Părintele Teologos: Despre cauza necazurilor și muzică (partea 1)

Care sunt cauzele necazurilor, a durerii, scopul acesteia precum și scopul artei? Lucrurile ni se par mai încâlcite decât sunt în realitate și, mai ales, suntem pierduți în negura patimilor noastre, neștiind scopul durerii și al artei. Aflați dezlegarea mai jos. Cauza necazurilor este una din principalele teme care ar trebui să ne preocupe.

Ascultați o discuție dintre un monah de la o Chilie Athonită și soliști de la opera din Constanța, pe aceste teme, provocate de o experiență conexă.

Transcriptul este după video.

Powered by RedCircle

Un exemplu măreț: Sfântul Paise Aghioritul

La această discuție era și cineva care îl cunoștea foarte bine pe Sfântul Paisie, foarte bine și toți ne întrebam cum a ajuns Sfântul Paisie la măsurile astea. Și unul spunea asta, unul spunea cealaltă, dar toți ne dădeam seama că, sigur, și postul și rugăciunea și toate celelalte își au rostul lor – deci să fim serioși, nu se poate fără așa ceva! Dar toate aceste fapte ascetice nu puteau să explice măsurile fenomenale la care a ajuns Sfântul Paisie Aghioritul – știți că Sfântul este un gigant al secolului XX. 

Omul respectiv care îl cunoștea foarte bine pe Sfântul Paisie, tăcea și zâmbea așa puțin și la sfârșit a spus: să știți desigur că Sfântul făcea aceste fapte ascetice, dar nu asta era trăsătura lui definitorie care l-a dus măsurile de super-sfânt, să zic așa. 

Taina Sfântului Paisie Aghioritul

Ceea ce l-a sfințit și l-a propulsat în inimile tuturor oamenilor a fost faptul că el nu se număra pe sine. Adică nu mai exista „eu”, nu mai exista „ego” în limba greacă. Avem și în română cuvântul „ego” – egoism. Nu mai exista „băi, lasă-mă, nu mai…”. 

El întotdeauna se dedica total celor care veneau la el. Bineînțeles că spunea, măi, fraților, ați transformat chilia mea în cafenea și așa mai departe și avea un program că fără program nu reușim, nu rezistăm, dar el se dedica total oamenilor, tuturor oamenilor. Și asta era trăsătura lui definitorie: nu judeca. Asta înseamnă „nu judecați ca să nu fiți judecați”. De ce? Nu spunea: nu o să-i vorbesc ăstuia că ăsta nu e om de afaceri sau nu e o persoană importantă sau nu este față eclezială. Nu! El vorbea cu toți și din cauza asta știți foarte bine că acolo mergeau toți samarinenii.

Pilda femeii samarinence adusă în contemporaneitate

Îmi place foarte mult pilda samarinencei pentru că samarineanca, știți, era heavy-metal-ul. Deci Mântuitorul după prima minune la Nunta din Cana-Galilei, a doua minune a făcut-o la cei din afară, bine, la slujbași așa… și imediat s-a dus în Samaria, deci a făcut la cei din afara, din out-law. 

E foarte important. De ce? Pentru că toți aceștia nu sunt legați de plăcerea acestei lumi și deci nu le crește ego-ul, nu le crește egoismul. Deci poți să discuți mult mai bine cu ei că sunt deschiși frumuseții lui Dumnezeu, deschiși celeilalte lumi. 

Și ceea ce era fenomenal… în clipa în care vorbeam cu părintele Rafail Noica, îmi spunea că în Anglia, cea mai bună pâine de convertit erau punk-erii. Nu știu dacă știți la ce mă refer – e un curent de muzică din anii…. Deci din afara normalului al creștinului cu cravată…

Durerea din viața noastră

Și de aici și tema durerii… pentru că ați avut un accident de mașină, nu? Trebuie să știți că problema cea mare  a noastră este iubirea de sine și ca expresie sau ca un ecou imediat al iubirii de sine este iubirea de această lume. Deci înghețarea în materie, înglodirea în materie, da… Pentru că noi suntem chemați să spiritualizăm această lume, dar dacă nu suntem atenți în loc să o spiritualizăm, ne în-materializăm noi, deci cădem noi sub materie. Și asta constituie chinul nostru. 

La un moment dat vorbeam despre iad… deci icoana, imaginea iadului care ne ajută puțin să ne dăm seama cam ce însemnă – bineînțeles că nu este o icoană perfectă, dar e vorba de gaura neagră, de străfundul materiei, cea mai mare densitate de materie, acolo unde ești total sub materie, înțelegeți? Nu te mai poți mișca, ești închis în dorința, iubirea după materie. 

Și vedeți, Mântuitorul a spus: Nu puteți să-i slujiți lui Mamona și lui Dumnezeu. Mamona era zeița asiriană a materiei și este foarte interesant pentru că demult erau niște zei mult mai periculoși, era vorba de Baal, unde erau jertfe de copii, ferească Dumnezeu! și Așera, ferească Dumnezeu!, nu intrăm în detalii că e rușinos de tot. 

Nu vorbește de Baal sau Vaal cum este în greacă, ci vorbește despre Mamona. De ce? Pentru că de Mamona, având trupuri, nu putem să scăpăm. Vrând nevrând, avem nevoie de materie și din cauza asta este o ispită continuă a noastră. 

Păcatul și iconomia lui Dumnezeu

Prima cauză a necazurilor

Eh, deci totdeauna avem această sursă de plăcere. Păcatul este o sursă de plăcere falsă, ne atrage într-o anumită direcție. Și din cauza asta Dumnezeu ne dă, îngăduie o durere analoagă astfel încât să ieșim de sub imperiul acestei dureri, acestei forțe de atracție, forțe magnetice a plăcerii care ne atrage și ne ține robi acolo. 

Deci prima cauză a așa-ziselor necazuri este această lipsă de echilibru dintre durere și plăcere. Adică, prezența păcatului care pe mine mă trage înspre plăcere și eu nu-mi generez eu singur o durere analoagă prin: pocăință, spovedanie, fapte bune, osteneală, cum se ostenea Sfântul Paisie Aghioritul, adică era o formă de durere când omul vorbea în continuu cu toți ceilalți. 

Și atunci legea duhovnicească, iubirea lui Dumnezeu declanșează o durere astfel încât omul să devină liber.  Asta este prima și principala cauză a necazurilor.

Dar nu este singura și este foarte greșit să spunem că ăsta a păcătuit și din cauza asta i s-a întâmplat nu știu ce. Nu e adevărat!

Ispitele și planul personal de viață

A doua cauză a necazurilor

A doua cauză a necazurilor, sunt ispitele, sunt necazurile de baraj. Adică, apropos de mașină, noi stabilim un drum, o cursă în viața noastră, alegem un plan. Planul acesta este greșit însă noi nu vedem că planul ăsta ascunde în față o prăpastie, un mare rău. Dumnezeu însă îl vede, îl știe. Și atunci, ne dă o ispită de baraj, un necaz, ceva care să ne oprească din drum.

Și din cauza asta spune Sfântul Paisie Aghioritul pe care tocmai l-am amintit – dacă Dumnezeu îți închide o ușă, nu sparge clanța că o să-ți pară rău după-aia. Foarte important asta!

Deci a doua cauză sunt aceste ispite de baraj, adică pornim pe un drum și nu-i bine că pornim pe drumul respectiv și atunci Dumnezeu ne închide  o posibilitate, o oportunitate de carieră, de avans, bun… 

Ispitele care ne propulsează duhovnicește

A treia cauză a necazurilor

A treia cauză a necazurilor sunt ispitele, necazurile de avans. Adică: omul este un vas care poate să avanseze, are capacitatea să ajungă pe un plan duhovnicesc superior, dar nu știe, nu poate, sau nu vrea. 

Și atunci, Dumnezeu îi dă un necaz, o încercare, îi dă un test astfel încât dacă trece testul, încercarea respectivă, prin experiența, prin crucea respectivă, să ajungă pe un plan duhovnicesc superior. Din cauza asta spunea domnul Petre Țuțea: poate se milostivește Dumnezeu de neamul românesc și îi mai dă un șpiț undeva. Că un șpiț undeva este întotdeauna un pas înainte.

Durerea din spatele sfințeniei

A patra cauză a necazurilor

A patra cauză  a necazurilor sunt necazurile de exemplu, care seamănă foarte mult cu necazurile, ispitele de avans, dar e puțin diferit. E vorba de oameni care – sigur, toți oamenii sunt păcătoși, dar păcatele lor nu sunt atât de mari încât să declanșeze legea duhovnicească – și acești oameni, datorită virtuților, a slavei lor pe care nu o știe nimeni sau o știu foarte puțini, Dumnezeu îi poate promova, îi poate da ca exemplu, Biserica. 

Întâi de toate desigur a fost Domnul nostru Iisus Hristos și de acolo încolo avem cazuri celebre în Biserică, Iov, de exemplu, cazul clasic. Iov, Avraam, Sfinții români din închisori. De exemplu, Valeriu Gafencu ar fi fost… eu știu ce ar fi fost? Nimeni nu l-ar fi știut sau George Manu – ar fi fost un savant atomist foarte respectat în cercurile sale, dar nu luceafărul duhovnicesc pe care îl avem astăzi, sau Ioan Ianolide, Vasile Voiculescu, marele poet sau toți ceilalți, da, bineînțeles. Și câți alții?

Deci aceștia care, prin această durere, au arătat că asta e sfințenia, ăsta este drumul. Omul sfânt este recapitularea hristică, recapitularea lui Hristos, asemănarea până la identificare cu Hristos. Bineînțeles că sfântul este prin har și Hristos a fost prin fire Dumnezeu și este prin fire Dumnezeu.

Deci astea sunt cele patru mari cauze ale necazurilor. Bineînțeles că în cotidian avem o mulțime de combinații între aceste cauze și așa mai departe. 

Cum să privim necazurile? 

Secretul răului

Acum, ceea ce vedem de aici, vedem că orice necaz este folositor dacă Dumnezeu îngăduie ceva înseamnă sigur că este bine. Trebuie să știți că răul nu există. Este o întreagă teologie pe tema asta. Puteți să citiți Sfântul Ioan Damaschin, mai ales pe Sfântul Dionisie Areopagitul dacă puteți, are un limbaj foarte înalt. 

Deci răul nu există! Pentru că răul este încercarea disperată a unei idei, a unui gând, neconforme cu voia lui Dumnezeu să acceadă în realitate. Ăsta este răul. 

Răul este distorsiune existențială. Eu încerc să fac un rău, da, și de vreme ce nu sunt în acord cu voia lui Dumnezeu care e atotputernic, mă chinui eu să aduc în aplicare treaba asta, mă chinui și pe mine și îi chinui și pe ceilalți. Înțelegeți? 

În clipa în care Dumnezeu îngăduie ceva, lucrul respectiv este bine. Trebuie să știți foarte clar treaba asta. Atâta doar că poate să fie un bine mai mic decât perfecțiunea pe care Dumnezeu ar fi îngăduit-o dacă toți am fi făcut voia Lui. 

Și deci din cauza asta, când spun eu că ceva este rău, înseamnă că eu nu sunt în voia lui Dumnezeu. Adică eu nu știu să gestionez lucrul respectiv astfel încât să devin mai bun. Ăsta este răul. 

Când spunem despre anumite lucruri că sunt rele, de exemplu, un război sau o pandemie, spunem că de fapt marea masă a oamenilor nu știe să gestioneze acest lucru astfel încât să se apropie de Dumnezeu. 

Rezolvarea pe care ne-o dau sfinții

Din cauza asta, vedeți că toți sfinții vedeau toate lucrurile bune și pe toți oamenii îi vedeau buni. Și trebuie să știți că cei înșelați suntem noi, nu sunt sfinții! 
Deci e o problemă de optică. Nu e o problemă existențială. Deci orice lucru care se întâmplă nu este rău. Este bun, bineînțeles de o bunătate mai mică decât perfecțiunea.

Apropos și de război, trebuie să știți că în cazul războiului, am spus că este bine, de ce? Pentru că s-ar fi evitat un rău mai mare. Și în cazul războiului, răul cel mare care se evită este apostazia. Deci când avem mase mari de oameni care se depărtează de Dumnezeu vertiginos – vedeți pe naziști în cel de-al doilea Război Mondial, cu zeii Valhalei, Wotan și toți ăștia, în clipa respectivă, nu Dumnezeu generează războiul, ci îi lasă pe oameni pradă propriilor lor doriri de bătaie, și așa mai departe și ei se bat între ei ca și chiorii. Înțelegeți?

Deci vedeți că noi (nu noi cei de față) lumea în care trăim, avem ca exemple pe marii eroi ai filmelor. Toate filmele sunt filme cu bătăi, e o formă de război. Inclusiv în comedii e vorba de ură pentru că râzi de celălalt, râzi de răul celuilalt. Sunt foarte puține filme în care există iubire în sensul duhovnicesc al cuvântului. 

Arta de azi sfidează atotputernicia Domnului

În general, arta, mai ales astăzi, nu vreau să jignesc, sunt forme ale egoismului. Fie a unui război frontal… Bineînțeles că și-a abandonat menirea pentru că arta își avea menirea de a-l aduce pe om mai aproape de Dumnezeu, de a-I arăta delicatețea lui Dumnezeu. Asta era și este menirea artei..

Iar astăzi, de vreme ce oamenii au dat cu piciorul la Dumnezeu, nu mai ai ce delicatețe să arăți. Delicatețea perfecțiunii lui Dumnezeu pentru că delicatețea lui Dumnezeu este un atribut al perfecțiunii lui Dumnezeu. Deci atotputernicia nu este atotputernicie de buldozer. 

(Pelerin: Precum Ilie care s-a impresionat de adierea zefirului…)

Da, bineînțeles, pentru că nu acolo este Domnul. Vezi și Mântuitorul s-a înălțat la cer – măi, fraților, dacă voi nu mă vreți Eu mă retrag, dacă nu vreți și vă chinuiți cu prezența Mea, Eu mă duc în cer. Gândiți-vă ce prezență psihologică ar fi fost un tânăr smerit, tâmplar de 33 de ani, rămânând la vârsta asta care nu o să mai moară, să dai cu tunul. Da? Și mai ales pentru cineva care nu Îl vrea, pentru cineva care nu Îl dorește. Pentru toți fariseii din vechime și generația actuală. Da, nu aveau loc de El, pentru că era foarte deranjant. Pentru că adevărul deranjează, din cauza asta. Ultima delicatețe a Mântuitorului a fost: Eu mă duc, mă retrag, care mă doriți, mă chemați în inima voastră și vin, nu o să vă las orfani niciodată, dar vă las inițiativa vouă. 

Asta este atotputernicia. Cealaltă formă – nu mă duc de aici nici să…. Asta nu e atotputernicie. Dumnezeu zice faceți cum vreți voi și Eu tot vă mântui, pe care vreți. 

(Pelerin: De asta și permite să lase ideea asta aparentă de haos, că El deține toate frâiele.)

Bineînțeles, deci atotputernicia lui Dumnezeu se vădește în totala aparentă lipsă a lui de puternicie. Asta este. 

Dumnezeu ne vrea întotdeauna Binele, din iubirea Sa

Deci Dumnezeu este atât de puternic, de atotputernic că în fiecare secundă, reconfigurează tot universul, îl repivotează în funcție de toate tâmpeniile pe care le facem noi astfel încât să maximizeze fericirea umană, binele. 

Și în continuu trimite mesaje, vă dați seama ce server e Dumnezeu, în conștiința oamenilor – faceți așa ca să maximizați binele. 

(Pelerin: La noi e scurtcircuit, s-a luat curentul)

Da, de ce? Pentru că scurtcircuitezi dragostea. Deci nu o treci prin Dumnezeu, ci direct. E vorba de o dragoste sentimentală, adică pe simțuri. Ce înseamnă dragoste sentimentală? Ce îmi spune simțul meu despre tine? Adică auzul. A, te-am auzit că ai spus asta, te iubesc, am auzit că ai spus cealaltă, nu te mai iubesc. Bineînțeles, superficială.

Sau o văd pe una cum arată, o iubesc pe asta că îmi spune mie simțul, știi. O văd pe ailaltă că nu arată așa, nu o iubesc pe cealaltă. E sentimental. 

(Pelerin: Deci cum spune Rafail Noica, păcatul este un bine distorsionat, folosit rău.)

Bineînțeles, da. Răul este un lucru pe care nu pot să îl folosesc să mă apropii de Dumnezeu. 

Despre harismele artiștilor

Apropos că sunteți soliști la Opera din Constanța, am înțeles. 

Eh, astăzi, eu văd că sunt niște compozitori, fraților, fenomenali, extraordinar de dăruiți! Dar cum folosesc această harismă, asta e o altă problemă. 

(Pelerin: Este foarte clar și este foarte firesc. Vorbeați despre artă. Se face artă și aici includem și muzica după chipul și asemănarea noastră, a cât de schimonosiți suntem noi acum, așa facem.)

Eu ce zic acum? Deci pe de o parte văd super-harismele pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor ăstora, dar pe de altă parte se duc în neant. Pentru că dispare ținta pentru că ținta nu poate să fie alta decât Dumnezeu. 

(Pelerin: Părinte, Bach, nu era ortodox bineînțeles, dar Bach era un om foarte credincios. Îl iubea pe Hristos. Cele mai mari piese muzicale ale lui Bach sunt scrise cu gândul la Hristos și de asta au rămas în istorie. (…) Adică Dumnezeu scoate ceva bun din orice.)

Vivaldi, de exemplu… Bineînțeles. Asta spuneam, și Dumnezeu reconfigurează pentru că vezi și în cazul acestor compozitori, zice Dumnezeu, ok, pe voi nu vă interesează Biserica, rău destul, dar eu nu o să vă ard, nu o să trimit foc din cer, pucioasă, cum la un moment dat, apostolii în naivitatea lor – Doamne, dă-i să trăsnească! Dar voi nu știți al cărui duh sunteți! 

Concluzie: să evităm drama omului contemporan!

Dumnezeu încearcă pe fiecare din locul în care este să îl aducă spre Sine. Și atunci dă în oamenii pe care El îi știe, cumva să îi aducă pe toți din hăul în care sunt…

(Pelerin: Dragostea nemărginită)

Da, bineînțeles. Ăsta este Dumnezeu. Deci Dumnezeu întotdeauna dă dragoste tuturor până unde poate fiecare, acesta este job-ul lui Dumnezeu: maximizarea fericirii umane în veșnicie. Asta este. Și omul este atât de prostălac, că nu pot să zic altfel, că dă cu piciorul la treaba asta. E o mare, mare dramă. Este drama omului contemporan, drama noastră. 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!