Vizionați mai jos traducerea în română a unui frumos montaj realizat de mănăstirea Mesa Potamu (Cipru) în care Sfântul Efrem Katunakiotul, povestește momente impresionante din viața sa, întâmplări minunate și, mai ales, relația sa cu Sfântul Iosif Isihastul, cunoscut în România și ca Gheron Iosif.
Datorită densității mesajului, am ales să nu scriem explicațiile fotografiilor. Dacă doriți explicația unei fotografii, vă rugăm să ne întrebați în comentariile de la această postare, menționând și timpul la care poate fi vizionată fotografia respectivă.
De asemenea, dacă un cuvânt din vocabularul duhovnicesc vă este necunoscut, puteți să întrebați tot în comentarii.
Notă: ii se spune Sfântul Efrem Katunakiotul datorită faptului că sfântul s-a nevoit la Katunakia, o regiune pustnicească din sudul Sfântului Munte Athos.
Vizionare plăcută! (mai jos aveți podcastul și transcriptul)
Sfântul Efrem Katunakiotul – Autobiografia sa povestită de el însuși
Powered by RedCircle
Când am venit în Sfântul Munte am găsit pe stareții mei oameni simpli, slujbă și rucodelie și nimic mai mult. Cu asta eu nu m-am odihnit însă nu doream să plec de la chilie și să plec la alta. Am zis: „Ce sunt stareții, o să devin și eu!”…însă învățătura, educarea, povățuirea – nu existau.
Și atunci am încercat de unul singur să mă înfrânez, de unul singur să mă educ.
Am zis atunci: „Eh, ascultare, mai mult sau mai puțin, o să facem!”, însă asta nu mă împlinea, nu mă satisfăcea. Atunci m-am dedicat lacrimilor. Atunci, la început, lacrimile au venit potop.
Întâlnirea cu Sfântul Iosif Isihastul
Odată, după multe lacrimi, am ajuns la răpirea minții. Atunci l-am cunoscut și pe Gheron Iosif care era sus, la Sfântul Vasile.
Mergeam la el aproximativ de 4 ori pe săptămână: marți, joi, sâmbătă și duminică. Am zis: „Gheronda, vreau să-ți spun un gând!”. Mi-a zis: „Ce vrei să-mi spui?”
– Aici, unde numai se muncește, nu găsesc un duhovnic…parcă nu m-aș odihni…
– Bine! Vino data viitoare și o să vorbim!
Într-adevăr, am venit data viitoare pentru liturghie, iar Gheronda a zis „Eh, și ăsta e de duzină… ”. Am mers și am stat afară, pe terasament. După tipicul aghiorit, când apune soarele este ora 12. Am stat afară pe terasament de la ora 12 până la ora 5 și plângeam încontinuu.
Dacă mă întrebai „De ce plângi?” nici eu nu știam de ce. Ceva căuta sufletul meu, care nici el nu știa. Sufletul nu e ceva ce întrebi și-ți răspunde. Vrea ceva… trebuie altcineva care este specialist, învățat să-ți dea răspunsul.
Când m-am dus acolo la Gheronda, i-am spus despre răpirea minții. Mi-a zis: „Eu te caut pe tine și tu pe mine”.
Vedenia
Gheronda mă urmărea pas cu pas. Într-o zi, o oră mai de vreme, noi slujind la ora 6, deci mergeam la ora 4. Portar era părintele Atanasie.
„Părinte Atanasie, vreau să-l văd pe Gheronda!”
P. Atanasie: „Gheronda, a venit preotul și vrea să te vadă!”
„Să vină!”, a zis.
Am intrat, am pus metanie la Gheronda și m-am așezat. Și tăceam…
„Ce ai?” mi-a zis.
„Lasă-mă, Gheronda, să-mi revin…și o să-ți spun.”
Am stat… nu mai știu cât… 10 minute, un sfert de oră și mi-am revenit, pentru că principala proprietate a sfințeniei lui Gheronda este că – de multe ori am trăit-o – oricât de trist ai fi fost
când te-ai apropiat de Gheronda pleca toată întristarea și dobândeai o stare de pace, de bucurie.
Și-i zic: „Gheronda, acolo unde mă rugam, văd că de departe vin 3 oameni și când au venit în fața mea, sufletul meu a deschis mâinile, a îmbrățișat și a sărutat pe Cel din mijloc. Ce am trăit, nu pot să spun!”
Atunci, Gheronda a sărit de pe pat: „Asta este prima ta treaptă pe care ai urcat! De aici o să începem să construim!”.
De acolo, eh, orice am experiat, orice rugăciune am cunoscut cu rugăciunile lui Gheronda și acolo pe prima treaptă, acolo am construit.
Sfântul Efrem Katunakiotul: ispite
Principalul scop al omului este să nu lase spațiu între mintea sa și Dumnezeu, ci totdeauna să se roage. Pentru că în acel spațiu, poate să vină ispita (diavolul). Când ne rugăm, nu există spațiu…însă e nevoie și de o anumită sforțare, să ne silim pe noi înșine. Pentru că dacă nu se silește omul, singur nu vine.
Oarecum, are și Dumnezeu anumite pretenții de la noi pentru că este „zelos”. Așa I-a spus lui Moise că „sunt zelos”adică în inima fiecărui om, numai Dumnezeu să existe și NU altă grijă sau altă preocupare…sau alt lucru…NU. Vrea numai Dumnezeu să existe în inima omului…și, astfel, Dumnezeu îl învrednicește de harisme mai mari, de orizonturi mai mari, de duhovnicie mai mare.
În lumea aceasta, nu ne putem plânge că suntem singuri. Dacă este un frate care vrea să găsească un om care să-l călăuzească în spre planuri mai înalte, O SĂ-L GĂSEASCĂ. Chiar dacă, soțul sau soția nu pot să te ajute, o să-ți trimită Dumnezeu om capabil să te ridice mai sus!
Astfel încât să fim fără apărare: (Dumnezeu) „Ți-am trimis om, iar tu ai neglijat!”. Asta se întâmplă și cu noi: ceea ce eu căutam de la Stareții mei, nu am găsit, însă am găsit-o la Gheron Iosif. Acesta ne-a format, ne-a dat o învățătură monahală, creștină.
Gheronda: vistiernic al harului
Principalul, cel mai minunat lucru era faptul că cuvântul său, Dumnezeu îl pecetluia.
(Gheronda) „Du-te și o să ai la chilia ta har din belșug!”. Într-adevăr, veneam acasă și nu mă puteam abține de bucurie și din rugăciune.
(Gheronda) „Ai făcut această greșeală? Nu o să ai nimic! Nicio lacrimă!”.
Ce spunea, asta se întâmpla. Și ne minunam și noi…Și asta nu numai la mine, ci și altora și la Evpraxia și la p. Arsenie. Asta am văzut-o. Nici măcar noi nu puteam să o explicăm. Și nici Gheronda nu ne-a dat o explicație clară.
Cum cuvântul pe care îl dă Gheronda îl aprobă Dumnezeu „Du-te, nu o să ai nimic!!”. Uscăciune. Secetă… „Du-te, și nu o să te poți stăpâni de bogăția harului!” și o pecetluia Dumnezeu! …acuma… cum e,… nu știm, însă după slaba noastră judecată este: de la Gheronda izvorăsc toate harismele!
Gheronda – așa cum un mirean moare și are 4 copii și lasă 100 de drahme moștenire, și o împarte la fiecare copil câte 25 de drahme, așa, omenește vorbind, se întâmplă și pe planul duhovnicesc.
Gheronda, ca vistiernic al harului, ne-a împărțit din averea lui și noi le-am găsit pe toate de-a gata de la Gheronda. Noi nu ne-am adus aportul cu nimic. Nu am făcut nicio luptă, sudori – nu am depus, însă le-am luat în dar din moștenirea lui Gheronda.
Chiar și acum, în această stare, când sunt trist îl văd pe Gheronda în somnul meu și mă bucur, mă odihnesc, răsuflu. Când, însă, îl văd pe Gheronda în vis, oarecum trist, zic: „Am să trag acum ispite mari!”.
Sfântul Efrem Katunakiotul: amintiri despre sfințenia mamei
Vreau să spun ceva și despre părinții mei. Mama mea era foarte sensibilă, avea probleme cu inima și, când a murit sora mea, mult s-a întristat și a lovit-o și mai tare inima și a dus-o fratele meu, ofițerul, Haralamb adică…la spitalul „Hipocrate”. După puțin timp a murit.
Înainte de a muri și în urmă cu mulți ani mi-a zis: „Efrem, vreau să devin monahie”.
I-am trimis eu schima și polistavrul. Astea sunt comune. Celelalte sunt specifice bărbatului sau femeii. Când au dus-o la spital, erau deja înțeleși cu duhovnicul și cu Stareța ei, astfel încât atunci când va fi ceasul din urmă să o facă monahie.
Cu 10 zile înainte de moarte, spune Haralamb către mama lui:
„Vrei să te fac monahie?”
„Vreau, copilul meu.”
Imediat au chemat ieromonahul și Stareța. 10 zile înainte de a muri au făcut-o monahie. Din Victoria au numit-o Maria.
După 10 zile a murit. A spus Stareța și sora mea, Elena: „Haralambe, ieși afară că vrem să o spălăm, să o schimbăm că e bătrână.” Când o schimbau, a spus Stareța către sora mea:
Mireasma după moarte
„Ai pus parfum?”
(sora mea) „Nu…”
(Stareța) „Ei bine, bătrâna răspândește mireasmă”
(sora mea) „Nu am pus nimic…”
(stareța) „Răspândește mireasmă…”
Au pus-o la morgă și au adus pe soțul Elenei și s-a minunat și el de cum bătrâna răspândea mireasmă.
Au adus și pe verișoarele mele, fetele sorei mele și acestea au spus: „Atâta aromă ați pus pe moartă?”
„Ana, nu am pus nimic.”, i-au zis.
(Ana) „Aici, bătrâna, e înmiresmată, nu știu…”
Au dus-o la mănăstire. Era Vinerea Mare. Maicile au gătit atunci epitaful cu flori.
Mi-a spus Haralamb: „Mai mult răspândea mireasă mama noastră decât epitaful gătit de maici”.
Să-ți spun și o greșeală de-a mea: când a murit, am început să mă rog pentru mama mea. Ce să spun? Ce să spun?…și ce să mărturisesc? Când mă rog pentru mama mea, iau har, nu dau.
Și am început să invidiez pe mama mea.
Ziceam către p. Procopie:
„Am început să invidiez femeia asta”. Pe mama mea. A trăit în lume, nu știa nici să semneze
Victoria și a ajuns – crede-mă – la măsurile lui Gheron Iosif pentru că a făcut răbdare în necazuri, în chinuri. Nu o auzeai plângându-se sau întristându-se. Toată ziua era bucuroasă. Chiar dacă înăuntrul ei fierbea iadul, tristețea, dar nu o auzeai să spună un cuvânt întristător.
De multe ori am văzut pe mama mea pe fața lui Gheron Iosif. E Gheronda – nu, e mama mea;
E mama mea – nu, e Gheronda. O unitate. …între nașterea trupească și nașterea duhovnicească. Era, deci, mama mea la măsurile lui Gheron Iosif.
Asta am să spun eu. Ce altceva să spun?
Sfântul Efrem Katunakiotul despre tatăl său care a văzut pe Maica Domnului
De vreme ce și tatăl meu, când l-am adus aici era trist și mi-a zis:
„Efrem…”
(eu) „Ce e?”
(tata) „Vino aici!…aici cum stăteam pe pat și mă rugam, m-a prins somnul și am văzut cum au intrat 3 femei în cameră. Cea din mijloc purta mitră cum poartă arhiereii.
(eu) „Măi bătrâne, Maica Domnului era!”
Multe icoane, mai ales rusești, o prezintă pe Maica Domnului cu coroană, cu stemă, cu mitră – cum poartă arhiereii.
(eu) „Și ce ți-a zis?”
(tata) „Mi-a zis: Ce faci?”
(tata) „Ce să fac; mă întristez.
Mi-a zis: te întristezi? NU DORESC să fii trist… De asta am venit, ca să-ți spun că nu vreau să fii trist.
După asta Maica Domnului s-a plimbat puțin prin cameră și au ieșit toate afară. M-am trezit din somn și am avut o bucurie imensă în sufletul meu.”
(eu) „Na, bătrâne, Preasfânta nu vrea să pleci din Sfântul Munte, ci să mori și să te îngropi
în Sfântul Munte. În lume unde o să mergi acum? Ai îmbătrânit. Stai și lucrează pentru
sufletul tău!
Și iarăși – de două ori a văzut pe Preasfânta. Zicea: „Mulțime mare era pe o câmpie și striga, iar în față era o Doamnă foarte înaltă și strălucea ca soarele. Ținea în brațele ei un Copil la care, efectiv, nu mă puteam uita. Nu puteam să-l văd de lumina Lui.”
Om mirean, cu necazuri, căsătorit și a ajuns la așa măsură la care, noi, călugării, nu ajungem.
De ce? Pentru că de multe ori sau osândim sau avem ținerea de minte a răului sau aceea sau cealaltă. Lucruri care ne împiedică să urcăm la o treaptă mai înaltă.
Și Gheronda cu necazurile, cu chinurile ne spunea că toată viața e un martiriu.
(Gheronda) „Niciodată nu m-am bucurat în această viață, ci am răbdat. Răbdare.
Hristos, dătătorul de suferință, dătătorul de odihna veșnică
…și o monahie care era permanent bolnavă și nu putea să meargă la liturghie și ruga pe Dumnezeu s-o facă bine ca să poată să meargă la slujbe. E, a căzut și și-a rupt piciorul.
„O, Dumnezeule, ce ți-am cerut și Tu ce mi-ai dat?”…și vede imediat pe Hristos zicând: „Vezi ce dau Eu celor ce mă iubesc?”
(maica)„Din cauza asta Te iubesc puțini, pentru că dai dintr-astea.”
Da, însă, acestea sunt pregătirea odihnei veșnice. Aici, în această viață, Dumnezeu nu a fericit pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng. Nu a fericit cărarea lată, ci pe cea îngustă și cu necazuri. Nu a fericit odihna lumească, ci pe cei prigoniți, pe cei ce plâng. Cei care plâng aici, acolo se vor bucura. Odihna, bucuria – pentru lumea de dincolo și dacă vrei să te desfătezi în adâncurile sufletului tău, în rădăcinile sufletului, acolo unde ai cele mai mari necazuri, acolo este și mângâierea.
Și dorești ca niciodată să nu lipsească această tristețe, pentru că vezi că în ceasul acela sufletul câștigă – nu în lumea aceasta. Astăzi suntem, mâine plecăm. Viața viitoare de aici o moștenim. …însă nu cu desfătări, ci cu necazuri și cu chinuri. Nu știi de unde o să-ți vină: de la vecinul tău, de la părintele tău, de la copilul tău…
Sfântul Efrem Katunakiotul: din nou despre prima întâlnire
Urcam la Sfântul Vasile de 4 ori pe săptămână: marți, joi, sâmbătă și duminică urcam.
Am fost împreună 40 de ani. Nu locuiam împreună. El era la Katunakia, însă eram foarte uniți și iubiți.
Nu avea încă 15 sau 18 ani în Athos și a dobândit clar-vedere, înainte-vedere, și darul proorociei.
Portar era părintele Atanasie.
„Părinte Atanasie, vreau să-l văd pe Gheronda!”
p. Atanasie: „Gheronda, a venit preotul și vrea să te vadă!”
„Să vină!” a zis.
Am intrat și m-am așezat.
„Ce ai?” mi-a zis.
„Lasă-mă să-mi revin și o să-ți spun …o să-ți spun…”…stăteam… …stăteam…
Și-i zic: „Gheronda, acolo unde mă rugam, văd că de la 10m vin 3 oameni și când au venit în fața mea, am deschis mâinile și am sărutat pe Cel din mijloc! Ooo, bucurie pe Gheronda!
(Gheronda) „Acum o să vezi ce înseamnă harul! Acum o să vezi ce înseamnă rucodelia! Acum vei vedea…Hai, părinte Arsenie, aleargă!” Îmi aduc aminte de acestea și mă mângâi.
El a primit de la Gheronda. O mărturisește singur. Harul acesta i l-a dat Gheronda.
(c) Traducerea în română:
www.chilieathonita.ro
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
7 Comment
Videoul nu are subtitrare.
Cel puțin în cazul nostru și al (mai) multora, el are. Dacă sunteți pe celular, încercați să țineți orientarea acestuia stabilă.
Nu are subtitrare…dar am citit transcriptul.Multumiri.Ma uimește și impresionează cat de multa credință simplă aveau grecii.A li se arăta sau a le vorbi sfinții pare a fi un firesc în viața lor.Ceea ce nu se petrece și la români.Ce îi face(sau făcea…?)diferiți de noi?Râvna și acrivia cumva?
Sfânta Tradiție îi face diferiți. Referitor la subtitrare, este interesant că noi o vedem. Tu nu o vezi deloc?
Iertati-ma,are subtitrare…🙂Obiceiul meu este sa vizionez direct din Youtube pe canalul”mamă”,și ,desigur ,acolo nu are subtitrare…. Mulțumiri pt traducere.
Vă rog pomeniți.Deocamdata,Domnul,mă mai ține în dureri și mișcare mai puțină.Pt multele mele păcate și neascultări.Multumiti, sărut mâna.
Erată-Mulțumiri(nu mulțumiți).