Părintele Teologos: Schimbarea la față, lumina necreată și cunoștința adevărată

Lumina necreată și cunoștința adevărată sunt temele cuvântului de astăzi. Când vom afla chiar și o mică parte din ceea ce s-a întâmplat la Schimbarea la Față vom înțelege de ce sistemul de învățământ de astăzi este atât de problematic.

Spunem că sistemul de învățământ din România nu este cum trebuie – și așa și este – însă problema este cu mult mai mare: sistemele de învățământ din lume nu sunt cum trebuie pentru că acestea nu duc pe om la cunoștința cea adevărată, la cunoștiința care poate să împlinească pe om și la rai.

Transcriptul clipului îl puteți citi mai jos de acesta.

Vizionare plăcută!

Doamne ajută!

Pentru rugăciunile Sfinițlor noștri Părinți, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi! Amin!

O să vorbim puțin despre sărbătoarea Schimbării la Față care, de fapt, nu este schimbarea la Față a Domnului, nu este transformarea Domnului, pentru că Domnul nostru, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, a fost din veci și până în veci Dumnezeu perfect și, după întruparea Sa, este om perfect. Schimbarea a fost mai degrabă asupra Apostolilor, după cum spune și Troparul acestei Sărbatori, Mântuitorul le-a dat un har foarte special ca să îl vadă cum era El de fapt. Asta s-a întamplat la Schimbarea la Față. Deci nu atât este vorba de schimbarea la Față a Domnului, ci schimbarea capacității de percepepere a Apostolilor, astfel încât să poată să-L vadă pe Domnul așa cum era. Această transformare este de fapt apogeul vieții noastre duhovnicești.

Viața duhovnicească este transformare

De fapt toată viața noastră duhovnicească ar trebui să fie o transformare dintr-o experiență la o altă experiență, la un nivel mai înalt de experiență. Din cauza aceasta sărbătoarea, în limba greacă se numește chiar așa, Metamorphosis. În limba română nu sună foarte bine Transformare sau Metamorfoză, dar, în Tradiție, spunem Schimbarea la Față, și e sarbătoarea transformării, sărbătoarea îndumnezeirii. Chiar Mântuitorul le spusese că „o să vedeți Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (cf. Marcu 9, 1). Împărăția lui Dumnezeu nu este atât un loc, cât o stare, este starea din lăuntrul nostru.

Acuma, trebuie să știți că în clipa în care vorbim despre Rai vorbim despre același lucru, dar în cazul Raiului accentul cade pe loc, în timp ce atunci când vorbim despre Împărăția Cerurilor, accentul cade pe stare. Împărăția Cerurilor, după cum spuneam, este prezența Împăratului prin lumina Sa. Această lumină, datorită faptului că niciun om nu poate să lumineze, este un atribut al dumnezeirii Sale. Și, deci, după cum știm, Dumnezeu este necreat și deci și lumina Sa este necreată, după cum Dumnezeu este iubitor și super, suprainteligent, și această lumină este o lumină inteligentă – înțelegătoare, după cum spun Sfinții Părinți, Sfântul Grigore Palama – iubitoare și necreată. Deci, această lumină pe care au experiat-o sfinții Apostoli pe Tabor nu este o lumină din aceasta, care ne înconjoară acum.

De ce Moise și Ilie?

În această lumină înțelegătoare și iubitoare, Apostolii l-au văzut pe Moise și pe Ilie. De ce? Ca să se arate că Domnul este Dumnezeul Vechiului Testament, dar, mai era și un alt motiv, că acești doi coriferi ai Vechiului Testament erau cei care avuseseră cea mai mare dorință de a-și vedea Dumnezeul, cel mai mare dor de a-L vedea pe Dumnezeu.

Ei, gândiți-vă ce dorință mare au avut, astfel încât Domnul le-a făcut ascultare după mii și mii de ani de la, hai să zic încetarea activității acestor oameni pe pământ. Gândiți-vă, pe de altă parte, ce bucurie imensă pentru acești oameni care L-au văzut întrupat, deci L-au văzut în trup pe Dumnezeu, Cel total transcendent, total dincolo de orice idee, de orice închipuire, total imaterial și, în clipa respectivă a fost o bucurie imensă și la Moise și la Ilie, a fost încununarea dorinței lor de o viață.

Deci, Dumnezeu se arată într-o lumină necreată, iubitoare și înțelegătoare, și lui Moise și lui Ilie, dovedid astfel că este Domnul și Dumnezeul și al Vechiului și al Noului Testament. Asta era capital pentru Apostoli, și bineînțeles și pentru noi, și de acolo încolo le și împlinește această dorință celor doi mari Sfinți ai perioadei Vechiului Testament.

Însă, această lumină necreată, iubitoare și înțelegătoare are efect și asupra Apostolilor, asupra Sf. Ap. Petru, care nu era desăvârșit, și nici ceilalți Sf. Apostoli nu erau desăvârșiți și, din cauza asta îi vedeți în icoane că erau răsturnați, și în pericopa evanghelică spunea că s-au temut foarte când au intrat în norul cel luminos, pentru că norul era luminos,  foarte înțelegător, dar cu o cunoștință mai presus decât cunoștința acestei lumi, total superioară cunoștinței acestei lumi, total superioară.

Cunoștința adevărată e nor

Este vorba de un nor [înțelegător], nu este vorba de cunoștința aceasta care îmbucățeşte, care separă, o cunoștință analitică, o pseudocunoştință de sorginte vestică, care spune până aici este asta, de aici dincolo este asta, avem lungime, lățime, înălțime, compoziție chimică s.a.m.d. Deci, este vorba de o cunoștință unificatoare, și această cunoștință unificatoare, iubitoare și totală se arată Sfântului Ap. Petru, pentru că Sf. Ap. Petru spune: „Doamne, bine este nouă să  fim aici” (Matei 17, 4).

Adică Petru uitase și de Ierusalim, și de presupusa insurecție pe care o așteptau Apostolii, să se pună la loc Împărăția lui Israel, uitase de activitatea propovăduirii, uitase de tot și „Doamne, bine este nouă să fim aici, ne oprim aici, hai să facem trei colibe”. Pentu că Petru nu știa ce altceva să ofere, tot ce avea el să ofere celorlalți, fiind sărac lipit, era să facă trei colibe, trei case, cel mai mare dar pe care putea să-l facă Sf. Ap. Petru. Si Sf. Ap Petru zice: „Tie una, lui Moise una și lui Ilie una”.

Cunoștința adevărată în cazul lui Petru

De unde știa Sf. Ap. Petru că este Moise și Ilie? Pentru că cei doi nu aveau etichete, nu aveau niște săgeți roșii pe ei, și dispăruseră în urmă cu mii și mii de ani. Cum spuneam, Sf. Ap. Petru intrase în această lumină înțelegătoare și spusese Petru : acesta este Moise, acesta este Ilie – deci o cunoștință totală, simplă, imediată. Și era și o cunoștință iubitoare, pentru că Petru nu spusese: „facem patru colibe” – adică și mie una. Petru uitase de sine, se deșertase de sine, era total deschis în acest zbor iubitor față de toți ceilați. Deci facem trei colibe: „Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.” (Matei 17, 4).

Deci, Petru știa efectiv, ajunsese la cunoștința adevărată și nu o cunoștință din lume aceasta, bâjbâietoare, bazată pe cercetări, pe măsurători, pe deviațiile sau aproximațiile aparatelor de măsură, sau pe deducțiile oamenilor de știință care, și ei, bineînțeles sunt limitați, sunt supuși greșelii s.a.m.d.

Cunoștința adevărată depinde de mărimea vasului

Acuma, însă, această cunoștință era totală la nivelul lui Petru, în comparație cu vasul lui Petru. Adică Petru știa că este Moise și este Ilie, și era deplin, era împlinit, dar nu putea să știe că permanentizarea acestei cunoștințe, acestei stări se făcea prin întreruperea acestei stări, prin răstignirea Celui care a provocat această stare, și după aceea prin învierea Lui, și Cinzecime, și propovăduira Evangheliei la toate neamurile. Deci, vedem că vasul lui Petru era plin, dar vasul lui Petru era mic, nu putea să conceapă niște lucruri, în principal răstignirea Domnului, pentru că imediat după ce s-au dat jos după Tabor a spus: „Doamne, să nu fie Tie una ca asta” adică să nu Te răstignești. Și Domnul i-a spus: „nu știi ce vorbești, placă înapoia mea satano”.

Deci vedem că este vorba de cunoștința adevărată, dar la nivelul vasului. De fapt aceasta este asceza, acesta este rolul Ortodoxiei, adică mărirea vasului. Trebuie să-l deschidem, să lărgim vasul, astfel încât să încapă din ce în ce mai multă cunoștință. Și asta se face prin pășirea, călcarea în picioare  a egoului nostru, a egoismului nostru, prin strivirea egoismului nostru prin ascultare față de persoanele prin care vorbește bunul Dumnezeu, stareț/stareță, duhovnic pentru oamenii din lume. Și, în clipa în care reușim să ne depășim cadrele foarte strâmte ale propiului nostru egoism, a propriei noastre viziuni, în clipa respectivă putem să ajungem la o cunoștință mai înaltă, putem să ne lărgim vasul.

Starea raiului: statică sau dinamică?

Ei, tot aici avem răspunsul la celebra întrebare, la mara întrebare a sfinților din sec. III-IV, chiar și sec. V, marea întrebare: „raiul o să fie o stare statică sau o stare dinamică?”. Este marea întrebare a Sf. Grigore de Nyssa, de exemplu. În rai este vorba de o îmbinare a celor două, este, cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul, că este vorba de o odihnă pururea mișcătoare. Adică faptul că vasul este totdeauna plin, ca la Sf. AP. Petru, și vasul trebuie totdeauna să se lărgească. După cum cum Sf. Ap. a vurt să spună un lucru mare, dar a spus o gogoriță, că nu putea să conceapă ca Domnul trebuie să meargă să se răstignească.

Deci, starea raiului este această cunoștință simplă, imediată, totală, iubitoare, această lumină și, din punct de vedere dinamic este vorba de mărirea vasului. Ei, și această cunoștință este iubitoare, cu sens și unificatoare. Este în firea omului, omul se odihnește când are această cunoștință. Pe când cunoștința cealaltă, pe care o învățăm la școală, la facultăți nu este în firea omului, și este o cunoștință care nu are sens, nu este provocatoare de iubire, nu este mântuitoare și îmbucățește mintea omului, care e făcută să aibe o imagine unitară și, deci, mintea omului se  întuncă.

Și, da, sigur, trebuie să mergem la școală, să avem cunoștința acestei lumi, care este o pseodocunoștință, dar, dincolo de asta, trebuie să avem și o altă cunoștință, o cunoștință iubitoare, care vine prin asceză.

Cele două căi de cunoaștere

Deci sunt două căi de cunoștere: prin calea lumească, știintele care vin din afară, cum spun Sfinții Părinți, sfinții capadocieni prin Sf. Vasile cel Mare, și cunoștința duhovnicească, cunoștința lui Dumnezeu. Și, din cauza asta, Biserica nu are probleme, nu se bate cu știința, pentru că nivelul ei de cunoaștere este cu totul și cu totul altul.

Deci, dacă vine știința la un moment dat și spune: „voi vedeți că pământul este rotund” – dincolo de faptul că chiar anticii stiau că Pământul este rotund; Hesiod în Antichitate a calculat și raza – dacă vine știința în Evul Mediu și spune că pământul este rotund, Biserica nu se apucă să ardă pe rug pe Giordano Bruno s.a.m.d., pentru că Biserica nu se ocupă de știința lucrurilor din afară, ci se ocupă de această știință duhovnicească, care e pe dinăuntru, prin această lumină iubitoare care dă sens.

Exemplu de ajungere la cunoștința adevărată: E= mc²

Ca să va dau un exemplu o să vă spun o mică trecere de la știința acestei lumi la știința duhovnicească. Și, la început poate nu o să înțelegeți, poate nu o să găsiți sens, și în clipa în care ajung la cunoașterea duhovnicească o să vă dați seama că lucrurile capătă o altă formă, capătă iubire, capătă sens. Știința lumii spune în felul următor : E= mc². Asta este o formulă celebră a unui fizician care se numește Albert Einstein, care la începutul sec. XX a găsit această formulă, care spune că energia este masa/ materia înmulțită cu viteza luminii la pătrat. Ceea ce este fenomenal aici, este faptul că masa este energia supra viteza luminii la pătrat (m=E/c²). Adică masa este o formă de energie.

Și, deci, duhovnicește vorbind, pentru că noi experiem energia în principal ca lumină în viața de zi cu zi, masa – putem să spuneme duhovnicește și fizic -, materia este o formă de lumină. În clipa în care vedem ochii soției noastre, sau ochii fratelui nostru, sau ochii surorii noastre, sau ochii celui drag nouă, ochii celei dragi nouă, sunt o formă de lumină, sau zâmbetul celuilalt e o formă de lumină. Deci, în clipa în care îmi vine să strâng de gât pe celălat, mă gândesc: să strâng de gât lumina? Nu se face!

Deci vedeți că lucrurile duhovnicești capătă imediat un sens, plecând de la cele materiale, care nu au sens, care sunt grele de înțeles și ajung la cele duhovnicești, care arată multă iubire. Să nu îi strângem de gât pe oameni, pentru că sunt lumină.

Școlile nu ne oferă foarte mult; nu ne duc la cunoștința adevărată

Da, școlile ne oferă ceva, dar nu foarte mult. Trebuie să ne luptăm duhovnicește ca să ajungem la experiența luminii necreate, pentru că asta ne va mântui. Știința cealaltă, de pe băncile școlii, nu ne va mântui, și ne va aduce chiar multă tristete, cum spunea Dostoievski, că acolo unde este multă știință este și multă tristețe – se  referea la știința cea din afară – și această știință, deci, nu este mântuitoare.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!