Părintele Teologos: Slujbele: ce sunt, cum ne comportăm …și symphonic heavy metal

Sfintele Slujbe sunt esențiale în viața noastră, însă probabil că puțini dintre noi cunosc ce sunt slujbele de fapt, care este scopul lor și, mai ales, cum trebuie să ne comportăm – sau nu – atunci când suntem la slujbe.

La final, părintele Teologos dă și câteva exemple cutremurătoare care dau de gândit relativ la comportamentul anumitor persoane la slujbe și urmările acestor comportamente.

Vizionare plăcută!

După videoclip aveți transcriptul aproximativ al cuvântării.

Doamne, ajută!

Pentru că mulți m-au rugat să vă vorbesc despre importanța slujbelor, ce sunt slujbele și de ce trebuie să venim la biserică, am să accentuez pe tema asta.

Slujbele: cadrul imersiv în care se trăiește experiența lui Dumnezeu

Întâi de toate trebuie să spunem ce sunt slujbele. Slujbele sunt cadrul imersiv în care se trăiește bunul Dumnezeu, este avanpremiera vieții veșnice. Noi, datorită stării noastre căzute nu putem să avem o imagnie cât de cât corectă față de ceea ce ne asteaptă în viața viitoare, dincolo de moarte. De fapt, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus că ceea ce la mintea omului nu s-a suit, la inima omului n-a ajuns, acestea a pregătit Domnul Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc pe El („Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” I Cor.2, 9) 

Datorită faptului că iubirea noastră este foarte mică, noi nu avem această conștiintă, această trăire a Împărăției Cerurilor și, din cauza asta nu suntem atrași de ea, din cauza asta trăim o părăsire aici, pe pământ, și trăim o viață foarte cenușie. Deci, din cauza asta este foarte important să mergem la slujbă, pentru că slujbele este avanpremiera vieții veșnice.

Slujbele și simțurile

La slujbă, pentru că este cadrul imersiv în care se trăiește experiența lui Dumnezeu, în care se trăiește dulceața lui Dumnezeu, în care se trăiește frumusețe lui Dumnezeu, toate simțurile noastre sunt scufundate în atmosfera acestei fericiri veșnice a Raiului – bineînțeles, pe cât este cu putință aici pe pământ. La slujbă e o desfătare de icoane, de arhitectură, de tot ceea ce vedem în jurul nostru în biserică. Auzul este, întâi de toate, desfătat de cântări și, dincolo de asta, în biserică avem nevoie de liniște ca să ne rugăm.

Și biserica este, prin excelență, un loc liniștit în care omul se poate aduna și se poate întâlni cu Dumnezeu, se poate întâlni cu necreatul, pentru că, să nu uităm, cea mai mare întâlnire din toată istoria omenirii este întâlnirea dintre creat și necreat, adică întâlnirea dintre fiu și Tată, dintre Creator și creatura Sa, fiul Său cel iubit.

Slujbele și rugăciunea

Cea mai mare dramă este despărțirea noastră față de Dumnezeu și această dramă suntem chemați să o refacem [remediem] în biserică – în biserică, mă refer și la loc, dar, întâi de toate mă refer la Trupul tainic lui Hristos, adică în rugăciunea în comun. Bineînțeles că și acasă, în cameră, la chilie ne putem ruga de unul singur și trebuie să ne rugăm singuri, dar, datorită faptului că vorbim aici de refacerea acestui trup Tainic al lui Hristos, care este Biserica, rugăciunea în comun are foarte, foarte mare putere. De aceea la slujbă trebuie să dăm tot ceea ce putem astfel încât să ne unim cu Creatorul, astfel încât să devenim fericiți. Pentru că noi pentru asta am fost creați, pentru a deveni ca și El, dar nu putem să devenim ca și El fără ajutorul Lui.

Este imposibil să ajungem la necreat, pentru că nu știm cum este necreatul, deci nu știm unde trebuie să ajungem dacă însuși necreatul nu vine să ni se arate. Și, chemarea necreatului este rugăicunea.

„Doamne Iisuse Hristoase…”

Acuma, rugăciunea întâi de toate se  face cu „Doamne, Iisuse…”, pentru că „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă” este cea mai puternică rugăciune. Am insistat pe larg cu altă ocazie despre această rugăciune și, din cauza asta, nu o să insist foarte mult aici. În orice caz este cea mai puternică rugăciune pentru că are numele lui Iisus, pentru că nu are gânduri, este o rugăciune de un singur gând și, fiind ciclică, o putem spune des și ne putem concentra foarte bine pe ea. Știm foarte bine lucrurile acestea și Evanghelia ne ajută.

Rolul cântărilor și a arhitecturii

Dar, pentru că nu putem să spunem vreme de câte ore ține slujba rugăciunea asta, la un moment dat mintea obosește, mintea o să cadă de la înălțimea rugăciunii, ca pe o plasă [de susținere] pe cântări, pe icoane, pe cele din jur și pe o rugăciune spoveditoare. Adică facem tot felul de teorii duhovnicești, tot felul de  rugăciuni duhovnicești către bunul Dumnezeu, către Maica Domnului și către sfinții zilei – din cauza asta avem și slujba Sfântului zilei. Slujba nu se face pentru Sfântul respectiv, pentru  Dumnezeu, slujba se face pentru noi. Slujba este, după cum am zis, cadrul imersiv în care să ne putem ruga la maxim, în care să ne întâlnim cu Creatorul nostru, cu Mântuitorul nostru. 

Rugăciunea de mulțumire

Această rugăciune spoveditoare, cel mai bine, după cum spune Sf. Ioan Scărarul, se face în felul următor. Întâi de toate se aduce mulțumire față de Dumnezeu Tatăl și Împăratul nostru, pentru că este o problemă de noblețe. Și, după mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru faptul că existăm întâi de toate, pentru faptul că e pace, pentru faptul că ne dă toate, inclusiv pe Sine Însuși, după aceasta trebuie să ne smerim în fața lui Dumnezeu, să avem conștiința nevredniciei noastre, să avem conștiința păcatelor noastre și, abia în al treilea rând o să aducem cererile noastre.

Bineînțeles că cea mai frumoasă rugăciune, și rugăciunea pe care o așteaptă Dumnezeu este rugiciunea de mulțumire. După cum spunea Părintele Tihon, sfântul duhovnic al Sf. Paisie Aghioritul: „Doamne, miluiește este o drahmă, pe când  Slavă Ție, Doamne sunt o sută de drahme”.  Adică lui Dumnezeu Îl place mai mult nu să fie lăudat, ci să fie iubit, să ne creeze bucurie, Dumnezeu ca și Tată se bucură de bucuria fiilor Săi. Din cauza asta hai să nu cerem atâtea de la Dumnezeu.

Rugăciunea de cerere

Desigur că uneori avem o durere înlăuntrul nostru, avem o nevoie în lăuntrul nostru, și atuncea să cerem lui Dumnezeu pentru că decât să nu cerem și să inducem o distanță între noi și Dumnezeu, mai bine ne revărsăm în fața lui Dumnezeu spovedindu-ne, spunând: „Doamne, am nevoie… – mai ales dacă am o poziție de răspundere, sunt șef, sunt director, sunt econom la mănăstire – ne rugăm: „Doamne, ajut-o pe maica respectivă!”, „Doamne, ajută-l pe subalternul meu, pe care mi l-ai dat în grijă”, „Nu mă lăsa pe mine, ajută-i pe ei!”.

În clipa în care ne rugăm astfel, și îi mulțumim lui Dumnezeu, și avem conștința nimicniciei noastre, că, „Doamne, nu sunt bun de nimic, Doamne, nu sunt bun de nimic…”, „Doamne, sunt robul Tău”, „Doamne, sunt roaba Ta”, în clipa respectivă Dumnezeu ne va ajuta. Și, în clipa în care Dumnezeu se va odihni cu această rugăciune spoveditoare și cu frumusețea cântărilor, după aceea iarăși ne scufundăm în înaltul rugăciunii lui Iisus.

Somnul în timpul slujbelor

Datorită faptului că slujbele sunt, prin excelență, locul întalnirii noastre cu Dumnezeu, din cauza asta trebuie să mergem mai repede la slujbe, să nu întârziem. Pentru că venitul mai târziu și plecarea mai repede este o retragere practică în fața atacului demonic și diavolul are dreptul să ne lupte. Știu că uneori suntem obosiți, dar este mult mai bine – acuma, să nu mă înțelegeți greșit, nu spun că trebuie dormit la slujbă, dar, decât să mergem cu picioarele noastre la chilie și să dăm drepturi foarte practice diavolului asupra noastră, mai bine ne luptăm și să murim pe câmpul de luptă, mai  bine zis să  dormim pe câmpul de luptă, 😊 decât să mergem la chilie.

Dacă dormim în corabia Duhului, care este Biserica, până la urmă cu milă și îndurare, prin iconomie, tot o să ajungem la destinație, dar dacă plecăm este foarte, foarte grav.

Deci, din cauza asta să venim de la început la slujbă, să ne pregătim cu o mică rugăciune: „Doamne, învrednicește-mă la slujba asta să fiu fără de păcat, să am mintea la Tine, să Te iubesc, să mă închin Ție, să îți aduc Ție jertfă înțelegătoare” și, la sfârsit, să așteptăm până la final și, după final, să păstrăm tăcerea, să păstram puțin harul lui Dumnezeu, să nu intrăm imediat în griji.

Grijile și slujbele

E adevărat că uneori aceste griji sunt generate și de cei din jurul nostru, mai ales dacă avem o poziție de conducere, care este o poziție foarte grea, cu o răspundere foarte mare și imprăștie, fărâmițează personalitatea duhovnicească a celuilalt și, din cauza asta, în clipa în care și noi și starețul/stareța, iconomul/iconoama sau cel cu care dorim să vorbim iese de la slujbă, hai puțin să așteptăm astfel încât să ne folosim de harul lui Dumnezeu și noi și cel căruia dorim să îi adresăm o  întrebare.

Tăcerea în timpul slujbei

Am zis că trebuie să tăcem după slujbă, dar mai ales să tăcem în timpul slujbei. În timpul slujbei să fie strictul necesar. La un moment dat într-o mănăstire în Sfântul Munte a venit un episcop și, nestiind programul mănăstirii respective, a ajuns undeva în timpul slujbei. Și, unul dintre Părinți a venit la starețul mănăstirii respective și a zis: „Părinte stareț, a venit Mitropolitul cutare”, și  starețul a pus mâna la gură și a zis: „șttt, slujba acuma. După…!”.

Și Mitropolitul s-a folosit foarte mult de acest lucru, pentru că sunt slujbele, este discuția cu Dumnezeu, nu este discuție despre Dumnezeu. Bineînțeles aici face excepție Spovedania – și sunt Părinți și în Sfântul Munte care spovedesc în timpul slujbelor, dar nu în timpul Liturghiei; adică la Utrenie și la Vecernie -, asta pentru că este vorba de o Taină și o Taină foarte, foarte mare, și se poate vorbi și acolo despre strictul necesar, și avem grijă să nu ne lungim.

Nemișcarea la slujbe

După tăcere, este vorba de poziția pe care trebuie să o avem la slubă. Întâi de toate principalul lucru care este legat de poziție este faptul că nu trebuie să ne mișcăm. Și când spun să nu ne mișcăm nu înțeleg faptul să stăm nemiscați ca stâlpul. Bineînțeles, dacă se poate face treaba aceasta să fim – cum spunea Sf. Ioan Scărarul – niște stâlpi nemateriali între Dumnezeu și lume, cu atât mai bine, dar este o asceză foarte mare.

Deci putem să stăm în starnă, dar să nu ne mișcăm, să nu ne mișcăm nici picioarele, în afară de faptul când trebuie să mergem la toaletă, sau trebuie să ne spovedim, sau cineva, dacă are ascultare să fie canonarh, și, mai ales, să încercăm să nu ne mișcăm ochii, adică cine-i ăla, ce face celălalt, s.a.m.d. Este unul din cele mai bune moduri de a pierde tot și a începe judecata, de a începe cârteala s.a.m.d. Nu ne interesează ce se întâmpă în jurul nostru.

Slujbele: statul în picioare

Deci, dincolo de nemișcarea trupului, de nemișcarea ochilor este și statul în picioare. Statul în picioar este poziția cea mai bună de rugăciune, pentru că este poziția în care se împlinește persoana. Din cauza asta pe toți sfinții îi vedeți că stau în picioare, și nu în genunchi. Sigur, este o excepție în tabloul Sfântului Serafim de Sarov, dar icoana clasică, icoana bizantină totdeauna îl reprezintă pe om în picioare și noi, totdeauna când facem ceva în biserică: citim Apostolul, citim Evanghelia, cântăm, ne împărtășim  stăm în picioare.

Acuma, dacă cineva din evlavie, sau din neștiință, sau Dumnezeu mai știe ce, nu judecăm, îngenunchează în anumite momente ale slujbei, haideți să nu-l presăm, să intrăm peste el, să nu ripostăm, pentru că se pot naște niște drame foarte mari, mai ales la Evanghelie când se îngenunchează. Cu toate că rugăciunea pe care o spune preotul sau diaconul este: „cu înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie”. Drepți, orthi-orthios în limba greacă, înseamnă în picioare. Dicheos înseamnă drept în sens de virtuos. În textul original, bizantin, în textul grec al Liturghiei, nu scrie niciunde „sophia dichei...”/ „cu înțelepciune să ascultăm..” ci „sophia orthi acusume tou evangheliou…”, adică „cu înțelepciune în picioare” să ascultăm cuvântul Sfintei Evanghelii. Deci să încercăm să nu îngenunchem dar, dacă cineva așa este obișnuit să îngenuncheze nu producem tulburare în biserică.

Putem să stăm jos

Dacă nu ne țin picioarele, suntem bătrâni, putem să stăm jos, în strană. Această poziție se folosește în general la catisme. Cathisma, în limba greacă înseamnă a sta jos și din cauza asta se numesc catismele catisme, pentru că catismele sunt o grupare de psalmi la care credinciosii stăteau jos -cathomai(κάθωμαι) = a sta jos – și de acolo pornește catismă. Și, iar, se stătea jos la Apostol. De ce? Pentru că tipiconul vechi spune că preoții trebuie să stea jos la Apostol. Bineînțeles și că e vorba de odihnă, dar, întâi de toate, că sunt egali cu Apostolii. Deci nu presăm și, mai presus de presiune e iubirea, nu problemele legate de tipic.

Slujbele sunt trăirea sfinților

Trebuei să știm că slujbele sunt trăirea sfinților care le-au scris, și e vorba de o trăire foarte înaltă la care noi nu putem să ajungem acolo și, din cauza aste, este nevoie, așa cum spuneam, de această liniște în biserică, de această orânduială în biserică, de acest echilibru în biserică, și de această comuniune între noi în biserică. Din cauza asta este foarte, foarte important, pentru că slujba se face pentru noi, nu pentru Dumnezeu, nu pentru sfinți, că ei sunt perfecți, au ajuns la perfecțiune, din cauza asta, pentru a  menține această stare duhovnciească în biserică, să nu facem noi observații în biserică, să nu dăm noi indicații în biserică.

Dacă avem o plângere, sau dacă socotim că cineva nu face bine ceva, mai bine să spunem Păstorului, adică preotului, căci Păstorul este responsabil de acest lucru, este resopnabil să  corecteze, dacă este nevoie de a corecta. Din cauza asta noi trebuie să ne rugăm, pentru că omul este o existență rugătoare, nu este o existență spectatoare sau tiranică, care corectează pe ceilați.

Cântatul la slujbe

Să avem grijă să nu cântăm în biserică dacă nu suntem la strană, pentru că nu toți dintre noi avem darul de voci frumoase și, din cauza asta, se poate naște neorânduială, și oamenii se gândesc când va termina persoana cu vocea respectivă să cânte. Din cauza asta în biserică tăcem și ne rugăm, pentru că se pot naște niște drame foarte mari.

Un metalhead și slujbele

Chiar țin minte două întâmplări pe tema asta. Într-una dintre el a venit la mine un pletos, un heavy-metalist, nici măcar rocker nu era, era dintr-un curent de muzică foarte neconformist și mi-a zis că a venti la mine ca la ultima stație. Și omul era foarte trist, pentru că mi-a zis că L-a găsit pe Hristos, explodase iubirea lui Hristos în lăuntrul lui, venise Hristos cu lumina Lui, cu bucuria Sa, și mi-a zis că s-a dus la biserică, și, bineînteles s-a dus la biserică cum era, cu plete, cu geaca lui de blugi, cu tricoul negru pe care era scris Nightwish. Un caz clasic. Și, în clipa în care a intrat în biserică a auzit: „aaa, tulai…! Pleacă de-aici! Nu ți-e rușine, porcule ce ești ?!!” Acest univers uimitor al lui Hristos în lăuntru lui s-a făcut țăndari, a fost alungat afară ca un câine.

La bar

Și tânărul respectiv s-a dus într-un bar, pentru că acolo mergea și înainte. Și acolo prietenii lui de băutură l-au întâmpinat cu foarte mare dragoste, i-au dat să bea pe gratis, l-au întrebat ce are, cu ce-l pot ajuta și, mai ales la un moment dat a zis: „vă rog să mă iertați, nu pot merge…” și, bineînteles, prietenii lui i-au zis: „nu-i nimic, te ducem noi acasă”. Și a venit și m-a întrebat: „eu ce să aleg acum? Biserica, în care am avut experiența respectivă, sau barul, în care am avut cealaltă experientă?”.

Și atunci am început să discutăm despre ce este Hristos de fapt, dincolo de patimile oamenilor, care se roagă ca și cum ar fi oamenii lui Dumnezeu – că și fariseii se socoteau pe sine a fi oamenii lui Dumnezeu, și s-a dovedit că nu sunt-, și ceilalți care aveau dragoste. Trebuie să știți că Însusi Mântuitorul a spus că „întru aceasta va cunoaște lumea că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste între voi”.

Să nu uităm iubirea!

Deci să nu uităm niciodată iubirea, să nu uităm niciodată să iubim! Ei, și după aceea am început să discut cu tânărul respectiv, m-am interesat și eu ce formație ascultă. Mi-a spus că Nightwish – o trupă de symphonic heavy metal, formație despre care eu ca monah nu prea știu multe. A zis că este un escapist, un fugar, era vorba și de o melodie căruia i-am văzut versurile, și după aceea  i-am spus că da, compozitorul (Tuomas Holopainen) este un om foarte dăruit de Dumnezeu, dar, pe de altă parte trebuie să recunoaștem și faptul că nu are claritatea ultimă a ortodoxiei.

Și totuși numai ortodoxia este soluția

Pentru că toți acești oameni, care  au daruri mari de la Dumnezeu, nu au și soluția la problemele pe care le descoperă. În piesa respectivă era vorba despre un fugar care caută cu disperare Raiul, dar nu-l găseste. Pentru că numai Ortodoxia poate să facă acest lucru, poate să ofere acest Paradis! Deci să avem conștiința faptului și că în afara Ortodoxiei sunt mari harisme, dar să nu ne ducem în direcția respecitvă pentru că noi avem soluția. Nu trebuie să ne mândirm cine suntem noi, pentru că atuncea cădem în fariseism. Trebuie să ne mândrim cu Dumnzeul nostru. Să avem smerenia faptului că suntem nimic și să avem nădejdea în Dumnezeu Cel Atotputernic.

Dacă nu suntem atenți, slujbele sunt pericol de incendiu

Și cel de-al doilea caz, care este și un caz foarte periculos… Fraților, la împărtășanie nu se merge cu lumânarea, pentru că părul, barba sunt foarte inflamabile. Ei, și din cauza asta, anumite persoane au pățit mari ispite, că ducându-se cu lumânarea la Potir și ținând lumânarea în față, au aprins și barba Părintelui, uneori au aprins și barba și Procovățul și au fost mari ispite cu Sfintele Taine ș.a.m.d. Din cauza asta să nu insistăm și să spunem oamenilor că știm noi mai bine, și să meargă cu lumânare la Sfânta Împărtășanie. Fraților, nu este nevoie!

În Sfântul Munte, de Paște absolut toată lumea din biserică are lumânare în mână toată slujba. Ei, în momentul Sfintei Împărtășanii se sting toate lumânările. Sunt Părinti puși speciali care sting aceste lumânări. Dacă cineva se botează, sau în momente foarte speciale, lumânarea se va ține de-o parte și oarecum mai în spate, nu se ține în față, să aprindă… Deci, din cauza asta să avem grijă să ne ținem de tipic și, dincolo de asta, să nu intrăm peste preot, că știe preotul mai bine ce are de făcut. Și, să avem totdeauna conștiința smereniei noastre și să nu alungăm pe cei care poate sunt mai curați decât noi. Vă mulțumesc!

Doamne, ajută!                                                                     

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!