Transhumanism și îndumnezeire – IPS Nicolae de Mediterana

Care este poziția ortodoxă referitoare la transhumanism – unul dintre principalele curente de gândire ale civilizației actuale? Vizionați un cuvânt pe care IPS Nicolae al Mediteranei l-a acordat la cererea IPS Ambrozie, Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe din Coreea, în care este tratată această temă precum și relația dintre transhumanism și îndumnezeire.

Temele sunt tratate la un înalt nivel duhovnicesc și intelectual, specific IPS Nicolae, arătând ce optică trebuie să avem față de transhumanism și, în general, față de străduința omului de a-și învinge limitele, inclusiv moartea, prin tehnologie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Introducere, mulțumiri și scuze

În primul rând, vreau să fiu recunoscător față de mitropolitul Ambrozie, care mi-a cerut cu amabilitate nu doar să vă împărtășesc gândurile și reflecțiile asupra unei teme date, ci să-mi deschid inima și să-mi exprim sentimentele cele mai profunde asupra subiectului crucial al naturii umane și a imensului său potențial de transformare sau de depășire a sinelui.

Aș dori să vă mulțumesc și pentru că m-ați onorat astăzi cu prezența voastră și pentru disponibilitatea și deschiderea de a auzi despre un subiect atât de complex.

Trebuie să recunosc că e o mare provocare să încerc să vă împărtășesc gânduri despre ceva, cel mai probabil necunoscut pentru dvs., deși nu sunt familiarizat cu modul dvs. de a gândi și a trăi cultura lingvistică. Îmi cer scuze pentru că nu am putut fi cu voi să vă întâlnesc în persoană. Din păcate, neașteptat, în ultimul moment, obligațiile bisericești au făcut imposibil ca eu să particip la acest simpozion. Totuși, sunt fericit că cel puțin mi s-a dat această oportunitate să comunicăm video pentru a vorbi și a fi mai aproape de dvs.

Despre Coreea

Știu că țara dvs. este mică, dar are o istorie importantă. Oamenii săi au dat naștere unei civilizații unice, cu rare virtuți, au fost umiliți și glorificați și în ultima vreme țara a contribuit în mod esențial la progresul tehnologic al lumii. Așa cum am citit în cărți, mi-am dat seama că Coreea este o țară cu demnitate și noblețe și se poate învăța foarte mult de la oamenii săi. E o țară care la prima vedere, este atât de diferită și atât de departe geografic de Grecia, propria mea țară. Grecia are și ea istorie și cultură, cu multe frumuseți fizice și personalități de renume. A dat naștere la oameni înțelepți și eroi, valori spirituale, poezie expresivă și artă unică. Grecii au onorat foarte mult natura umană, au arătat respect față de corpul uman, au reliefat măreția sufletului uman și au dezvăluit potențialul minții umane și al spiritului.

Problema divină

De asemenea, s-au străduit din greu în căutarea lumii divinului și a adevăratului Dumnezeu. Și-L imaginau pe Dumnezeu, L-au abordat, L-au întrebat, L-au ignorat și L-au venerat, s-au luptat cu El. Căutarea lui Dumnezeu a rezultat în înțelegerea noțiunii de „divinitate” și gradual în revelația persoanei lui Dumnezeu. Au încercat să comunice cu Dumnezeu și să fie uniți cu El. În cele din urmă, prin experiența comuniunii cu Dumnezeu, ei au depășit problema existenței lui Dumnezeu. Creștinismul s-a născut în sânul civilizației grecești.

Biblia a fost mai întâi scrisă in greacă, la fel ca și scrierile insuflate ale Sfinților Părinți, care au legat frumusețea de adevăr, învățăturile de experiențe, teoria de acțiune, daruri naturale cu valori spirituale, viața de zi cu zi cu viziuni, extremitate cu măsură, asceza cu transcendența, natura umană, cu misterul divin. Grecia este plină de mici paraclise care venerează sfinți, miracole, tradiții religioase și sărbători locale, oameni a căror viață întreagă dezvăluie dorința pentru Dumnezeu.

Dumnezeu: mod de acțiune

Dumnezeu, care nu pedepsește răul și răsplătește pe cei virtuoși, nici nu oferă răspunsuri la întrebări sau servește dorințelor oamenilor, sau produce oameni buni și impune propriile Sale legi. În schimb, iubește să ne împărtășim de El, pentru a da viață oamenilor și a-și împărtăși eternitatea îndumnezeitoare. Toate acestea nu sunt o simplă succesiune de cuvinte frumoase și gândire doritoare, ci o experiență a vieții chiar și astăzi, când totul pare să se estompeze. Pe baza celor de mai sus, voi elabora propriile gânduri și idei.

Tanshumanism: o definiție

Titlul discuției mele include două lumi. Prima, transhumanism, e necunoscută mie iar a doua, îndumnezeirea, sunt sigur că sună ciudat pentru voi. Am citit pe Wikipedia: „transumanismul e o mișcare internațională și intelectuală, care are ca scop transformarea condiției umane prin dezvoltarea și crearea unor tehnologii sofisticate disponibile pe scară largă pentru a spori mult intelectul, fizicul și capacitățile psihologice ale omului. Prin transhumanism se studiază beneficiile și pericolele potențiale ale tehnologiilor emergente care ar putea depăși limitele fundamentale ale omului, precum și etica utilizării unor astfel de tehnologii.

Cea mai comună teză este că ființele umane se pot transforma în cele din urmă în ființe diferite cu abilități atât de mult extinse de la condiția naturală încât să merite eticheta de ființe post-umane. În ciuda educației și cunoștințelor mele științifice și tehnologice, trebuie să recunosc că nu înțeleg prea bine ce înseamnă transhumanism și nici care este scopul sau necesitatea sa. Mă depășește. De aceea mi-aș dori mai mult sa ascult ca să pot învăța, decat să vorbesc despre asta. Înțeleg, că acest transhumanism promite îmbunătățirea tehnologică a capacității intelectuale și a forței fizice într-o asemenea măsură, că nu numai că va afecta identitatea umană, dar, de asemenea, o va schimba în întregime.

Ce încercăm să obținem prin transhumanism?

Scopul pare să fie chiar crearea superoamenilor si a post-oamenilor. Într-un fel pot înțelege asta, dar chiar nu cred în el. Chiar avem nevoie de asta, este necesar? Care este scopul nostru final? Care este motivul pentru un astfel de demers? De ce să încercăm să creăm Superman în loc să îmbunătățim ființele umane, așa cum sunt acestea? Să dau un exemplu: cum poate transhumanismul să rezolve problema sărăciei care afectează lumea noastră? …toate războaiele și efectele lor devastatoare? Acum câteva luni, ONU a anunțat că alimente în valoare de 570 de miliarde de dolari ajung în depozitul de deșeuri în fiecare an, în timp ce această cantitate de alimente ar putea hrăni 200 de milioane de oameni. Foametea este o problemă gravă care trebuie și care poate fi rezolvată. Adevărata problemă este că rămâne nerezolvată, chiar dacă există o soluție.

Care este rostul de a crea post-oameni atunci când nu reușim să îi ajutăm pe oameni să supraviețuiască și să-și îmbunătățească viața? În cele din urmă ceea ce ar trebui să faceți este să nu construiți o ființă post-umană, ci să restaurați oamenii de astăzi pe care i-am distrus în mai multe moduri. Reducerea foametei nu necesită ingeniozitate, cunoștințe specializate sau putere extremă sau chiar îmbunătățirea tehnologică a ființelor umane.

Limitările legate de transhumanism

Acest transhumanism pare complet incapabil să ofere soluții la problemele perpetue ale vieții umane, cum ar fi: distrugerile războaielor, cursa înarmărilor, distribuție inegală a bogăției, consumul de droguri tulburări mentale, relații umane distruse, drame personale sau chiar calamități și devastări naturale. Ar putea transumanismul să elimine moartea? Ar putea să vindece tendința de autodistrugere a oamenilor prin crearea descendenților noștri a căror inteligență artificială ar fi prevenitoare și protejatoare împotriva a orice fel de autodistrugere? Dacă acestea pot fi realizate de ființa post-umană, de ce nu ar putea fi atinse și de către creatorul său?

Probabil obiectivul invenției și creării ființei post-umane, în loc să rezolve problemele omului modern, poate să ajungă să fie ea însăși problema sa principală. Care este rostul construirii unui computer care să poată învinge campionul mondial de șah atunci când nu suntem în măsură să rezolvăm singuri probleme simple de zi cu zi? Care e rostul depășirii limitelor noastre fizice atunci când suntem de fapt prinși în patimile noastre fără sens? Cum se poate cineva transcende pe sine când nu este capabil să învingă patima?

Cum se rezolvă problemele legate de transhumanism

Aceste probleme nu necesită o inteligență excepțională, o forță extraordinară și o tehnologie avansată pentru a putea fi rezolvate. Aceste probleme nu pot fi rezolvate de super-oameni, ci de oameni cu etică. Întrebările de mai sus nu au nevoie de o super-minte pentru a le răspunde. Ceea ce avem nevoie este înțelepciune, nu de deșteptăciune. Virtute, nu putere. Dragoste nu tehnologie. Nu om „optimizat” ci omul uman. Scopul nostru este de a deveni ființe umane adevărate, nu de a transcende natura noastră către non-umani super-oameni. „Cât de grațios este omul când este un om adevărat” scrie un mare scriitor, Menandru, din sec. IV î.Hr.

Am menționat la început, că titlul discuției mele include două cuvinte. Primul e transhumanism, necunoscut pentru mine. Îndumnezeirea – al doilea – cred că este necunoscut pentru voi Voi încerca să vorbesc despre cuvântul al doilea pentru că cred că este cea mai prețioasă moștenire a credinței creștine ortodoxe, nu ca o învățătură sau o lege la care ar trebui să ne conformăm, ci ca un potențial excepțional care este ascuns în interiorul fiecărui om.

Despre îndumnezeire

Îndumnezeirea nu este o stare pe care cineva să o poată obține, ci un dar dat de la Dumnezeu. Nu este oferit celor care încearcă din răsputeri și respectă anumite orientări în adevăr, ci celor care au o inimă pură și smerită. Scopul său principal nu este transcendența de sine, ci libertatea și împlinirea spirituală. Poate vă dezamăgesc, căci dacă transhumanismul este atât de impresionant îndumnezeirea pare să fie neglijată. Deși e foarte importantă și extrem de necesară pentru toată lumea, gândurile și cursul vieții se deplasează în direcția opusă. În orice caz, vorbind de Îndumnezeire, voi încerca să transcend transhumanismul.

Etimologie

Cuvântul grecesc Theosis (îndumnezeire) vine din cuvântul Theos (Dumnezeu) care înseamnă drumul către Dumnezeu și unirea cu El. Asta este întreaga problemă a transumanismului versus îndumnezeire care se rezumă la problema existenței lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există iar conceptul de divinitate este lipsit de sens, atunci îndumnezeirea este total abolită, iar acest transhumanism poate fi cea mai bună dovadă a meschinariei, agoniei și tragediei umane deoarece desemnează efortul perpetuu al omului de-a lungul istoriei de a deveni divin și anume de a imita ceva care nu există.

Dimpotrivă, dacă Dumnezeu există și poți să te împărtășești cu El, atunci nu există nimic mai mare decât să fii unit cu El și nimic mai lipsit de sens decât acest transhumanism. Experiența îndumnezeirii este dată de o neîndoielnică verificare a ambelor ipoteze Existența lui Dumnezeu și potențialul omului de a se putea împărtași cu El. Dumnezeu există și te poți împărtăși cu EL!

Relația dintre transhumanism și îndumnezeire

Titlul discursului meu include și „versus”, ceea ce implică o comparație. Nu voi explica mai departe acest lucru, motivul fiind că transumanismul și îndumnezerirea nu pot fi nici comparate, și nici posibilitățile și forța lor nu sunt în conflict. Acestea sunt două lucruri complet diferite Mai mult, termenul transcendență nu este întotdeauna adecvat atunci când nu face referire la îndumnezeire. De exemplu, atunci când este folosit în sensul abolirii naturii umane, cum este înțeles în transhumanism. Poate fi folosit însă în relație cu îndumnezeirea, ca moștenire divină și împlinirea scopului omului și anume dobândirea harului și energiilor lui Dumnezeu fără a-și pierde natura umană.

Așa cum am menționat mai sus, o condiție necesară pentru o mai bună înțelegere a semnificației îndumnezeirii, este credința în Dumnezeu. Prin credință nu mă refer la acceptarea existenței sale pe baza argumentelor logice și a nevoilor psihologice, sau a temerilor sau chiar a presiunii sociale pentru a avea o identitate religioasă…

Credința adevărată

În schimb, credința adevărată este o credință interioară, în existența lui Dumnezeu, care este cea mai înaltă ființă, creatorul lumii, cauza fiecărui bine, sursa înțelepciunii infinite. Dar cum se poate dobândi acest tip de credință în zilele noastre? Aceasta nu este evident de la sine. Progresul de neconceput al științei și gama largă de aplicații tehnologice ne-au construit treptat încrederea în sine, care la rândul său slăbește nevoia de Dumnezeu și întărește credința în puterea, ingeniozitatea și abilitățile omului.

Atunci când aceasta este combinată cu o viață condusă de patimi, crește îndoiala despre adevăratul Dumnezeu, înlocuiește căutarea puterii divine cu o căutare aleatorie, fără viață. „Nu avem nevoie de Dumnezeu, noi nici nu-l vrem, nici nu ne interesează, îl respingem, suntem sătui de religie.” Acesta este spiritul predominant al erei noastre ce duce la transhumanism. Pentru ca cineva să creadă, trebuie să simtă mai întâi nevoia și dorința pentru Dumnezeu, nu pentru că se simte mic și slab dar pentru că asta este singura modalitate de a-și învinge adevărații și marii dușmani: ego-ul și moartea. Astfel va reuși să se elibereze pentru a deveni întreg, și să depășească limitele vieții sale biologice, timpul și patimile sale.

Efectele credinței

Atunci când cineva are credință în Dumnezeu, poate înțelege natura ființelor și interpretează viața și omul într-un mod cu totul diferit. Nevoia de Dumnezeu, generează dorul pentru El și problema existenței Sale e pusă deoparte, și urmează calea pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Este El o idee abstractă? Este El o putere mai mare? Este El mister? Este o persoană? În sfârșit, ce și cine este adevăratul Dumnezeu, și cum ne putem apropia de El?

Credința ortodoxă ne învață ca Dumnezeu este Sfântă Treime! Tatăl, Fiul si Sf Duh! Hristos este Fiul care a devenit om, astfel încât omul să poată deveni divin, prin faptul că e unit cu Dumnezeu Cel mai mare privilegiu al omului nu este capacitatea sa de a demonstra existența lui Dumnezeu, ci potențialul său de a-și exprima dragostea sa și de a trăi unit cu El.

Etapele relației omului cu Dumnezeu

Relația omului cu Dumnezeu poate fi împărțită în patru etape: prima etapă este potențialul omului de a identifica în permanență prezența lui Dumnezeu în viața sa. Aceasta este etapa credinței. A doua este posibilitatea de a se apropia și de a deveni ca El. Aceasta este etapa purificării. A treia este să comunici cu El prin rugăciune. Aceasta se numește iluminare. Și a patra etapă e să fi unit cu El. Această ultimă etapă se numește comuniune între Dumnezeu și om. Aceasta e etapa îndumnezeirii, care nu e un scop teoretic, ci adevărata experiență.

Starea îndumnezeirii, dincolo de transhumanism

Să examinăm în detaliu ce este starea îndumnezeirii. Este atunci când Dumnezeu dăruiește harul și energiile sale asupra sufletului omului și astfel El trăiește în om, acționează și merge în el. Omul este scufundat în oceanul harului lui Dumnezeu, se bucură de iubirea divină și de forța dobândită. Dobândește virtuțile divine și atribute divine, frumusețea divină și înțelepciune și cunoștințe care nu pot fi explicate rațional; bucuria, pacea și dragostea care sunt extraordinare și dincolo de ceea ce este uman realizabil.

Această stare nu extinde pur și simplu limitele omului, ci, în esență, le depășește, îl face pe om o rudă a lui Dumnezeu. Într-un fel, omul e transformat, el poate vedea și înțelege ceea ce este invizibil, ceea ce este deasupra naturii și dincolo de rațiunea și sensul uman. Așa cum am menționat înainte, întrebarea despre existența lui Dumnezeu dispare. În loc să i se răspundă teoretic ori rațional, e înlocuită de experiența harului Său și a prezenței Sale. Când cineva a experimentat comuniunea cu Dumnezeu, nu are nevoie de verificarea logică a existenței sale.

Darurile speciale ale prezenței lui Dumnezeu

Prezența lui Dumnezeu în viața noastră are ca rezultat unele daruri speciale, cum ar fi clarvederea, înaintevederea, discernământul și facerea de minuni. Deși omul rămâne uman și păstrează trăsăturile personalității sale, el are virtuți și puteri care nu numai că sunt rare, ci și divine. Prin oprirea voinței sale, își identifică voința cu voința lui Dumnezeu, gândul său cu mintea lui Dumnezeu și poate gestiona puterea lui Dumnezeu. Omul depășește timpul și, astfel, poate vedea viitorul celorlalți. Acesta este înaintevederea. Te întâlnește pentru prima dată și îți cunoaște numele și istoria vieții: aceasta e clarvederea.

Îți dezvăluie tot ce este util pentru tine ca beneficii spirituale și îți poate oferi leacul bolilor incurabile și să facă bine atât trupului, cât și sufletului tău. Te ajută să îți îndeplinești nevoile, care uneori pot fi necunoscute pentru tine, ți-L descoperă pe Dumnezeu și drumul către El. Și poate influența mersul evenimentelor. Toate acestea se întâmplă întotdeauna într-un mod foarte blând și cumpătat, astfel încât să nu apară ca realizări impresionante care satisfac curiozitatea și hrănesc ego-ul. În schimb, dezvăluie slava lui Dumnezeu și certifică prezența Lui. Nu e transhumanism.

Prezența persoanei îndumnezeite nu e transhumanism

Lângă o persoană atât de evlavioasă nu poți să nu mărturisești că Domnul nu este viu! Ca rezultat, imaginea și interpretarea lumii se schimbă, nu mai sunteți deranjați de imperfecțiunile sale, nici dezamăgiți de secretele necunoscute și ale lipsei de înțelegere, deoarece realitatea este armonizată cu semnificația și scopul său. Aceasta este o stare deasupra și dincolo de natură, este sfințenie și se numește îndumnezeire. Toate cele de mai sus pot fi înțelese doar dacă ne dăm seama că destinația omului nu este îmbunătățirea sa tehnologică, transhumanism, ci sființenia sa, unirea sa cu Dumnezeu. Măreția sa nu este ascunsă în spatele a ceea ce poate realiza, ci în spatele a ceea ce lucrează Dumnezeu în el.

Îndumnezeirea nu e cea mai bună abordare a transcendentului, este singura abordare a vieții. În starea de îndumnezeire, totul e răsturnat. Smerenia este înălțată, ultimul devine primul, moartea este viață, săracii se îmbogățesc, cel care a fost persecutat este binecuvântat, dușmanul nostru devine binefăcătorul nostru, cel care nu are nimic posedă totul, cei care par a fi nebuni sau bolnavi pot fi înțelepți și puternici, sclavul este un om liber.

Cum să ne îndumnezeim. Învingerea celor mai mari dușmani

Pentru a intra în tărâmul îndumnezeirii, omul trebuie să se lepede de sine și să-și ducă Crucea. Ca să-și salveze viața trebuie s-o piardă și anume să se sacrifice până la moarte. Așa cum am spus mai sus, Cei mai mari dușmani ai omului sunt ego-ul său, moartea și timpul. Ego-ul dă naștere patimilor. Moartea generează frici și timpul duce la o percepție mioapă și la o viziune limitată a vieții în general și la incapacitatea de a intra în profunzimea misterului omului. Omul îndumnezeit este sfințit, liber de patimi și trăiește eternitatea de pe acum.

Exemplul Sfântului Serafim de Sarov

În acest moment aș dori să vă prezint două exemple tipice ale unei astfel de vieți sfințite. Unul este luat din viața celui mai iubit Sfânt din Rusia, Sf. Serafim din Sarov. Un rus cu numele de Motovilov, descrie în jurnalul său întâlnirea și conversația sa cu Sfântul Serafim. Conversația a fost despre starea de îndumnezeire și anume dobândirea Duhului Sfânt. Având dificultăți să înțeleagă, scrie următoarele: „Nu înțeleg cum pot fi sigur că sunt în Duhul lui Dumnezeu, cum pot discerne pentru mine adevărata Sa manifestare în mine?

Atunci părintele Serafim m-a luat foarte ferm de umeri și a spus: Suntem amândoi în Duhul lui Dumnezeu chiar acum, fiul meu! de ce nu te uiți la mine? I-am răspuns: nu pot să mă uit, părinte, pentru că ochii tăi strălucesc ca un fulger, fața ta a devenit mai strălucitoare ca Soarele și ochii mă dor de durere. Părintele Serafim a spus: Nu te alarma! Acum chiar și tu însuți ai devenit la fel de strălucitor ca mine. Acum ești în plinătatea Duhului lui Dumnezeu. În caz contrar, nu m-ai putea vedea, așa cum sunt. Și-a plecat capul spre mine, mi-a șoptit încet la ureche: Mulțumește Domnului Dumnezeu pentru mila lui nemăsurată față de noi.

Ruga Sfântului Serafim

Și numai în inima mea m-am rugat către Domnul Dumnezeu și am spus în mine: Doamne, dă-i să vadă clar cu ochii lui trupești prezența Ta. Și vezi tu, fiule, Dumnezeu a împlinit instantaneu rugăciunea umilă a bietului Serafim. După aceste cuvinte, m-am uitat spre fața lui și mi-am dat seama de o și mai mare minune. Imaginează-ți în centrul Soarelui, în lumina orbitoare a razelor sale de la amiază, fața unui om ce vorbește cu tine.

Bucuria experienței îndumnezeirii

Vezi mișcarea buzelor lui și expresia schimbătoare a ochilor lui, îi auzi vocea, simți pe cineva ținându-te de umeri, dar nu-i vezi mâinile, nici măcar nu te vezi pe tine sau toată figura lui, ci doar o lumină orbitoare care se răspândește departe. Cum te simți acum? parintele Serafim m-a întrebat. Am zis: Simt așa calm și pace în sufletul meu, încât nici un cuvânt nu-l poate exprima. Ce altceva mai simți? O bucurie extraordinară în toată inima.

Această bucurie prezentă care acum ne vizitează este mică și scurtă. Ce altceva mai simți? O căldură extraordinară. Stăm în pădure, este iarnă afară și zăpada ne este sub picioare. Ne-a nins și e mai mult de 2 cm de zăpadă pe noi și fulgii de zăpadă încă cad. Ce căldură poate fi asta? Și mirosul? m-a întrebat. Suntem acum înveliți în parfumul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Și această căldură primeau pustnicii și nu se temeau de gerul de iarnă, fiind îmbrăcați ca în haine de blană. Harul Duhul Sfânt ne îmbrăca precum hainele țesute. Când l-am părăsit pe părintele Serafim, se afla încă în același loc în care fusese la începutul conversației noastre, înconjurat de lumina inefaibilă la care asistasem cu ochii mei.”

Un sfânt srâb contemporan persecutat

Permiteți-mi să continui cu un al doilea exemplu care se referă la scrierile unui sfânt sârb contemporan care a fost persecutat, încarcerat și torturat grav de germani în timpul celui de-al doilea război mondial. Acest text este definitoriu a modului în care un om îndumnezeit trăiește relația cu dușmanii și cu torționarii săi. Scrie: „Binecuvântează Doamne pe dușmanii mei, – chiar și eu îi binecuvântez și nu-i blestem. Dușmanii m-au trimis în îmbrațișarea Ta mai mult decat prietenii. Prietenii m-au legat de pământ. Dușmanii m-au dezlegat de acesta, și mi-au demolat toate aspirațiile din lume. Dușmanii m-au făcut străin în tărâmurile lumești și m-au făcut un locuitor străin al lumii, așa cum un animal vânat găsește adăpost, un animal vânat am fost eu. Persecutat de dușmani, am găsit cel mai sigur altar, puternic, întemeiat sub cortul Tău, unde nici prietenii, nici dușmanii nu pot ucide sufletul meu.

Binecuvântarea dușmanilor

Binecuvântează-mi dușmanii, Domnul meu!! Asa cum eu îi binecuvântez și nu îi blestem. Mai degrabă ei, decât eu, mi-au „spovedit” păcatele la lume m-au pedepsit ori de câte ori ezitam să mă pedepsesc, m-au chinuit de câte ori am încercat eu să fug din chinuri, m-au certat ori de câte ori m-am lăudat, m-au scuipat ori de câte ori m-am umplut de aroganță, Binecuvântează Doamne pe vrăjmașii mei cum și eu îi binecuvântez și nu-i blestem. Ori de câte ori m-am făcut înțelept, m-au numit nebun.

Ori de câte ori m-am făcut puternic, m-au batjocorit ca și cum aș fi fost un pitic. Ori de câte ori am vrut să conduc oameni, m-au împins în spate. Ori de câte ori m-am grăbit să mă îmbogățesc, m-au împiedicat cu o mână de fier. Ori de câte ori am crezut că aș putea dormi liniștit, m-au trezit din somn. Ori de câte ori am încercat a construi o casă pentru o viață lungă și liniștită, au dărâmat-o și m-au alungat.

Dușmanii ne duc la Dumnezeu

Cu adevărat, dușmanii m-au dezlegat din lume și mi-au întins mâinile până la poalele veșmântului Tău, Binecuvântează pe dușmanii mei, Doamne, cum eu îi binecuvântez și nu îi blestem. Binecuvântează-i și înmulțește-i, Înmulțește-i și pune-i mai amarnic împotriva mea, astfel încât zborul meu către Tine să nu aibă nici o întoarcere, astfel încât orice speranță în om să fie distrusă ca niște pânze de păianjen, astfel încât seninătatea absolută să înceapă să domnească în sufletul meu, astfel încât inima mea să devină mormântul celor doi gemeni răi ai mei: ai aroganței și mâniei. Astfel încât să pot aduna toată comoara mea din cer.

Concluzia efectului benefic al dușmanilor

Pentru ca eu să pot fi, odată pentru totdeauna, eliberat de auto-înșelăciunea care m-a încâlcit în plasa groaznică a vieții iluzorii. Dușmanii m-au învățat să știu ce nu știe nimeni: că persoana nu are dușmani în lume, cu excepția persoanei lui. Omul își urăște dușmanii numai atunci când nu reușește să-și dea seama că nu suntem dușmani, ci numai prieteni. Este cu adevărat dificil pentru mine să spun cine mi-a făcut mai mult bine și cine mi-a făcut mai rău în lume: prietenii sau dușmanii? De aceea Binecuvântează, Doamne, atât prietenii mei, cât și dușmanii. Un sclav blestemă dușmanii pentru că el nu înțelege, dar Fiul îi binecuvântează pentru că El înțelege. Fiul știe că dușmanii săi nu-i pot atinge viața, de aceea el pășește liber printre ei și laudă pe Dumnezeu pentru ei.

Calea spre îndumnezeire

Și care este calea spre îndumnezeire? Este adevărat că lumea în care trăim, indiferent cât de mare este sau cât de multă varietate, creativitate și frumusețe reflectă, ea apare, uneori, ori prea ingustă ori prea sufocantă. În ciuda dimensiunilor sale enorme limitele sale restricționează. Noi ne bucurăm de această lume fără a fi capabili să o interpretăm și să înțeleagem detaliile secrete și motivele mai profunde. Deși cunoștințele noastre cresc, tărâmul necunoscutului devine din ce în ce mai mare. Natura este de neînțeles. Doar 4% din univers este vizibil, restul este invizibil. 23% este materie întunecată și 73% este energie întunecată. Este întuneric, dar există.

Realizarea smereniei noastre

Și cu atât mai mult sunt ascunse însăși secretele de bază naturii: Natura este inaccesibilă și nedefinită, e incertă conform principiului Heisenberg, relativă conform teoriilor lui Einstein și discontinuă și cuantică în acord cu teoria lui Planck. Legile sale în general nu pot fi interpretate. Spațiul are multe dimensiuni însă percepem doar trei dintre ele, precum și o a patra, timpul. În anumite circumstanțe, lungimea este contractată, în timp ce timpul este dilatat. De ce toate acestea nu pot fi dovedite? Nu putem înțelege motivul pentru care lumea este făcută în acest fel. Același lucru este valabil și pentru dimensiunile sale, atât în macrocosmos, cât și în microcosmos. Toate acestea sunt de neînțeles. Nici nu putem concepe dimensiunea mare și nici cea mică.

Limitele umane dincolo de transhumanism

În această lume ne simțim limitele. În timp ce știm foarte mult, nu înțelegem totul. În timp ce avem multă putere, nu putem face totul. În timp ce avem simțuri puternice, nu putem vedea tot. Avem instrumente foarte puternice pentru a vedea ceea ce este vizibil, dar nu avem mijloace pentru a detecta ceea ce este invizibil. Care au dovezi, dar nu interpretări. Cunoaștere dar nu înțelegere. Indiferent ce facem, vom simți că cea mai mare parte depășește capacitatea noastră de percepție a simțurilor și puterii noastre.

Deși Einstein o dată a spus că cel mai de neînțeles lucru despre univers este că îl putem înțelege, astăzi cineva ar putea spune opusul, și chiar mai mult: cel mai de înțeles lucru din univers e că Dumnezeu este de neînțeles. Acesta este motivul pentru care omul are o dorință înnăscută de a-și depăși limitele și de a-și depăși propria natură.

De fapt, omul nu se simte închis din cauza inteligenței sale insuficiente sau a forței sale limitate. Îmbunătățind inteligența sa sau înmulțindu-și puterea nu este soluția problemei sale reale.

În ce constă forța omului? Nu în transhumanism

Libertatea sa nu constă în puterea sa fizică sau intelectuală, ci în potențialul său spiritual, Nu în propria sa putere, ci în înțelepciunea, în puterea lui Dumnezeu.

Omul ar trebui să fie smerit și să se purifice pe sine astfel încât să poată deveni receptive față de harul lui Dumnezeu.

Credința, puritatea și smerenia compun singurul drum spre transcendență.

La fel ca atomul: Deși atât de mic, doar 1/10 nanometri stochează o cantitate enormă de energie în el, la fel ca materia la scara nano prezintă calități rare în întregime necunoscute, la fel cum stelele, atunci când se micșorează pentru a deveni găuri negre, dobândesc un câmp gravitațional extrem, așa și omul câștigă o forță mai mare și prezintă virtuți unice atunci când scade și se smerește.

Cursul smereniei e un drum cu sens unic care duce către o lume diferită, lumea adevărului, lumea lui Dumnezeu, lumea comuniunii noastre cu El. Lumea îndumnezeirii.

Fiecare om are potențialul de a deveni, îndumnezeit și este cea mai mare moștenire a noastră și trebuie să o exploatăm la maxim.

Prin învierea și înălțarea Sa, Iisus Hristos a îndumnezeit deja natura umană și, prin urmare, oferă acest potențial tuturor.

Deci, îndumnezeirea nu este o experiență individuală, ci este împărtășită în Biserică între credincioși prin lupta lor personală pentru a fi uniți cu Dumnezeu.

Sferele: transhumanism și îndumnezeire

Lumea simțurilor, a logicii, a calităților umane, a abilităților – a vieții de zi cu zi, seamănă cu o sferă în care omul este restricționat. În afara sferei este necunoscutul.

Ce poate face acest transhumanism de fapt, este de a crește raza sferei fără a pune neapărat în ordine ceea ce este în interiorul ei.

Însă în starea de îndumnezeire, suprafața sferică devine transparentă și permeabilă. Transcendibilă.

În acest fel, putem și cunoaște și experimenta misterul lui Dumnezeu.

Mulțumesc!

traducerea: www.chilieAthonita.ro

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!