Părintele Efrem din Arizona, unul dintre cei mai mari stareți ai sec. XX, fost egumen la mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte Athos și ultimul dintre ucenicii Sfântului Iosif Isihastul (s-a dus la Domnul în 2019), ne vorbește de la înălțimea experienței sale despre viitorul veșnic și despre cum să fim în regulă cu Dumnezeu.
Veți afla ce ne desparte de Dumnezeu și cum putem să rezolvăm aceasta pentru a avea viitorul veșnic fericit, într-o cuvântare plină de înțelepciune.
Să-l ascultăm! (transcriptul este după video)
Viitorul veșnic
Iubirea de Dumnezeu = iubirea de aproapele
Vrei să afli dacă iubești pe Dumnezeu?
Vezi cât de mult iubești pe aproapele tău.
Nu să-l iubești când te iubește sau când te miluiește, când te ajută etc., atunci când se aplică zicala din bătrâni: „Când trăiește mâncarea, trăiește prietenia”.
Nu „când trăiește mâncarea, trăiește prietenia”, ci iubirea adevărată se vede atunci când aproapele nu se comportă bine cu tine, când te osândește, când te judecă, când te deranjează, atunci se vede în ce măsură tu îl iubești pe acest om.
Hristos ne spune că atunci „Când ne ispitesc, când ne deranjează, când ne amărăsc – atunci trebuie să iubim pentru că asta face și Tatăl nostru cel ceresc: trimite ploaia și soarele și la cei drepți și la cei nedrepți; și la păcătoși și la tot omul care e departe de El trimite, nu-l lipsește de cele trebuincioase ale vieții.
Dumnezeu îl caută pe omul păcătos
Dumnezeu nu părăsește pe omul care pleacă și trăiește departe de El în păcat, ci îl vizitează în multe moduri; folosește orice mod, metodă și strategie ca să-l aducă aproape de El, ca să-l miluiască încă mai mult.
Dacă asta o face Dumnezeu la fiecare, Hristos spune că ești dator să faci și tu la fel, dacă dorești să fii fiul lui Dumnezeu.
Dacă, însă, nu o faci ci te răzbuni pe cel ce îți face rău, atunci nu ai iubirea lui Dumnezeu în sufletul tău și, deci, nu ești de la Dumnezeu.
Nașterea din Duh și cunoașterea lui Dumnezeu
Tot cel ce este născut de la Dumnezeu nu păcătuiește.
Tot cel ce este renăscut de harul Duhului Sfânt nu se supune păcatului, pentru că păcatul arată că omul nu e lângă Dumnezeu.
Cel ce are înăuntrul său iubirea, cunoaște pe Dumnezeu. Îl știe. Cum îl știe?
Îl știe pentru că iubește pe Dumnezeu și nu-i frică de El.
Iubirea alungă frica
Să nu-i fie frică cuiva de Dumnezeu? Nu se poate!
Și totuși: Iubirea alungă frica.
Vorbim despre iubirea aceea ce a refăcut pe om, l-a făcut să se roage cu îndrăzneală. Simte pe Dumnezeu înăuntrul său, este un fiu ce ascultă pe Tatăl său și face voile Tatălui său;
Cum să-i fie frică de un astfel de Tată?
Nu-i frică de El pentru că Îl iubește și Tatăl își iubește fiul.
Mustrarea conștiinței
Când e timorat un om?
E timorat când are mustrarea conștiinței.
Și mustrarea conștiinței de unde începe?
Începe de la greșeală și fărădelege.
Cum e posibil să aibă omul îndrăzneală către Dumnezeu când nu ține poruncile Acestuia?
Dumnezeu ne dă porunci:
Iubiți-vă unii pe alții.
Iubiți pe vrășmașii voștri.
Faceți bine celor ce vă prigonesc.
Când spune să ne iubim vrăjmașii și să-i iubim pe cei ce ne vatămă, spune că vom face bine.
Deci, când omul nu iubește, ci urăște pe fratele său, îl dușmănește, îl osândește, îl judecă și îl clevetește
și îl calomniază șamd.
E, cum este posibil ca acestui om să nu-i fie frică de Dumnezeu?
De vreme ce are conștiința lui acuzatoare că nu ține legea și, deci, în lipsa aplicării practice a iubirii, omul se teme de Dumnezeu.
Îi este frică pentru că simte pedeapsa ce îl așteaptă.
Când, însă, ține poruncile, când ține iubirea față de aproapele, atunci sufletul său are îndrăzneală, atunci nu îi este frică de Dumnezeu.
De ce să-i fie teamă?
Sfinții nu se tem de moarte
Vedem pe sfinții de care se apropie moartea însă nu le este teamă de moarte. De ce?
Cum să-i fie frică de moarte când se gândește că merge să se întâlnească cu Dumnezeul cel iubit. …Și dacă acum trăiește fericirea dumnezeiască, atunci se gândește că dacă pleacă o să fie o iubire desăvârșită, o unire desăvârșită cu El, – nu temporară, având teama nesiguranței și a posibilității greșelii prin care să piardă această îndrăzneală și mântuirea.
După moarte are viitorul asigurat. Nu viitor temporar ci veșnic.
Gândiți-vă ce mare binecuvântare are cel ce este în regulă cu Dumnezeu, adică cu legea lui Dumnezeu să fie în regulă.
Îndrăzneala acestuia și curajul lui sunt de o valoare neprețuită. O valoare duhovnicească.
Fericirea creștinului: asigurarea vieții veșnice
Dacă am putea să înțelegem sensul asigurării vieții veșnice este cea mai mare fericire la care poate
să acceadă un creștin.
Sf. Ap. Pavel, gândindu-se că ii se apropie sfârșitul și încununarea și slava în Ceruri și asigurarea veșniciei trăia fericit și aștepta în orice clipă când să se înalțe și să meargă la Hristos.
Aici vedem o stare desăvârșită a iubirii lui Dumnezeu în sufletul apostolului, după cum și în ceilalți apostoli!
Traducerea: www.chilieAthonita.ro
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comment
Bucurie! Va mulțumim din toată inima pt aceste cuvinte dumnezeiești. Va rugam să continuați cu acest sfânt părinte, sa ne puneți cât mai des. Are tot harul Sf. Iosif Isihastul, starețul său. E Gheronda meu cel mai drag. Bucurie! (pr.G)
Mulțumiri ! Părinte Teologos, îndrăznesc și eu să propun o temă pe care să o abordați și anume „nu judecați ca să nu fiți judecați”. Mi se pare că este o legătură, ca o foiță foarte fragilă , între : cîrtire, clevetire-vorbire de rău, judecată, osîndire. Vă rog să ne vorbiți(prin grai) despre acestea dintre ele și dacă este o limită adică, decît am cîrtit, decît am clevetit sau implicit am și judecat și osîndit. Iertați și binecuvîntați !
Oh, da! Este o temă mare! Dacă nu răspund, te rog să-mi aduci aminte.
Eu îndrăznesc să cred despre Sfinți că se sfințesc prin Ascultare!
Ascultarea duce Crucea!
În lupta lor pentru zidirea aproapelui… primesc multe răni dătătoare de moarte… răni cauzate de cel viclean.Sfintii cunosc pe Dumnezeu prin puterea care o primesc pentru a duce lupta.Pe noi ne sperie suferința,ne sperie și moartea…care este doar o trecere pentru Sfinți și un mare zbucium pentru noi păcătoșii!