Ascultați (mai jos aveți înregistrarea audio originală!) pe IPS Augustin Kantiotis de Florina care a profețit cu detalii(!) în 1990 epidemia pe care o trăim acum! Mitropolitul de Florina s-a dus la Domnul în 28 August 2010, în vârstă de 103 ani.
IPS Augustin Kantiotis: Scurte date biografice
IPS Augustin Kantiotis a fost un renumit apărător și apologet al ortodoxiei tradiționale atât în Grecia, cât și în străinătate. A fost un scriitor prolific, publicând 82 de cărți, din care câteva au apărut și în alte limbi, precum și în română.
A fost născut în 20 Aprilie 1907 în insula Paros, locul natal a Sf. Iosif Isishastul. A avut o activitate pastorală și socială extraordinară, oferind mii de porți de mâncare celor săraci, mai ales pe timpul celui de-al 2-lea război mondial, chiar dacă era urmărit de Gestapo. A construit, de asemenea, numeroase azile, seminarii și biserici.
Situația actuală
Dacă cineva crede că IPS Augustin Kantiotis a exagerat când a spus că pandemia „o să facă de râs pe medici” (vedeți video mai jos), prezentăm datele oficiale ale Uniunii Europene din Propunerea de rezoluție a Parlamentului European referitoare la instituirea unui Fond european de despăgubire a victimelor vaccinurilor împotriva COVID-19:
Agenția Europeană pentru Medicamente enumeră deja aproximativ un milion de cazuri de reacții adverse în urma injectării vaccinurilor împotriva COVID-19:
– 435 779 pentru vaccinul Pfizer BioNTech;
– 373 285 pentru vaccinul AstraZeneca;
– 117 243 pentru vaccinul Moderna;
– 27 694 pentru vaccinul Janssen[1];
La 13 Octombrie 2021
Agenția Europeană pentru Medicamente susține că, în Uniunea Europeană, vaccinurile împotriva COVID-19 au avut consecințe fatale pentru aproximativ 5 000 de persoane:
– 4 198 în cazul vaccinului Pfizer[2];
– 1 053 în cazul vaccinului AstraZeneca;
– 392 în cazul vaccinului Moderna;
– 138 în cazul vaccinului Janssen;
La 13 Octombrie 2021
Dincolo de linkurile de mai sus la site-ul Uniunii Europene, aveți la acest link Documentul PDF cu aceeași propunere. Previzualizarea documentului o aveți mai jos:
Întrebare: Dacă există din Septembrie o astfel de rezoluție și, deci, se cunosc aceste efecte adverse, DE CE se presează, prin diferite mijloace, vaccinarea obligatorie și certificatului verde în ciuda existenței unei alte rezoluții UE care interzice discriminarea pe motive medicale???
NOTĂ: Pe plan mondial, avem, la momentul la care scriem, în conformitate cu VigiAccess – site oficial al Organizației Mondiale a Sănătății – peste două milioane de cazuri de reacții adverse în cazul vaccinurilor împotriva COVID-19. Le aveți mai jos, într-o captură de ecran.
Să nu uităm, însă, că aceste date trebuie corelate cu cele aproape 7 miliarde de doze administrate până în momentul în care scriem. Nu spunem că soluția este a rămâne fără apărare în fața bolii – ar fi puerilă o astfel de poziție. Socotim, însă, că nu ar strica căutarea unor soluții mai bune și din punct de vedere medical și din punct de vedere managerial. Cum însă?
IPS Augustin Kantiotis a avut dreptate
Deci, din păcate, socotim că IPS Augustin Kantiotis a avut dreptate în profeția sa. După captura de ecran, aveți clipul cu vocea părintelui înregistrată în jurul anului 1990. Toată cuvântarea (în greacă) a IPS Augustin de unde a fost extras clipul, este postată pe YouTube.
Să avem rugăciunile lui!
Poziția noastră
Socotim cu smerenie că fiecare trebuie să fie liber să aleagă în cunoștiință de cauză. Să se informeze pe cât de mult poate fără presiuni, fără panică și, mai ales, fără ură. Pentru asta e nevoie, însă, de harul lui Dumnezeu. De multă rugăciune. Și în asta constă drama noastră: încercăm să rezolvăm problemele umanității fără rugăciune. Și astfel generăm haos.
Audiție plăcută! (podcastul și transcriptul este după video)
Powered by RedCircle
Profeția șocantă a IPS Augustin Kantiotis
Suntem în pericol ca oameni
Suntem în pericol de epidemie
O să vină epidemia!!
Oh… Oh… Oh… Oh…
Vine!! Vine! vine!… vine…
VINE !!
EPIDEMIA! – nu gripă – ca și gripișoara asta… care cad în paturi…
Însă conform cu Apocalipsa vine Epidemia cu un Ciudat nume de boală.
Care o să dispară, o să batjocorească pe medici, o să batjocorească farmaciile, o să batjocorească tot…
O să fie Aspirator!!
Ce să ne facă Dumnezeu?
Nu ne rugăm, Sfânta Scriptură nu citim, curvii și adulteruri și divorțuri și necurății…
Viermi puturoși și necurați!!
Vine Epidemia! O să măture toată lumea! Aspirator!
Cum a fost în primul război mondial… Gripa aceea care a măturat toată Atena și mii au murit atunci…
Na! că acum vine de la Răsărit !!
Groaznică epidemie! …care să ne pună în pericol, frații mei!
Doamne miluiește!!
…în genunchi, în căruțe, în rugăciune!
Traducerea: www.chilieAthonita.ro
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
110 Comment
Mulțumim.Va rog,nu înțeleg ultima propoziție,la ce se referă …în căruțe…Se pare că sunt mai grea de cap☹️.
IPS Augustin era un foarte bun orator – dacă îl auzi în video, poți să-ți dai seama de asta. Este o figură de stil pentru a cuprinde o anumită clasă socială.
Iertați părinte Teologos,sunt și date oficiale câți au murit punctual de covid?
Păi nu aici citit textul de mai sus? Sunt datele oficiale pentru UE.
Iertați,cred că sunt destul de neatentă.Eu am văzut doar datele vizavi de reacții vaccin nu și cele vizavi de decese cauzate punctual de boala covid.Voi reciti.Iertati-ma.
Eu m-am vaccinat și o sa ma vaccinez și cu a treia doză. Domnul ne iubește și are grija de noi. Mai repede mi-e frica sa scot mașina din parcare, la câte accidente sunt, riscul de a va un accident este foarte mare. Cea mai mare frica este de păcatul nostru.
Da, desigur – fiecare cu opțiunea lui. Din câte am auzit, dacă ești vaccinată cu câteva doze, se impune să le faci pe toate. După cum am spus și eu în mai multe rânduri, problema cea mare este ura dintre noi. Vezi https://www.chilieathonita.ro/2021/09/28/socrate-giolias-gestionarea-ispitelor-parintele-teologos/
Asa este. Sa ne aducem mereu aminte de rugaciunea arhierească și de cererea Mantuitorului ca toți sa fim una! Și sa ne aducem aminte de ce spun Sfinții Parinti că în vremurile din urma, când oamenii vor dori sa aibă povățuitor și nu vor avea, când si-ar dori sa aibă condiții și nici pe alea nu le vor avea, oamenii care fac ce pot și cum pot la masura lor, cu smerenie, o sa fie mai mari ca sfinții de demult. Domnul înțelege neputinta și moartea noastră și dacă ne-o asumam în fata Domnului, El ne va învia.
De ce te-ai vaccinat? În SUA sunt peste 17.000 de decese după vaccin, și asta e doar numărul oficial. Sunt unii care s-ar cu parașuta de plăcere, că ne iubește Dumnezeu.
Ce legături, mă minunez, mama IPS Augustin a fost învățătoarea Sfîntului Iosif Isihastul! Ce oameni, ce Sfinți, ce credință!
Da, așa este. Chiar IPS Augustin l-a căutat pe Sfântul ca să-l învețe Rugăciunea lui Iisus, însă Sfântul l-a refuzat zicând: „Măi, Augustine, rugăciunea nu-i yoga! Tu ai nevoie de timp și ascultare. Tu ești predicator.”
Sarut mana Parinte, si va multumesc pentru datele ce le-ati scos la lumina, o sa le raspandesc si eu. Nimeni si nicaieri in schimb nu mai sunt prezentate publicului. Aceste informatii raman undeva departe, in umbra, cine cauta si face sapaturi bine, cine nu, se multumeste cu mass media care toarna numai raul, spaima, haosul, neincrederea si frica…multa frica. Glasul Bisericii abia se mai aude, nemaivand loc si importanta de celelalte stiri…si si atunci cand se aude glasul, au altii grija imediat sa il inabuse sau sa il ridiculizeze…
Brusc a ajuns sa ne sperie moartea, de parca nu era si pana acum singura realtitate certa…Insa asa este cand traiesti prea bine, ai impresia ca acel moment e departe de tine si ai timp pt tot felul de distractii si placeri…
Of Doamne…in ce hal am ajuns…de nu ne vom schimba fiecare dintre noi cate putin, cate putin, ca sa fim mai buni… nu cred ca va mai fi cale de intoarcere… Suntem egoisti, plini de ura si invidie, individualisti si prea ancorati in material… 🙁 Iarta-ne Doamne.
Ma gandesc la suferintele indurate de Sfintii inchisorilor comuniste, la taria credintei lor, la dragostea lor arzatoare pt neam, tara si credinta…noi nu mai suntem in stare de astfel de sacrificii, suntem slabi si credinta noastra se clatina rau….Pai pe langa ce au indurat aceia, si nu doar 1 luna, sau 1 an, ci zeci de ani de prigoana, pentru noi timpurile astea sunt parfum…Ne-am scaldat in lux si tot felul de beneficii si avantaje, si comoditati…. Asta e problema, ca atunci cand ne e prea bine, ne incredem doar in noi si dam la o parte pe Dumnezeu… Ei…cum ar fi ca acum sa se retraga Dumnezeu??
Dumnezeu si Maica Domnului sa aiba mila de noi, fiti binecuvantati cu totii, rugati-va si pt noi.
Așa este Malina,este infinit mai greu să lupți de unul singur cu tine însuți și cu păcatul.Sf Părinți din vechime au avut parte de povățuitori și s-au desăvârșit și totuși spuneau că și-ar fi dorit să trăiască în vremurile”de pe urmă”.Mereu m-au mirat aceste cuvinte….Maica Domnului să ne aprindă la toți sufletul de dor după Dumnezeu.
Sarut mina Parinte Teologos. Va multumesc in nume personal atit dumneavoastra cit si Parintelui Pimen pentru toate sfaturile duhovnicesti si cele practice pe care le consider capitale pentru orice crestin ortodox. Ma rog mereu Bunului Dumnezeu sa va tina in paza Lui cu multa sanatate, intelepciune, si liniste, ca sa ne puteti pastori in continuare cu toate cele de nevoie. Cu credinta, rugaciune, smerenie, dragoste pentru aproape, si curaj, am incredere ca putem trece peste toate incercarile pe care vremurile actuale ni le ofera.
Ca profesor de matematica, am urmarit indeaproape, din curiozitate stiintifica, datele statistice legate de epidemie, vaccinuri, etc. Eu locuiesc de mai bine 20 de ani in Statele Unite ale Americii si cunosc, spun relativ bine, atit sistemul educational, cel medical, cit si influenta pe care o are industria farmaceutica. Vreau sa va spun ca la sfirsitul verii, in sistemul national (american) de raportare al efectelor secundare al tuturor vaccinurilor, vaccinurile anti-Covid aveau cel putin tot atitea efecte adverse (incluzind mortalitate) cit toate vaccinurile clasice (gripal, anti-TBC, etc.) combinate in ultimii 50 de ani. Nu vreau sa speculez, dar sunt suficiente voci pertinente in domeniu care spun ca efectele secundare ale vaccinurilor anti-Covid sunt mult subraportate.
Cum vad eu situatia medicala actuala, drama nu este legata numai de vaccinuri, cit si de inversunarea celor aflati in pozitii de conducere de a nu considera si promova posibilitati alternative de tratament care s-au dovedit foarte eficace. Si ma refer aici atit la tratamentul preventiv cit si cel timpuriu (la primele semne ale bolii) pe care multi medici specialisti de aici din America il recomanda cu multa putere. Datele curente statistice arata o eficienta de aproape 90-100% ale acestor tratamente. Va pot furniza personal linkuri spre documente oficiale care contin statisticile pe care le-am mentionat.
Asa cum ati spus si dumneavoastra si Parintele Pimen de nenumarate ori, cred ca este primordial ca fiecare sa aiba acces la cit mai multe informatii legate de epidemie, sa le cintareasca bine, si sa ia apoi o decizie pe care sa si-o asume cu toata responsabilitatea. De asemenea, in calitate de crestini ortodocsi, noi trebuie sa il iubim pe aproapele nostru si sa ii respectam orice decizie pe care o ia in nume propriu. Doamne ajuta!
Domnul să te binecuvânteze! Dragă Dan, ne interesează foarte mult ce ai de spus, însă în comentariile unui articol sunt dificil de inserat. Te rog, caută în sidebar „Contactați-ne” și click/tap acolo. Vei găsi o adresă de email. Scrie-ne, te rog.
Inainte de a accesa situl VigiAcces ca sa poti sa vezi datele semnezi ca esti de acord si ai inteles termenii de folosire in care se spune :
Atunci când utilizați VigiAccess, este important să luați în considerare următoarele:
Informațiile de pe acest site se referă la potențialele efecte secundare; adică simptomele și alte circumstanțe care au fost observate în urma utilizării unui medicament, dar care pot fi sau nu legate de sau cauzate de acel produs .
Informațiile din VigiAccess privind posibilele efecte secundare nu ar trebui interpretate în sensul că medicamentul sau substanța sa activă fie au cauzat efectul observat, fie nu sunt sigur de utilizat. Confirmarea unei legături cauzale este un proces complex care necesită o evaluare științifică aprofundată și o evaluare detaliată a tuturor datelor disponibile. Prin urmare, informațiile de pe acest site web nu reflectă nicio legătură confirmată între un medicament și un efect secundar .
VigiAccess nu poate fi utilizat pentru a determina probabilitatea apariției unui efect secundar .
Pentru efectele adverse legate de vaccin sunt alte 2 situri care se ocupa cu asa ceva CDC Vaccine Safety Datalink (VSD) sau proiectul de evaluare clinică a siguranței imunizării (CISA). Aceste sisteme nu au aceleași limitări ca VAERS si VigiAccess și pot evalua mai bine riscurile pentru sănătate și posibilele conexiuni dintre evenimentele adverse și un vaccin.
Datele oficiale a mortilor de covid pana la ora actuala sunt :5.005.420
sursa:https://gisanddata.maps.arcgis.com/apps/dashboards/bda7594740fd40299423467b48e9ecf6
In Romania se moare cate 400-500 de oameni pe zi iar in tarile care au vaccinare peste 70% decesele nu mai trec de 30 . Pt. 31 oct
Rom – 427
Span – 0
Port – 1
Israel – 15
Taiwan – 0
Daca oamenii mor din cauza ca cineva a exagerat efectele adverse fata de pericolul si mortalitatea cauzata de boala nu va fi vinovat?
Aici am facut un pdf in care se explica care sunt beneficiile si pericolelel fata de vaccinuri si categoriile de oameni care pot fi vulnerabile la anumite tipuri de vaccinuri:
http://116.203.245.78/studii/Despre%20administrarea%20vaccinului%20in%20conditii%20optime.pdf
Întâi de toate, consensul general din România este faptul că oamenii mor în spitale din lipsa medicației. Dincolo de asta, văd în Arcgis că sunt țări care au mai multe morți decât România. Să înțeleg că aceste țări au o rată de vaccinare mai mică decât România? Se pare că nu – tot din ArcGIS (mai ales UK, US și Turcia). Deci corelația ta nu știu cât stă în picioare… De asemenea, văd că rata morților a crescut subit în România în ultimele câteva zile. De ce nu a fost o rată de mortalitate constantă (sau ușor crescătoare) înainte? Oricum oamenii erau nevaccinați și înainte. Dincolo de asta, dacă observi în articol, noi prezentăm doar date oficiale sub egida Uniunii Europene și lăsăm pe fiecare cu conștiința lui. Cred că așa ne-a lăsat Hristos: să respectăm libertatea celuilalt. Ne recunoaștem smerenia. Nu milităm pentru nicio parte și nu prezentăm date PDF „no name” de pe site-uri care nici măcar nu au un DNS. 🙂
Parinte, va invit sa faceti un excel si cu numarul de persoane care au murit de cancer si alte boli din pricina faptului ca nu au mai fost primiti in spitale. De asemenea va rog sa faceti un excel si cu cei care, odata internati, li s-a intrerupt orice alta forma de tratament pentru alte afectiuni de care sufereau inainte de internare. Si daca doriti, mai puteti face un excel si cu cei care au murit de suprasaturatie de oxigen in urma intubarii fortate. Va multumesc!
Ori nu sunteți un părinte adevărat ori nu știți ce vorbiți…vaccinurile sunt experimente pe bieții oameni…nu incercati sa duceti oamenii în înșelare va rugam…oricum nimeni care pricepe nu va ia în seama
In cazul in care fapta sau libertatea mea de alegre nu afecteaza comunitatea in care stau e normal sa mi se ofere aceasta libertate si sa mi se asigure acest cadru al libertatii de alegere.
Ce se intampla daca libertatea mea afecteaza comunitatea din care sunt ?
Daca mai mult de 40 50% isi exprima libertatea de a nu se vaccina nu vor pune in pericol toata comunitatea prin:
1.Perpetuarea boli si a mortalitatii inclusiv (fiindca nu avem nici o rata de mortalitate sau de virusare in care sa ajungem la o imunitatea naturala, imunitatea fiind de aproximativ de 6 luni)
2.Cei care s-au vaccinat vor trebui sa continue vaccinarea ceea ce duce la multe rapeluri care pot creste incidenta efectelor adverse, sau daca nu se mai imunizeaza se pun in pericol de a se imbolnavi.
3.Posibilitatea modificarii tulpinei din cauza numarului mare de infectari cu cazuri grave in care cantitatea de virus copiat se mareste si odata cu ea posibilitatea schimbarii tulpinei ceea ce va duce la:
4.Ineficienta vaccinurilor actuale si a medicatiei antivirale folosite pana acum
5.La blocarea sistemului medical care va duce si la mai multte decese in randul pacientilor bolnavi de covid si de alte boli, inclusiv la final caderea economiei si izolarea din partea celorlalte tari care s-au vaccinat care nu vor dori sa preia cadou o varianta noua de virus care sa-i faca sa o ia de la capat.
Este corect ca manifestarea libertatii mele sa afecteze pe ceilalti ?
Daca se prezinta informatii numai despre efecte adverse fara a se prezenta echidistant beneficiile versus pericolele vaccinarii, nu este dezinformare?
Daca cuiva care vrea sa invete pentru prima data sa sofeze i s-ar prezenta statisticele 4000 de accidente mortale pe zi, si la 2 3 ore i se arata cate un video cu accidente mortale, fara a i se prezenta beneficiile condusului si care este probabilitatea ca el sa pateasca acest lucru,sau regulile care daca le va respecta va fi in siguranta (chiar daca nu totala, fiindca pe pamant nimic nu e sigur), credeti ca se va mai urca la volan vreodata?
Parerea mea:
Vaccinul este un raspuns la rugaciunile facute de Biserica la Domnul pentru ridicarea acestei epidemii, dar precum acelui episcop din patericul egiptean nu i se mai dadea ajutor direct dupa ce s-a facut episcop tocmai ca era printre oameni si avea cine sa aiba grija de el, asa si acum Domnul trimite tot prin oameni darul sau dar care necesita anumite virtuti pentru a fi luat:
1.Dragostea – pentru cel de langa noi si impreuna lucraarea la oprirea pandemiei
2.Curajul – fiindca precum si rugaciunile noastre nu sunt perfecte asa si darul venit prin oameni nu este perfect si poate avea efecte adverse( chiar daca rare), necesita curaj
3.Ascultare de mai marii nostri care izvoraste dintr-o traire autentica crestina (Ep catre Romani cap.13)
4.Incredere in aproapele nostru care e pus acolo sa gaseasca o solutie pentru noi, care izvoraste din dragoste si nejudecata
5.Si nu in ultimul rand nadejde si credinta in Domnul ca prin primirea darului Lui facut prin om (daca il primim cu acest gand), ne va pazi El pentru smerenia noastra de orice rau venit de la vaccin.
Deci in concluzie Domnul a raspuns rapid la rugaciunile noastre dar necesita si din partea noastra efort duhovnicesc ( fiindca vointa Domnului e indreptarea noastra duhovniceasca), pentru a scapa de pandemie. Egocentrismul (fiecare pentru el), indiferenta, judecata celor mai mari si criticarea lor nu ne va aduce decat mai mult rau decat este acum.
Daca toti vorbim de raspunsuri date de Dumnezeu, va invit sa vizionati acest material scurt: https://www.facebook.com/100074147856661/posts/102507388897523/
De asemenea, va invit sa cititi si proorociile Sf Paisie Aghioritul daca cele ale IPS Augustin nu vi se par suficient de elocvente. Banuiesc ca aveti evlavie la el, din moment ce ii purtati numele.
Va rog sa aveti in vedere ca atunci cand spuneti ca vaccinul este raspunsul rugaciunilor bisericii, faceti doar niste speculatii, in vreme ce descoperirile, pe care Dumnezeu le-a facut sfintilor, sunt adevarata dovada a purtarii de grija a lui Dumnezeu.
Dupa logica asta rugaciunile Bisericii au determinat oamenii de stiinta sa ne demonstreze ca ne tragem din maimuta. Nu toata stiinta este de la Dumnezeu, cum stim din istoria omenirii cat de stricat a folosit omul stiinta impotriva lui Dumnezeu! Sau poate cand s-a stabilit principiul darwinismului nu erau oameni asa rugatori ca dvs in Biserica, astfel incat sa ii lumneze pe dinstinsii oameni de stiinta? !
Daca exista vreo tara care are procentaj de vaccinare mai mare de 70% si are mortalitate mai mare ca in Romania va rog postati-o fiindca eu nu gasesc, va multumesc.
Nici n-o sa gasiti pentru ca multe se fac din pix. Ar trebui macar sa puneti sub radical aceste informatii oficiale sau cel putin sa va intrebati daca mai marii acestei lumi au fost loviti subit de o grija fata de populatie mondiala, iar acum doresc sa si-o manifeste prin vaccinare.
Daca SUA cu o populatie mult mai mare ca a noastra si o vaccinare doar de 65% (abea peste 75% se observa si se sting nodurile de trasmisie) tot au o mortalitate mai mica ca la noi, UK cu 40 de decese pe 1 Noiembrie, si Turcia cu o rata de vaccinare de 65% au jumatate din numarul de decese de la noi. Cand sptalele sunt pline din cauza cazurilor grave e normal sa cedeze sistemul medical, daca oameni nu ar face forme grave pentru a ajunge la spital (atunci cand e o rata mare de vaccinare), nu s-ar mai pune problema medicamentelor lipsa si locurilor de la ATI, e ca si cum in loc sa prevenim lasa-i sa se imbolnaveasca ca mai aducem medicamente, de ce am face asa ceva cand avem o preventie (chiar daca nu perfecta, una care functioneaza la o rata peste 75%) ?
De ce nu se propun alte metode de tratament in afara de vaccin?
Adică medicul infectionist, director al spitalului de infecțioase din Las Vegas, Ion Alexie care a tratat toți pacienții cu Ivermectina și nu i-a murit niciunul, e prost.
De asta nu am încredere în vaccinul ăsta: pentru că îmi desenează un singur drum. Nu fac bine dacă mă tratez, trebuie să mă vaccinez. Orice altceva înafară de vaccin e rău sau ineficient, vaccinul e bun și infailibil.
https://ro.scribd.com/document/536620023/Despre-Administrarea-Vaccinului-in-Conditii-Optime
Am pus pdf-ul pe scribd, daca regula acestui site e sa nu posteze PDF de pe site-uri care nici măcar nu au un DNS, la sfarsitul lui sunt linkurile catre sursele care au fost folosite la acest pdf de informare.
Toate sursele sunt majoritatea din datele venite de la CDC.
In privinta deceselor care a crescut subit, daca te uiti din luna August au inceput sa cresca infectarile (virusul acesta ca orice alt virus are putere cand incepe sezonul rece razele ultraviolete sunt mai putine, umiditatea si raceala care prelungesc durata virala a acestui virus) a crescut incet si sigur, in momentul in care s-a facut o suprasaturatie a spitalelor scade posibilitatea de ingrijire si puterea oamenilor scade si ea in timp daca starea de alerta se mentine, cu cat sunt mai multi oameni bolnavi cu atat sunt mai greu de ingrijit si asta prooduce o mortalitate care nu se vede imediat cu cresterea usoara de cazuri ci cand spitalele nu mai au potentialul sa acopere necesitatea bolnavilor, orice sisttem medical supraaglomerat oricat de bun ar fi pateste la fel (Spania si-a invatat lectia). Numarul de infectari o sa scada fiindca se termina nodurile active de trasmisie (de obicei un val tine 60 de zile), dupa o perioada de liniste de circa 2 saptamani reincepe daca populatia respectiva nu este vaccinata macar 70%, si la 50% se observa dar mult prea putin. Si reincepe alt val daca nu cumva apare o noua tulpina care va genera ceva necunoscut dar oricum mai grav. Decesle au inceput sa creasca din Septembrie cum e si normal fiindca 2 sapt este starea de boala dupa care cei care nu au scapat incep sa aiba probleme si in aproximativ o luna incep decesele, decese au crescut proportional cu virusarea, in cazul tarilor cu vaccinare 80% precum Israel Portugalia etc virusarea nu a mai produs morti asa de multi, iar la tarile cu peste 70% s–a vazut clar ca nu au mai crescut decesele in aceasi masura ca la noi (fiindca la o rata de 70% cu rata de eficienta de 83% medie a vaccinari e normal sa mai apara decese, cazuri grave, dar nu se blocheaza ssitemul medical si poti iesi din val fara mii sau zeci de mi de oameni morti
Agenția Europeană pentru Medicamente enumeră deja 435 779 de cazuri de reactii adverse pentru vaccinul Pfizer BioNTech în urma injectării vaccinurilor împotriva COVID-19 dintre care:
aproximativ 75 000 de persoane ar fi avut efecte neurologice grave (Pfizer)
consecințe fatale pentru aproximativ 4 198 de persoane (Pfizer)
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/B-9-2021-0475_RO.html?fbclid=IwAR2OH8EoM7UBbpzlrzrBZZKn3PBk3oqjaP80FL1xPcOXAx4KxDaxwvKAFN0
P Paisie, sunteți în eroare totala și mai induceți și pe alții în ispite. Cum să dați crezare datelor oferite de sistem, cu morți falși de covid, făcute din pix și cum să îndemnați lumea la vaccinare?
Sunt marturii din sistemul medical care arată toate falsurile doctorilor.
Va situați inafara predaniei Bisericii cu această atitudine vaccinistă!
Va recomand acest studiu și apoi mai vorbim:
https://telegra.ph/EVENT-201-02-26
De ce mi-as face vaccin când 81 de studii arată ca imunitatea crescută natural este mai mare sau cel puțin egala cu cea obtinuta prin vaccin? De ce as risca riscurile asociate vaccinului dacă am bun discernământ?
https://childrenshealthdefense.org/defender/research-natural-immunity-covid-brownstone-institute/
Totul a inceput cu gripa aviara , urmata de gripa
porcina care se putea muta la om , ca in cele din urma sa vedem 2 luni la tv oameni morti pe strada in China , desi am circulat de 2 ori pe luna in toata Europa inca de inceputul pandemiei in interes de serviciu , chiar eram in Thailanda la inceputul pandemiei , NU am vazut niciun mort cazut pe strada in Europa nici in Asia ! Drept urmare pentru linistea mea m am dus in muntele Athos anul trecut in toamna ca sa vorbesc cu parintele meu duhovnic ( care nu ii dau numele ….) , un parinte care ma stia mai bine ca mine , care in urma cu 3 ani m a ajutat enorm cu sfaturi duhovnicesti la cancerul care il avea sotia mea , de care am scapat in 40 zile . Inca de anul trecut din toamna cand nu exista vaccin , parintele mi a spus ca or sa scoata un vaccin a carui rata de succes va fi de 95% , dar vaccin peste vaccin v a creea in 3 4 ani niste boli noi , FARA LEAC !
Ma doare inima , pentru ca stiu ca duhovnicul meu are dreptate , a prevazut ce patim acum inca de anul trecut , iar pentru sfaturile sfintiei sale in legatura cu pandemia a avut de suferit si pe muntele Athos , din cauza aceasta am preferat sa nu ii pronunt numele , Nu sunt pro vaccin nici contra , dar oameni buni o sa fie prapad in 3 4 ani de aici in colo !
Cristian H, daca cititi acest comentariu, va rog din suflet am o fetita cu problema medicala nu una de viata si de moarte, far una la care nu gasim rezolvare, am fost la medici, am investigating, nu dam de capar, ne-am rugat,ne rugam, dar daca puteti, daca va este incuviintat va rog mult intrebati Parintele cu care ati vorbit poate primim o indrumare duhovniceasca/canon si astfel imi ajut fetita de 4 ani. Va multumesc
Imi cer scuze ptr greselile de scriere, nu gasesc cum pot edita si corecta.
Cristian H in speranta ca poate veti Citi adresa mea de e-mail este ochisord@yahoo.com
Parinte Paisie… nu stiu daca va e clar faptul ca aceste vaccinuri au o problemă de etică și conștiință religioasă: Toate vaccinurile anti-Covid distribuite în România au folosit fie în etapele de producere, fie în testarea eficacității lor linii celulare embrionare umane. Aceste linii celulare sunt dezvoltate prin tehnici speciale și culturi succesive ce pornesc de la celule recoltate de la copii avortați electiv (la cererea mamei).
Aceasta afirmatie a facut-o oficial in Romania Pr. Prof. Dr. Mihoc Vasile -prof de N.T. la Sibiu.
Il cunosc personal si nu vorbeste gratuit fara sa cerceteze (va pot trimite studiul). Daca noi oprim pe oameni de la Sf Impartasanie ca nu au postit si si au mancat carne…cum putem spune ca, atunci cand sangele lor primeste astfel de celule, ei sunt in regula si fac un lucru bun iar vaccinarea nu e o problema spirituala. Si daca vaccinul m-ar salva si as trai 1000 de ani, tot nu m-ar interesa atata vreme cat e facut pe principii ce incalca etica si constiinta religioasa.
A doua problema e urmatoarea. E dovedit si cat se poate clar, ca in Romania se moare pentru ca oamenii nu beneficiaza in primele zile ale bolii de cele doua medicamente foarte bune: INVERMECTINA SI ARBIDOLUL.
Eu am avut Covid si le-am testat … de la prima administrare a Invercmentinei deja eram mult mai bine. Apoi am recomandat si altora din parohie si dintre cunoscuti.. si toti mi-au multumit. Cunosc azile de batrani in care, acum, cu aceste doua medicamente ii pun pe picioare foarte repede.
In Romania nu se vrea, iar domnul Arafat &Co. n-are nici o treaba cu tarisoara asta.
Am intalnit „n” persoane vaccinate care au facut forme grele de boala… altii s-au plimbat liberi raspandind virusul cu certificatul verde in buzunar.
Iar despre modul in care ne sunt atacate drepturile si libertatile nici nu mai discut.
In incheiere vreau sa va mai zic ca sunt unul din cei care doi ani de zile am stat prin spitale cu fetita mea Teodora bolnava de cancer care la 16 ani a trecut la Domnul (dupa o lunga si grea suferinta)…
Spitale din cele mai de top din Europa – deci nu-s un fanatic (vezi pr Efrem Vatopedinul) care sa nu fiu constient de importanta medicinei…dar acum au pus mana pe ea unii care nu ne iubesc…nu ne vor binele… Sunt oameni cu viata sfanta care spun asta, nu scriitori si conferentiari care au umplut lumea de hartii si vazduhul de vorbe.
Mandria bat-o vina… au fost atat de laudati, aplaudati si ridicati in slavi incat acu praful se alege din ei.
Cat despre site-urile oficiale…suntem satui de de minciunile lor. In Romania daca suni si spui ca ai Covid dar esti vaccinat …te trimite la plimbare…daca esti nevaccinat esti clientul lor, vin fuga sa te bage in sistem. O nebunie.
Iertati!
Domnul sa ne lumineze pe toti.
Parinte, nu pot trece pe langa mesajul dumneavoastra fara sa las un comentariu. Rememorez stirea de acum cativa ani, in legatura cu fiica dvs. Mi-au ramas intipariti in memorie ochii ei superbi. Bunul Dumnezeu s-o aseze in randul Dreptilor, iar familiei ramase sa-i dea putere sa mearga mai departe cu credinta, dragoste si nadejde!
In privinta datelor de la EMA ei le-au preluat tot de la VAERS despre care am vorbit mai sus idem si pentru VigiAcces, asta nu inseamna ca nu exista efecte adverse, fiindca nu exista medicament fara efecte adverese, daca vei face o cautare pentru aspirina sau paracetamol pe acelasi site nu vei mai avea curaj sa iei acele medicamente.
Daca datele oferite de sistem asupra mortilor de covid-19 sunt false de unde luati datele cu mortii de vaccin, sunt aceleasi sistem, ar insemna sa judecam partinitor, unele sa le credem si altele nu?
In privinta predaniei Bisericii sustin ce sustine si Sinodul Bisericii din Grecia care se afla in comuniune cu celelalte Biserici Ortodoxe prin circulara data:
aici circulara in greceste : http://www.ecclesia.gr/greek/holysynod/prostolao/53.pdf
aici traducerea ei in romaneste : https://ro.scribd.com/document/536673743/Enciclica-BOEladei
care spune la sfarsitul ei asa:
„Sfântul Sinod permanent al Bisericii Greciei se încredințează comunității științifice a
medicilor, care luptă zi și noapte pentru eliberarea oamenilor de pandemia de moarte. Cu
luminarea lui Dumnezeu și efortul insistent al oamenilor de știință și cercetătorilor, omenirea
are acum la dispoziție vaccinul, care este capabil să ridice un zid împotriva răspândirii
pandemiei.
Vaccinarea este un act maxim de responsabilitate față de semeni, în timp ce vaccinul
împotriva coronavirusului nu vine în contradicție cu învățătura aghiografică, patristică și
canonică a Sfintei noastre Biserici. În consecință, membrii Bisericii sunt liberi, conform
mărturiei medicului lor, să aleagă actul de vaccinare, fără nici o teamă că această alegere va
afecta relația lor cu Dumnezeu și cu Biserica și prin urmare mântuirea lor.”
In privinta documentului cu foarte multe date o prima intrebare ce intelegi prin:
Pandemie declanşată cu un virus controlat în laborator. MIT/Harvard, COVID-19; CRISPR CAS-13,
Cele trei linkuri ce vor sa arate fiindca in primul link se vorbeste de : Activarea detectării coronavirusului folosind CRISPR-Cas13
in al doilea link este despre sars-cov-2 si intrebari despre el unde se si spune:
De unde a venit COVID-19?
COVID-19 este același tip de coronavirus ca MERS și SARs, ambele originare din lilieci. Multe dintre primele persoane care au contractat COVID-19 în Wuhan fie au lucrat, fie au făcut frecvent cumpărături la o piață mare de fructe de mare și animale vii, sugerând răspândirea de la animal la persoană.(a doua intrebare din linkul dat care spune exact invers decat cum spune propozitia care face trimitere la el) si al treilea link este despre:
„Harvard raportează acum despre dezvoltarea unei tehnologii bazate pe enzime CRISPR-Cas13 numită CARVER (Restricționarea și citirea asistată de Cas13), care poate fi programată atât pentru a detecta, cât și pentru a distruge virușii pe bază de ARN din celulele umane. Studiul se pretinde a reprezenta unul dintre primii care au valorificat Cas13, sau orice sistem CRISPR, ca antiviral în celulele umane cultivate.”
deci tot despre diagnostic si tratament, deci cele trei linkuri care ar fi trebuit sa demonstreze prima propozitie o denunta mai ale al doilea link. Daca am gresit undeva te rog sa-mi arati.
https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/cronologia-unui-genocid-covid-19-1566495
In privinta acestui lucru Sf Sinod al Bisericii din Grecia a zis(vezi mai sus linkurile):
4. Argumentul de bază al unora este că vaccinul conține celule embrionare și
atunci când primești vaccinul, este ca și cum ai ucide embrionul pentru ca
să trăiești tu. Va trebui să fie clarificate de către oamenii de știință
anumite detalii cu privire la elementele de compoziție ale vaccinului.
Mulți dintre creștini sunt confuzi. Există și medici care nu sunt de acord.
La urma urmei în substanța vaccinului există celule embrionare?
Niciunul dintre vaccinurile COVID‐19 utilizate în țara noastră nu conține
celule embrionare. Mai precis, liniile celulare embrionare (nu țesutul
embrionar) sunt uneori utilizate în procesul de fabricare a vaccinurilor,
inclusiv vaccinurile COVID‐19. Liniile celulare embrionare sunt derivate
din țesuturile embrionare din întreruperea terapeutică a sarcinelor și au
fost obținute acum zeci de ani (1960, 1973, 1985). Aceste celule se
reproduc apoi în laborator și sunt îndepărtate înainte de finalizarea
preparării vaccinurilor respective. Prin urmare, nu se pune problema
eticii creștine pentru utilizarea vaccinurilor, care salvează vieți.
In cazul antiviralelor nu in toate cazurile functioneaza, merg daca sunt luate chiar de la inceputul bolii dar rata de succes nu este peste tot la fel aici aveti trialurile clinice pentru ivermectina:
Studiile clinice pe aceste 2 medicamente sunt in curs de evaluare, daca pentru vaccin care a trecut toate testarile clinice care se cer unui medicament aici inca nu s-a ajuns la o aprobare generala, se pot aproba pentru studii clinice in spitale cum se face in SUA sau in alte state, ele fiind in faza de testare, intradevar unele studii arata bine insa unele arata rau.
https://clinicaltrials.gov/ct2/results?cond=&term=ivermectin&cntry=&state=&city=&dist=
NU SE POATE IGNORA CRUZIMEA VIVISECȚIILOR ȘI COMPLICITATEA MORALĂ
Recoltarea celulelor embrionare viabile pentru culturi se poate face doar de la embrioni vii, născuți sau avortați prin declanșarea prematură a nașterii:
https://www.liveaction.org/news/grisly-research-abortion-survivors/
“…to obtain embryo cells for culture, a programmed abortion must be adopted, choosing the age of the embryo and dissecting it while still alive in order to remove tissues to be placed in culture media.” – Dr. Gonzalo Herranz – Quoted in Vivisection or Science, by Italian scientist Pietro Croce
James Bardsley, leading tissue supplier, explains the importance of technique and tissue freshness:
that his group advertises for doctors who use certain suction methods in early abortions to obtain particular fetal parts intact-for example, the Parkinson’s disease treatment requires fetal brains. In second-trimester abortions, he advertises for doctors who use a technique called dilation and evacuation (D&E), in which the fetus is essentially pulled out of the anesthetized woman. Because the fetus is alive when the abortion begins, ‘some doctors are squeamish about D&E’s,’ Bardsley says. But he cannot use fetuses aborted by the more common second-trimester method, saline infusion. In this method, doctors infuse salt water into the uterine cavity, killing the fetus before initiating labor. The problem with the saline method, Bardsley says, is that ‘we need tissue that is fairly fresh. We have to process the tissue within minutes of the time of death.’ Fetuses from saline abortions have been dead too long to be usable.
https://scholarship.law.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1511&context=jchlp – pag 24
Există ample discuții bioetice și de morală creștină pe care prea mulți clerici sau mireni ortodocși le ignoră de frica bolii, a morții etc. Minimalizează sau ignoră mijloacele spurcate, păcătoase , criminale de obținere a acestor seruri genice anti covid, unii ajung să afirme (machiavelesc, demonic) că scopurile bune justifică mijloacele.
Ciudat este că există catolici, neoprotestanți sau atei care apără drepturile la viață a copiilor nenăscuți și pledează pentru tratarea cu respect a copiilor nenăscuți , păstrând demnitatea firii umane indiferent de vârstă și de dezvoltare. Există institute laice de bioetică care se frământă pe detalii morale și clerci ortodocși care le tratează ca din avion, cei mai mulți mânați de frică de boală, moarte sau autorități, iar alții de o incredere oarbă in ”știința” marilor corporații farmaceutice, toate cu recorduri la fraude și inșelăciuni, cu interese de marketing care dictează celor ce țin de etică și interese de profit care suprascriu interesele de sănătate publică sau bine comun.
Iată un exemplu din frământările unui institut laic de bioetică: https://lozierinstitute.org/federal-bioethics-commissions-and-bias-against-the-unborn/
Iată exemple de fraude ale big pharma:
Pfizer Pays $2.3 Billion to Settle Marketing Case – https://www.nytimes.com/2009/09/03/business/03health.html
Pfizer to pay out $75 million over 1996 drug trial deaths – https://www.france24.com/en/20090403-pfizer-pay-out-75-million-compensation-over-1996-drug-trial-deaths-nigeria
Sunt Mircea Pușcașu, medic, vicepreședintele Federației Pro-Vita Ortodoxă din România
https://m.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/50-de-medici-romani-releva-CE-CONTINE-VACCINUL.-O-problema-de-etica-si-constiinta-religioasa-Toate-vaccinurile-anti-Covid-distribuite-in-Romania-au-folosit-fie-in-etapele-de-producere-fie-in-testarea-eficacitatii-lor-linii-celulare-de-la-COPII-AVORTATI-170219. Acesta este un articol foarte bun care lamureste asupra liniilor celulare si este semnat de multi medici renumiti din Iași.
Situatia spitalelor din România este dezastruoasa dinainte de pandemie. Stim foarte bine ca medici si asistente se plangeau ca nu aveau nici macar fiole de algocalmin. Nu mai spun ca acele sisteme de administrare a oxigenului sunt șubrede si medicii trebuie sa aleaga pe cine pun sau nu sub oxigen. Daca acesti oameni care guvernează stiau cu precizie ca incepe un alt val din august, poate ca era bine sa se aprovizioneze si sa se pregateasca din timp. Sectiile de terapie intensiva au maxim 10-20 locuri pe spital. Si ca sa spui ca sunt arhipline la un oras cu populatie de 200000 de oameni e o aberație. Stiu multi care au raportat catre DSP -urile din orasele lor efectele adverse sau chiar moartea dupa vaccin si nimeni nu i-a bagat in seama sau chiar nu au spus decat celor din jurul lor fara sa intre in vreo statistică.
Alta problema e cea a testărilor care s-a dovedit o mare minciună. Chiar inventatorul PCR-urilor a strigat sus si tare chiar de la începutul pandemiei ca acesta nu are rol de diagnostic. Abia acum americanii au recuniscut si de la 1 decembrie il scot. Deci daca s-a inceput cu o minciună, inseamna ca asa se si continuă. Nu cred ca au devenit sinceri peste noapte.
Puteti vedea deasemenea si cenzura a motiarelor de cautare cu care suntem obisnuiti : Google si altele. Daca veti cauta in engleza de exemplu: Medici contra vaccinului anticovid, veti avea doar raspunsuri de genul Medici pentru vaccinul anticovid. Daca veti cauta pe motorul Lycos cu aceeasi intrebare, veti primi raspunsul AMA (Agentia medicala Americana) spune ca din ce in ce mai multi medici americani sunt contra vaccinului. Deci daca diavolul este tatal minciunii, cum pot sa cred ca e de la Dumnezeu acest vaccin?
Problema este ca toată lumea vorbeste doar de efectele secundare imediate, dar de cele peste un an si mai mult nu spune nimeni.
Astăzi, celulele sunt utilizate pentru vaccinuri împotriva poliomielitei, rujeolei, oreionului, rubeolei, varicelei, herpesului zoster, adenovirusului, rabiei și hepatitei A.
Vaccinuri care le-am facut cu toti si care au scapat milioane de vieti omenesti.
sursa:https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/celulele-controversate-care-au-salvat-peste-10-milioane-de-vieti-1397131
Daca un sinod a hotarat ca nu ne afecteaza duhovniceste tind sa cred mai mult Bisericii.
https://ro.scribd.com/document/536673743/Enciclica-BOEladei
Acest lucru nu se datorează testelor care nu reușesc sau confundă SARS-CoV-2 cu gripa, ci pentru a trece la utilizarea unui test care poate facilita diagnosticarea ambelor virusuri.
Alerta recomandă laboratoarelor să treacă la alte metode de testare COVID-19 și „încurajează laboratoarele să ia în considerare adoptarea unei metode multiplexate care poate facilita detectarea și diferențierea virusurilor SARS-CoV-2 și gripale”. Motivul fiind, „Astfel de teste pot facilita testarea continuă atât pentru gripă, cât și pentru SARS-CoV-2 și pot economisi atât timp, cât și resurse pe măsură ce ne îndreptăm spre sezonul gripal”.”
Vedeti documentul : https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/downloads/lab/Patient-Fact-Sheet-final.pdf
https://healthfeedback.org/claimreview/eua-withdrawal-for-cdc-covid-19-pcr-test-is-due-to-the-development-of-newer-tests-that-help-save-time-and-resources-not-because-the-test-is-faulty/?fbclid=IwAR1Gial35RJf41qsqilTbJXt5XJbjQbplvfdXsathoBpDt0kxDEb92XlMAQ
https://www.reuters.com/article/uk-factcheck-pcr-idUSKBN24420X
Domnule Paisie, imi pare rau dar nu va pot numi parinte, mi-a dat mie Dumnezeu liberul arbitru?
Daca da, de ce incercati sa ma pisati cu n link-uri?
Daca erati un preot adevarat va rugati sa ma lumineze Dumnezeu nu ma agasati cu idei.
Ce este boala? Incalcarea unor reguli facute de Creator. Nu e un bau bau ci ne opeste sa mergem in directia gresita.
Cu ce va imbolnaveste unul care poarta masca si din iubire pentru altii evita intalniri, festivitati, etc?
Exagerati si va inselati.
Puteti garanta ca va fi vaccinat si ultimul om de pe Terra?
Doar asa sa zicem ca ar disparea pandemia.
V-ati vaccinat, perfect, sunteti protejat asa ca dormiti linistit.
Nu voi muri de 100 de ori si nici nu voi fugi de destin, insa voi incerca sa fac ascultare asa cum inteleg eu- masca, distantare, rugaciune!
Va imaginati cumva ca Dumnezeu cand a creat lumea nu stia de virusi?
De ce a permis asa ceva?
Cand aflati raspunsul Adevarat sa ne spune-ti si noua. La multi ani si Dumnezeu sa va ocroteasca!
https://www.youtube.com/watch?v=W-FMZ74KJ_k
https://www.youtube.com/watch?v=jjx3doSskbU
https://ro.scribd.com/document/536703969/Informatii-Despre-Vaccin
Cate informatii despre vaccin ridicate in aceasta discutie
Domnule P Paisie,
Presupun ca sunteti monah, asa cum v-ati dat numele.
Observ ca incercati sa faceti propagandă pentru vaccinare. Nu ar fi o problema, daca nu ati scoate lucrurile din contextul real. Spun aceasta deoarece dumneavoastra ne oferiti doar statisticile oficiale pe care ni le da sistemul masonic, in timp ce alte opinii, statistici, argumente, etc. sunt cenzurate. Oare de ce?
De ce oamenii sistemului nu acceptă o dezbatere publică intre specialiști, pro si contra, din care sa reasa adevărul?
De ce presa sistemului si puterea politică din România nu oferă toate opiniile despre subiect, ci doar cele impuse pe linie de partid?
De ce se impune o dictatura in acest sens?
De ce cei vaccinati ajung la spitale cu Covid in formă gravă, unii chiar decedând…?
De ce nu se testează intâi, inaintecde a fi dat populatiei?
De ce nu raspunde nimeni decreacţiile adverse, din moment ce se impune?
Etc… De ce…?
Ei, vedeti… De ce nu putem sa credem ce ne oferiti dumneavoastra si altii care slujesc acestui siatem dictatorial?…
Inventatorul testului PCR Kary Mullis moare in 7august 2019 sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Kary_Mullis iar pandemia de covid-19 apare in 12 decembrie 2019 sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pandemia_de_COVID-19, cum putea vorbi despre depistarea virusului sars-cov-2 post mortem ?
Va rog postati datele care spuneti ca sunt ascunse, pentru a fi dezbatute veridicitatea lor. va multumesc
.
Ma gandesc ca e prima intalnire cu o pandemie si in Romania nu s-au facut simulari si pregatiri ca in alte tari de aceea cred ca si dialogul e destul de precar si prind stirile false precum cele de mai sus cu inventatorul care vorbeste post mortem despre covid si depistarea lui, dar daca fiecare informatie ar fi cercetata si verificata din cel putin 3 surse nu ar mai putea prinde aceste stiri false.
In privinta dictaturi cred ca nu se vrea, dar vazand pericolul in care se afla statul, fiecare incearca sa gaseasca solutie chiar daca pentru noi cei din afara ni se par dure, crestinii din imperiul Roman nu prea isi faceau aceste probleme decat cand venea vorba de calcarea poruncilor lui Dumnezeu in speta idolatria.
Precum am aratat daca v-ati uitat in documentele de mai sus in care am prezentat succint din multe surse eficacitatea si pericolelel fiecarui tip de vaccin in parte unde avem si eficacitate mai mica la JJ si Phizer care scade dupa 120 de zile , eficaitatea nu este 100% deci daca exista sa spunem o medie 83% aproximativ 20 din 100 pot face boala grav de asta pe langa vaccinare in timpul unei pandemii trebuie pastrate si celelate reguli(chiar daca sunt incomode)
Vaccinul a trecu prin toate testele in vitro in vivo si studiile clinice necesare. Aici aveti pe scurt etapele parcurse de aceste vaccinuri aprobate de urgenta: https://vaccinare-covid.gov.ro/
nici studiile preclinice pe animale nu au lipsit:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8184133/pdf/12249_2021_Article_2058.pdf
https://www.nature.com/articles/s41586-021-03275-y.pdf
https://www.nejm.org/doi/pdf/10.1056/NEJMoa2024671?articleTools=true
Aici puteti gasi si studiile clinice: https://www.pfizer.com/science/coronavirus/vaccine/rapid-progress
In privinta reactiilor adverse companiile farmaceutice care produc vaccinul dupa ce fac toate testele care sunt necesare nu pot sa-si ia aceasta raspundere, dar statele sau chiar si parlamentul European cel care sustine vaccinarea v-a face rezolutii pentru despagubirea victimelor chiar daca nu exista legatura clara intre vaccin si deces, fiindca este aprobat de urgenta o sa faca cu siguranta si asta.
In privinta dezbaterilor pe acest subiect aici: https://www.youtube.com/watch?v=8qNS6k_O4bQ
Crestinii nu se impotrivesc nici unui sistem chiar pagan sau idolatru, avem sfinti mucenici care pana in momentul in care li s-a cerut sa jertfeasca idolilor slujeau pe imparatul cu toata dragostea si constiinta, doar atunci se impotriveau cand era vorba sa se lepede de Hristos sau sa faca ceva impotriva poruncilor Lui. O sa pun si talcuirea Sf Teofilact al Bulgariei la cap 13 al epistolei catre Romani unde vorbeste crestinilor din vremea lui si prin ei si noua celor din zilele acestea. Aici documentul: https://ro.scribd.com/document/536743664/Pages-From-01-Ep-Romani
SE PARE CĂ PFIZER A MĂSLUIT ȘI FALSIFICAT TESTAREA SERULUI
Pfizer a modificat datele din rezultatele studiilor clinice ale vaccinului Covid și i-a concediat pe cei care s-au plâns la FDA de problemele datelor studiului, potrivit unei investigații a BMJ (British Medical Journal), care citează o sursă din interior (whistleblower) care a documentat și deconspirat practicile neștiintifice și lipsite de orice etică de cercetare.
https://www.bmj.com/content/375/bmj.n2635
Oricum , incă de la inceput (dec.2020) au existat voci importante care au denunțat faptul că designul studiilor clinice Pfizer este conceput in așa manieră încât să iasă favorabile. ( Relevant este și faptul că studiile clinice au fost concepute de Pfizer, aplicate de Pfizer , care evalua produsele lui pfizer, de pe urma vânzării globale a cărora urma să câștige foarte mulți bani tot Pfizer.) Găsim în British Medical Journal o foarte bună analiză critică a designului studiilor clinice, în articolul Will Covid-19 vaccines save lives? Current trials aren’t designed to tell us, semnat de Peter Doshi, editor asociat BMJ. O altă critică a studiilor clinice privind siguranța și eficiența vaccinurilor Covid o găsim la Dr. William Haseltine, profesor de Sănătate publică la Harvard. Într-un articol din Forbes, Dr. Haseltine constată că designul studiilor este conceput după standarde minore, făcute tocmai pentru a fi trecute de noile vaccinuri.
Aici găsim articolele :
https://www.bmj.com/content/371/bmj.m4037
https://www.forbes.com/sites/williamhaseltine/2020/09/23/covid-19-vaccine-protocols-reveal-that-trials-are-designed-to-succeed/?sh=31435bb45247
In privinta vaccinurilor care se fac sa l-a studierea lor a au fost folosite celule fetale umane (adica de la copii avortati) exista 3 feluri in care se folosesc:
1.Vaccinurile traditionale care folosesc la productia lor acest tip de celule
2.Vaccinul de la Phizer care se foloseste pentru producerea vaccinului dupa care se face purificarea
3.Vaccinul Moderna care se foloseste doar in faza de testare fara ca celulele hek293 si altele sa fie implicate in productia vaccinului.
Fiindca stiinta a inaintat si acum de catva ani exista posibilitatea ca sa se transforme o celula de adult intr-o celula stem pentru a produce vaccinuri ar trebui daca vrea cineva sa se ia initiativa de a cere acest lucru intr-un mod oficial, in care sa se ceara modificarea procedurii prin folosirea celulelor adulte transformate in celule stem, pentru a nu vatama constiinta celui care foloseste acest tip de produse:
Aici aveti dovada care se poate prezenta daca se face acest tip de cerere petitie catre domeniul stiintific medical:
https://www.sciencedaily.com/terms/adult_stem_cell.htm
sursa la inf de mai sus: https://www.youtube.com/watch?v=3Tn72wF-Zsc
Mircea Puscasu
Foarte bune informatiile date, o sa ma uit atent pe ele, va multumesc
P Paisie
Ați plecat vreodată de la premisa că acest virus a fost creat/modificat în laborator? Ați auzit de dorința ocultei de a reduce populația lumii?
Dacă da, credeți în continuare că salvarea, prin vaccin, vine tot de la ei? Sau că și prin vaccin ne vor reduce că număr?
Apoi, dacă peste 2, 3 ani se vor vedea cu adevărat efectele dezastruoase ale vaccinurilor, precum modificarea ADN-ului, inserția de
microchirurgiemicrocipuri șamd, cum o să vă pocăiți pentru că ați îndemnat oamenii să se vaccineze?Legat de ce se moare in spitalelele din Romania, asa mult, in aceasta perioada. Las aici una din marturii, pana ce nu o sa fie scos linkul sau Doamne fereste interzis prin lege.
http://www.euroinfonews.ro/genocid-in-desfasurare-masacrul-din-spitale-le-dadeau-oxigen-la-maxim-pacientilor-pana-le-ardeau-plamanii-inclusiv-oxigen-tehnic-industrial-nu-medical-marturie-tulburatoare-despre-ce-se-intampla/?fbclid=IwAR3st0Z3VOt8diIhe8_3IKQcBmALI4sER7qr0zVcJU1uUcMjYusbkoOyXqY
Cresteti imunitatea natural si nu prin vaccin. Natural sunt mai putine riscuri decat prin vaccin. Rugati-va la Sfantul Antonie si o sa va dea discernamant bun.
https://childrenshealthdefense.org/defender/research-natural-immunity-covid-brownstone-institute/
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Ca si crestin nu-mi permit sa banuiesc ceva rau, sa fac premise nedovedite, fiind osandite de legea duhovniceasca, dar atunci cand este un fapt care arata ceva clar in neregula cum de ex a postat Mircea Puscasu merita verificat si vazut despre ce este vorba.
Sf Efrem spune”sã nu ai tu bãnuialã pentru vreun lucru rãu. Iar a te trezvi în toatã vremea, bun lucru este.”
Cuviosul Talsie Libianul spune si el in acelsi gand : „88. Bănuiala rea întunecă cugetarea şi te face să vezi in loc de cale, cele alăturea de cale.”
Sf Nikifor din singuratate spune chiar si de ce trebuie sa faci acest lucru: „Leapădă cu totul orice bănuială ce se mişcă în inimă împotriva cuiva, ca pe una ce risipeşte dragostea şi pacea ; şi primeşte orice necaz ce-ţi vine din afară, cu bărbăţie, căci prilejuieşte răbdarea mîntuitoare”
Iar Sf Ioan Scararul spune ca este mincinos cel ce porneste de la banuiala zicand: „Acesta este cel ce minte în cuget. Căci nu cugetă nimic adevărat, ci toate din bănuială. Din aceasta vin iscodirile, clevetirile, vrăjbile, osîndirile. ”
Si chiar povesteste despre asta cum banuiala rea l-a dus pe un frate care se incredea in aceasta incat vedea si ce nu se intampla: „El credea bănuielilor sale aşa de mult, că era încredinţaţ despre fiecare bănuială a sa că numaidecît aşa şi este cum îi şoptea gîndul său şi nu se poate să fie altfel Deci răul acesta înaintînd în el cu vremea, dracii l-au convins să se amăgească aşa de mult, ca să intre odată în grădină pentru a cerceta ce se întîmplă acolo. Căci totdeauna pîndea şi-şi ciulea urechile. Şi privind prin ea şi auzind ceea ce nu se întîmpla, i se păru că vede pe careva dintre fraţi furînd smochine şi mîncînd.”
Iar Sf Ioan Gura de Aur avertizeaza ce se poate intampla cand facem acest lucru zicand:
„Pentru că nu ştii pricinile unor lucruri, nu trebuie să inventezi pricini care nu sunt pricini. Mai bine e să nu ştii bine decât să ştii rău. Omul care nu ştie pricina unui lucru va ajunge îndată să găsească adevărata pricină; dar cel care născoceşte o pricină falsă, pentru că nu o ştie pe cea adevărată, nu va putea ajunge cu uşurinţă la cea adevărată, ci va avea nevoie şi de mai multă muncă şi de mai multă sudoare ca să spulbere pricina falsă de mai înainte. Pe o plăcuţă, dacă e curată, poţi scrie cu uşurinţă orice vrei; dar dacă e scrisă, nu e atât de uşor; trebuie mai întâi să ştergi ce a fost scris rău. Tot aşa şi cu doctorii; un doctor care nu dă nici o doctorie este cu mult mai bun decât unul care dă doctorii vătămătoare; un arhitect care clădeşte case şubrede este mai rău decât unul care nu clădeşte deloc; la fel şi cu pământul: este cu mult mai bun pământul care nu are nici un rod decât cel care are spini”. (Omilii la Matei, omilia LXXV, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 856)
In privinta modificarii ADN-ului pe langa ca nu se poate fiind un vaccin arn care nu intra in nucleu (https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/different-vaccines/mrna.html), si Sinodul Greciei a zis:
5. Există control al personalității prin intermediul vaccinului?
Vaccinul nu afectează personalitatea persoanei vaccinate.
6. Vaccinul conține magnetism, nanoparticule sau „cip”?
Vaccinurile împotriva COVID-19 nu conțin microcipuri. Acestea sunt teorii nerealiste, care se bazează pe o campanie falsă de dezinformare desfășurată pe internet. Nanoparticulele acoperă moleculele de ARNm, care sunt eliminate rapid din organism. Ingredientele vaccinului sunt enumerate în prospectul produsului.
7. Persoana vaccinată va suferi efecte secundare fatale în următorii ani?
Datele actuale arată că vaccinurile utilizate împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt sigure. Dintre toate vaccinurile cunoscute administrate copiilor, nu s-au raportat efecte secundare fatale de zeci de ani. La urma urmei, componenta (antigenul) vaccinurilor este distrusă de organism imediat ce provoacă producerea de anticorpi care contribuie la protecția noastră. Majoritatea efectelor secundare ale vaccinurilor apar în primele câteva săptămâni după administrare, sunt ușoare și de scurtă durată și nu apar la toată lumea.
In prezent mor sute de oameni in Romania pe zi din cauza ca multi din ei au crezut aceste lucruri lansate pe internet si le-au crezut. Pe mine ma doare foarte mult cand vad acest lucruri.
„Datele actuale arată că vaccinurile utilizate împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt sigure.” – această afirmație este contrazisă flagrant chiar de datele oficiale ale UE prezentate în acest articol. De aici, o mulțime de prezumții false. Recitește, te rog, articolul. Socotim evident că UE cunoaște mai bine situația decât Sf. Sinod al Bisericii Greciei. De asemenea, socotim evident că, dacă datele ar fi false, UE nu ar avea niciun motiv să le prezinte.
Si daca stim aceste lucruri ca nu avem un sistem medical care sa sustina pacienti gravi de covid-19, de ce insistam sa ajungem acolo?
https://www.youtube.com/watch?v=Avv0fek2UVA
si vedem cum statele care au peste 80% vaccinari nu mai au internari si cazuri grave sau au in asa masura in cat se pot descurca
Israel are 6 decese in medie la 7 zile,, Portugalia cu un procentaj de 86% vaccinare are in medie 4 decese pe zi si spitalizari deja nu mai inregistreaza, doar cei care au fost deja spitalizati, Emiratele Arabe Unite cu o vaccinare peste 90% au sub 100 de cazuri pe zi si media de decese aproape 0 a fost 1 pe 2 noiembrie, Cuba cu o vaccinare de 87% cu 6 decese pe zi cu 549 cazuri pe zi, Spania cu un procentaj de 81% vaccinare – 55 decese pe 2 noiembrie cu 22 media pe 7 zile cu 439 de oameni la ATI, Cautati singuri si vedeti orice tara care are peste 80% vaccinare desi e oarecum putin pentru varianta delta se observa foarte clar diferenta.
Daca stim ca nu o sa facem fata in spital nu ar fi mai bine sa nu ajungem acolo, adica ca oameni cred ca ar trebui sa facem tot ce putem si daca ajungem atunci Domnul ne va milui fiindca nu ne-am bagat singuri in ispita, parerea mea.
Cred ca boala in sine poate provoca sechele pe lunga durata si e mult mai periculoasa decat efectele adversedate de vaccin, care pot aparea dar care se pot preveni dupa cum am arata in primul pdf care l-am postat, si daca se respecta protocolul pe categorie de varste si ani.
https://www.youtube.com/watch?v=i7U2pkeysXI
Doamne ajută!
Pai nu ajungi in spital și eviti și riscurile vaccinului crescându-ti imunitatea naturală.
Mai pun odată aici linkul cu studiile pe imunitate:
https://childrenshealthdefense.org/defender/research-natural-immunity-covid-brownstone-institute/
Tot văd ca se minimizează riscurile vaccinului indiferent de cât de corect este aplicat. Las și aici link pentru peste 60 de minute de mărturii ale vaccinatilor din o țara model pe respectarea “legii” vaccinarii:
https://www.bitchute.com/video/5LMfaILmqacV/
Sa fie cu buna sporire!
@ p Paisie
Cum vedeți faptul că unele state care au procentaj mic de vaccinare, totusi nu au cazuri multe de infectări și nici decese? De pildă: Belarus, Tanzania, Bulgaria si altele?
Multumesc!
Iată că Olanda cu 84% vaccinați se confruntă cu un val masiv de infectari
http://m.stiri.tvr.ro/olanda-introduce-din-nou-restric–ii-dupa-cre–terea-numarului-de-cazuri-de-coronavirus–distan–are-fizica–permis-sanitar-pentru-mai-multe-spa–ii–sfaturi–telemunca–i-evitarea-aglomera–iei-in-transportul-in-comun_894013.html
Statistici EFECTE ADVERSE:
https://mucenicul.wordpress.com/2021/11/02/vaers-dezvaluie-decesul-per-numarul-de-lot-al-vxx-ului-anumite-state-primesc-anumite-fiole-video/
Părinte Paisie, citind intervențiile Sfinției Voastre, stau și mă minunez la fiecare comentariu, ba chiar la fiecare fraza, cum ați ajuns în gradul asta de confuzie! Nu știu ce s-a întâmplat, dar consider că singur faptul de a fi aceste seruri în legătură cu linii celulare de fetuși avortați, ar fi fost de ajuns pentru ca un creștin practicant, cu atât mai mult un cleric și un monah, să le respingă cu toată hotărârea! Și atenție, n-am spus că se găsesc aceste celule în seruri, cu toate că s-a mai găsit în ele chiar un genom complet uman, dar vorbim de folosirea acestor linii celulare în cercetare, producere și testare, lucru a cărui gravitate dacă nu o realizați, ați ajuns de plâns! Cu atât mai mult cu cât sunteți și cleric! Spuneți-mi: un lucru construit pe jertfe umane, poate fi plăcut lui Dumnezeu? Și să nu-mi răspundeți într-o viziune utilitaristă, vezi Doamne, salvăm nenumărate vieți, care oricum e o minciună, cu prețul a câtorva, pentru că nu acesta e cugetul Bisericii, nu a fost și nici nu va fi! Cugetul Bisericii e acela de a se jertfi omul pentru aproapele său și nu a-l jertfi pe aproapele său pentru sine! Aceasta este cât se poate de clar când vorbim de avorturi!
A, vreți să spuneți că cei nevaccinati îi pun în pericol pe ceilalți din jurul lor? Păi în primul rând, dacă îi pun în pericol pe cei vaccinați, atunci ce rol mai are vaccinul, atâta vreme cât nu protejează de boală, iar dacă nu protejează de boală, atunci și cei vaccinați îi pun în pericol pe ceilalți! În al doilea caz, în care ziceți că cei nevaccinați îi pun în pericol pe cei nevaccinați, Va voi răspunde că nu faptul ca nu s-au vaccinat ci lipsa voită a medicației eficiente, aceea îi pune în pericol pe oameni! Și slavă Domnului, avem multe substanțe active pe Coronavirus, care și-au dovedit eficacitatea în decursul de mai bine de un an! Apropos de aceasta, aprobarea de urgență a unui medicament nou într-o situație de criză se poate efectua numai când nu există alternative viabile! În situația noastră există, și din belșug, astfel încât aprobarea vaccinurilor de urgență e ilegală!
Deci nu, în situația aceasta opțiunea de a nu te vaccina nu-l jertfește pe celălalt în scopul propriu – egoist!
Și nu încercați să Vă ascundeți în spatele unei decizii chiar sinodale, pentru că aceasta nu Vă scutește de responsabilitate și de datoria de a cerceta în Adevăr lucrurile! Mai ales că există alternative viabile pentru liniile celulare din fetuși avortați, iar faptul că îi îndemnați pe oameni să semneze o petiție pentru acest lucru, nu Vă împuternicește etic și moral să încurajați situația actuală – cea a folosirii liniilor celulare din fetuși avortați!
Părinte Paisie, în alta ordine de idei Vă pun niște întrebări, care după mine și după mulți alții constituie lucrurile esențiale în această poveste! Dacă tot V-ați băgat în lucrurile științifice de specialitate, Vă rog să răspundeți sincer, nu pentru mine, ci pentru Sfinția Voastră, la aceste întrebări, desigur, documentat cât se poate de științific, iar nu cum ați făcut-o până acuma, inclusiv cu argumente din domeniul „logical fallacies”!
1.) În legătură cu cei 5 milioane de morți, există o diferență între a muri de COVID și a muri cu COVID?
2.) Care este criteriul ultim în stabilirea cauzei decesului în COVID, ca de altfel în orice caz de deces? Și dacă s-a recurs la acest criteriu în cazul morților cu/de COVID? Puteți furniza dovezi care atestă relația de cauzalitate intre un test PCR pozitiv și decesul pacientului?
3.) Ce valoare are testul rt-PCR în evaluarea diagnostica a unui pacient suspect de COVID-19? Ca de fel de orice boala infecțioasă? Ca să Vă ajut puțin: care e gold-standardul folosit pentru rt-PCR în stabilirea RFP și a RFN (în engleză FPR și FNR, sunt sigur că știți despre ce vorbesc!)? Vă rog să ne spuneți când și unde s-a efectuat acest gold-standard de către organismele de reglementare în domeniu?
4.) Apropos de vaccinuri, puteți să ne dați o definiție a unui vaccin? Care sunt patentele și studiile care dovedesc ca avem de-a face cu un vaccin în cazul tehnologiilor mARN și ADN în vector viral?
5.) S-a demonstrat științific întreruperea lanțului de transmisie (a nodurilor de transmisie – cum Vă exprimati) prin aceste seruri? Adică, cum ziceam, îi protejează pe cei injectați de boală și în acelesi timp mai transmit virusul mai departe la alții? Vă e cunoscut termenul de „breakethrough”? Știți ce înseamnă și ce semnifică și care e rata acestuia?
6.) Care e diferența între RRR și ARR? Vă dau un exemplu în cazul Pfizer: RRR=95% ARR=0,84%! Cu NNTV,=119!!! Știți ce înseamnă asta?
7.) Câte feluri de imunitate exista în corpul uman și ce rol au ele? Pentru că spuneți că imunitatea naturala durează 6 luni!
8.) Aveți idee ce înseamnă conceptul de presiune evolutiva, de apariție a mutanților? Cum se realizează în laborator și cum în afara laboratorului? Cine îl exercită, cei care au anticorpi specifici împotriva proteinei Spike prin serurile injectate, sau cei care nu sunt injectați, care au dobândit imunitate naturală?
9.) Mutațiile survenite în tulpina virală afectează eficiența medicamentelor antivirale, de oricare natură ar fi ele? Dar eficiența imunității naturale? Dar eficiența „vaccinurilor”?
10.) Care e țara cu cea mai mare rată de vaccinare? Dar cea cu cea mai mare rată de infecții?
11.) Dacă ați sugerat că rata deceselor din România e datorată ratei mici de injectare a romanilor, Vă rog să dovediți cu argumente științifice cauzalitate dintre cele două – în cazul României, desigur!
12.) Vă rog să ne spuneți când și unde au terminat „vaccinurile” testările clinice – în cazul de față de fază 3?
13.) Ce însemna consimțământul informat, și ce presupune el? Cam ce ar trebui să scrie în el?
14.) Ce efecte adverse se observă în urma vaccinărilor? În coagulare, în fertilitate, în imunitate? Dar antibody dependent enhancement ce semnifică?
15.) Se poate modifica ADN-ul uman în urma introducerii unui mARN? Unde putem găsi revers-transcriptaza ? Unde găsim retrotranspozomii? De ADN în vector viral nici nu mai are rost sa vorbim!
16.) Puteți sa explicați ce sunt imaginile cu tot felul de obiecte ciudate, inorganice, găsite în țesuturile umane ale unor oameni vaccinați, prezentate la o conferință a unor anatomo-patologi din Germania – https://pathologie-konferenz.de/ ? Dar cele găsite în „vaccinuri”: https://www.drrobertyoung.com/post/transmission-electron-microscopy-reveals-graphene-oxide-in-cov-19-vaccines ?
17.) Ce condiții de metodologie trebuie să întrunească un experiment în desfășurare? Și ce condiții etico-morale? (spre ex. Codul de la Nuremberg)
18.) Ce este oxidul de grafen și care sunt aplicațiile lui în neuroștiințe? Ce este hidrogelul și care sunt aplicațiile lui? Ce semnifică codul bluetooth emanat de persoanele „vaccinate”?
19.) Care sunt obiectivele Great Reset? Ce semnifică conceptul de transhumanism?
20.) Care sunt medicamentele dovedite a fi eficace, și care sunt cenzurate și scoase în afara legii pe toate căile posibile?
Lista nu-i completă ci am încercat să evidențiez lucrurile mai importante! Ea rămâne deschisă!
Nu pot să abordez punctele menționate. Doar la p. 19) referitor la transhumanism, vezi: https://www.chilieathonita.ro/2021/10/01/transhumanism-si-indumnezeire-ips-nicolae-de-mediterana/
Corectat greșelile.
Părinte Paisie, dacă e sa trecem la partea duhovnicească, eu unul m-am întristat de-a dreptul, când Vă văd cum puneți problemele! Voi continua în aceeași manieră!
21.) Când ziceți că „vaccinul” e un dar al lui Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile Bisericii, cred ca Vă bazați nu pe argumente științifice ci pe argumente duhovnicești! Care sunt lucrurile care vin de la Dumnezeu : minciuna sau Adevărul, întunericul sau lumina, acționarea în ascuns sau acționarea la vedere, pe față, opresia sau libertatea, constrângerea sau voia bună, boală sau sănătatea, moatea sau viața… ?
22.) Este corect ca libertatea celorlalți să-mi afecteze libertatea mea?
Orișicum, puneți problema greșit, fiindcă în cazul de față nu libertatea mea afectează libertatea celorlalți, nici libertatea celorlalți nu afectează libertatea mea, ci libertățile ambelor grupe aflate în aparent conflict sunt îngrădite de altcineva: Vă invit să ne spuneți de cine!
23.) Când vorbiți de vrednicia noastră „de a primi darul lui Dumnezeu”, ați putea să ne spuneți ce înseamnă a fi în înșelare? Mai mult, curajul presupune lipsa de minte? Ascultarea se face și în păcat? Da, chiar așa, vorbim de păcat! Încrederea în aproapele trebuie să fie oarbă, atâta vreme cât vezi că te minte în față? Dacă o santinela ar vedea pe cineva că aduce lângă cetate tot felul de arme de război deghizate în jucării și aduce oameni de-ai lui inconjurand cetatea, ce trebuie să zică santinela: „Vreau să am încredere în aproapele meu ca nu vrea să ne facă rău, e o iluzie ca se pregătește de cucerit cetatea, e o iluzie, tre să fie o iluzie, fiindcă nu se poate să existe oameni așa de răi pe pământul ăsta, care să vrea răul aproapelui!”?
24.) Care sunt reperele Sfinției Voastre pentru a discerne adevărul de minciuna?
25.) Întrebarea cu care trebuia să încep și am fi scăpat de atâta polologhie: Pentru Sfinția Voastră, mărturiile Sfinților, care s-au pronunțat în această privință, au o valoare în formarea unei opinii? Sau să reformulez: există Sfinți care au spus că singura scăpare din pandemie este ca oamenii să se vaccineze în masă, sau există Sfinți care au atras atenția asupra pericolelor de ordin trupesc dar mai ales duhovnicesc când au vorbit despre vaccinarea ce avea să fie implementată în viitor?
P. Teologos, mai era un comentar intre cele doua! Ce s-a întâmplat cu el?
Comentariile cu linkuri nu apar automat. Sunt în coada de moderare. Le aprob eu manual. Acum trebuie să fi apărut.
In documentul care face trimitere rezolutia (https://chilieathonita.b-cdn.net/wp-content/uploads/2021/10/Uniunea-Europeana-Vaccinuri-efecte-adverse-B-9-2021-0475_RO.pdf) cand spune despre decese, in documentul de la EMA se spune foarte clar, chiar ingrosat pentru a atrage atentia:
„Aceste rapoarte descriu efecte secundare suspectate la indivizi, adică
Evenimente medicale observate după utilizarea unui vaccin. Faptul
că cineva a avut o problemă medicală sau a murit după vaccinare
nu înseamnă neapărat că acest lucru a fost cauzat de vaccin.
Acest lucru ar fi putut fi cauzat, de exemplu, de problemele de sănătate nu
legate de vaccinare.” (pagina 4)
Precum am scris si de mai multe ori mai sus aceste rapoarte sunt niste indicatori impreuna cu celelalte date si nu trebuie luate singure, acelasi document lamureste:
„Rețeaua de reglementare a UE monitorizează continuu eudravigilance pentru a detecta
Orice probleme de siguranță noi. Eudravigilance se bazează pe asistență medicală individuală
profesioniștii și pacienții să-și raporteze propria experiență. Monitorizarea
detectează modele neobișnuite sau neașteptate în rapoartele primite pentru mai multe
Investigarea și evaluarea riscurilor. Evaluările detaliate ale EMA iau
Contul tuturor datelor disponibile din toate sursele pentru a atrage o concluzie robustă
siguranța vaccinului. Aceste date includ rezultatele studiilor clinice, rapoartele
de efecte secundare suspectate în Eudravigilance, studii epidemiologice
Monitorizarea siguranței vaccinului, a investigațiilor toxicologice și a oricăror
Alta informatie relevanta” (pagina 4)
Aceste rapoarte genereaza un semnal de siguranta (https://www.ema.europa.eu/en/glossary/safety-signal).
Tot aici:https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatory/post-authorisation/pharmacovigilance/signal-management se spune:
„Prezența unui semnal de siguranță nu înseamnă în mod direct că un medicament a cauzat evenimentul advers raportat . O boală sau un alt medicament luat de pacient ar putea fi, de asemenea, cauza.”
Evaluarea semnalelor de siguranță stabilește dacă există sau nu o relație de cauzalitate între medicament și evenimentul adversraportat .
Evaluarea semnalelor de siguranță face parte din farmacovigilența de rutină și este esențială pentru a se asigura că autoritățile de reglementare dispun de cele mai recente informații cu privire la beneficiile și riscurile unui medicament.
Aici se prezinta algoritmii si metodele care se folosesc la studierea unui semnal de siguranta si la rapoartele venite din aceasta baza de date:
https://www.ema.europa.eu/en/documents/other/screening-adverse-reactions-eudravigilance_en.pdf
Rezolutia la punctul c nici nu mai face trimitere, iar cand face textul scris e scos din contextul
documentului facand sa se inteleaga ca EMA spune ca exista o legatura de cauzalitate
intre vaccinuri si decese desi in document se specific chiar ingrosat ce este cu aceste date
si cum trebuie sa fie evaluate.
Si ca dovada se vede clar din datele actualizate unde se spune la data care scriu :
EMA a publicat datele clinice care susțin extinderea indicației pentru Cominarty pentru
a include utilizarea la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
Health Canada a publicat, de asemenea, aceste date în același timp.
https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatory/overview/public-health-threats/coronavirus-disease-covid-19/covid-19-latest-updates
Cel carre a facut rezolutia a facut un lucru bun dupa parerea mea si a vrut sa despagubeasca pe toata lumea
orice s-ar fi intamplat daca a murit in perioada in care se cereau date dupa vaccinare,
si omeneste si de bun simt, fiindca nu poti la unii sa le dai si a altii nu,
dar asta nu trebuie sa ne faca pe noi sa nu citim cum trebuie documentatia data de EMA.
Evaluarea de siguranta nu inseamna ca nu exista efecte adverse chiar si grave ci ca aceste efecte sunt rare( cele grave) si se pot preintampina
fata de pericolul unei pandemii prelungite care poate produce foarte multe lucruri rele. A se vedea primul pdf postat pentru protocolul de siguranta,
a si cei care se vaccineaza in primele 14 zile sa aiba grija sa nu se viruseze, psihologic ne vine sa ne comportam mai liber dar aceste zile pana
cand corpul isi produce imunitatea sunt oarecum vulnerabile, si in aceste zile v-a trebui avuta mai multa grija.
Nu pot să abordez punctele menționate. Doar la p. 19) referitor la transhumanism, vezi: https://www.chilieathonita.ro/2021/10/01/transhumanism-si-indumnezeire-ips-nicolae-de-mediterana/
P Ioan am copiat intrebarile si voi da raspuns pe rand daca nu te superi, in timpul disponibil, fiindca sunt multe si nu vreau sa raspund doar asa, multumesc pentru intelegere
In privinta folosirii liniilor celulare de fetusi avortati (de fapt acele celule nu mai sunt decat niste clone ale celulelor primare), (scriu in privinta asta findca m-a preocupat in mod deosebit subiectul)
in medicina se folosesc foarte des, chiar si in tratamentul cu anticorpi monoclonali care este folosit in tratarea covid-19;
este realizat (studiile de raspuns viral s-au facut exact ca la vaccinul moderna folosindu-se celule HEK-293T provenite
de la rinichiul unui avorton din anii 73) dupa care productia s-a facut pe fetusi de soareci.
Multe tratamente pentru cancer folosesc acelasi linii celulare, si alte multe tratamente pentru studiile in vitro se fac pe aceste linii celulare.
Chiar si aromele identic naturale care se afla in majoritatea produselor se fac tot cu ajutorul acestor linii celulare,
ele nu contin celule de fetusi avortati, ci se studiaza raspunsul celulei la diferite produse.
Senomyx, o companie de biotehnologie, are brevete care se refere la utilizarea celulelor HEK-293 în dezvoltarea aromelor.
HEK-293 nu este în aroma în sine.(ultimul link din sursa) – In penultimul link de la surse vedeti produsele care se folosesc de aromele produse de Senomyx.
In concluzie cred ca este mai mare pacat folosirea in producerea aromelor sintetice (fiindca sunt pricini ale patimilor lacomiei pantecelui decat in vaccinuri,
parerea mea.
sursele:
https://www.nature.com/articles/s41467-020-16256-y?fbclid=IwAR0SI88wnKUj51SUp9dSN_2Qpjin91oJvBDQsOAcsmPgBuyS91zG9kzkGEo
https://abcnews.go.com/Politics/trumps-covid-19-treatment-developed-cells-originally-drawn/story?id=73508455
https://www.sigmaaldrich.com/GR/en/product/sigma/cb_12022001
https://scholar.google.gr/scholar?q=treatment+oncology+hek293+site:gov&hl=ro&as_sdt=0&as_vis=1&oi=scholart
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29393161/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16144315/
https://www.foodnavigator.com/tag/keyword/Food/Senomyx
https://worldwide.espacenet.com/publicationDetails/biblio?DB=EPODOC&II=0&ND=3&adjacent=true&locale=en_EP&FT=D&date=20070426&CC=WO&NR=2007047985A2&KC=A2
Acum multi ani inainte de a aparea pandemia si stiam de vaccinurile clasice care folosesc
aceste linii celulare ma tot rugam sa-mi descopere cum este la El acest lucru,
dar nu m-am rugat cu tot dinadinsul si nu am primit un raspuns, dupa ce a venit pandemia,
m-am uitat sa vad daca vaccinurile actuale folosesc in productia lor aceste linii celulare, si
m-am bucurat oarecum cand am vazut ca noile tipuri nu mai folosesc in productie aceste linii celulare
ci doar in studiu si cercetare, si doar cele de tip clasic mai foloseau culturi pe acest tip de celule,
cum este JJ, dar tot nu eram multumit si m-a rugam la Domnul cum este asta inaintea Lui,
si de data asta m-am rugat cu multa durere fiindca era ceva mult mai acut si care necesita o lamurire
dintr-o data am primit o pace si am simtit o dragoste foarte mare de oameni venite de la Domnul si
am inteles atunci cu inima ca El se foloseste de aceasta fapta buna (ma refer la vaccinuri pentru imunizarea oamenilor)
si o trece si in dreptul persoanei de care se foloseau oamenii de stiinta sa produca acest vaccin.
desi aveam pace si bucurie rational tot nu intelegeam cum se poate asta, si intrebam in minte pe Hristos-Domnul,
cum se poate ca o fapta care nu se face constient (fiindca fetusul este mort), poate ajuta sufletului lui,
si in minte mi-a venit intamplarea cu Sf Ap Toma si cu imparatul care l-a pus sa construiasca palatul pentru el,
si el a dat toti banii la saraci si chiar in felul acesta fara sa vrea imparatul a dobandit acele palate,
Domnul foloseste iconomia atunci noi suntem cu dragoste unii fata de altii si intoarce cele rele spre bune.
(Aceasta e o traire personala nu se poate lua ca regula)
Nu dupa mult timp a venit circulara Bisericii din Grecia, precum si cea a Antiohiei si a Rusiei, care lamurea multe aspecte printre care si acesta
si care prin lucrarea Sf Duh atunci cand Hristos e in mijlocul celor adunati in numele Lui a binecuvantat folosirea
acestui vaccin fara ca cel care l foloseste sa se teama ca se desparte de Hristos si de Biserica Lui.
Ma gândeam acum, oare la binele făcut de vaccin nu a dat răspunsul chiar Sfântul Vasile cel Mare?
El, Sfântul Vasile cel Mare, parcă a spus “Binele dacă nu e făcut bine nu e făcut bine nu e bine.”
Oare Dumnezeu nu ne-a dat răspunsul la binele făcut de acest vaccin prin modul în care oamenii nu sunt lăsati sa aleagă binele in România și se pare ca si in alte tari?
Ma gândeam acum, oare la binele făcut de vaccin nu a dat răspunsul chiar Sfântul Vasile cel Mare?
El, Sfântul Vasile cel Mare, parcă a spus “Binele dacă nu e făcut bine nu e bine.”
Oare Dumnezeu nu ne-a dat răspunsul la binele făcut de acest vaccin prin modul în care oamenii nu sunt lăsati sa aleagă binele in România și se pare ca si in alte tari?
Între timp, vanzari noi, pe linie noua de business de medicamente de aproximativ 65 miliarde de dolari.
https://evz.ro/eurodeputat-roman-veste-soc-despre-vaccin-pfizer-preocupat-doar-de-cum-sa-faca-profituri-din-boostere.html?fbclid=IwAR2wzz4jvvK83mfzDGl9lwEO65SAw01otkeSg4eZ-b-0YRoD8oohNKbmV3Y
A cumpărat cineva de aici acțiuni la Pfizer ca ei sunt “corecti politic”?
Ei ne anunța, ca vrei, ca nu vrei, ca e bun ca nu este bun, tu tot “o sa le cumperi” vaccinul.
Totul este pe față.
Oare ce ar fi spus Sfântul Vasile cel Mare?
Binele dacă nu e făcut bine, nu e bine.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
[VIDEO] Evreii rup tăcerea și denunță efectele mortale ale „vaccinurilor” c0vid
Proiectul Mărturii a fost creat pentru a oferi o platformă pentru toți cei care au fost afectați după vaccinarea covid-19 și pentru a se asigura că vocile lor sunt auzite, deoarece nu sunt auzite în mass-media israeliană. Sperăm că acest proiect va încuraja din ce în ce mai mulți oameni să-și spună povestea și la noi în România.
Video în urmatorul link https://ortodoxinfo.ro/2021/11/03/video-evreii-rup-tacerea-si-denunta-efectele-mortale-ale-vaccinurilor-c0vid/
Pentru primul punct fiindca e mult de scris si foarte obositor pentru a prezenta in mod cat mai clar toate sursele, am cautat un video cu un doctor pneumolog care a tratat cazuri de covid-19 si care explica
despre ce este vorba cu mortii de covid-19 si cum se poate verifica, o sa las si linkul cu graficul care poatefi setat pentru studiu pe discutia noastra cati au murit de covid si cati cu covid:
https://www.youtube.com/watch?v=_TECf3xSFbU
https://www.cdc.gov/nchs/nvss/vsrr/covid19/excess_deaths.htm#dashboard
Nu o sa trec la urmatoarea intrebare ca sa nu se faca invalmaseala de informatie, si sa pot sa dau posibilitatea la replica dupa vizionarea videoului, fiindca nu vreau doar sa rapund si sa trecem mai departe,
si pe mine ma intereseaza tot ce ai intrebat.
Sa ma iertati daca o sa intarzi cateodata cu raspunsul, fiindca imi trebuie timp de rugaciune si dupa care sa pot cauta cat mai clar raspunsul, chiar daca in mare le stiu eu am un deficit in a explica, precum cred ca ai observat. Deci fa un pic de rabdare cu mine si cand este ceva de obiectat te rog fa-o fiindca nu vreau sa fie un monolog. Cand nu stiu raspunsul sau nu gasesc explicatie iti voi spune.
Ma bucur mult pentru dialog.
Binele dacă nu e făcut bine nu e bine. Iertați.
Cazul Germania
https://60m.ro/record-de-infectari-cu-coronavirus-in-germania-circa-67-din-populatie-e-vaccinata/
Experții estimează că imunitatea de turmă ar necesita ca aproximativ 80-90% din populație să aibă imunitate la COVID-19
Deabea dupa 75-80% se observa clar mai ales intr-o populatie de peste 30 mil de oameni.
sursa: https://www.muhealth.org/our-stories/covid-19-vaccine-key-reaching-herd-immunity
Raspuns la:
(Oare Dumnezeu nu ne-a dat răspunsul la binele făcut de acest vaccin prin modul în care oamenii nu sunt lăsati sa aleagă binele in România și se pare ca si in alte tari?)
In privinta binelui(a da libertate) si a raului (a impune ) vedem in decursul istoriei ca si Biserica(care este izvor al libertati si care respecta cel mai mult libertatea omului) a luat masuri foarte aspre impotriva raspandirii pandemice a ereziei (a virusului duhovnicesc), si nu numai ca a insistat pe profilaxie ci vedem ca a condamnat cu scoaterea din comuniunea cu ea (afurisire) a celor ce nu respectau acele masuri, precum ar fi predarea tuturor scrierilor eretice episcopiei Constantinopolului, chiar daca unii au cndamnat-o vehement ca distruge cultura (este vorba de perioada iconoclasta, respectiv sinodul 7 ecumenic). Canonul spune in felul urmator:
CANONUL 9 – a Sinodului 7 Ecumenic
Toate copilăreştile jucării şi furioasele bakhesmuri, mincinoasele conscripte, cele ce
s-au făcut împotriva cinstitelor Icoane, de trebuinţă este a se da în episcopia celui al
Constantinopolului, ca să se pună cu celelalte cărţi ale ereticilor. Iar de s-ar afla
vreunul ascunzându-le acestea, de ar fi episcop, sau prezbiter, sau diacon, să se
caterisească; iar de ar fi mirean, sau monah, să se aforisească.
sursa: Pidalionul alcatuit de Sf Nicodim Aghioritul, traducerea romaneasca retiparita, pg. 249
Nu erau intrebati daca cred sau nu in acele carti, ci stiind pericolul de a se infecta duhovniceste se taia din radacina inceputul raului, (fara a se lasa libertatea de alegere daca vreau sau nu vreau sa pastrez acele scrieri), pentru orice motiv, studiere, istoric, apologetic, etc…
Multi istorici din afara Bisericii au condamnat atitudinea aceasta (numind-o habotnica si despotica) neputand sa-si dea seama de pericolul care-l vedea Biserica prin raspandirea invataturilor eretice(virusate)
Un gand in afara acestui subiect: acest canon in ziua de astazi nu mai poate fi aplicat decat de fiecare personal. de constiinta fiecaruia prin porunca bisericeasca de a nu citi carti eretice,
fiindca a se afla cineva avand carti eretice numai are valoare( internetul si multipla literatura tiparita face imposibil asa ceva, inainte un manuscris costa o avere si fiind foarte putine era usor de stiut cine si ce manuscris detine…)
Binele se face cu forta?. Cine oare te obliga, Dumnezeu? Trebuie sa ma vaccinez ca sa nu imi pierd locul de munca?- Mai nou se va intra in biserica daca vei fi vaccinat? Nici Mantuitorul nu te obliga sa L iubesti, deci nu iti face binele cu forta. Unde este consimtamantul meu daca ma vaccinez sau nu?. Liberul consimtamant pe care mi l a dat Dumnezeu este furat astazi de catre niste oameni care sustin relatiile sexuale murdare si urate de Dumnezeu, acesti oameni imi vor binele?.
Numai satana te obliga sa executi ordine prin frica . Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru, vezi Iov vechiul testament. Asta vrea satana sa ne faca , sa ne ucida liberul arbitru.
Bună ziua Părinte, circulă zilele acestea la noi o predică a părintelui Neofit de Morphou, care cred eu se potrivește nu numai subiectului, dar si cu multe dintre considerațiile părintelui Teologos din articolele precedente. O postez aici pentru că este un scurt film .mp4
https://we.tl/t-grKZNvCRMf
Părinte Teologos vă rog să mă iertați că am postat un Link fără să vă cer voie, am crezut că va fi văzut înainte de moderator, dar văd că a apărut mesajul imediat. Nu aș fi făcut asta dacă știam, îmi cer iertare încă o dată.
Nicio problemă. Dacă este ceva rău intenționat sau nu ajută flagrant, am posibilitatea să le șterg. 🙂
Da, o știm. Traducerea, însă, nu este foarte calitativă din punct de vedere tehnic. Dacă am găsi video ne-titrat, poate că am îmbunătăți această traducere.
Părinte Paisie, nu mi-ati răspuns la această întrebare:
Cum vedeți faptul că unele state care au procentaj mic de vaccinare, totusi nu au cazuri multe de infectări și nici decese? De pildă: Belarus, Tanzania, Bulgaria si altele?
Multumesc!
Despre Brazilia:
Înainte și după o perioadă scurtă de la începerea campaniei de vaccinare în Brazilia, numărul deceselor de Covid-19 raportate a continuat să crească încet la o rată de aproape 3.9 de morți pe zi (la milionul de populație). La câteva săptămâni după ce a început campania de vaccinare, rata mortalității a crescut vertiginos la 9.7 decese pe zi. Aproape de 2 ori mai mult decât totalul deceselor de Covid au fost raportate după ce a început vaccinarea, în comparație cu perioada similară înainte de vaccinare. La acest moment (la început de Noiembrie, 2021), Brazilia a înregistrat o rată avansată a deceselor de Covid-19 raportate, cu peste 2800 de morți cumulate la milionul de populație.
https://ibb.co/C2HqzYX
Datele mai multor grafice le puteti gasi aici : https://ourworldindata.org/coronavirus
Argentina
Argentina este o altă țară care deține o rată crescută a mortalității cauzată de Covid-19, similară cu cea din România. Cu toate acestea, un mare procent din argentinieni sunt deja vaccinați, demonstrând că vaccinarea nu este remediul universal împotriva vaccinului. După cum s-a observat în alte țări, ratele mortalității au început să crească brusc în câteva săptămâni, după începerea campaniei de vaccinare. S-au administrat aproape 130 de doze de vaccin la câte 100 de persoane în Argentina.
https://ibb.co/V9QYhWF
https://www.smartradio.ro/vaccinarea-anti-covid-nu-este-suficienta-pentru-a-pune-capat-pandemiei-spun-cercetatorii-trebuie-aplicate-toate-masurile-de-preventie/
Vaccinarea anti-Covid nu este suficientă pentru a pune capăt pandemiei, spun cercetătorii. Trebuie aplicate toate măsurile de prevenție
https://www.smartradio.ro/vaccinarea-anti-covid-nu-este-suficienta-pentru-a-pune-capat-pandemiei-spun-cercetatorii-trebuie-aplicate-toate-masurile-de-preventie/
Gheorghe Piperea
Valul cinci e deja în Europa, “protecția” se divide cu 1,7 cu fiecare lună care trece de la “imunizare”, iar “experții” continuă să recomande doze…
Între timp, în Marea Britanie, infectările au ajuns la 40 de mii pe zi, iar în Germania, la 30 de mii pe zi.
Franța încă se bucură de un prag de “doar” 15 mii de infectări pe zi. Cu toate acestea, temerile există, întrucât OMS estimează că valul cinci ține până în februarie.
Ma iertati am avut mai multe de facut zilele acestea si nu am avut timp sa raspund la toate intrebarile si nici sa dau un raspuns clar si documentat.
Pentru Gabriel
Argentina cu o vaccinare completa de 58 % si 77% prima doza cu o medie de 22 decese pe zi cred ca este chiar mai bine decat se asteapta din calcul, deabea peste 75% vaccinare completa se poate observa,
si e foarte adevarat vaccinarea singura nu va putea opri o pandemie fara celelalte masuri de protectie, si binenteles tratamente (care sunt) pentru a nu se produce prea multe cazuri grave.
Fiindca vaccinul nu poate opri infectarea, nici daca ai facut boala nu te poate opri de a te infecta, ci doar scazi probabilitatea de a avea cazuri grave si mortalitate crescuta si se micsoreaza si trasmisia dar nu poate fi oprita cu totul, de accea este necesar si masuri suplimentare de protectie, iar in cazul Romaniei numai Dumnezeu daca face o minune (fiindca o vaccinare de 250 000 pe zi e aproape imposibila in Romania).
Pentru Ionut
Nu am reusit sa ma uit atent pe date dar un prim gand trebuie sa se tina cont de: densitatea populatiei(cu cat este mai mica cu atat virusul se va raspandi mai greu), sistemul medical (cate teste se fac pe zi, internari – in statele slab dezvoltate majoritatea mor acasa ), apropierea de ecuator (cu cat razele ultraviolete sunt mai puternice durata de viata in exterior a virusului e mai mica)
O sa ma uit cand am timp peste statele care mi le-ai sugerat si daca gasesc ceva clar o sa scriu daca nu o sa scriu ca nu stiu.
Va multumesc pentru intelegere
Nivel Necunoscut: Nivelul necunoscut al COVID-19 în Tanzania
Informații cheie pentru călătorii în Tanzania
Evitați călătoria în Tanzania.
Deoarece situația actuală din Tanzania este necunoscută, chiar și călătorii complet vaccinați pot fi în pericol pentru obținerea și răspândirea variantelor COVID-19.
Dacă trebuie să călătoriți în Tanzania, asigurați-vă că sunteți complet vaccinat înainte de a călători.
Călătorii ar trebui să respecte recomandările sau cerințele din Tanzania, inclusiv purtarea unei mască și a șederii la 6 metri distanță de alții.
sursa:https://wwwnc.cdc.gov/travel/notices/covid-unknown/coronavirus-tanzania
in cazul Bulgariei din cauza unei populatiei si densitati mai mici (sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Bulgariei)
incepe mai incet valul (de 60 zile aproximativ), cand noi o sa avem in tara constant 100 decese la ei deja o sa treaca peste 300 (dupa calculul simplu). Actual 147 decese pe 9 noiembrie cu un grafic in crestere a deceselor si o rata de vaccinare de 20%, oh din cauza densitatii mai mici o sa creasca mai greu dar cred ca o sa fie mai grav ca la noi, da Doamne sa nu fie.
In Romania am uitat sa pun in calcul izolarea care ar putea sa reduca mult din infectari fiindca acum vaccinarea chiar si un procent de70% e prea mic si prea greu de atins, iar daca apare o noua varianta mult diferita nu prea mai ai ce face decat 2 3 saptamani de inchidere totala (ceea ce va fi foarte greu cu tensiunile actuale), fiindca vaccinul daca va scadea sub 50% eficienta atunci chiar nu mai are rost sa-l faci (tinand cont ca exista efecte adverse care in cazuri rare pot fi grave sau fatale)
In cazul Braziliei ca si incazul multor state cu doar peste 40-50 % vaccinare chiar si cu o campanie mare de vaccinare nu o sa se observe mare lucru (acum depinde si de populatie), cu toate acestea daca te uiti pe graficul de decese al bBraziliei este in scadere desi parerea mea nu e din cauza vaccinarii ci din alte cauze si ar mai fi o cauza la ei a aparut si o varianta specifica SARS-COV-2 a numit P1 care ingreuneaza desi nu cu mult imunizarea generala, dar oricum efectele vaccinari se vad clar dupa 80%, scaderea deceselor (parerea mea ) acum e din alte cauze..
In privinta PS Neofit de Morfu care a predicat despre pandemie si anumite profetii facute in privinta asta, daca va uitai la video cu P Sava Achileos care cred ca era intr-o conferinta
sursa : https://www.youtube.com/watch?v=ZAMZo94gjc8 de la minutul 5:44 spune „nu va puneti cu mine ci cu cei care au cercetat si au scris aceste lucruri” – studiile siintifice (pe care nu le citeaza)
Parerea mea fiindca nu am documentul de pe care citeaza parintele este un document compilatie, facut cum si azi se fac impotriva vaccinului, scris in cadrul a doua situatii vaccinul gardasil si unele predictii facute in domeniul academic despre pandemii, daca are cineva documetul de pe care citeste parintele va rog sa-l faca public spre analiza.
Se pare ca este un studiu mai vechi in care intradevar unele vaccinuri puteau provoca acele lucruri, care in vaccinurile marn s-au rezolvat, este vorba de producerea proteinei spike prefuzionata si nu postfuzionata.
Daca stiti era si un doctor Luc Montagnier care avea aceasi teama, nu cred ca stia ca se gasise solutie pentru acest lucru (pe vremea cand el facea studiu inca nu exista aceasta posibilitate)
sursa: https://www.nature.com/articles/s41586-020-2622-0.pdf?fbclid=IwAR3PGSHL_EaRvdAKHGHX7kz7mVn6riocO5BBu2b5nk5Dr21Z7U9dW3ytVks
sursa:https://www.youtube.com/watch?v=NsnDgitJA3Q
Intradevar se stia ca exista o problema care pe vremea respectiva nu era rezolvata, fiind rezolvata mai tarziue de de Dr Jason McLellan
(sursa:https://en.wikipedia.org/wiki/Jason_McLellan)
sursa:https://www.youtube.com/watch?v=HR_irr2zyaQ de la 19:58 incepe explicatia despre acest lucru cu documentatia prezentata
In acest context cred ca parintele a luat „nu va vaccinati” de la acei oameni de stiinta care stiau de problema inca nerezolvata si care putea da probleme, vine pandemia (multe studii apar in care fac presupuneri probabilistice care pot sa semene izbitor cu ce se poate intampla), iar scaunul sanatatii il va lua antihrist cred ca este singurul lucru profetic (adica spus chiar dintr o intuitie duhovniceasca sau chiar si din harul lui Dumnezeu, dar care va fi aplicata pe vremea lui antihrist, logc fiindca el va avea atunci sub stapanire tot pamantul nu doar medicina)
Este parerea mea proprie despre acel video, poate fi gresita eu am expus doar ce am vazut.
Cu privire la acest video:
https://www.facebook.com/100074147856661/videos/1970026240009111
Din marturia Sf Paisie Aghioritul spune despre un vaccin cu cip, pe care acest vaccin nu-l contine (ar trebui dovedita existenta lui, daca este cip el trasmite daca este activ tot timpul iar daca e pasiv doar cand este adus langa cititor, exista aparate de detectie a tuturor tipurilor de unde si se poate verifica usor acest lucru), daca nu-l contine atunci vaccinul la care s-a referit Sf Paisie nu este acesta, si vedem si din ce spune P Teologu in privinta acestui lucru (sursa:https://www.chilieathonita.ro/2021/08/01/666-o-analiza-ortodoxa-bazata-pe-sf-parinti-a-p-teologos/)
In al doilea rand cine este P Savvas(este cel care tinea conferinte in Romania despre Sinodul din Creta si care indemna la intreruperea pomenirii?)
In privinta marturiei avem o porunca in privinta aceasta:
Ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândeşte că e ceva întinat; pentru acela întinat este.(Romani 14,14)
si
Iar cel ce se îndoieşte, dacă va mânca, se osândeşte, fiindcă n-a fost din credinţă. Şi tot ce nu este din credinţă este păcat.(Romani 14,23)
De aici pot decurge multe lucruri rele
Deacea nu cred ca este bine sa se vaccineze cineva daca are indoiala si nici sa forteze pe altul la acest lucru (daca nu s-a convins pe deplin prin discutie si rugaciune), fiindca chiar daca in sine nu este ceva rau pentru el (cel care face acel lucru fara credinta) devine pacat. In privinta statului am discutat mai sus, desi aici este un lucru foarte sensibil si de asta s-a pus si in discutie aceasta tema.
Sf Teofilact spune in privinta asta (unde face si talcuire la textul dat):
Şi aceasta s-a spus către Creştinul cel împlinit în credinţă. Şi zice: Creştine,
de ce-l sileşti pe fratele cel neputincios să mănînce? Nu ştii că cel ce se
îndoieşte în cugetul său , socotind că acele mîncări sînt necurate, şi nu le
mănîncă cu adînca încredinţare că sînt curate, ci le mănîncă de ruşine ori de
silă, nu ştii – zic – că acesta se osîndeşte? De ce? Nu pentru că bucatele ar fi
necurate, ci pentru că el le mănîncă drept necurate, silit de tine.
Şi aceasta s-a zis către Creştinul împlinit în credinţă. Şi zice: Cînd fratele
neîmplinit nu îndrăzneşte să mănînce, fiindcă nu crede că bucatele sînt curate,
ci le mănîncă cu conştiinţă deznădăjduită, cu adevărat păcătuieşte. Pavel arată
şi cu acestea – după Hrisostom – cîtă vătămare pricinuiesc cei mai împliniţi în
credinţă cînd îi silesc pe cei neîmpliniţi şi care se îndoiesc în cugetul lor să
mănînce ceea ce e socotit de dînşii necurat, şi că din această pricină trebuie să
înceteze a-i mai înfrunta.(Talcuire la ep catre Romani pg 233-234)
Mai departe tatal minciunii diavolul minte spunand ca este inauntru prin fetusi avortati care de fapt precum am expus si mai sus nu s-au folosit in productia pentru acest tip de vaccin, ele se foloseau intradevar pentru vaccinurile clasice (a se vedea expunerea de mai sus in privinta asta)
Si este o regula clara in privinta vorbirii cu demonul: nu crezi nimic din tot ce spune, fiindca amesteca minciuna cu adevarul, Insusi Hristos cand marturiseau despre El le interzicea .
Stie cineva care sunt acei monahi, cum se poate lua legatura cu ei, daca stie cineva va rog daca exista binecuvantarea lor postati o legatura de contact.
pe scurt despre vaccinare si definitia vaccinarii:
In primul rand as vrea sa spun ca in stiinta precum si in alte domenii definitiile pot suferii modificari si o sa dau un exemplu banal cum ar fi definitia metrului care o perioada a fost :
lungimea unui pendul gravitațional cu perioada de oscilație de 2 secunde.
dupa care a fost:
1⁄40.000.000 din lungimea cercului meridian sau, echivalent, 10−7 din distanța de la pol la ecuator de-a lungul unui meridian
Dar aceste 2 definitii aveau o problema, nu puteau fi aplicate decat intr-un anumit cadru de referinta (respectiv pamantul), de aceea s-a ajuns acum la definitia metrului ca fiind:
Metrul este o unitate de măsură pentru lungime. Un metru este distanța parcursă de lumină prin vid într-un interval de timp de 1⁄299.792.458 dintr-o secundă.
sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Metru
De ce este mai buna si mai completa aceasta defintie – fiindca viteza luminii este aceasi in orice loc din univers, pe cand definitiile care implicau gravitatia era necesara gravitatia specifica pamantului, iar cea a distantei tot asa.
Asa si cu definitia vaccinului cu cat avem un camp deschis de cunoastere si mai vast avem si definitii mai concrete, definitia actuala va putea si ea suferi modificari atunci cand noi feluri de vaccinuri sau noi boli vor aparea.
aici este definitia mult mai corecta din puctul meu de vedere :
https://media.smartradio.ro/2021/09/WhatsApp-Image-2021-09-09-at-13.05.37.jpeg
si este bine ca au pus protectie si nu imunitate (fiindca atunci cand un vaccin nu are eficienta 100% si exista o mica probabilitate sa faci boala dupa vaccinare e mai corecta din punct de vedere se mantic)
surse:
https://www.washingtonpost.com/politics/2021/09/09/vaccine-skeptics-claim-new-cdc-gotcha-moment-they-havent-got-much/
https://www.youtube.com/watch?v=P8wCk8FU7_o
https://www.youtube.com/watch?v=lSeKSoy5Zj8
https://r3media.ro/gibraltar-singura-entitate-statala-cu-populatie-100-vaccinata-cunoaste-un-nou-val-de-infectari-si-anunta-interzicerea-sarbatorilor-de-craciun/
pentru intrebarea 5:
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/effectiveness/why-measure-effectiveness/breakthrough-cases.html
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/media-resources/science-in-5/episode-49-can-i-get-infected-after-vaccination?gclid=Cj0KCQiAys2MBhDOARIsAFf1D1etVLSh_ke-auGvTZ5GqE2Ic97mTITBrQcQu5jdqVR5S3gcAL1tuoEaAlr_EALw_wcB
In privinta Gibraltarului acest nou val reprezinta 61 de noi infectii si 0 decese.
sursa:https://graphics.reuters.com/world-coronavirus-tracker-and-maps/countries-and-territories/gibraltar/
Cred ca si noi in Romania daca avem aceste cifre ne-am bucura, si nu sute de morti pe zi.
CDC nu este o sursă de încredere, din păcate, după cum dovedește pregnant, fără să vrea, însăși conducătoarea acestui institut în Senatul American (video publicat de Forbes): https://www.youtube.com/watch?v=QabAtYBnqro (vezi și comentariile). Îmi pare rău.
Referitor la Gibraltar, cred că este evident că nu numărul absolut contează ci procentul de infectați raportat la populația totală. Vezi pe aceeași pagină pe care ai postat-o cum se compară în secțiunea „Total per population” și vei vedea că raportat și normalizat la 1 milion de oameni, Gibraltar este depășit doar de Andorra și Muntenegru. Cu toate că și în cazul morților are o rată de mortalitate foarte ridicată, aici stă puțintel mai bine. Mai bine decât Moldova, Ungaria, Rusia și Bulgaria (printre altele). Doar țările slave stau mai rău la rata de mortalitate decât Gibraltar. Foarte interesant. Se pare că slavii se cred „viteji” și se tratează târziu – e o supoziție.
Da este foarte adevarat si ma bucur pentru verificarea informatiei, am observat acest lucru dar tinand cont de densitatea populatiei care este: 5.000/km2 (12.949,9/mp) fata de Romania care este de 80,4/km2 (208,2/mp), am facut echivalarea, dar da era corect sa trec procentul pe populatie, multumesc pentru atentionare. Ma voi uita la video trimis. Multumesc pentru material.
de cazul acesta ce ne puteti spune p Paisie?
https://rtnews.ro/2021/11/29/primul-calugar-de-la-sf-munte-athos-mort-prin-infarct-dupa-vaccinul-anti-covid/