Mânia: Cum să (nu) ne mâniem – părintele Teologos

Mânia este una dintre cele mai puternice dar și dintre cele mai prost folosite părți ale sufletului. Vizionați pe părintele Teologos care explică mecanismele mâniei și terapeutica acestora.

Vizionare plăcută! (după video aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Mânia: Cum să (nu) ne mâniem

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Astăzi o să vorbim puțin despre mânie pentru că, din păcate, este o parte a sufletului care este foarte folosită astăzi, însă din păcate nu este folosită corect de cei mai mulți dintre noi. Spunem „să nu ne mâniem”. Corect, însă a ne mânia nu înseamnă a fi bleg sau a fi o legumă. Foarte important.

Isihia

Trebuie să știm că isihia, liniștea este de fapt o stare foarte foarte activă prin care se face inoperant răul. Este o stare foarte atentă, plină de atenție, trezvie. Asta este isihia. Se numesc părinții niptici, părinții trezvitori cei care sunt foarte foarte atenți astfel încât răul, ura dinlăuntrul lor să nu iasă afară. Și în clipa în care ura respectivă nu o să iasă afară, atunci se va învechi, se va sugruma și va muri. Deci asta trebuie făcut. 

Mânia pe persoane vs mânia pe noi înșine – mânia incorectă vs. mânia corectă

Problema cea mare cu partea mânietoare este că noi ne mâniem asupra persoanelor. Niciodată nu trebuie să ne mâniem asupra persoanelor. Trebuie să ne mâniem doar asupra noastră înșine. Noi suntem singura persoană asupra căreia trebuie să ne mâniem.

Totdeauna ne vom mânia supra faptelor.

Adică s-a întâmplat ceva, hop, trebuie să am fermitate, curaj să știu cum s-o gestionez fapta respectivă astfel încât să nu se mai întâmple. Dacă fapta respectivă este socotită drept rea, dacă nu este o expresie a iubirii și bineînțeles și în clipa respectivă trebuie să întrebăm, să ne consultăm astfel încât să evităm patima, greșeala, înșelarea.

Bineînțeles că mânia corectă este mânia împotriva păcatului. Trebuie să știți că ea îl păzește fără de păcat și pe cel ce se mânie și îl ridică și pe cel ce a alunecat.

Dar pornirea mâniei împotriva celui ce a păcătuit, ca împotriva unuia care a rănit, care a făcut rău, a tulburat, trebuie să știți că această mânie îl pune în pericol pe cel care se mânie chiar dacă mânia sa este îndreptățită, să zic așa. Dacă se mânie împotriva faptei. Dacă se mânie împotriva păcătosului, clar nu este bună.

Ne mâniem doar pe faptele păcătoase și nu pe om

Din cauza asta este nevoie de foarte mare atenție, frână și în general să nu folosim acest lucru decât numai în cazul în care Dumnezeu ne dă oameni în mână, adică suntem instituții, suntem stareți, duhovnici, cap de familie, de firmă șamd, anumite poziții în care trebuie să acționăm cu fermitate. 

Pentru a nu ne lăsa târâți de această fermitate în păcat, trebuie să ne gândim totdeauna că celălalt a făcut bine sau mai bine zis, a încercat să facă bine. Pentru că pentru fiecare dintre noi „binele” este dependent de credința sa, de optica sa. Adică eu cred că fac bine așa. Bineînțeles că dacă optica, credința mea este greșită, nici binele meu nu va ieși desăvârșit.

Dincolo de asta nu este vorba numai de credință, ci și de faptul că nu știu să fac binele. Este vorba și de faptul că nu mi-a reușit, că nu am putut să fac binele. O mulțime de factori.

Mânia și conștiința relativității noastre

Din cauza asta, este foarte important ca în clipa în care vedem pe cineva că a greșit, dincolo de conștiința relativității noastre – „măi, stai puțin că poate eu sunt în greșeală și nu celălalt”, dar chiar dacă eu cred că celălalt este în greșeală atunci nu o să-l judecăm pe el ca personalitate pentru că întâi de toate Domnul a spus că a Lui este judecata și doi, cum spuneam – nu știm, poate că el a vrut să facă binele și nu i-a reușit șamd.

De aceea, ne vom concentra întotdeauna asupra faptei. Și dacă ne concentrăm asupra faptei, trebuie să  fie foarte clar și nouă și celuilalt că nu sunt eu cu fapta împotriva lui, ci sunt eu cu el împotriva faptei. Foarte important asta! Și întotdeauna o să vorbesc cu dragoste celuilalt și o să am dragoste înăuntrul meu față de celălalt și totdeauna să încerc să îl ajut când poate fi ajutat și dacă pot să îl ajut pe celălalt. Este foarte important.

Barometrul stăpânirii mâniei: Dragostea. Trei pași esențiali

Pasul întâi – Tăcerea

Și din această cauză, totdeauna trebuie să știm că în clipa în care vedem că scade dragostea între noi și celălalt – ne tulburăm, ne mâniem – atunci ne oprim. Și din cauza asta pentru că suntem păcătoși și asta se întâmplă în foarte multe cazuri, prima victorie împotriva mâniei este tăcerea gurii. Să închidem gura! Nu o să vorbim! Asta este primul pas. În clipa în care fierbem înăuntrul nostru nu o să deschidem gura.

Nu putem? Plecăm de acolo, schimbăm subiectul, umblăm în pungă, facem ceva. Să nu iasă din noi! Nu este bine! Nu o să vorbim pe un subiect care este sensibil, de care știm că cel puțin unul dintre interlocutori se mânie.

Patima este ca o arsură

Trebuie evitată faza asta că este patimă, este boală, este durere. Ca și cum dacă eu pun mâna pe cineva, în semn de dragoste față de respectiva persoană, dar dacă are o rană aici atunci și eu pun mâna aici o să urle.

La început mă iartă Dumnezeu, să zic așa, dar dacă eu știu că el are rană și pun mâna acolo, Dumnezeu nu o să mă ierte că știe că am făcut asta în mod intenționat, să îl rănesc pe celălalt și nu este bine.

La fel și cu mânia – în clipa în care știm că cineva se mânie, sau vedem că s-a mâniat nu o să deschidem gura, tăcem, ne smerim – asta este prima victorie împotriva mâniei.

A doua victorie, mai înaltă împotriva mâniei este în clipa în care inima nu se mai tulbură așa de tare, nu mai fierbe și nu primim gânduri împotriva celuilalt, adică gândurile tac, dacă noi suntem puțin tulburați, deranjați de atacul urii celuilalt. Pentru că atacul mâniei este un atac de ură.

Pasul al doilea – nu primim gânduri împotriva celuilalt

Și am spus că trebuie să urâm numai păcatul, numai fapta rea, niciodată nu trebuie să urâm persoanele! Și aceasta este a doua treaptă. Adică să nu marșăm pe tema gândurilor, să nu primim gânduri împotriva celuilalt. Spunem că celălalt, săracul, e bolnav, are o arsură, a încercat să facă binele și toate celelalte. Și să ne rugăm lui Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă pe mine să îl iubesc pe fratele meu! Doamne, Atotputernice, dă-mi iubirea Ta atotputernică!”. Asta este foarte important. 

Pasul al treilea – Seninătatea în fața mâniei și a furtunilor vieții

Și al treilea stadiu împotriva mâniei este seninătatea împotriva oricărui vânt, a oricărei furtuni a mâniei din partea celuilalt, din partea vieții, a necazurilor. Și în clipa în care omul este senin, poate să înfrângă orice și această seninătate vine de la Dumnezeu.

Vine prin multă rugăciune, multă smerenie și acceptarea lucrurilor așa cum sunt și mai ales prin osândirea de sine – adică ne mâniem pe noi înșine.

Mânia permisă: asupra noastră înșine / Exercițiul mâniei folositoare: tăierea voii proprii

Am spus că singura persoană asupra căreia trebuie să ne mâniem suntem noi înșine, prin atenție și mai ales prin tăierea voii, prin exercițiul tăierii voii. Trebuie să știm că mânia vine prin tăierea voii. Cu cât voia este mai puternică, cu atât mânia, durerea mai mare.

Din cauza asta trebuie să avem grijă să nu absolutizăm voile noastre! Să nu absolutizăm voile noastre și să facem întotdeauna antrenament pe tema asta.

Să ne tăiem voia în lucrurile mărunte

Adică o să-mi tai voile în fiecare zi. Dacă ne vine gândul acum – „oare ce o să fie la masă?” – Hop! Îmi tai voia și nu întreb. Bun, văd acolo discuție – „oare ce discută ăia? mă duc să întreb”. Nu o să întreb! „A, vreau să spun și eu cuvântul ăsta în discuție.” Nu o să-l spun! „A vreau să aflu știri. Ce se mai întâmplă acum?” Nu, nu o să întreb! Înțelegeți?

Dacă îmi tai voile în lucrurile mărunte, după aceea o să ajung să îmi tai voile și în lucrurile mari. Și după aceea o să ajung să îmi tai voile și în fața multora – asta este foarte important. Și atunci omul o să fie liniștit, o să fie senin, cum spuneam în fața oricărui vânt.

Cum sunt eu acum, cu darul lui Dumnezeu și cu rugăciunea voastră, sunt foarte senin. Sunt în biserică, afară e furtună, e vânt. Eh, e de la Dumnezeu, s-a întâmplat asta pentru păcatele mele, mă smeresc, vin și vorbesc aici. Înțelegeți? Asta este foarte important.

Deci cum spuneam, să nu marșăm în clipa în care avem o ceartă între noi. E distorsiune existențială, nu merge bine. Lasă, o să treacă! Și după ce a trecut ca apa sub pod, după ce a trecut ca vântul de afară, „ca norii lungi pe șesuri” cum spune Eminescu, după aceea vom discuta. 

Mânia întunecă mintea. Blândețea oprește mânia

Dacă vine valul întunecat al mâniei, mintea este întunecată. Mânia întunecă mintea și ca să ne luptăm cu acest val întunecat al mâniei, facem ca la înot. Înotătorii știu că trebuie să te bagi sub apă, vine valul, te bagi sub val și treci dincolo. În poziție smerită treci dincolo. Dacă încerci să te lupți cu valul, el te duce departe, te târăște și te poate arunca în stânci și te face praf și pulbere. Nu suntem împotriva valului.

Din cauza asta, ca să trecem dincolo de val, ne smerim, nu atacăm, suntem acolo nemișcați. Asta este blândețea. Blândețea e starea nemișcată a sufletului care este aceeași și în ocări și în laude, să știți.

Din cauza asta cei care doresc laude sunt în continuu tulburați. Să fim atenți să nu placă nici să ne iubim pe noi înșine, nici să ne laude (cineva) pentru că toate astea vin din iubirea de sine, egoism. Dacă nu mă iubesc pe mine însumi atunci nu o să am nici voie proprie și nici nu o să mă mânii și nici nu o să mă doară. Înțelegeți?

Pilda datornicului cu 10.000 de talanți

Mânia se ține în frâu deci prin milostenie, prin acest duh de blândețe, prin lăsarea față de celălalt, prin multă rugăciune și ajută foarte mult și dreptatea împotriva mea adică să mă osândesc pe mine însumi – să zic „bine, Dumnezeu este atotputernic! De câte ori am greșit în fața lui Dumnezeu și nu s-a mâniat. De ce să mă mânii și eu pe fratele meu? Na, că eu sunt dator cu 10.000 de talanți cum spune parabola evanghelică și Dumnezeu îmi iartă pe toți. De ce să-l vânez eu pe celălalt care îmi este dator cu 100 de dinari?”. 10.000 de talanți era o sumă imensă, trebuie să știți. Erau în jur de 32.000 de kg de aur. Pe când 100 de dinari erau nu știu câte grame de argint, ceva insignifiant.

Din cauza asta este foarte foarte important să mă mânii pe mine însumi, să fiu drept cu mine însumi că dacă nu mă judec pe mine însumi, atunci nu o să pot să judec corect lucrurile, nu persoanele. Am spus că nu se judecă niciodată persoanele. Persoanele întotdeauna trebuie să le iubim. 

Conștiința veșniciei noastre

Din cauza asta dacă avem această conștiință a veșniciei noastre,  a atotputernciei lui Dumnezeu, atunci nu ne vom mânia. Să mă gândesc – „măi, stai puțin, că eu sunt o ființă veșnică, trăiesc miliarde și miliarde de ani; pentru fapta de ieri o să mă mânii? pentru fumul de ieri care a trecut; acesta este omul: este un fum, este un vânt, nimic. Înțelegeți? Este foarte foarte important. Câte păcate nu săvârșim cu gândul, cu cuvântul și cu fapta bineînțeles. Eh, și atunci pe celălalt să îl osândim, să ne mâniem? 

Mare atenție că dacă nu ne osândim pe noi înșine o să ne osândească diavolul, să știți. E foarte important asta. Să ne osândim pe noi înșine. 

Mânia pe plan personal vs. comunitar

Acuma, trebuie să știm că trebuie să facem diferența între planul personal și planul comunitar.

Dacă pe planul personal trebuie să fim cu totul și cu totul blânzi, întoarcem celălalt obraz, după porunca Domnului.

Pe planul comunitar, nu putem să impunem și celorlalți această formă de asceză. Deci dacă cineva vine și se mânie și este atacator față de soția mea, față de familia mea, față chiar de firma mea, față de neamul meu, doar nu o să stau, nu o să întorc și celălalt obraz, atunci trebuie să ripostăm.

Mânia fără patimă

Bineînțeles, nu ca formă de patimă, să avem grijă să nu ne facem voia proprie  în consens, în sfat și vom discuta și vom hotărî cum trebuie să acționăm cu fermitate astfel încât să îi protejăm pe cei pe care ni i-a dat Dumnezeu în grijă. Și atunci bineînțeles o să folosim corect partea mânietoare a sufletului nostru. Și folosirea corectă a părții mânietoare a sufletului nostru este această fermitate, acest curaj, curajul faptei bune. Deci o să spunem „nu, nu o să permitem să fiți atacatori, dușmani ai neamului sau ai familiei”. 

Însă din păcate azi se petrece contrarul. Adică noi suntem foarte duri cu familia noastră și între noi ne batem ca și chiorii și cu cei care ne atacă neamul și familia, suntem foarte permisivi. Fraților, nu-i bine așa! Înțelegeți? Trebuie să fie chiar pe dos. Cu familia dacă ne mâniem, trebuie să ne cerem iertare, să avem curajul să ne cerem iertare, să nu lăsăm lucrurile să se cangreneze, dacă ne-a ieșit ceva pe gură. Asta este foarte important.

Să câștigăm pacea, nu războiul!

Trebuie să câștigăm totdeauna pacea, nu războiul! Cei tari câștigă războiul. Cei blânzi câștigă pacea. E, și această pace în familie, în comunitate vine prin protecție. Și bineînțeles că această fermitate o s-o aplicăm doar în clipa în care Dumnezeu ne validează pe un anumit post. Adică dacă suntem de exemplu un grad în armată, suntem cap de familie, suntem stareți, suntem duhovnici, șefi de firmă – avem oameni sub noi, atunci o să avem această fermitate față de ei, o să spunem „hop! nu o să faci asta! asta nu e bine.” Înțelegeți? Foarte important.

Bineînțeles, trebuie spus până la limitele păcatului și totdeauna cu dragoste față de celălalt. Totdeauna să ne gândim că celălalt este fratele nostru, este cel care nu poate să iasă de sub păcat pentru că nu știe, nu vrea, nu are datele necesare, nu are experiența necesară în cazul copiilor, de exemplu. Atunci trebuie să aplicăm această fermitate.

Dar toate astea trebuie să se facă sub ascultare de Dumnezeu și cum spuneam, nu în clipa în care celălalt este mânios, întunecat la minte. Sunt și cazuri de genul ăsta. Dar totdeauna să avem dispoziția să nu fim noi mânioși, să fim fermi, să fim cu dragoste față de celălalt și dacă se poate corectura o facem când amândoi suntem liniștiți. Atunci trebuie făcut. Nu imediat.

Cazuri speciale

Imediat este în cazuri foarte speciale și acolo există un antrenament special  (pentru cazuri speciale). Așa cum se numesc trupele speciale – pompierii fac antrenamente speciale, armata face antrenamente speciale, salvarea face antrenamente speciale astfel încât să acționeze cu fermitate, imediat. Înțelegeți? pentru că omul nu este făcut să acționeze astfel. 

Deci hai, să nu acționăm astfel! Să nu rănim pe ceilalți, să nu le provocăm răni, să nu pălmuim dragostea pentru că nu așa se folosește mânia! Mânia se folosește în sensul curajului. Curajul faptei bune, curajul iubirii.

Haideți să avem curaj să iubim!

Haideți să avem curaj să nu ne mâniem pe ceilalți! Asta este folosirea corectă a mâniei.

Vă rog să mă iertați!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!