Secretul păcii în familie – părintele Pimen Vlad

Pacea este starea raiului, este ceea ce oamenii doresc cu toată ființa lor, chiar dacă, poate nu-și dau seama de acest lucru. Vizionați interviul de mai jos pentru a afla secretul păcii în familie, ilustrat cu exemple clare și ușor de înțeles.

Vizionare plăcută! (aveți podcastul după videoclip)

Powered by RedCircle

Cum ar trebui să comunice soții astfel încât în familie să fie mai multă pace

Cristian Bumbenici: Părinte, ne întâlnim din nou, și pentru asta vă mulțumesc, iarăși cu întrebări sosite de la prietenii noștri duhovnicești, iar una dintre ele se referă la relația dintre soți. Tot mai des întâlnim situații ”contondente” și poate nu neapărat pornite din motive serioase. Unele pleacă din orgolii, altele pleacă din ușoare stări de insatisfacție, dar în spatele lor, de fiecare dată, există și un sâmbure de adevăr. Noi dacă discutăm despre familia creștină, știm în mare s-o definim, știm în mare cam ce direcții trasează. Desigur că o parte din răspuns ar putea să ducă exact aici și anume că o familie care nu urmează calea bisericii, cu siguranță va ajunge într-un impas. Dar hai să discutăm mai mult despre familia creștină în care totuși aceste ciocniri se întâlnesc. 

O întrebare cu caracter general, și aș vrea să detaliați cât considerați dumneavoastră de rigoare, ar fi următoarea: ”Cum ar trebui să relaționeze, cum ar trebui să comunice soțul cu soția, astfel încât în familie să fie mai multă pace, mai multă armonie?”.

Părintele Pimen: Aici ar trebui s-o luăm de la început. Într-o familie, la început se întâlnesc doi tineri, se plac și ajung să se căsătorească, din dragoste. Că majoritatea căsătoriilor sunt din dragoste, mai sunt poate și din interes, dar majoritatea sunt din dragoste, mai ales la tineret. Ce se întâmplă? Să luăm partea soțului acum. Își găsește o fată pe care o place, o iubește, o ia din dragoste și vrea să o facă fericită. Că dragostea ce scop are? De a-l face fericit pe celălalt. Nu pe tine, pe celălalt! Fericirea celuilalt devine fericirea ta.

Să zicem un exemplu frumos: iei o fată la 18 ani, la 20-25 de ani, te căsătorești cu ea din dragoste. Deci o iei ca pe un trandafir îmbobocit și o aduci acasă. Ai adus un trandafir frumos, îmbobocit, într-un ghiveci, acasă la tine. Ce faci tu ca trandafirul acela să înflorească, să mai scoată și alți trandafiri, să devină un buchet de trandafiri? Începi să ai grijă. De ce are nevoie trandafirul? Are nevoie să îi dai apă, să îl îngrijești, are nevoie de lumină, de soare. În fiecare zi are nevoie de toate astea și trebuie să îl îngrijești ca să ajungă la ceea ce vrei.

Femeia este un trandafir cu multe petale

La fel și cu soția pe care ți-ai luat-o. După cum spunea părintele Arsenie Papacioc, femeia se hrănește din dragoste. Ea chiar de știe că o iubești, trebuie să îi spui în fiecare zi ”Te iubesc!”. Pe ea o hrănește lucrul ăsta. Bărbatul gândește întotdeauna cu capul, adică este mai rațional. Femeia gândește cu inima, ceea ce simte ea. Ea dacă iubește, dăruiește totul dacă vede că este apreciată. Care este rolul bărbatului? Să o iubească, să o respecte, să o protejeze. Femeia dacă simte aceste lucruri: că e iubită, protejată și respectată, ea dă totul. Pentru că se simte ea împlinită. Și atunci, trandafirul acesta ajunge un buchet.

Dacă nu… Să zicem că o iei, la început e frumos, ai grijă de trandafir o lună, un an. După aceea ți se pare că te-ai plictisit, să zicem, îți găsești alte îndeletniciri. Vii o dată supărat acasă, trântești, spui că nu-ți place mâncarea. Asta înseamnă că trandafirului îi cade o petală. După aceea, altă dată vii beat acasă, iarăși trântești ceva. Îi mai cade o petală. Altă dată, vrea și ea să fie în prezența ta mai mult acasă, vii de la muncă, ea spune că vrea să stați împreună, iar tu răspunzi că pleci cu prietenii undeva. Ea se întristează. Îi mai cade o petală.

Trandafirul iubirii

Ușor ușor, în timp, prin faptele tale care o supără și o rănesc, îi cade câte o petală. Oricâte petale ar avea trandafirul, de la un timp se termină. Deci dacă nu sunt lucrurile acelea despre care am vorbit la început – care să o facă să înflorească, să mai scoată și alți trandafiri și să devină buchet – o să cadă toate petalele trandafirului. După ce au căzut petalele trandafirului, normal că, el nefiind îngrijit, îi cad și frunzele. Și ce rămâne dintr-un trandafir fără frunze și fără petale? Rămân doar țepii. Tu știi că te-ai căsătorit cu o fată frumoasă, te iubea, o iubeai.

Și după un an, doi, cinci, zece, ți-au rămas doar țepi. Dai să o îmbrățișezi, te înțepi! Îi zici ceva, iarăși te înțeapă. Totul devine un război. Și te întrebi: ”Domnule, dar eu nu m-am căsătorit cu o femeie ca asta! Ce frumoasă era, ce bună! Ce este cu ea, de ce este în halul acesta, de ce se poartă așa cu mine?”. Atunci trebuie să te întrebi cu ce ai contribuit tu ca ea să ajungă așa. Mulți spun că au luat o nevastă bună în toate privințele și s-a schimbat. Dar ei nu se întreabă de ce a ajuns așa, dacă au luat-o crescută bine, frumoasă, cu respect, de ce a ajuns așa, că înainte nu era așa?! Deci la 25 de ani când ai luat-o a avut o creștere bună, iar după 10 ani de căsătorie – un dezastru! Cine-i de vină?

Și atunci, dacă te uiți bine în urmă, vezi că 100% vina o ai tu: dintr-un lucru bun, ai făcut un lucru rău, tu l-ai schimbat, tu l-ai transformat. Dacă îți dai seama de asta, încerci să repari. De multe ori, unui trandafir i-au rămas numai țepii, dar dacă începi să lucrezi la el, să îl cureți, să îi pui apă, să îl scoți la soare, ai șanse să își revină, să scoată alți boboci. Sau nu mai sunt șanse și se termină. Asta depinde, întotdeauna există șanse, dar trebuie să lupți. Un bătrân a înfipt un băț uscat în pământ și i-a spus ucenicului: ”Să îl uzi în fiecare zi, până va înfrunzi. Asta este ascultarea ta.” Ucenicul a cărat apă și l-a udat timp de ani de zile, până când, datorită insistenței sale, a rânduit Dumnezeu și creanga aceea uscată a dat rădăcini și a făcut fructe. Ucenicul i-a dat un fruct bătrânului, iar acesta l-a arătat tuturor și a spus ”Iată rodul ascultării!”. Adică a dat roade chiar lucrul acela imposibil. Așa și aici.

Am vorbit despre rolul bărbatului, cam cum ar trebui el să fie: cu dragoste, pentru că soția trăiește din asta. Cum spunea foarte frumos chiar starețul Efrem de la Vatopedu, numele soției tale să nu fie Ileana sau cum îi mai spune, ci să fie ”draga mea, iubita mea”, adică întotdeauna să găsești un lucru frumos de spus față de ea și atunci ea te răsplătește cu aceeași măsură. În câteva cuvinte, am schițat un pic rolul bărbatului, cum ar trebui să fie față de soție. Acum, este și rolul soției față de bărbat.

Rolul femeii în familie

Cristian Bumbenici: V-am ascultat cu foarte mare atenție și voiam să vă întreb dacă această idee, această strategie, este unisens. Ea poate să vină și dinspre femeie, adică putem întâlni și un trandafir îmbobocit care nu vrea să înflorească și rămân doar spinii.

Părintele Pimen: Acum am vorbit exact despre situația în care s-au luat din dragoste. La început, există înțelegerea aceea, vezi că totul este frumos, merge totul bine. De ce s-a ajuns în altă parte? Înseamnă că ai contribuit cu ceva, odată ce la început nu existau lucrurile neplăcute. Căsătoriile din interes sau altele pornesc din start cu stângul. Dar aici să luăm și rolul femeii.

Deci, datoria femeii… acum s-au mai schimbat lucrurile, nu mai este ca înainte, când femeia era căldura familiei. Femeia stătea acasă, avea câți copii îi dădea Dumnezeu, se îngrijea de bunul mers al casei. Soțul se ducea la război, la muncă, tot ce ținea de exterior era rolul lui. El asigura, proteja, dacă veneau dușmanii, lua toporul sau furca, ieșea la poartă și se lupta cu ei până murea ca să își protejeze familia. Deci, el era luptătorul. Nu se ascundea sub pat și spunea ”Nevastă, descurcă-te cu aceia de la poartă!”. Așa ceva se mai întâmplă acum, sunt bărbați care stau acasă, au grijă de copii, iar soția este plecată în străinătate și lucrează. Ei stau acasă și cresc copiii, iar soția vine la Crăciun, la Paști și îi trimite bani. Deci, s-au schimbat rolurile. Și atunci, familia aceea nu are cum să meargă bine.

Capul familiei nu înseamnă că bați cu pumnul în masă, înseamnă că îți asumi responsabilitățile familiei, te lupți pentru familie. Rolul soției era în primul rând cel de mamă. Vedem o femeie, oricât de dură ar fi, în momentul în care devine mamă, se schimbă total. I se deschide partea maternă: are dragoste, vezi în ochii ei grija față de copil. Ne uităm și la animale, la o tigroaică sau o leoaică, sunt fioroase, dar în momentul în care au pui, cât sunt de grijulii și în stare să moară ca să își apere puii. Este un lucru lăsat de Dumnezeu, pe care bărbatul nu îl are. Femeia, care poartă copilul în pântece, se transformă. Deci, acesta este rolul femeii: căldura familiei. 

în afară de asta, dacă este nevoie, se duce și ea să lucreze, dar ea are un rol principal în casă. Niciodată nu trebuie să lipsească din casă complet.

Până ajungem aici, să vorbim despre relația cu soțul. Unele femei au o frică permanentă ca, în dragostea asta, să nu îl piardă. Și devine o dragoste sufocantă. 

Gelozia în familie

Cristian Bumbenici: Apare și gelozia, implicit.

Părintele Pimen: Gelozia este îngăduită până la un punct, să zicem 10%. Dacă depășește limita, devine ceva care dărâmă, deci nu mai este ziditoare. Dacă celălalt este un pic gelos, înseamnă că ține la mine, că se luptă pentru mine. În momentul în care se depășește puținul acela, devine sufocant pentru celălalt. ”Unde ai fost? Cu cine ai fost? Dar de ce?” – dacă începi o urmărire din asta, îl aduci pe celălalt la disperare. Dacă gelozia ajunge la sufocare, îl faci pe celălalt să fugă de acasă. Adică, permanent să-și găsească prieteni, o treabă, ceva astfel încât să fie cât mai mult timp departe de casă, pentru că știe că acasă nu există dragostea, ci multe întrebări, cumva ca la tribunal. 

Am întâlnit femei care nu pot să se bucure de nimic, deci au o stare permanentă de agitație: ”Cât a întârziat? 5 minute! Dacă s-a dus cu alta?!”. Când el nu este acasă, au o stare de agitație, iar când vine acasă, imediat încep întrebările. Și așa ajung la o viață nefericită, iar dacă se continuă, celălalt își caută scăparea în altă parte. Deci, cu cât vrei să-l ții mai mult, cu atât îl îndepărtezi și el pleacă în altă parte, până la urmă își găsește pe alta, unde simte el că găsește un pic de căldură.

Apă în gură

De aceea spun că femeia trebuie să fie căldura casei: când vine soțul acasă, obosit, cum vine el, soția să îl ia în brațe, să îi spună ”Bine ai venit!”. A venit cineva la mine și mi s-a plâns o oră despre soțul ei, eu am oprit-o și i-am spus că toată problema este la ea, iar soțul ei este minunat. I-am zis: ”Problema este gura ta, vorbești continuu. Când vine soțul tău acasă, nu apucă să spună ceva, că tu l-ai luat în ture.” Femeia era profesoară și i-am spus că exact ce face cu elevii, face și acasă. Era și normal că soțul ei era plecat câte o lună de acasă, își găsea tot timpul să plece pe undeva, ca să nu fie acasă.   

– Problema e că nu îți poți stăpâni gura.

– Și ce să fac?

– Apă în gură.

– Cum așa?!

– Când auzi că soțul intră pe ușă, ai cana pregătită, iei o gură și un sfert de oră ții apa în gură. Îl lași să mănânce, să-și termine treaba. Și ai să vezi dacă nu se rezolvă problemele.

După un an de zile, a venit tatăl ei la mine și mi-a transmis din partea ei că încă este valabil sfatul cu apa și a dat rezultate.

Uneori trebuie să îți stăpânești gura, iar la femei este o virtute foarte mare, dacă pot să își controleze gura, adică să vorbească numai ce trebuie. Prin firea ei, femeia vorbește un pic mai mult. Bărbatul mai stă, se mai gândește, te studiază, nu îți răspunde repede înapoi. Femeia este și mai curioasă. Când îmi spun mie ”Părinte, dar sunt curioasă!”, le răspund: ”Curiozitatea îmbătrânește, urâțește și te omoară!”, adică, ai grijă, nu o lăsa să depășească limitele.

Femeia trebuie să fie căldura familiei și să aibă o dragoste a ei, pentru ca întotdeauna soțul să vină cu drag acasă. Cu ani în urmă, am cunoscut o familie de români, lucrau la Atena, încă nu aveau copii, după aceea le-a dat Dumnezeu și copii. Soțul îmi povestea că nu mai aștepta autobuzul când ieșea de la muncă, alerga vreo doi-trei kilometri până acasă, ca să ajungă mai repede și să fie cu soția. Deci, atâta drag avea. Ea nu muncea, stătea acasă, făcea mâncare, se ruga. Soțul spunea că este suficient să lucreze el. Mi-a spus că, în fiecare seară, stăteau de vorbă câte două-trei ore, ca niște babe, și nu se mai săturau. Deci, contează mult să existe dragoste.

Este nevoie de legătura cu Dumnezeu

De aceea se și spune că ”dragostea nu caută ale sale”. Asta înseamnă că, dacă el o iubește pe ea și ea îl iubește pe el, fiecare se gândește la fericirea celuilalt. ”Ce o face fericită pe ea? Lucrurile astea. Bun, să fiu atent, adică să nu o supăr.” Ea la fel: ”Ce îl face fericit pe el? Lucrurile astea. Să încerc să nu îl supăr.” Atunci se completează unul pe altul și devin o familie fericită. Fiecare din cei doi trebuie să caute să vadă cu ce îl poate completa pe celălalt, să îl facă fericit. Pentru că altfel se dă în egoism, în gelozie, și se ajunge la distrugere. 

Deasupra la toate astea este nevoie de legătura cu Dumnezeu. Până acum am vorbit despre partea omenească, dar dacă nu este legătura cu Dumnezeu, oricât de bine ar merge o familie, la un moment dat intervine ceva și nu ai sprijin. Într-o familie credincioasă, dacă intervine ceva, unul sau altul aleargă la rugăciune. Cere de la Dumnezeu, se duce la biserică, cere un sfat, cere ceva. Dar cel care nu are sprijin?! Se uită în dreapta, în stânga, și până la urmă își găsește scăparea în altă direcție, pentru că nu are sprijinul de la Dumnezeu. Deci, orice problemă se rezolvă prin Dumnezeu, prin rugăciune. Și atunci Dumnezeu intervine.

Cristian Bumbenici: Cu alte cuvinte, o relație sănătoasă, solidă, se bazează pe jertfă, pe ascultare unul față de celălalt.

Părintele Pimen: Clar asta!

Cariera nu fie niciodată înaintea familiei! 

Cristian Bumbenici: Poate părea paradoxal, însă unul dintre motivele care se pare că duce la rupturi în multe căsnicii este cariera, dorința de afirmare. Nu este nimic rău ca o femeie să își dorească să aibă o ascensiune în planul profesional, social. Însă până unde, fără a fi limitativ? Fiindcă nici măcar nu trebuie să fim mari specialiști ca să constatăm că, atunci când dorința de afirmare prin carieră este pe primul plan, familia de fiecare dată are de suferit, în ambele sensuri. Dar acum vorbim puțin despre femeie, pentru că s-ar părea că împingerea femeii în diverse zone ale societății au degradat-o și o degradează.

Vedem femei care ajung în armată, chiar în zonele de luptă, vedem femei care ocupă unele funcții, despre care niciodată nu te-ai fi gândit că pot fi îndeplinite de femei. Vedem femei în sport, care se luptă în ring. Și sunt multe exemple. Fără a părea misogin – pentru că noi încercăm să discutăm și să ne oferiți sfaturi utile, nu să criticăm pe nimeni – nu cumva există o limită? Nu pe care n-o poate depăși femeia, ci pur și simplu, pentru ea nu este bine să treacă dincolo, fiindcă se schimbă lucrurile?

Părintele Pimen: Întotdeauna când cariera sau alt scop în viață sunt mai presus de familie, acolo se distruge familia. O femeie care chiar își dorește o carieră, nu ar trebui să se căsătorească. Alege-ți viața asta și du-ți viața asta! 

Ai ales cariera, acum dai deoparte: nu-i călugărie, nu-i căsătorie, nu-i o viață întru Hristos dusă de una singură. Atunci, ce e? Care este scopul? Scopul tău este să ajungi undeva sus. Deci, dacă ai dat totul deoparte, acela este scopul final al tău. Vrei să fii apreciată, să ai o carieră. Bun, dar noi nu avem numai trup aici, ca să ajung să fiu și apoi se termină. Ce se întâmplă cu tine? Ajungi la o vârstă la care se încheie cariera. După aceea ce faci? Ajungi al nimănui. Te uiți în urmă și nu ai nimic. Adică, o mângâiere că ai făcut ceva folositor, că ai lăsat ceva în urmă. Nu doar că ți-ai atins tu un scop. De fapt, este un pic de mândrie în asta, când vrei o carieră.

Să nu uităm că Dumnezeu i-a făcut complet diferiți pe bărbat și femeie! Să nu ne gândim că sunt la fel, fiecare are rolul lui. Bărbatul are rolul lui în viață, în familie, iar femeia are rolul ei. Am spus că Dumnezeu i-a pus partea maternă. Dacă femeia își distruge lucrul ăsta și devine dură, de multe ori nu mai are nimic din cum a făcut-o Dumnezeu. Femeia trebuie să rămână pentru ceea ce a fost creată. La căsătorie, s-a dat porunca ”Creșteți și vă înmulțiți!”, deci acesta este rolul familiei, acolo trebuie să se ajungă, dar în dragoste și bunătate.

Când femeia deviază de la lucrurile astea… Nu zice nimeni să nu fie carieră până la un anumit punct, dar să nu fie niciodată înaintea familiei! Dacă femeia este făcută să fie sensibilă, cum să ajungă să lupte în ring?! Box și sporturi cu duritate. Asta o scoate din tot mersul ei firesc, o face un om fără niciun sentiment. Nu mai ai sentimente, ești dur doar și îl bați pe celălalt.

Femeia are rolul ei în familie: trebuie să aibă dragoste, bunătate, jertfă, acesta este scopul ei. Când deviază de la lucrul ăsta …. nu spun că într-o carieră, dar să nu fie mai presus de familie. Adică, atât cât îți permite familia, să fie pace în familie și apoi să faci cariera. Pentru că altfel nu faci decât rău: distrugi și familia și nici cu cariera nu ajungi unde trebuie. Ți se pare că ajungi, dar, de fapt te autodistrugi.

Cristian Bumbenici: Copiii sunt un scop? Sunt un liant? Auzim tot mai des ”am rămas împreună pentru copii”, însă în acea familie, în fiecare zi este un calvar. 

Părintele Pimen: Cei doi trebuie să devină una, adică familia, dragostea dintre ei, dragostea pentru copii, dragostea față de Dumnezeu, adică toată legătura asta care se formează ca un cerc în jurul lor și în care ei trăiesc frumos.

Dacă ea pune mai presus cariera, el pune altceva, mai sunt și copii, dar sunt cumva în afară.

Adevărata jertfă este să fii alături de copiii tăi

Știu un caz în care copiii au crescut mari, s-au căsătorit, și nici ”Bună ziua!” nu îi dau. A ajuns bine, are posibilități, dar dacă merge la unul dintre copii, acesta o întreabă ”Ce cauți aici? Nu ești mama noastră, ce vrei?”. Și femeia se duce acasă și plânge, acum, la bătrânețe. Până la urmă, a început să accepte că acestea sunt consecințele: copiii ei nu dau doi bani pe ea. Cu toate că porunca spune ”Cinstește-l pe tatăl tău și pe maica ta ca să îți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ!”. Nu spune, dacă părinții tăi sunt răi sau bețivi, nu îi cinsti. Porunca spune clar să îi cinstești, este datoria ta de copil să îi cinstești, ca să îți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ – vine și cu răsplata în același timp. Deci, asta e o datorie.

Trebuie atenție, pentru că acum foarte multă lume își lasă copiii la bunici, pleacă în străinătate la muncă și, timp de 10 ani, copiii nu mai au părinți. După aceea se întorc și își găsesc copiii ocupându-se unii cu droguri, alții cu alte lucruri. ”Vai de mine, uite, eu am muncit pentru copii!”. Nu ai muncit pentru ei, ai muncit pentru tine! Te-ai simțit tu bine, că nu ai grija lor. Că le-ai trimis bani?! Nu banii contează, cu bani plătești pe cineva pentru alte lucruri. Copilul are nevoie ca în fiecare zi părinții să îi răspundă la întrebări, să simtă îmbrățișarea părinților, un cuvânt cald de la ei. Copiii au nevoie de așa ceva, nu de bani sau alte lucruri.

Cristian Bumbenici: Poate că adevărata jertfă este tocmai aceasta: să fii alături de copiii tăi!

Părintele Pimen: Chiar dacă ai doar o bucățică de pâine, o împarți cu dragoste. Contează mult mai mult un copil crescut cu dragoste, chiar dacă nu a avut ceea ce i-a trebuit, dar a primit dragoste, asta îl împlinește. Mai târziu poate va reuși el să se ridice și să aibă ce îi trebuie, dacă va învăța, dacă va avea o meserie. Degeaba acasă are toată partea materială și nu are dragoste, pentru că mai târziu nu poți să i-o mai dai, el a pierdut momentele acelea.

Cristian Bumbenici: Familia creștină este o familie firească, nu este ceva spectaculos. Cine crede că este altfel, îl invităm să se informeze. În cadrul acestui firesc regăsim un element fără de care nu se poate, și anume legătura cu duhovnicul. O familie sănătoasă nu poate exista, dacă membrii ei nu au o legătură serioasă cu duhovnicul. Și în acest context mai apar tot soiul de mici transformări, pe care ori soțul ori soția le mai fac pentru a le veni lor bine. V-aș ruga să ne spuneți care este cea mai corectă formă de relaționare cu duhovnicul și ce nu ar trebui să facem ca să fim și noi firești până la capăt.

Fără spovedanie, nu există mântuire

Părintele Pimen: Fără spovedanie, nu există mântuire. Deci orice om pe pământul acesta are nevoie de un duhovnic, ca să se spovedească, pentru că greșim permanent. Nu există om fără de greșeală! Toți greșim și este nevoie de spovedanie, pentru că prin dezlegarea pe care ne-o face preotul, lucrează harul lui Dumnezeu și ni se șterg toate păcatele. De aceea se spune că fără spovedanie nu este mântuire. Ce se întâmplă? Revenim la legătura cu duhovnicul. Normal și cel mai bine, are trebui ca amândoi cei căsătoriți să aibă același duhovnic. Cunoscându-i pe amândoi, duhovnicul poate să îi ajute. Apoi, vedem că a lăsat biserica un lucru: fiecare sat, fiecare parohie, să aibă un preot. Cel mai bine ar fi să se spovedească la preotul locului, că atunci îi ajută, cunoaște și satul și relația de acolo, preotul este mai aproape, îl pot găsi tot timpul.

Unii, să zicem mai râvnitori, și-au dorit un duhovnic de la mănăstire. Alții sunt oarecum nemulțumiți și le vine greu să meargă la preotul din parohie dacă este mai tânăr. Fiecare își găsește doctorul potrivit după boala sa, după situație. Numai să nu ajungem la o legătură bolnăvicioasă cu duhovnicul. Sunt probleme care se rezolvă în familie, pentru că Dumnezeu ne-a dat și nouă minte, ca să gândim. Dacă e o problemă în familie, soțul și soția trebuie să discute despre situația respectivă. O mulțime de probleme se pot rezolva prin discuții acasă. La duhovnic te duci ca să îi spui păcatele.

Dacă uneori intervin și probleme în familie, iar soții nu ajung la un consens, atunci merg la duhovnic să îi ceară sfatul. Atunci duhovnicul, prin rugăciune, le dă un sfat. Sunt situații în care iei o hotărâre acasă și vrei să ai binecuvântarea duhovnicului: te muți în altă casă sau iei o altă hotărâre mai mare. Te duci și spui: ”Părinte, am discutat problema asta, să ne dați binecuvântare pentru asta.” Duhovnicul, dacă are de obiectat ceva spre binele lor, le spune la ce să fie atenți și le dă binecuvântarea.

Sunt multe probleme în familie pe care trebuie să le rezolve soțul și soția, adică să nu ajungă dependenți pentru orice decizie măruntă. ”Mai cumpăr o găină în ogradă? Să merg repede să îl întreb pe duhovnic.”

Rolul duhovnicului

Lucrul acesta este în mănăstiri: călugărul îl întreabă în toate pe duhovnic, pe stareț, mai este ascultarea care se face. Dar în lume nu poți să practici același lucru. Prima dată, înțelegerea este între soț și soție, discuția este între ei. Apoi se ajunge la duhovnic. De multe ori nu se discută în familie, se duce unul dintre ei la duhovnic, mai ales când au duhovnici diferiți, primește un sfat, vine acasă și apoi discută cu celălalt. Acesta, la rândul lui, se duce la duhovnicul lui și poate vine cu o altă părere. Și începe cearta acasă. Discuțiile se poartă în familie, hotărârile se iau în familie și apoi merg la duhovnic cu ce au hotărât ei amândoi. Dacă duhovnicul vede că totuși este ceva greșit, îi atenționează, pentru că nu poate să îi forțeze. Dumnezeu ne-a dat libertatea, nu poate duhovnicul să oblige! Duhovnicul spune: ”Totuși să fiți mai atenți că nu-i bine, după cum văd eu lucrul ăsta. Gândiți-vă și mai vedeți, mai discutați.” Sau, dacă este bine, le dă binecuvântarea. Adică, să nu intervină forțat în familie, până se ajunge să se despartă familia! Întotdeauna sunt problemele casei, cum se spune, care trebuie rezolvate între soți. La duhovnic te duci în special cu păcatele și când e o problemă mai mare, pentru un sfat. 

Să nu ajungă zi de zi la duhovnic, toată ziua cu ”fac sau nu fac”. Până la urmă ajungi la o dependență încât nu mai iei nicio hotărâre, cât de mică. Dacă duhovnicul s-a îmbolnăvit și lipsește o săptămână, ești înnebunit acasă, că nu mai știi ce să faci. Pentru că ai ajuns la dependența bolnăvicioasă. Relația cu duhovnicul este precum cea dintre tată și fiu, până la un punct. Deci, problemele familiei se rezolvă în familie. Mergi la duhovnic, dar să nu se ajungă la dependența totală. Nu suntem animale, nu acționăm fără să gândim. Mi s-a spus ceva, rău, bun, așa fac. Nu! Duhovnicul este și el om, poate are un moment în care nu este atent. El ți-a dat un sfat, nu te-a obligat. Tu iei hotărârea, tu știi mai bine problemele tale decât el.

Relația față de duhovnic trebuie să fie de respect, de dragoste și de a cere binecuvântarea. Te-ai dus, te-ai spovedit, te-a dezlegat. Cum am spus, nu e mănăstire. Trebuie să fim atenți un pic în toate astea, cum le rânduim și coordonăm.

Fiecare să se gândească la fericirea celuilalt, iar legătura cu Dumnezeu trebuie să nu lipsească

Cristian Bumbenici: Un cuvânt care poate defini succesul unei relații fericite, sănătoase, între soț și soție.

Părintele Pimen: Cum am spus, ”dragostea nu caută ale sale”. Întotdeauna, fiecare să se gândească la fericirea celuilalt, de lângă el. Și legătura cu Dumnezeu trebuie să nu lipsească. Deci, dragostea asta să fie raportată la Dumnezeu. Adică nu în egoism, nu numai prin partea materială, ci împreună cu Dumnezeu și fiecare să caute fericirea celuilalt.

Cristian Bumbenici: Chiar dacă am repetat, credem că nu e niciun fel de problemă.

Părintele Pimen: Să nu uităm de ”trandafirul iubirii”, cum am spus la început. Să nu ajungem să rămână doar spinii! Nu putem rupe spinii, dar ei sunt acoperiți de frunze și de flori frumoase. Când ne uităm la un trandafir înflorit, niciodată nu îi vom vedea spinii. Să îl menținem așa, să îi vedem partea frumoasă, mirosul și să îl facem buchet. 

Cristian Bumbenici: Mulțumim frumos pentru aceste cuvinte, părinte! Nădăjduim că vor ajunge la sufletele celor care caută.

Părintele Pimen: Le-am spus cu drag și sper să ajungă unde trebuie. Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!