Mitropolitul Mediteranei Nicolae: Omul de știință care a lăsat NASA pentru Dumnezeu

De la NASA, MIT, Harvard la găsirea lui Dumnezeu. Astrofizică, găuri negre, homosexuali, averea bisericii, problemele tinerilor, bullying, problemele legate de social media și mai presus de toate relația noastră cu iubirea lui Dumnezeu într-un interviu fenomenal cu Mitropolitul Mediteranei, Nicolae realizat de Rise TV. Veți găsi traducerea în română la sfârșitul acestui articol.

Un interviu adevărat, autentic cu un om care, cu ajutorul lui Dumnezeu, se străduie să fie adevărat, autentic. Un ortodox.

Scurtă Biografie:

Înalt-Preasfinția sa, Mitropolitul Mediteranei, Nicolae (Haginikolaou), mai exact Mitropolitul Mediteranei și Lavreotikis, vrednicie pe care o deține din 2004, s-a născut în 13 aprilie 1954 la Salonic, Grecia unde și-a absolvit studiile liceale.

Studii

După terminarea Facultății de fizică din cadrul Universității „Aristotel” din Salonic, a făcut stagiul militar în cadrul armatei elene.

S-a mutat în SUA unde și-a continuat studiile (masteratul) la Catedra de astrofizică a Universității Harvard unde a primit titlul de „Master of Arts” (Maestru al Artelor (astrofizicii)). Și-a continuat studiile, de data aceasta în tehnologie și inginerie biomedicală la Massachusetts Institute of Technology (MIT) unde a primit titlul de „Doctor of Philosophy” (Doctor în Filozofie (filozofia ingineriei)).

Simultan, a urmat cursurile de teologie la celebrul seminar „Holy Cross” (Sfânta Cruce) din Brookline unde și-a luat masterul în Teologie și Studii Teologice.

Paralel cu studiile, a lucrat ca cercetător și cercetător asistent în Laboratorul Cardiovascular de la „England Deaconess Medical Center” în Boston și a fost profesor la Harvard.

Tot în acest timp a fost cercetător asociat, consilier științific la NASA. S-a întors în Grecia în 1987.

Viața monahală

A intrat în viața monahală, a locuit în Sfântul Munte Athos doi ani înainte de a fi tuns în monahism în 18 martie 1989, diacon pe 19 martie iar preot în 10 septembrie al aceluiași an la mănăstirea Stomio din Konița în nordul Greciei, mănăstire (re)fondată de Sfântul Paisie Athonitul. La tunderea sa, a primit numele de Nicolae.

După aceasta, părintele Nicolae a venit iarăși în Sfântul Munte Athos la mănăstirea Simonopetra unde s-a înscris în 1994 iar în aprilie 2000 a devenit schimnic la Chilia „Sf. Ioan Teologul” aparținând de aceeași mănăstire. Vreme de 14 ani a fost ieromonah la metocul mănăstirii cu hramul „Înălțarea Domnului” în Virona, o suburbie a Atenei.

Mitropolitul Mediteranei Nicolae

Mitropolit a fost ales în 26 aprilie 2004 și hirotonit pe 30 aprilie de către Arhiepiscopul Atenei, Hristodul în prezența a altor 15 arhierei. După hirotonia sa, IPS Mitropolitul Mediteranei, Nicolae, și-a continuat implicarea în științele medicale și cele conexe acesteia. Din 1991, a predat cursuri universitare în domeniul medicinei, bioeticii și teologiei la Universitățile din Atena, Creta și Balamand (Liban). În 1993, a fundat Centrul Elen de Etică Biomedicală unde este director. În 2003, a primit titlul de Doctor în Teologie în Etică Creștină și Sociologie la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic. Din 1998, Mitropolitul Mediteranei Nicolae este președintele Comitetului de Bioetică a Sf. Sinod al Bisericii Greciei.

Vizionare plăcută! (după clip aveți transcriptul acestuia)

Mitropolitul Mediteranei Nicolae: Omul de știință care a lăsat NASA pentru Dumnezeu (Interviu)

– Știu că toți vă întreabă despre biografia dumneavoastră, despre studii – NASA, MIT, Harvard – studii în fizică. Aș dori să vă întreb: CUM ați lăsat toate acestea și ați ales drumul preoției? Vreau să vă întreb cum poate un om care are o astfel de formație științifică, poate de acolo de unde are toate digitizate în mintea sa, să meargă la ceva care necesită însuflețire umană.

– Nu sunt toate digitizate, chiar și în fizică. Este atunci când le înveți. În cercetare… locul este încețoșat, spațiul este neclar. Acolo nu vezi exact unde te vei duce.

Nu sunt toate… constante. Este o căutare. Este o …năzuință. Lucrul acesta este foarte frumos și scoate din om ceva foarte puternic.

Lumea cercetătorilor este foarte diferită de lumea oamenilor de știință „clasici”, cum îi știe lumea, pentru că omul de știință este cel ce știe multe; cercetătorul este cel care știe că NU știe multe. Și vrea să le afle.

Setea de cunoaștere, de înțelegere, de intrare în lumea necunoscutului este un drum încântător. Asta seamănă destul cu lumea Bisericii.

Și Biserica are constantele ei: are stilul ei, are canoanele ei, are poruncile ei, are legile ei, după cum și fizica are legile ei.

Frumusețea, însă, a Bisericii este căutarea (vânătoarea) după Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acolo unde pare că Ținta se ascunde. Sau acolo unde Ținta se mișcă…și nu poți să-L prinzi.

Însă această căutare este existențială, după cum existențială e și în cercetare.

De la cercetarea științifică la căutarea lui Dumnezeu

Însă altceva este să mă ocup de lumea materială cu lumea descriptibilă și altceva e să-mi las puțintel sufletul meu să zboare căutând într-o lume pe care bănuiesc că există, pe o Persoană pe Care cred că există și să intru la Ea printr-o mișcare absolut delicată. Așa cum v-am descris-o nu este ceva extraordinar??….

– Există, deci, o punte…

– O analogie..

– Cum se poate ca cercetarea sufletului nostru să…

– Nu am vorbit de cercetarea sufletului nostru, – foarte importantă; Am vorbit despre căutarea lui Dumnezeu.

Să v-o spun simplu: sau Dumnezeu există…oarecum… și atunci I se cuvin toate sau nu există și atunci să se termine cu basmul – să clarificăm.

Dacă există, – și există – atunci totul se merită. Eu mi-am asumat acest risc.

Am vrut să văd: Cine este? Mă vrăjea cerul. Posibil căutarea mea să fi fost mai  degrabă terapeutică, chiar dacă am început din astrofizică, căci atracția sufletului meu era mai presus de cosmos.

Asta pentru că universul, cel puțin așa cum îl înțeleg eu, are o metafizică, are lucruri care nu se explică prin legi. …și chiar mai mult: există lucruri contrare cu simțurile noastre.

Eu doream, însă, altceva! Sufletul meu nu se sătura cu asta și n-o să vă ascund că cercetarea științifică îmi umplea vasul sufletului doar până la un anumit punct. Aveam un gol. Eu doream revărsarea. La sfârșitul liceului, și mai ales la facultate aveam multe îndoieli…

Mitropolitul Mediteranei Nicolae: Un ateu care se lasă convins…

– Erați ateu?

– Mă numeam ateu, însă nu cred că eram… Căutam, nu eram un ateu dur care negam. Eram cel care mărturisea – „Eu n-o simt”, „nu înțeleg lucrul acesta”, „socotesc străin de mine” – toate astea generau un proces de căutare foarte intens înăuntrul meu.

Când am plecat în America, cred, am ajuns cu prăjina mândriei la poziția de sus, din cauza „reușitei” mele; era visul meu; o doream foarte mult.

Mergând, însă, acolo am cunoscut diferiți oameni, însă, în principal, catedra de astrofizică de la Harvard – era un centru fenomenal acolo – unde eram 21 studenți la master, 48 profesori, 162 doctori, 5 laureați ai Premiului Nobel. Nu e nevoie de mult… Știu că și acum când o auziți, – care nu ați trăit așa ceva – credeți că e ceva fenomenal. Și este. Și acolo am început să înțeleg că ceea ce eram era foarte puțin.

Și am început să mă problematizez… Acolo, fiecare încerca să demonstreze că e primul, e cel mai bun. Că nu există alții ca el. Din cauza asta se numesc aceste universități „competitive”. „Highly Competitive” (foarte competitiv) înseamnă „universitate foarte bună”. Astfel se ierarhizează acolo calitatea studiilor pe care o oferă.

„Cel ce vrea să fie primul să fie ultimul”

…și mie îmi venea ce spunea Hristos: „Cel ce vrea să fie primul să fie ultimul” și asta mă îndulcea! Nu ziceam: „Ce tâmpenie e asta??” Ziceam: „Ce înțelepciune trebuie să fie asta!”

„Cel care vrea să câștige sufletul său, trebuie să-l piardă!” E posibil?? „Cine îți dă o palmă pe obrazul drept, întoarce-i și celălalt” și cel care vine să-ți ia geaca, să-i dai și cămașa. Altă logică!

Țin minte că m-am dus în biserică și pentru prima dată am remarcat că era Răstignitul în spatele Sfintei Mese și scria deasupra „Împăratul Slavei”.

Din sufletul meu tânăr, absolut și însetat ieșea „Dar e posibil??”. Un cadavru însângerat pe o cruce să fie „Împăratul Slavei”…

Sau toate acestea sunt mari adevăruri…în care trebuie să intru cumva…sau …sunt minciuni care, însă, au intrat în viața comunităților, a civilizației creștine – cum însă, nu puteam să înțeleg.

Fizica – un suport prin care Dumnezeu Se lasă descoperit

M-au ajutat foarte mult modelele fizicii pe care le aveam.

Ce e gaura neagră? Gaura neagră este soarele nostru, care este imens, când o să devină o gaură neagră. O să aibă o rază de 1,2 km. Toată materia acestuia o să fie concentrată în acest volum minuscul. E, lucrul acesta creează un câmp gravitațional imens. Așa de puternic, încât chiar și lumina se încovoaie, în loc să meargă drept.

Am început să înțeleg că și sfântul e așa: altă natură, altă logică, altă „tehnologie”.

Trebuia să ies de acolo – doream altceva. Nu o găseam, însă, niciunde.

Am găsit toate acestea în Biserică. Nu le trăiam, nu le înțelegeam însă, oarecum, mă interesau. Mă împlineau.

Biserica – locul împlinirii în viață

Mă credeți că în 8 zile m-am obișnuit cu gândul că n-o să fiu om de știință?

Da, însă eu doream să le fac pe toate. Doream foarte mult să mă căsătoresc. Pentru mine, căsătoria era un lucru foarte frumos. Așa cum am învățat despre ea, așa cum mi-o imaginam. Așa cum am văzut-o învățând biologie, fiziologie șamd…În orice caz, o aveam foarte sus înăuntrul meu și o doream legând-o de cuvintele lui Iisus despre acest lucru.

Era pentru mine ceva foarte sfânt. Gândul că o să am o femeie, era fenomenal pentru mine; cum o să mă dăruiesc acesteia. Și asta nu ca să mă satisfacă trupește, ci ca să mă dăruiesc cuiva. Și nu puteam să mă imaginez ca preot căsătorit, mergând la supermarket cu copii să cumpăr fructe.

Însă au început să învie amintiri din Sfântul Munte, unde mergeam ca și curios sau despre care citisem prin cărți.

Mi-au luat 8 zile pentru a accepta idea de a nu fi om de știință.

Alte 15 zile pentru a accepta idea de a nu fi căsătorit, fără femeie și copii, în total 23: 1-24 februarie 1984.

Am fost la un experiment foarte interesant în Denver, Colorado, – imediat după aceasta.

De atunci am zis înăuntrul meu: „Doamne, să-mi dea pe Miss Univers, cu gene ale Sfintei Parascheva, Ecaterina și ale sfintei…mai știu și eu… nu o vreau. Altceva doream.

Și acest lucru era extraordinar. De atunci nu am mai avut gânduri.

Mitropolitul Mediteranei, Nicolae: Necunoscutul descoperit prin smerenie

– Să presupunem că un tânăr dorește să-și mențină cariera științifică, de cercetare, să rămână în această lume, însă să aibă înăuntrul său și pe Dumnezeu, însă nu poate să răspundă, după cum și în știință nu există răspunsuri la toate, la echilibrul dintre știință și Dumnezeu.

– În cele ale lui Dumnezeu avem răspunsuri la mult mai puține. Cuvântul pe care Biserica îl folosește cu multă cinste este „taină”. Taina ce înseamnă?

Sunt într-o lume care mă depășește (transcende) și eu nu pot înțelege toate. Este mult mai important să mă smeresc în fața Necunoscutului și mai puțin că Îl simt, Îl accept și Îl înțeleg. Însă Necunoscutul există! Cel care mă transcende.

Credința

Cum există? Asta apare nu pentru că Îl descopăr…ci pentru că trăiesc experiența descoperirii Sale în mine.

Înțelegeți ce înseamnă asta? Experiența iese dinlăuntrul meu. Este simțirea tainică – intuiția: asta este Credința.

Toate marile teorii ale secolului trecut au avut o oarecare acceptanță a celor ce transcend simțirea și înțelegerea. De exemplu, discontinuitatea care a intrat odată cu teoria cuantelor. Adică nu există continuitate în materie, ci discontinuitate, transportul acesteia se face cu pachete de energie.

Teoria relativității: sparge absolutismul, siguranța: „Asta-i așa, asta-i altfel!”.

NU! Toate sunt relative.

E contra simțurilor contracția spațiului, dilatarea timpului.

Asta nu o înțelegeți!…că spațiul este curbat.

Că avem geometria Riemanniană și nu geometria Euclidiană în care noi ne dezvoltăm.

Astea nu le înțelegem!

Principiul incertitudinii lui Heisenberg.

Principii minunate! Fenomenale!

Așa explicăm această lume.

Nu este ciudat – este, după cum v-am spus, puțin metafizic.

De ex. galaxia noastră are 200 miliarde sori (stele). Și sunt 100 miliarde galaxii realizați asta? Eu nu o realizez.

Mitropolitul Mediteranei Nicolae, Tinerii și Biserica

– Dacă vorbiți tinerilor, indiferent că sunteți om de știință sau nu, Duminica viitoare îi vedeți în biserică?

– NU! Nu se poate din prima. Din păcate, și accentuez acest cuvânt, sunt puțini dintre tineri care merg la biserică, care au legătură cu credința, cu tradiția, cu biserica. Care-i cauza?

Cauza nu e că e tânăr…Cauza e că i s-a explicat greșit ce e Biserica, credința – o înjosire a valorii acesteia.

– Cred că e posibil să fie mulți oameni, tineri care sunt dezgustați de Biserică și nu de Dumnezeu …din cauza unor motive minuscule. De exemplu: discută între ei, mai în glumă, mai în serios și nu s-a găsit vreodată cineva să ofere motive serioase.

– Da, desigur.

– Preoții… numai astea care le poartă costă o avere.

– Baaah! Să vă spun de ce costă. Eu port rasa aceasta.

E 4 metri de material. Dacă era costum era 1,5-2 m material. Însă materialul e unul obișnuit. Nu e ceva extraordinar.

O să ziceți: Veșmintele pe care le poartă? Marea greșeală știți care e? A spus Arhiepiscopul Hristodul: „Ne judecă că purtăm mitre cu pietre etc. Toate astea sunt de duzină. Sunt nailon. Din păcate purtați lucruri de duzină” – așa a spus. „Nu sunteți adevărați.” Preotul, tot ce face și tot ce are pe el trebuie să fie adevărat. Să nu fie sclipici. Să arate altceva decât ceea ce este. Să nu fie, adică, nailon, plastic, os și să apară ca diamant; ce să fac cu asta?

Însă, NU are nevoie nici de diamante. Nici de sclipici, nici de astea. Are nevoie doar de un veșmânt simplu, ca să slujească. Astea nu costă mult. Problema e că ARATĂ că ar costa mult.

Și asta arată că se slujește indirect, prin acest mod, ceva ce nu este autentic. Ceva ce e fals.

Arăt, nu sunt într-adevăr așa.

Apoftegma ca prejudecată

– Altă apoftegmă: „Averea Bisericii ar putea să salveze Grecia.”

Nu cred să fie o temă: Averea Bisericii a ajuns azi la 4% din ceea ce avea. Sunt finalizate 169 imobile bisericești în Atena, Salonic și Patra și însuși statul nu permite Bisericii să le folosească. Și rămân așa.

Ce frumos ar fi fost să fi zis: „Ia-le, și cu astea să ajuți societatea!” Și nu ajută?? Numai mitropolia noastră dă aproximativ 3.000.000 € / an care nu sunt ale ei. Nu are un dulap și le scoate. Sunt chiar ale poporului. E picătură de aici, picătură de acolo – de la popor, de la toți, de la cei mulți.

Dând puțin și des, ne rezolvăm problemele. Celelalte probleme să le rezolve statul.

Biserica nu există să rezolve problemele unui stat disfuncțional care a cheltuit toți banii. Statul nu poate să judece Biserica. Biserica trebuie să arate că lucrarea ei este lucrarea poporului. Nu este lucrarea ei proprie.

Eu „am” o fundație. Nu e a mea. E a poporului.

– Mai bine să se promoveze lucrarea Bisericii, decât să se clevetească în discuții de cafenea în care zicem, zicem, zicem și la urmă ceva tot o să rămână.

– O primesc ca indicație și o accept.

Toți sunt creația lui Dumnezeu

– Altă problemă (nu o să menționez cine a spus-o): „Homosexualii nu sunt creaturi ale lui Dumnezeu.”

V-am auzit să spuneți că doi oameni ca să se potrivească trebuie să se completeze. Accept asta. Dacă, însă, hotărăsc că nu sunt, sau doresc altceva, sau au greșit. Rămân, însă, creaturi ale lui Dumnezeu?

– Cum să nu fie creaturi a lui Dumnezeu? Oricine e creatura Domnului. Creaturi ale lui Dumnezeu sunt animalele. Cel mai mare păcătos nu-i creatura Domnului?

În Săptămâna Mare, chiar sărbătoarea Sf. Gheorghe dacă e, se mută și Biserica ține în această perioadă, desfrânata și tâlharul …pe cei mai răi.

Toți sunt creaturile lui Dumnezeu. Cel ce neagă însușirea cuiva de a fi creatura lui Dumnezeu, mă îndoiesc că el însuși acționează ca o creatură a Domnului.

Mitropolitul Mediteranei Nicolae într-o discuție cu școlarii

De exemplu: am dat un interviu la un post de radio școlar, au început să mă întrebe.

La un moment dat, zice un școlar: „Mă iertați… dom’le (așa s-a adresat): eu nu mă duc duminica la biserică…e… păcat?”

I-am întrebat: Ce să faceți, măi băieți, în biserică? Să te scoli dimineața, să mergi într-o clădire cu arhitectură ciudată, să auzi o limbă pe care n-o înțelegi, o muzică ce este total diferită de cea cu care tu ești obișnuit să te exprimi… Brusc să iasă un neras ca mine și să poarte o pelerină pe el, să țină un lucru ce scoate fum și altul arzând… bărbații într-o parte, femeile într-alta. Să mergi să faci …ce?

Se uitau holbați la mine tinerii.

Se aruncă, atunci, unul la mine: „Mă iertați, dvs. mergeți la biserică??” (sunt mitropolitul întregii regiuni)

Zic: Bah! Eu într-o astfel de biserică nu merg! Pentru astfel de motive eu nu merg.

„Nu se poate! Oarecum… mergeți?”

Bineînțeles! De dimineața până seara sunt. Mă duc, să-L găsesc pe Dumnezeu. Să ne unim toți, fiecare cu aportul său.

Și încep să descriu ce poate să trăiască cineva în biserică.

Ce este Biserica?

Asta e Biserica. Asta e ființa ei.  Nu „băiatul bun” care își taie unghiile, se tunde și se rade, ci omul care dorește într-adevăr să răsufle întru contactul cu Dumnezeu UNIT cu ceilalți. Și acolo să aștepte să vină Dumnezeu. Asta-i taina. Îmi place imens și de asta merg!

– Știți ce am trăit eu de multe ori?

Posibil să vreau să spun ceva ortodox, ceva care să mă exprime…și să-mi fie frică din cauza intimidării (bullying); Pentru că credința în tradiția ortodoxă este văzută ca demodată.

– Nu e văzută numai demodată…există și intimidarea (bullying).

– Doar o știți foarte clar!

– Da; te izolează că ești „din ăla și de asta nu vorbești??”

– Și ar fi bine să vorbesc…. DACĂ nu o spun? DACĂ o țin în mine?

– O să pățești….

– O să scot coșuri pe față…

– De ce să nu spui pur și simplu? Eu, na, am rezolvat problema că am devenit preot și se vede din prima cine sunt. Am rezolvat-o.

Într-adevăr, există un astfel de bullying. Trebuie să o spunem. …însă nu contează! Și mucenicii, …și creștinismul a apărut în prigoană…nu bullying. Desigur că acest bullying poate să fie mai rău decât amenințările cu moartea: o înfricare, o însingurare – e ceva de genul acesta – e contemporan.

Mitropolitul Mediteranei Nicolae: Biserica să se trezească

– Toți, începând de la 8 ani, au, din păcate, ca zeul lor mediile de socializare și de acolo se informează și cred absolut orice. Cum poate Biserica să pătrundă în acest spațiu? Și să-și afirme poziția? Să-și ia locul, nu în naosul bisericii, ci pe social media care acum, din păcate, stăpânesc.

– Ar trebui Biserica să se trezească. Destul se odihnește cu prescuri și cu tot felul de lucruri pe care oamenii s-au obișnuit să le aducă pe la hramuri.

Îmi plânge sufletul: după 20-30 de ani, acești tineri care sunt la școală și n-au legătură, nu știu, nu bănuiesc ce tezaur au, în această țară fenomenală, ce o să facă?

E ca și cum ai fi într-o cofetărie și să ai hipoglicemie. Ca și cum ai trăi în Grecia însorită și să ai osteoporoză, cum am eu. E greșit!!

Modern: un cuvânt potrivit pentru Biserică?

– Și cum se poate moderniza asta? Aăăă… nu modern.

– Modern, bine ai zis! E nevoie de limbaj contemporan. Nu știu nici eu dacă ceea ce vorbim noi acum este modern… însă e autentic.

Eu nu simt că am scos minciuni. Aș dori să se valorifice așa ceva să se valorifice social media.

Nu știu VOI ce faceți?

Dacă acest lucru puteți să-l ajutați într-un mod oarecare, fie cu mine, fie cu cutare sau cutare și să o răspândiți în universul electronic și cine o să o audă o să o înțeleagă.

Posibil să o accepte sau să o respingă. E liber.

Cred, desigur, că este foarte dificil a se răspândi. Există interese, există moduri de a gândi, care trebuie să se spargă și nu se sparg ușor.

Atunci când merg la o școală, după 2-3 ore ne înțelegem cu copii. Așa simt.

Mă prind, îmi vorbesc, se deschid…plâng. Știu, însă, că imediat după, toate acestea se vor uita.

Jertfa pentru transformarea omului

Există un preot (p. Gervasie Raptopulos) care merge în închisori. Mergeți și luați-i interviu acestuia, nu mie.

Să vedeți ce face, a transformat pe cei neștiuți. Și nu-l cred. Și nu-l cred pentru că nu știu ce înseamnă transformarea omului.

Un om de 87 ani care are suflet de tânăr de 18 ani. Om cu viziune, încă.

Omul acesta nu ezită să meargă în închisori. De ce?

L-a întrebat un om când ieșea: „Părinte, unde ai fost??” a răspuns „În închisoare!”

„Și ce ai făcut??” a întrebat.

„M-am dus să-i văd pe oamenii de acolo.”

„Spune-mi, părinte, cum sunt?”

„Cum sunt?? Cum ești tu și cum sunt eu!”

„Și atunci de ce aceștia sunt înăuntru iar noi afară?” și a răspuns părintele:

„Pentru că nu au apucat să ne prindă, iubitul meu!”

Nu a venit ceasul nostru. E, omul acesta nu avea o iubire totală față de oamenii aceia??

Era o îmbrățișare pururea deschisă.

Dacă pentru asta rețelele sociale ajută, atunci să se folosească. Dacă însă aduc duhul lumesc, atunci să nu le folosim.

E nevoie de 3 lucruri, și acestea sunt produsele tradiției noastre: Înțelepciune, eroism,

virtute și sfințenie. Trebuie să fie cineva înțelept.

Odată am spus tinerilor: E asta ce a spus Hristos: fiți înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. E nevoie de o anumită înțelepciune. Ca șarpele.

Nu se expune ușor pericolelor. Studiază…și curat ca porumbelul.

Imaginați-vă o îndrăzneață, înțeleaptă și curată Biserică! Maica mea!

Ortodoxia este o religie?

O să se schimbe omenirea! Însă, de ce nu se întâmplă? Pentru că am decăzut la o religie. Adică un sistem religios care este parte a sistemului statal decadent. „biserica și societatea și celelalte…” Mba, e posibil??

– Așa este, însă…

– Adică să mă duc pe poligon la instrucție și „Drepți !”. Cine sunt eu?

– Spuneți un epilog din inima dvs., unul autentic, după cum și vorbiți.

– NU am epilog!

– Asta e!

– Ce vrei epilog? Epilog înseamnă că am  terminat. Eu nu pot să termin, să trăiesc o viață care are sfârșit. Sunt într-un spațiu care n-are sfârșit.

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați