Vin vremuri de mari încercări si cei care vor putea face față provocărilor sunt aceia care primesc Harul Lui Dumnezeu. Părintele athonit Pimen Vlad oferă câteva soluții simple ca sa mergem în siguranță mai departe.
Interviul a fost luat în 2020 iar acum multe din aceste lucruri s-au împlinit deja. Cu toate acestea, noi tot nu luăm aminte.
Vizionare plăcută! (podcastul este după video)
Powered by RedCircle
Un cuvânt de folos din livada chiliei
Iată, dragii mei, că ne vedem din nou. De această dată…la iarbă verde. Aici sunt în livadă. Avem și noi o livadă deasupra chiliei. Unii copaci sunt înfloriți, unii sunt deja pe rod. Avem de toate, începând de la meri, peri, cireși, vișini, smochini, rodii și măslini din belșug. Avem de toate cu ajutorul Maicii Domnului. M-am gândit să vă vorbesc de aici din livadă, nu ca să vă fac în ciudă că stați în casă, dar ca să vă provoc un pic pentru că majoritatea ați părăsit satele. V-ați dus la oraș, v-ați dus în străinătate și astfel multe sate au rămas aproape nelocuite. Mai sunt doar câțiva bătrâni, casele sunt dărăpănate și pământurile nelucrate.
Viața la țară vs viața la oraș
Dar, vreau să vă spun un lucru: să știți că se apropie timpurile în care o să fie foarte greu la oraș chiar dacă ai un serviciu bun, condiții bune, doar că n-o să mai aveți libertate. Încet, încet se strânge șurubul. Cine se gândea cu un an în urmă că o să se ajungă la situația actuală!? În scurt timp toată lumea a fost închisă în casă. Mulți se băteau cu pumnul în piept înainte: „Eu mor cu ei de gât dacă se întâmplă ceva.” Însă, în scurt timp toți au fost închiși în case.
Acum avem libertate, ne exprimăm cum vrem, postăm ce vrem pe internet, fiecare își dă cu părerea fără nici un fel de problemă. În scurt timp o să se termine și cu asta. O să se șteargă totul de pe internet. Și nu numai atât, nu o să mai ai acces la internet. O să ai acces numai după ce îți dai toate datele personale și o să semnezi că nu încalci anumite lucruri. Dacă ei consideră că ai încălcat unul din aceste lucruri ți se va închide accesul și vei suporta consecințele. De aceea, dragii mei, dacă aveți un locșor la țară, o căsuță bătrânească, cum o fi ea…care mai puteți….refaceți aceste căsuțe sau faceți unele noi, nu că în asta stă mântuirea, dar în situația actuală era de mare folos.
Situația va deveni și mai grea și va fi și mai bine să aveți un locșor la tară. De aceea, dragii mei, din totdeauna viața la țară a fost de bază. De acolo se hrăneau și cei de la oraș. Chiar îmi amintesc cum, cu ceva timp în urmă, am văzut la o emisiune în care reporterul rădea de țărani și susținea că sunt inculți și că au toaletă în curte, iar progresul vine de la oraș nu de la țară. Stăteam și mă gândeam în sinea mea, oare oamenii ăștia au citit ceva în viața lor?
Mari români născuți la țară
Să ne amintim de oamenii pe care îi trăim noi, un Creangă cu ale cărui povești am crescut. Acesta a trăit la țară, la Humulești. Eminescu, fiu de țăran, a trăit și la Botoșani dar și la Ipotești. Ciprian Porumbescu, la țară, iar exemplele pot continua cu George Enescu și mulți alții. Toți oamenii capabili de care ne bucurăm acum au trăit la țară, nu pe un vârf de bloc. Nu spun că la bloc nu se nasc oameni de valoare, dar nu exista înainte viață de oraș. Toată lumea muncea la țară, la pământ și erau oameni capabili. Unii s-au ridicat alții, nu.
Să ne gândim că întotdeauna credința cea mai puternică a fost la țară. Țăranul în simplitatea lui spunea: „Doamne ajută”, și cădea apă din cer. Și nu numai atât, înainte se făceau procesiuni la orice boală, la orice necaz, se scoteau icoanele, Sfintele Moaște. M-am bucurat că am auzit că acum s-au mai scos Sfinte Moaște, enoriașii au mers la Sfânta Parascheva, la Sfântul Dimitrie, la Sfântul Ioan de la Suceava. Foarte bine, chiar trebuie și mai mult decât atât. Copiii ar trebui scoși la rugăciune cât mai mult.
Minunile făcute cu Brâul Maica Domnului
Recent am citit că pe la 1700 și ceva în Constantinopol a dat o ciumă că mureau oamenii pe capete. Sultanul nu mai știa ce să facă și a pus pe toți ai lui să strige, să cânte la Mahomed. Nu s-a întâmplat nimic. Până la urmă l-a chemat pe Patriarhul Constantinopolului de atunci, și i-a zis:
– Dă-mi un sfat, uite mor toți supușii mei, nu mai pot controla ciuma asta.
– Este scăpare, să aduci Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos.
– Și scăpăm de ciumă?
– Scăpăm.
Atunci, nu s-a mai gândit la Mahomed. A trimis o corabie și i-a rugat pe părinți să-i trimită urgent Brâul Maica Domnului la Constantinopol. Brâul a fost ținut 3 luni aici făcându-se procesiune pe jos prin tot orașul, iar boala a încetat, s-a făcut minunea. Atunci sultanul a trimis Brâul înapoi cu daruri multe la mănăstirea Vatopedu. Deci a uitat de toate, de Coran de Mahomed și a înțeles că în credința ortodoxă se fac multe minuni. Tare m-aș bucura să înțeleagă și cei din conducerea țării noastre care fac uneori cruce dar alteori râd de Dumnezeu că ajutorul și salvarea noastre este Dumnezeu și Maica Domnului.
Vor veni timpuri un pic mai grele
Așa cum v-am mai zis vor veni timpuri un pic mai grele. Mai stau uneori noaptea afară și mă uit pe cer și nu mai sunt numai stele….sute și mii de sateliți. Unul după altul, brăzdează cerul într-o parte și în alta. Ce-am ajuns….să umplem cerul de sateliți. Unul pentru vreme, unul pentru televiziune sau altul al armatei. Încercăm noi cumva să controlăm lumea, să îl dăm pe Dumnezeu de-o parte. Nu facem nimic, dragii mei! Dumnezeu este la conducere, el hotărăște. Iar dacă a îngăduit el lucrul ăsta, știe de ce. Și să mai știți un lucru: că la timpurile astea care or să fie mai grele, vor rezista doar aceia care au harul lui Dumnezeu, iar harul lui Dumnezeu nu se dobândește prin trai bun, viață răsfățată, dezmățată cu toate nebuniile aceste lumi.
Harul lui Dumnezeu stă în cel care are smerenie multă
Harul lui Dumnezeu este foarte fin, nu poate sta la cineva care este plin de patimi, el stă la omul care are smerenie multă, care permanent se căiește, căruia îi pare rău de ceea ce a greșit și astfel atrage harul lui Dumnezeu. Și la timpurile grele care vin, cu harul lui Dumnezeu nici nu o să ne pese pentru că o să ne întărească Dumnezeu să trecem prin ele. Nu înseamnă că într-un an doi o sa fie sfârșitul lumii, doar vor veni timpuri mai grele și ușor, ușor se va termina și cu libertatea asta. Am avut atâția ani de bine și am luat-o razna din cauza la tuturor bunătăților pe carele-am avut. Dar să știți că toate acestea rămân aici pe pământ, tot ce am agonisit noi, toate rămân pe pământ.
Sunt mulți care spun: „De ce să mă duc eu la țară? Da-s prost să muncesc?.” Dar ce-ți trebuie atât de mult? Crezi că iei ceva dacă ai nu știu câte mașini? NU. Îți muncești liniștit bucățica ta de pământ, dai slavă lui Dumnezeu, crești copiii cum trebuie, îi faci responsabili ca să vadă și ei ce înseamnă greul, nu până la 20 de ani să nu ridice un pai de jos.
Sufletul e mai valoros decât toată lumea asta
Mă sună mame disperate care au copiii la liceu, s-au înhăitat acolo cu diferiți și vin acasă și spun, mamă, eu sunt gay. Copil care de mic a fost la biserică a fost luat de anturaj și de toată nebunia asta și li se pare și lor că-s grozavi dacă sunt în rând cu moda. Nu dragii mei, ne pierdem sufletul și atunci toate sunt în zadar. Sufletul e mai valoros decât toată lumea asta, decât toate așa zisele bunătăți ale lumii, care-s îndulcire de moment dar ne sărăcesc sufletește. Mulți mă sună care spun că sunt în decepții, sunt disperați, că nu știu ce să facă și primul lucru pe care îi întreb este dacă s-au spovedit. Cei mai mulți nu s-au spovedit din copilărie sau niciodată. Spunea cineva: „Dar mă duc permanent la psiholog.” Cum să nu fii plin de decepții dacă nu te-ai spovedit niciodată?
Psihologul îți spune ceea ce vede că îți place ție, nu te ajută cu nimic. Tu te descarci un pic și atât, pe când la duhovnic, i-ai spus toate păcatele din copilărie, te-a dezlegat, simți că plutești și dispare totul, intervenind harul lui Dumnezeu care îți dă putere să poți merge mai departe. Deci dragii mei, e nevoie de spovedanie și împărtășanie, și să facem fapte bune pe cât putem pentru că o să fie greu mai târziu. Să ne pregătim, să ne întărim duhovnicește, să fim puternici cum sunt cei care merg la sală, noi să fim puternici duhovnicește prin apropierea de Dumnezeu și prin mai multă rugăciune, să avem mai multă dragoste și așa vom atrage harul lui Dumnezeu.
Maica Domnului cel mai puternic exemplu de îndumnezeire
Cel mai mare exemplu de îndumnezeire pentru noi a fost Maica Domnului. Avândul pe Dumnezeu în pântecelele ei, ea a trăit o îndumnezeire continuă. Pe lângă asta ea a fost de la 3 ani în templu, iar Arhanghelul Gavril o hrănea. Dacă ne uităm acum la fetele de 16 ani, ele încă nu știu ce e cu ele iar Maica Domnului la 16 ani spunea că își dorește să fie slujnica celei ce îl va naște pe Dumnezeu. Rugându-se așa a venit Arhanghelul Gavril și i-a zis:
– Tu vei fi acea fecioară
– Dar cum e posibil că eu nu am cunoscut bărbat
– Duhul Sfânt te va umbri.
– Iată roaba Domului, fie mie după cuvântul tău.
Și vedem ce minunat, o copilă de 16 ani a acceptat lucrul ăsta și l-a născut pe Dumnezeu. Nașterea ei a fost mai presus de fire, pentru că din cauza asta se zice: „Fecioară înainte, fecioară în timpul nașterii și fecioară după naștere.” Se spune că era în contemplație, în rugăciune când l-a născut pe Mântuitorul.
Am citit undeva despre un bătrân care trăia în pustie și avea viață plăcută lui Dumnezeu. La un moment dat a venit un eretic pe acolo și i-a băgat ideea că după naștere Maica Domnului nu avea cum să nu termine cu fecioria, deci niște idei sectare. Bătrânul de atunci a început să se îndoiască și s-a descoperit altui bătrân ce trăia în altă pustie să vină la el să-l înștiințeze. Și venind celălalt bătrân cu bastonul, s-a oprit în fața lui și a zis: „Ia ascută aici bătrâne. Maica Domnului fecioară înainte de naștere” și lovind cu bastonul o stâncă în momentul ăla a crescut un crin din stâncă imediat. A mai lovit o dată și a zis: „Maica Domnului fecioară în timpul nașterii” și a crescut al doilea crin și a înflorit. Și când a lovit a treia oară și a zis: „Maica Domnului fecioară după naștere” a crescut al treilea crin și a înflorit.
Biserica Sfânta Sofia
Prin această minune l-a încredințat pe celălalt bătrân că e o taină mai presus de fire lucrul ăsta. Și pentru că a fost Izvorul Tămăduirii acum recent, îmi amintesc de împăratul Leon care a construit o biserică unde s-a găsit agheasma tămăduitoare ce a vindecat un orb. Mai târziu împăratul Iustinian a dorit să facă o biserică mai mare în același loc și i s-a arătat Maica Domnului care i-a zis: „La bun lucru te-ai gândit, dar vreau să faci biserica cât de mare se poate să aibă unde veni credincioșii.” Și astfel a construit Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Și se spune că atunci când a fost gata biserica, împăratul a privit către ea și a zis: „Te-am biruit Solomoane.” Adică biserica construită de el a ieșit mult mai frumoasă decât templul lui Solomon. Iar Maica Domnului i s-a arătat și i-a zis că multe minuni se vor face în acea biserică.
Câtă ceartă la noi că se face Catedrala…câți sunt împotrivă…Acolo însuși Maica Domnului a spus fa-o cât de mare poți să aibă credincioșii unde se ruga. Și aș vrea dragii mei, după ce trece pandemia asta, restricțiile astea, să vă duceți la biserică, să aud că nu mai sunt locuri în biserică. Cum se spune, să rupeți ușile bisericilor să intrați. Duceți-vă dragii mei, spovediți-vă toți, să nu mai prididească duhovnicii să spovedească, că vor veni timpuri când nu veți mai avea lucrurile astea! Mergeți și hrăniți-vă, pentru că harul lui Dumnezeu, cel mai mult îl primim în biserică! Nu vedeți când te duci două ore la biserică și te rogi, câtă bucurie primești…Dar după ce ieși de acolo, te întâlnești cu unul, cu altul, te duci la o distracție, și ai pierdut totul.
În biserică primim harul lui Dumnezeu
Vedeți dragii mei…în biserică primi cel mai mult har. Să ne ducem cât de mult putem la biserică. Nu contează, la o priveghere, la o liturghie, la ce putem să ne bucurăm și să ne hrănim duhovnicește pentru timpurile când nu o să mai avem. Obișnuiți-vă cu rugăciunea! Obișnuiți-vă să stați aproape de Dumnezeu, să ne întărim, să devenim puternici, că vor veni timpurile când vom avem nevoie de așa ceva!
Așa dragii mei, iată că ne-am văzut și acum. Nu știu dacă ne vom mai vede, dar vă rog, dragii mei, să nu vă depărtați de Dumnezeu. Să vă apropiați cât mai mult prin spovedanie și împărtășanie de El. Faceți rugăciune și cât de mult bine puteți în jurul vostru. Oricât ați avea, mult – puțin, faceți bine pentru că într-o zi le puteți pierde pe toate acestea. Poate veni un cutremur ceva și ai pierdut tot și când te gândești că puteai să le trimiți în cer să le ai acolo, lucrurile astea, dându-le milostenie și ajutând în dreapta și în stânga.
Deci dragii mei, să facem bine după putere și să ne rugăm cât mai mult. Să ne ajute Maica Domnului să devenim buni și să facem bine după puterea noastră!
„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”
Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!