Întrebări și răspunsuri: despre rugăciune, părțile sufletului, durere și voință
24 octombrie 2021
Femeia să se teamă de bărbat: Despre relația dintre bărbat și femeie în creștinism
26 octombrie 2021
Evenimentele pe care le parcurgem par a fi lipsite de orice logică și duc la indignare, dar… depinde ce logică folosim în analiza lor. Depinde de unde privim evoluția lor și la ce valori ne raportăm. Vizionați un interviu realizat de Cristi Bumbenici în care părintele Teologos analizează provocările actuale din punct de vedere duhovnicesc, oferind câteva propuneri pentru a ieși din impas.
Vizionare plăcută! (după video aveți podcastul și transcriptul acestuia)
Powered by RedCircle
Ne-am blocat logica în indignare
Indignarea: o temă actuală și…chiar hazlie
(Cristi Bumbenici) Dragi prieteni, ne vedem din nou cu Părintele Teologu. Părintele Theologos, iertați-mă! Haideți să folosim numele deja acreditat și cunoscut de absolut toți prietenii noștri. Evident, suntem la Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu și vom continua, sperăm noi cu folos, această serie de dialoguri deschise alături de Părintele Theologos.
O să vă aduc în discuție, o să vă rog să faceți un comentariu duhovnicesc despre o temă care a devenit așa, chiar și hazlie, deși este foarte serioasă și produce efecte total nedrepte. Suntem într-o fază a indignării. Suntem indignați de situația actuală pe care cu toții o parcurgem. Suntem indignați că economia nu merge cum ar trebui, educația nu este ceea ce am considera noi că ar trebui să ne fie de folos, clasa politică nu este după placul nostru șamd.
Și suntem foarte indignați. De ce? Pentru că nu mai există logică nici în măsurile luate de politicieni, nici în relațiile dintre noi, nu mai există logică nicăieri, dar suntem indignați.
Și eu aș vrea chiar să vă provoc să încercăm să explicăm această stare.
Este o stare parcă de blocaj. Am ajuns undeva, în fața unei porți prin care dacă trecem s-ar putea nu doar soluție și multe alte variante de a ne optimiza viața, însă ne e frică, ne e teamă, nu știu care este explicația, nu apăsăm pe clanță, dar suntem indignați și am rămas acolo.
Care credeți dumneavoastră că este cauza sau sunt cauzele – probabil că sunt mai multe – și în final ce putem face pentru a depăși această stare e indignare care aruncă în față, lipsa logicii din toate aceste măsuri pe care noi le considerăm a fi mai mult împotriva noastră?
Să învățăm de la Hristos (Cel bând și smerit cu inima) să nu mai fim indignați!
(Părintele Theologos) Păi, de vreme ce indignarea ne provoacă acest blocaj, hai, să nu fim indignați! Hai, să nu fim indignați! Da. Toată această stare de indignare nu este o stare normală.
Omul nu trebuie să fie indignat. Omul trebuie să fie liber, trebuie să luminat, trebuie să fie blând.
Însuși Domnul nostru Iisus Hristos a spus – Învățați de la Mine – adică de la Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, nu de la un profet, nu de la un om oarecare, nu de la un apostol, ci de la Însuși El – Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și atunci veți afla odihnă sufletelor voastre.
Indignarea este un blocaj
Starea de indignare este o stare de scandal. „Scandalo” în limba greacă înseamnă poticnire. Deci indignarea este o stare de poticnire, de împiedicare a omului – care este o stare nenaturală și bineînțeles este o boală duhovnicească, este o patimă și provine din poziționarea greșită a omului față de o anumită temă.
Și chiar tu ai spus că sunt lipsite de logică. Nu sunt lipsite de logică. Au o altă logică. Deci, mare atenție! Eu spun că el nu are logică, dar să nu uităm că foarte probabil că și el spune despre mine același lucru. Înțelegi?
Vorbea domnul Petre Țuțea pe tema asta despre adevărurile relative. Un adevăr relativ, adică opinia mea, de vreme ce este relativă nu este adevărul absolut.
Adevărul personal și relativ vs. Adevărul absolut, Hristos
Adevărul absolut care trebuie să existe și este deasupra tuturor, trebuie bineînțeles că este un adevăr personal. Însuși Mântuitorul a spus – Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Deci ca să scăpăm de această indignare și să ajungem la adevăr și să ajungem la logica adevărată, trebuie să avem contact cu Hristos, trebuie să ne unim cu Hristos.
Deci aflarea adevărului nu este citirea în mass-media sau văzutul diferitelor update-uri sau
reportaje pe tot felul de canale care, eu știu? – „descoperire șoc: ce a făcut cutare cu banii” sau „fotografii compromițătoare” sau Dumnezeu mai știe eu ce, „reportaj demascator”. Nu.
Ca să aflăm adevărul nu trebuie să urmărim atât aceste lucruri, ci trebuie să avem contact cu Hristos. În clipa în care omul are contact cu Hristos, în clipa în care omul se unește cu Hristos, în clipa respectivă, acea împiedicare existențială, acest scandal, aceste indignări, dispar.
Ce este luminarea?
Dispare și omul vede într-un mod corect, vede și logica lui și logica celuilalt și atunci în lumina acestui Adevăr absolut, vede care dintre cele două logici se potrivește cu Adevărul absolut, cu Hristos, și mai ales vede în ce măsură cele două logici – a mea și a celui de dincolo – se potrivește cu adevărul lui Hristos și atunci bineînțeles că va ști ce trebuie să facă.
Asta este luminarea! Luminarea vine, cum spuneam, de la Dumnezeu.
Contextul apariției indignării
Adică eu nu trebuie să fiu indignat pentru că celălalt are o altă părere relativ la părerea mea, că să nu uităm că poate ca părerea mea să fie greșită și a lui să fie corectă sau cel mai probabil caz este ca amândouă părerile și a mea și a lui suferă îmbunătățire. Suferă îmbunătățire.
Dar datorită faptului că noi suntem departe de Hristos, departe de iubire, din cauza asta ne transformăm sinea, pe noi înșine, ne transformăm în hristoși. Adică eu sunt adevărul. Da? Și el este împotriva mea înseamnă că el este antihrist și el este greșit, pentru că eu ca și hristos, cu „h” mic, bineînțeles, cu toate că nu accept asta din punct de vedere neapărat rațional, ci eu mă cred mare și tare – asta este mândria – înseamnă că eu sunt infailibil și celălalt care are o părere contrară este greșit și deci, eu am dreptul să fiu indignat.
Indignarea are ca suport mândria. Papismul personal
Este o formă de nazism asta, nazism personal. Papism personal.
Chiar Sfântul Iustin Popovici vorbea despre faptul că dacă omul este ortodox, nu are un Papă undeva la Roma sau șamd, ci fiecare dintre oamenii care nu sunt ortodocși își devin Papă sieși.
Deci fiecare om ajunge să fie infailibil în inima sa pe baza mândriei și atunci bineînțeles că oricine care are o altă părere relativ la părerea lui devine de fapt un pseudo-eretic, din punctul lui de vedere, înțelegi ce vreau să spun.
Smerenia
Eh, asta este foarte grav și din cauza asta toți Sfinții Părinți accentuau pe smerenie. Toți Sfinții Părinți bineînțeles că aveau mari asceze, mă rog, mâncau o dată pe săptămână, dormeau o oră pe noapte – astea sunt lucruri foarte mari la care noi nici măcar nu ne putem
gândi să ajungem – dar nu accentuau pe aceste asceze, ci accentuau pe smerenie.
Adică pe distrugerea papalității personale. Pe distrugerea acestei păreri care generează poticneală, scandal, indignare și, cum spuneam, ereticizarea, demonizarea celuilalt.
În clipa în care omul este aproape de Hristos, aproape de Dumnezeu și este, mă rog, în Biserică, chiar dacă omul este păcătos poate să îi spună celuilalt sau celeilalte „știi, dragul meu/draga mea, lucrul ăsta pe care îl faci are o energie demonică”, fără să pălmuiască dragostea, dar asta cu Hristos. Pentru că îl validează Hristos.
Chiar dacă celălalt poate să riposteze puțin. Dacă nu este cu Hristos poate să vorbească și…, cum să spun, să îi curgă miere din gură, poate să rănească, poate să rănească.
O perspectivă asupra lipsei de unitate din societate
(Cristi Bumbenici) Aș particulariza puțin discuția noastră printr-un exemplu, cu riscul de a divaga puțin, însă are legătură clar cu tema noastră, referindu-mă cum spuneam, la situația de față în care nimeni nu mai înțelege nimic, măsurile luate sunt parcă toate împotriva omului și nici măcar nu aș pomeni cuvintele care definesc situația pentru că nu vreau să creadă prietenii noștri că am făcut o fixație pe ce se întâmplă, dar efectele le simțim cu toții.
Și vedem un tablou care arată cam așa: factorul politic și cel din subordine adoptă niște măsuri după logica lor, sanitară, care este extrem de restrânsă ca arie de manifestare, extrem de restrânsă, iar populația, noi, avem…
(Părintele Theologos) Avem o altă logică, o altă mentalitate…
(Cristi Bumbenici) … o altă logică, avem și argumente la fel de științifice
(Părintele Theologos) Și nu numai atâta, dar vedem, adică se vede…cazuri
(Cristi Bumbenici)… Și părerile aproape că devin antagoniste, nu se mai regăsesc. Stăm cu spatele unii la alții, însă cei mai mulți suportă o formă de presiune care nu produce nimic bun deși cu toții ar trebui să fim o echipă, mai ales acum.
(Părintele Theologos) Am înțeles. Ar trebui să fim noi cu ei împreună împotriva problemei și nu ei cu problema împotriva noastră sau noi cu problema împotriva lor.
(Cristi Bumbenici) Cam așa se întâmplă.
Inteligența artificială creează terenul propice pentru absolutizarea adevărului personal
(Părintele Theologos) Îmi vin în minte niște cuvinte și unul dintre ele chiar cu tine l-am spus, în care am vorbit despre inteligența artificială.
Trebuie să știm că treaba asta cu inteligența artificială nu este așa o temă de nișă.
Deci problema asta mare la care te referi acum, provine de la inteligența artificială, să știi, e unul din factorii principali. Bineînțeles, sunt patimile oamenilor șamd, dar ce se întâmplă?
Un algoritm de inteligență artificială pe Facebook, pe YouTube șamd este făcut să maximizeze profitul firmei respective. Capătă patimă. Sigur, ar trebui să schimbăm toată treaba asta sau aruncăm în aer Facebook, să aruncăm în aer YouTube șamd. Nu se poate.
Algoritmul respectiv are ca scop maximizarea angajamentului – click-uri, like-uri șamd. Maximizarea timpului – „screen-time” se numește – pe care omul îl petrece în fața ecranului. Algoritmul respectiv nu are ca scop maximizarea adevărului, ci are ca scop, cum spuneam, maximizarea angajamentului.
Mai pe duhovnicește, maximizarea înrobirii omului respectiv față de platforma respectivă. Bun. Și dacă eu am cea mai mică tendință ca om de știință să spun că, eu știu, că ăsta e cazul, să spun că vaccinul este bun sau să spun că o anumită poziție este bună, o anumită poziție politică este bună sau nu este bună, în clipa respectivă, când vede că eu m-am angajat pe un „like” pe postarea respectivă sau pe două postări, în clipa respectivă, algoritmul de inteligență artificială – ce înseamnă inteligență artificială? înseamnă că se îmbunătățește în timp – începe să mă vâneze și începe să se optimizeze pe această tendință a mea.
Închiderea adevărului personal în bula de informație
Și îmi exacerbează această tendință și atunci mă închide într-o bulă de informație în care eu primesc numai informațiile care îmi convin mie. Deci eu o să văd la un moment dat că am numai informații pro și celălalt care este contra are numai informații contra.
Foarte rar mai apare câteodată câte o informație din afara bulei mele pe care inteligența artificială mi-a creat-o astfel încât să-mi maximizeze dependența de aceste informații.
Pentru că, de exemplu, dacă mie îmi place, ce să zic…, muzică simfonică, bineînțeles că algoritmul de recomandare de la YouTube o să-mi ofere în continuu muzică simfonică sau muzică conexă. Dacă îmi place, eu știu, contrarul, ce să zic, Dumnezeu mai știe… hip-hop șamd, nu știu, nu cunosc genurile astea, bineînțeles că algoritmul de la YouTube o să-mi ofere în continuu muzică hip-hop sau cum se numește. Asta înseamnă că eu o să
fiu într-o bulă de muzică hip-hop sau muzică simfonică. Și bineînțeles că pentru mine nu există altă muzică. Bine, oarecum am auzit că ar fi, dar ăia sunt în afara sferei mele de interes, ăia sunt categoria a doua. Înțelegi?
Și ei dispar ca persoană. În clipa în care ei dispar ca persoană și sunt categoria a doua șamd, nu-i mai văd ca persoane, nu-i mai văd în complexitatea lor. Și deci, dacă mie îmi place muzică simfonică, hip-hop-ul este de categoria a doua și nu mă interesează și îi neglijez. Și dacă mie îmi place hip-hop, o să neglijez muzica simfonică sau orice alt gen.
Diferența de logică duce la divizarea comunităților
Eh, problema cea mare este în clipa în care cele două comunități care sunt antagonice – acum am dat un exemplu, nu înseamnă neapărat că cele două comunități sunt antagonice – ajung și trebuie să interacționeze.
Adică o comunitate să dea porunci, că despre asta vorbim acum, să dea norme de comportament celeilalte comunități.
Adică niște părinți cărora le place muzica simfonică să-i spună copilului căruia îi place hip-hop – „tu trebuie să te îmbraci așa sau tu trebuie să te comporți așa”. Aici apare celebrul „generation clash”, deci conflictul între generații.
La fel și în cazurile în care noi vorbeam, avem conflictul între moduri de gândire, conflictul între logici, conflictul între pseudo-adevăruri și asta provine cum spuneam, din faptul că avem între persoana mea și persoana comunitară – da, putem vorbi de o conștiință personală comunitară, alte comunități – și cele două conștiințe care au adevăruri separate, datorită acestui mare baraj electronic între ele, acestei mari pături electronice care se optimizează într-o exacerbare a fiecărei tendințe dusă până la extrem, ajung să se ciocnească.
Și acolo apare marea problemă pentru că logica acestora nu coincide cu logica celorlalți. De exemplu, celor cărora le place muzică simfonică, foarte probabil că doresc să se îmbrace în costum, să fie la patru ace șamd. Celor cărora le place muzică, eu știu, hip-hop, doresc să fie nu știu cum, cu hanorace, altă vestimentație.
Lipsa interesului comun
(Cristi Bumbenici) Din descrierea noastră foarte clară reiese încă o dată o constantă foarte tristă. Și anume că nu mai avem interes comun.
(Părintele Theologos) Da.
(Cristi Bumbenici) Și când spun interes comun, mă gândesc la un cumul de interes comun, înțelegeți foarte bine. Și este foarte grav pentru că această clasă care conduce, formată din oameni abilitați profesional să conducă mase nu realizează că scopul nostru este
doar unul singur. Însă, până una alta, încearcă să ofere o altă sau alte variante de cele mai multe ori toxice pentru cei mulți. Asta este oferta lor.
Problema mai gravă după părerea mea este că noi, ăștia indignați, că de-asta tot insist asupra termenului, nu doar că nu realizăm, aproape că nu ne pasă, suntem ușor indiferenți…
(Părintele Theologos) Stai puțin că, noi i-am votat. Asta este foarte important…
(Cristi Bumbenici) Nu mă refer doar la politicieni, mă refer și la agentul economic.
(Părintele Theologos) Și nu numai atât. Și la muzicieni, la oricine. Noi îi votăm.
(Cristi Bumbenici) Da, votăm prin accesarea forțată.
(Părintele Theologos) Da, exact, prin audiență.
(Cristi Bumbenici) Prin lipsa de opțiuni, deși opțiunile în continuare, slavă Domnului, sunt. I-am votat, dar noi suferim și nu facem absolut nimic.
Mulți văd… „domne, trebuie să facem ceva și prima soluție este, hai, să ieșim cu bâta”. Nu. Nu. Schimbarea și aici o să vă rog pe dumneavoastră să detaliați, schimbarea nu poate veni decât de la fiecare individ, din interior prin modificarea comportamentului lui, prin raportarea la o valoare sau la valorile corecte, firești.
Unitatea este doar în Hristos. Îndumnezeirea
(Părintele Theologos) Deci singurul lucru care ne poate uni este Dumnezeu. E Hristos.
(Cristi Bumbenici) A rămas, este și va fi!
(Părintele Theologos) Exact. De ce? Pentru că scopul omului și asta este în ADN-ul lui spiritual este îndumnezeirea. Deci scopul omului este să ajungă ca și Dumnezeu. Clar!
(Cristian Bumbenici) Nu este altul?
(Părintele Theologos) Nu este altul! Nu este altul! Nici mâncarea, nici plăceri, nici banii, nici slavă, nici poziție socială, nici nimic. Ăsta este! Și nici diavolul n-a putut și a știut că nu poate, nici diavolul n-a încercat să-i oprească acest lucru lui Adam. Deci nu i-a spus lui Adam „să nu fii ca Dumnezeu”, nu. I-a spus altfel. I-a spus „ca să fii ca Dumnezeu, du-te și mănâncă dintr-un pom”. Adică i-a spus „ceea ce vrei tu, o să găsești acolo, adică unde nu există”.
(Cristi Bumbenici) L-a deturnat.
Deturnarea de la îndumnezeire este ieșirea din Adevăr
(Părintele Theologos) L-a deturnat. Exact. E vorba de distorsiune, e vorba de înșelare, e vorba de învățătură greșită. Erezie se numește în Biserică. „αίρεση – eresi” înseamnă ieșire din adevăr. αιρώ – „ero” înseamnă a ridica ceva. Orice învățătură greșită este o erezie.
Dacă eu îți spun ție acum că, eu știu, chilia părintelui Ștefan e în direcția aia, este o erezie. Erezie geografică, bineînțeles, că chilia părintelui Ștefan este în partea, știi, partea opusă.
Asta face și diavolul. Și de acolo încolo, asta fac toți oamenii care sunt mai mult sau mai puțin influențați de, bineînțeles, prin extenso de diavol, dar dincolo de asta, de lipsa de iluminare a minților lor.
Toată planeta, după cum am mai spus, toată planeta caută Raiul, dar ce mai mare parte îl caută acolo unde nu e și acolo unde nu trebuie.
(Cristi Bumbenici) Iertați-mă! Și care este o problemă personală și, foarte important, pe care fiecare o poate rezolva. Nu vine rezolvarea de undeva din exterior…
Unde este Raiul?
(Părintele Theologos) Nu. exact asta voiam să spun. Și voiam să spun că deci toți acești influenceri, toți acești ofertatori, toți acești oameni pe care îi votăm, îi votăm pentru că noi credem că ne oferă Raiul. Deci îl votez, ca să nu intru iarăși în politică, iarăși avem scandal, eu votez pe un cântăreț pentru că eu cred că acel cântăreț îmi oferă Raiul. Adică o bucurie foarte mare, mă înțelege, o unitate, o dragoste.
(Cristi Bumbenici) Și devine idolul meu.
(Părintele Theologos) Da, devine idolul meu. Exact. Pe cine ai idol? Pe cutare.
Deci se vede foarte clar tendința de îndumnezeire, bineînțeles o tendință greșită, în om – sieși și față de celălalt.
Ieșirea din distorsiune prin găsirea lui Dumnezeu, a Adevărului
Și deci soluția este numai și numai în găsirea lui Dumnezeu cel adevărat, Care este singurul care ne poate uni că dacă nu, fiecare avem idolii noștri.
Bineînțeles, principalul idol suntem noi înșine. Problema asta, fraților, nu se rezolvă altfel decât prin apropierea fiecăruia dintre noi de Dumnezeu. De acolo încolo, oricine vine, dacă omul este păcătos – Sfântul Ștefan cel Mare să vină „măi, fraților, eu am înviat din morți – să fie chiar adevărată treaba asta – să zică „fraților, hai, să facem…” nu știu ce o să zică Sfântul Ștefan cel Mare, bine ar fi să știu, dar…
(Cristi Bumbenici) Să facem un proiect de țară!
(Părintele Theologos) Să facem un proiect de țară!
(Cristi Bumbenici) Cu cine îl facem?
Curățarea de patimi: o schimbare personală pentru o schimbare comunitară
(Părintele Theologos) Da, bun, să facem un proiect de țară și oamenii văd proiectul de țară și, se spunem prin reducere la absurd, că e bine proiectul ăsta de țară, așa este! Dar omul tot leneș e, tot fură, tot începe să se certe șamd.
Deci cum spuneam, Sfântul Ștefan cel Mare să vină… Nu o să vină. Înțelegi ce vreau să-ți spun. Deci indiferent ce soluție s-ar oferi – unde mai pui că cei care oferă soluții au și patimile lor – dacă noi, fiecare dintre noi și comunitățile noastre nu ne curățăm de patimi, nu ne curățăm de aceste strâmbări existențiale, de aceste boli existențiale, tot aia este.
Este ca și cum ai lua niște calculatoare care sunt stricate și le pui în rețea. Sau le pui într-o rețea Ethernet, deci în linie, sau le pui în inel, Token Ring, iar rețeaua tot nu merge. Dar asta nu datorită topologiei rețelei sau protocolului. Calculatoarele sunt stricate.
(Cristi Bumbenici) Noi.
Vindecarea personală în biserică – condiție pentru unitatea dintre noi
(Părintele Theologos) Noi. Deci noi trebuie să ne reparăm pe noi înșine cu ajutorul Bisericii și asta este Biserica. Biserica este un spital pentru păcătoși.
Biserica nu este clubul sfinților – cei care cred despre sine că sunt sfinți, gata, „I am saved”, „eu sunt salvat”, cum spun protestanții, „sunt mântuit”. Nu, nu ești mântuit. Suntem în proces de mântuire, da, suntem în proces de mântuire și încet-încet ne vindecăm.
Și pe măsură ce ne vindecăm, începe această rețea, pentru că omul aici pe
pământ este o existență în rețea, această rețea începe încet-încet să funcționeze. Și atunci, bineînțeles, omul respectiv lucrează cum trebuie și începe să rezolve aceste distorsiuni și începe să aibă logică, o logică comună cu celălalt.
Indiferent dacă omul respectiv este măturător de stradă, prim-ministru sau cântăreț sau om de știință foarte mare. Contează mai puțin asta. Contează faptul că omul respectiv, datorită faptului că este în Dumnezeu, îi duce pe oameni pe baza cunoștințelor sale înspre Raiul cel adevărat.
Dacă omul nu are această legătură cu Dumnezeu, nu-i duce spre Raiul cel adevărat.
Diferența dintre Vest și Ortodoxie. Exemplul geniilor
Și foarte mulți astăzi se întreabă „dar care e problema cu Vestul, care e diferența dintre Vest și Ortodoxie, pentru că în Vest, vedem că sunt niște genii, (ca să nu vorbesc iarăși de politică, nu-mi place absolut deloc) genii muzicale, niște cântăreți extraordinari.
(Cristi Bumbenici) Să le spunem genii sociale. Să îi includem pe toți. Să nu se supere nimeni.
(Părintele Theologos) Genii sociale. Bun, da, exact. Și oameni de știință.
Problema cea mare este încă o dată, problema smereniei. Adică toate aceste genii sociale fac ceea ce fac, produsele lor, cum spuneam – descoperiri științifice, muzică șamd – pentru mândrie. Adică să mă arăt eu pe mine mă. Înțelegi?
Pe când, adevăratul Rai stă în smerenie. Stă în unitate, stă în promovarea celuilalt, promovarea celui din tribună, celui din sală și nu promovarea mea, de pe scenă. Înțelegi.
„Vrem o țară ca afară”
(Cristi Bumbenici) Chiar vă rog să extindeți puțin pentru că ați amintit de Vest și valorile Vestului. Tot auzim obsesiv de ceva ani, această sintagmă – „vrem o țară ca afară”. Suntem supărați că nu avem o țară ca afară. Evident, cine folosește această apreciere se gândește într-un mod extrem de restrictiv, nevăzând că de fapt, țările vestice și asta o poate vedea oricine vrea să vadă…
(Părintele Theologos) Inclusiv noi care suntem afară, nu?
(Cristi Bumbenici) …Sunt foarte văduvite de exact ceea ce noi, slavă Domnului, avem ca bogăție națională. Și aș vrea să faceți un scurt comentariu pe tema asta apropos de ce pericol este să vrem chiar ca afară.
(Părintele Theologos) Da, exact. Întâi de toate, să fac o mică precizare care e foarte importantă. E vorba de faptul că am spus că în duhul autentic mântuitor, am spus că trebuie să-l promovăm pe cel din sală, nu pe cel de pe scenă. Nu este vorba de a promova. Este
vorba de a ajuta. Deci cel de pe scenă, care are o anumită putere de la Dumnezeu, o anumită harismă de la Dumnezeu, trebuie să-l ajute pe cel din sală. Deci totdeauna, trebuie să-i ajutăm pe ceilalți.
Faima personală duce la însingurare
Bun. Acuma, problema să avem o țară ca afară, înseamnă să avem o țară de însingurați.
Să avem o țară de oameni care se bat să ajungă pe scenă, care să fie cum spunea un mare om de artă, Andy Warhol, spunea că toți încearcă să fie rege și o să fie rege pentru 15 minute. Toți o să fie cei mai faimoși oameni din lume pentru 15 minute. Da, era un calambur al lui. Și asta este societatea vestică.
Deci toți în Vest gândesc „cum să ajung eu, cum să reușesc eu să fiu numărul 1”. Nu.
Alegerea de a fi ultimul…
Tu nu trebuie să fii numărul 1. Tu trebuie să fii numărul 0, adică trebuie să fii deschis față de toți ceilalți, să îi ajuți pe toți ceilalți, bineînțeles la măsura posibilităților tale.
Bineînțeles că aici apare o mică problemă care se vede la români, aceea că unii ajută din dragoste față de ceilalți mai mult decât posibilitățile lor. Adică se suprasolicită. Nu. Ajutorul, iubirea este o cursă de maraton, nu este o cursă de 100 m sprint, 100 m plat.
Din cauza asta, bineînțeles, trebuie să avem un program constant.
Iubirea de argint ne îndepărtează de Dumnezeu și de unitatea între noi
Acuma ca să ne întoarcem la a adori să avem o țară ca afară, asta bineînțeles că provine din iubirea de argint a omului și din cauza asta, vedeți, lucrul ăsta este atât de periculos că a spus Mântuitorul, nu puteți să slujiți lui Dumnezeu – adică perfecțiunii personale veșnice – și lui mamona, adică averii în același timp, da.
Și nici nu se poate treaba asta pentru că averea, materia este total opusă lui Dumnezeu. Pentru că materia nu are capacitatea de iubire, n-are capacitatea de gândire, n-are capacitatea de perihoreză, capacitatea de unire.
Eh, în clipa în care cineva dorește să aibă o țară ca afară, în clipa respectivă, vrea să se îndepărteze de unire, de iubire de Dumnezeu și vrea doar să aibă avere, că asta este.
A gândi vs. a te gândi
Bun și deci vrea să nu mai gândească și asta este paradoxal puțin, de ce? Pentru că
imaginea e că afară se gândește foarte mult. Nu, fraților, afară oamenii nu se gândesc, nu se gândesc deloc, oamenii doar gândesc.
Noi nu trebuie să gândim, trebuie să ne gândim!
E o mare diferență. Adică eu nu trebuie să gândesc la paharul ăsta, la masa asta, la ce e acolo, ce e dincolo sau la ce sculă ne filmează, ci trebuie să mă gândesc pe mine – cine sunt eu, ce am de făcut ca să devin mai bun, ca să devin cu adevărat mai fericit prin unire, prin iubire față de ceilalți.
Eh, datorită faptului că în afară, există această performanță a materiei, această performanță a însingurării, această performanță a lipsei de iubire, într-adevăr afară oamenii nu se mai gândesc și din cauza asta o să vedeți că oamenii în afară reprezintă foarte puțin ca personalități. Foarte puțin.
Sunt foarte buni pe felia lor, cum spuneam, artă, știință șamd, dar de acolo încolo ca oameni, săracii, sunt niște oameni sfârșiți. Cum era o carte celebră a lui G. Papini, „Un om sfârșit”.
Mirajul materiei duce la însingurare, la iad. Provocarea lui Adam
(Cristi Bumbenici) Cu foarte mare suferință, desigur, cauzată de îndepărtarea lor foarte mare de creator, de Dumnezeu.
(Părintele Theologos) De Dumnezeu, bineînțeles. Păi, asta spuneam. Deci e vorba – sau slujești lui Dumnezeu, sau slujești lui mamona. Pentru cine nu știe, Mamona era zeița asiriană a materiei, a averii. Asta era Mamona.
Zice Dumnezeu ai de ales: sau unire, iubire, fericire sau însingurare, iad și dezintegrare.
Asta este. Asta e problema. Asta e marea provocare: mirajul materiei.
A fost de la Adam încoace. Iartă-mă, puțin, asta a spus diavolul lui Adam.
I-a spus du-te în materie că acolo o să afli cunoștința binelui și a răului mâncând dintr-un pom.
Cum ieșim din indignare?
(Cristi Bumbenici) Avem atât de multe exemple în istoria noastră și recentă și mai îndepărtată. Din păcate, nu ne raportăm măcar la această istorie. Nu o luăm în serios. Credem că lumea a început din momentul nașterii noastre și tot ceea ce se întâmplă se va sfârși cu noi și prin noi. Mare greșeală.
Aș încheia discuția noastră cu o întrebare ca să răspundem în mare parte la acest capitol al indignării, să trecem peste indignare și să oferim, să oferiți o soluție. Este o întrebare pe care cei mai mulți dintre indignați o pun: bun, bun, dar ce pot să fac?
Eu sunt un singur om chiar dacă am bune intenții, chiar dacă accept că lucrurile sunt cum sunt, ce pot să fac eu? Și atunci, nu doar că el rămâne blocat, își mai leagă picioarele și cu lanțuri, deși poarta de care vorbeam așa, metaforic, este foarte aproape. Hai, să vedem ce poate face un om și cum poate el, într-un mod foarte firesc, natural, să deschidă această poartă, să treacă prin ea, să depășească indignarea și să reajungă într-o zonă a trăirii firești, sănătoase, plină de bucurie?
Soluția: omul să fie în Biserică, deasupra factorilor de stres
(Părintele Theologos) Cum spuneam, trebuie să fie în Biserică, asta i-o spun.
Bineînțeles trebuie explicat puțin. Să fie aproape de Dumnezeu!
Întâi de toate, omul să nu se gândească că soluția este dispariția stresorului, așa se numește – e vorba de un stresor. Adică eu sunt indignat că s-a întâmplat nu știu ce nu știu unde. Mă rog, faptul cutare, măsura cutare. Nu. Eu trebuie să mă schimb pe mine întâi de toate astfel încât în clipa în care mă schimb pe mine să fiu mai puternic, să fiu deasupra stresorului.
Deci nu trebuie să mă lupt că dacă mă lupt cu stresorul, mă lupt cu celălalt, atunci trebuie să mă lupt cu toți. Dar dacă ies deasupra, dacă mă lupt cu mine însumi și mă înving pe mine însumi, dintr-o dată i-am învins pe toți.
(Cristi Bumbenici) Fără să lupt cu ei.
Soluția duhovnicească dată nouă de Mântuitorul
(Părintele Theologos) Fără să lupt cu ei.
Asta spun. Deci nu… Și asta oferă Biserica. Mântuitorul nu a oferit strategii de scăpat de Imperiul Roman, pentru că la asta se așteptau evreii, fariseii.
Fariseii așteptau un mesaj politic care să-i scape de romani, facem insurecția, intrăm în Ierusalim, îi dăm pe-ăștia la o parte… împăratul veșnic.
(Cristi Bumbenici) Rezolvarea cu sabia.
(Părintele Theologos) Da. Nu este asta o soluție. Dacă ar fi fost asta, Mântuitorul ar fi dat-o. Și mai ales că Mântuitorul nu a dat soluția nici de luptă împotriva fariseilor, nici de luptă împotriva romanilor în sensul acesta, în sens politico-social.
Ci a dat soluția duhovnicească. Adică, frate, ieși de aici, unește-te cu Dumnezeu prin răbdare, rugăciune, simplitatea nădejdii și toate celelalte fapte bune, și atunci pleacă și romanii, pleacă și fariseii, pleacă toți din inima ta. Tu o să simți în afară bineînțeles această
distorsiune a păcatului care provine din ocupația romană, provine din fariseism, din ipocrizia fariseilor șamd, dar tu o să fii fericit înăuntrul tău. â
Dacă tu nu scapi de aceste patimi, oricine ar veni la putere inclusiv Sf. Ștefan cel Mare de care am amintit înainte, tu tot o să fii nefericit, tot o să găsești o bubă. Nu? Și Sfântului Ștefan cel Mare, i-au găsit o mulțime de minusuri. Înțelegi? Pentru că problema este interioară, a noastră.
Acționăm când ne înștiințează Dumnezeu
Desigur că sunt și cauze externe. În cadrul acestor cauze externe, vom acționa numai și numai în clipa în care Dumnezeu ne va pune în poziția propice de a acționa. Adică Dumnezeu ne va descoperi. Ne face să fim un lider de nu știu ce sau într-o poziție astfel încât – eu știu, undeva, avem o poziție de conducere, un „decision maker”, un director șamd și atunci, în poziția respectivă, iarăși cu rugăciune, iarăși cu unirea cu Dumnezeu, iarăși cu luminarea de la Dumnezeu, cerând de la Dumnezeu, vom acționa pe arealul comunitar care ni s-a pus: firma noastră, județul nostru, partidul nostru sau fanii noștri, da, dacă cineva are fani – un termen așa care nu-mi place absolut deloc.
Deci omul trebuie să se concentreze pe sineși. Să se rezolve pe sineși, asta fiind în Biserică, cu terapeutica Bisericii și după aceea, dacă Dumnezeu îl promovează să acționeze asupra celorlalți, va acționa asupra celorlalți.
Validarea în fața celorlalți
Niciodată, omul să nu caute de la sineși – „băi, că eu trebuie să mă duc să rezolv problemele statului român”. Nu. Dumnezeu va rezolva problemele statului român, prin tine, dacă vrea.
El te va chema prin faptul că ți se oferă o poziție influentă. Dacă Dumnezeu nu te cheamă, nu te băga.
Bineînțeles că dacă ai o opinie, spune-o, dar până aici!
Deci eu sunt de opinie să se aplice măsura X. Ți-am spus-o ție. I-am spus-o și lui. M-ați auzit? Foarte bine. Nu? Stau în banca mea.
Deci nu în continuu să am această indignare, acest spirit de frondă în continuu, în continuu. Nu! Dacă mă presează, spun o poziție, una, două, și văd dacă sunt acceptate de către comunitate, adică dacă Dumnezeu mă validează în fața celorlalți.
Dacă Dumnezeu nu mă validează în fața celorlalți, nu mă bag. Nu vorbesc în continuu de rău…înțelegeți? Asta nu înseamnă că sunt sfinți, perfecți.
Niciun om nu-i perfect, dar Dumnezeu mă validează pe mine să mă ocup de alții. Eu trebuie să mă ocup de mine.
Atenția la mine însumi, dincolo de indingnare
Trebuie să mă ocup de mine, să mă vindec pe mine. Și acest proces de vindecare, de sfințire a mea, merge în infinit, în veșnicie. Și adaug și pe alții la acest proces de mântuire în clipa în care Dumnezeu îmi spune – „uite, care e treaba, acum tu trebuie să te ocupi de alții. Adică ești duhovnic, trebuie să vorbești, ești un lider, ai firma ta șamd. Ești comandant de armată, de exemplu.
Pe respectivul, Dumnezeu îl validează că trebuie să vorbească subordonaților. Dacă însă Dumnezeu nu ne validează, nu ne băgăm, ne considerăm numai pe noi înșine. Așa.
(Cristi Bumbenici) Ați răspuns indirect la o altă mică întrebare, spuneam că este ultima. Dacă oamenii și-au pus sau măcar își pun (întrebarea) la modul serios „ce pot să fac eu?”. Ați spus-o foarte clar.
(Părintele Theologos) E foarte mult de făcut!
Un singur Om
(Cristi Bumbenici) Este vorba despre un individ mult implicat care acesta va deveni el schimbarea, el va deveni fermentul, el va deveni factorul de schimbare la modul general. Pentru că adunăm 1+1+1 și tot așa și nu mai suntem un individ izolat, ci suntem un corp
comun care înțelegem și mergem în aceeași direcție cu bucurie.
(Părintele Theologos) Da și nu prea, pentru că lucrurile sunt mult deasupra acestui lucru.
Să nu intru într-o teologie foarte adâncă, însă după cum am mai spus de multe ori, există un singur om, nu sunt miliarde și miliarde de oameni, da? Deci Dumnezeu a făcut un singur om în mulți indivizi…după cum Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei persoane, al fel și omul ar fi trebuit să fie un singur om în multe persoane, de două genuri – masculin și feminin.
Deci noi la ora asta, ar fi trebuit să ne cunoaștem gândurile unii altora.
Deci Dumnezeu crease prin Adam, o minte gigantică după chipul și asemănarea Lui. Datorită căderii lui Adam, noi am căzut – acest Adam unic a căzut și s-a spart. Ăsta este păcatul, asta este căderea lui Adam. Suntem o mulțime de cioburi. Și deci acest dar al clarvederii, darul cunoașterii gândurilor s-a pierdut, s-a pierdut. Deci 1+1 nu fac 2.
Dacă suntem însingurați este ca și cum eu mi-aș tăia trupul – de fapt, ăsta este Adam cel global, Adam unul. Dacă eu iau, ce să zic, un picior și pun la un loc cu o mână, nu iese mare lucru.
Unirea cu ceilalți în Dumnezeu
Trebuie ca aceste lucruri să fie unite prin cap în corp. Adică să fie unite prin Hristos în corp, pentru că altfel nu există această unitate. Și în clipa în care omul se apropie de Hristos, se apropie și cu ceilalți pentru că acest cap, acest trunchi, această coloană vertebrală este Dumnezeu în istorie și în existență, îi unește pe oameni.
Deci omul asta trebuie să facă: trebuie să se apropie de Dumnezeu și atunci se va apropia și de ceilalți. Este foarte mult de lucru, foarte mult de lucru.
Deci nu trebuie să ne gândim noi cum să-i facem pe ceilalți. În clipa în care Dumnezeu ne pune și zice „da, uite, care e treaba: tu ești podul palmei și trebuie să unești degetele”, atunci podul palmei va trebui să facă treaba asta. Dar dacă nu, nu ne băgăm.
(Cristi Bumbenici) Este un dialog. Cred că ați oferit suficiente provocări prietenilor noștri pentru a face tocmai acest pas în față.
(Părintele Theologos) Da, exact și iartă-mă! Și de fapt în clipa în care ne unim în Hristos, nu este că 1+1 fac 2, ci 1+1 fac infinit. Asta voiam să spun.
Concluzie
Adică este diferența dintre moarte și viață, diferența dintre bucățile ciopârțite și omul viu. Înțelegeți? Niciodată nu poți să faci un om, adunând din bucățile sale constituente. În clipa în care este unire, în clipa în care este iubire, este infinit mai mult decât doi străini puși la un loc. Iartă-mă!
(Cristi BUmbenici) Vă mulțumesc foarte mult!
(Părintele Theologos) Dumnezeu să te binecuvânteze!
(Cristi Bumbenici) Închei cu o invitație și sper să fie și în asentimentul dumneavoastră, să mai puțin indignați și mai mult preocupați tocmai de schimbarea noastră, profundă.
(Părintele Theologos) Bineînțeles. Și mai mult iubitori.
(Cristi Bumbenici) Și atunci lucrurile vor fi firești…
(Părintele Theologos) Vor deveni firești…
(Cristi Bumbenici) Încă o dată mulțumesc!
(Părintele Theologos) Dumnezeu să te binecuvâneze!
(Cristi Bumbenici) Doamne ajută!
(Părintele Theologos) Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Mulțumim tare mult.
Iertati,1(viu în Hristos)+1(la fel)=infinit,vă rog
a) 1(viu)+1(ciopârțit)=?
Presupun că ciopârțit+ciopârțit= minus infinit.
Vă rog să mă iertați.
Desigur că infinitul bun se ajunge numai prin Hristos.