Arta ca formă de religie și ortodoxia – părintele Teologos

Vizionați o analiză a fenomenului artei ca expresie a unei culturi neoidololatre în paralelă cu ortodoxia și cu acțiunea lui Dumnezeu în cotidian pentru a mântui pe toți oamenii ce doresc să vină la cunoștința adevărului. Arta poate să ducă la Dumnezeu, însă poate să constituie și ea însăși un pericol prin idolatrizarea ce poate să genereze.

În videoclip aveți și exemplificări ale artei despre care vorbim.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Arta se substituie religiei

Foarte mulți mi-au spus să vorbesc despre artă și este un subiect foarte dificil. De ce? Pentru că arta din păcate astăzi se substituie de foarte multe ori religiei, arta devine o formă de religie, în loc ca arta să ajute religia. Și vedem o sumedenie de comportamente religioase, fanatice, de idolatrie de fapt în arta contemporană, mai ales în muzică, vedem o mulțime de fani. 

De ce asta? Pentru că arta de fapt este ce a înțeles omul din căderea sa, arta este umbra lui Dumnezeu pe pământ, arta ar fi trebuit să fie evidențierea binelui.

Această evidențiere a binelui, dacă nu știm, și-l evidențiem prin artă, atunci îl inventăm adică, prin povești imaginare, scene, parabole, metafore șamd. Toate acestea sunt fenomene artistice, sunt folosite de către așa-numiții artiști și bineînțeles astăzi toți suntem artiști, nu? 

Arta oglindește distorsiunea existențială a omului

Problema cea mare este că acest bine datorită căderii noastre este parțial, este distorsionat pentru că nu vedem bine binele. În speță, nu suntem uniți cu Dumnezeu. Pentru că vom ajunge la bine doar în clipa în care vom fi uniți cu Dumnezeu, când vom ajunge la cunoștința deplină. Până atunci bineînțeles că arta este doar o treaptă către Dumnezeu. 

Problema cea mare nu este asta, ci că acest Dumnezeu poate să fie altceva sau altcineva decât Dumnezeul cel Adevărat. 

Arta și treptele spre bine

Eh, și până atunci avem diferite trepte ale binelui și din cauza asta arta poate să ajute să îl ridice pe om de pe un nivel existențial inferior către un nivel existențial superior. Asta este arta care ajută și în principal este vorba de arta duhovnicească, arta ortodoxă.

Dar bineînțeles poate să fie și un mediu de distracție, de distragere, de răspândire a minții cum spun Sfinții Părinți. Atunci când omul este pe o treaptă duhovnicească superioară și atunci arta cu care acesta intră în contact îl trage în jos.

Un exemplu din Pateric

Și aici avem un caz celebrul la Pateric în care părinții pustiei se rugau, un ucenic se dusese în Alexandria pentru anumite treburi ale schitului și s-a întors cu niște tropare învățate, cu niște cântări învățate, și l-a văzut avva și i-a spus „frate, te văd tulburat, ce s-a întâmplat?”. Fiul duhovnicesc a spus „vai, avva, că noi ne pierdem sufletul aici pentru că uite, în oraș ce frumos cântă șamd”. Și atunci avva îl dosădește, îl ocărăște pe fratele respectiv și îi spune că menirea omului nu este să cânte, ci este să-și adune mintea ca o flacără în fața lui Dumnezeu. 

Bineînțeles că acest lucru este foarte dificil pentru cineva astăzi. Este de dorit și asta este ținta, dar până atunci nu este de ciudat, surprinzător ca cineva să se folosească de artă.

Rolul artei în Biserică

Și din cauza asta în Biserică avem artă, în principal muzică – artă auditivă și artă vizuală – icoane, în principal. 

Eh, trebuie să știți că unul dintre cei mai mari sistematizatori ai artei muzicale, deci cel care sistematiza cele 8 glasuri în Biserică, este chiar și unul dintre cei mai mari teologi din istoria Bisericii. În speță, Sfântul Ioan Damaschin.

Deci după cum vedem, arta ca evidențiere a binelui, unde binele este relativ, poate să îl tragă pe om spre binele absolut, spre Dumnezeu, însă poate să îl și distragă pe om, să-l împingă departe de Dumnezeu în funcție de planul existențial al acestuia, care acest plan existențial este relativ la binele exprimat de artă. Mai presus sau mai prejos

Din cauza asta evit să dau exemple din artă, mai ales din muzică, pentru că după cum spuneam, muzica ce ar trebui să fie o parte a religiei, astăzi este a devenit o religie prin sine, vorbim de muzica nebisericească – nu muzica psaltică – muzica…știți foarte bine la ce mă refer.

Arta poate amplifica sau micșora patimile 

Din cauza asta, dacă dau un exemplu pozitiv sau negativ din muzică sau din alte ramuri ale artei, de exemplu, din pictură sau beletristică, posibil să fiu atacat sau adulat în funcție de ce spun, de către fanii curentului artistic muzical sau curentului artistic în general respectiv. 

Trebuie să știm că în clipa în care ne expunem unei forme de artă este bine să știm foarte bine ce patimi duhovnicești avem – poate cu duhovnicul bineînțeles, să nu exagerăm aici – dar dacă se poate să fim foarte atenți cărui curent artistic ne expunem astfel încât acesta să ne ajute nu în împlinirea patimilor noastre, ci în micșorarea patimilor noastre. 

De exemplu, dacă cineva este o fire mai elegiacă, mai supusă depresiei atunci are nevoie de o artă care să îl ajute în creșterea curajului, a dragostei, a dorinței după Dumnezeu. Pe când dacă există un om care din fire este foarte dur, bineînțeles că nu o să-i punem o muzică ce să îi crească caracterul rebel. 

Cu toate că omul are nevoie de artă pentru că are nevoie de mângâiere, de reamintirea prin experiență a Raiului chiar dacă această experiență poate să fie distorsionată.

De aceea, oamenii în general ascultă muzică sau privesc picturi sau alte forme, filme, ca să li se potențeze patimile în general pentru că ei cred că această potențare a patimilor este raiul lor. NU este așa. Și asta se vede după aceea prin chinul pe care oamenii respectivi îl suferă.

Dumnezeu găsește o soluție în orice împrejurare

Dar cu toate astea, Dumnezeu datorită faptului că vede că oamenii sunt influențați mai mult de artă decât de Biserică și bineînțeles că spun un lucru groaznic aici, atunci Dumnezeu folosește arta, chiar și arta laică, eretică, păgână, dacă doriți, da, arta atee, ca să îi atragă pe oameni mai aproape de El. 

De aceea apar anumite versuri, anumite mesaje de care oamenii cred că există în cântecele respective, ca Dumnezeu să îi atragă mai aproape de El.

Arta respectivă sau artistul respectiv poate să nu fi intenționat să transmită mesajul respectiv, dar Dumnezeu folosește această artă ca să îi aducă pe oameni mai aproape de El – dacă oamenii sunt deschiși față de Dumnezeu.

Intenția iubitoare a lui Dumnezeu răzbate și prin arta necreată de om: muzica făcută de inteligența artificială

Știm foarte bine că sunt chiar piese muzicale compuse de inteligența artificială deci compozitorul nu a dorit să exprime nimic, dar Dumnezeu dă în inima noastră, celor care suntem deschiși față de El, ne dă să simțim un sentiment de bucurie, de noblețe, curaj, avânt astfel încât să ne apropiem de El. Cu toate că arta respectivă, muzica respectivă fusese construită de Inteligența Artificială, de un program pe calculator.

Arta care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Caracterul tainic al său

Pe de altă parte, cum spuneam, există forme de artă care îndepărtează pe om de Dumnezeu numai datorită faptului că arta în general este văzută astăzi ca și potențarea simțurilor, ca experiență – dar nu experiență duhovnicească, cu mesaj – ci efectiv un puseu de dopamină, un impact, o palmă dacă doriți a neconformismului, un puseu de surprize, o răsturnare a valorilor, a tot ceea ce ni se pare normal. Arta de dragul artei, cum se spune sau formă fără conținut. 

Ei bine, cu toate că într-adevăr arta de astăzi, în anumite cercuri se vede în acest fel, arta – muzica și pictura – datorită caracterului ei tainic, cu toate astea nu este atât de rea pe cât se încearcă a fi din partea compozitorilor, a autorilor de artă.

Și Dumnezeu cum spuneam prin acest caracter tainic încearcă să îi aducă pe oameni mai aproape de El.

Pentru că dacă în teologie, erezia este frontală și se vede foarte, în artă, aceasta se estompează datorită faptului că are un caracter mai cald și omul în artă își exprimă cum spuneam căderea sa, năzuința sa față de Dumnezeu. 

De aceea, cum spunea cineva, artistul adevărat este artistul ce vine din durere. De vreme ce arta este folosirea imaginației pentru a ne duce în apropierea lui Dumnezeu, a potența simțurile către Dumnezeu chiar dacă acest dumnezeu poate să fie fals sau distorsionat în arta laică, în cazul artei bisericești arta este relativ redusă ca și cantitate. De ce?

Arta ortodoxă

Pentru că în Ortodoxie nu avem nevoie să ne imaginăm sau să ne potențăm simțurile în artă pentru că în Ortodoxie suntem mult mai aproape de El. Avem conștiința lui Dumnezeu, avem trăirea lui Dumnezeu și de aceea arta este văzută ca un instrument în ortodoxie. Ca un instrument deci nu facem artă pentru artă, ci facem artă pentru Dumnezeu. Muzica psaltică nu este o muzică de ascultat, să știți! 

Muzica psaltică

Muzica psaltică este o muzică ce are ca scop rugăciunea la maxim. Eu dacă nu mă rog bine în clipa în care ascult o muzică psaltică înseamnă că psaltul nu și-a atins menirea. Psaltul trebuie să cânte astfel încât eu să mă pot ruga la maxim, nu să aud cum cântă el. 

La un moment dat chiar era o astfel de întâmplare, eram într-o biserică undeva, într-un paraclis și psaltul cânta așa de bine încât toți ceilalți ne-am oprit să-l ascultăm pe psaltul respectiv cum cântă Chinonicul. Și chiar și preotul îl lăsase să cânte tot Chinonicul, un Chinonic foarte frumos al Sfântului Ioan Cucuzel și la sfârșit psaltului i-a părut rău, s-a pocăit pentru asta, a spus „nu trebuia să cânt așa pentru că am atras atenția”. Exact. 

Deci muzica psaltică nu este o muzică de ascultat și din cauza asta vedeți că sunt foarte puține concerte de muzică psaltică. Muzica psaltică este o muzică de rugat, înțelegeți. 

Din cauza asta pentru că în Ortodoxie, Adevărul se trăiește, Binele se trăiește, nu trebuie inventat atât. Bineînțeles că există și anumite compoziții de artă în Ortodoxie – Imnul Acatist de exemplu, Paraclisul Maicii Domnului și așa mai departe, dar acestea sunt mult mai puține și bineînțeles că acestea se supun strict adevărului de dogmă.

Expresia dogmei. Arta bate realitatea

Deci nu se caută expresia artistică în sine, ci se caută expresia dogmei, a adevărului de credință.

Aici dacă este să extindem termenul de artă, punem și parabolele, întâi de toate ale Domnului nostru Iisus Hristos și după care și a altor sfinți creștini. 

Chiar Sfântul Grigorie Teologul, nu știu dacă știți, a scris chiar o piesă de teatru pe tema asta. De ce? Pentru că în Ortodoxie datorită faptului că ne apropiem de Dumnezeu, suntem mult mai aproape de Dumnezeu, dogma, realitatea bate filmul cum se spune. Dogma bate filmul. Adică realitatea bate arta. Este foarte important. 

Arta laică vs arta ortodoxă

Trebuie să știm un alt lucru referitor la diferența dintre arta ortodoxă și arta laică – mă refer la arta departe de Dumnezeu. Este faptul că dacă marile genii, marii artiști laici, depărtați de Dumnezeu, chiar dacă parțial intuiesc problema – și din cauza asta au mare succes la oameni, pentru că oamenii după cum spuneam doresc să fie mângâiați de un rai care este de fapt un pseudo-rai – cu toate astea, ei nu pot să dea soluția pentru că soluția este Hristos. Răspunsul este Hristos.

Eh, Hristos pe care ei Îl rejectează datorită stratului gros de erezie sub care sunt întunecați.

Li se prezintă un Hristos fals datorită ereziei în care s-au născut, în care trăiesc și așa mai departe. Din cauza asta ei rejectează acest Hristos pentru că un om care Îl caută într-adevăr pe Dumnezeu nu poate să primească un Hristos distorsionat chiar dacă ar dori aceasta. De aceea trebuie să știți că oamenii aceștia se luptă foarte mult, mulți dintre ei, cu erezia în care se află încercând să Îl caute pe Hristos Cel Adevărat. 

Văd că ceva nu merge, se luptă ca și chiorii, cum noaptea bâjbâie printre crengile copacilor, încercând să iasă din hățișurile, din pădurea în care sunt pierduți. 

Din cauza asta foarte multe genii artistice știți foarte bine că s-au auto-anihilat în băutură, în desfrâu, în boli de nervi șamd.

Arta este în esență căutarea lui Dumnezeu și a stării din rai

Deci să nu uităm că arta este căutarea disperată a lui Dumnezeu, a perfecțiunii. Această perfecțiune este personală pentru că Dumnezeu este personal și se caută într-un anumit mod. Drama societății noastre, a planetei noastre este că toți Îl căutăm pe Dumnezeu, însă Îl căutăm cea mai mare parte acolo unde nu e și Îl căutăm așa cum nu trebuie. 

Eh, acum trebuie să știți că Dumnezeu prețuiește această luptă, această căutare față de El și din cauza asta cum spuneam încearcă, reconfigurează în continuu tot acest univers 93 demiliardede ani lumină, astfel încât să maximizeze fericirea oamenilor, adevărata lor fericire, să maximizeze posibilitatea de a-L găsi, să maximizeze drumul către El. 

Din cauza asta în cele mai adânci coclauri ale artei poate fi găsit ceva bine, Dumnezeu poate să îl ajute pe un om cu ceva. De aceea niciodată să nu judecăm pe artiști cu toate că într-adevăr dacă vedem că o anumită artă nu ne folosește bineînțeles că vom evita și vom spune celorlalți care depind de noi – familiei sau prietenilor – că uite, mie nu-mi place genul respectiv. Cum spuneam, eu evit să spun astfel de lucruri ca să nu polarizez discuția.

Dacă Dumnezeu vrea să mântuie pe cineva printr-un anumit geniu cultural, artistic, asta este treaba lui Dumnezeu și oamenii fac aceste lucruri, chiar se ajunge la niște extreme care se văd în artă, mai ales în arta vizuală. Deci milioane de dolari pentru niște tablouri care, să mă ierte bunul Dumnezeu, nu știu câți dintre noi înțeleg ce reprezintă tabloul respectiv sau pentru un film – câți bani se cheltuie pentru un film… Foarte important.

Eh, desigur că și în Ortodoxie pot să apară deviații cum este sentimentalismul, pietismul edulcorat, vedem tot felul de tablouri cu tentă religioasă care nu au legătură cu icoanele adevărate.

Icoana 

Trebuie să știm că icoana adevărată este cea bizantină. Cu toate că sunt icoane care sunt făcătoare de minuni și care nu sunt bizantine, dar expresia prin excelență a dogmei este icoana bizantină. 

Trebuie să știm că toți acești mari sfinți, mari făcători de artă în Ortodoxie au avut trăiri foarte înalte. Și trebuie să știți că toți iconarii au avut și sper că mai au, știu însă că unii nu mai au, dar ar trebui să aibă un program duhovnicesc, o asceză foarte serioasă astfel încât să poată să intre în contact cu persoana pe care o pictează. Ei trebuie să picteze nu cum își imaginează ei, ci cum trăiesc înăuntrul lor pe sfântul, sfânta respectivă. 

Din cauza asta ultimul lucru care se pune pe icoană și care sfințește icoana este numele. Trebuie să știți treaba asta.

Pe de altă parte, în muzica ortodoxă, psaltică – pentru că aceasta este muzica ortodoxă care exprimă dogma și nu muzica vestică… dacă în (sfera) icoane(lor) nu cunoaștem foarte mulți sfinți care au pictat icoanele făcătoare de minuni – știm pe Sfântul Andrei Rubliov, de exemplu, Sfântul Teofan Cretanul, mai știm unul, doi, trei sfinți ruși, dar cam atât nu știm foarte mulți sfinți ortodocși care pictează și care să facă mai ales icoane făcătoare de minuni.

De exemplu, Sfântul Andrei Rubliov nu a făcut nicio icoană făcătoare de minuni. Sfântul Teofan Cretanul nu a făcut nicio icoană făcătoare de minuni cu toate că icoanele lor sunt minuni prin ele însele, prin schimbarea în bine a vieții oamenilor. 

Pe de altă parte în muzica psaltică, toți marii stâlpi ai muzicii au fost sfinți. Mari sfinți.

Sfinții și muzica psaltică

Sfântul Roman Melodul , Făcătorul de condace

Țin minte, era un diacon care era foarte duhovnicesc, era diaconul Patriarhului. Patriarhul îl iubea foarte mult pentru duhovnicia lui, dar el avea o voce foarte urâtă, o voce de rață așa, vorbea foarte…urât.

Și ceilalți îl pizmuiau pentru faptul că Patriarhul îi arăta un tratament preferențial, pentru faptul că avea o voce foarte urâtă și în clipa în care de Crăciun a ieșit afară să spună ectenie și a spus „iarăși și iarăși cu pace Domnului să ne rugăm”, ceva de genul ăsta, în clipa respectivă toți ceilalți au sărit pe el „huo, pleacă de aici, ieși afară din slujbă că uite ce ne faci și… scandalizezi lumea cu vocea ta”.

Și atunci el s-a dus la icoana Maicii Domnului și a îngenunchiat în fața Maicii Domnului și a spus „Maica Domnului Meu, ajută-mă pe mine, ajută-mă pe mine că nu mai pot!” – datorită clevetelii, ocării pe care ceilalți i-au făcut-o bineînțeles în public în Sfânta Sofia. 

Și atunci Maica Domnului coboară din icoană, apare în fața lui și îi dă o mică bucată de hârtie lunguiață făcută sul, Condachio în greacă și el înghite această bucată de hârtie, acest sul de hârtie și începe să cânte. I se schimbă vocea, începe să aibă o voce foarte foarte frumoasă și începe să cânte și cântă pentru prima dată Condacul Nașterii Domnului. Da… 

Și de atunci, acest mare mare sfânt care se numește în Biserică, Făcătorul de condace a scris foarte foarte multe condace, toate închinate lui Dumnezeu, sfinților și bineînțeles Maicii Domnului. Este vorba de Sfântul Roman Melodul, ca să știți. Din cauza asta se numește Melodul pentru că a compus foarte multe melodii. 

Sfântul Ioan Damaschin

După care un alt mare pilon al muzicii psaltice este vorba Sfântul Ioan Damaschin care a fost mâna dreaptă a califului. A fost ministrul economiei, hai, să spunem așa, trezorierul califului.

Familia lui era foarte respectată și tatăl lui, Mansur, era un geniu. Geniu pe care l-a moștenit și fiul său, Ioan – Sfântul Ioan Damaschin – și care erau foarte respectați de arabii care cuceriseră Damascul pentru că pe vremea respectivă Damascul era un fel de New York, deci o citadelă, o metropolă. 

Și Sfântul Ioan Damaschin era în Damasc și se bucura de foarte multă cinste și era al doilea după calif. La adăpostul acestuia, Sfântul Ioan Damaschin scrie o mulțime de scrisori împotriva împăraților din dinastia Isaurilor, fundamentând de fapt dogmatic Sinodul 7 ecumenic și îndreptățind din punct de vedere dogmatic, sfintele icoane. 

Uneltirea împotriva Sfântului Ioan Damaschin

Pentru că împăratul nu putea să se lupte în cuvânt cu Sfântul Ioan Damaschin, nu putea să stea împotriva înțelepciunii cu care Sfântul Ioan Damaschin vorbea, din cauza asta pune pe plastografi, deci pune oameni să facă fals în acte, să imite scrisul Sfântului Ioan Damaschin (pe baza scrisorilor pe care împăratul le intercepta), să tâlcuiască o scrisoare ca și cum ar veni din partea Sfântului Ioan Damaschin, către împăratul Imperiului Bizantin, cum că Sfântul Ioan Damaschin ar fi trădător. Adică „Împărate prealuminate, uite eu sunt Ioan din Damasc și o să îți predau cetatea, vino și cucerește-o pentru că nu bănuiește nimic califul, și când tu o să vii să ataci, eu îți deschid porțile cetății și îți predau cetatea”. 

Acesta era mesajul.

Bineînțeles foarte bine tâlcuit cu toate dichisurile bizantine, după care împăratul trimite soli la calif și îi spune acestuia „uite, care e treaba – Ioan pe care tu îl prețuiești este de fapt un trădător, ca dovadă uite scrisoarea – eu împăratul ca să vezi cât țin eu la tine”. 

Bineînțeles că și toate astea erau prezentate cu toate înfloriturile diplomatice. Califul nu cercetează bine tema și taie mâna Sfântului Ioan Damaschin – mâna cu care chipurile scrisese scrisoarea respectivă. 

Atunci Sfântul Ioan Damaschin plânge foarte tare, o durere imensă, unde mai pui că califul spânzurase mâna în piața din centrul orașului astfel încât să fie exemplu negativ pentru toată lumea.

Maica Domnului îi vindecă mâna tăiată

După care Sfântul Ioan Damaschin se roagă la Maica Domnului – dacă o să-i pună mâna la loc o să-i cânte toată viața – și într-adevăr o vede pe Maica Domnului în vedenie, cum îi pune mâna la loc. 

Sfântul Ioan se trezește și își găsește mâna la loc și avea doar un fir roșu acolo unde fusese tăiată mâna și de bucurie începe să compună la Maica Domnului o mulțime de cântări. 

Aceste cântări, această bucurie se aude în Damasc, vine califul, vede această minune, se căiește și vrea să îl pună iarăși în toate onorurile.

Icoana Trihirusa

Sfântul Ioan Damaschin cumpără în prețuire față de Maica Domnului o mână de argint în amintirea faptului că Maica Domnului îi pusese mâna la loc. Și pune această mână pe icoană, i-o oferă Maicii Domnului și până azi această icoană se numește „Trihirusa” (în greacă, înseamnă Maica Domnului cu trei mâini) „Trojeucița” în slavonă. Și până astăzi icoana se află la Mănăstirea Hilandar, în Sfântul Munte.

E o întreagă poveste, dar să nu vi-o spun… cum a venit icoana de la mănăstirea unde Sfântul Ioan Damaschin s-a nevoit, Mănăstirea Sfântul Sava, a venit de acolo până în Sfântul Munte. 

Monah la Mănăstirea Sfântul Sava

Cum am divagat puțin, Sfântul Ioan Damaschin după această întâmplare pleacă din Damasc și ajunge la Mănăstirea Sfântul Sava, dorește să fie simplu monah acolo.

Acolo, starețul la care se supusese Sfântul Ioan Damaschin îi spune să nu compună nimic – „deci o să fii simplu monah și nu o să compui absolut nimic”.

Neascultarea 

Sfântul Ioan Damaschin se supune acestui ordin, acestei porunci până la un moment dat în clipa în care moare un frate din mănăstire. Fratele acesta era foarte iubit de către un coleg de-al său de asceză. Cel rămas în viață era nemângâiat de moartea fratelui său și îl roagă pe Sfântul Ioan Damaschin să compună un tropar ca să-i mângâie sufletul. Cum spuneam: oamenii au nevoie de mângâiere și ea vine prin artă, dacă arta este bună.

Atunci Sfântul Ioan Damaschin compune celebrul tropar Πάντα ματαιότης τα ανθρώπινα (panta mataiotista antropina)/ Toate sunt deșertăciune care până astăzi există în slujba de înmormântare.

Un tropar foarte frumos pe care îl cântă fratele respectiv, află însă starețul că Sfântul Ioan Damaschin făcuse neascultare, compusese ceva și îl alungă din mănăstire. 

Sfântul Ioan Damaschin se pocăiește, dorește să reintre iarăși, toți frații îl roagă pe starețul respectiv, starețul este neînduplecat și după nu știu câte zile de stat afară – legenda spune că o săptămână a stat afară din mănăstire nemâncat, nedormit, cerând să fie primit.

Până la urmă, starețul se înduplecă și-i spune că da, îl primesc în mănăstire, dar să curețe latrinele, toaletele, veceurile (și pe vremea respectivă, știm că veceurile nu erau ca astăzi, erau cu totul și cu totul altceva, erau hazna) și astfel ajunge Sfântul Ioan Damaschin din ministru de finanțe al unuia dintre cele mai mari orașe ale vremii respective, ajunge să curețe cu mâinile, fecalele, dejecțiile ale unei lavre de câteva sute, dacă nu mii de monahi. La un moment dat ajunsese până la 3000 de monahi, lavra Sfântului Sava. 

Porunca Maicii Domnului

Și făcând această ascultare, la un moment dat, după mult timp Maica Domnului i se arată starețului și-i spune „destul a fost până aici, acum lasă-l pe Ioan să-și reverse râurile teologiei și ale artei peste Biserica noastră și să-mi cânte mie”.

Și atunci într-adevăr starețul îi dezleagă canonul și Sfântul Ioan Damaschin a compus o mulțime de slujbe până astăzi, toate marile slujbe – slujba Învierii întâi de toate este compusă de către el, trebuie să știm. Deci vorbim de o slujbă de 1300 de ani care până astăzi este o capodoperă. Să ne gândim care hit din muzica laică o să-și mențină această prospețime dincolo de timp după 1300 de ani. Da…

După Sfântul Ioan Damaschin, avem în Sfântul Munte o mulțime de manuscrise pe care scrie „tou Mastora” (greacă). Deci la anumite tropare scrie „tou Ioannou tou Damaskinou” adică a Sfântului Ioan Damaschin, „tou Romanou tou Melodou” – a Sfântului Roman Melodul. Când scrie „tou Mastora”, adică a Maestrului se referă la Sfântul Ioan Cucuzel care atât de frumos cânta încât se spune că animalele care pășteau se opreau din păscut astfel încât să-l asculte. 

Sfântul Ioan Cucuzel

Sfântul Ioan Cucuzel era psaltul împăratului și fugise incognito, pe ascuns și ajunsese la Lavra în Sfântul Munte și aici neștiut de nimeni…

„Ce dorești”, îi spuse starețul. „Eu vreau să fiu monah”. „Bine, du-te și paște caprele”. Și s-a dus și în clipa în care păștea caprele începea să cânte, crezând că nimeni nu îl aude.

Dar în apropiere era un ascet care era într-o peșteră și nu era știut de nimeni și îl aude pe Sfântul Ioan Cucuzel ce frumos cânta și cum se opreau toate caprele din rumegat ca să-l audă pe Sfântul Ioan Cucuzel cum cântă. 

Atunci ascetul respectiv vine la Marea Lavră și-i spune starețului de întâmplarea respectivă. Starețul se înfioară, de ce? Pentru că împăratul trimisese oameni să îl caute în tot imperiul pe Ioan Cucuzel care fugise de fapt de la împărat fără permisiunea acestuia.

Și atunci starețul îi spune: „tu ești Ioan Cucuzel care este căutat în tot imperiul?” și el spune „da”. Și atunci Sfântul Ioan Cucuzel spune „te rog frumos, nu mă trimite înapoi la împărat, doresc să rămân ca simplu monah în Lavra”.

Atunci starețul oarecum se înduplecă, dar îl înduplecă în ultimă instanță pe stareț Maica Domnului care apare Sfântului Ioan Cucuzel și-i dă o monedă. Până astăzi icoana respectivă se numește Cucuzelița. Îi dă un florin (o monedă de aur) la Sfântul Ioan Cucuzel și îi spune să cânți în strana dreaptă a Lavrei pentru că te plătesc eu. Și toată viața lui, Sfântul Ioan Cucuzel chiar dacă se retrăsese la o anumită chilie în apropiere cu hramul Sfinților Arhangheli, a cântat toată viața în strana dreaptă a Lavrei. 

Deci după cum vedem toți stâlpii muzicii psaltice au fost sfinți și de asta avem și întâmplarea cu Axion Estin – Cuvine-se cu adevărat. 

Axion Estin. Sfântul Cosma Melodul

Știm foarte bine că acest Imn închinat Maicii Domnului la „Ceea ce ești mai cinstită…” a fost compoziția Sfântului Cosma Melodul, fratele Sfântului Ioan Damaschin. 

Dar înainte de asta, prima parte din „Cuvine-se cu adevărat” a fost dictată de un înger unui monah, unui frate care rămăsese în chilia sa în apropiere de Kareia, o chilie care aparține de Mănăstirea Pantocrator.

Și în clipa în care îngerul a intrat înăuntru, monahul nu l-a recunoscut că este înger, a crezut că este un frate și au făcut slujba împreună și la un moment dat când au ajuns la cântarea a 9-a, când fratele a vrut să spună „Ceea ce ești mai cinstită…” îngerul a spus „nu așa…”. Fratele a spus „cum?” și îngerul a spus „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu” și toate celelalte… Și atunci s-a minunat foarte tare, fratele de începutul cântării și a spus îngerului „te rog frumos să-mi scrii lucrurile acestea pentru că nu o să țin minte, sunt foarte frumoase”.

Atunci îngerul i-a spus fratelui să aducă o piatră și a scris cu degetul în piatra respectivă și s-a impregnat, a intrat degetul în piatră, cum ar intra în ceara caldă. 

Deci a fost o minune de la Dumnezeu, foarte mare și piatra scrisă de degetul îngeresc și icoana care până astăzi se numește Axion Estin pentru care s-a cântat pentru prima dată acest imn îngeresc „Cuvine-se cu adevărat” se află până astăzi în fața noastră, la Kareia, la Protaton. (Este) icoana Axion Estin. 

Muzica psaltică – muzica din cer

Acum trebuie să știți că îngerul a cântat pe glas 2, a cântat pe psaltică, nu a cântat nici pe cunțană, nici pe lugojană – vă rog frumos să mă iertați că spun asta – pentru că aceste cântări vestice corale produc sentimentalism în Biserică și nu sunt adecvate cultului ortodox. Înțelegeți?

Deci Dumnezeu arată că dorește ca în Biserică și în cer să se cânte muzică psaltică. 

Și atâția sfinți – Sfântul Iosif Isihastul a fost în cer și a auzit cântări. 

Aceasta este muzica psaltică și aceasta este arta în Biserică – este arta adevărată, care ne duce aproape de Dumnezeu. 

Acum, desigur că oamenii nu pot să asculte în continuu muzică psaltică pentru că de fapt nu pot să se roage în continuu pe muzică psaltică și din cauza asta avem o mulțime de alte tipuri de muzică.

Dumnezeu vrea să îi mântuie pe toți

Cum spuneam, Dumnezeu încearcă pe fiecare dintre noi, pe fiecare dintre oameni, să îi mântuie din locul în care sunt.

Gândiți-vă ce ar fi dacă acum în SUA la un concert de rock sau de heavy metal sau trash metal ce o fi el, unde sunt zeci, sute de mii de oameni, să apară un cor de muzică psaltică! 

Nimeni nu ar percuta, nimeni nu ar putea pentru că diferența de expresie artistică este foarte mare și atunci Dumnezeu încearcă prin tot felul de oameni să trimită un mesaj însămânțător, oarecum să îi reconfigureze pe acești oameni, să îi aducă mai aproape de noi. Da…

Și aceste mesaje cum spuneam apar chiar dacă acești oameni sunt cu păcatele lor și Dumnezeu vrea să-i mântuie și pe artiștii aceștia, dar și pe oamenii care depind de acești artiști, să știți. 

Un exemplu. „Death – Lack of Comprehension”

Vă spun un caz: știu pe cineva care avea un site în engleză și avea o viață foarte intensă, era foarte presat și avea multe ispite și din cauza asta a scris un articol, pregătise de fapt un articol care se numea „Moartea – lipsa de înțelegere”. 

El se inspirase din Sfântul Sofronie de la Essex și din versurile unei melodii care se numea „Lack of Comprehension”, cântată de formația Death.

Fratelui respectiv nu-i plăcuse curentul respectiv, dar atenția îi fusese atrasă de versuri pentru că într-adevăr exprimau faptul că moartea este lipsa de înțelegere.

Și pe baza versurilor respective scrise de compozitorul și sufletul formației Death care – după aceea am aflat că este vorba de un om care murise de tânăr de cancer – se numea Chuck Schuldiner, (acesta) compusese lucrul respectiv și găsise de folos această imagine a faptului că moartea este lipsa de înțelegere. 

Cum spuneam, omul făcuse articolul respectiv, nu știa că Chuck murise de cancer la creier și nu mai publica articolul pentru că intrau alte articole în față și așa mai departe.

Viziunile

Și la un moment dat, omul era foarte obosit și în această super-surmenare a sa merge să se culce, încearcă să adoarmă și la un moment dat vede iadul. Vede cel mai negru întuneric din viața lui, o imensitate neagră fără margini. Și în această imensitate, vede o mulțime de diavoli. Eu mă întrebam cum de a văzut diavoli acolo, el a spus nu știu, nu mă întreba acum, dar i-am văzut diavoli.

Și în acest negru imens, total, era un om alb la față, dar nu alb de har, ci alb așa ca varul, un alb mort cu cearcăne imense și omul i-a spus „hi, I am Chuck, Chuck Schuldiner. Te rog frumos, publică articolul respectiv ca să se miluiască sufletul meu!” 

Fratele respectiv mi-a spus că toată noaptea a plâns, simțea o foarte mare bucurie, foarte mare iubire, foarte mare compasiune față de omul respectiv care era în iad și pe care Dumnezeu voia să-l mântuie. Gândiți-vă e vorba de un curent foarte dur – death metal, pe baza unui articol, a unui text. 

Și fratele respectiv mi-a spus că a doua zi, ce a făcut? A uitat de acest lucru pentru că avea o viață foarte intensă, foarte presat, o mulțime de probleme și a uitat de lucrul ăsta și în noaptea următoare, iarăși îl vede pe Chuck care îi spune la fel.

Cu toate că omul dorea să doarmă, dar această vedenie foarte intensă cu mesaj spunea „hi, I am Chuck, Chuck Schuildiner. Te rog frumos publică articolul respectiv ca să se miluiască sufletul meu!”.

Deci după două nopți nedormite – vă dați seama pentru că și a doua noapte efectiv tot așa stătea se uita în tavan și plângea în continuu, nu știa de ce – a doua zi dimineață cu ultimele puteri publică într-adevăr articolul respectiv. 

Publicarea

Mi-a spus că se gândise să îl crediteze pe Chuck Schuldiner la text, dar a spus că mai bine să nu facă scandal pentru că era un site din câte am înțeles ortodox, duhovnicesc. Titlul l-a pus „Death: Lack of Comprehension” și l-a creditat doar pe Sfântul Sofronie de la Essex. 

Dar și-au dat seama fanii de la Death și au pus clipul cu piesa respectivă în comentarii. Și admin-ul, deci fratele respectiv mi-a spus că a scris acolo „eu sunt admin-ul site-ului, pot să vă șterg comentariile, piesa, dar o las pentru sufletul celui plecat ca să se miluiască sufletul lui”. 

Și după câteva zile într-adevăr l-a văzut iarăși pe Chuck pentru ultima dată cu o față luminoasă, de data asta, fericit. 

Concluzie

Deci după cum vedeți, fraților, trebuie să știți că Dumnezeu este mult deasupra limitărilor noastre, mult deasupra îngustimii noastre și totdeauna să căutăm arta bună, arta care ne apropie de iubirea lui Dumnezeu și să nu judecăm pe alții că niciodată nu știm cum vrea Dumnezeu să îi mântuie pe toți…

Dumnezeu să ne ajute și să ne ierte!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați