesc această lume… vom pleca.

Dar revenind la întrebarea inițială Cred că aș răspunde că un astfel de Dumnezeu este un construct ideologic.

Credința este ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi

Vreo altă întrebare? [cineva] Întrebare: În ceea ce privește ce ați spus mai devreme, dacă îl putem explica pe Dumnezeu, un astfel de Dumnezeu nu există… Ce așteaptă Dumnezeu de la noi? Dumnezeu se așteaptă la credința noastră. Dacă ne-ar oferi cunoașterea existenței Sale, atunci nu am fi în stare niciodată să avem o credință adevărată. Deci, când ați început cuvântul și ați spus „De ce Dumnezeu nu a lăsat lumea să funcționeze o vreme bine și apoi să o lase să se prăbușească” pentru că El nu a vrut să ne dea acest fel de cunoaștere. El a dorit ca creația Sa să dezvolte mai întâi credința și apoi să dobândească cunoștințe.

Trebuie să fim precum copiii

[IPS Nicolae]: Ultimul lucru pe care l-aș face ar fi să creez o atmosfera de contemplare în jurul gândurilor lui Dumnezeu. O să vă dau un mic exemplu. Îmi place foarte mult ceea ce spune Hristos: „Adevărat vă spun, dacă nu vă veți schimba și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor.” El vrea să spună că dacă nu poți avea încredere, smerenie ca un copil nevinovat dacă sufletul tău nu are inocență în căutarea relației cu Mine atunci nu vei putea intra în taina adevărului Meu.

Și acest lucru este cu adevărat important. Vreau să fim atenți la ceea ce ați spus despre cunoaștere și credință. Credința nu exclude cunoștințele. Dimpotrivă, credința duce la cunoașterea lui Dumnezeu. Și acesta este ceva cu adevărat important. Desigur, când spuneți „cunoștințe”, faceți referire la „cunoștințe științifice” sau „cunoaștere psihologică, filozofică”?

[Cel ce a pus ultima întrebare continuă]: Pot să știu că exiști, pentru că Te văd. Dacă mi se spune că cineva este undeva unde nu pot vedea, am credința activă în existența lui dar nu și cunoașterea acesteia. Noi, oamenii, nu-L putem vedea pe Dumnezeu, așa că trebuie mai întâi să dobândim credința vie, iar când vom muri vom dobândi cunoașterea…

Credința: Putem dobândi cunoașterea înainte de moarte

[IPS Nicolae]: „Nu doar când suntem morți; putem dobândi cunoașterea încă din această viață. Cu atât mai mult, putem dobândi cunoașterea dreaptă. Întrebare: [om care a pus ultima întrebare continuă] „Dacă ați avea deja cunoașterea lui Dumnezeu, nu ați putea crește credința”. Asta încerc să spun. [IPS Nicolae]: „Bine, am înțeles ce vreți să spuneți. Că dovada logică a lui Dumnezeu nu va conduce la credința adevărată și v-ar limita. Acesta este motivul pentru care am spus „un Dumnezeu care poate fi dovedit sau nu, Acesta nu există. Dumnezeu nu este dovedit. Nu intri în taină prin cunoașterea rațională umană și cred că ceea ce spuneți este adevărat, cred, cel puțin…“ „Mulțumim IPS Mitropolit de Mediterana și Lavreotiki, Nicolae.”

Această traducere în engleză a prelegerii IPS Nicolae de Mesogaia și Lavreotiki a fost înregistrată pentru otelders.org, de către Peter Eliades.

Adaptarea traducerii în română: www.chilieAthonita.ro 

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați