A murit pe 27/7, de COVID-19, IPS Nichifor de Kinshasa, un ierarh foarte duhovnicesc, care, fiind mitropolitul Africii Centrale (în principal Congo) are multe experiențe extreme, inclusiv cu magia neagră, cu vrăjitoria.
Vă prezentăm mai jos o astfel de mărturie, nu înainte însă de a ne aduce omagiile noastre față de IPS sa pe care l-am cunoscut a fi un ierarh foarte smerit care nu a uitat niciodată rădăcinile sale athonite.
Scurtă biografie
IPS Nichifor de Kinsasha a devenit monah în 1971 în Mănăstirea Sf. Treimi din Creta. A fost în Sfântul Munte Athos din 1977 până în 1997, fiind director adjunct și mai apoi director al Academiei Athoniene, cu sediul la Kareia – capitala Sfântului Munte.
În 1997 este chemat de Mitr. Albaniei, Anastasie pentru organizarea primului seminar în Argyrocastro iar din 2006 este profesor universitar și cadru de conducere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Congo „Sfântul Athanasie Athonitul”.
A scris multe studii ștințifice și a participat la multe congrese în Grecia și în afara țării.
În 2010 a fost ales Mitropolit al Africii Centrale cu sediul la Kinshasa, capitala Republicii Congo, un oraș de 11,5 milioane de locuitori.
După fotografiile de la înmormântarea sa, petrecută în Sfântul Munte, în prezența locțiitorului său, Mitropolitul de Katanga, Theodosie, vă rugăm să vizionați un mic video produs de un reporter în care vrednicul de pomenire IPS Nichifor de Kinshasa povestește ce se întâmplă în clipa în care se fac vrăji unui preot ortodox.
Vizionare plăcută!
Vizionați aici mărturia IPS sale, mărturie pe care am auzit-o și noi personal, la fața locului. Trebuie să știm că practicile vrăjitorești sunt o prezență foarte reală și foarte malefică. Să nu le ignorăm prezența, nici să le subestimăm periculozitatea, însă să nu ne tulburăm căci dacă suntem cu Dumnezeu, cine-i împotriva noastră?
Totul este însă să fim cu Dumnezeu și să nu subestimăm puterea absolută a ortodoxiei. Însă ca asta să se întâmple trebuie să avem ascultare de ierarhul legiuit al locului și credință în Dumnezeu, după cum veți vedea în videoclipul de mai jos.
Vizionare plăcută! (transcriptul este după video)
Ortodoxia : Vrăjitoria – 1:0
Ascultare vs. vrăjitorie
În provincia Gueka, în centrul Congo-ului, avem acolo doi preoți: pe p. Chiril și pe p. Alexandru.
De obicei, pentru că avem numai o biserică – „Sfântul Gheorghe” – la sate avem colibe de lut, trebuia p. Alexie să facă naveta. A mers, deci, într-un sat – acolo ei circulă cu bicicletele – este singurul mijloc care există. Deci, și-a luat bicicleta și s-a dus în satul respectiv.
Când a ajuns acolo, i-au spus după-amiaza, ortodocșii: „De ce ai venit aici? Aici este un văjitor mare care omoară pe oricine vine aici!”
și a zis: „Am venit, că mi-a dat poruncă episcopul, o să fac ascultare, am venit să vă spovedesc, să vă țin Sf. Liturghie și să vă împărtășesc”.
După puțin timp a venit vrăjitorul zicând: „Ce cauți aici în satul meu??” „Să te ridici să pleci!”
– notez că la sate și în păduri există vrăjitori de diferite grade –
Zice: „Cară-te! Ești tânăr și o să te ucid”.
Ascultarea este voia lui Dumnezeu
P. Alexie a zis: „Dumnezeul meu este Cel adevărat! Dacă El dorește să mor, să mor! Nu depinde de tine! Și dincolo de asta, eu fac ascultare de Biserică, mi-a spus episcopul să vin să spovedesc, să slujesc Sf. Liturghie și să împărtășesc pe oameni și să-i întăresc duhovnicește și să plec!”
atunci vrăjitorul i-a spus: „Ești tânăr. Pleacă pentru că după cum am omorât pe protestantul și catolicul ce au venit aici așa o să te omor și pe tine!”
iarăși p. Alexie a spus: „Eu am încredere în Dumnezeul meu că o să mă protejeze. Dacă vrea să mă ia, să mă ia eu o să fac ascultare de episcop.”
Sfânta Liturghie
Nu s-a speriat; în ziua următoare s-a dus la biserică – o colibă de lut ce avem acolo și a început să facă utrenia.
Atunci a venit vrăjitorul cu magiile lui chiar în Biserică, pe dreapta aproape, cum sunt pangarele și le-a scos ca să-l omoare pe preot.
S-a adunat tot satul acolo – ortodocși, protestanți, idololatri, fundementaliști etc. care toți doreau să vadă cum o să moară preotul.
Atunci preotul, p. Alexie, a făcut pașnic slujba sa, utrenia și a început Liturghia. P. Alexie era netulburat, dedicat slujirii și imediat după vohodul mare când pune Sf. Daruri pe Sf. Masă aude un zgomot înfricoșător, ca și cum ar cădea multe, multe butoaie.
P. Alexie nu a dat importanță pentru că era obișnuit cu trucurile diavolului, dese acolo. Și și-a continuat netulburat Liturghia.
Când a ajuns la Epicleză se aude un zgomot și mai înfricoșător- ca la sfârșitul lumii. Iarăși nu a dat importanță.
Întorcându-se către popor să binecuvânteze a văzut că au mai rămas doar ortodocșii, toți ceilalți dispărură – inclusiv vrăjitorul.
Vrăjitoria = moarte
A terminat Liturghia și a întrebat: „Ce s-a întâmplat? Ce erau zgomotele ce s-au auzit?”
Și i-au spus: „la vohodul mare imediat ce ai intrat în altar, a căzut vrăjitorul jos. L-au luat și l-au dus la un „spital”. (Era un cort improvizat cu cele de prim-ajutor). Asta știm. Ne-au spus că e grav.”
În clipa în care vrăjitorul a căzut, toți neortodocșii s-au speriat și au dispărut.
După asta a plecat p. Alexie.
De vreme ce a terminat, a luat bicicleta și a plecat la Mueta. Acolo l-a așteptat preoteasa zicând: „Părinte, toată seara am văzut asta și asta și asta” și a povestit tot ceea ce s-a spus și s-a făcut între vrăjitor și p. Alexie și continuă prezvitera: „într-un final vrăjitorul a murit”.
„Nu, eu știu că e bolnav”, a zis p. Alexie.
Puterea Ortodoxiei
După un timp, însă, a venit cu bicicleta un negru din satul respectiv zicând: „Ne-au spus de la spital că vrăjitorul a murit!”
„Când a murit?”, zice p. Alexie
Și a fost exact ceasul Epiclezei când s-a auzit cel de-al doilea zgomot când a murit vrăjitorul.
Înțelegeți, deci, puterea Ortodoxiei și cum Dumnezeu arată protecția către preoții ortodocși și către credința ortodoxă!
traducerea: www.chilieAthonita.ro
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Slavă Domnului nostru Iisus Hristos și pe pământ Pace!
Să se înmulțească Cuvântul Adevărului Sfintei Treimi pe fața pământului și pe noi păcătoșii să ne ajute să ne mântuim!
Amin.Amin.Amin.