Părintele Teologos: Cele 3 mari patimi; Raiul și Realitatea Virtuală

Cele 3 mari patimi: cei 3 mari monștri care ne distrug viața. Vizionați o analiză a părintelui Teologos despre cele 3 mari patimi, patimile care sunt generatoarele tuturor celorlalte patimi, mai întâi a celor 7 (sau 8, după unii) principale, iar din acestea a tuturor celorlalte. Analiza este bazată pe Sfinții Părinți, în principal pe Sfântul Marcu Ascetul.

Patimile sunt puse în corelațiile cu realitatea noastră de zi cu zi, precum și cu realitatea virtuală care este din ce în ce mai prezentă în viețile noastre, micșorând și distorsionând contactul nostru cu realitatea. Cu ajutorul patimilor ne creăm un pseudo-rai care, în loc să ne împlinească, ne golește de vlagă și ne generează o existență himerică, goală de orice conținut.

De asemenea, sunt prezentate modalități de gestionare și căi de vindecare a acestor 3 mari patimi. Pentru că nu știm că le avem, pentru că nu știm să le gestionăm și pentru că nu știm cu să scăpăm de ele ne chinuim în viața noastră și nu găsim atât de dorita liniște la care năzuim cu toții.

Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul îl aveți după video)

Powered by RedCircle

Slavă lui Dumnezeu! Doamne ajută! Să ne ajute bunul Dumnezeu!

Deci, foarte mulți m-au rugat să le vorbesc despre problemele tinerilor de astăzi, despre ce se întâmplă cu mass-media și cu lumea virtuală și din cauza asta o să încerc să fac ascultare și o să  încerc să le vorbesc puțin oamenilor pe tema asta.

Toți oamenii caută Raiul!

Sigur, problema cea mai mare cu noi este toți căutăm Raiul, dar căutăm Raiul acolo unde el NU e și îl căutăm așa cum NU trebuie. Pentru ca avem o definiție greșită fața de Rai, o definiție falsă față de Rai, bazată pe himerele noastre pe ceea ce socotim noi că ar fi Raiul.

Raiul se definește ca perfecțiunea personală veșnică. Omul are în ADN-ul său spiritual tendința către perfecțiune și asta ne deosebește de animale ne deosebește de maimuțe.

Diferența dintre noi și maimuțe nu este faptul că noi nu avem coadă, ci faptul că noi avem tendința către infinit, creăm civilizații, creăm istorie, creăm cultură. Vedem că avem o istorie pe care o cunoaștem foarte bine de mii și mii de ani – hai, să zic ultimii 2500 de ani – o cunoaștem foarte bine. În ultimii 2500 de ani nu s-a văzut niciodată faptul că maimuțele și-au făcut o civilizație, pe când noi avem această tendință înspre mai bine, înspre perfecțiune.

(Perfecțiunea) Personală – este evident datorită faptului că suntem persoane adică nu suntem roboți, cu toate că astăzi încercăm să punem roboții, să punem materia mai presus de noi, dar vedem că toate lucrurile astea generează tristețea noastră, generează problemele noastre datorită faptului că încercam să uităm de persoane.

Ce este veșnicia și de ce o considerăm importantă?

Învingerea morții

Veșnicia este și aceasta sădită în însăși structura noastră pentru că tot timpul ne punem problema veșniciei. Ne este foarte frică de moarte dovadă a faptului că moartea este un fenomen nenatural, moartea a fost adusă în existență de către păcatul lui Adam – nu Dumnezeu a creat moartea – și tot timpul încercăm să scăpăm de moarte. Bineînțeles că Dumnezeu ne-a spus, și direct prin descoperirile Sale, începând de la Moise toți profeții, terminând cu însăși întruparea Sa în Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a vorbit despre  cum să ieșim de sub spectrul morții, adică de sub spectrul păcatului.

Eh, deci, am spus că Raiul este perfecțiunea personală veșnică, problema cea mare este că noi căutăm acest Rai acolo unde nu este, adică îl căutăm în iubirea pătimașă de sine, pe când Raiul este în intercomuniunea cu ceilalți, în iubirea față de ceilalți, nu în iubirea păcătoasă față de noi înșine.

De la teorie la practică. Despre perfecțiunea personală veșnică

Asta este, în mare, dar acum să vedem puțin mai concret astfel încât să putem să fie aceste informații acționabile, adică ce facem cu această perfecțiune personală veșnică, cum ajungem și cum putem s-o ratăm.

Întâi de toate, legat de cadrul acesta virtual, să nu uităm că perfecțiunea personală veșnică este concretă, deci nu are legătură cu…., sau nu are mare legătură cu lumea virtuală pentru că lumea virtuală se bazează pe himere, ea este bazată pe cele mai mari patimi, adică pe iubirea de putere, iubirea de avere și iubirea de plăcere. Le puteți ține minte prin acronimul P.A.P. (putere, avere, plăcere).

Să fugim de iubirea de putere (prima patimă)!

Deci, totdeauna trebuie să avem foarte mare grijă să fugim și să evităm iubirea de putere, care nu înseamnă neapărat putere politică, există și putere socială, nu știu…câți followeri am pe nu știu ce rețea socială, câte like-uri am ș.a.m.d….. Sau câți fani am, câți spectatori am la concertele mele, la congresele mele ș.a.m.d….Toate acestea sunt fațete ale iubirii de putere, care dacă nu sunt atent mă atrag în direcția asta și toată viața mea va fi o sclavie față de această iubire de putere. Dacă mor în această postură atunci eu toată viața mea o să mă gândesc la niște fani, la niște aplauze care n-or să mai vină niciodată și asta în veșnicie!

Smerenia (prima virtute)

Transformarea, metamorfozarea iubirii de putere este smerenia. Adică, dorința de a nu ieși în evidență, dorința de a asculta de toți ceilalți.

După cum am spus la un moment dat, Sf. Paisie, marea lui virtute, secretul lui a fost că niciodată nu a încercat să se promoveze pe sine, ci a făcut ascultare de toți și l-a promovat bunul Dumnezeu acolo unde a fost nevoie de el și astfel Sf. Paisie a devenit marele sfânt pe care îl avem astăzi.

Iubirea de avere ne înrobește (a doua patimă)

A doua mare patimă, după iubirea de putere sau de faimă, este iubirea de avere. Și când mă refer la avere, bineînțeles că mă refer și la averea materială, bani și toate celelalte, dar mă refer și la ceea ce am, ceea ce cred că am eu: sunt deștept, am o voce bună, sunt frumos și mai ales frumoasă, dacă este vorba de sexul frumos. Eh, toate aceste lucruri, iarăși ne înrobesc după cum ne înrobește și iubirea de putere, iubirea de faimă, în sensul că n-o să mă mai gândesc, cine sunt și cum să fiu mai bine, ci mă gândesc, cum să am, ce să am, toate sunt legate de lucrurile care îmi aparțin nu la cine sunt eu de fapt.

Nu mai este vorba de persoana mea, ci este vorba de ceea ce am eu și eu cred că sunt cineva pe baza a ceea ce am, care bineînțeles că este o înșelare foarte mare și datorită faptului că avem trupuri trebuie neapărat să avem ceva.

Dar, spun Sfinții Părinți, că singurele lucruri pe care le avem într-adevăr și de care avem într-adevăr nevoie sunt: o farfurie de mâncare, o haină cu care să ne învelim trupul și un pat în care să dormim. Deci, dincolo de aceste trei averi, adică mâncare, un pat și o haină, niște haine, de acolo încolo toate celelalte sunt inutile, sunt excrescențe existențiale, bube existențiale, cum spunea Voltaire.

Neagonisirea (a doua virtute)

Deci, transformarea, metamorfozarea acestei patimi a iubirii de avere este neagonisirea adică mulțumirea cu ceea ce am. Pentru că marea problemă cu dorința de îmbogățire, dorința de avere, iubirea de arginți – care este rădăcina tuturor păcatelor – este că dispare mulțumirea, omul nu va fi niciodată mulțumit, va fi în continuu în război cu ceilalți într-un joc abstract care este de fapt un război abstract cu ceilalți, dorind să dobândească din ce în ce mai mult, neavând niciodată destul. Și, de fapt, cei mai săraci oameni, sunt oamenii care nu au nimic altceva în afară de bani.

Pericolul iubirii de plăcere (a treia patimă)

A treia mare patimă, după iubirea de avere, de putere este iubirea de plăcere. Iubirea de plăcerile acestei lumi, începând de la plăcerile carnale care sunt foarte periculoase si terminând cu tot felul de desfătări, tot felul de ….Eh, acest lucru este atât de periculos încât trebuie să nici nu vorbim despre acest fapt și Dumnezeu ne-a dat o mare harismă, care, din păcate, astăzi dispare, a dispărut aproape din societatea noastră, care este harisma rușinii.

Din păcate, astăzi, noi suntem o societate fără de rușine, o societate nerușinată, mă iertați că spun asta, dar trebuie să ne recăpătăm rușinea, să ne recăpătăm sfiiciunea, să ne recăpătăm delicatețea pentru a fi civilizație.

Iubirea de osteneală, de durere (a treia virtute)

Încă de dinainte de Hristos, din secolul IV, unul dintre marii filozofi antici, Parmenide, spunea că „lipsa rușinii este pulverizarea civilizației ”. Deci, fără delicatețe, fără noblețe, fără diplomație nu poate să existe, nu se poate clădi o civilizație. Bineînțeles că virtutea opusă iubirii de plăcere este iubirea de durere, iubirea de osteneală care aduce liniștea, lipsa de griji, lipsa de stimuli care ne atrag în toate părțile.

Deci, ceea ce vedem astăzi cu toată această nebunie online cu toți acești stimuli de plăcere cu toată această avalanșă de centri foarte puternici care atrag și împrăștie mintea și îmbucățesc mintea în toate aceste direcții este, de fapt, o distrugere a persoanei respective, în principal a tinerilor. Sa nu uităm că astăzi tinerii gândesc foarte repede, vorbesc foarte mult și de fapt nu spun nimic, pentru că astăzi, datorită acestor foarte mulți centri omul nu mai are timp să gândească, trăiește foarte superficial, dacă mai gândește.

Este învățat să gândească pentru a accepta fără judecată acești stimuli, dar nu este învățat destul pentru a avea o gândire critică.

Gândirea. Să fim mai adânci!

Trebuie sa micșorăm puțin această viteză a gândirii noastre, a pseudo-civilizației noastre, această viteză de a îngurgita în continuu informații pentru a ne adânci puțin în gândirea noastră, pentru a citi, pentru a fi mai adânci, pentru a ne reface persoana, pentru a ne readuna persoana din toți acești centri în care este efectiv pulverizată. 

După care, trebuie să știm că odihna noastră vine nu din împlinirea acestor patimi, ci din împlinirea virtuților, adică nu din iubirea noastră pătimașă de sine, din egoism, ci odihna vine din iubirea față de ceilalți și din cauza asta trebuie să ieșim din acest mediu virtual, să intrăm în mediul concret și acolo să iubim persoanele. Să recâștigăm, să revedem frumusețea persoanei, să reînvățăm să contemplăm, să reînvățăm să gândim, să reînvățăm să iubim, să-l ajutăm pe celălalt de lângă noi.

Desăvârșirea nu înseamnă punctul în care nu mai poți să adaugi nimic, ci punctul în care nu mai poți să scoți nimic, adică punctul în care ai ajuns să ai doar strictul necesar astfel încât să fii liber ca să te poți uni cu Creatorul, să te poți uni cu Dumnezeu cel perfect și să primești prin această unire perfecțiunea de la El.

Dacă noi ne risipim în toate amănuntele, în toate nimicurile, bineînțeles că vom deveni din personalități, vom deveni niște personulități și toată lumea va fi o lume de nulități, adică de zerouri….

Să avem un program constant zilnic!

Eh, ca să ajungem să evităm plăcerea, puterea și să ajungem la smerenie, la neagonisire și la durere, osteneală și lipsa de griji, la liniște, e nevoie de program. Oameni buni, trebuie să avem  program! Deci trebuie să ne silim pe noi înșine să punem un program pe care să-l putem urma și din zi în zi trebuie să ne silim astfel încât să putem să ne îmbunătățim urmarea programului și nu să ne îmbunătățim atât programul!

Programul, întâi de toate trebuie sa fie un program constant. Acum, programul, fiecare și-l face în funcție de posibilitățile lui în funcție de duhovnic ș.a.m.d.. Dar, trebuie să ne sculăm de dimineață, fraților! Noi în Sfântul Munte ne sculăm destul de dimineață. În lume se spune că la ora 5 ar fi bine. Ar fi bine sa ne sculăm de dimineață și primul lucru când ne sculăm, prima imagine să fie imaginea desăvârșirii, adică a lui Dumnezeu, imaginea iubirii.

Trezirea devreme. Rugăciunea de dimineață și mulțumirea

Când ne sculăm să spunem „Doamne, mulțumesc că m-ai ajutat să mă trezesc astăzi!”, „Maica Domnului îți mulțumesc tare mult că m-am trezit și astăzi și pot să fac un bine!”, după care o scurtă rugăciune pentru că dacă mintea ni se luminează toată ziua va fi luminată.

Dacă mintea cade de la început în aceste nimicuri zilnice, în aceste despărțiri, în aceste pulverizări zilnice toata ziua mintea va fi întunecată. Deci, primul lucru, când ne sculăm, cum spuneam, mintea către Dumnezeu, imaginea Dumnezeului și rugăciunea, mulțumirea si rugăciunea, cea mai bună rugăciune este mulțumirea.

Să acționăm cu o viteză redusă! Din nou, rugăciune!

După care, ca să putem să menținem acest program, este nevoie, după cum spuneam la început, de o viteză redusă. Să ne gândim atunci când conducem mașina, avem o oarecare idee bună despre noi că putem să conducem mașina la o viteză mare, dar să nu uităm că putem să intrăm foarte ușor în gard.

Din cauza asta trebuie să „slow down, you know” cum spun englezii, să apăsăm puțin pe frână, să ne mai oprim, astfel încât să ne rugăm. Și asta să se întâmple și la muncă, fraților, pentru că după rugăciunea de dimineață, care poate să fie mai scurtă sau mai  lungă, trebuie să mergeți la muncă și la muncă trebuie într-adevăr să avem anumite momente în care trebuie să ne oprim și să spunem o rugăciune, minute, 10 minute.

Dacă, natura muncii ne permite, dacă este o muncă manuală sau dacă nu deranjăm foarte mult pe ceilalți ș.a.m.d… putem să spunem rugăciunea în timpul muncii adică – „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” – sau în momentele când așteptăm, o ședință sau pe drum, așa mai departe spunem rugăciunea. Deci, dincolo de momentele special dedicate rugăciunii putem spune rugăciunea și în timpul în care lucrăm, pentru că  dacă muncim în continuu ca o mașină o să ajungem ca o mașină!

Rugăciunea este soluția principală pentru epuizare

Slavă lui Dumnezeu că in limba română nu avem niște cuvinte din limba engleză, dar din păcate, se pare că fenomenele de „burn out” de  „overburn” ajung să apară și în limba română. Adică fenomene de suprasolicitare, de înnebunire în clipa în care omul muncește foarte mult sau mai ales are foarte multe griji, divergențe în clipa respectivă, omul simte o mare problemă în mintea sa.

Din cauza asta este nevoie ca omul să se oprească, este nevoie ca să meargă să se plimbe prin pădure, cum suntem aici, avem în spate Athon-ul, așa, astfel încât omul să se întâlnească cu creatura, să se întâlnească cu imaginea frumoasă a umbrei Creatorului său, să se poată destinde.

Importanța odihnei. Studiul

La amiază este foarte bine să ne odihnim, fraților, să avem un moment de relaș pentru că la amiază există și din punct de vedere biologic o cădere a omului. Pentru că datorită căldurii și datorită oboselii acumulate de dimineață, omul cade și cu un efort foarte mare omul face foarte puțin.

Noi, în Sfântul Munte, la amiază ne odihnim chiar și dormim astfel încât să fim în formă maximă noaptea târziu și dimineața devreme unde ne putem ruga cel mai bine.  Acum, în lume, bineînțeles că nu știu dacă puteți să ajungeți la aceste performanțe, dar, sigur, puteți să urmați acest model, aceste linii de ghidaj! Deci la amiază este foarte bine să ne odihnim!

După care, iarăși, o bucată de lucru și seara este bine să ne odihnim și când vorbim de odihnă vorbim de odihna activă nu vorbim de lene, mare atenție! Este vorba de studiu, fraților! Și studiul nu înseamnă răsfoirea, superficialitatea pe net sau pe tot felul de rețele de socializare, ci este vorba de puțin și bun, adânc, nu mult și superficial că atunci totul se transformă în zgomot informațional. Totdeauna trebuie să mă gândesc la perfecțiunea personală veșnică că de fapt despre asta vorbim acum, adică de Rai.

O întrebare esențială pentru a ne organiza viața!

Lucrul asta pe care îl văd acum sau îl aud acum sau cu care interacționez acum mă ajută pe mine să ajung la perfecțiunea personală veșnică cu mila lui Dumnezeu, da sau nu? Și atunci să am puterea să tai lucrul respectiv indiferent de cât de plăcut este lucrul respectiv – hai, încă puțin, hai încă puțin….Nu! Trebuie tăiat și trebuie, cum spuneam, să ne supunem programului, atâta este programul până aici fac și mai mult nu.

Dincolo de asta, cum spuneam, seara când ne odihnim, o să vedem, odihna provine din frumusețea persoanei și nu din frumusețea ecranului pentru ca persoana este reală, ecranul este virtual și din cauza asta încercăm, cum spuneam, să tăiem, să lăsăm puțin ecranele la o parte pentru că ecranele aduc singurătate.

Singurătatea poate fi evitată

Și dacă vedeți în toată arta de astăzi, mai ales în muzică – care este foarte consumată și în filme, se discută despre singurătate despre căderea umană fără însă a oferi soluția pentru că soluția este la Dumnezeu cel personal și la oamenii sfințiți, la cei care au devenit din personulități au devenit personalități prin iubirea lor față de ceilalți adică prin trăirea în real și prin unirea cu cei reali, cu persoanele.

Rugăciunea de seară. Să citim și din Sfânta Scriptură zilnic!

Deci, din cauza asta, trebuie să ne ancoram în real, să ne rugăm și bineînțeles, seara, totdeauna  trebuie să terminăm cu o rugăciune, nu mult, fiecare cât poate, bineînțeles, dar trebuie neapărat să fie! Accentuez pe existența rugăciunii și după aceea pe cantitatea rugăciunii.

Citim puțin din Sfânta Scriptură, 2-3 versete, dar să fie! Nu pierdeți contactul cu Sfânta Scriptură! Știu că vi se pare imens să citiți 30 secunde din Sfânta Scriptură, dar faceți-o! De dragul lui Dumnezeu, așa, și mai ales faceți o mică rugăciune spoveditoare față de Dumnezeu, o mică introspecție cum se numește în psihologie, dar nu vorbim despre psihologie aici, ci vorbim despre o spovedanie în fața lui Dumnezeu.

Pentru cele bune să-I mulțumim lui Dumnezeu și să-L rugăm să ne ajute să repetăm lucrurile astea și să le facem mai bine și pentru cele rele să ne cerem iertare de la Dumnezeu, este foarte important asta! Dacă nu ne facem bilanțul zilnic  nu vom înainta! Știți foarte bine că și oamenii de afaceri își fac bilanțul zilnic, cu atât mai mult oamenii duhovnicești trebuie să-si fac bilanțul zilnic că dacă din punct de vedere economic dăm faliment, dacă nu ne facem bilanțul cu atât mai mult din punct de vedere duhovnicesc, dacă nu ne facem bilanțul, dăm greș!

Deci, din cauza asta, seara, 5 minute cum spuneam, vă rog frumos, faceți bilanț zilnic!

Concluzie

Și atunci, cu acest program, având grijă de cele 3 mari patimi – putere, avere, plăcere și înlocuindu-le cu virtuțile smereniei, a neagonisirii și a iubirii de osteneală o să ajungem la perfecțiunea personală veșnică, care este Raiul.

Vă rog să mă iertați!

Să ne ajute bunul Dumnezeu!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!