Vizionați un cuvânt lămuritor al părintelui Teologos despre Sfânta Împărtășanie care conține multe lucruri inedite, care sunt cunoscute mai puțin sau chiar deloc în lume. Sperăm să ne ajute să conștientizăm raportul și înțelegerea autentică a vieții practice în Hristos și legătura cu Sfânta Împărtășanie în lumina sfintei tradiții a Sfinților Părinți.
Vizionare plăcută! (aveți podcastul și transcriptul după videoclip)
Powered by RedCircle
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
M-au rugat mulți să vă vorbesc despre Sfânta Împărtășanie, marea temă a Sfintei Împărtășanii care desigur este axul central al vieții noastre duhovnicești, liturgice, cea mai mare Taină din Biserica noastră, Taină pe care Însuși Domnul nostru Iisus Hristos a instituit-o la Cina cea de Taină cu puțin timp înainte de patimile sale, de Răstignirea Sa și de Învierea Sa.
Ca cea mai mare Taină, ultimul lucru pe care l-a lăsat pentru noi, pentru Biserică – care suntem trupul Său, trupul tainic al Său.
Două aspecte importante la împărtășanie: pregătirea și frecvența
O să vă vorbesc puțin despre istoricul acestei mari și înfricoșătoare Taine, cum decurs în timp.
Una din marile probleme care preocupă astăzi este problema frecvenței – câte de des ne împărtășim, nu?
Dar dincolo de asta și după asta o să vorbesc puțin și despre cum ne pregătim, ce facem înainte și ce facem după Sfânta Împărtășanie pentru că dincolo de frecvență sau mai presus de frecvență este capitală starea cu care mergem sau nu să ne împărtășim. Asta este foarte, foarte important.
Sigur că și frecvența își are importanța ei, dar cum spuneam, întâi de toate este starea noastră existențială, modul în care ne unim cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Iubirea infinită a lui Iisus Hristos
Mântuitorul a fost atât de dornic, a avut și are o iubire așa de mare față de noi încât dorește cu toată ființa Sa, cu toată puterea Sa, Atotputernic fiind, să se unească cu noi. Bineînțeles că Își limitează această atotputernicie la libertatea noastră.
Deci depinde de noi dacă dorim sau nu să ne unim cu Domnul nostru Iisus Hristos. Bineînțeles că această dorință a noastră trebuie dovedită și practic, faptic. Numai cu cuvintele nu ajunge, ci trebuie într-adevăr să dovedim că dorim să ne unim cu Hristos, dorim să ne unim Domnul nostru Iisus Hristos Care, Dumnezeu fiind, este pur imaterial, pur spiritual. Cu toate că S-a întrupat bineînțeles în persoana Domnului nostru Iisus Hristos și este în continuă stare de jertfă.
Și deci și noi trebuie să fim – ca să fim vrednici să ne împărtășim – trebuie să fim într-o continuă stare de jertfă, într-o continuă stare de iubire, de deschidere față de ceilalți, de ascultare.
Puțin referitor la istoric.
Istoricul Sfintei Împărtășanii
Înmulțirea pâinilor
Mântuitorul Își întemeiază această mare și înfricoșătoare Taină a Sa, a Împărtășirii, adică a oferirii, a jertfirii Trupului și Sângelui Său ca mâncare și băutură pentru noi, ca hrană pentru noi, după ce face minunea celebră cu înmulțirea pâinilor și evreii (au fost) foarte mulțumiți de hrana, mâncarea foarte bogată, de praznicul pe li-l făcuse Domnul.
Pentru că nu le-a dat o mâncare sărăcăcioasă acolo, două, trei boabe de linte și atât, ci le-a dat pâine și pește și mai ales că atât de mult le-a dat că oamenii nu au mai putut să mănânce, au fost total ghiftuiți și au și rămas după ei nu știu câte coșuri cu resturi pe care Mântuitorul ca să nu se piardă ceva, ca să ne învețe ascultarea, mai ales economia, le-a spus ucenicilor „adunați resturile”, chiar dacă le-a făcut printr-o minune deci fără efort și cu puterea dumnezeiască, să adunăm resturile, să fim economi.
Pâinea cea spre Ființă
După această minune a înmulțirii pâinii celei pământești, materiale, Domnul le vorbește evreilor și nouă prin extenso, în Evanghelia după Ioan despre pâinea cea cerească, cea care este chiar Trupul Său, care este pâinea spre Ființă – asta este traducerea corectă în Tatăl nostru, „pâinea noastră cea spre Ființă”, (greacă – „ton arton imon ton epiousion”) „De toate zilele” este o traducere care vine din latină și care nu este foarte foarte exactă.
Vedeți că Mântuitorul dorește să ne dea Trupul Său spre hrană pentru că dincolo de lucrurile pământești de care avem nevoie – de hrana pământească și o haină și un pat unde să dormim – AVEM NEVOIE și de harul lui Dumnezeu care vine întâi de toate prin Sfânta Împărtășanie pentru că prin ea ne unim cu Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și deci primim viață, primim acest har care este viața sufletului.
Deci vedeți că Mântuitorul nu folosește expresii. Putea să folosească o expresie așa mai elevată dacă doriți din punct de vedere uman. Adică să spună că vă ofer un desert, vă ofer ceva. Nu! A spus pâine și vin adică mâncare, deci avem nevoie de Sfânta Împărtășanie zilnic – după spusele Domnului.
O să vedem ce s-a întâmplat în timp.
Dar ucenicii nu au înțeles, evreii n-au înțeles – „cum poate El să ne dea Trupul Lui să-L mâncăm?”.
Cina cea de Taină
Și atunci Mântuitorul la Cina cea de Taină arată o formă prin care Trupul Lui și Sângele Lui poate fi experiat astfel încât sufletul uman să poată să se împărtășească cu Trupul și Sângele Lui. Și această formă este ca pâine și vin. Deci Sfintele Daruri care se prefac la fiecare Sfântă Liturghie în Trupul și Sângele Domnului sunt experiate de către trupul nostru, prin organele de simț trupești, ca pâine și vin, iar de către sufletul nostru ca Însuși Trupul și Sângele Domnului.
Trebuie să știți că au fost multe minuni în istorie pe tema asta și eu cunosc minuni și pe oameni care încă mai trăiesc și e posibil să se uite la acest clip, care au experiat Sfânta Împărtășanie ca sânge și carne.
Dar pentru că acest lucru – carnea crudă și sângele crud sunt foarte puternice pentru psihicul uman, din cauza asta Împărtășania se arată de regulă – pentru organele de simț trupești ale noastre – ca pâine și vin.
Și Mântuitorul a spus că această Împărtășanie să fie făcută întru pomenirea Mea.
Notează Evanghelistul că după aceea s-au dus în Muntele Măslinilor să cânte cântări, deci nu Sfânta Liturghie ca și slujbă este făcută întru pomenirea Domnului, ci Sfânta Împărtășanie este făcută întru pomenirea Domnului.
Sfânta Împărtășanie în Biserica primară
Din cauza aceasta și a celorlalte considerente, în Biserica primară oamenii se împărtășeau foarte des. Bine, duminica în principal datorită prigoanei, că nu se puteau aduna în cursul săptămânii, dar după ce prigoanele au încetat din intensitate, se împărtășeau în fiecare zi.
Și motivul principal pentru care se împărtășeau în fiecare zi era faptul că Mântuitorul a spus, atunci când a descris pentru prima dată Sfânta Împărtășanie în capitolul 6 de la Evanghelia după Ioan, a spus (greacă) „o trogon mou tin sarka kai pinon mou to ema”… În limba română e foarte greu de tradus asta. Traducerea oficială a Bibliei Sfântului Sinod care este o traducere pe care noi o susținem, spune că cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru mine și Eu întru el.
Eh, Mântuitorul nu a spus asta, de aceea v-am spus în greacă, o să încerc să traduc două cuvinte care sunt foarte importante acolo: este vorba de „trogon” și „pinon”.
Împărtășanie ca meserie și scop în viață al omului
Trogon și pinon sunt substantivele verbului. Deci nu „cel ce mănâncă și cel ce bea”, ci e vorba de mâncătorul și băutorul. Desigur că în română nu putem să traducem „mâncătorul Trupului Meu și băutorul Sângelui Meu rămâne întru Mine și Eu întru El” pentru că nu sună bine din punct de vedere al limbii române, dar Mântuitorul asta a spus.
Care este marea problemă și un lucru foarte important aici este că „mâncătorul” și „băutorul” ca substantivele verbelor reprezintă o activitate continuă, un scop precis, o meserie. Deci ceva care se mănâncă în fiecare zi și omul are acest lucru ca scop în viață.
Deci dacă dă Bunul Dumnezeu să îmi mătur eu chilia, nu sunt un măturător, da. Sau dacă mai dă Bunul Dumnezeu să mai crăp și eu câte un lemn, nu sunt tăietor de lemne. Înțelegeți? Măturătorul este cel care face în fiecare zi același lucru, măturătorul de stradă, de exemplu, face o meserie. La fel, tăietorul de lemne este cel care în fiecare zi face treaba asta.
Deci „trogon” și „pinon” cum spune în textul original, în capitolul 6 în Evanghelia după Ioan este vorba de „mâncătorul și băutorul”. Deci noi trebuie să fim mâncători și băutori adică să avem această meserie, scop în viață de a mânca și a bea cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.
Împărtășanie deasă în istoria Bisericii. Canoane
Canonul 8
Și acesta este motivul pentru care în primele veacuri și când am spus așa mă refer la multe veacuri, creștinii se împărtășeau foarte des. Și avem chiar canoane apostolice deci la urmașii Sfinților Apostoli – canonul 8 apostolic care se referă la împărtășirea clericilor și care spune că dacă un cleric este prezent la Sfânta Liturghie și nu se împărtășește, să spună cauza și dacă este binecuvântată, să aibă iertăciune, iar dacă nu, să se afurisească precum unul care a adus neorânduială în Biserică, aducând bănuială asupra celui care a adus jertfa.
Adică în Biserica primară nici măcar nu se putea concepe ca cineva să nu se împărtășească – cleric sau monah fiind – dacă avea bănuială asupra preotului respectiv, nu aducea jertfa valid, deci nu slujea valid, era eretic – ferească Dumnezeu! – sau avea oprire de la preoție, oprire să slujească. Acesta este canonul 8.
Deci măcar nu se punea problema ca cineva să nu se împărtășească. Și acesta este ținut până astăzi în Sfântul Munte. Deci în clipa în care cineva nu se împărtășește, trebuie să spună cauza, merge la părintele stareț – „părinte stareț, vă rog să mă iertați, astăzi o să-mi fac o operație la dentist, nu o să mă împărtășesc”. Trebuie spus!
Canonul 9
Canonul 9 apostolic se referă la credincioși și spune la fel – dacă există credincioși care sunt prezenți la sfintele cântări și nu se împărtășesc să se afurisească ca unii care aduc neorânduială și tulburare în Biserică.
Deci lucrurile erau foarte clare că Împărtășirea este starea de fapt.
Deci starea normală a omului este starea de împărtășire cu Sfintele Taine. Din cauza asta nu veți găsi niciunde în Biserică, absolut niciunde, canon de învrednicire la (pentru) Împărtășanie, ci doar canoane de oprire.
Deci starea normală a omului este cea de a se împărtăși și în clipa în care omul face ceva în clipa respectivă apare un canon care îl oprește și spune hop, nu te poți împărtăși că ai călcat pe bec, ai făcut lucrul respectiv.
Sfânta Liturghie – o slujbă cu scop precis
Trebuie să știm că Sfânta Liturghie nu este o slujbă de slavă a lui Dumnezeu, nu este o slujbă de doxologie, o slujbă de laudă a lui Dumnezeu, cu toate că este centrul slujbelor ortodoxe, ci este o slujbă din categoria celor cu scop precis.
Deci Liturghia nu face parte din cele 7 Laude, ci face parte din categoria slujbelor cu scop precis, cum este Botezul. Dacă la Botez nu îl botezi pe ăla mic, slujba nu-și atinge scopul. La înmormântare, dacă nu-l îngropi pe sărmanul om, nu-și atinge scopul. La fel și la Liturghie – dacă oamenii nu se împărtășesc, Liturghia nu-și atinge scopul și din cauza asta în Sfântul Munte și nu numai, la fiecare Liturghie se împărtășește cineva.
În general, acesta este canonul. Acum că există tot felul de excepții este altă poveste, dar la fiecare Liturghie, ca să-și atingă scopul, trebuie să se împărtășească cineva și asta se vede inclusiv sau mai ales din tipiconul Sfintei Liturghii.
Clericii și sfânta împărtășanie
Întâi de toate, toți clericii nu se pune problema să nu se împărtășească și aici avem o mulțime de dovezi din rugăciunile Sfintei Liturghii care țin în altar, dar dincolo de asta vedem și pentru credincioși când spune diaconul sau preotul când iese cu Sfintele Daruri – „cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”. Deci este un imperativ acolo (greacă) – „proselthete” -„veniți, haideți”. Nu zice câțiva dintre voi sau care vreți sau să mă gândesc, ci veniți. E vorba de un imperativ, nu se pune problema. Și după aceea noi ce spunem?
Drepți, împărtășiți fiind – „orthoi metalavontes” – (greacă) – iarăși este un substantiv al verbului – drepți, împărtășiți fiind cu Preacuratele, cu Cinstitele și de Viață Făcătoarele Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului.
Deci nu se spune câțiva dintre noi să fim împărtășiți sau nu se apropie nimeni sau nu se apropie nimeni, ci toți împărtășiți fiind cu vrednicie să mulțumim Domnului. E foarte important.
În timp ce s-a întâmplat?
Frecvența Împărtășaniei. Postul.
Odată avem la Sfinții Părinți care toți au vorbit despre Împărtășania deasă, să știți, absolut toți, începând de la Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Nicodim Aghioritul care a scris o întreagă carte pe tema asta și până la sfinții contemporani, toți au vorbit despre Împărtășania deasă.
Sfântul Vasile cel Mare – se folosește foarte mult citatul acesta – vorbește și spune către un oarecare Chesarie, probabil că e vorba de Sfântul Chesarie, fratele Sfântului Vasile, că în comunitatea lui, pe vremea lui, se împărtășeau de 4 ori pe săptămână – miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica și în plus în zilele în care se face pomenirea vreunui sfânt, în care este o sărbătoare. După acest canon, în Sfântul Munte până astăzi, de regulă se face Liturghia în fiecare zi și obștile (mănăstirile mari) se împărtășesc de 4 ori pe săptămână, dar nu miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica, ci marțea, joia, sâmbăta și duminica, deci după zilele de post.
Postul și sfânta împărtășanie
Trebuie să știm că apropos de post, nu se impune post înainte de Sfânta Împărtășanie. Singurul canon referitor la post provine din faptul că în biserica primară oamenii mâncau înainte – după exemplul Cinei celei de Taină – mâncau înainte de a se împărtăși și după aceea se împărtășeau.
Sfântul Apostol Pavel este foarte caustic pe acest lucru: oamenii, da, mâncau înainte, dar se îmbătau și mergeau beți să se împărtășească, după care erau și foarte multe tensiuni sociale adică venea unul bogat și punea o masă extraordinară astfel încât să epateze și altul sărac, săracul, avea doar o feliuță de pâine…
După care spune Sfântul Apostol Pavel: nu vă e rușine, ne împărtășim în fiecare zi și Domnul este milostiv față de noi, dar voi o dată veniți beți și dincolo de asta vă jigniți unul pe altul! Fiți oameni serioși, aveți grijă, nu călcați în picioare, nu pălmuiți iubirea!
Împărtășanie pe stomacul gol
Cu tot geniul și cu toată sfințenia Sfântului Apostol Pavel, aceste agape care se țineau înaintea Sfintei Împărtășanii nu au reușit să fie stăvilite și din cauza asta Biserica a spus „da, nu sunteți în stare, bun, ok; toată lumea mănâncă singură acasă după”. Și acesta este singurul canon care se referă la post, acela ca omul să se împărtășească cu stomacul gol (greacă) – „keno stomahi” – „Stomacul gol” înseamnă – bine, eu vă spun, dar încercați să nu… – înseamnă 6 ore. Sfinții Părinți spun 6 ore adică să fim nemâncați, nebăuți 6 ore înainte de momentul Împărtășaniei.
Acum, fraților, suntem mari și lați – nu vorbesc aici de bătrâni, copii – pentru că suntem în putere, hai, să nu ținem 6 ore cu ceasul, da! Adică puțin mai mult, eu știu, 8 ore dacă se poate, să fim serioși…
Ca regulă, nu se țin 3 zile de post înainte
Bineînțeles că acest lucru referitor la post, neobligativitatea postului se aplică celui care ține posturile Bisericii adică miercuri, vineri, cele 4 posturi de peste an și așa mai departe. Dacă cineva vine de Paști și se spovedește și nu are păcat opritor de Împărtășanie, dar omul nu a ținut tot Postul Mare, atunci în ultimele zile îi dai „dragă, ține și tu 3 zile de post și așa mai departe ca să simți că ai făcut și tu ceva”. Înțelegeți?
Deci cele 3 zile de post care se vehiculează nu ar trebui să fie o regulă, ci ar trebui să fie doar penitență, un canon care se dă celui care nu ține postul Bisericii.
Cel care ține posturile Bisericii, se poate împărtăși fără a ține post prealabil înainte. Cu toate că într-adevăr există o practică evlavioasă – și în Sfântul Munte și în alte părți – pe care sigur că noi o recomandăm, aceea că în seara de dinaintea zilei în care ne împărtășim (de exemplu, dacă ne împărtășim duminica, în seara de dinaintea acestei zile, sâmbătă seara, să mâncăm de post; sâmbătă dimineață mâncăm de dulce, sâmbătă seara mâncăm de post).
Sâmbăta și postul
Un alt lucru referitor la post este un canon al Sfinților Părinți, Sinod ecumenic, care spune că nicio sâmbătă să nu fie de post, de ajunat, în afară de numai una, adică Sâmbăta Mare. Deci nu putem să impunem unuia să postească. Mai ales că preoții care nu numai că se împărtășesc și slujesc Sfânta Liturghie nu țin post înainte, da. Cum spuneam, această practică ascetică de a posti în seara dinaintea zilei în care ne împărtășim este bine, dar cum spuneam, nu există canon pe tema asta.
Acuma, de ce astăzi nu ne împărtășim în fiecare zi? Vorbim de oamenii din lume. Trebuie să știți că sunt oameni care se împărtășesc în fiecare zi, dar din multe motive, regula e să se împărtășească o dată pe săptămână sau de 4 ori pe săptămână, cam asta este.
Cum a apărut rara Împărtășanie
Dincolo de faptul că omul nu poate să meargă în fiecare zi la Sfânta Liturghie – nu zic că e bine treaba asta – dar nu poate să meargă, are de lucru și așa mai departe, rara împărtășanie a apărut datorită decadenței nivelului duhovnicesc în timp și asta mai ales datorită ocupației turcilor în arealul bizantin și în cazul arealului rus, pentru că acolo avem problemele, deci la ruși și la starea lor de influență, datorită faptului că rușii căzuseră iarăși într-o idolatrie foarte urâtă după o primă încreștinare a lor de către Sfinții Chiril și Metodie.
Erau foarte multe superstiții, păgânisme – noi din Sfântul Munte știm foarte bine și eu care am fost la Vatoped știu foarte bine pentru că cel care s-a luptat cu această mare distorsiune de influență păgână din Rusia a fost Sfântul Maxim Grecul, unul dintre marii sfinți ai Mănăstirii Vatoped. A reușit să întoarcă toată Rusia la creștinism, dar bineînțeles că a plătit pentru asta, a fost condamnat ca eretic, 18 ani a fost închis, nu i s-a permis să se împărtășească, a fost bătut în fiecare zi.
Deci vreau să spun că rara împărtășanie a apărut din cauza unor forțe majore străine de Biserică, datorită păcatelor oamenilor, care au scăzut nivelul duhovnicesc și oamenii au ajuns la indiferență și la tăcere din culpă.
Efectul social al Sfintei Împărtășanii
Adică Împărtășania dincolo de efectul ei maxim din punct de vedere duhovnicesc are și un foarte puternic efect social. Adică îl vezi pe celălalt că nu se împărtășește… deci el se împărtășește foarte des să zic așa o dată sau de patru ori pe săptămână sau mă rog… și la un moment dat vezi că nu se mai împărtășește – hop, ăsta a făcut ceva!…
Bineînțeles că dacă oamenii sunt duhovnicești zici „Domnul știe” sau femeia poate că are perioada și așa mai departe. Dar în clipa în care vezi că nu se împărtășește înseamnă că a făcut ceva și asta este o problemă foarte mare în cupluri.
Pe vremea respectivă și din păcate nu numai în vremea respectivă oamenii nu erau fideli cuplurilor, înțelegeți ce vreau să spun, atunci soțul întreabă „de ce nu te împărtășești?”.
Cazuri extreme
Eu cunosc cazuri că a venit femeia la spovedanie și a spus „părinte, eu am curvit, dar faceți ceva că soțul e la ușă, a bănuit el ceva, a mirosit ceva și dacă nu mă împărtășesc mă taie cu cuțitul” – e dintr-o provincie a țării în care oamenii poartă așa…în nordul țării, Maramureș… oamenii sunt așa mai apropiați de cuțit. Nu zic că e bine absolut deloc, ferească bunul Dumnezeu!
Dincolo de această tăcere din culpă în care „și eu am păcătuit și tu ai păcătuit, uite, care e treaba nu ne mai împărtășim – nici eu nici tu – și dispare”, era vorba și de cealaltă extremă când oamenii se împărtășeau fără să se spovedească. Adică cel mult cu mirungere adică nu se spovedeau cu lunile și mergeau… După cum spune Părintele Cleopa, mergeau ca la borș, înțelegeți?
Părintele Cleopa
Părintele Cleopa trebuie să știți că a încercat să aducă un echilibru și cumva el era pentru, dar asta nu se știe și nu promova asta pentru că într-adevăr oamenii nu doreau să se spovedească și mai ales oamenii nu aveau pregătirea teologică și duhovnicească necesară pentru Sfânta Împărtășanie.
Pentru că mare atenție, deci trebuie să ne împărtășim des, dar nu oricum și aici intervine marea problemă a pregătirii pentru Sfânta Împărtășanie.
O dată, după cum am spus, împărtășirea prea rară naște indiferență, neglijare și decadență duhovnicească și doi, pregătirea impune întâi de toate spovedania.
Pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie
Raportul dintre Împărtășanie și Spovedanie
Trebuie și împărtășania să fie deasă și spovedania trebuie să fie deasă!
Bineînțeles în clipa în care împărtășania și spovedania sunt dese raportul nu este necesar de 1 la 1. Deci dacă ne împărtășim să zic așa de 4 ori pe săptămână și nu putem să ne spovedim de 4 ori pe săptămână sau nu avem ce spune de 4 ori pe săptămână. Vorbesc acum de mireni, bineînțeles că dacă ne spovedim o dată pe săptămână sau la două săptămâni și așa mai departe ne putem împărtăși regulat, cu o cadență mult mai mare.
Ceea ce este important aici și de ce se impune spovedania – pentru că Sfântul Apostol Pavel spune „să se cerceteze omul pe sine și așa să se apropie”. Spune să se apropie! Nu să nu se apropie, dar să se cerceteze pe sine adică este vorba atenție la păcatele proprii.
În clipa în care suntem atenți și ne cercetăm pe noi înșine, asta se face bineînțeles și din punct de vedere personal în fața lui Dumnezeu, dar bineînțeles dacă păcatele sunt mai mari trebuie și spovedit. Deci să nu ajungem la cealaltă extremă, adică mergem și ne împărtășim fără să ne spovedim cu lunile.
Exista un obicei și până astăzi în anumite zone mai există, nu spun unde, nu în România, în care oamenii efectiv nu știu să se spovedească și merg să se împărtășească numai că îi mirunge preotul și zice gata, te-ai luminat, s-au iertat păcatele. Nu! Păcatele ți se iartă în Taina Spovedaniei.
Canonul de rugăciune înaintea Sfintei Împărtășanii
Dincolo de această pregătire prin spovedanie există și o pregătire zilnică prin canonul de rugăciune. Deci omul trebuie să își facă rugăciunea zilnică. Deci nu zic da, ok, mă duc mă împărtășesc și după aceea you know your business as usual, cum spunea cineva, adică mă ocup iarăși de lucrurile lumești, mă ocup iarăși de afacerea mea și înainte și după. Nu!
Deci omul trebuie să aibă o pravilă de rugăciune constantă ca să îl țină în această stare de jertfă pentru că merge și se împărtășește de Hristos în stare de jertfă. Dacă tu ești întuneric, adică nu ești în stare de lumină, de jertfă, de revărsare față de celălalt și întâi de toate față de Hristos, cum mergi să te împărtășești?!
Această stare de jertfă vine prin faptele bune, dar și prin rugăciune, prin deschiderea noastră față de Dumnezeu.
Ca să ne putem împărtăși trebuie ca și noi să săvârșim Sfânta Liturghie, să liturghisim. Bineînțeles că nu ca și preoții, asta e altă poveste.
Participarea omului la Sfânta Liturghie este și o stare de jertfă. Să liturghisim!
Ce înseamnă Sfânta Liturghie?
Liturghia în limba greacă înseamnă lucrare. θεία λειτουργία tradusă în românește prin Dumnezeiasca Liturghie, Sfânta Liturghie înseamnă Dumnezeiasca Lucrare de fapt. Adică noi trebuie să lucrăm în Sfânta Liturghie adică să liturghisim, adică să ne aducem pe noi jertfă lui Hristos. Deci totala deschidere, totala oferire, totala tăiere a voii, totala credință față de Hristos! Înțelegeți? Dacă noi stăm acolo, vă rog să mă iertați de expresie, cu burta la soare așteptând să deschidem gura să ne împărtășim de Preacuratele Taine, nu prea (e bine)….
Pregătirea
Trebuie să avem conștiința că și noi trebuie să ducem dar cum Hristos se aduce ca dar pe Sineși – își aduce Trupul Său, își aduce Sângele Său, deci toată existența Sa și din punct de vedere somatic și din punct de vedere dumnezeiesc, duhovnicesc pe cât este posibil omului. Adică toată energia Sa necreată pe cât vasul omului poate să încapă, pe cât Sfântul Potir al nostru poate să încapă Dumnezeu ne dă. Ei, să nu dăm nimic înapoi la Dumnezeu?!
Deci aceasta este marea pregătire. Deci e vorba de Spovedanie, de conștiința de jerfă, de deschidere față de ceilalți și întâi de toate față de Dumnezeu și bineînțeles Postul Bisericii care trebuie ținut.
Și după cum foarte mulți dintre voi știu, există niște Rugăciuni de Împărtășanie în Ceaslovul românesc sau în Cărțile de rugăciuni. Sunt 12 rugăciuni în Ceaslovul românesc, dar cum spune duhovnicul. Să se citească rugăciunile după sfatul duhovnicului. Să se citească înainte de Împărtășanie adică seara zilei de dinainte.
Hrana duhovnicească
De acolo încolo, trebuie să avem conștiința în clipa în care ne împărtășim că de fapt, mergem să ne hrănim, să mâncăm. Dar în clipa în care mergem la masă mergem cu o dorință de a ne astâmpăra foamea. La fel și în clipa în care mergem la masa cea duhovnicească trebuie să mergem cu conștiința de a ne astâmpăra foamea duhovnicească. Adică mergem să ne întâlnim cu Creatorul, cu sublimul, cu veșnicia, înțelegeți.
Și din cauza asta când mergem să mergem cu foarte multă evlavie și cu foarte multă zdrobire de inimă ca să nu ne ardem de Lumina respectivă, duritatea noastră să nu fie impediment Luminii lui Hristos. Întunecarea durității noastre să nu fie impediment în fața iubirii lui Hristos. Asta este foarte important.
Și cum spunea Sfântul Apostol Pavel – să se cerceteze omul pe sine adică întotdeauna să fim cu atenție, cu trezvie cum spun Sfinții Părinți. Să avem trezvie, să fim treji!
Și atunci în clipa în care avem acest program constant duhovnicesc în viața noastră bineînțeles că ne putem și împărtăși constant.
Asta este pregătirea înainte de Sfânta Împărtășanie și în cazul Sfintei Împărtășanii.
Impedimente legate de Sfânta Împărtășanie
Ceea ce vreau să vă spun aici referitor la pregătire este vorba de sângerări. Deci în clipa în care cineva are o sângerare, lucrul respectiv nu este păcat, da, dar este impediment. Deci omul nu se poate împărtăși pentru că este o scurgere de sânge și în clipa în care omul se împărtășește sângele respectiv se sfințește și dacă există scurgere este inadmisibil pentru omul respectiv.
Dacă însă totuși se întâmplă, sângele respectiv – vorbim de sângele din gură, de exemplu, avem o sângerare în gură – se suge, se bea. Și iarăși, dacă avem o sângerare să zicem o secundă înainte de a ne împărtăși, nu este nicio problemă, dar dacă avem după, sângele respectiv se suge sau dacă se șterge cu un șervețel, șervețelul respectiv se arde. Să avem grijă!
Conduita după primirea Sfintei Împărtășanii
După Împărtășanie sunt rugăciunile de mulțumire pe care iarăși le găsim în Ceaslov și în Cărțile de rugăciune, dar aceste rugăciuni trebuie să continue și după citirea rugăciunile de mulțumire. Adică nu citim rugăciunile și după aceea zburăm ca și câinele din lanț, nu!
Trebuie să ne menținem focul interior, să fim îmbrățișați cu Hristos, să fim îmbrățișați cu Mirele nostru în tăcere, în iubire. Să evităm centrii de tulburare pe cât posibil!
Bineînțeles uneori sunt situații de așa natură că trebuie să facem ascultare, trebuie să nu pălmuim dragostea pentru că dacă rănim om, harul pleacă imediat. Întotdeauna ascultarea este mai mare, dar dacă ne permite programul putem, fără să călcăm în picioare ascultarea și iubirea, să ne retragem undeva, să ne rugăm, să continuăm aceasta…
Sfântul Nil Mirovlitul spune că după Sfânta Împărtășanie trebuie să tăcem 3 ore. Hai, cu pogorământ, 2 ore. Bine, nu putem să facem treaba asta astăzi, ar fi foarte bine, dar totuși totuși ceea ce spune Sfântul Nil Mirovlitul dă o oarecare dimensiune a evlavie pe care o avem față de Sfânta Împărtășanie și să avem grijă să nu intrăm iarăși în cotidian, în această vâltoare a îndepărtării față de Hristos.
Acum, niște lucruri foarte practice legate de momentele după Sfânta Împărtășanie.
Câteva sfaturi practice
Bineînțeles că nu se scuipă pe jos. E o treabă de obraz, să ne înțelegem.
Orice mâncare am mânca după Sfânta Împărtășanie se pot scuipa și oasele și sâmburii nu este niciun fel de problemă sau să se spele vesela și tacâmurile separat. Nu este vorba de așa ceva.
Sfânta Împărtășanie este lucrul cel mai natural din existența noastră și hai, să încercăm să nu o ostracizăm, să nu facem presiuni psihologice prin însingurarea celui care s-a împărtășit.
După Împărtășanie se ia anafură, în anumite părți se ia și agheasmă. De ce? Există un motiv foarte serios, nu e vorba de faptul că se adaugă sfințenie la Sfânta Împărtășanie, sunt altele motivele pe care doresc să le trec sub tăcere. În orice caz luăm anafură după ce ne împărtășim. Este foarte bine să facem treaba asta.
Închinatul după sfânta împărtășanie
După ce ne împărtășim nu sărutăm mâna preotului pentru că după cum spuneam nu mai avem ce har să luăm pentru că Îl avem pe Hristos în noi și să nu-L întinăm pe Hristos în noi. În afară de mâna conducătorului duhovnicesc al locului – adică sărutăm mâna la stareț și la arhiereu. Dacă se întâmplă să sărutăm mâna unui preot, fraților, nu e sfârșitul lumii, deci să fim serioși, nu trebuie să ne tulburăm sau să facem scandal pe tema asta.
La fel și cu sărutatul icoanelor. Nu sărutăm nu pentru o să avem vreun mărgăritar pe buze, Doamne ferește, nu se întâmplă așa ceva. Buzele sunt un organ de simț foarte sensibil și omul știe foarte bine în clipa în care are ceva pe buze. Nu mai sărutăm icoanele datorită faptului că încă o dată Îl avem pe Hristos în noi și nu mai avem să ce har să luăm din icoane.
Încă odată, dacă se întâmplă să sărutăm o icoană, fraților, nu e nicio problemă. Deci să nu sărim cu gura pe cel care după ce se împărtășește sărută vreo icoană, cu toate că nu se face.
Cum ne împărtășim?
Mare atenție, în clipa în care ne apropiem de Sfântul Potir este foarte bine o dată să nu avem lumânare pentru s-au întâmplat foarte multe pagube pe tema asta după cum am spus și altădată că părul și baticul persoanei, doamnei sunt de obicei niște materiale foarte inflamabile, mai ales părul.
Dar dacă totuși avem lumânare, de exemplu la Botez, lumânarea se ține departe, în spate. Și ne apropiem de Sfântul Potir și deschidem gura mare, mare de tot, capul pe spate, la nivelul Sfântului Potir și nu foarte departe de acesta. Și totdeauna ne ștergem după ce ne împărtășim.
Pentru că este foarte foarte important să știm cum ne împărtășim și să nu îngreunăm misiunea preotului care ne împărtășește pentru că lucrurile sunt foarte sensibile în clipa respectivă.
După ce ne împărtășim ne retragem cu foarte mare evlavie și ne închinăm în fața Domnului și Îi mulțumim lui Dumnezeu, neapărat. Îi mulțumim Domnului nostru că ne-a dăruit din viața Sa, din Sine, din Cinstitul Trup și Sânge al Său. Și după aceea ne ducem la locul nostru.
Asta am vrut să vă spun din punct de vedere practic.
Bineînțeles că uneori mai apar și tot felul de lucruri – să nu dăm mâna cu celălalt. Nu, fraților, nu există așa ceva!
E adevărat că nu ne spălăm pe dinți. Să fim foarte bine înțeleși. Ne spălăm pe dinți seara.
Dincolo de sfaturi, există persoana
Dacă se întâmplă tot felul de alte lucruri și aveți pe conștiință anumite lucruri, asta cu duhovnicii.
Pentru că Hristos foc fiind și-i arde pe cei nevrednici ne spune că uite, acum ai făcut păcatul ăsta, dar, da te poți împărtăși, dar dacă ai făcut alt păcat, Duhul, Harul lui Dumnezeu spune hop, asta trebuie să o spui, trebuie să o spovedești.
Deci trebuie să știți că Sfânta Împărtășanie nu este un automatism, nu este o pilulă, ci este Însuși Dumnezeu Cel Viu.
Să vă spun un caz și să știți că nu o să-l păcăliți pe Dumnezeu.
Un exemplu din viața Sfântului Iacob Tsalikis
Era o femeie, săraca de ea, pe care Sfântul Iacob Tsalikis a adunat-o de pe coclauri, săraca era cerșetoare și așa mai departe și a pus-o să fie femeie de serviciu în biserica lui, la mănăstire unde era.
Și femeia respectivă, o femeie foarte bună de altfel, dar, na, îi mai plăcea să bea. Și Sfântul își dăduse seama că mai dispare vinul de Liturghie și a iscodit ce se întâmplă și a găsit-o pe femeia respectivă că lua din vinul de Liturghie și mai bea din când în când. Și părintele a luat vinul și l-a ascuns în altă parte.
Patima
La un moment dat, când părintele era în altar, vine femeia, intră în biserică și se apropie de icoana Maicii Domnului, a stat puțin cum era cam ramolită săraca de ea și spune: Maica Domnului meu, ajută-mă pe mine și dă-mi și mie o sticlă de vin că nu mai pot, sunt însetată și vreau să îmi astâmpăr puțin amarul.
Sfântul care aude din altar – femeia nu știa că Sfântul Iacob este în altar – vrea să facă o poznă și se duce în spatele icoanei, al iconostasului și spune cu o voce gravă: nu este bine să bei vin! Încerca cumva să Îl imite pe Dumnezeu, da.
Și în clipa respectivă femeia se uită la icoană și se uită răstit la Mântuitorul și zice: sst, eu cu Mama Ta vorbesc!
Sfântul a început să chicotească puțintel, s-a amuzat foarte tare, dar nu a spus nimic, da.
Vine femeia la spovedanie în câteva zile și se spovedește, sâmbătă seara se întâmpla treaba asta, și pleacă. Și când să iasă din anexa, camera unde spovedea Sfântul Iacob, ca să iasă din biserică trebuia să traverseze naosul principal și trebuia să treacă prin fața ușilor împărătești care erau deschise și se vedea altarul, se vedea Sfânta Masă.
Pe Sfânta Masă
Și când să treacă femeia prin fața Sfintei Mese, prin mijlocul bisericii, aruncă o privire în altar și vede cum stătea cu fundul pe Sfânta Masă, un copil care își bălăngănea picioarele. Foarte tânăr, nu știu, câțiva ani, să zic așa 5 – 6 ani.
Femeia se răstește așa la el: nu ți-e rușine, dă-te jos de acolo, cine e maică-ta? dacă te spun la maică-ta și o să te bată …
Și el se uita foarte galeș, cu multă dragoste la femeia respectivă care îl amenința din afara altarului și nu spunea nimic, doar își bălăngănea încet – încet picioarele.
Și femeia pentru că nu putea să intre în altar, da, îl amenința de mama focului: dă-te jos de acolo, pleacă de acolo, nu ți-e rușine, porcule, să vezi ce-ți fac dacă te prind o să te spun la maică-ta, pleacă de acolo!
Și copilul iarăși își bălăngănea picioarele și femeia exasperată – copilul nu îi răspundea nimic și o privea cu foarte multă iubire fără să ia în seamă toate atacurile și toate înjosirile pe care femeia i le aducea, copilul la un moment dat îi spune: hei, hei, te-ai spovedit? tu te-ai spovedit, dar păcatul respectiv nu l-ai spus!…
Femeia se blochează și zice: dar cine ești tu?
Și el a spus: Eu sunt Cel de care te vei împărtăși mâine. Și dispare.
Și de acolo femeia își schimbă toată viața.
Concluzie
Deci fraților, să ne împărtășim! Într-adevăr trebuie să ne împărtășim, dar trebuie să fim și la înălțimea acestui fapt. Niciodată nu vom putea să fim și aceasta ne va face vrednici.
Spune Ioan Hrisostom că vrednicia nu vine din faptul că noi credem că suntem vrednici de Sfânta Împărtășanie pentru că asta este chiar oprire de la Sfânta Împărtășanie – gândul că cineva este vrednic de așa ceva – ci ceea ce ne face vrednici este conștiința nevredniciei noastre și pocăința noastră continuă.
Spune Sfântul Ioan Hrisostom că cel care este mâncătorul și băutorul Trupului și Sângelui Domnului este „o metanoon” – „pocăindul”, adică cel care se pocăiește în continuu, cel care are pocăința ca o meserie, ca un scop în viață. Cel care are ca meserie pocăința, va avea ca meserie și mâncatul și băutul Trupului și Sângelui Domnului.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne împărtășim și aici și în veacul viitor!
Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
28 Comment
Doamne ajută, desigur, întrebări: cum se ținea postul în Biserica primară? Dacă citesc în Pidalionul Sf. Nicodim Aghioritul, înțeleg că postul se ține prin ajunare și mâncat doar puțină pâine și apă în genere. Desigur, acest tip de post nu ne face vrednici de Sf. Împărtășanie, dar este terapeutic. Ne poate ajuta mult să ne apropiem de Dumnezeu. Este normal să ne ghiftuim cu mâncare vegetală cum se cam întâmplă în zilele noastre? E o pregătire suficientă ghiftuirea cu mâncare vegetală pentru Sfânta Împărtășanie așa cum ne-ați prezentat că ar fi bine sa ne împărtășim atât de des? Cum ar trebui să ne pregătim să primim sfânta Împărtășanie?
Duhovnicul ne va spune cum să ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie. Acest lucru este foarte personal pentru că suntem caractere foarte diferite și nu putem da un răspuns general și, mai ales, nu putem lua standardele unei societăți care era mult mai sănătoasă și mai solidă (cel puțin) din punct de vedere trupesc decât noi.
A doua întrebare, le pun separat că mi-ați spus că vă este mai ușor să răspundeți: știu că ați vorbit deja de spovedanie, dar e bine ca și mireni să spovedim gândurile? Dacă da, și dacă mai punem păcatele prin omisiune oare cum se poate întâmpla ca un om să nu aibă păcate de spovedit? Desigur, exceptăm pe sfinții care au ajuns la așa vedere dumnezeiască încât a încetat orice gând cum spune pr. Romanidis. Nu înseamnă că nu mai gândesc, dar sunt tot timpul cu gândul la Dumnezeu, deci și-au atins scopul. Sunt foarte mică duhovnicește și lista mea de spovadă e foarte mare, așa că nu îmi pot imagina cum un om normal să aibă o listă mică sau deloc, afară de situația în care spovedește doar faptele sau nu își urmărește gândurile și păcatele prin omisiune.
Am vorbit despre asta în clip. Spovedim doar gândurile care insistă. Sunt oameni normali care au o listă mică. Sunt oameni duhovnicești pe care nu-i știe nimeni.
Ce însemna starea de luminare în Biserica primară? Cam cum puteți descrie omul aflat în acea stare? Din ce am citit se împărtășeau des deoarece ajunseseră la acea stare.
Starea de iluminare din Biserica primară este aceeași cu starea de iluminare de acum. Hristos este același – harul este același. Nu poate fi descris, poate fi numai trăit. Din cauza asta, Sf. Părinți ne învață calea și nu descriu atât starea. Ceea ce ai citit la Romanidis (la el ai citit, nu?) îți dă o percepție falsă despre adevăr.
Da, la pr. Romanidis am citit. Mă puteți lămuri de ce îmi dă o percepție falsă despre adevăr? Iertați. Doamne ajută.
Pentru că în acest punct nu este în tradiția Sf. Părinți prin ceea ce înțelegem noi-el-Sf. Părinți prin iluminare.
Acest lucru l-am bănuit din comentariul sfinției voastre. Îmi puteți explica unde greșește și ce afirmă Sf. Părinți?
Trebuie să ai experiența iluminării ca să înțelegi. Una este „iluminarea” că „mă luminează Dumnezeu să nu mai fac păcate” și deci mă lupt cu ele și atunci, da, putem să spunem cum spune Romanidis. Alta este, însă, starea de iluminare de care vorbesc Sf. Părinți. Nu putem interzice Sf. Împărtășanie la un procent foarte mare din Biserică pe tema asta – unde mai pui că însuși duhovnicii nu au experiența să discearnă care om este iluminat sau nu.
Ne bucuram, părinte, sa va auzim din nou. Atunci când va vedem ostenindu-va pentru noi prin aceste materiale,simțim ca avem un sprijin în rugăciune. Pentru ca dincolo de aceste cuvinte, importanta este rugaciunea pe care o faceți pentru noi.
Mulțumim mult! Pomeniți!
Dar, părinte, de ce sunt momente din zile sau din săptămâna când simțim ca nu ne putem ruga? De exemplu, când ești la supermarket sau faci anumite lucruri parca nu îți poți aduna mintea ca să te rogi. Cum sa facem? Sa ne gândim măcar la ceva duhovnicesc, cum ar fi la Patima Domnului sau la un cuvânt din Evanghelie?
Da, și gândurile cuvioase ajută. Preferabil însă o rugăciune spoveditoare – să tăifăsuim cu Domnul, cu Maica Domnului, dacă nu putem cu Rugăciunea lui Iisus șoptită. Vezi https://www.chilieathonita.ro/2021/06/15/tipurile-de-rugaciune/
Sărut mâna, părinte! Eu intampin problema risipirii minții cu precădere în cazul a două rugăciuni, senzația mea în momentul acela este de absență a minții, ca si cum cineva îti fură pur și simplu mintea si o duce departe. Cand se întâmplă acest lucru, reiau rugăciunea respectivă, dar nu pot spune că situația se schimbă( citesc, dar cuvintele zboară deasupra minții, neputând să le înțeleg sensul). Nu am alte gânduri în momentul respectiv, ci simt că mintea mea este purtată departe, fără ceva concret, un gol. Cum aș putea îndrepta acest lucru?
Te mustri pe tine cu inimă bună și îți aduci mintea înapoi. Ceea ce însă ajută într-adevăr este Rugăciunea lui Iisus. Vezi: https://www.chilieathonita.ro/2021/07/21/parintele-teologos-despre-rugaciunea-lui-iisus/
Parinte, de ce unele păcate săvârșite opresc omul de la împărtășanie un anumit timp. Nu este mai mare nevoie de împărtășanie in acel caz, daca omul e cazut?
Doamne ajută să avem ca meserie -pocăința!
Amin!
Un cuvânt atât de limpede și lămuritor. Mulțumim din suflet! Multă bucurie și ajutor de la Maica Domnului, să aveți!
Cat este de importanta fortarea in viata duhovniceasca? E buna sau rea? Adica, de exemplu, daca vrei sa asculti de duhovnic, dar simti in tine o impotrivire, o impietrire, parca nu poti, e nevoie de fortare? Sau fortarea face rau?
În general să ne forțăm să ascultăm. Dacă însă se repetă și mai ales dacă se cronicizează, trebuie spovedit acest lucru.
Sarut mana Parinte!
Stiu, nu are legatura cu subiectul dezbatut, as vrea sa va rog cand puteti, sa ne spuneti un cuvant lamuritor si despre urmatoarea tema: destin, predestinare si libertate.
Sunt multe lucruri aparent contradictorii si incalcite, in sensul ca stim ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu libertate, insa in acelasi timp se vorbeste despre planul lui Dumnezeu cu un anumit om, sau chemarea lui (de exemplu in alegerea Sfintilor Apostoli – au fost destinati sa fie ei Apostolii Mantuitorului, si nu altcineva?). De altfel stim din istoria mantuirii ca au fost anumiti oameni alesi, precum Sf prooroc Ilie etc… deci se poate spune ca exista o predestinare?
Se spune ca nimic in lume nu este intamplator> in sensul ca pana si oamenii care se intersecteaza cu tine in viata au un anumit rol, din care noi avem de invatat ceva. Sunt deci atunci anumite lucruri prestabilite?
Va multumesc frumos, si va rog sa ma iertati.
Toate cele bune si o saptamana binecuvantata tuturor!
Există un drum perfect pe care Dumnezeu ni l-a pregătit încă de dinainte de facerea lumii, însă noi avem libertatea să dăm cu piciorul la acest drum. Dacă l-am urma fără abatere, am deveni ca El. Cu toate abaterile noastre, Dumnezeu reconfigurează încontinuu tot universul pentru a face tot ceea ce depinde de El pentru a ne ajuta, fără, însă, să lezeze libertatea niciunei ființe raționale.
Binecuvintati,Preacuvioase Parinte.Cind veti gasi de cuuviinta ,va rog sa vorbiti despre Sfintii ingeri si demoni.Ierarhii,lumea cea nevazuta,lucrarile lor.Sarut mina.
Ce ar trebui să urmărească părinții în pregătirea copiilor de 5-6 ani pentru împărtăsire și apoi în ziua respectivă după împărtășire.
În afară de încrederea în canonul Bisericii, merită expuse riscurile împărtășaniei în stare de necurăției, cum este cazul lui Iuda în care a intrat necuratul?
Este nevoie de o pricepere în războiul nevăzut a celor care se împărtășesc sau măcar a celor sub ascultarea cărora se află cei ce se împărtășesc, cum sunt copiii sub ascultarea părinților?
Sarut mana, Preacuvioase Parinte.
Va rog frumos, ca in limita timpului de care dispune Sfintia voastra, sa ma ajutati cu niste raspunsuri referitoare la Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie.
Pot parea intrebari puerile, si imi cer iertare pentru asta, dar pe mine chiar ma tulbura aceste lucruri.
1. In ziua in care ne Impartasim stiu ca nu este bine sa ne taiem la mana de ex. ca sa nu curga sange. Mi se intampla cateodata sa ma impartasesc si dupa cateva ore sa am o mica bubita si sa mi se rupa chiar atunci si sa sangerez foarte putin. Dupa cat timp dupa ce am luat Sfanta Impartasanie, putem fi „linistiti”?
2. Ne putem spala pe dinti in dimineata/seara zilei in care ne impartasim sau nu?
Multumesc. Iertati-ma!
Ma iertati, mai am 1 intrebare:
1. Cum procedam cu un bebe caruia ii cresc dintii si de multe ori ii curge din gurita? Sigur, suntem atenti cand il Impartasim, apoi bea lapte, dar dupa catva timp ii curge din gurita. Aici, iarasai ma necajesc mult. Cum procedam?