Vă aducem în atenție întrebările cititorilor și răspunsurile pe care le-am dat în urma articolelor publicate în timpul acestei săptămâni, pe platforma O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte.
Pentru cursivitatea textului, am adus mici modificări întrebărilor, însă am păstrat intenția și stilul personal de exprimare.
Vă mulțumim pentru comentarii.
Răspândiți dragostea!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
Îmi aduc aminte de ce îi făcea diavolul Sfântului Antonie. Și eu de multe ori am visat astfel de draci (cu chip omenesc, dar care se simte că sunt draci după prezența lor insuportabil de scârboasă care parcă te paralizează de frica și care se năpustesc asupra ta sa te lovească etc.). Din mica mea experiență, adică luându-mă după ce am văzut la mine, cel mai bine împotriva acestor atacuri este spovedania (inclusiv a gândurilor diavolești care te macină), primirea sfaturilor de la duhovnic și sa ai lângă tine pe cineva înțelegător, care te iubește, te înțelege (preferabil duhovnic). Fiindcă singur diavolul o sa te încurce tare rău.
Așa este. Totdeauna să fim sub ascultare în problemele duhovnicești. Niciodată să nu ne credem gândului pentru că diavolul folosește cumplit lipsa noastră de experiență.
De ce e bine ca la noi, la ortodocși și nu ca la ei (la catolici)? Ce beneficii avem noi (ortodocșii) din asta?
Clipul p. Andrew a fost doar o scurtă sinteză introductivă. Desigur că se pot spune foarte multe pe marginea acestei teme – însă ca să sintetizez și eu: „beneficiul” nostru este deplinătatea îndumnezeirii la care putem ajunge.
Cum se ținea postul în Biserica primară? Este normal să ne ghiftuim cu mâncare vegetală cum se cam întâmplă în zilele noastre? E o pregătire suficientă ghiftuirea cu mâncare vegetală pentru Sfânta Împărtășanie așa cum ne-ați prezentat că ar fi bine sa ne împărtășim atât de des? Cum ar trebui să ne pregătim să primim Sfânta Împărtășanie?
Duhovnicul ne va spune cum să ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie. Acest lucru este foarte personal pentru că suntem caractere foarte diferite și nu putem da un răspuns general și, mai ales, nu putem lua standardele unei societăți care era mult mai sănătoasă și mai solidă (cel puțin) din punct de vedere trupesc decât noi.
E bine ca și mireni să spovedim gândurile? Dacă da, și dacă mai punem păcatele prin omisiune oare cum se poate întâmpla ca un om să nu aibă păcate de spovedit?
Am vorbit despre asta în clip. Spovedim doar gândurile care insistă. Sunt oameni normali care au o listă mică. Sunt oameni duhovnicești pe care nu-i știe nimeni.
Ce însemna starea de luminare în Biserica primară? Cam cum puteți descrie omul aflat în acea stare?
Starea de iluminare din Biserica primară este aceeași cu starea de iluminare de acum. Hristos este același – harul este același. Nu poate fi descris, poate fi numai trăit. Din cauza asta, Sf. Părinți ne învață calea și nu descriu atât starea. Ceea ce ai citit la Romanidis (la el ai citit, nu?) îți dă o percepție falsă despre adevăr.
Trebuie să ai experiența iluminării ca să înțelegi. Una este „iluminarea” că „mă luminează Dumnezeu să nu mai fac păcate” și deci mă lupt cu ele și atunci, da, putem să spunem cum spune Romanidis. Alta este, însă, starea de iluminare de care vorbesc Sf. Părinți. Nu putem interzice Sf. Împărtășanie la un procent foarte mare din Biserică pe tema asta – unde mai pui că înșiși duhovnicii nu au experiența să discearnă care om este iluminat sau nu.
De ce sunt momente din zile sau din săptămâna când simțim ca nu ne putem ruga? De exemplu, când ești la supermarket sau faci anumite lucruri parca nu îți poți aduna mintea ca să te rogi. Cum sa facem? Sa ne gândim măcar la ceva duhovnicesc, cum ar fi la Patima Domnului sau la un cuvânt din Evanghelie?
Da, și gândurile cuvioase ajută. Preferabil însă o rugăciune spoveditoare – să tăifăsuim cu Domnul, cu Maica Domnului, dacă nu putem cu Rugăciunea lui Iisus șoptită. Vezi https://www.chilieathonita.ro/2021/06/15/tipurile-de-rugaciune/
Întâmpin problema risipirii minții cu precădere în cazul a două rugăciuni, senzația mea în momentul acela este de absență a minții, ca si cum cineva îți fură pur și simplu mintea și o duce departe. Când se întâmplă acest lucru, reiau rugăciunea respectivă, dar nu pot spune că situația se schimbă. Cum aș putea îndrepta acest lucru?
Te mustri pe tine cu inimă bună și îți aduci mintea înapoi. Ceea ce însă ajută într-adevăr este Rugăciunea lui Iisus. Vezi: https://www.chilieathonita.ro/2021/07/21/parintele-teologos-despre-rugaciunea-lui-iisus/
Cât este de importantă forțarea în viața duhovnicească? E bună sau rea? Adică, de exemplu, dacă vrei să asculți de duhovnic, dar simți în tine o împotrivire, o împietrire, parcă nu poți, e nevoie de forțare? Sau forțarea face rău?
În general să ne forțăm să ascultăm. Dacă însă se repetă și mai ales dacă se cronicizează, trebuie spovedit acest lucru.
Parinte, va multumim pentru abordarea acestei teme pe blog. Va rog, daca se poate, sa o aprofundati dvs. si sa ne explicati mai in detaliu diferentele dogmatice intre ortodoxie si catolicism. Spre exemplu, parintele Andrew Damick a vorbit despre Papa si despre faptul ca noi, ortodocsii, nu avem un astfel de lider in biserica, dar nu a mers in continuare sa spuna ca Domnul Iisus Hristos este capul Bisericii Ortodoxe. Noi toti ar trebui sa stim in orice moment sa demonstram de ce ortodoxia si nu catolicismul pastreaza dreapta credinta a Bisericii de dinainte de Marea Schisma. Pentru aceasta, daca credeti necesar, va rog sa ne recomandati ce carti sa citim. Va multumesc. Doamne ajuta!
Principala dificultate în a aprofunda acest lucru este nivelul la care trebuie să vorbesc. Aceasta ar îngusta mult audiența. Dincolo de asta, se pot naște polemici. De fapt, principala problemă a catolicismului este Filioque și de acolo apar celelalte, problemă pe care părintele Andrew Damick nu a atins-o pentru că este o problemă prea fină cu implicații prea mari pentru o introducere de 5 minute. Cu toate acestea, este într-adevăr, o temă de luat în considerare și, dacă voiește Maica Domnului, o vom mai aborda în viitor. Referitor la cărți de citit, nu cunosc în română – însă cărți de apologetică bune ar trebui să existe. Dacă dorești hrană tare, citește Sf. Grigorie Palama în Filocalia Română.
Subscriu la cele spuse mai sus cu rugămintea de a ne vorbi și de Sfîntul Marcu Evghenicul , care la sinodul de la Ferrara-Florența 1438-1439, apărat dogmele credinței noastre rămînînd singur. Mă mir că nu este cunoscut și cinstit precum se cuvine pentru că este un model de curaj și tărie la fel ca mucenicii. Dau slavă lui Dumnezeu că avem Părinte duhovnicesc care ne pune înainte și astfel de Sfinți, adevărați Stîlpi ai Ortodoxiei, Sfîntul Fotie, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul! Sărut mîna și iertați!
Da, ai dreptate în poziția ta despre Sf. Marcu Eugenicul însă este foarte dificil de vorbit despre el în contextul unei audiențe ca cea a paginii noastre, din cauza complexității și tehnicității operei Sfântului. Desigur că un citat, două ar merge însă să nu ne imaginăm că aceste sinoade (ca și toate marile dispute teologice) au fost ceva fără pericole pentru optica noastră, a oamenilor din popor.
Am fost întrebată de cineva dacă, dat fiind faptul ca nu dormiseră toată noaptea (călători),pot să ia anafură...
Da - pot să ia. Nu e nicio problemă. Să nu fie mâncați sau să fi băut apă înainte. Aceasta e problema.
Când ne încearcă bolile nu putem, câteodată, nici să ne gândim la Dumnezeu. Suntem răvășiți. Cum am putea să ne rugăm în astfel de situații sau măcar să ne păstrăm un oarecare echilibru interior?
Trebuie să avem optica, poziția corectă relativ la boală ca îngăduită de Dumnezeu. Vezi https://www.chilieathonita.ro/2021/08/20/o-boala-grava-o-descoperire-de-la-dumnezeu/
Suntem sau nu în pragul celui de-al 3-lea Război Mondial?
Suntem de multă vreme însă Domnul amână pentru pocăința oamenilor. Deci să nu ne preocupe prea mult acest lucru ci pocăința noastră.
Auzim des vorba „nu e mântuire fără spovedanie”. Totuși, cum ar fi judecat de Dumnezeu un om care moare plângându-și păcatele, dar care nu mai apucă să se și spovedească? Mă gândesc că nu puțini au murit astfel...
Nu știu unde ai auzit vorba aceasta. Desigur că spovedania este crucială, însă au fost foarte mulți oameni care s-au mântuit plângându-și păcatele. De exemplu o parte însemnată din martiri. Asta, desigur, că nu este un motiv pentru noi ca să nu ne spovedim.
Obișnuiesc să citesc Psalmii - Laudele din Ceaslov, este bine? Se pot citi doar de monahi sau preoți sau și de mireni? Le citesc într-o ordine pur și simplu înțeleasă de prin cărțile sfinților și anume: Utrenia (La răsăritul soarelui, dimineața cu Ceasul I), Ceasul al 3-lea (ora 9 dimineața), Ceasul al 6-lea (tot dimineața în general după ce citesc Utrenia și ceasul I), Ceasul al 9-lea (ora 15), Vecernia (Ora 17), Pavecernița (seara sau înainte de culcare).
Este bine. Dacă poți să citești așa este bine.
Timpul în care am stat închiși și opriți de la toate activitățile obișnuite a fost cel mai intens din viața creștină. Rugaciune, pace, se simtea focul rugăciunii în inimă; când am mers la prima Liturghie, țineam mâinile pe inimă să nu iasă din piept! Ce taină Liturghia, ce minuni simte inima de vrea să plece spre Domnul sau din Potir!
Importanța capitală a Sfintei Liturghii nu provine din tipicul exterior ci din trăirea interioară. Și iarăși: tipicul este conceput în așa fel încât să potențeze trăirea.
În chip văzut, Sf. Împărtășanie este materie. Pâine și vin. Ce se întâmplă cu ele atunci când intră în corpul nostru? Suferă aceleași procese biochimice ca orice aliment?
Da, aceleași procese biochimice. Sfintele Taine sunt percepute de către simțurile noastre trupești ca pâine și vin iar de către simțurile noastre sufletești ca cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Însă, într-adevăr, nu e bine să iscodim aceste lucruri.
Ținând cont că m-am spovedit, dar nu mi-am făcut canonul, eu nu mă pot împărtăși la Sfânta Liturghie, nu? Nu m-am mai împărtășit de când eram copil și acum am 29 de ani.
Întreabă-l frontal pe duhovnic acest lucru, dacă te poți împărtăși și el îți va spune.
Am întâlnit locuri în care ți se permite să te împărtășești două duminici la rând, dacă nu ai păcate opritoare, pe o singură spovedanie (făcută în prima săptămână). Ce pot face dacă în săptămâna a doua stau cu frică și ... îndoială față de mine că mă pot împărtăși, dar nici să nu am mare lucru de spovedit (în afară de păcatele uzuale). E o ispită sau piedică mentală?
Este o ispită. Să nu ne credem gândului. Aceasta este ascultarea: să facem ce ne spune duhovnicul și nu ceea ce credem noi. Păcatele opritoare sunt foarte concrete.
Care sunt cazurile de împărtășire spre osândă?
Cele din neascultare. În care nu avem binecuvântare de la duhovnic. Dincolo de asta, sunt păcate concrete care ne împiedică să ne împărtășim. Nu le înșir exhaustiv ca să nu dau idei - însă cele mai frecvente sunt păcatele trupești și ura la cote mari (să nu vorbești cu cineva, să judeci cu ferocitate pe celălalt, mai ales dacă este duhovnicul sau (în cazul monahilor) starețul tău). Efectele? Osânda, cum spuneai. Adică se poate ajunge până la demonizare. Nimeni să nu încerce.
Cum se împărtășesc persoanele cu boli psihice?
Întâi de toate bolile sistemului nervos nu sunt păcate - după cum bolile sistemului respirator nu sunt păcate. Aici intervine discernământul duhovnicului în a spovedi persoana respectivă care, în funcție de boala psihică suferită, poate să fie o sarcină foarte ușoară sau aproape imposibilă. Pe de altă parte, tot în funcție de boala respectivă, trebuie avut atenție în momentul împărtășirii ca să nu se producă pagubă mare (să cadă Sf. Taine pe jos etc.).
După Sfânta Împărtășanie putem face închinăciuni cu mâna până la pământ, acele metanii mici, sau se fac doar simple închinăciuni?
Da, se poate.
Iertați părinte,ce rugăciuni personale se recomanda a face pt cei morți?Sau la care gen de pravila personală se potrivește a fi pomeniți?
Să dăm numele lor la parastase și la liturghie pentru a fi pomeniți. Să facem milostenie pentru ei. Pravila personală: cel mai bine este cu „Doamne Iisuse” - un număr de rugăciuni pe metanier, în funcție de cât poate fiecare..
Lămuriți-mă vă rog respectuos într-o cumpănă pentru mine: Am o deosebită plăcere să brodez cămăși (ii tradiționale), dar nu o fac pentru bani, fac pentru mine, copii, oameni dragi ... pentru un muzeu acum, nu am putere și timp în cursul săptămânii, pot s-o fac duminica?
Mai bine nu duminica. Duminica este pentru ridicarea minții la Cer: mers la biserică, rugăciune, să stăm împreună cu ceilalți, să (re)descoperim frumusețea persoanei. Este un har special duminica.
[asp_product id="3108"]
8 Comment
Dacă ascultam muica ușoară, de petrecere etc. , lucrul asta ne poate afecta negativ viata duhovnicească? Eu obișnuiesc sa mai ascult astfel de muzica, dar simt ca ma agita.
Sărut mâna,
Am o nelămurire-daca incerc sa stau departe de oamenii care îmi produc tulburări în viața personală (tensiuni în familie de ex), este un fapt care contravine poruncii dumnezeiești de iubire a aproapelui?
Eu procedez așa deoarece consider că orice alungă pacea, armonia nu este de la Dumnezeu și consider că tot ceea ce pot face pentru acei oameni este să cer mila lui Dumnezeu pentru ei în rugăciunile mele ( desigur, până voi reuși să ajung la acea măsură de iubire a prigonitorilor, vrăjmașilor etc). Mă iertați, pomeniți.
Nu, nu contravine. Este, de fapt, o recunoaștere – fie și parțială – a incapacității tale de iubire. Asta e o formă de smerenie. Trebuie să iubim însă dacă nu putem să ne retragem ca să nu îi facem rău celuilalt și să-l rugăm pe Domnul cu durere să ne învrednicească de iubirea Sa. Dincolo de asta, vezi https://www.chilieathonita.ro/2021/07/04/de-ce-trebuie-sa-l-iubim-pe-aproapele-nostru/
Consider că este necesară mai multă atenție și discernământ în răspunsurile pe care le oferiți la diverse întrebări ale cititorilor dvs. Unele dintre ele trădează un duh de PROTESTANTISM.
?? De exemplu?
Cel mai STRIDENT, nu-i singurul însă-i cel care „sare în ochi” de la o poștă, din lista de mai sus este cel referitor la „nu este mântuire fără spovedanie”.
Iartă-mă însă nu este nimic protestant în răspunsul meu – și am dat și exemplele pe care se bazează. Dincolo de asta, nici drepții Vechiului Testament nu s-au spovedit și totuși s-au mântuit. Ai mărturii patristice pentru contrariul?
Să păstrăm măsura și respectul cuvenit: nu vorbiți in numele altora! Personal, consider că părintele Teologos nu depășește cadrul ortodox. Poate reușiți să vă argumentați afirmația. Domnul să ne lumineze pe toți!