Pimen Vlad: De când și cum a început decadența României?

Asistăm la evenimente pe care nu ni le închipuiam în urmă cu puțini ani, nu primim răspunsuri logice și parcă totul este dat peste cap. Situația degenerează de mult timp, iar noi  am avut…alte obiective. Părintele Pimen Vlad explică pe înțelesul tuturor cum am lăsat cu multă naivitate sa ne fie furată libertatea. Dar, încă mai avem o șansă!

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul adaptat al discuției cu părintele Pimen Vlad)

Powered by RedCircle

Reporter: (Cristi Bumbenici)

Dragi prieteni, cu multă bucurie am răspuns invitației pr. Pimen Vlad, de a servi un ceai, în Sf. Munte, la chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Un ceai duhovnicesc, pentru că evenimentele pe care le parcurgem, mai ales în această perioadă, necesită multe căni cu ceai duhovnicesc. Multe răspunsuri. Acum, noi încercăm să venim de fiecare dată în întâmpinarea rugăminților, multor prieteni de-ai noștri, care au urmărit și urmăresc în mod constant dialogurile cu Pr. Pimen Vlad. Și atât cât ne permite și nouă spațiul de manifestare, încercăm și vom încerca să fim întotdeauna folositori. Aș vrea de această dată, părinte, să vă rog, să faceți un comentariu, cât se poate de amplu și detaliat asupra unui aspect care acum înțelegem că generează foarte multă neplăcere, tulburare, chiar și suferință.

Nu mă gândesc să reluăm dialogul nostru cu părintele Pimen Vlad din acel moment în care și oamenii de știință și oamenii care încă își păstrează o logică a bunului simț, și la fel, ascultă vocea rațiunii, au atras atenția și în continuare încearcă să spună că depășim nu doar limitele bunului simț, depășim limitele constituționale, călcăm legea în picioare, fără a aduce măcar o minimă justificare a unei viteze pe care o imprimăm, așa, evenimentelor și asta face foarte rău.

Punctul de plecare a dialogului cu p. Pimen Vlad

V-aș ruga să începem dialogul nostru, discuția de astăzi, dintr-un punct în care neamul nostru, poporul nostru român, a început un alt parcurs. Să vedem de unde începem noi să pierdem, pentru că, dacă acum, am ajuns în această situație, asta este cauza a unor lucruri pe care le-am pierdut: din nepăsare, de cele mai multe ori, din lipsă de implicare sau și din alte motive – dv veți avea libertatea deplină să comentați, pentru că, dacă nu ne uităm puțin măcar în istoria apropiată, măcar în istoria, care, să spunem, în perioada asta începe cu momentul 1990; nu doar că nu vom înțelege nimic, v-om continua să rămânem blocați în indignare, în nemulțumire, în frustrare, neacceptând tocmai această idee…

Că lucrurile sunt pierdute și degenerate, cu ceva ani în urmă. Haideți să începem să vedem, cu o scurtă radiografie, asupra climatului, asupra stării poporului român imediat după 1990 și să treceți dv prin principalele momente care ele au dus și duc, iată, la ceea ce se întâmplă acum.

p. Pimen Vlad: În primul rând, bine ați revenit în Grădina Maicii Domnului și la chiliuța care-i tot a Maicii Domnului și apoi s-o luăm ușor, așa, v-am ascultat la întrebarea lungă, cum se spune. Ce vreau să zic eu? Cum am zis, dacă începem, din 89, din 90 încoace cam cum au decurs lucrurile, știm toți, a fost perioada asta comunistă. Cum a fost ea? Cu bune, cu rele, cu nebunii, cum am mai spus eu, ce-am vorbit la un ceai cu perioada în care au intrat milioane de oameni sub pământ, în imperiul ăsta comunist care a fost. Adică, vedem așa.

Idea de neam

După aceea, libertatea care am pornit-o noi – adică trebuie să vedem unde am greșit noi în timp și unde greșim și luăm firul ăsta. Bun. Ca să ne asumăm niște greșeli! Ca să nu spunem că-s de vină cutare, cutare și noi suntem curați. Adică luat (firul) fiindcă întotdeauna un popor trage după el, cumva ca neam, dacă luăm. Că noi o să fim judecați si ca neamuri. Nu numai om, personal. Pentru că ni s-a dat niște legi a neamului.

Fiecare țară, vezi, o limbă, ceva, are o tradiție, se leagă ceva, deci nu-i suficient. Că bun, dacă eu m-am făcut nu știu ce, pentru că, vedem, este o comuniune între oameni, nu-s singuri. Deci mă duc la Hristos pentru ce-am făcut, păcatele mele personale, toate ale mele, dar și cu ce am contribuit la neamul ăsta. Bun sau rău. La dărâmarea lui sau la ridicarea lui. De ce s-au sfințit mulți, dacă luăm în istorie, voievozi, împărați, cutare, care au ajuns la sfințenie, pentru că au protejat neamul.

A ridicat Sf. Împ. Constantin cel Mare, ce-a făcut – a dat libertatea credinței. A făcut niște lucruri. A avut și el păcatul lui, greșelile, dar a ajuns la sfințenie. Pentru că, în afară de viața lui personală, a făcut ceva pentru neamul lui, la timpul acela. La fel și la noi. Și ca să nu intru în istorii mai vechi, pornim doar de acolo.

Țara în timpul comunismului

Deci primul pas greșit, pentru că vedem, sunt interese mari la nivel mondial, eram singura țară, s-o luăm așa, din jurul nostru, cea mai mare țară, cu 23 de mil. da? Țară care ajunsese zero datorii, vă dați seama! Toată sărăcia, greul care l-am dus în perioada comunistă, doar ați prins fiecare mai ales cei după care au cel puțin să zicem 45 de ani încoace, au prins cât de cât. Eu având 51, deja, am prins un pic mai mult, pe la 19 ani a căzut comunismul, deci atunci. Și-am prins oleacă greutățile de atunci, toate acelea.

Dar am văzut un lucru: sub toate greutățile astea, ce i-a ținut pe oameni? Credința în Dumnezeu! Vă dați seama, atunci când s-a ajuns să-ți fie frică de vecin, neîncrederea, adică atunci nu exista mass-media, la nivelul de acum, ca să înnebunească lumea. Atunci existau oameni de influență băgați printre oameni, cum se zice. Și s-a ajuns la o stare de panică, de frică, sub altă formă. Tot același lucru, dar sub altă formă. Și exista o frică de-aia, dar nu era frica paralizantă de acum. De ce spun asta? Și-o s-ajungem aici.

Frica din comunism

Facem diferența. Exista frica aceea „Băi, de cine trebuie să mă feresc? de ăla, de ăla…” adică îți cam dădeai seama ce exista într-un sat, într-o comunitate, cam ce să eviți omenește. Și restul, te duceai acasă, în colțișorul tău, Maica Domnului, Doamne… te duceai la bisericuță, deci îți găseai o scăpare la Dumnezeu și Maica Domnului. Nu erai paralizat – aveai frica, dar deja oamenii se obișnuiseră cum s-o scoată la capăt să se descurce și nu pierdeau legătura cu Dumnezeu.

Bisericile erau pline, așa cum erau, lumea se ducea, în afară, au intrat -folosesc și eu cuvântul – sub pământ atâția oameni, datorită sistemului care a fost, care-i deranjau, imediat îi spuneau o emblemă: „sub pământ”; familia lui, imediat, copiii nu mai aveau acces la facultăți, dați deoparte, deci se folosea bătaie lungă, cum se zice, nu că tu ajungeai și te scoteau din joc, dar și familia ta trăgea. Deci se folosea lucrul ăsta. A fost perioada aceia. Bun. Nu intrăm mult, c-avem mult de discutat.

Nebunia din 1989

S-a ajuns, cu toată nebunia asta, cum a fost 89, gata, s-a rezolvat, bineînțeles că dăm deoparte oamenii aceia care au ieșit cu pieptu-n față, sinceri, că-ntradevăr, răsuflau. Dar punem în plan și cei care au manipulat toată istoria asta! A fost un fel de teatru! Pentru că vedem, s-a regizat frumos, că dup-aia a ieșit în timp, clar, cum s-a folosit asta, cum s-a pornit, de unde a pornit, cum a fost organizat, deci toată treaba asta. Pentru că a fost întâlnirea aia „Marile Puteri” : „Băi trebuie să-l scoatem din joc ca-l scăpăm din mână!” Noi dăm deoparte prin ce-a trecut poporul, dar la nivel așa, care-a fost prima greșeală? Care cumva a accepta-o poporul român sub o formă – că tot prin români a fost executată asta – împușcarea președintelui.

R: Toată țara a vibrat: „Moarte dictatorului!”, nu-i așa părinte Pimen Vlad? 

p. Pimen Vlad : Da! Deci imediat s-a aruncat niște praf în ochi la oameni, și toți au zis la fel: „Bine a făcut! L-a împușcat. Am scăpat.” Dar erau niște interese pentru așa ceva, cât de repede să scape de el. Deci noi, creștini ortodocși – c-a fost în perioada comunistă ce-a fost – nu avem dreptul ca și creștini să cerem moartea nimănui!

Omorul de Crăciun

 R: Și când a fost omorât? E foarte important!

 p. Pimen Vlad : De Crăciun!! Exact de sărbătoarea noastră, de Nașterea Domnului, care-i o sărbătoare foarte importantă pentru noi creștinii. Și aceeași creștini care s-au dus la biserică au strigat „Moarte lui!”. Ne amintește de ceva asta? Ne ducem cu 2000 de ani în urmă? Aceeași evrei care strigau „Osana, fiul Lui Dumnezeu!”, a doua zi strigau „Răstignește-L!”.  Deci vedem și de ce: erau manipulați și ei de mai marii lor. La fel s-a întâmplat și aicea. S-a jucat teatru frumos, s-a regizat frumos, și i-a convins pe oameni să facă lucrul ăsta. În ziua de naștere a Domnului, să-ți împuști președintele…

Ce vreau să spun aicea: pornirea cu stângul – așa-zisa libertate, cu o crimă. Nu contează cine a fost, s-a făcut o crimă! Deci noi nu-i ținem partea. Și eu am trecut perioada comunistă, știu ce înseamnă frică, ce înseamnă cutare. Oamenii se descurcau cum puteau atunci. Românul dintotdeauna a găsit o cale, i-ai închis ușa, a ieșit pe geam, cam așa ceva. Și atuncea, nouă frați eram, deci nu era ușor. Perioada comunistă, dar de foame n-am murit, cum se zice. Oamenii au muncit, au căutat diferite căi să poată merge departe. 

Intrarea în libertate

Deci am intrat în libertate. Ce-am făcut cu libertatea asta? Exact ca o…n-ai gustat niciodată băutură, știți? Numai apă, și vine și-ți dă votcă d-aia tare, deja începi să vezi roz în jurul tău, totul, cam așa ceva s-au trezit românii, în beția asta a libertății. Și tocmai am mai observat un lucru, ce se face prin mass media asta acum, ca să tot fac paralela: îți bagă un film d-ăsta cum sunt acum filme de tot felul, o acțiune ceva, care te ține cu inima la gât.

Și-n momentul când zici: „Băi, gata, acum se întâmplă!” se întrerupe și intră o reclamă. Dar la om deja emoțiile sunt aduse până în gât. Când a intrat reclama aia, găsește poarta deschisă și se imprimă, că tu, după ce s-o terminat filmul, te-ai dus și ai cumpărat ce ți-au făcut ăia reclamă, sau susții lucrul acela. Deci o lucrătură de-asta la nivel de psihic. În felul ăsta, la nivelul ăsta a fost cu beția asta a libertății. Toți oamenii au primit totul atunci.

Abia aștepta din exterior, să vină, să ne ajute, că-i libertate… și s-au folosit străinii, veneau cu tot felul, ajutoare, TIR-uri cu cutare, dar prin care s-aducea – deci formal, nu se mai controlau la vamă – orice. Dar se aducea ORICE! În felul ăla, înafară de ajutoarele alea, s-au adus și droguri și orice în țară la noi, fiindcă era liber. Era ca o țară după război. Cum vedem prin țările astea care-s distruse, tot de marile puteri – câte o țară și după aceea tot ei vin binefăcători.   

R: S-a adus o idee, care ne bântuie și acum, pentru că noi imediat după 1990 ne-am dorit o țară ca afară. 

Deschiderea de a primi ajutoare materiale

p. Pimen Vlad : Ajungem și acolo, pentru că am pornit ușor, ca să intrăm oleacă să vedem unde am greșit noi. Am deschis totul să primim. Eram deschiși. Eram la starea aia de emoție la maxim! Tot ce venea din exterior era grozav, veneau lucruri care noi le aveam mult mai bune acasă la noi, din pământul nostru! Dar ale noastre nu erau îmbrăcate în nailonul ăla spoit…

Astea din exterior erau și expirate, dar erau îmbrăcate. „Dom’le, ajutoare, uite ce am primit!” Primeai o macaroană, care făcută de tine acasă era de zece ori mai bună. Daa, dar era spoită frumos! Ajutor… adică era o limită, nu conta, că vine, vine, ne dă, ne ajută. Asta s-a implementat, ideea că ne vin ajutoare. Gata, era bătaie pe oameni, nu conta, omul avea ce-i trebuia acasă, dar pentru că au venit ajutoarele alea spoite și sub care s-au adus și s-au făcut afaceri multe. 

După ce îți venea cu forma asta de ajutoare, venea și spunea: „Dom’le, dar noi vrem să investim în țară la voi. Ce aveți?” „Păi avem fabrici, cutare.” „Iau eu fabrica asta!” I-o dădea aproape pe degeaba! Venea ăla cu o valizoară, cu ceva dolari acolo și-ți lua ditamai fabrica! o mai ținea el câteva luni acolo, să miște și după aia imediat, spunea „A falimentat.”, a inchis-o și doar fierul vechi și mașinăriile dacă le vindea, le scotea de zece ori banii care i-a băgat. După aia pleca sănătos, în țara lui – și noi am mai falimentat o fabrică. Sub felul ăsta s-a lucrat. Noi am primit totul, dar oamenii aceia puteau face din exterior fără să aibă complici în țară la noi?

R: Cu siguranță că nu!

„Binefăcătorii” externi

 p. Pimen Vlad: Mergem pe firul ăsta al istoriei. Dăm deoparte oleacă partea duhovnicească, mergem ca să vedem ce se întâmplă. Și vedem după aceea și partea duhovnicească, că am pornit de acolo – ca-n ziua de Nașterea Domnului l-am omorât pe conducător, un păcat care atârnă pe capul nostru. După aia mergem mai departe; cum li s-au luat, din cauza greșelii acesteia, mințile oamenilor să accepte orice. Conducătorii s-au trezit și ei, pentru că la noi, ce s-a întâmplat? Foarte puțini oameni aveau bani atunci, după ce s-a întâmplat lucrul acesta. Deci nu avea posibilitate un român să ia o fabrică.  Au venit „binefăcătorii” din exterior, și uite așa, încet, pe fiecare an, pe fiecare guvern, s-a luat la mărunțit țara. Asta-i realitatea!

După aia ne întrebăm de ce a îngăduit Dumnezeu lucrurile astea. Dar pe Fiecare guvern, fiecare a vândut ce-a putut. Ce-a zis? „Am patru ani. Mă pun la punct pe mine. Bun. Uite, măi, îți dau fabrica asta cu – să zicem- 1 mil. dar vezi, îmi mai dai și mie juma de mil., neoficial.” Și uite așa ușor s-au vândut toate. În acte a apărut oficial, dar neoficial, s-au îmbogățit fiecare, că apăreau după aia cu case, peste noapte așa.  Ei, s-a lucrat în felul ăsta, aici luăm pașii mărunți la dărâmarea țării, cu contribuția celor din țara noastră. Deci tot a mers treaba asta așa. 

Recent, venise niște oameni aici și-am discutat cu unul care-a trecut prin diferite funcții. Și-mi spunea: „Părinte,stai să-ți spun și părerea mea, eu am trecut prin funcții mari. Am încercat să fac ceva. Știți ce s-a întâmplat? Amenințată familia, copiii, cu moartea, samd. Dacă ies din tiparul acela. Și ușor ușor m-am conformat că n-aveam ce face.” Deja se formase ca o clică, care ieșea din joc, îi era amenințată familia. Deci nu trebuia să ieși. Intrai în politică cu gânduri curate.

Îngenuncherea (relatează p. Pimen Vlad)

Prindeai o funcție, sau te ajutau ei, dar după aia îți puneau lista în față! Nu joci ca noi, iți distrugem familia. Și spunea el: „Am trecut prin asta mi-a amenințat familia. Și-a trebuit să ies din joc dup-aia. Am trecut prin multe.” Pentru că asta se lucra. Ei, la nivelul ăsta se lucra la noi în țară. Să nu ne gândim, că tot spune : „Bine, mă, dar din toți ăia și parlamentari, și atâția senatori, samd, chiar toți nu gândesc?!” Da, dar cei care-au gândit au fost îngenunchiați. Că ei nu au mai avut puterea să dea înapoi, să se retragă: „Băi, mă retrag!” Li s-au pus oferte mari, li s-au amenințat familia și atunci s-au uitat: „Bă, decât să trăiesc pe margine și-așa…” și a îngenunchiat omul, și-a acceptat ofertele și-a mers mai departe. 

Ei, în felul ăsta s-a lucrat! De ce? S-o luăm acum, dacă tot am intrat în asta și mergem. Deci România era țara cea mai mare: 23 mil.  Trebuia să fie piață de desfacere pentru Europa. Pentru că erau consumatori mulți! Nu erau 10 mil. cum era Grecia, nu ca-n Ungaria samd, deci noi eram din belsug, oameni acolo, natalitatea mergea, erau oameni care puteau să consume. Dar oamenii ăștia aveau ce consuma în țara lor. Produceau pământurile, fabricile produceau toate. Trebuia scos din joc tot ce se producea în țară la noi, ca să poată fi piața de desfacere.

Și atunci, frumos, prima dată, tot ce exista fabrici, dacă nu, ia gândiți-vă, aproape nu era comună care să nu aibă fabrică; și-n comună la mine exista fabrică, peste tot, orașele erau înconjurate de fabrici. În țara noastră se producea orice. Ei toate astea trebuia în câțiva ani, exact cum se dărâmă o cărămidă una după alta, cam așa s-a mers, într-un ritm viteză, oamenii ăștia care au făcut planurile astea s-au gândit: „Noi murim dacă așteptăm până s-or închide ele. Hai să dăm și noi câte oleacă câte-un ajutor!” Și s-a început în felul ăsta.

Și vedem cât de repede în țară la noi, nu cred ca s-a întâmplat în vreo țară așa ceva, să distrugă toată partea asta a economiei, ce se producea, în atât de repede timp. Adică, contribuția celor de la guvernare. Ajutați, forțați, obligați, exact cum era vorba: „nu știi, te învăț”, „nu poți, te ajut”, „nu vrei, te oblig”. Ei, s-a mers sub forma asta și s-a ajuns la ceea ce vedem.

Întreruperi de curent

Chiar acum, să revin – tot merg pe o paralelă; tot acum o reclamă, tot am văzut, și e la nivel de guverne s-a anunțat oficial, că se va întrerupe tot ce ține: curentul, o pană, 2-3 săptămâni, mai mult, să-și facă oamenii provizii, etc. S-a făcut o reclamă mare, chiar mă uitam, unele guverne au spus oficial : „Pregătiți-vă oameni buni!” Și eu mă gândeam: „Măi, (nu înțelegeam un lucru) țara noastră spune că noi nu avem curent suficient, da? Nu anul trecut, celălalt, am fost la Porțile de Fier, spuneau parcă cum că 17% din curentul pentru țara noastră se produce numai aici, plus, câmpii întregi de panouri solare, care produc și mi se plângeau oameni că statul nu vrea să le ia curentul, sau se târguiește , că-s de fapt companiile care au preluat. ”

R: Cernavodă.

p. Pimen Vlad: Da! După aceea, toate astea, eoliene, de-astea care se învârt. Păi sunt câmpii întregi. Du-te-n Dobrogea, du-te unde vrei, deci sunt mii de-astea care produc curent. Toate produc curent. Și noi am înțeles că mai importăm curent, că noi n-avem curent! dar curentul nostru, săracii oameni, spunea cineva „Băi, nu vor să mi-l ia, am panouri întregi, am falimentat că atât m-a târguit, să nu-mi dea nimic pe ele.” Deci nu-s ajutați cei care produc, ai noștri, pentru că sunt niște interese. De ce vreau să fac paralela?

Problema curentului în comunism

Pe timpul lui Ceaușescu existau panouri solare? Nu existau. Eoliene nu existau, gândiți-vă, erau atâtea mii de fabrici care consumau, mergeau pe 3 schimburi, non-stop și produceau atâta curent! Și exista curent. Poate să spune cineva: „Da, dar seara, opreau 2 ore curentul.” Da, îl oprea pentru oameni, nu pentru fabrici. Se consuma atât de mult, și noi avem curent suficient. Și acuma cu atâția producători, noi nu avem curent și că mai trebuie să facem pauză nu știu câte săptămâni că nu facem față. De unde lucrul ăsta? Se vede clar că sunt niște interese.

Dacă tot am intrat în asta, le discutăm, ca o idee, și eu, ca nedumerire, pentru că atâția oameni mă întreabă. Stai să vedem cum merg lucrurile, doar, cu panica asta care-i indusă acum, fiindcă omul nu se mai gândește la nimic altceva. Poți să-i faci ce i-oi face…te-ai dus i-ai tras două palme la om și până se freacă la ochi, până își revine, tu i-ai golit de prin buzunare tot, l-ai și dezbrăcat, omul când își revine se trezește că-i și legat. Cam asta se întâmplă la ora actuală.

Și mergem mai departe, s-a distrus economia. Alt lucru care s-a observat, că sunt supraveghetorii ăia, omenești, dăm deoparte că diavolul își face treaba lui prin toate astea. Țara noastră, ce era? Declarată oficial, undeva pe la 90, 90 și ceva – creștini-ortodocși! Deci oficial, foarte mulți. Până la urmă le-ai luat partea materială, le-ai distrus fabricile, le-ai luat, i-ai amenințat, dar s-a văzut un lucru – credința nu s-a luat.

Războiul împotriva Bisericii: motive

Oamenii, repede la o problemă fug la biserică și-i citește ceva părintele, se duce se spovedește, cere un sfat, avem mii de biserici, mănăstiri, la fel, peste tot există, omul repede găsește o scăpare. Și-a văzut că nu poate fi îngenunchiat omul atât cât sufletul lui este liber. Și omul găsește o scăpare undeva, s-a dus, s-a spovedit și cu toate că lui i-a dărâmat casa, i-o luat banca nu știu ce și vine râzând acasă, vesel, că i s-a eliberat sufletul.  Și au văzut:

 „- Bă, pe ăștia nu poți să-i îngenunchem, atunci ce-i de făcut, care-i sprijinul lui?

– Biserica.

-Bun. Lovim în Biserică cât de tare putem. Și continuu căutăm, urmărim, din scurt, un preot ceva, că a călcat pe alăturea, a zis o vorbă, public la televizor două săptămâni, pistonăm la oameni când deschid televizorul, că uite ce fac oamenii bisericii!”

Mai ales dacă reușeau să se agațe de un ierarh, mai ceva! Exact ca-n războaiele alea în care reușeau ăia să ucidă un general din armata dușmană – ei, denigrarea Bisericii! Atâtea lucruri bune nu face Biserica? Gândiți-vă numai câte azile are, câți părinți d-ăștia în țară care și-au luat ei, pe contul lor, vedem, la Valea Plopului, de atâția ani, părintele ăla are vreo 400 de copii. Pr. Damaschin la Iași,are și el aproape 200 de copii acolo și-n atâtea locuri sunt tot felul de care se ocupă Biserica. Preoții Bisericii.

Cum se poartă războiul împotriva Bisericii

Apare undeva pe la televizor? Pe la Trinitas, pentru că-i postul Bisericii, restul, așa, puțin dacă apare cumva din greșeală ceva și restul, imediat emblema „Uite ce face Biserica!” Că „Biserica s-a îmbogățit”, dar partea asta: atâtea azile, atâtea spitale, Mitropolia de Iași a făcut spital. Astea nu apar. „Ce face Biserica?” Biserica e în fața oamenilor permanent. Biserica, când statul i-a dat în cap omului, a fugit la biserică și preotul l-a spovedit; cunosc oameni săraci care-mi spuneau: „Păi, eu de zece ani mă duc la biserică, și-mi dă preotul duminică din ce s-aduce acolo, câte o pâine pe fiecare zi. Și șapte zile am cu ce trăi din pâinea care mi-o dă preotul, din ce s-adună acolo la biserică.”

 Deci oameni care trăiesc în jurul bisericii, oameni săraci, oameni care găsesc mângâiere, oameni care au trecut prin greutăți și-au găsit salvarea la Biserică. Oameni care s-au vindecat la biserică! S-au dus la Sf. Maslu; de ce la Sf. Scriptură spune așa: „Este cineva bolnav între voi, să cheme preoții bisericii.”? Să se roage pentru el, să-l ungă cu untdelemn sfințit și dacă va fi făcut păcate de moarte i se va ierta lui și se va vindeca, prin ungerea cu untdelemn sfințit.

Însemnătatea Bisericii în viziunea p. Pimen Vlad

Vedem lucrurile astea, însemnătatea bisericii, prin care se luptă s-o dărâme, pentru că dacă îl dobori pe om, i-ai luat casa, i-ai luat ceva, l-ai încărcat, i-ai mărit facturile, l-ai doborât, în primul rând (înafară trupește, că poate-l îmbolnăvești, că la frică, la panică i se blochează imunitatea), îl distrugi psihic, că tot la frică și la panică i se blochează mintea. Și omul dacă rămâne așa, moare de frică. Dar dacă el s-a dus repede și s-a spovedit, iese din starea de panică, de frică, se calmează, se liniștește, îi citește o rugăciune, coboară harul Lui Dumnezeu peste el, se duce liniștit acasă.

Și gândește! Pentru că la ora actuală nu-i nevoie să gândească oamenii. De aia sunt loviți din toate părțile: să nu gândească! Și-atunci omul e panicat în frică, că toată ziua vede la televizor c-a murit atâția, s-a îmbolnăvit… „Ai văzut! De ce-a murit? Nevaccinat samd.” Adică se bate cu ceva continuu: „De ce-a murit?” Dar de ce nu se vede partea bună? 95% s-au vindecat. De ce nu spune că 95% s-a vindecat? Mai mult: de ce nu se spune și partea frumoasă a lucrurilor. La orice lucru, trebuie să pui într-o balanță. Cât face rău, cât face bine. Și să zicem că 1% face rău și restul face bine, de ce pui numai 1% aia în balanță și nu pui partea aialaltă? 

R: Părinte Pimen Vlad, asta e o nebunie…

p. Pimen Vlad: Nu-i nebunie, e o prostie! Adică se vede clar, negru pe alb, că-i un interes pentru așa ceva! Să-i distrugi pe oameni la nivelul psihic, să vedeți cum pe parcurs or să se umple spitalele la psihiatrie, pentru că oamenii sunt distruși psihic acum. Greșeala cea mai mare a oamenilor – nu că ei ar avea greșeală, fiindcă asta se lucrează- că stau prea mult la televizor.  Eu nu zic „ Închide-l cu totul.”, că omul a ajuns la dependența și nu mai poate dar spun „Limitează-ți lucrul ăsta, pentru că ai să ajungi să înnebunești! ”

Eu am cunoscut caz acum când am fost plecat țară, care-a murit din cauza fricii, stând la televizor. Fără nici o boală, a murit din cauza fricii… De ce? A stat permanent la televizor, a intrat în stare de panică, de frică, până i-a stat inima. Asta avem nevoie?!? Ne-a făcut Hristos, Dumnezeu ne-a făcut liberi, liberi să rămânem, liberi sufletește – adică dacă ni se ia ceva material, păi dar Dumnezeu Care a zis și s-a făcut, nu poate să ne dea de o sută de ori înapoi?

„Căutați mai întâi Împărăția cerurilor și celelalte se vor adăuga vouă.” – tâlcuirea p. Pimen Vlad

Nu conta, ai pierdut casă, îți dă Dumnezeu două dacă ar ști că ai nevoie. Dacă nu, te acoperă El cu harul Lui și nu pățești nimic. De foame n-ai să mori, că Dumnezeu are grijă, dar trebuie să ai încrederea în Dumnezeu! În momentul în care L-ai dat pe Dumnezeu deoparte și-ți pui încrederea în oameni – iară revenim la Sf. Scriptură: „Nu vă nădăjduiți spre boieri, spre fii oamenilor, întru care nu este mântuire.”- și ne ducem cu paralela cealaltă care dincolo spune: „Căutați mai întâi Împărăția cerurilor și celelalte se vor adăuga vouă.” Vedeți ce frumos ne-a dat scăparea?

Mai întâi Împărăția Cerurilor și celelalte se vor adăuga vouă, știți ce înseamnă asta? Că Dumnezeu se va ocupa de tot, dar dacă noi ne încredințăm în mâinile lui. Ce însemna căutați mai întâi împărăția cerurilor? Să ne gândim să ne gândim că avem un suflet, veșnic, cu care ne ducem la Dumnezeu. Și-atunci ne uităm acolo: ce s-a spus – prima poruncă – Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și asta cuprinde toate poruncile. Ce înseamnă? Încredințarea totală în Dumnezeu, sută la sută, nu cu semnul întrebării. După aia să iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Nu ne-a spus mai mult. Dar s-a spus așa: „Ți-e foame ție, i-e foame și la ăla.”

Nu contează cine-i aproapele meu, chiar mă întrebase cineva recent: „Părinte, nu pricep, cine-i aproapele ăla…” Aproapele tău: toți oamenii din jur sunt aproapele tău, că-i român, că-i străin, că-i turc, că-i cutare, nu are treabă cu credința, toți din jurul nostru sunt aproapele nostru. Dumnezeu n-a făcut diferențe. Îi e foame, cum ți-e foame ție îi e foame și la ăla. Dă-i o bucată de pâine! Îi e foam, îi e sete, îi e frig – cum ți-e ție, așa și celuilalt.

Cine-i aproapele meu?

Asta înseamnă aproapele nostru. De asta avem pilda aia care-a spus-o Mântuitorul. „Doamne, dar cine-i aproapele meu?” Un om cobora pe cale și-a fost – la Evanghelie, frumos spune – jefuit de tâlhari. Și-a trecut unul și s-a dus mai departe, a trecut altul. Și ăstălalt l-a luat, l-a îngrijit. ultimul care a trecut, al treilea, l-a spălat, l-a dus la un han, a spus: „Uite, îngrijiți de el și mă voi întoarce.” „Care vi se pare că este aproapele?” zice. „Cel care a făcut bine cu el.” Nu conta! Era de alt neam. Deci în asta vedem că noi, datoria noastră ca și creștini, asta spun – plinirea evangheliei, pe Dumnezeu să-l iubim 100% și pe aproapele ca pe noi înșine.

Ce se încearcă acum? Că tot trecând prin istoria asta, prin ce s-a ajuns, – dezbinarea între oameni! Cine-i dușmanul tău? Nu diavolul, dușmanul tău e aproapele. Nu vedeți că s-a răsturnat evanghelia? Cine? Cel de lângă tine, „Nu cumva te-apropia că ăla te omoară! Îți dă nu știu ce viruși și etc.” Nu vedem că tocmai s-a-ntors, și tocmai aproapele –  ceea ce spune Hristos, că trebuie să-l iubim să-i facem bine, să-i dăm, cum pe noi înșine, așa și lui…- pe ăla trebuie să-l urâm, că ăla ne-aduce moartea. 

Cine? În familia ta, că dacă ăla n-a făcut nu știu ce, ăla cutare, ăla-i dușmanul tău. Cine? „Nepoate, ai grijă ca-ți omori bunicul!” Nu vedem, dragostea mare, care exista între nepot și bunici, era aceea când te duci să te-arunci în brațe…„Nu! Stai la distanță, că-l omori!”  Adică să implementeze în mintea copilului că el își omoară bunicul dacă se duce la el. Adică nu vedeți că ura asta s-a ajuns prin toată mass media să fie ridicată la rang de cinste?

Rezolvarea care este în opinia p. Pimen Vlad

Rezolvarea care este? Să revenim la momentul ăsta. Tot ce-am trecut, dăm de-o parte și dăm vina pe toți, că suntem vinovați cu toții, dar rezolvarea care este? Calea dragostei! Asta nimeni, niciodată n-o s-o poată birui. Să ne fie clar! Calea dragostei prin Dumnezeu, prin harul Lui Dumnezeu. Îți spun ei: „Urăște-l p-ăla, fă-l cutare.” Nu! Tu iubește-l și de zece ori mai mult dacă se poate. Că-n felul ăsta vei birui. Îți spun ei: „Nu vă apropiați, nu mai aveți…interzis acolo, interzis acolo…” Ajutați-vă între voi! Asta e calea acum.

Știți ce-nseamnă? Tocmai când spun ei că „ Ăia au voie acolo, ăia n-au voie.” Nu! Oamenii între ei, indiferent din ce rang, din ce clasă, din ce-o fi, să-nceapă să se ajute între ei. Să fie unitatea. Trăiți într-un singur bloc? Nu-i nimic. Unul are posibilități mai multe, du-te măi, bate din ușă-n ușă la vecini: „Băi cum vă descurcați vecinilor?” „Uite, eu mă pricep ca și gospodină, fac pâine foarte bună. Vreți și voi să v-aduc câte-o pâine?” „Păi, eu mă pricep, fac plăcinte bune. Vreți să vă aduc câte una?” Să-nceapă oamenii să se ajute! Să-nceapă să lege cărarea de la un vecin la altul. Știți ce-a spus un sfânt părinte, din timpurile vechi, când a fost întrebat de-un ucenic:

Părintele Pimen Vlad: Mergem către sfârșitul lumii

„-Părinte, când va veni sfârșitul lumii?

 – Când nu va mai exista cărare de la un vecin la altul, când nu va mai exista dragostea între oameni. ”

Vedeți că spre asta duce acum? Ei, asta trebuie să lege oamenii. Să-nceapă să comunice unii cu alții, să se ajute unii pe alții și să încerce să se susțină unii pe alții. Asta știți ce înseamnă? Dragostea dintre oameni și dragostea de neam. Cum vrei să supraviețuiască o țară când încep să se uite urât unii la alții. Strănută unul într-un autobuz, sar toți pe geam…și-mi aduc aminte de gluma aia, spunea cineva că „Era într-un autobuz plin și strănută unul tare, și se-ntorc toți la el. – Ai Covid? – Nu, tuberculoză. – Slavă Lui Dumnezeu…” Adică, deja s-a ajuns cumva, boala asta, că tuberculoză, orice ar fi avut ăla nu era nici o problemă. Ciumă putea să aibă „Slavă Lui Dumnezeu! Bine că n-avea asta. ”

Adică, s-a adus la extrema aia, că boala asta omoară tot. Ce făcea ciuma? Aproape 90% dintr-un sat mureau. Tuberculoza – și asta infectează, dărâma și asta. Și atâtea. Lepra etc, nu alea au rămas mici pe lângă ce? Că acum există mass media și poți să scoți în față din lucrul ăla, dacă l-ai spoit și l-ai aranjat, îl faci cel mai mare dușman. Și prin asta s-a băgat ura între oameni. Nu vedem? De asta spun, oamenii au nevoie să înceapă să-și redeschidă inima, sufletul și dragostea aia, din Dumnezeu, care să-nceapă s-o manifeste față de cei din jurul lor. 

Și credeți că se reușește ceva dacă omul începe să aibă dragoste? Intervine Dumnezeu! Și când vede Dumnezeu că oamenii își pun sufletul lor, de a-l salva, de a-l ajuta pe ăla, pe celălalt. Cunosc familii de doctori care se duc din casă în casă la oamenii care-s bolnavi și-i ajută. Și spuneau „Nu ne-am îmbolnăvit, nimic. Și ne ducem la cei care-s bolnavi de așa ceva, le facem vitamine, le dăm cutare și-i ajutăm. Seara venim acasă, mai luăm o țuică, ne-ntărim, a doua zi, pornim iară.” Da! Deci oamenii merg pe baza dragostei și-i protejează Dumnezeu și se-ajută unii pe alții.

Sub numele binelui se fac încălcări de legi

Pentru că-s abandonați și mor. Nu mai sunt ajutați oamenii între ei, fug unii de alții, ca de ciumați. Nu. Oamenii trebuie să înceapă să-și deschidă sufletul – încrederea în Dumnezeu – și să s-ajute unii pe alții. Pentru că prea mult s-a ajuns ura la rang de cinste. Și după cum am spus în ultima filmare – îmi miroase a dictatură. Spre asta duce, ușor-ușor, cum a zis, îi dai palme la om, și dup-aia îl dezbraci, îl legi, până să nu mai poate face nimic.

Sub numele binelui, se fac atâtea încălcări de legi, de orice tip, de constituție. Chiar ăia care ar trebui – judecătorii – să ia o măsură, zice „Da, dar știi, totuși, se-ncalcă Constituția, dar în numele binelui mergem înainte.” Mergem înainte cu legi continue, care calcă în picioare toate drepturile omului și-l îngenunchează pe om și te uiți în urmă, nu se vede nici un bine. Bun, încalci lucrurile astea, dar să vedem rezultate! Unde-s rezultatele? Ură mai multă între oameni, oamenii mor pe capete în spitale, adică, să vedem binele. Noi ne uităm la bine.

Roada duhului

Noi, duhovnicește o luăm așa, zice „Roada duhului este dragostea, bunătatea, pacea, bucuria…” Ce se-ntâmplă? Care-i roada asta a duhului? Cum privim noi la un copac, ca să înțeleagă oamenii. C-o fi măr, c-o fi nuc, c-o fi cireș, îl ții un an, doi, zece. Poate să fie frumos crescut, plin de frunze, dacă nu-ți dă rod, îl tai, pentru nu dă rod; că noi nu avem nevoie să ținem copacul doar să aibă frunze.  Avem nevoie de rod de la el. Ei, la fel cum am spus și noi, roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea. În momentul în care nu mai avem astea, înseamnă că nu suntem în Duhul Lui Dumnezeu.

Și într-un moment de stat d-ăsta, care culegi, vine și dărâmă tocmai legile astea a Lui Dumnezeu și vedem că roade n-aduc, pe oameni nu-i vindeci, panică bagi în ei, economia o distrugi, oamenii mor. De fapt, numai rău se face. Și tu tot bagi legi și mergi mai departe cu astea care distrug. Adică nu trebuie tăiat copacul care produce lucrurile astea?? De asta spun oamenii că noi suntem creștini, îi legea dragostei, deci prin asta putem birui, să-nceapă oamenii  să aibă dragoste, să fie uniți între ei.

Dictatura în numele binelui – o analiză a p. Pimen Vlad

Să nu se mai defaime, să se ajungă acum să se vândă unii pe alții. Cum era în timpurile vechi ale comunismului „A! Ai văzut ăla? Nu-i, ai văzut la magazinul ăla?” gata, se ducea repede să sune la 112 „Ai văzut, s-a încălcat regulile!”

N-am înțeles?! Adică ai ajuns vânzător în numele la ce?!  Se văd atât de bine roadele la tot ce să face încât tu… „S-a încălcat nu știu ce, s-a facut rău la oameni!” Distrugi dragostea între oameni, bagi neîncrederea între oameni, facând lucru ăsta ajunge să se urască oamenii între ei.  Contribui la lucrul ăsta! Și continui ceea ce s-a început, o luăm din 89, continui – uciderea conducătorului – și contribui la dărâmarea țării, a neamului și a credinței! Tu, care ți se pare că aperi așa ceva! În numele cui? În numele unei dictaturi? Ce făceau comuniștii?

„În numele muncitorimii…” Muncitorimea murea de foame și-n numele muncitorimii trăiau ei bine. Deci, îti iei o emblemă frumoasă, sub care faci ce vrei. Dar de fapt, în numele la ceea ce ți-ai luat, ăia săracii suferă. Ce se-ntâmplă unde mai sunt dictaturi, prin lumea asta, dacă ne uităm prin Coreea de Nord, nu vezi, chiar acum văzusem într-un loc, îi spusese președintelui că trebuie „Să mai strână cureaua oamenii.” Și ăia, săracii, dacă te uiți la toți acolo, n-ai să vezi om gras! Înafară de președinte, bineînțeles! Ăia-s toți la nivel, 5 ani de armată și femeile și toți, chinuiți, n-au dreptul nici să vorbească; mi-amintește de timpurile care au fost, mai ales în Rusia, că la noi a fost oarecum mai echilibrat.

La fel se întâmplă acolo, „În numele binelui!” Nu vedem câte se fac în numele binelui. Dar binele fără Dumnezeu…care nu provoacă decât haos, care nu face altceva decât distruge. Noi nu trebuie să ne uităm la emblemă, trebuie să ne uităm la roade; aduce roade? Nu! Nu vedem acum că toate partidele politice acolo se ceartă toată ziua și nu fac nimic pentru țară? Dacă mai încearcă unii ceva, îi dau ceilalți că-s majoritari în cap și s-a ajuns la un haos d-ăsta.

Ăla nu-i bun, schimbi pe altul și-l pui și-i mai sucit ca celălalt și dărâmă mai mult, sau continuă ce-a dărâmat celălalt. Ca să vezi ceva, că pentru binele oamenilor, într-adevăr, emblema se pune frumos! Dar când te uiți la roade, nimic! Adică oamenii merg tot distruși, apăsat în jos. 

p. Pimen Vlad: De ce s-a-ngăduit toate astea?

Și să mai revin la un lucru: de ce s-a-ngăduit toate astea? Pentru că s-a răcit dragostea între oameni. Ca să nu dăm vina că-i numai de sus. Nu, peste tot, vecin cu vecin se ceartă, pentru o bucățică de pământ, pentru nu știu ce i-a zis ăla, nu-l iartă nici la moarte, adică s-a ajuns ur între oameni. Înafară că ni se scoate la loc de cinste lucrul ăsta, prin mass media, oamenii, în simplitatea lor, în aceea, se urăsc între ei. Nu se susțin, nu se ajută, îi doar interesul. „Mie ce-mi iese?” Domnule dar mergi oleacă pe dragostea asta, pe care ne-a spus Dumnezeu, lasă că nu-ți iese nimic, lasă de la tine.

Mi-amintesc istorioara aia frumoasă, unul la Târgu Neamț vindea struguri după 90 încoace. Vindea și el struguri în piața la Târgu Neamț. „Luați oameni buni, luați, îs ieftini, uitați 3 lei kg… Eh, ce să fac, uite (și vorbea ca pentru el, dar oamenii nu erau atenți) mă duc și eu la Iași, îi cumpăr cu 5 lei, i-aduc aicea, îi vând cu 3 lei și câștig și eu 2 lei la kg, ce să fac…”

Dar nimeni nu pricepea ce spunea el și omul îi vindea, gândiți-vă, se ducea, îi cumpăra cu 5 lei de la Iași, venea la Târgu Neamț, îi vindea cu 3, plus osteneala, plus drumul, dar el de fapt îi dădea cu 2 lei mai ieftin. Să vede că mai avea o sursă de venit și se descurca cât de cât și făcea bine sub forma asta. Și toată lumea „Se descurcă omul, câștigă!” dar nu erau atenți la ce spunea el.

Deci făcea bine fără să înțeleagă oamenii. Îl vedea Dumnezeu, că el știa că-i o zonă mai retrasă Târgu Neamț, nu prea se coc strugurii, domnule îi aduc de la Iași de unde sunt, și-i dau mai ieftin aici ca să poată trăi și ei. Deci putem face o grămadă de bine, sub diferite forme.

„Bucuria de a dărui” – o carte a p. Pimen Vlad

Nu vedeți, am scris și eu ultima carte „Bucuria de a dărui”, în care am ales, am rugat mai mulți oameni, vreo 20, să-mi trimită câte o mărturie cand a făcut bine și-a primit bucurie sufletească. Nu materială, sufletească. Și-n felul ăsta mi-au trimis oamenii mărturia, am pus și de la mine o mărturie la început și după aia de la oameni. Și-am găsit și eu acolo, mă minunam, diferite forme de a face binele. Cine citește cartea asta își dă seama că există o grămadă de forme.

Și-n plus, oamenii câte nu pot, le-a dat Dumnezeu și lor minte să descopere, să vadă că pot să facă 1000 și una de bine în viața lor. Ei ăsta-i timpul acum, ca oamenii să-și deschidă sufletul, să-nceapă să facă bine în jurul lor. Că în felul ăsta atragem bunătatea Lui Dumnezeu, mila Lui asupra noastră și ridică toată nebunia asta. Numai prin dragoste, să știți că asta-i salvarea, nu este alta.  Prin dragoste și unitate ca oamenii să-nceapă să se ajute unii cu alții. „ Imediat băi, vezi că ăla-i amărât!

-Băi, ce-i cu tine, ce ești amărât?

– Păi uite, nu am cu ce plăti curentul…

– Ia de-aici, când poți îmi dai tu.”

Dacă ai o posibilitate, să-nceapă oamenii să comunice între ei să se ajute. Cât era nebunia în timpul comunismului? Venea vreodată de pe la primărie, de undeva, să-ți facă curat, să-ți ferească zăpada din fața blocului, din fața casei? Niciodată! Toți oamenii din bloc aveau lopeți! Ieșeau frumos toți și curățau, comunicau, râdeau, vorbeau, mai veneau gospodinele cu un ceai că pe atunci nu prea era cafea, cu o țuică fiartă, etc și oamenii își făceau curat. Se făceau o comuniune între ei, se-ajutau. Acum stau și țipă, stă la televizor, că „N-o venit primăria să-mi facă curat în fața blocului”, sau în fața casei.

p. Pimen Vlad: Am ajuns la o comoditate foarte mare

Deci am ajuns la o comoditate foarte mare! Și omul din cauza comodității „Ei, mă mai duc eu să-l ajut pe vecin…nu stau eu mai bine, că uite, a-nceput meciul sau îi mai ascult p-ăștia cu știrile că tot dă acolo dedesubt că nu știu ce știre bombă o să apară.” Și stai trei ceasuri și nu mai apare știrea bombă și ți-ai pierdut timpul acolo.  Deci se lucrează cu nivel și omul a ajuns la o comoditate, la o nepăsare și vede ce se întâmplă și merge înainte și Dumnezeu cât îi vede așa – nici nu te rogi, nici nu te duci să-l ajuți pe celălalt, te lasă așa.

Și unde ajungi? Ceilalți ți se urcă în cap, că diavolul se folosește de oameni, vrea să-și atingă și planul lui și ce zice: „Ca să-l controlez pe om, trebuie să-l îngenunchez total. Și-atunci îi distrug economia, îi preiau controlul sub diferite legi, și-l aduc pe om la starea de îngenunchiere.” Cum zicea Napoleon: „Moralul trupelor vine de la stomac.” și-atunci dacă l-ai îngenuncheat pe om, nu mai e bun de nimic. Nici să se împotrivească, că lui i-e foame și atunci acceptă orice pentru asta, pentru că nu-l are pe Dumnezeu, că dacă l-ar avea, nu s-ar îngenunchea nici atunci. 

R: Ați spus cam tot ce se poate spune, foarte clar, foarte concis, nu vă fac un compliment, este o constatare, dacă vreți, a unui om care lucrează în comunicare. De aici încolo, pentru că foarte multe lucruri s-au spus; și dv și alți oameni mânați de acest sentiment al împărtășirii binelui, au spus și spun – problema este la noi. Aș vrea să reamintiți, un lucru extrem de important. Este clar că cineva a pactizat. Cineva nu a slujit neamului nostru și aici mă refer la clasa conducătoare.

p. Pimen Vlad: Asta se vede…

R: La fel de real este și că noi poate că am visat și încă visăm o țară ca afară, neștiind ce înseamnă lucrul ăsta. Nu ne-am mai întors către Dumnezeu, nu am vrut să mai avem absolut nici un fel de legătură, am devenit indiferenți, complici la toată această poveste care, iată, își răsfrânge efectele asupra noastră.

Ceea ce vă rog să resubliniați și să întăriți este următorul lucru: Dacă cei care au condus și conduc, cred că, dacă până acum, nu au dat socoteală în fața niciunui tribunal pământesc, se înșeală. Iar dacă semenii noștri, dacă poporul crede că nu va răspunde și pentru faptul că a stat cu spatele, atunci când a fost invitat să lupte, așa cum poate el, prin schimbarea stării lui- și el se va întâlni cu acel Judecător, care nu este un judecător dur, este unul imparțial. El ne va arăta ce am făcut, ceea ce suntem și condamnarea dacă va exista, Doamne ferește, o vom fi pronunțat noi prin ceea ce am făcut sau n-am făcut.

Consecințele faptelor noastre

p. Pimen Vlad : Exact ca și cum ai pune vin și cu apă: iese șprițul acela, nu poate să-ți iasă altceva. Exact ca la noi – faptele noastre ne dă rezultatul ăsta, condamnarea asta. Pentru că asta este, rezultatul dacă ajungem la așa ceva.  Îmi amintesc un lucru. Poporul evreu când a părăsit Egiptul; toți cei care au rămas cu gândul înapoi „Ce bine era în Egipt, cărnurile de acolo…” și tot cârteau, toți ăia au murit în pustiul Egiptului.

Nu i-a lăsat Dumnezeu să ajungă în Pământul Făgăduinței. La ceea ce s-a întâmplat la noi, toți care au nădăjduit „Dorim Occidentul! Ce ne oferă Occidentul…Vrem și noi, ca-n Occident.” S-a umblat prin Occident. Ce ne-a adus Occidentul? Legalizarea avorturilor, deci crime. Prima lege, să nu uităm, c-am uitat-o pe asta. După 89, prima lege care s-a aprobat în România a fost legalizarea avorturilor. Îmi spunea un doctor, care-i acum în vârstă și atunci era tânăr, cică era plin salonul ăla de avorturi de sânge pe pereți, că nu existau metode ca acum – direct cu cleștele, cu ce era, peste tot era ca un abator al crimei, asta s-a-nceput la noi.

Cu crime, cu uciderea conducătorului, cu astea. Toți au ovaționat „Vai, uite Occidentul ce ne-oferă!” Da, ne-a oferit legalizarea la toate anomaliile. Occidentul a venit cu ofertele, „ Poftim, gustați și voi, ce vă dăm noi, cutia Pandorei.” Ei, deci toate astea ne-au venit, ni s-au adus din Occidentul care l-am dorit. Din cei care au ieșit în exterior la muncă, 70% familiile destrămate. 70% praf s-a ales. A oferit Occidentul, oferte atâte încât, „ Băi, da’ ce doar, cum să mă limitez doar la nevasta mea, când pot să mă mai încurc cu vreo 2-3”. 

Buna creștere

Sau „Cum cu bărbatul meu, când uite, atâția îmi fac ochi dulci…” Pentru că au văzut că-n Occident se poate lucrul ăsta. Deci ofertele astea te-au scos din buna creștere, din bunele purtări, din respectul care exista față de celălalt. Că de asta, le spun la mulți și tineri și tinere, în special la fetele care vor să se căsătorească – două lucruri să te uiți la cel care-l iubești: dacă te respectă și te iubește. Respectul, prima dată! Dacă nu te respectă, poate să spună el că te iubește, nu există respect, niciodată n-o să te respecte! Respectul!

Pierderea respectului

La noi s-a pierdut respectul, unul față de celălalt. Și-atunci îți permiți orice. E buna creștere asta, care nu te lasă să-l înșeli, să-l minți, pentru ca-i respect, „ Îl respect pe celălalt, cum pot să-i fac așa ceva?!” Ei, lucrul ăsta s-o dus de râpă. Pentru că avem atâtea modele, Occidentul! Vedem la ce s-a ajuns țara după ce a venit Occidentul cu toate ofertele, s-a dus al nostru în Occident și când s-a întors cu idei de te ia durerea de cap.

Uite recent: un caz care anul trecut sau nu știu când, venise cineva pe aicea, mi-a și adus o scrisoare de la o femeie, săraca; și-a crescut copilul cum a putut ea, femeie credincioasă, soțu-i murise și l-a crescut singur, și-a primit o bursă foarte bună în străinătate copilul. Prin Anglia. Și s-a trezit după un an de zile că vine acasă la maică-sa, că „ Eu nu mai vreau să fiu băiat, eu de-acum vreau să fiu fată. Și deja m-am înscris la programul ăla…” Că Occidentul îți oferă gratuit programul cu ce vrei tu să devii, animal, fată…imediat te bagă la operație, la hormoni și te face ce vrei tu.

Schimbarea de gen – un caz povestit de p. Pimen Vlad

Pentru că ei au nevoie de tineri de-ăștia care nu-și dau seama, îi prinde și fac experiențe pe ei. Că acum se încearcă experiențe. Și-a trecut la ăsta, să-l facă, să-l taie, hormoni în el, samd și maică-sa, săraca, atâta s-a consumat, a făcut stop cardiac și-a murit. Deci, și-a ucis-o pe maică-sa! Dacă s-ar lua după legile care trebuie. După ce omul s-a transformat, i-au făcut ăia tot ce-o vrut , ce n-o vrut, a venit în țară, el fiind străin, și-a cerut acte de femeie, de fată, că i-au spus: „Domnule, nu ești din țara noastră, noi ți-am făcut asta, du-te, descurcă-te!” A venit în România:

-„Domnule, vreu să-mi dați acte că eu nu mai sunt Ion, sunt Maria.

-Ne pare rău, la noi nu există așa ceva.

– Nu?!”

S-a dus la Uniunea Europeană și-a dat țara în judecată că-și cere dreptul, nu-l interesa că maică-sa era în sicriu! Nici o treabă. „Eu vreau drepturi, că io-s fată!” Deci i-a spălat creierul, gândiți-vă, că prin toți hormonii ăștia, ce fac, că oamenii ajung să nu mai judece. A ajuns la starea că nici nu-i păsa că a murit maică-sa, care l-a crescut singură, a rupt din bucata ei, ca să ajungă om! Unde s-aduce tineretul ăsta, care se duc acum cu burse în străinătate?

Vin spălați pe creier. Pentru că atâtea idei li se oferă acolo, sau vin mai târziu și sunt puși în funcție în România, că-s crecuți bine acolo și formați. Uite asta se întâmplă cu ce ne-a adus Occidentul. Nu era bine creșterea frumoasă în țară la noi?

Frumusețea Basarabiei – o vizită a p. Pimen Vlad

Ce oameni cuminți, ce oameni frumoși, uite, m-am dus în Basarabia. Acum am fost și eu prima dată în viața mea că tot mi-era „Băi, cum să n-ajung niciodată, că-s românii noștri.” Cum mi-a spus o familie: „Bine ați venit în România Mică!”, mi-a plăcut exprimarea, deci să vedeți că încă au copiii ăia curați.

M-am dus la o școală, străluceau fețele la copii, ăștia până în clasa a opta, îmbrăcați toți în aceași îmbrăcăminte, frumos, băieții la un costumaș de-ăla albastru; fetele – fustă albastră, cămașă albă. Atâta le strălucea fețele…Curați. Curăția aia care mi-o amintesc eu de când eram eu copil. Încă mai există așa ceva acolo. Încă mai există lucruri frumoase, oameni simpli. Discutam cu bătrâni d-ăștia așa și-aveau ei exprimare, cică „Părinte, luminează-ne!” Adică vorbește-ne, exprimarea aia, deci am întâlnit oameni frumoși, simpli. Încă mai există. Mă ducea cu mintea la ce era în urmă cu 20-30 de ani la noi, la țară.

Așa încă mai este la ei, încă n-a ajuns nici partea asta materială, au lanțurile de supermarketuri moldovenești, n-au ajuns nici nemții, nici alții, nimic. Au două lanțuri care s-au extins în toată Basarabia, eu de asta îi zic Basarabia, nu pot sa-i spun Republica Moldova, pentru că Moldova jumate-i în România, jumate-i acolo. Asta înseamnă Moldova.

Deci Basarabia, ca să povestim de rădăcinile lor, sunt oameni care încă s-au menținut. Intram în magazine, mirosea a natural, cum se zice. Producția care-i produsă de ei și pusă în magazine. Mi-a plăcut și am apreciat  lucrul ăsta foarte mult. Adică am văzut lucruri frumoase și oameni frumoși, oameni simpli, care la noi au reușit să ne distrugă Occidentul – ăla visat.  S-a ajuns la lucrul ăsta, pentru că am luat fără discernământ.

Nu trebuia să luăm totul din Occident

Putem lua lucrurile bune de la ei, investiții, diferite lucruri, care-au mers bine, dar noi am luat totul! Fără discernământ! Ne-am distrus sufletul, credința, neamul, pentru că am luat – „Ce vine din Occident e bun.” Am mers pe ideea asta. Greșit! Ce vine de la Dumnezeu e bun. Celelalte sunt lucruri pământești, sunt oameni care fac greșeli, indiferent sub ce spoială vin, pot să fie rele, sunt interese materiale, mai ales de la oamenii fără Dumnezeu la care dintotdeauna predomină interesul material; niciodată n-o să-ți vie ca să-ți fie ție bine. Nu!

Pe tine te mânjește oleacă la ochi, ca să-ți poată lua. Să fim piață de desfacere, revenim la asta. De ce? Pentru că l-am lăsat pe Dumnezeu, ne-am pus încrederea în oameni fără Dumnezeu! Aici e greșeala noastră, a poporului nostru. Încrederea în oameni fără Dumnezeu și faptul că am luat fără discernământ tot ce ne-a oferit. Iară revenim, fără Dumnezeu nu este salvare în situația actuală și o să ne pierdem și sufletele. Deci scăparea e Dumnezeu. Cum? Nu ne închidem în casă samd. Să ne spovedim, să ascultăm de duhovnic, să ținem legătura cu Biserica – ce înseamnă? Sf. Liturghie, Sf. Împărtășanie. Toate Tainele vin, e nevoie de Sf. Maslu, adică tot ce oferă Tainele Bisericii, legătura cu Dumnezeu, prin Biserică! Nu să aruncăm cu noroi în Biserică. Biserica a fost dintotdeauna.

 Pe timpul lui Creangă, cine era Biserica? Preotul satului era și învățătorul satului. Din ce cărți? Existau manuale? Nu? Din Ceaslov – cartea Bisericii, de acolo învățau să citească, preotul era și doctor, era totul în sat! Deci prin Biserică s-a menținut neamul nostru. Veneau turcii – familiile toate le lăsau, se duceau în munți la mănăstiri, că știau că au cu ce trăi acolo- și ei luau toporul, ce luau, și-și apărau țara.

p. Pimen Vlad: Dacă dăm biserica la o parte, ne terminăm ca neam

Nu conta că mureau, că ei erau spovediți, împărtășiți și se duceau să-și apere bucățica de pământ. Totdeauna să ne fie clar, în momentul în care am dat Biserica total deoparte, ne-am terminat ca neam! Pentru că Biserica susține familia, aia, lăsată de Dumnezeu, un Adam și o Evă. Deci asta a existat întotdeauna.

În momentul în care se lovește în familie, revenim iară, Referendumul care-a fost pentru așa ceva – creștinii noștri, discutam cu ei „Iaa, părinte, da’ lasă-mă cu de-astea…”. Au dat deoparte. Și-au semnat singuri o mică condamnare, pentru că ar trebui să se căiască. Nepasarea! Indiferența! Vedem, dacă ne distrugem familia, distrugem credința, care primim Tainele prin Biserică, ne-am pierdut ca neam, sa fim clari.

E nevoie de Dumnezeu în viața noastră prin dragoste, prin bunătate, că asta ne formează, comuniunea asta. Că noi n-am fost făcuți să trăim singuri, separați,fiecare-n globul lui… De asta a și venit porunca aia care o repet din nou, să intre bine în cap la oameni: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Și asta plinește toate poruncile, să ne fie clar, ținem porunca asta, avem toate șansele să trăim în bucurie și în pace aicea și să ne ducem și la Dumnezeu, unde trăim veșnic în veșnicie acolo, în bucurie.

Încheiere

R: Cam atât pentru întâlnirea noastră, vă mulțumesc foarte mult, părinte Pimen Vlad.

p. Pimen Vlad : Trebuiau spuse lucrurile astea, pentru că dacă le dăm sub preș, o să putrezească acolo și o să miroasă, cum se spune!

R: De spus s-au spus, se vor mai spune, împrumut și eu o expresie din spațiul sportiv „ mingea este în terenul nostru”.  Este esențial să facem lucruri, pentru că, cu toții, Doamne ferește, ne vom transforma într-un pom neroditor și atunci Dumnezeu nici măcar nu va mai avea motivația să ne ude la rădăcină.

p. Pimen Vlad : Da. Alt lucru: cu boala asta, cu virusul ăsta, că mor oameni… Ce se-ntâmplă? Adică Dumnezeu nu vede? Hai să fim serioși! Dar de multe ori, Dumnezeu se uită, cum unul dacă s-a îmbolnăvit, aleargă la El, poate reușește să se spovedească, să se împărtășească, adică e o scăpare prin care se duce la Dumnezeu, își îndreaptă viața. Are momentele alea, că la Dumnezeu nu trebuie mult! O oră, două, o zi de căință d-aia adevărată, sinceră: „Doamne, iartă-mă!” pentru tot ce-ai făcut, și dacă ai apucat de te-ai spovedit, te-ai împărtășit, ai cîștigat veșnicia!

P. Pimen Vlad: Dumnezeu e la cârmă

Și Dumnezeu dă, oferă prin asta – stă deoparte, Dumnezeu nu poate să schimbe? Credem că diavolu-i la cârmă? Că i se-ngăduie și diavolului să dea și el din coadă oleacă, și i se pare că-i mare? Dumnezeu e la cârmă – și prin toată nebunia asta încearcă să ne apropie de el. Dacă ne trezim, că mulți oameni, cum spunea cineva, care recent mi-a trimis mesaj, că are soțul bolnav în spital și stă și-njură și face nu știu ce…I-a dat Dumnezeu șansa asta acum, că nu s-a spovedit niciodată, în viață, ca el să se spovedească. Nu o primește, s-a terminat! Și sufletul și tot.

Ți-a dat Dumnezeu boala asta, sau vezi că boala asta se-nvârte-n jur, du-te spovedește-te, pregătește-te, că nu știi, te lovește și te-ai dus. Și-ai șansa să te mântuiești, după o viață poate depărtată de Dumnezeu. Dar în care tu ai câteva zile în care îți ceri iertare de la Dumnezeu, încerci cu cei din jur să te împaci, încerci să-ndrepți ceva, cât se poate în viața ta.  Deci avem șansa! Avem atâtea biserici, atâția preoți în jur. Adică nu putem că „Doamne, unde trebuie să mă duc?” În Africa să găsesc un preot?! Nu! Avem atâția, ne împiedicăm de ei. Dar nu, aruncăm cu noroi, cum mai venise unul pe aicea odată:

„-Părinte, lasă-mă cu preoții, că am întâlnit odată unul și uite ce mi-a spus…și m-am lămurit cu preoții.

– Băi, serios, ți-a spus un singur cuvânt și te-ai lămurit cu preoții?!?

– Nu părinte, nu vreau să mai aud de alții!

 – Dacă tu, ai avut o răceală și te-ai dus la un doctor și ți-a spus o glumă sau ceva, ai terminat-o cu doctorii? Când va da cancerul în tine nu alergi pe la toți? Adică  gata, s-a terminat cu Dumnezeu că mi-a spus o vorbă un preot! O fi glumit și ăla…” și gata, i s-a răsturnat credința. Asta-i credința noastră?? 

Judecatul clericilor

Să revenim la ceea ce am mai spus eu cândva: „Ieșit-a semănătorul, și-a aruncat sămânța Ta” și avem trei. Lângă drum, pe loc pietros, în spini și cea bună.” Deci știți ce înseamnă asta? Că trei o iau rău și unul spre Dumnezeu, din oamenii care cât de cât se consideră că-s credincioși. Așa s-a ajuns în lupta asta, să fie omul slab, încât să fie prins. Sub o formă sau alta; credință slabă, imediat cum nu i-a plăcut ce i-a zis preotul, gata, s-a terminat, apare la televizor o știre în cu preotul cutare … gata, am terminat-o cu Dumnezeu.

Și doar unul se ține bine de Dumnezeu și ăla se duce spre Dumnezeu, dă roade. Să nu ajungem, să fim în situația celor trei, nepăsători – adică fără să ne pese de cei din jur cum e porunca, cum se pune, dragostea, să încercăm să ne ajutăm, să comunicăm, să fim aproape de Dumnezeu prin Tainele Bisericii, să nu ajungem departe de toate astea, să fim în cele trei. Să încercăm să fim cazul acela care a dat roade. Prin toate astea, dacă nu, vom răspunde în fața Judecătorului. Chiar de-i milostiv aici, cât suntem pe pământ, dar când ajungem la sfârșit, o să fie drept! 

R: Și asta este o siguranță, aceea că nimeni nu a rămas și nu va rămâne aici. Cu toții plecăm.

p. Pimen Vlad : Asta-i clar, indiferent, cei care conduc lumea, care învârt bani, ei nu știu? Mâine poate să se-ncheie. Oricând, la fiecare va merge și va da socoteală. Exact cum spunea unul, venise pe aici: „ Eu nu cred în nimic, eu nici nu vreau să-L văd pe Dumnezeu!” Nu contează, vei da față în față cu Dumnezeu.

Pentru că de la Dumnezeu ai venit și la Dumnezeu vei pleca. Să ne fie clar, sufletul a venit de la Dumnezeu și va pleca acolo, vrei, nu vrei, o să te duci și o să dai socoteală. Cică „Nu este altă cale?” Nu este. Indiferent, nu crezi, nu vrei, trântești, răstorni, tot acolo vei pleca și atunci o să-ți dai seama ce-ai făcut, dar va fi în zadar. Pentru că va fi prea târziu.

Gândul la moarte

De asta, aici, acum așa, ca toți cei din lumea asta, mari și mici, să se gândească la lucrul ăsta. Orice ar face aici, oricâtă putere ar avea, pământească, când se va trage linie și se va încheia, că nu trăiește nimeni veșnic – își mai lungește viața cu an, doi, trei, i se pare lui că îngăduie Dumnezeu; va merge să dea socoteală pentru tot ce-a făcut și pentru tot ce-a gândit. Adică, că afișezi tu că faci binele și prin spate distrugi, nenorocești, omori, pentru aia vei da socoteală. Fiecare vom da socoteală, să ne fie clar! Și-atunci, cum îți așterni, așa dormi, vorba din popor. Deci să încercăm să îndreptăm ceva aici cât mai avem timp, pentru că, slavă Domnului, încă avem timpul.

Să începem acum

R: Și să-ncepem acum!

p. Pimen Vlad: Păi, aia-i! Cică astăzi, nu mâine! De azi, fiecare om, în momentul ăsta, să zică „Bun, gata. Trag linie. Să vedem pot face bine! Primul lucru, care-i? Să mă duc să mă spovedesc, ca să-mi ușurez sufletul, frumos, că nu știu dacă mai ajung până mâine. După aceea, încerc să mă apropii un pic de Dumnezeu, înafară că-mi fac o rugăciune către Dumnezeu și-mi cer iertare, să mai câștig rugători în fața lui Dumnezeu, pentru viața mea trecută.

Și încep să ajut pe unul: „Băi vecine, cu ce te pot ajuta? Amărâților aceia, mă duc să le duc ceva, ca aceia rugându-se pentru mine, să pot câștiga mila Lui Dumnezeu. Și încep ușor să revărs dragostea-n jur.” În felul ăsta e ca pietricica aruncată în lac, care face valuri. Eu i-ajut pe-aceia, le înmoi inima lor și ei or să ajute mai departe și-n felul ăsta devin una toți în Dumnezeu. Asta-i salvarea noastră. 

R: Mulțumim frumos părinte Pimen Vlad, încă o dată.

p. Pimen Vlad : Să ne ajute Maica Domnului, am spus-o din toată inima asta, din durerea inimii, cum se zice, pentru că asta-i salvarea noastră. Spunem noi că știința samd, nu! Dacă știința merge fără Dumnezeu, n-are nici o treabă. Deja a pornit cu stângul, și-i pierdută. Deci când este cu Dumnezeu împreună, atunci într-adevăr, orice lucru din partea științei are valoare, dacă nu, îi căzut din start. 

R: Să ne lumineze Bunul Dumnezeu! 

p. Pimen Vlad : Să ne ajute Maica Domnului să devenim mai buni, cu mai multă dragoste, și să nu uităm că vom merge la Dumnezeu de-acolo de unde am venit și vom da răspuns pentru toate! Doamne ajută!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați