Părintele Pimen Vlad: Viața Sfântului Eustatie Plachida

Credem de multe ori că trecem prin clipe și vremuri grele – posibil să fie chiar adevărat. Însă comparat cu ceea ce au tras sfinții, noi suntem cu totul nevrednici. Devenim chiar caraghioși, uneori, în plângerile noastre.

Cu multă dragoste, părintele Pimen Vlad ne povestește viața Sfântului Eustatie Plachida și a familiei sale, unul dintre cei mai mari sfinți din vechime.

Viața sfintei familii a generalului de armată Eustatie Plachida este atât de impresionantă încăt în Evul Mediu, această viață a constituit sursa de inspirație a cel puțin 10 lucrări literare de mari dimensiuni, dincolo de traducerea directă în mai multe limbi a vieții sale și o mulțime de opere de artă din toate genurile (pictură, sculptură, manuscrise etc.). De asemenea, o insulă din Marea Caraibelor, aparținând de Olanda, poartă numele Sf. Eustatie.

Noi, din păcate, am uitat frumoasa poveste a vieții acestuia. Să ne-o reamintim cu părintele Pimen Vlad, care face și scolii duhovnicești pe marginea acesteia.

Vizionare plăcută!

Iată dragii mei că ne vedem iar… 

Și dacă până acum am vorbit de sfinți care au trăit în zilele noastre, azi vreau să vă povestesc din viața unui sfânt mare care a trăit în primele veacuri alea creștinismului. Poate ați auzit de el, mulți ați citit viața lui. Sfântul Eustatie Plachida cu soția lui Teopista și cu fii, Agapie și Teopist.

Despre ei vreau să vă vorbesc pentru că sunt sfinți minunați. Eustatie Plachida a trăit în timpul împăratului Traian în jurul anului 100, iar numele de Plachida era cel de dinainte de botez. Acesta era cel mai bun general în armata împăratului, întotdeauna biruia unde se ducea el. Era numit norocos în războaie și asta pentru că era foarte milostiv și îi ajuta pe toți cei aflați în nevoie. Nu lăsa pe nimeni neajutat. Nu avea lege fiind păgân dar făcea ale legii. 

Întâlnirea cu Isus Hristos

Dumnezeu văzând lucrurile astea la el, văzând mila și bunătatea, s-a gândit să îi descopere credința adevărată să îl facă creștin. Și astfel mergând odată generalul la vânătoare cu oamenii lui a văzut un cerb mare, și având calul mai iute decât toți ceilalți a început să îl urmărească. Și a alegat mult după cerb până ce acesta a trecut un pârâu și s-a oprit undeva sus pe o stâncă. Atunci generalul a pregătit o săgeată dar în acel moment cerbul a început să strălucească ca o cunună în jurul lui, iar intre coarne avea o cruce strălucitoare. În acea cruce l-a văzut pe Mântuitorul răstignit care i-a zis: „Plachida, ce vrei să faci? De ce mă vânezi?” Și atunci el înspăimântat de lumina puternică a căzut la pământ și a întrebat:

– Cine ești Doamne?

– Sunt Isus Hristos și am văzut faptele cela bune și m-am gândit să te vânez eu să te aduc la credința cea adevărată.

– Doamne ce trebuie să fac?

– Du-te la un preot creștin să te boteze pe tine și pe toată familia ta. El te va învăța ce trebuie să faci. 

Atunci cerbul a dispărut de acolo. Ajungând acasă i-a povestit soției toate cele întâmplate. Atunci soția i s-a destăinuit că și ea avut un vis în care cineva o sfătuia să-și asculte bărbatul când va veni acasă și să facă cum zice el. Atunci și-au luat cei doi copii, mici fiind, și împreună au mers la preot și s-au botezat, devenind creștini. Au învățat de la acesta tainele creștine și tot ce trebuie să facă ca și creștini. După acestea Eustatie, după botez, a mers iar la locul unde văzuse cerbul, și a întrebat:

De vorbă cu Isus

– Doamne, ce trebuie să fac în continuare?

– Eustatie, nu prin viață trăită în bogății în huzur se câștigă Bogăția Cerurilor. Va trebui să treci prin necazuri. Când ai vrea să treci prin ele, acum sau la bătrânețe?

– Doamne, dacă e să trec, da-mi-le acum când sunt tânăr și în putere să le trec. Dar numai să fii Tu cu mine, că eu singur nu pot să le trec. 

– Da, vei trece prin mari necazuri, dar să știi că la sfârșit te voi ridica iar, te voi slăvi și te voi ridica în rangul pe care l-ai avut. Dar nu pentru mult timp, pentru că te voi lua la Mine.

Călătoria și primele încercări

La scurt timp a dat o boală în toată casa lui încât au murit slugile și animalele pe capete. La scurt timp hoții văzând că nu are cine păzi casele și bogățiile, au furat tot. A fost ca la Iov. Văzând Eustatie toate astea și că a ajuns în sărăcie în doar câteva zile i-a zis soției lui, Teopista: „Hai să mergem într-un loc unde nu ne cunoaște nimeni să ducem o viață creștinească.” Și au luat copii și au plecat într-un sat depărtat. 

După un timp s-au gândit să meargă într-o tară îndepărtată pentru a nu fi recunoscuți. Pornind de acolo au ajuns la o apă. Acolo a găsit un corăbier care să îi ducă undeva departe. Corăbierul era unul din cei răi, de multe ori pe cei pe care îi lua în corabie îi arunca în apă și le lua tot ce aveau. Văzând-o pe Teopista că e foarte frumoasă s-a gândit să o oprească pentru el, și când a fost să coboare i-a zis lui Eustatie : „I-ați copii și pleacă, soția ta rămâne cu mine.” El a încercat să se împotrivească, dar barbarul a scos sabia și i-a pus-o la gât: „Dacă vrei să nu îți pierzi viața, coboară.”

Pierderea copiilor

Atunci a coborât el cu fii lui și soția  a rămas pe corabie. Ei plângeau pe mal, ea plângea în corabie. Atunci singura mângâiere erau copiii lui. Și mergând cu ei mai departe au ajuns la un râu destul de mare. Încercând să îl treacă și-a dat seama că nu poate lua în brațe ambii copii. Atunci a lăsat un copil pe mal ca să treacă cu celălalt, urmând să revină să îl ia și pe acesta. După ce a dus primul copil pe celălalt mal, pe când era la mijlocul apei, l-a auzit pe cel pe care deja îl trecuse că țipă. Când s-a uitat a văzut un leu care l-a apucat și a fugit cu el în pustie. 

A început să plângă în mijlocul apei dar a continuat să meargă spre celălalt copil să nu îl piardă și pe el. La scurt timp l-a auzit și pe acesta țipând și a văzut un lup mare ce l-a luat și pe acesta și a plecat cu el. A rămas astfel în mijlocul apei plângând, deznădăjduit și fără putere, dar știa că astea sunt îngăduite de Dumnezeu. Și credința fiind mare, l-a ajutat și a ieșit din apă. Și tot mergând a ajuns la un sat unde a cerut ceva de lucru spunând că e un om sărac. Un om din sat l-a luat om de casă, ca să ajute la treburi.

După un timp, când oamenii au prins încredere în el i-au dat să aibă grijă de pământurile lor, iar Eustatie a primit cu bucurie pentru că avea mai mult timp de rugăciune. Și astfel a stat 15 ani ca paznic, rugându-se lui Dumnezeu, plângând dar știa că toate au fost îngăduite de Dumnezeu spre folos. Știa că și-a pierdut și copiii și soția dar știa că Dumnezeu este mare.

Cătarea generalului

După plecare lui, împăratul s-a întristat, l-a căutat peste tot, dar găsind slugile moarte s-a gândit că l-a omorât cineva și pe el. S-a interesat tare pentru că era cel mai bun general al lui, cu care biruia întotdeauna. După aproximativ 14 ani de la dispariția generalului, s-au ridicat dușmani foarte puternici, iar oastea a început să îi fie biruită, iar Traian se gândea: „Daca ar fi fost Plachida, generalul meu viteaz, nu s-ar fi întâmplat asta, oare unde este el? Oare poate cineva să mi-l caute să mi-l aducă?” Atunci doi apropiați ai generalului au cerut să meargă să îl caute. 

Și l-au căutat timp de un an de zile peste tot. Dar a rânduit Dumnezeu să ajungă și în satul unde era Eustatie. Și ajungând acolo Eustatie i-a recunoscut și i-a întrebat: 

– Dar pe cine căutați?

– Suntem trimiși de împărat, nu aveți vreun om străin prin satul vostru? Căutăm pe un fost general de-al nostru după care plânge împăratul.

– Eu nu știu pe nimeni dar hai intrați și poate stăpânii mei știu pe cineva.

El dorea să îi primească să îi ospăteze să mai stea de vorbă cu ei. Și astfel a mers la stăpân și i-a zis că au venit doi cunoscuți de-ai lui și l-a rugat să îi primească în casa lui, să îi ospăteze că îi va răsplăti cu munca lui.

Și atunci i-a primit în casă și i-a ospătat cu de toate. Și tot discutând ei, Eustatie, tot venea, îi servea cu de toate și își amintea cum cei doi înainte îl serveau ei pe el, când era general. Și îi venea să plângă, să îi îmbrățișeze dar nu voia să se știe cine e el. 

Regăsirea

Și ei tot privind mai atent la Eustatie a început să îl recunoască : „Ăsta seamănă cu Plachida, cu generalul nostru. Ia să vedem dacă are o rană la gât, că generalul avea.” Și când a pus Eustatie tava pe masa și a lăsat capul, unul din ei a văzut cicatricea și s-au ridicat amândoi și au căzut la picioarele generalului. Și atunci a înțeles și el că a venit timpul de care îi vorbise Dumnezeu să îl ridice din nou și a zis: „Eu sunt.”

Când au aflat pe cine au avut ei ca slujitor in sat, pe generalul cel mai mare al armatei romane, s-a strâns tot satul. Și toți au venit să îți ceară iertare de la el. I-a îmbrățișat pe toți, a urcat pe cal și a plecat. Mare bucurie s-a făcut la împărat când a aflat că i sa găsit generalul. Atunci el le-a povestit prin ce a trecut fără a intra în amănunte. 

Și imediat împăratul l-a pus la comanda armatei pentru a înlătura dușmanii. Când a văzut generalul că armata ce a rămas e prea puțină pentru un dușman așa mare a dat ordin să se strângă toți tinerii soldați din toate satele să aibă oaste suficientă.

Agapie și Teopist

Să revenim la ce s-a întâmplat cu copiii lui. Pe când leul fugea spre pustie l-au văzut niște vânători și  speriindu-se de ei a lăsat copilul, iar acesta a fost luat și crescut de ei. De partea cealaltă de râu, l-au văzut plugarii pe lup fugind cu copilul. Și au ieșit plugarii în fața lupului și au reușit să salveze copilul. Și plugarii și vânătorii erau din același sat, dar unii într-un capăt de sat unii în celălalt și au fost crescuți fără să știe unul de altul fiind un sat mare. Iar după ce au crescut mai mari nu s-au recunoscut între ei chiar dacă s-au mai întâlnit. 

Acum venind ordinul să se adune toți tinerii erau și ei pe la 20-21 de ani și au fost luați și ei în oștirea împăratului. Generalul când a trecut în revistă armata și i-a văzut pe cei doi tineri a simțit o atracție inexplicabilă în inimă lui și atunci i-a luat să facă parte din garda lui, să îi aibă tot timpul prin preajmă. Și au mers la război, el cu rugăciune cu ajutorul lui Hristos, și i-a biruit pe vrășmași. 

Teopista

Să revenim și la soția lui. Barbarul care a luat-o, după ce a plecat corabia s-a îmbolnăvit foarte tare și nu s-a mai putut atinge de Teopista, iar la o zi doua a murit. Ceilalți de pe corabie au lăsat-o în pace și la următorul port a putut coborî. Și s-a angajat și ea într-un sat ca să își poată trăi traiul ca într-o văduvie. 

Și când se întorceau de la luptă, a orânduit Dumnezeu ca armata să poposească 3 zile undeva la un loc liniștit lângă niște livezi la marginea unui sat. Sat în care ajunsese Teopista. Așezându-și corturile acolo, cei doi copii ai lui Eustatie s-au nimerit cu cortul chiar lângă livada unde lucra mama lor. Și stând ei doi de vorbă:

– Tu de unde ești?

– Din satul acela

– Și eu tot din satul acela dar știu că eu nu sunt născut acolo că mi-au povestit niște oameni de m-au găsit. Eu țin minte că tata era un om mare la Roma. Și mai țin minte că am mers într-o călătorie cu o corabie, eu tata și cu fratele meu am coborât, iar mama a fost nevoită să rămână pe corabie. 

– Asta înseamnă că ești fratele meu, că asta îmi amintesc și eu.

Atunci și-au dat seama că sunt frați. S-au îmbrățișat și au început să plângă. Lângă cortul lor mama lucrând la livadă i-a auzit și și-a dat seama că sunt copii ei și au fost salvați. Dar nu a îndrăznit să intre în vorbă cu ei fiind o femeie simplă acum. A doua zi a mers la general și l-a rugat:

– Și eu sunt de undeva de pe lângă Roma și am fost luată în robie. Te rog să mă primești și pe mine pe lângă oștirea ta să mă întorc și eu.

– Bine, a zis generalul.

Reunirea familiei

Părându-i-se generalul cunoscut a cerut ziua următoare să meargă să îl vadă iar pe general dar să îi vorbească între patru ochi.

– Spune femeie, ce vrei?

– Oare nu ești tu Plachida, generalul care prin botez ai primit numele de Eustatie și ți s-a arătat Hristos între coarnele cerbului și astfel te-ai făcut creștin?

Când a auzit povestea a recunoscut-o. A luat-o a îmbrățișat-o și au plâns amândoi. 

– Da draga mea. Dar să știi că ambii copii au murit, i-am pierdut. Pe unul l-a mâncat un leu și pe unul un lup.

– Nu e adevărat. I-a păzit Dumnezeu pe amândoi și sunt aici cu tine. 

– Unde?

– Fac parte din garda ta.

I-a chemat și s-au recunoscut cu toții. Și mare bucurie a fost în oștirea romană când s-a aflat că s-au găsit cu toții. Când au ajuns la împărat, împăratul i-a dat bogății și i-a făcut palat mai mare decât înainte, cinste, slavă și tot ce voia. I-a rânduit Dumnezeu mai multă cinste decât a avut înainte.

Dar cum a spus Dumnezeu la început, că nu va dura lucrul ăsta, că nu așa este mântuirea noastră, prin trai bun, a venit timpul și a murit împăratul Traian și a venit următorul împărat, Adrian. Când a intrat acesta la conducere fiind închinător la idoli s-a gândit să aducă jertfă idolilor. Și a chemat toți conducătorii să aducă împreuna jertfă în capiștea idolească. Dar Eustatie a rămas afară și nu a vrut să intre.

– De ce nu intri cu noi?

– Pentru că eu sunt creștin și mă închin lui Isus Hristos. Niciodată nu voi aduce jertfă idolilor și bolovanilor. 

Mucenicia celor patru sfinți

Atunci împăratul s-a mâniat tare și a poruncit să îl prindă, să-i ia hainele de general și să îl bage la închisoare. Au fost aduși în închisoare și copii și soția lui. Lor nu le era frică pentru că îl aveau pe Hristos. Știau că Dumnezeu i-a adunat după atâta vreme și că El poate orice. 

La scurt timp împăratul a pregătit, cum se făcea pe acea vreme, o arenă. Pe ei i-a pus în mijlocul arenei iar conducătorii erau undeva sus și priveau după cum era deviza romană: „pâine și circ”. Asta le dădea oamenilor și se distrau ucigând pe creștini.

La un moment dat au dat drumul leilor înfometați de trei zile. Dar leii au venit lângă ei s-au întins în fața lor și au început să le sărute picioarele. Văzând împăratul, de ciudă, a poruncit să se facă un bou de aramă imens și să-l încingă cu foc, iar pe ei să îi bage în acest bou de aramă. Și toată noapte a ars focul acolo.

A doua zi împăratul a poruncit să deschidă, fiind sigur că sunt făcuți scrum. Într-adevăr, erau plecați la Domnul dar trupurile lor erau întinse jos și neatinse de foc sau de căldură. Le luase Dumnezeu sufletele dar fără chin. Creștinii le-au luat trupurile și le-au îngropat cu cinste.

Învățămintele 

Asta am vrut să vă spun despre viața Sfântului Eustatie, a Sfintei Teopista, a lui Agapie si Teopist, fiii lor. Ați văzut cât de frumos, au dat totul de-o parte pentru Hristos. Au reușit să depășească toate greutățile. Acum mulți daca au un necaz în familie încep să Îl înjure pe Dumnezeu. Nimic nu e întâmplător în viața noastră. Să ne fie clar. Toate sunt îngăduite de Dumnezeu pentru folosul nostru. Dacă îngăduie Dumnezeu ceva, știe Dumnezeu că ne e de folos. Un necaz, de exemplu, ne oprește de la anumite păcate. Dacă ni se ia bogăția, la fel. Însemnă că aceea ne dăuna nouă, ne pierdeam sufletele. Toate lucrurile care intervin în viața noastră sunt pentru folosul nostru. 

Noi mergem cum se spune cu  200-300 la oră, apăsăm numai accelerația, și vine Dumnezeu și calcă frâna și ne aduce până unde trebuie. Din cauza asta se îngăduie acum atâtea necazuri în lumea asta. S-au aprobat toate nebuniile posibile care poate nu au mai fost niciodată. Toate anomaliile s-au legalizat. Și cum să nu îngăduie Dumnezeu atunci și atâtea în jurul nostru. Nu vedem? Incendii, inundații, cu pandemia asta Dumnezeu știe de unde e pornită și care e situația. Dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu pentru că L-am uitat. 

Dacă nu ne întoarcem la El să nu ne așteptăm să ne fie mai bine. 

Da, dragii mei. Nădejdea la Dumnezeu, la Maica Domnului și la sfinți. Ați văzut sfinții cum au câștigat raiul? Ne așteptă și pe noi timpuri grele. Să fim pregătiți și întăriți acum cât mai putem. Să mergem la Biserică la spovedanie, la împărtășanie și să facem fapte bune după putere.

Să ne ajute Maica Domnului, să ne ajute Sfinții: Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist și să ne aibă întotdeauna în pază sub acoperământul lor.

Doamne ajută! dragii mei.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!