Avem un educator care ne ordonează și ne rânduiește viața cu cuvinte, îndemnuri și sfaturi.
Cine este el? Este tatăl pe care Dumnezeu l-a hărăzit fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea a rânduit Dumnezeu sa fim iubiți de cei care ne-au dat naștere, ca sa avem lângă noi pe cineva care sa ne învețe virtutea.
Virtutea mai presus decât existența biologică
Tata nu este numai cel ce dă naștere, ci și cel ce dă o educație și o creștere bună copilului său. Mama nu este numai cea care-si poarta pruncul în pântece, ci și cea care si-l crește cum se cuvine.
Părinții ne-ar da sigur dreptate; ar marturisi ca nu natura, ci virtutea îi face sa fie părinți. De multe ori părinții își reneagă copiii și rup orice legătură de rudenie cu ei, înfiind, în schimb, alții, cu care nu sunt deloc rude. Ce lucru mai absurd decât acesta poate exista? Să-și alunge copiii pe care ei înșiși i-au nascut si în locul lor să-și ia alții, pe care nu ei i-au născut?
Dumnezeu a lăsat ca iubirea părinților pentru copii sa fie o necesitate naturală, o lege a firii dar, pe de altă parte, să și depindă de purtarea copiilor.
Părinții își iartă copiii când greșesc, pentru ca natura însăși îi îndeamnă s-o facă. Chiar și atunci când copiii devin de nerecunoscut și sunt iremediabil atrași de rău, tot natura este aceea care îi obligă pe părinți să le poarte de grijă și să nu-i parasească, oricât de vicioși ar fi devenit.
Cu cât mai de valoare este sufletul veșnic decât trupul, cu atât mai valoroasă este învățătura duhovnicească a virtuții decât purtarea de grijă a trupului. Aceasta este adevărat mai ales în cazul copiilor. Să nu credem că dacă le oferim de mâncare și o haină ne-am achitat față de ei în fața lui Dumnezeu.
Experiența de viață și discernământul
Părinții sunt capitali în educația copiilor pentru că au o mult mai mare experiență de viață decât aceștia și pe de altă parte sunt unii dintre foarte puținii oameni care îi iubesc pe acest pământ. Un stat impersonal nu poate, nici pe departe, să iubească pe copii așa cum îi iubesc părinții lor.
Dumnezeu ne îndeamnă să ascultăm pe părinți numai în lucrurile care nu aduc vătămare credinței și evlaviei. Este adevărat că lui Dumnezeu Îi este bineplacut sa le dăm părinților cinstea cuvenită. Însă, nu trebuie sa mai ascultăm atunci când părinții ne cer o cinstire mai mare decât cea cuvenită.
Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: “Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.” (Luca 14,26). Domnul nu te îndeamnă să-i urăști fără motiv, pentru că un lucru ca acesta este foarte împotriva firii, dar El nu îngăduie sa ți se ceara să-i iubesti mai mult decât pe El, fiindcă a-i iubi mai mult decât pe Dumnezeu face rău atât celor iubiți cât și celui care-i iubește.
Fără Dumnezeu, toți vom cădea în groapa cu smoala patimilor personale. Copiii trebuie să-și iubească părinții desăvârșit, precum și părinții trebuie să-și iubească copii desăvârșit, însă această desăvârșire nu este una oarbă, ci una plină de înțelepciune și discernământ sub razele luminoase a lui Dumnezeu cel de neînșelat.
Bazat pe Sfântul Ioan Gură de Aur
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Copii care au o relație Unică cu Dumnezeu vor ști să iubească cu discernământ tot ce a dăruit și dăruiește Tatăl nostru Ceresc!
Dar vine un moment în viață când ne pierdem, datorită păcatelor noastre sau ale moșilor și strămoșilor noștri!
Eu gândesc că atunci este momentul când Dumnezeu încearcă dragostea noastră…ne ajută să înțelegem că însuși dragostea pentru El este un dar,o bucurie pe care noi trebuie să o dăruim copiilor, copiilor noștri mai ales atunci când suntem în mari suferințe!
Eu încă mai am de lucru cu mine pentru a înțelege de ce este nevoie de atâta suferința…mai ales la oameni cu o viață dăruită Lui Dumnezeu și oamenilor!
Să ne ajute Dumnezeu pe toți
să -I fim copii!