Părintele Pimen Vlad: Gândul Bun

Părintele Pimen Vald ne vorbește despre importanța gândului bun pe care trebuie să-l avem astfel încât să avem o stare interioară bună.

Gândul bun nu este o înșelare de sine, ci starea iubitoare mai presus de logică.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Despre gândul bun

Oriunde ne ducem trebuie să fim ca albina pe care dacă o întrebi seara pe unde a fost, va răspunde că s-a plimbat, că a căutat miere… Și dacă o întrebi ce a văzut? Îți va răspunde că a văzut flori și nimic altceva! Pentru că au interesat-o doar florile, ca să culeagă mierea. Dacă întrebi o muscă pe unde a fost și ce a văzut, va spune că a văzut gunoaie și nimic altceva. Pentru că o muscă întotdeauna se uită după așa ceva… fiecare ce îi place. Așa trebuie să fim și noi, ca albina! Oriunde ne ducem, chiar dacă întâlnim gunoaie, noi trebuie să vedem doar florile și să luăm mierea din flori, adică numai lucrurile bune. Oriunde în lume vom le găsi și pe una și pe cealaltă amestecate. Dar depinde numai de noi ce alegem.

Ochiul curat pe toate le vede curate

De asta spun Sfinții Părinți că ochiul curat pe toate le vede curate. De exemplu: undeva pe la 12 noaptea, o femeie este văzută pe stradă de trei oameni. Și unul din ei e om credincios, care mergea la biserică. Și acel om zice, uite măi, femeia asta, sigur vine și ea de pe la o priveghere de undeva. Al doilea om, la care îi plăcea să se plimbe noaptea, zice măi, sigur a ieșit și asta să se plimbe, poate că nu are somn. Iar al treilea, care venea de la un bordel zice că sigur femeia făcea strada. Sau că venea și ea tot de pe la vreun astfel de loc.

Deci, femeia a fost văzută și percepută diferit de cei trei oameni. De ce? Pentru că fiecare vede după starea lui. Întotdeauna când o să vedeți în celălalt om ceva rău, să știți că răul nu e la el, problema e la ce aveți în interior. Adică, atunci când analizezi un om pe care nu îl cunoști, îți formezi o părere care se bazează pe starea pe care o ai în acel moment.

Starea noastră ne afectează percepția față de ceilalți

Astfel, într-un fel aproapele e oglinda noastră. Noi îl vedem aproapele ca și cum ne-am uita în oglindă și ne-am vedea pe noi înșine. Atunci întreabă-te care este starea ta? A, deci asta e, cum l-am văzut eu pe celălalt! Deci, întotdeauna, lupta cea mai mare a omului e cu egoismul lui, cu interiorul lui. Și de asta iadul și Raiul sunt aici și aici (arătând spre frunte și spre inimă) la om. Poți să trăiești Raiul aici pe Pământ în sensul frumos. Adică, deși ai necazuri, ai ispite, ai dureri sau suferințe, tu trăiești Raiul pentru că tu le primești pe toate cu drag ca din mâna lui Dumnezeu.

Să mulțumim Domnului pentru ce avem

Dar poți în același timp să trăiești iadul aici. Când nu te mulțumește nimic. De exemplu: Ce am aici? Apă! A, voiam suc! Ce e aici? Ciorbă! A, eu voiam friptură! Întotdeauna vrei altceva față de ce ai, față de îți oferă Dumnezeu. În momentul în care Dumnezeu îți oferă ceva, tu ia-l cu drag! Spune: „Doamne, mulțumesc, Doamne!”. Ai doar apă chioară? Slavă lui Dumnezeu că nu e altceva mai rău. Adică privește cum se zice, întotdeauna partea plină a paharului, partea bună, indiferent de ce lucru ai. Măi, ce am? Pâine uscată! Slavă lui Dumnezeu! Alții nici din asta nu au! Să nu fii nemulțumit că nu ai cozonac, știi!…

Întotdeauna trebuie să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru. Și atunci putem trăi Raiul și aici și când ne ducem dincolo, în Rai. Putem avea toate bogățiile pământului aici și să trăim ca în iad, chinuindu-ne și întotdeauna râvnind la ceva mai mult sau la ce are celălalt. Întotdeauna o fugă continuă doar după altceva decât ceea ce avem! Și atunci trăim iadul aici și întotdeauna toți sunt răi în jurul nostru, vedem doar partea rea a oricărui om sau lucru. Și de fapt toată problema e înăuntrul nostru. Tot războiul, toată chestia asta e înăuntrul nostru. Astfel, dacă nu suntem atenți, ne chinuim singuri! Și atunci, care e folosul nostru, al vieții pe pământ dacă ne chinuim singuri? Când poate că e atât de frumoasă viața!

Suferință transformată în ajutor și speranță

Uite, am tradus o carte din grecește! Povestea pare simplă, frumoasă – „Un înger rănit”. Am tradus-o acum vreo optsprezece ani, demult. Este despre viața unei fete orfane, despre toate întâmplările prin care a trecut ea. A mers la școală, făcea de toate, că nu avea mamă, iar între timp i-a murit și tatăl. Dar nu numai atât. La un moment dat s-a îmbolnăvit de lepră. Și era Insula leproșilor, Spinalonga, în Creta. În acele vremuri, care era bolnav, nu se mai stătea la discuții, era luat direct cum era în clipa aia, în cămașă de noapte și dus cu corabia direct în Spinalonga. Și acolo își trăiau viața, fără medicamente, practic și abandonați acolo… Și a ajuns și ea acolo… Și cu toate că era doar un copil, a reușit să facă multe lucruri.

Acolo toți erau întristați și supărați. Și și-a spus: „Măi, nu merge așa!”. Astfel, deși și ea era bolnavă, cu bucurie a început să facă curat, mai întâi acolo unde s-a mutat ea. Dimineața ieșea și saluta pe toată lumea: „Bună dimineața, ce zi frumoasă!”. Toți cei care o vedeau, pe jumate mâncați de lepră se întrebau dacă era în toate mințile și dacă își dădea seama unde se afla? Acolo era iadul pentru ei. Și încet, încet a mai adunat în jurul ei încă vreo două trei fete tinere, toate având aceeași boală și a început să facă curat la ceilalți, să-i ajute. Și ăia, mâncați de lepră cum erau, toți, toți îl blestemau pe Dumnezeu. Nu-L aduseseră pe Dumnezeu în viața lor. Și încet, încet a reușit să zugrăvească toate casele din acea insulă și să le aducă astfel o stare mai bună.

Și nu numai atât. Mai era și o altă fată undeva într-un sat, care aflase de situația celor din insulă și se gândise să facă și ea ceva pentru ei. Dar acea fată era paralizată, nu se putea mișca. Și a început să scrie scrisori. Și s-a interesat și a aflat, cumva tot cu ajutorul acelor fete, numele persoanelor bolnave de pe insulă. Și a scris scrisori la toți cei bolnavi. Ei erau  abandonați de toată lumea, pentru ei lumea nu mai exista. Astfel, s-au trezit că au primit câte o scrisoare, care începea cu „dragul meu”, cu „draga mea”…. Se întrebau: „Eu, scrisoare? Păi, eu sunt de douăzeci de ani aici, eu nu mai am pe nimeni! Dar, uite numele tău!”. Toți s-au înviorat pentru că cineva și-a adus aminte de ei, deși erau acolo uitați!

Deci, o copilă de 16 ani, paralizată, care trăia într-un sat în lume, a reușit să facă lucrul ăsta… După aia, cunoscuții pe care îi avea acea fată, s-au oferit să facă ceva, să-i ajute pe cei din insulă și a ajuns să facă o misiune.

Credința dă speranța

Și fata asta, eroina cărții, în fiecare zi le spunea dădea curaj bolnavilor spunându-le că aproape era gata medicamentul, deși nu exista nici un medicament. Ea le spunea că vor pleca de acolo de curând. Le spunea: „Auziți corabia, o să vină îndată să ne ia!”.  Ăia, săracii, mâncați de lepră ziceau că nu era în toate mințile. Și Dumnezeu, văzând totuși  răbdarea lor, a rânduit ca în acel an să descopere medicamentul. Care a murit înainte de a exista tratament, a murit, care nu, a scăpat de acolo din insulă și s-a vindecat.

Iubirea aproapelui până la sacrificiul suprem

Adică, într-o insulă numai a durerii, numai a suferinței… după ce scăpaseră, cei care fuseseră acolo au povestit că parcă și în pietre se simțea suferința și durerea. Dar au fost oameni sau preoți care erau sănătoși și s-au dus în insulă, între bolnavi, ca să le slujească liturghia și să-i împărtășească pe bolnavi. Sigur că lepra se lua de la unul la altul, dar ei s-au dus acolo și s-a jertfit cum se zice, să-i ajute pe ceilalți.

Astfel de fapte de dragoste pentru aproape depășesc limita normalului. De asta întotdeauna Dumnezeu are căile Lui. Prin unii îi mântuiește pe alții. Nu vedeți că a îngăduit Dumnezeu să treceți prin asta? Dar tocmai prin asta, poate, l-ați găsit pe Dumnezeu și îl dăruiți pe Dumnezeu mai departe. Deci sunt patimi despre care noi putem zice că nu poate fi suferință mai mare ca aceea! Nu! Sunt întâmplări prin care de fapt, suntem bine-cuvântați.

Necazul care se transformă în bine-cuvântare

Am întâlnit familii care care aveau trei-patru copii. Și l-a un moment-dat s-a născut un copil cu sindromul Down sau cu altă boală. Și la început au fost disperați, li s-a părut că era un dezastru… „Doamne cum ne-ai dat nouă?”… Și au ajuns mai târziu, după trecerea anilor, să își dea seama că de fapt asta era fericirea lor. Ziceau că dacă nu s-ar fi născut acel copil, ar fi fost total nefericiți și nici pe Dumnezeu nu l-ar fi avut în familie și copiii ar fi crescut egoiști. 

Așa, venind copilul acela, toți ceilalți frați s-au adunat în jurul lui să-l ajute, să-l bucure și pe el cu ceva și în felul ăsta s-a născut o dragoste foarte mare între ei. Deci, sunt întâmplări de la Dumnezeu, care sunt atât de frumoase numai să le vedem noi… Noi vedem doar partea asta de la început, dar pe parcurs, dacă suntem atenți, deschidem ochii și putem vedea și partea frumoasă a lucrurilor, partea care e aproape nevăzută, mai mult o simți, o trăiești. Da, ce să vă mai spun? Dacă vreți să mai întrebați ceva, că așa eu povestesc de toate…

În Athos se vine cu sufletul deschis…

Mihai Neșu: Suntem cei mai nepregătiți musafiri pe care i-ați avut!…

Părintele Pimen:  -Nu e asta, stați liniștiți! Știți, aici e Grădina Maicii Domnului! În Grădina Maicii Domnului vin oameni din toate direcțiile, din toate păturile sociale. Fiecare vine cu problemele lui și pentru asta trebuie să fim pregătiți în sensul că trebuie să ne deschidem sufletele. Să venim în Grădina Maicii Domnului cu sufletul deschis! Ce mi-o da Maica Domnului, dacă mi-a da palme, palme o să iau, dacă îmi dă mângâiere, mângâiere o să iau. Adică, ce știe Maica Domnului că mi-e de folos. Pentru că sunt cazuri și cazuri.

… și cu bine-cuvântarea Maicii Domnului

Sunt unii care nu pot să intre. Vin până la Ouranoupoli și au piedici, nu pot să intre . Și se miră că nu îi lasă să intre pentru că sunt oameni cu funcții mari… Venise odată un deputat, un parlamentar și un primar. Și sunaseră ei de la Ouranoupoli să îi așteptăm și să-i luăm de la Sfântul Pavel până aici la noi. Și când ne-am întâlnit, lipsea unul. Al treilea unde era? Să vedeți, când s-au dus la Diamonitire le-au spus să aștepte că nu le veniseră vizele de intrare. Și tot au așteptat ăștia până a plecat toată lumea. Trecuse o oră, două, trei ore și la un moment  le-au venit vizele! Și când să iasă pe ușă, iese deputatul, iese parlamentarul și când să iasă și primarul, erau doi…așa…lângă ușă… și l-au prins de mâini și i-au pus direct cătușele.

Cică primarul era căutat de Interpol. I-au zis că avea de făcut patru ani de închisoare în Italia! Ce făcuse el? Cu ani în urmă fusese prin Italia și a primit o amendă. Acolo sunt alte legi, amenda aia dacă nu a plătit-o nu știu cât timp, a tot crescut și după patru ani s-a transformat în închisoare, dacă nu a plătit-o. Se adunaseră patru mii de euro amendă. Nu știu cât a fost la început, dar în momentul ăla i se transformase în patru ani de închisoare, pentru că nu fusese achitată. Pentru că nu a fost găsit, a fost dat în urmărire prin Interpol. Și ăștia la baza de la Ouranoupoli, întotdeauna au în legătură directă cu Diamonitirul.

Și când au verificat au văzut că trebuia să facă patru ani de închisoare. Și nu i-au spus cei de la Diamonitir, ci i-au chemat pe cei de la Athena. Au venit doi „băieți” pregătiți, l-au luat și l-au închis. Era vineri și a trebuit să stea în arest până luni, marți… până s-a dus avocatul, i-a plătit amenda prin Italia, după care l-a scos de acolo. Și m-au sunat ăștia după vreo lună de zile, că voia primarul să vină iar. Și i-am spus primarului să se ducă mai întâi să se spovedească, să vadă ce mai are de împăcat cu Dumnezeu și cu Maica Domnului, că s-ar putea să vină iar și să-l închidă pentru altceva.

Adică, la el problema nu a fost asta! El a trecut și prin vămi, putea să fie prins acolo, că doar i-au verificat buletinul, putea să fie oprit în altă parte… De ce l-a oprit tocmai aici la Ouranoupoli? Ca să-i arate Maica Domnului că are datorii, dar nu la stat. Deci era nespovedit, erau alte motive… Și atunci Maica Domnului a folosit ocazia ăsta ca să-l trezească, tocmai aici la Ouranoupoli.

De asta spun, vin oameni, nu contează cine sunt și cum sunt, dacă nu vrea Maica Domnului să te lase nu intri nici înot, cum se zice. Pentru că e Grădina Ei, nu e a noastră! Și atunci Ea știe, măi, tu intri, tu nu intri! Ea în dragostea Ei, încearcă să-i accepte pe toți, dar dacă știe că e în folosul unuia să nu intre  și că are nevoie de o înțelepțire, atunci îi dă înțelepțirea aceea și nu reușește să ajungă aici. Ori se ridică furtună, câteodată și trei zile e furtună de nu mai intră nimeni… se găsesc căi deci, prin care să nu intre. De asta am spus că aici e Grădina Maicii Domnului.

Maica Domnului s-a arătat Starețului Andrei

După cum s-a arătat și la Starețul de la Sfântul Pavel, fostul Stareț Andrei în urmă cu vreo patruzeci de ani… El nu era Stareț în perioada aceea și a fost trimis la mitocul mănăstirii undeva mai aproape de Hilandar. Este acolo o zonă unde mănăstirile mai au câte un mitoc, tot în cadrul Sfântului Munte. Avea bisericuța și oleacă de vie, se ocupa de ce avea la mănăstirea acolo. Și a coborât până la malul mării fiind aproape ca să adune lemne aduse la mal, chilia sa fiind un pic mai sus. Și când a coborât a văzut pe o stâncă o femeie îmbrăcată în negru, cuviincios așa. Și stătea pe o stâncă și avea trei cărți în brațe. Și el când a văzut femeia aici în Sfântul Munte a întrebat-o ce căuta acolo.

În timpurile alea corăbiile erau mici și s-a gândit că poate naufragiase. Și a răspuns că nu naufragiase.  A întrebat-O atunci ce făcea acolo? „Eu sunt Stăpâna locului acesta!” a fost răspunsul. Dar mintea lui era legată să nu priceapă ce înseamnă lucrul ăsta.  A întrebat-O dacă putea să O ajute cu ceva. „Păi nu poți, dacă Eu sunt Stăpâna!”. A întrebat-O atunci ce scria în cărțile acelea? „Uite într-o cartea îi scriu pe cei care vizitează Athosul și pleacă, într-a doua îi scriu pe cei care stau în Athos ani de zile, dar la urmă tot pleacă. Și într-a treia îi scriu pe cei care stau toată viața și mor în Sfântul Munte”. 

A mai întrebat el ceva, dar tot nedumerit a rămas și la urmă, văzând că nu poate să o ajute și-a luat trăistuța și întors la chilie. Fiind după amiază timpul vecerniei, s-a dus să aprindă candelele ca să facă vecernia. Și când a ajuns în fața icoanei Maicii Domnului să aprindă candela, deodată a tresărit: era același chip! Văleu, era Maica Domnului! Desculț a ieșit, nu s-a mai încălțat și a dat fuga la mare. Maica Domnului, Maica Domnului!… nimic! Și a căzut pe locul unde era Maica Domnului: „Maica Domnului, te rog vreau să te mai văd odată!”. Și în momentul ăla a simțit o mireasmă de mir, dar nu a mai văzut nimic. Maica Domnului i-a arătat prezența și abia atunci l-a făcut să înțeleagă.

Ispita Starețului Andrei

Chiar discutam cu un părinte de la Sfântul Pavel, care a fost călugărit de Starețul Andrei. Și odată chiar am discutat mai mult, mi-a mai povestit mai multe. Era foarte râvnitor și avea o fire iute. Starețul Andrei e cel care m-a călugărit pe mine. Odată când era la Sfântul Pavel, înainte de a fi stareț, avea duhovnic vestit, mare la Karakalu, pe nume Kodrat. Și a avut el o ispită în mănăstire. Și fiind supărat s-a dus la duhovnic să-i spună că vrea să plece. Și i-a zis:                             

– Părinte, gata! Uite ce mi-au făcut ăștia, nu mai rezist, nu mai pot!                               

– Da, ai dreptate, măi, tot zicea duhovnicul, ai dreptate!

Și i-a spus ăsta tot și părintele îi spunea că avea dreptate în tot ce spunea. „Da mă, săracul de tine!”. După ce a spus tot și s-a răcorit, era hotărât să plece. Venise cu bagaj cu tot… și era mulțumit că l-a înțeles duhovnicul. Și zice:                              – Părinte, uite am plecat cu bagajul, acuma mă duc în cutare loc…

Stă duhovnicul, se uită la el și zice:                               

– Ai să mă asculți?                                                       

– Te ascult întru toate, Părinte! Era sigur că i-a dat dreptate…

– Dacă mă asculți așa cum ai promis, îți iei băgăjelul și te duci înapoi în mănăstirea ta!

Când a auzit, s-a făcut mic, nu a mai avut încotro și s-a întors. La scurt timp a orânduit Dumnezeu și a ajuns stareț acolo și a făcut multe lucruri frumoase.

Sfântul Nectarie s-a arătat Starețului Andrei

Mi-am adus aminte de o poveste, tot despre el. Tocmai fusese canonizat Sfântul Nectarie. Fuseseră mulți care îl bârfiseră pe Sfântul Nectarie și auzise multe. Cei care ați citit viața Sfântului Nectarie, ați văzut cât a fost prigonit, acuzat, bârfit, bătut, luat de poliție. Mulți credeau lucrurile astea, era o lucrare a diavolului prin care multora le-a întunecat mintea ca să îl prigonească. Au ajuns și la el anumiți oameni care erau la curent cu aceste bârfe. Astfel, starețul Andrei era în îndoială și se gândea: „O fi sfânt și ăsta? Eu nu o să îl prăznuiesc! L-a canonizat Biserica, dar eu nu am încredere!”, el fiind o fire mai impulsivă. Și într-o noapte i se arată Sfântul Nectarie într-o lumină mare: „Părinte Andrei, dar de ce nu crezi că sunt sfânt? Nu eu m-am sfințit, Dumnezeu m-a sfințit!”… Și zicând acestea, sfântul a dispărut în slavă.

S-a trezit starețul a adunat părinții și le-a zis: „De azi înainte, la Sfântul Nectarie facem priveghere în fiecare an și o să fie un fel de hram mai mic al mănăstirii!”. De atunci se face priveghere și s-a construit un paraclis la mănăstirea Sfântul Pavel în cinstea Sfântului Nectarie. În felul ăsta a primit o lecție cu dragoste și a fost ajutat să înțeleagă. Mai sunt și cazuri când vin cu bățul sfinții, dar rar.

Maica Domnului împacă doi sfinți

Avem cazul Sfântului Ioan Gură de Aur cu Sfântul Chiril. Gândiți-vă, sfânt și unul sfânt și altul! Și Sfântul Ioan a fost prigonit, chinuit, a murit în exil, cât a pătimit… Iar Sfântul Chiril nici nu voia să îl pomenească: „Cum să îl pomenesc eu pe ăsta care e acuzat de un episcop că-i eretic!”. Unchiul Sfântului Chiril, episcopul Isidor fusese și el influențat negativ despre sfântul Ioan. Sfântul Ioan era foarte drept, răbda orice pentru dreptate, pentru biserică. Dacă era o nedreptate în conducerea bisericii, acesta spunea sincer celui care a greșit, indiferent de calitatea acestuia, împărat sau împărăteasă și din cauza asta a și pătimit. Dar în fața lui Dumnezeu, sfântul Ioan era foarte mare.

După ce a adormit, sfântul Ioan Gură de Aur a fost acceptat de mulți ca sfânt, mai puțin de sfântul Chiril, care l-a și șters dintre Patriarhi având în vedere acuzația că fusese eretic. Iar într-o noapte s-a rânduit o vedenie, care a fost văzută și de altcineva, de un bărbat Astfel, s-a arătat că intrase sfântul Chiril într-o biserică unde era Maica Domnului, sfinți, totul de o frumusețe nemaivăzută, era slujbă, se auzeau cântări… Și în dreapta Maicii Domnului era Ioan Gură de Aur. Când a văzut sfântul Ioan Gură de Aur că în biserică a intrat sfântul Chiril, a luat un baston ca să-l ciomăgească și a început să-l fugărească și să-i reproșeze că în trecut îl prigonise. Iar Maica Domnului, văzând acestea, l-a rugat pe sfântul Ioan Gură de Aur să-l ierte pe Chiril.

Dar sfântul Ioan Gură de Aur striga: „Maica Domnului, dar m-a prigonit și încă și acuma mă prigonește!”, iar Maica Domnului atunci i-a spus: „Iartă-l pentru dragostea mea, că mult m-a apărat el în fața lui Nestorie!” – știți, atunci când a fost cu sinodul – (n.n.: e vorba de Sinodul 3 Ecumenic). De aceea Maica Domnului a intervenit și a spus: „Pentru dragostea mea Ioane, iartă-l! Că uite, din neștiință a făcut lucrul ăsta!”. Și atunci s-a muiat sfântul Ioan și l-a îmbrățișat pe sfântul Chiril.

Iar bărbatul care văzuse vedenia i-a povestit-o sfântului Chiril. Auzind-o, sfântul Chiril s-a îngrijorat și a spus: „Aoleu! Să fiu eu prigonitorul celui care este aproape de Maica Domnului?”. Și de atunci l-a acceptat și pomenit ca sfânt pe Ioan Gură de Aur, fiind de acord să-l și canonizeze. 

Vedem astfel că uneori, de-a lungul timpului, anumite lucruri s-au întâmplat din neștiință, iar Dumnezeu a lucrat ca să-i înțelepțească și ca adevărul să poată ieși la suprafață.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!